FAMILIA ESTE PE CALE SĂ FIE DESFIINȚATĂ! UNIUNEA EUROPEANĂ NE BAGĂ PE GÂT HOMOSEXUALITATEA. LISTA RUȘINII: CEI 22 DE EUROPARLAMENTARI ROMÂNI CARE AU VOTAT PENTRU LĂRGIREA DREPTURILOR COMUNITĂȚILOR LGBT…

          Frați ortodocși, acești europarlamentari enumerați mai jos reprezintă oare poporul român? Ne reprezintă pe noi? Au salarii amețitoare de circa 5 000 de euro pe lună, plus alte bonusuri și n-au șovăit să trădeze interesele României creștine? Istoria va consemna în veci trădarea lor și nădăjduim ca măcar câțiva dintre dânșii să aibă procese de conștiință și să respingă ceea ce inițial au votat. Credem că printre dânșii sunt desigur mulți masoni, ceea ce și explică și justifică atitudinea aceasta profund anticreștină.

         Dacă unele state din Uniunea Europeană (care ne-a amăgit enorm cu principiul generos la momentul integrării – al ,,unității în diversitate”) doresc tot mai fățiș desființarea familiei tradiționale pentru totdeauna, trebuie oare să ne racordăm și noi la noile ,,valori” moderne și să ne lepădăm de Hristos? Doamne ferește! Mai bine murim de o sută de ori decât să devenim noi și copiii noștri desfrânați și sodomiți și să pierdem mântuirea sufletelor noastre…

         Citiți-le vă rugăm cu atenție numele și minunați-vă, memorați-le. De acum înainte știm cine sunt unii dintre dușmanii ortodoxiei și valorilor creștine ale neamului nostru românesc. Așteptăm dacă se poate explicații din partea lor. Dânșii nu s-au reprezentat doar pe ei înșiși… Dacă nu o vor face, vom cere Parlamentului României să voteze o lege prin care statul român să fie exclus din hora europeană:

                                                Victor Boştinaru (PSD, S&D),

                                                Cristian Buşoi (PNL, PPE),

                                                Andi Cristea (PSD, S&D),

                                                Mircea Diaconu (independent, ALDE),

                                                Damian Drăghici (UNPR, S&D),

                                                Vasilica Dăncilă (PSD, S&D),

                                                Doru Frunzulică (UNPR, S&D),

                                                Maria Grapini (PC, S&D),

                                                Cătălin Ivan (PSD, S&D),

                                                Monica Macovei (independent, PPE),

                                                Siegfried Mureşan (PMP, PPE),

                                                Ramona Mănescu (PNL, PPE),

                                                Dan Nica (PSD, S&D),

                                                Norica Nicolai (PNL, ALDE),

                                                Cristian Preda (independent, PPE),

                                                Ioan-Mircea Paşcu (PSD, S&D),

                                                Laurenţiu Rebega (PC, S&D),

                                                Theodor Stolojan (PNL, PPE),

                                                Daciana Sârbu (PSD, S&D),

                                                Claudia Ţapardel (PSD, S&D),

                                                Ciprian Tănăsescu (PSD, S&D),

                                                Adina Vălean (PNL, PPE)

 

                       Despre Grupul S&D – http://www.europarlamentariisd.ro/

 

                      În continuare redăm și articolul din care am preluat această listă:

                22 de europarlamentari români au votat legalizarea căsătoriilor între homosexuali                                

homosexualitate pedofilie          La sfârşitul săptămânii trecute, în plenul Parlamentului European a fost votat raportul “privind drepturile omului și democrația în lume și politica Uniunii Europene în această privință”, al italianului Pier Antonio Panzeri (60 de ani), membru al Grupului S&D.           În favoarea raportului care „ia act de legalizarea căsătoriilor sau a uniunilor civile între persoane de acelaşi sex (…), încurajează instituţiile şi statele membre să contribuie în continuare la reflecţiile asupra recunoaşterii căsătoriilor” au votat 390 de europarlametari dintre cei 638 prezenţi. Dintre cei 399 de europarlamentari care au votat pentru recunoasterea casatoriilor intre homosexuali se numără și 22 de europarlamentari români.         Dintre aceștia, nouă sunt de la PSD, cinci de la PNL, cate doi de la UNPR si PC, unul de la PMP si trei independenti. Astfel, în favoarea raportului au votat urmatorii europarlamentari:

