,,Am zis cândva: intrarea în UE este ieșirea din Ortodoxie.” (părintele Justin Pârvu) CINE SUNT ACTIVIȘTII ECUMENISMULUI DIN ROMÂNIA? AȚI AUZIT DE FRANCMASONI CARE RESPING ȘI CONDAMNĂ PANEREZIA ECUMENISMULUI? – nevrednicul Radu Iacoboaie, 19 decembrie 2016

index  images  index

            Indiscutabil, ecumenismul constituie creația evreilor sioniști (talmudiști și de origine khazară) care conduc întreaga francmasonerie mondială. Iar mijlocul principal și eficace de propagare în rândul maselor a acestei ideologii politico-religioase este fără îndoială mass-media pe care o stăpânesc aproape în întregime de vreo două secole încoace. Marile ziare și edituri sunt în mâna lor.

            Unul dintre corifeii sau activiștii ecumenismului în România este fără doar și poate Radu Comănescu, scriitor francmason destul de cunoscut (a publicat ,,Istoria francmasoneriei” împreună cu Emilian M. Dobrescu, bineînțeles din perspectivă subiectivă, francmasonică) și moderator la Radio România Actualități, unde prezintă emisiunile ,,Semnele lumii” (care face apologia ecumenismului și elitelor masonice) iar duminica dimineața emisiunea ,,Lumea credinței”. Și nu întâmplător emisiunea din urmă este difuzată duminica și la ora când preoții ortodocși săvârșesc împreună cu mirenii Sfânta Liturghie. Pentru a pescui în ape tulburi pe cei comozi, slabi în credință sau atei… Și firește că emisiunea ,,Lumea credinței” propagă multi-spiritualismul (cam în genul multiculturalismului în UE), adică ecumenismul, prezentând diverse evenimente, interviuri și aspecte ce țin de ortodoxie dar și de ,,Biserica” Greco-Catolică, ,,Biserica” Romano-Catolică ș.a. O lume pretins a creștinilor, dar din care fac parte și toți ereticii și schismaticii…

           Un alt activist mai cunoscut este Răzvan Bucuroiu, fostul președinte al Uniunii Ziariștilor și Editorilor Creștini, directorul revistelor Lumea credinței și Lumea Monahilor, în care cei avizați pot descoperi multe lucruri prezentate din perspectiva lor ecumenistă și critici dure la adresa blogurilor ortodoxe și internetului… Alți ecumeniști: de la Editura Christiana și Asociația Cristiana – Pavel Chirilă, Răzvan Codrescu și mulți alții.

           Aceștia doi vorbesc pe față despre beneficiile și necesitatea unui creștinism pacificator și unitar (ecumenist) dar Biserica Ortodoxă Română este subminată de multă vreme de preoții și ierarhii ecumeniști (și francmasoni în același timp!), care săvârșesc anumite fapte ecumeniste (rugăciuni comune, ,,dialoguri” ecumeniste etc) dar nu au încă curajul să vorbească pe față de bine ecumenismul, pentru a nu se vădi în public ereziile lor și apartenența la francmasonerie.

            Dar iată ce ne spunea părintele de vrednică pomenire, Justin Pârvu, starețul mănăstirii Petru Vodă:

            ,,Cum a fost Biserica sub comunism, așa e și acum. Și tot așa va și supraviețui prin jertfă și mărturisire. Însă nu ieșim din staul și nu trecem la nici o altă biserică schismatică, chipurile ortodoxă, Rămânem în Biserica în care ne-am născut și să avem curajul să mărturisim orice abatere de la dreapta credință. (…) Avem datoria de a vădi rătăcirile conducătorilor bisericești, de a vădi pericolul ecumenist, pentru a evita fatala unire cu papistașii sau alte comunități bisericești care sunt căzute din Har, nu mai au succesiune apostolică și nu mai păstrează adevărul întreg al Bisericii Sobornicești, stabilit prin cele 7 Sinoade ecumenice. Să ne păzească Dumnezeu de o astfel de unire necanonică! (…)

           Nu se poate vorbi despre o Românie liberă pentru că guvernul României este condus de marile puteri care stau ascunse în spatele Uniunii Europene sau al altor uniuni internaționale. (…) Noi avem impresia că Europa are un sistem democratic la bază, dar Europa este tot sovietizată, o Europă sovietică. Este același mare lagăr sovietic al Moscovei (din trecut – n.a.) decât cu altă șapcă, iar dincolo, în Occident, avem de-a face cu lagărul capitalismului. (…) Globalizarea vine ca un buldozer care strivește totul înaintea lui (și nivelează totul… – n.a.). Și odată cu globalizarea, erezia ecumenismului, pofta pentru consum prostesc peste nevoie (consumerismul – n.a.)… Am aderat la Uniunea Europeană… Am zis cândva: intrarea în UE este ieșirea din Ortodoxie.”

  (din volumul ,,România ca o pradă. Mari trădări și trădători”, Alexander E. Ronnett, Editura ,,Credința strămoșească”, 2013, pp. 450-475)

 

             Pentru mai multe detalii, puteți accesa și link-urile:

             ,,… Recent, conducerea asociaţiei medicale „Cristiana” a emis un comunicat de presă în care pretinde că cei ce s-au împotrivit ratificării oficiale a ecumenismului în Creta, în special cei care au aplicat canonul 15 de la Sinodul din Constantinopol (861), ar fi creat schismă în Biserica Română comparându-i cu Atanasie Anghel… (http://sinodultalharesc.tk/de-ce-asociatia-cristiana-apara-ierarhii-ecumenisti-care-s-au-despartit-de-invatatura-bisericii-ortodoxe/)

            Cărți publicate: 1991 – (Coautor, împreună cu Emilian M.Dobrescu): „Franc-Masoneria. O nouă viziune asupra istoriei lumii civilizate”, Ed.Valahia, București. Această carte se va converti în primul volum al „Istoriei Franc-Masoneriei”. 1992 – (Coautor, împreună cu Emilian M.Dobrescu): „Istoria Franc-Masoneriei Universale” vol.I și II, Ed.Tempus, București... (https://ro.wikipedia.org/wiki/Radu_Com%C4%83nescu)

            http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2008/08/02/masonul-declarat-radu-comanescu-avocatul-din-oficiu-al-lui-nicolae-corneanu/

            http://www.napocanews.ro/2016/06/ierarhii-ecumenisti-au-cerut-la-chambesy-sa-nu-fie-discriminate-minoritatile-sexuale-sa-se-stearga-din-sfanta-scriptura-capitolul-despre-sodoma-si-gomora.html

            https://saccsiv.wordpress.com/2014/08/08/ierarhi-masoni-sau-ecumenisti-pierderea-harului-in-bor/

 

   MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI

                                          nevrednicul Radu Iacoboaie, 19 decembrie 2016

 

10 gânduri despre „,,Am zis cândva: intrarea în UE este ieșirea din Ortodoxie.” (părintele Justin Pârvu) CINE SUNT ACTIVIȘTII ECUMENISMULUI DIN ROMÂNIA? AȚI AUZIT DE FRANCMASONI CARE RESPING ȘI CONDAMNĂ PANEREZIA ECUMENISMULUI? – nevrednicul Radu Iacoboaie, 19 decembrie 2016

Lasă un comentariu