Dumnezeu există, iată dovada!
Alte dovezi puteți găsi aici:
I. FILME ORTODOXE (de scurt metraj):
I. FILME ORTODOXE (de scurt metraj):
Dezbaterile din ultima vreme pe marginea scoaterii religiei din curricula şcolară ridică mari semne de întrebare asupra direcţiei în care se îndreaptă învăţământul nostru, dar şi societatea românească, în ansamblul ei. Dacă prezenţa icoanelor în şcoli este catalogată de reprezentanţii asociaţiilor secularist-ateiste drept “o discriminare în spaţiul public”, iată că aceleaşi voci, dublate de punctele de vedere ale unor politicieni, fac astăzi presiuni, mai mult ca oricând, pentru ca religia să fie materie opţională, fără a se mai regăsi în trunchiul comun. De asemenea, aceleaşi voci susţin tăierea finanţării Bisericii de la stat, în baza argumentului privind laicitatea statului român.
După 45 de ani în care Biserica a fost supusă terorii ideologice, iată că societatea românească, majoritar creştin-ortodoxă, se confruntă cu un nou val de ateism, promovat prin intermediul campaniilor mediatice instrumentate de organizaţii care au un…
Vezi articolul original 701 cuvinte mai mult
Biserica Ortodoxă continuă campania publică de susţinere a orei de religie în şcoli. După ce personalităţi precum Vlad Miriţă, Liana Stanciu, Anca Sigartău sau Daniel Buzdugan s-au implicat pentru susţinerea religiei în şcoală, acum a venit rândul actorilor Dorel Vişan şi Manuela Hărăbor să facă acelaşi lucru.
„Primii dascăli au fost preoţi, prima şcoală românească a fost într-o biserică, primele manuale au fost cărţi bisericeşti. Acum învăţământul dă afară religia. Copilul îşi dă mama afară. Ora de religie ar trebui să se numească ora de iubire, Hristos este iubire” a spus Manuela Hărăbor.
„Ora de religie este formarea rădăcinilor copilului în iubire”, a spus şi Dorel Vişan.
Academicianul Sabina Ispas e o altă personalitate care susţine importanţa cunoştinţelor teologice pentru înţelegerea culturii româneşti şi universale.
„Cultura în…
Vezi articolul original 392 de cuvinte mai mult
ESTE FOARTE BINE CĂ S-AU ÎNFIINȚAT ÎN ȚARĂ MAI MULTE ASOCIAȚII PENTRU ORA DE RELIGIE. DOAMNE AJUTĂ! https://deveghepatriei.wordpress.com/2015/02/27/continua-campania-in-favoarea-orei-de-religie/
MESAJ CĂTRE PREOȚI ȘI MIRENI: VENIȚI CU PANCARTE PREGĂTITE DIN TIMP ÎN DUMINICA ORTODOXIEI SĂ FACEM UN MARȘ PÂNĂ ÎN CENTRUL FIECĂREI LOCALITĂȚI DIN ROMÂNIA! PE PANCARTE PUTEM SCRIE: ,,LĂSAȚI-NE RELIGIA ÎN ȘCOALĂ!”, ,,VREM EDUCAȚIE RELIGIOASĂ PENTRU COPIII NOȘTRI!” SAU CUM DORIȚI, DAR SĂ FIE ÎN MOD EXPLICIT ȘI LA OBIECT.
SĂ CÂNTĂM ÎMPREUNĂ CÂNTĂRI PRECUM: ,,CU NOI ESTE DUMNEZEU” ȘI ALTELE. UNII AR PUTEA SĂ FILMEZE PENTRU A POSTA ULTERIOR PE YOUTUBE.
Citiți vă rog: https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2015/02/26/mihai-silviu-chirila-interogari-la-interogarea-sistemului/
MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI ȘI A ROMÂNIEI
Frați ortodocși, DUPĂ SFÂNTA LITURGHIE DIN DUMINICA ORTODOXIEI – 1 MARTIE 2015, SĂ IEȘIM ÎN FRUNTE CU PREOȚII ÎNTR-UN MARȘ (CHIAR CU PRAPURILE ȘI CU PANCARTE) ÎN FIECARE LOCALITATE A ROMÂNIEI DACĂ SE POATE, PENTRU A SENSIBILIZA OPINIA PUBLICĂ ȘI AUTORITĂȚILE ASUPRA ERORII SCOATERII RELIGIEI DIN ȘCOLILE ROMÂNEȘTI. Frați români de pretutindeni, am abdicat noi oare din fața marilor probleme și provocărilor contemporane de la datoriile noastre? Educația tineretului este una din aceste datorii pe care noi părinții le avem cu toții și una extrem de importantă de altfel pentru toate națiunile din lume.