         Victor Boştinaru (PSD, S&D), Cristian Buşoi (PNL, PPE), Andi Cristea (PSD, S&D), Mircea Diaconu (independent, ALDE), Damian Drăghici (UNPR, S&D), Vasilica Dăncilă (PSD, S&D), Doru Frunzulică (UNPR, S&D), Maria Grapini (PC, S&D), Cătălin Ivan (PSD, S&D), Monica Macovei (independent, PPE), Siegfried Mureşan (PMP, PPE), Ramona Mănescu (PNL, PPE), Dan Nica (PSD, S&D), Norica Nicolai (PNL, ALDE), Cristian Preda (independent, PPE), Ioan-Mircea Paşcu (PSD, S&D), Laurenţiu Rebega (PC, S&D), Theodor Stolojan (PNL, PPE), Daciana Sârbu (PSD, S&D), Claudia Ţapardel (PSD, S&D), Ciprian Tănăsescu (PSD, S&D), Adina Vălean (PNL, PPE). Doar patru europarlamentari români au votat împotriva raportului: Daniel Buda (PNL, PPE), Marian-Jean Marinescu (PNL, PPE), Csaba Sogor (UDMR, PPE) şi Iuliu Winkler (UDMR, PPE). Cinci europarlamentari au fost absenţi: Sorin Moisă (PSD, S&D), Renate Weber (PNL, ALDE), Eduard Hellvig (PNL, PPE), Victor Negrescu (PSD, S&D), si Emilian Pavel (PSD, S&D).

        Urmăriţi mai jos un film documentar șocant al lui Arkadiy Mamontov despre propaganda homosexuală și pedofilă: https://youtu.be/ryrssUswmxI

                                     sursa: site-ul Apologeticum, 19 martie 2015

 

        CA SĂ ÎNȚELEGEM MAI BINE OFENSIVA MASONERIEI ÎMPOTRIVA VALORILOR CREȘTINE, SĂ CITIM UN ARTICOL AMEȚITOR PENTRU NOI ORTODOCȘII, SĂ VEDEM SITUAȚIA DIN MOMENTUL DE FAȚĂ A ADOPTĂRII ,,PARTENERIATELOR CIVILE” ȘI LEGALIZĂRII CĂSĂTORIEI HOMOSEXUALILOR:

 

        Suedia: Legalizarea poligamiei și abolirea completă a căsătoriei

         

 

 

 

 

 

 

Avantajul României ca țară „înapoiată” și „retrogradă” este acela că, privind la situația din „țările civilizate” vedem ce ne așteaptă, dacă vom accepta orice în numele unui iluzoriu progres. Poate cel mai grăitor exemplu este Suedia. Lăudată de postacii de pe forumuri ca un fel de „pământ al făgăduinței” seculariste, Suedia dezvăluie oricărui conservator autentic o viziune de coșmar: un stat paternalist, tipic socialist, cu niveluri mari ale taxării și un guvern care știe mereu mai bine decât cetățenii unde și cum trebuie distribuiți banii; educație de stat obligatorie de la vârste mici (inclusiv sistemul de creșe și grădinițe cu program prelungit, care confiscă, practic, copiii din familie), ateism generalizat (dacă excludem o anemică impresie de credință creștină) și, din perspectiva relațiilor sociale, „marxism cultural” agresiv: „căsătorie” unisex, filiație pentru cuplurile de același sex (adopție/reproducere asistată) și nu în ultimul rând Suedia este cam singura țară din UE care nu permite personalului medical să refuze avortul. Peste tot și toate o ideologie – cea secularistă – totalitaristă și intolerantă.

          Revoluția culturală însă, nu se încheie niciodată – doar de aceea se cheamă revoluție.Aflăm că o filială a organizației de tineret a Moderaterna (principalul partid „conservator” din Suedia și membru al Partidului Popular European!) a adoptat o rezoluție în favoarea poligamiei, sau – cum o numesc ei în Noulimba revoluției culturale – căsătorie „indiferent de număr” (“number neutral”).

