Arhive zilnice: 5 decembrie 2016

A SOSIT VREMEA SĂ VORBIM MAI MULT DESPRE HOLOCAUSTUL NEAMULUI ROMÂNESC ȘI NECESITATEA CANONIZĂRII TUTUROR SFINȚILOR ÎNCHISORILOR!… – nevrednicul Radu Iacoboaie, 5 decembrie 2016

images  images

           Puțin s-a vorbit până acum despre Holocaustul Neamului Românesc, numit de către doctorul Florin Mătrescu – Holocaustul roșu. Puțini știu că acesta a început încă din ziua fatidică de 23 august 1944, când camarila regală împreună cu agenții comuniști l-au atras în cursă pe mareșalul Ion Antonescu și l-au arestat împreună cu cei apropiați. Au urmat nenumărate acte de teroare ale comuniștilor: ,,percheziții, crime, umilințe, prigoane, batjocură, izolări, înfometări, schingiuiri, omoruri în bătaie, mutilări ș.a., de nemaiînchipuit până atunci, petrecute în aresturi, temnițe, închisori, lagăre de muncă forțată și deportări, precum și alungarea din școli, licee, facultăți, evacuarea din case, pierderea serviciului.” (din lucrarea ,,Părintele Mărturisitor Ilie Lăcătușu. Viața, Acatistul, Minuni”, Ed. Babel, Bacău, 2016, p.6). 

          Poporul român dreptcredincios, clerici și mireni, trebuie să ceară mai insistent canonizarea tuturor sfinților mucenici și mărturisitori ai neamului românesc, din lagărele și închisorile comuniste, în care teroarea a îmbrăcat diverse forme de neimaginat pentru omul de astăzi și culminând cu experimentul masonic de o barbarie nemaiîntâlnită de la Pitești între anii 1949-1952.

          A sosit într-adevăr vremea canonizării lor și nu o spunem numai noi. Mitropolitul Bartolomeu Anania, despre care știm că s-a pronunțat ferm împotriva actelor biometrice împreună cu sinodul local mitropolitan de la Cluj și ar fi devenit indiscutabil Patriarh al BOR dacă nu s-ar fi implicat extrem de mult masoneria pentru a-l impune pe Daniel Ciobotea, omul lor, spunea următoarele: ,,Cred că vremea canonizării lor (a sfinților închisorilor – n.ed.) a sosit.” Iar P.S. Sebastian Pașcanu, Episcop al Slatinei și Romanaților zicea și mai explicit: ,,Trebuie să vă spun mai întâi că nu Biserica îi face pe sfinți. Nu noi, Sinodul Bisericii, îi facem pe sfinți. Ci pe sfinți îi face Dumnezeu și poporul. Dumnezeu – pentru că le recunoaște sfințenia lor, și poporul – pentru că păstrează în memoria sa faptele lor.” (lucr.cit., p.2).

Continuă lectura