Ne aflăm într-un moment de răscruce istoric, când forțe obscure care promovează o reeducare la nivel global, au trecut acum la un atac fățiș și extrem de perfid împotriva tinerilor români și creștinismului autentic – ortodoxia. Asasinii României au început cu economia națională, cu desființarea armatei naționale iar acum atacă Biserica națională…
Vezi articolul original 2.982 de cuvinte mai mult
POATE NU AȚI AFLAT ÎNCĂ, DAR ÎN ROMÂNIA SE PETREC DE O VREME ÎNCOACE LUCRURI ABSOLUT STRIGĂTOARE LA CER, UNEORI CHIAR EXPERIMENTE ÎN PREMIERĂ, DELOC ÎNTÂMPLĂTOARE!… CUM AR FI SCOATEREA RELIGIEI DIN ȘCOLI, INTRODUCEREA CARDURILOR ELECTRONICE DE SĂNĂTATE, FOLOSIREA UNOR VACCINURI EXPERIMENTALE PRECUM GARDASILUL, FOLOSIREA INITIUM-ULUI ÎN AGRICULTURĂ ETC. ÎNTREBARE: DE CE TOCMAI ÎNTR-O ȚARĂ ORTODOXĂ PRECUM ROMÂNIA?… DE CE EVREII BOLȘEVICI AU LIBERALIZAT TOCMAI AVORTUL LA CERERE LA ÎNCEPUTUL ANULUI 1990?…
PUȚINI ROMÂNI AU FOST INFORMAȚI CĂ, DACĂ NU SE DEPUN MINIM 15 CERERI DE STUDIERE A RELIGIEI PÂNĂ PE 6 MARTIE (unii zic că de fapt până pe 3 martie!) ÎN FIECARE ȘCOALĂ, CONTRACTELE PROFESORILOR DE RELIGIE SUNT DESFĂCUTE!!! LUCRU CARE ESTE VALABIL ȘI PRODUCE EFECTE ȘI PENTRU VIITOR, PENTRU ANUL 2015-2016!
IAR ÎN ACEASTĂ FOARTE SCURTĂ PERIOADĂ DE TIMP (INCREDIBIL DE SCURT PENTRU A FI ADUS LA CUNOȘTINȚA TUTUROR PĂRINȚILOR!), ÎN ȘCOLI AU LOC SIMULĂRI (EXAMENE) ȘI PĂRINȚII SUNT ÎMPIEDICAȚI SĂ DEPUNĂ CERERILE PERSONAL, PENTRU CĂ NU AU ACCES ÎN CURTEA ȘCOLILOR! GÂNDIȚI-VĂ CE ÎNSEAMNĂ ACEST LUCRU ȘI CUM POATE FI SPECULAT ACEST FAPT DE CĂTRE UNII COPII ȘI MAI ALES DE CĂTRE CONDUCEREA ACESTOR ȘCOLI…
Citiți vă rog: https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2015/02/26/mihai-silviu-chirila-interogari-la-interogarea-sistemului/
UNIȚI. PENTRU ORA DE RELIGIE!
DOAMNE AJUTĂ!
Citiți vă rog:
http://www.apaceavie.ro/biserica-in-constiinta-marelui-nostru-poet-mihai-eminescu/
Frați români, tragem și aici un semnal puternic de alarmă în privința eliminării mascate a orei de religie prin depunerea unei cereri din partea părinților, care de fapt nu face decât să prelungească agonia scoaterii acesteia din programa școlară, nemulțumirea părinților și alungarea lui Dumnezeu din sufletul tinerelor generații.
Credem sau nu, în viitorul apropiat, printr-o politică a pașilor mărunți, în locul Religiei copiii noștri vor studia Educația sexuală, care este în esență chiar opusul acestei discipline! Asta dacă nu vom protesta și nu vom lua în masă ATITUDINE!
