APEL PRELUAT DE PE FACEBOOK: VENIȚI ALĂTURI DE NOI DUMINICĂ LA PROTEST, ÎN FAȚA PATRIARHIEI ROMÂNE, ORA 14

13 gânduri despre „APEL PRELUAT DE PE FACEBOOK: VENIȚI ALĂTURI DE NOI DUMINICĂ LA PROTEST, ÎN FAȚA PATRIARHIEI ROMÂNE, ORA 14

  1. radu iacoboaie

    ALT MODEL DE PLIANT ANTIECUMENIST

    CE ESTE ECUMENISMUL? Ecumenismul este o mișcare mondială și o înșelăciune vicleană urzită de un plan satanic care susţine că
    nimeni nu poate vorbi în nici o credinţă de un Adevăr unic, absolut și unitar, deci nici în ortodoxie.
    În dialogul «ecumenist» sunt puse pe picior de egalitate principial toate religiile, încercându-se, ca plecând de la principiul monotelismului, să se ajungă la un adevăr comun.
    Ei spun că Biserică (cea adevărată) este sinteza tuturor bisericilor» și «că toţi creștinii sunt membrii acestei Biserici».
    Ecumenismul actual, pentru a lovi în dogmă, încearcă unirea tuturor ereziilor, devenind astfel erezia tuturor ereziilor. Iar acum își arogă și statutul de Biserică.
    Așadar, într-un cuvânt, ecumenismul este o infernală mișcare politică și religioasă, ce are ca obiectiv supunerea umanităţii sub un conducător universal (Antihrist) și unirea tuturor religiilor într-o pan-religie, făcând să dispară creștinismul și înscăunându-se în final potrivnicul Lui Dumnezeu, Satana.
    Antihristul va alege ecumenismul si nu satanismul/gnosticismul pentru ca universalitatea ecumenismului va deveni totalitarismul Antihristului, hristosul ecumenismului de azi va fi antihristul religiei globale de mâine. Dacă prin cipurile implantate oamenilor se va efectua controlul lor exterior, ecumenismul are rolul de a efectua controlul lăuntric și el se va extinde asupra gândirii oamenilor.
    Ecumenismul este produsul masoneriei( care se închina lui Lucifer), al sionismului internaţional, care are ca scop stăpânirea politică, financiară și religioasă a lumii. Masonii mărturisesc, fără nicio reţinere că se află în fruntea mișcării ecumenice.
    CARE ESTE SCOPUL SĂU?
    Scopul ecumenismului este să pună semnul egalităţii între minciună și adevăr. Ecumenismul este hulă împotriva lui Dumnezeu. Ecumeniștii batjocoresc Sfânta Treime si educă amorţeala simţului adevărului, amorţeala doririi de Hristos.
    Ecumenismul este moarte duhovnicească. El învaţă cum să fii bun cu oamenii, dar împotrivitor lui Dumnezeu. Este o religie lumească, și nu dumnezeiască. Ecumenismul îi nivelează și îi egalează pe toţi. Ecumenismul este pieirea sufletului.

    Pr. Arsenie Papacioc: “Sunt împotriva! Pe viaţă și pe moarte împotrivă! Ce ecumenism?”
    Pr. Adrian Făgeţeanu: “Ecumenismul este o erezie, erezia secolului XX”
    Pr. Ilie Cleopa: “Noi, ortodocșii, suntem puţini dar suntem Biserică întreagă. Nouă nu ne lipsește nimic!
    Noi n-avem ce împrumuta de la protestanţi dar nici de la catolici!”
    Pr. Iustin Pârvu: “Ecumenismul nu e născut din părerile bisericilor, ci din gândirea proprie a unor pastori
    ce nu au nimic profund creștin și religios în ei ci doar o viaţă politică”
    Sf. Efrem Sirul: “Vai acelora care se întinează cu blasfemiatorii eretici! Vai acelora care batjocoresc Dumnezeieștile Scripturi! Vai de cei câţi murdăresc sfânta credinţă cu eresuri sau încheie vreo întelegere cu ereticii!”
    Pr. Arsenie Boca: ”Ecumenismul? Erezia tuturor ereziilor! Căderea Bisericii prin slujitorii ei. Cozile de
    topor ale apusului. Numai putregaiul cade din Biserica Ortodoxă.Fie ei: arhierei, preoţi de mir, călugări sau mireni, înapoi la Sfânta Tradiţie, la Dogmele și Canoanele Sfinţilor Părinţi ale celor șapte Soboare Ecumenice, altfel la iad cu arhierei cu tot. Ferească Dumnezeu!”