          Poziții similare fuseseră deja adoptate de organizațiile de tineret ale Partidului de Centru și Partidului Liberal. Cât despre tinerii Verzi și Social-Democrați, aflați mereu în avangarda demolării instituțiilor sociale, aceștia cer pur și simplu desființarea căsătoriei, care să fie înlocuită prin lege cu „coabitare”. Probabil cam așa cum este la ei în partide: un bordel politic infect, o cloacă în care toată lumea copulează cu toată lumea în veselia orgiastică a unei „libertăți” despre care nimeni nu mai știe ce înseamnă cu adevărat.

          Iată că am ajuns acolo unde am avertizat de mulți ani că activiștii de stânga urmăresc să se ajungă: la dispariția familiei, în înțelesul clasic al cuvântului.

          Priviți deci la Suedia și veți vedea ce așteaptă România!

          Dacă este să omitem rădăcinile spirituale ale acestui cancer care roade din interior civilizația europeană și să privim doar din perspectiva juridică, totul a început în Suedia cu nimic altceva decât banala legalizare a parteneriatelor civile, nevinovatele parteneriate civile, care au fost propuse și la noi anul trecut în Parlament de un individ al cărui nume nu îl vom pomeni aici.

          Avertizând asupra pericolului, scriam atunci în memoriul prin care solicitam respingerea modificării legislative, remis Parlamentului:

    Menirea parteneriatelor civile nu este alta decât a face încetul cu încetul acceptabilă ideea de „căsătorie” între homosexuali, lesbiene ori transsexualiși a filiației pentru aceste cupluri, fie prin adopție, fie prin reproducere asistată („fabricarea de copii”).

Exemplul cel mai elocvent este Franța. În 1998, Elisabeth Guigou, inițiatoarea proiectului de lege privind parteneriatele civile în Franța, a jurat că acest pas nu va duce la legalizarea căsătoriilor între persoanele de același sex. Și iat-o în 2012: cu ocazia legalizării căsătoriei între persoanele de acelasi sex și a adopției de copii pentru cuplurile gay, ea a recunocut că în 1998 a mințit, pentru că altfel… parteneriatele nu ar fi fost adoptate!

   Experiența tuturor statelor care au legalizat căsătoriile între persoanele de același sex este grăitoare:

Stat An legalizare part. civil Legalizare „căsătorii” homosexuale
Danemarca 1989 2012
Norvegia 1993 2001
Suedia 1995 2009
Islanda 1996 2010
Belgia 1998 2003
Franța 1999 2013
Marea Britanie 2005 2013
Olanda 1999 2001
Elveția 2005 Se discută de cca. 2 ani despre instituirea prin legea a „căsătoriei” gay
Croația 2006 La 1 decembrie a avut loc un referendum național pe tema căsătoriei, la inițiativa unei coaliții conservatoare, soldat cu succes
Finlanda 2002 Déjà 2 propuneri legislative pentru legalizarea „căsătoriei” gay a fost respinse. Se pregătește o a treia, care probabil va reuși.
Slovenia 2005 Codul Familiei, adoptat în 2011 și care permitea „căsătoria” gay a fost anulat prin referendum, dar guvernul a anunțat că va încerca din nou.
Germania 2001 În aceste state, prin modificări succesive ale legii și prin decizii ale instanței, s-a ajuns ca diferența între parteneriat și căsătorie să rămână doar una de denumire, drepturile fiind cvasi-identice.
Luxemburg 2004
Ungaria 2009 Este unicul caz în care, prin modificarea Constituției în sensul restricționării căsătoriei la cuplurile de sexe opuse (2012), politicienii au urmat o tendință diferită, în urma accederii la putere a conservatorilor.

        În afară de acestea, au mai legalizat direct „căsătoria” homosexuală Spania (2005) și Portugalia (2010), țări în care a existat o voință politică în acest sens suficientă.

Așadar, parteneriatele civile trebuie privite numai în acest context, căci în aproape nicio țară unde acestea au fost instituite, legislativul nu s-a putut opri aici, el fiind supus unei presiuni imense din partea lobby-ului homosexual și „obligat” să răspundă tuturor revendicărilor acestora: reglementarea „căsătoriei”, a adopției de copii și a tehnicilor de procreare asistate medical destinate acestor cupluri.

