CINE NE VA RĂSPUNDE LA ACESTE ÎNTREBĂRI LEGITIME?… – nevrednicul Radu Iacoboaie, 22 februarie 2017

index  images

           Frați români, aș dori să ridic aici numai câteva întrebări la care nu știu cine va răspunde și dacă va răspunde cineva:

           1 – Aveți măcar o idee asa în general cam câte terenuri agricole în special au ajuns astăzi în țara noastră? Noi am văzut o mulțime și credem că situația este aceeași și în alte zone.

           2 – Știți oare cam cât de multe spații comerciale zac în momentul de față închise fiind oferite spre închiriere, vânzare sau sunt pur și simplu abandonate?…

     

           3 – Știți de asemenea oare cam cât de puțini fermieri români, cât capital românesc și companii românești mai avem în România?…

           4 – Mai avem noi oare institute de cercetare și care mai este aportul lor real la dezvoltarea economiei noastre naționale?…

           5 – De ce nu avem nici până în prezent o strategie națională de dezvoltare economică pe termen mediu și lung? De ce nu putem de pildă recicla deșeurile precum în multe alte state europene?…

           6 – Și de ce nu merg guvernanții și politicienii noștri desigur în afara campaniilor electorale pe teren să vadă cu ochii lor situația reală și dramatică din România?…

          7 – Ati analizat cât de cât starea învățământului românesc, a sistemului sanitar si a celorlalte domenii?…

           8 – Iar noi ce facem fraților? Nu luăm atitudine în niciun fel împotriva ecumenismului, comunismului și globalismului? Așteptăm mereu ca alții si tot alții să facă și să dreagă în locul nostru?…

           Aici vedeți dumneavoastră, nu sunt decât câteva întrebări, poate dintre cele mai acute, dar ele pot fi de ordinul sutelor, la fel de importante… Pentru că vedeți și dumneavoastră faptul că în mod vizibil România noastră se scufundă treptat în corupție și sărăcie tot mai mult și aproape nimănui nu-i mai pasă, cu excepția protestatarilor… Ne pleacă fraților masiv tinerii din țară… Natalitatea scade într-una… Populația îmbătrânește… Iar un grup restrâns de ,,afaceriști” fără scrupule se îmbogățește permanent și rapid (adesea în mod ilegal!) în vreme ce majoritatea românilor sărăcesc ireversibil într-una și mulți chiar ajung la limita subzistentei!…

            Ce se va întâmpla oare cu România fraților și cu noi fiecare în parte?… Să ne rugăm și noi mult mai mult pentru conducători înțelepți și pentru țara noastră frumoasă și bogată… Amin

 

                                   MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI ȘI ROMÂNIEI

                                           nevrednicul Radu Iacoboaie, 22 februarie 2017

Anunțuri

5 gânduri despre „CINE NE VA RĂSPUNDE LA ACESTE ÎNTREBĂRI LEGITIME?… – nevrednicul Radu Iacoboaie, 22 februarie 2017

  1. eugen serban

    Cati parlamentari senatori ,deputati ai in judet acei in afara de salariul care il are mai primeste si de la cabinetul parlamentar sa mearga in teritoriul,iar cu celelalte fratilor nu mai avem nimic,pt. ca asa am vrut si vrem cu toti,sa distruga tot sa vina banditi,hoti si talhari sa demoleze si sa construiasca ceea ce cred ei,am esit vre data in strada sa complotam in potriva sistemului care a fost pornit sa distruga totul,din vremea lui porcu de PETRE ROMAN,cand a zis ca industria ROMANIEI e un morman de fiere vechi,pana nu va treziti din somn nu mai pune-ti intrebari,fie care ne luam perelina de ploaie dupa ce a trecut ploaia

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s