    SFINTELE CANOANE CARE INTERZIC RUGĂCIUNEA ÎN COMUN CU ERETICII:
    Ecumenismul înșală pe ortodocși chemându-i să se roage, sau să facă slujbe religioase, sau să se împărtășească împreună cu netrebnicii eretici și păgâni, ridicîndu-se astfel împotriva celor Șapte Sinoade Ecumenice.
    Canonul 10 al Sfinţilor Apostoli
    Canonul 45 al Sfinţilor Apostoli
    Canonul 64 al Sfinţilor Apostoli
    Canonul 6 al Sinodului V local de la Laodiceea (343)
    Canonul 32 al Sinodului V local de la Laodiceea
    Canonul 15 al Sinodului al Nouălea din Constantinopol (861)

    CE SE URMAREȘTE? Pe plan religios: unirea tuturor credinţelor într-una singura – prin ecumenism. Pentru asta a fost înfiinţat în 1932 Consiliul Mondial al Bisericilor, patronat de masonerie și care s-a proclamat Biserica Mondială.

    Pe plan politic: crearea unui guvern mondial (condus de Antihrist)
    Pe plan economic: crearea unei economii unice mondiale și emiterea unei monede unice (virtuale).

    Ecumenismul nu are nici o bază în tradiţia și istoria Bisericii Ortodoxe: nici un sfânt ortodox nu a fost vreodata ecumenist, nu a participat la întalniri cu ereticii ca sa faca schimb de experienţă, nu s-a rugat împreună cu ereticii. Ba din contra, falsele “uniri” care s-au realizat in Istoria Ortodoxiei au fost anatemizate.
    Unirea Bisericilor nu se poate face decât dacă ereticii renunţă la ereziile lor și revin la Ortodoxie, la Biserica întemeiată de Hristos, iar această unire nu se face decât prin lucrarea Duhului Sfânt.
    CE ÎNSEAMNĂ EREZIE? CINE SUNT ERETICII?
    Erezia este hrană otrăvitoare penttru suflet, este falsificarea Cuvântului lui Dumnezeu, este cugetarea omenească în învăţătura dumnezeiască, măsluirea lucrului desăvârșit. În erezie sunt toţi cei care au stricat învaţătura cea dreaptă, începând cu papistașii, care s-au rupt din trupul Bisericii, în 1054 și continuând cu confesiunile și sectele care
    s-au desprins din învaţătura strâmbă a catolicilor (numiţi mai corect papistași, pentru ca ei sunt conduși de papa, care se crede Dumnezeu pe pământ, infailibil și capul Bisericii).
    Papa Pius al X-lea (1903-1914) a spus: „Papa este nu numai un reprezentant al lui Iisus Hristos, ci este Iisus Hristos Însuși, ascuns sub vălul trupului.”, iar Papa Pius al XI-lea (1922-1939) a rostit următoarele: „Voi știţi că sunt Sfântul Părinte, reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ, Vicarul lui Hristos, ceea ce înseamnă că eu sunt Dumnezeu
    pe pământ.
    Sfântul Ioan de Kronstadt se întreabă: „Cine e papa?” Și răspunde: „Un idol, nu Hristos”.
    Sfântul Vasile cel Mare afirma în Epistola I Canonica: “ Începutul separării a fost schisma, iar prin această desparţire ei nu mai au harul Sfântului Duh care nu li se mai dă din momentul desparţirii lor. “
    Așadar cei care s-au despărţit de trupul lui Hristos, Biserica fiind UNA, nu mai sunt Biserici. A spune ca doua corăbii duc la limanul mântuirii – cea Ortodoxă și oricare din cele ale eterodocșilor-înseamnă a spune că sunt două adevaruri,
    două căi spre cer, și nu una singură pe care a instituit-o însuși Domnul, așa cum ne invaţă în Evanghelie:
    „Voi zidi Biserica Mea” (Matei 16, 18).
    Sfântul Apostol Pavel spune: „Este un Domn, o credinţă, un botez” (Ef. 4, 5)
    Sfântul Ioan Gură de Aur afirma: “Biserica adevarată a lui Hristos este una singură din care în diferite timpuri s-au desparţit diverse adunări eretice și grupări schismatice.“
    Spune Hristos: ”Cel ce ramane în Mine și Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face
    nimic. Daca ramaneţi întru Mine și cuvintele Mele ramân în voi, cereţi ceea ce voiţi și se va da vouă. Iar dacă cineva nu rămane în Mine se aruncă afară ca mladiţa și se usucă; și le adună și le aruncă în foc și ard” (Ioan 15)
    Așadar, catolicii (papistașii) calviniștii, luteranii, neoprotestanţii, baptiștii, adventiștii, anglicanii și toate sectele existente care se cred creștine, dar care nu au nimic în comun cu Hristos și cu învatatura creștină, sunt eretici sau, mai grav, sectanţi, pentru că pe masură ce se îndepartau de dreaptă credinţă, se dilua și învatatura dreaptă, ajungând să nege pe Sfânta Fecioară, sfinţii și moaștele, închinarea la icoane, Sfânta Tradiţie și sfintele
    Taine.
    MARTURII ALE SFINŢILOR ȘI DUHOVNICILOR ÎMPOTRIVA ECUMENISMULUI
    Pr. Dumitru Staniloaie: “Eu nu sunt pentru ecumenism! A avut dreptate un sârb, Iustin Popovici, care l-a numit panerezia timpurilor noastre”
    Pr. Gheorge Calciu Dumitreasa: “Eu sunt împotriva ecumenismului! O socot cea mai mare erezie a secolului nostru”