       PERICOLUL POLIGAMIEI. Dacă singurele criterii valide sunt ca persoanele ce încheie parteneriatul să fie adulte și să își exprime consimțământul (art. 5 lit. a și art. 10(1)) [este vorba despre articole din propunerea legislativă care se discut atunci, n. red. CV], respectiv dacă legea trebuie să interzică „orice formă de discriminare” (conform art. 33 al propunerii legislative) și să promoveze egalitatea în drepturi, atunci nu se justifică rostul reglementărilor restrictive (art. 5 lit. c, art. 7 lit. a) referitoare la imposibilitatea încheierii de parteneriate între mai mult de 2 persoane sau de parteneriate între rude, altfel decât prin intenția inițiatorilor ca acestea să fie eliminate ulterior, după ce șocul inițial va trece iar opinia publică se va fi obișnuit cu noua normă socială.

Într-adevăr, privind spre țările care au redefinit deja familia și norma maritală, următorul pas logic pare a fi poligamia:

  1. În Canada, prima țară din lume care a legalizat „căsătoria” unisex există deja grupări de lobby precum „Canadian Polyamory Advocacy Association”, care solicită public recunoașterea poligamiei.

  2. În Brazilia, în luna iunie 2012 s-a înregistrat primul parteneriat civil între 3 persoane. Deși legea inițială prevedea aceleași restricții „linișititoare” ca PL inițiată de dl. Cernea, modificarea ei a venit ca urmare a presiunilor și solicitărilor de „egalitate” ale lobby-ului homosexual și poligam.

  3. Aceeași tendință se manifestă și în SUA, pe fondul abrogării de către Curtea Supremă a „Defense of Marriage Act” (legea federală de protejarea a căsătoriei). Anita Wagner Illig, lidera grupării „Practical Polyamory”, a mulțumit homosexualilor pentru eforturile făcute în direcția „egalității căsătoriei” arătând că grupările de poliamoriști vor putea cere recunoașterea legală a uniunilor lor: „A favorable outcome for marriage equality is a favorable outcome for multi-partner marriage, because the opposition cannot argue lack of precedent for legalizing marriage for other forms of non-traditional relationships.”

  4. Tot în SUA, scriitoarea feministă Jillian Keenan apreciază că „deși Curtea Supremă și noi cu toții suntem concentrați pe dreptul omului la egalitatea căsătoriei, să nu uităm că lupta nu se încheie cu mariajul între persoane de același sex. Trebuie să legalizăm și poligamia. Legalizarea poligamiei este o schimbare constituţională, feministă şi pozitivă”. „Noi, femeile, putem să luăm propriile decizii. Dacă o femeie vrea să se căsătorească cu un bărbat, foarte bine. Dacă o femeie vrea să se căsătorească cu o femeie, şi asta e bine. Dacă o femeie vrea să se căsătorească cu un bărbat care mai are trei soţii… aceasta este decizia ei.”

             Iată, deci, cât de repede s-au materializat predicțiile noastre. Poligamia în „civilizația vestică” începe cu Suedia, la fel ca și „mariajul gay”. Iar intenția de distrugere definitivă și totală a instituției căsătoriei prin aceste modificări de sens social este confirmată de „gura păcătosului”, în acest caz de activista lesbiană Masha Gessen, care spunea despre „căsătoriile” dintre homosexuali că nu urmăresc egalitatea în drepturi, ci… distrugerea familiei:

        „Căsătoria dintre homosexuali este un lucru cât se poate de simplu şi care nu necesită multă dezbatere, pe atât de normal şi de clar pe cât este distrugerea instituţiei familiei. Familia nu ar trebui să mai existe. Eforturile depuse pentru legalizarea căsătoriei dintre homosexuali sunt de fapt şi de drept o minciună, o diversiune, în legătură cu ceea ce vom face din căsătorie odată ajunşi în acel punct – minţim când spunem că instituţia familiei nu se va schimba. Acesta este un neadevăr. Părerea mea este că familia nici nu ar trebui să existe.”

              Calea pe care va merge Europa este, de-acum, știută. Numai cine nu vrea rămâne orb și impasibil.