Ca și în perioada de tristă amintire a comunismului, se va ajunge iarăși în situația ca omul să ocupe în societate locul lui Dumnezeu, devenind chipurile atotputernic prin rațiunea lui, prin știință și cunoaștere. Iar de la materialismul științific dialectic și istoric (marxism-leninismul) vedem că se trece acum în faza unui neomarxism și a materialismului societății de consum în care omul își pierde identitatea proprie și națională și devine o simplă marfă prelucrată (printr-un proces de reeducare), un produs omogenizat al societății, cu un mod de viață libertin dar totuși lipsit de voință și libertate în adevăratul sens al cuvântului… Spălarea creierului nu este o ficțiune, ci o crudă realitate… Omul modern trăiește doar cu iluzia că este liber. În fapt, entități obscure urmăresc pas cu pas controlul său absolut…
Mai observăm că se revine obsesiv și incredibil la ateism prin îmbrățișarea teoriilor evoluționiste, a evoluționismului pus pe seama lui Charles Darwin, a teoriei bing-bang-ului (nașterea universului) prin care tinerii vor ajunge efectiv să creadă că omul a evoluat în timp din maimuță, că viața a apărut spontan printr-o reacție chimică!… Deși nu s-a dovedit vreodată apariția vreunei noi specii prin evoluția altei specii…
Redăm în continuare mai jos doar câteva fragmente importante din două articole excepționale: Continuă lectura
Frați ortodocși, DUPĂ SFÂNTA LITURGHIE DIN DUMINICA ORTODOXIEI – 1 MARTIE 2015, SĂ IEȘIM ÎN FRUNTE CU PREOȚII ÎNTR-UN MARȘ (CHIAR CU PRAPURILE ȘI CU PANCARTE) ÎN FIECARE LOCALITATE A ROMÂNIEI DACĂ SE POATE, PENTRU A SENSIBILIZA OPINIA PUBLICĂ ȘI AUTORITĂȚILE ASUPRA ERORII SCOATERII RELIGIEI DIN ȘCOLILE ROMÂNEȘTI. SĂ CÂNTĂM ÎMPREUNĂ CÂNTĂRI PRECUM: ,,CU NOI ESTE DUMNEZEU” ȘI ALTELE. UNII AR PUTEA SĂ FILMEZE PENTRU A POSTA ULTERIOR PE YOUTUBE.
Frați români de pretutindeni, am abdicat noi oare din fața marilor probleme și provocărilor contemporane de la datoriile noastre? Educația tineretului este una din aceste datorii pe care noi părinții le avem cu toții și una extrem de importantă de altfel pentru toate națiunile din lume.
Ne aflăm într-un moment de răscruce istoric, când forțe obscure care promovează o reeducare la nivel global, au trecut acum la un atac fățiș și extrem de perfid împotriva tinerilor români și creștinismului autentic – ortodoxia. Asasinii României au început cu economia națională, cu desființarea armatei naționale iar acum atacă Biserica națională și în mod expres educația tinerilor.
Amintiți-vă fraților că exact aceleași persoane care doresc scoaterea Religiei din programa de învățământ public au încercat mai întâi să ne scoată icoanele și simbolurile creștine din spațiul public (ca iconoclaști ai timpurilor noastre) dar opinia publică și justiția română au fost împotrivă, iar societatea civilă s-a mobilizat. Acum însă ei au învățat lecția și vor să intervină rapid, tacit și în forță pentru ca societatea civilă să nu aibă timp să se dezmeticească sub această lovitură puternică, să se organizeze și să reacționeze în timp util față de acest atentat fără precedent la ființa neamului nostru, față de ortodoxie, care este ,,maica neamului românesc” după cum ne spune Mihai Eminescu. Poporul român este poate singurul popor din lume care s-a format și s-a născut creștin. Avem aproape 2000 de ani de creștinism!
Frați români, avem multe argumente întemeiate pentru a ne justifica lupta pentru această cauză dreaptă, lupta împotriva scoaterii (treptate, în mod perfid) a disciplinei RELIGIE din școlile românești. Continuă lectura
În articolul de față vom vorbi la modul concret despre una dintre strategiile diavolului: denigrarea perfidă a marilor duhovnici și sfinți români. Pentru că în ultimii doi am remarcat o intensificare deloc întâmplătoare a atacurilor la adresa lor în mass-media românească.
Cercetând cu atenție cazul părintelui Arsenie Boca, în care tot de câțiva ani s-a pus mai acut problema canonizării sale, ajungem să înțelegem natura diabolică a atacurilor din media și îndeosebi pe internet, miza fiind desigur una cu mult mai mare, urmărindu-se astfel împiedicarea cu orice preț a canonizării tuturor sfinților închisorilor comuniste. Este clar ca lumina zilei că acest precedent prin canonizarea sa ar conduce și la canonizarea treptată și a celorlalți mucenici și mărturisitori, prigoniți sălbatic de regimul comunist. Continuă lectura