    HRISTOS NE VORBESTE DESPRE ERETICI:
    ”Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri.
    Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit și nu în numele Tău am scos demoni și nu în numele Tău minuni multe am făcut? Și atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea.” (Matei 7)

    Sfântul Iustin Popovici: ”În istoria neamului omenesc există trei căderi principale: a lui Adam, a lui Iuda și a papei”

    Apreciază

    Răspunde
  2. o oarecare

    Avem datoria sa le cerem ierarhilor sa promoveze valorile crestine autentice menite sa-l apropie pe om de Dumnezeu in vederea mantuirii. Astfel vor fi nevoiti sa tina seama si de cerintele turmei, nu doar de presiunile care se fac asupra lor pentru diluarea credintei. E adevarat ca trebuie sa fim atenti in primul rand la noi insine. Insa la fel e adevarat este ca nu avem dreptul sa fim atat de egoisti, incat sa nu ne gandim si la urmasi. Ce fel de credinta vor avea ei? Asadar, din cate am inteles, avem porunca de a apara si credinta ortodoxa.

    Cu o credinta ortodoxa puternica, suntem puternici, pe cand cu o credinta mamaligoasa presarata cu libidineala suntem buni de aruncat in iad cu pastori cu tot.

    Iubirea adevarata este o iubire sincera intru Hristos. Daca-i iubim pe oameni, le spunem unde gresesc. In acest fel ii ajutam sa se mantuiasca.

    Daca vrem doar avantaje personale, ne abtinem sa le spunem adevarul pentru ca nu cumva acestia sa se supere. Asta e un fel de libidineala, nu iubire. Iubirea este un sentiment maret, care inalta. Libidineala ne coboara in iad, deci trebuie evitata. Pentru ca un ierarh sa se bucure de respect din partea credinciosilor, el trebuie sa respecte canoanele ortodoxe si sa pastreze cu acrivie credinta stramoseasca. Altminteri este un fals ierarh ale carui abateri de la adevar nu trebuie ascultate.

    Ortodoxia nu trebuie privita doar ca un fenomen cultural. Ortodoxia este mai mult decat atat pentru ortodocsi. Hristos este CALEA, ADEVARUL SI VIATA pentru cei care o cinstesc si pe Preasfanta Nascatoare, si Sfanta Cruce si icoanele.

