Se pare că în sprijinul activiștilor pentru ateism, liber cugetătorii Remus Cernea și Emil Moise va sări de acum încolo artileria grea, formată din intelectuali cu ștaif, cu multe diplome la activ, autorități de necontestat în materie, ca să ne explice dânșii cum stau lucrurile și să ne convingă pe noi (masele largi de cetățeni) nu doar prin forța argumentelor, ci mai ales prin autoritatea și popularitatea de care se bucură.
De pildă, să vedem cine și ce este Mircea Miclea. Aflăm chiar pe site: ,,Mircea Miclea este psiholog si profesor la Departamentul de Psihologie din Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca, este director al Center for Applied Cognitive Psychology, a fost presedinte al comisiei prezidentiale pentru educatie care a elaborat legea educatiei nr. 1/2011 si a fost ministru al Educatiei (29 decembrie 2004-10 noiembrie 2005).”
Aha, începem să înțelegem: psiholog… Pe blogul meu, îmi amintesc că am mai polemizat recent cu o doamnă de profesie tot psiholog… Se pare că în general, psihologia de astăzi se distanțează tot mai mult de teologie… Oare de ce am această impresie sau mai degrabă convingere? Nu oare pentru că ea se rezumă de multe ori doar la studiul omului și încetează să mai conștientizeze existența lui Dumnezeu?… Nu cumva alunecă tot mai mult spre ateismul camuflat sub aparentul și generosul umanism?
Redăm mai întâi articolul postat pe 6 martie 2015 de fostul ministru al Educației, dl. Mircea Miclea: ,,RELIGIA ÎN ȘCOALĂ. CÂTEVA CLARIFICĂRI NECESARE”
,,Dezbaterea publică referitoare la statutul orelor de religie în școală a scos din nou în evidență – cu câteva excepții notabile – că nu am depășit încă stadiul prearistotelic de gândire: sofismele predomină asupra logicii, decupajele ideologice din realitate sunt preferate faptelor, efuziunile emoționale sunt mai prețuite decât analiza lucidă, demagogia are mai mare trecere decât adevărul, atacul la persoană ține loc de argument. În acest context, cred că merită prezentate, totuși, câteva idei simple și clare, cum ar spune Descartes, pentru a ajuta părinții în luarea deciziilor referitoare la disciplina „Educație religioasă”. Continuă lectura
