IATĂ IDOLII LA CARE SE ÎNCHINĂ PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT DIN ROMÂNIA… UN PARTID DE TIP NEOCOMUNIST FĂRĂ CEA MAI MICĂ ÎNDOIALĂ… – Radu Iacoboaie, 20 aprilie 2016

index  index

            Pentru cei care nu știu cum au evoluat lucrurile pe scena politicii românești, Partidul Social Democrat s-a numit înainte Partidul Democrat Social din România, care a confiscat Frontul Salvării Naționale și pe care l-a transformat în partid politic câștigând detașat primele alegeri ,,democratice” postdecembriste, preluând sediile fostului Partid Comunist Român și posibil toate fondurile UTC-ului și PCR-ului.

            PSD este marele partid de stânga din România care a fost mai tot timpul prezent la guvernare și cu cei mai mari și mulți politicieni corupți.

            Nu știu dacă ați remarcat că la sediile actuale sau la unele dintre acestea, apar unele banere cu figurile reprezentative pentru doctrina social-democrației din România, atât cetățeni români, cât și străini.

            Prezentăm mai jos cine sunt acești idoli (ideologi, politicieni, scriitori) la care se închină libercugetătorii din Partidul Social Democrat (nu știm însă de ce lipsesc totuși nume precum Lenin, Stalin, Troțchi ș.a.):

            KARL MARX (1818-1883)

            FRIEDRICH ENGELS (1820-1895)

            JEAN JACQUES ROUSSEAU (1712-1778)

            EDUARD BERNSTEIN (1850-1932)

            LASSALLE FERDINAND (1825-1864)

            BRUNO KREISKY (1911-1990)

            GEORGE ORWELL (1903-1950)

            KARL SCHILLER (1911-1994)

            OLOF PALME (1927-1987)

            WILLY BRANDT (1913-1992)

            ANNA LINDH (1957-2003)

            ANTHONY GIDDENS (18 ianuarie 1938)

            ROMANO PRODI (9 august 1939)

            TONY BLAIR (6 mai 1953)

            MARTIN SCHULZ (20 decembrie 1955)

 

            I.C. FRIMU (1871-1919)

            GHEORGHE GRIGOROVICI (1871-1950)

            TATIANA GRIGOROVICI (1877-1952)

            IOAN FLUIERAȘ (1882-1952)

            CONSTANTIN TITEL PETRESCU (1888-1957)

            IOSIF JUMANCA (1893-1949)

            ILIE MOSCOVICI (1895-1943)

            Credeți că aceste personalități nu au avut poate nicio legătură cu comunismul bolșevic și masoneria, din moment ce nu apar aici numele comuniștilor mai cunoscuți? Dați o simplă căutare pe google la biografia fiecăruia și vă veți convinge cam ce hram poartă distinșii domni…

            Să vedem de pildă cine este domnul Martin Schulz? Site-ul Wikipedia.org ne spune concis încă de la început: ,,(n. 20 decembrie 1955, Hehlrath, azi parte a orașului Eschweiler, Renania de Nord – Westfalia) este un om politic german, membru al SPD…” Adică este un europarlamentar german, exponent al social-democrației europene sau grupului parlamentar social-democrat în cadrul Parlamentului European…

            Acum descifrăm mai bine rostul și prezența acestor banere: să ofere o imagine europarlamentarilor care vin în vizite de curtoazie la sediile PSD-ului din România…

            În completare, vă rugăm să accesați link-urile de mai jos:

MOTIVE PENTRU CARE PARTIDUL NEOCOMUNIST PSD TREBUIA DIZOLVAT DE MULT TIMP… – Radu Iacoboaie, 31 ianuarie 2016

            http://www.stelian-tanase.ro/congresul-ultimei-sanse-s-terminat/

            http://www.ziartricolorul.ro/la-85-de-ani-un-bolsevic-insetat-de-putere-se-implica-in-bataliile-din-boschetii-partidului-iliescu-practica-pedofilia-politica/

            http://www.nasul.tv/ion-cristoiu-pretul-contributiei-lui-ion-iliescu-la-alegerea-lui-liviu-dragnea-psd-va-sarbatori-25-de-ani-de-la-infiintarea-fsn-ului-neocomunist/

            http://www.evz.ro/sub-acuzatia-de-crime-impotriva-umanitatii-alexandru-visinescu-a-fost-condamnat-la-25-de-ani-inchisoare-pentru-12-victime-ion-iliescu-responsabil-de-moartea-a-1-100-de-persoane-a-fost-chemat-de-liviu-dragnea-sa-indrume-partidul-de-guvernamint.html

            https://www.facebook.com/570106369705046/posts/854453711270309?comment_id=

http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=9&ved=0ahUKEwjG1d_upZ3MAhVoJsAKHavLCKsQFghQMAg&url=http%3A%2F%2Fwww.corectnews.com%2Fnode%2F86613%2Fsave%2Fpdf&usg=AFQjCNEWi47cKVfm1UzHOtAPoKt82qQyQ&bvm=bv.119745492,d.bGg

 

                                                     Mișcarea pentru Apărarea Ortodoxiei

                                                 nevrednicul Radu Iacoboaie, 20 aprilie 2016