    Omeneste vorbind, cui i-ar placea sa stea la masa cu cineva care-l injura de mama? Dar cu prietenii acestuia? Oare lui Hristos ii place ca Preasfanta Sa Mama sa fie dispretuita de catre anumite culte? Cum ar privi aceasta asociere? ,,Spune-mi cu cine te imprietenesti, ca sa-ti spun cine esti.” – ne atentioneaza un proverb stramosesc. Suntem noi hulitori ai Preasintei Nascatoare? Daca nu, atunci trebuie sa marturisim aceasta.

    Apoi, cui i-ar placea sa-si vada fotografiile din tinerete rupte si aruncate pe jos? Oare lui Hristos ii place sa-si vada icoanele dispretuite? Nu dorim moartea nimanui, ca sa fim acuzati de neiubire, ci dorim sa nu ne facem partasi la erezie. Dorim sa se intoarca acasa, la ortodoxie, si cei de alte culte. Oare suntem de acord sa avem in viitor credinta fara cruce si fara icoane? Daca nu, atunci trebuie sa marturisim aceasta. Dumnezeu sa ne ajute. Amin.

    Apreciază

    Răspunde
  3. anonim

    De ce nu incerci sa ajungi si la o televiziune ? Pentru ca in lipsa manifestantiilor nu te vor difuza nici macar un minut la stiri si ajungi in situatia celor de la ND cu 10 manifestanti. Succes!

    Apreciază

    Răspunde
  4. C-tin

    Pe langa motivele expuse in apel e musai sa fie adaugat la loc de frunte si cel legat de carduri, mai ales ca sinodul bor (cat de mici pot sa fie) se dezice iar in mod viclean. „Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române îndeamnă clerul şi credincioşii să cultive mai întâi sănătatea sufletească, prin rugăciune şi fapte bune”. Si uita sa spuna ce urmeaza, mai apoi…! De cata parsivenie sunt in stare! Nu stiam ca d-lor din sinod sunt deja duhuri si nu mai au trebuinta sa se ingrijeasca si de cele trupesti…
    http://www.gandul.info/stiri/anuntul-bor-in-privinta-controversatului-card-de-sanatate-sfantul-sinod-a-luat-o-decizie-13784008

    Apreciază

    Răspunde
  5. o oarecare

    ,,Furtuna ce a venit asupra Bisericii este amara si grea, iar corabierii, neputand face nimic pentru incetarea furtunii, stau incremeniti, plang, se tanguiesc, se roaga si asteapta sau pieirea lor in valurile marii, sau incetarea furtunii.
    Nu te mahni, frate Chiriac, ca eu cand am fost izgonit din Constantinopol, nu ma ingrijeam de nimic, ca ziceam intru mine : de este voia imparatesei sa ma izgoneasca, izgoneasca-ma. De va vrea sa ma fierastruiasca, am pilda pe profetul Isaia. De va vrea sa ma arunce in mare, imi voi aduce aminte de profetul Iona. De ii este voia sa ma bage in groapa, am pe Daniil bagat in groapa leilor. De va vrea sa ma ucida cu pietre, am pe Stefan intiaul mucenic, ce a patimit aceasta. De va vrea sa-mi ia capul, am pe Ioan Botezatorul. De va vrea sa-mi ia averea, de o am, s-o ia, caci gol am iesit din pantecele mamei mele, gol ma voi si duce din viata. De as fi placut oamenilor, nu as fi sluga lui Hristos; iar proorocul David ma inarmeaza : Grait-am marturiile Tale inaintea imparatilor si nu m-am rusinat „. ( Sfantul Ioan Gura de Aur)
    1. Solicit promovarea valorilor autentic ortodoxe si respectarea lor de la vladica pana la opinca prin asigurarea unui climat ortodox in toate sferele vietii sociale.
    2. Solicit respectarea canoanelor ortodoxe si implicarea ei intr-o lucrare de revigorare a ortodoxiei, chiar daca ar trebui sa platim cu viata pentru asta.
    3. Solicit Bisericii sa acorde prioritate mantuirii sufletelor noastre si pocaintei pentru pacatele deja facute: colective si individuale.
    4. Solicit Bisericii sa ramână mireasă a lui Hristos, nu anexă a intereselor politice!
    5. Solicit Bisericii sa incurajeze sfinţenia, nu pacatul.
    6. Solicit Bisericii Ortodoxe Române sa nu incurajeze pecetluirea cu 666 prin documente cu cip.
    7. Solicit Bisericii iesirea din Consiliul Mondial al Bisericilor si formularea unei atitudini ferme fata de toate pacatele, dar si fata de ecumenism si fata de masonerie! Nu vrem sa ne facem partasi la hulirea valorilor ortodoxe: Preasfanta Nascatoare, Sfintele Icoane, Sfintele Taine, Sfintele Moaste etc. Nu putem sluji la doi domni, iar ecumenismul, pentru inceput, asa ceva ne propune.