                                                           Sursa: culturavietii.ro, ortodox.md

YARPP

10 gânduri despre „FAMILIA ESTE PE CALE SĂ FIE DESFIINȚATĂ! UNIUNEA EUROPEANĂ NE BAGĂ PE GÂT HOMOSEXUALITATEA. LISTA RUȘINII: CEI 22 DE EUROPARLAMENTARI ROMÂNI CARE AU VOTAT PENTRU LĂRGIREA DREPTURILOR COMUNITĂȚILOR LGBT…

    1. Radu Iacoboaie Autor post

      Sfaturi ale Părintelui Ioan de la Sihăstria Rarăului

      Posted: 25 Mar 2015 04:26 AM PDT
      Femeia crestina…
      Posted: 25 Mar 2015 03:25 AM PDT

      Femeia vrednica nu este pasiva, neputincioasa, lipsita de adevaratele responsabilitati ale vietii;
      Femeia inteleapta nu e timida, suficienta, lenesa ori tematoare. Ea, dimpotriva, e o adevarata regina a cuibului sau, ea stie rostul casei si a casnicilor sai; ea e responsabila de agoniseli si de organizarea acestora nu numai pentru bunastarea actuala a familiei, ci si pentru un start bun acordat in viata copiilor sai. Ea se gandeste nu doar la ai sai, ci si la aproapele sarac, casa femeii intelepte este model in societate.
      Soţul femeii crestine are încredere în ea şi ea ii este sprijin autentic; el este cinstit, apreciat de ceilalţi lideri ai vremii lui ; o respectă şi o binecuvintează spunând: “Există multe femei bune, dar tu eşti cea mai bună dintre ele” – Copiii femeii crestine sunt crescuti in frica de Dumnezeu si devin modele in societate .
      Casa femeii virtuoase e tinuta in ordine, iar ea este întotdeauna activă ; se trezeşte devreme pentru prepararea alimentelor şi pentru a organiza activitatile casnice. Toate le face cu dragoste si jerfelnicie.
      Femeia virtuoasa nu lucreza fizic doar in casa, chiar daca s-ar putea spune despre ea ca e casnica. Ea investeşte cu înţelepciune banii câştigaţi si ii chiverniseste .
      Femeia inteleapta îi ajută pe cei aflaţi în diferite nevoi .
      Femeia virtuoasa iubeste frica de Domnul (intelepciunea) îşi dezvoltă relaţia cu Dumnezeu.
      Podoabele femeii crestine sunt virtutile, iar frumusetea cu care isi cucereste zilnic sotul este frumusetea inimii.
      Femeia crestină nu vorbește de rău pe alții, nu cunoaște ambiția de a-și nimicii vrăjmașii – ea se roagă pentru potrivnici.
      Cea mai mare binecuvântare a femeii credincioase este nașterea de prunci. Cand devine mamă, femeia creștină se bucură pentru că Dumnezeu a binecuvântat-o!

      (”DAȚI-MI MAME CREȘTINE ȘI VOI SCHIMBA FAȚA LUMII ” – Sf. Vasile cel Mare)

      Sursa: Blogul Schitului Darvari

      Apreciază

      Răspunde
  1. Pingback: SRI DICTEAZĂ JUDECĂTORILOR DE LA CURTEA CONSTITUȚIONALĂ?!… IAR KLAUS WERNER JOHANNIS ȘI MASONII DIN GUVERN ÎȘI BAT JOC DE VOINȚA MILIOANELOR DE ROMÂNI CARE AU SEMNAT PENTRU MODIFICAREA ART.48 DIN CONSTITUȚIE? POPORUL ROMÂN NU DOREȘTE LEG

  2. Pingback: SRI DICTEAZĂ JUDECĂTORILOR DE LA CURTEA CONSTITUȚIONALĂ?!… IAR KLAUS WERNER JOHANNIS ȘI MASONII DIN GUVERN ÎȘI BAT JOC DE VOINȚA MILIOANELOR DE ROMÂNI CARE AU SEMNAT PENTRU MODIFICAREA ART.48 DIN CONSTITUȚIE? POPORUL ROMÂN NU DOREȘTE LEG

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s