
Credem noi că este azi evident pentru oricine faptul, că începând cu primăvara lui 1990, când moldovenii basarabeni au dorit să se unească cu România dar pe malurile Prutului nu a venit nici măcar un politician român, nu a existat o voință comună din partea clasei noastre politice și un consens național pentru reunificarea României care mai apoi să fie concretizat într-un proiect național.
Am văzut cum Germania s-a reunificat prin desființarea fostelor state RFG și RDG. De ce credeți că germanii au reușit acest lucru de o importanță colosală pentru națiunea lor și au prăbușit cu mult entuziasm zidul din Berlin care îi separa în mod arbitrar după cel de-al doilea război mondial, iar noi nu? De ce nu am cunoscut și noi o asemenea stare de euforie generală, care ne-ar fi dat și nouă un puternic impuls pe toate planurile în societatea românească? Trebuia neapărat ca poporul român să rămână unul dezbinat și românii să sufere această dramă a istoriei în continuare?…
Ceea ce nu s-a știut și încă nu cunosc unii și astăzi este faptul că gruparea din jurul tovarășului Ion Iliescu (socialist școlit și instruit în mod special ca agent KGB pe parcursul studiului la Universitatea Lomonosov din Moscova) care acaparase chipurile ,,democratic” puterea politică în România, aparținea unor structuri masonice. Silviu Brucan a fost iudeo-mason. Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu și alții erau și sunt masoni. Iar masoneria nu a fost nicidecum naționalistă după 1989 și mai știm că printre altele s-a împotrivit mereu refacerii statului național unitar român născut la 1918 (România Mare). Naționalismul lui Ceaușescu, inițial și el mason din loja P2 (Propaganda Due din Italia, club elitist al conducătorilor comuniști) fusese totuși de o altă factură.
Continuă lectura →