    BOR nu trebuie sa se faca partasa la o noua rastignire a lui Hristos, prin ecumenism si prin acceptarea pecetii lui Antihrist! Hristos nu s-a rastignit pentru ecumenism, ci pentru mantuirea noastra!
    Avem datoria de a pastra comoara ortodoxiei. Nu pentru noi, ci pentru urmasii nostri. Ce fel de credinta le vom lasa urmasilor nostri? Tacerea noastra ne acuza. Avantajele materiale nu trebuie sa ne orbeasca intr-atat, incat sa ne dam chiar si sufletul pentru ele. Dumnezeu sa ne ajute. Amin.

    Apreciază

    Răspunde
    1. raduiacoboaie Autor post

      MULȚUMESC TUTUROR MEMBRILOR DIN MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI ȘI DIN ALTE ASOCIAȚII CARE AU PARTICIPAT ASTĂZI (DUMINICĂ, 25 IANUARIE) LA MARȘUL DE ASTĂZI ANTIECUMENIST, UN PROTEST PAȘNIC CARE S-A FĂCUT ÎN ZONA DEALULUI PATRIARHIEI. AM FOST CÂTEVA ZECI DE PERSOANE ȘI AM REZISTAT ÎN FRIG ȘI PLOAIE CU AJUTORUL BUNULUI DUMNEZEU… PATRIARHIA AR FI BINE SĂ IA AMINTE. LA UN MOMENT DAT NU MI-A VENIT SĂ CRED… UN PĂRINTE CARE SLUJEA ÎN SF. MUNTE ATHOS LA SCHITUL PRODROMU (responsabil cu biblioteca, arhiva etc) A IEȘIT PUȚIN PE UȘA DINSPRE ALTARUL CATEDRALEI PATRIARHALE ȘI NE-A PRIVIT UN TIMP DORIND SĂ VADĂ CINE SUNTEM NOI…

      Apreciază

      Răspunde
      1. ac

        ati fost cam putini , daca ati fi facut publicitate cum trebuie si organizare „ca la carte”, ar fi trebuit sa fiti cel putin cateva sute …. mii… . Nu cred ca in Romania sunt doar cateva zeci de crestini adevarati.

        Apreciază

      2. raduiacoboaie Autor post

        Contează oare așa de mult numărul? Câți ierarhi au contestat public actele biometrice, în afară de cei din jurul Mitropolitului Bartolomeu Anania? Nu prea am auzit… Dacă conta așa de mult, veneați alături de noi, nu?…

        Apreciază

  6. ac

    cu siguranta voi veni cand veti organiza si informa populatia tarii , poate doamna de mai sus are dreptate , sa mergeti si la TV pentru publicitate ; da, eu cred ca intr-adevar conteaza ambele , si organizarea , si numarul ; poate ca multi au fost trecut pe acolo , dar daca n-au vazut decat 10 – 20 persoane, si-au vazut de drum ….paote nici n-au stiut ! Acest miting trebuie sa fie de amploare ca sa aibe putere , pentru ca este vorba de credinta tarii noastre ! asta este parerea mea si numai ! Si rog iertare , nu vreau sa judec pe nimeni , vreau doar sa-mi exprim opinia!

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un comentariu