6 MARTIE 2015 MARCHEAZĂ ÎNCEPUTUL DICTATURII UNIUNII EUROPENE ÎN ROMÂNIA? – Radu Iacoboaie, 6 martie 2015

   
         Să facem o scurtă paralelă între 6 martie 1945 și 6 martie 2015 cu raportare la România. O LECȚIE NECESARĂ DE ISTORIE CARE NU SE PREA ÎNVAȚĂ ÎN ȘCOALĂ… De la începutul dictaturii comuniste la începutul dictaturii Uniunii Europene în România… De la masoneria comunistă (roșie) la masoneria capitalistă (neagră)… Practic, după 70 de ani ce s-a schimbat? Mai mult culoarea… Esența a rămas… Comuniștii de ieri, marii capitaliști de astăzi… Aceeași Mărie, cu altă pălărie!…
         În opinia noastră, unul dintre meritele deosebite ale profesorului Florin Mătrescu, actualmente stabilit în Germania este acela că în monumentalul său volum ,,HOLOCAUSTUL ROȘU” a făcut acestă distincție dintre cele două mari ramuri masonice (din același trunchi fiind): masonii comuniști (de exemplu loja P2, adică Propaganda Due din Italia, din care a făcut parte o vreme și Nicolae Ceaușescu) și masonii capitaliști corporatiști (care fac parte din actualele și numerosele loji, ordine, mari companii transnaționale).
         Redăm doar câteva fragmente mai importante din volumul ,,CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? Un proces al comunismului, globalizării și materialismului societății de consum. Criza de morală a conducătorilor”, Radu Iacoboaie, Ed. Pim, Iași, 2004 (capitolul 2. Apariţia socialismului totalitar şi în România, din PARTEA a II-a: ADEVĂRATA NATURĂ A COMUNISMULUI), cu referire la momentul istoric 6 martie 1945, dată de la care începe practic comunizarea (bolșevizarea) forțată a României prin intermediul evreilor comuniști (sioniști), cu alte cuvinte DRAMA SAU HOLOCAUSTUL POPORULUI ROMÂN (sute de mii de oameni uciși în pușcăriile comuniste și câteva milioane anchetați și torturați de către fosta Securitate, brațul lung al Partidului Comunist Român):
         ,,Din seara zilei de 23 august, sovieticii s-au găsit în faţa unei noi situaţii politice în România. Noul guvern român nu se constituise sub protecţia Armatei Roşii. Dimpotrivă, era sprijinit de principalele partide politice şi era decis să restabilească monarhia constituţională şi regimul parlamentar. Stalin avea însă alte gânduri. El urmărea să impună regimuri comuniste în toate ţările est-europene unde înaintase Armata Roşie: «În războiul acesta nu este la fel ca în cel trecut; cel care ocupă un teritoriu îşi impune sistemul său acolo unde ajunge armata sa. Altfel nici nu poate fi». (I.V. Stalin într-o convorbire cu M. Djilas, vicepreşedintele Iugoslaviei). Un astfel de regim a fost instaurat în România în patru etape:
         I. 6 martie 1945 – impunerea guvernului Petru Groza, controlat de PCR şi susţinut de sovietici;
         II. 19 noiembrie 1946 – falsificarea alegerilor în favoarea comuniştilor;
         III. Iulie-octombrie 1947 – dizolvarea PNŢ şi procesul liderilor săi;
         IV. 30 decembrie 1947 – abdicarea silită a regelui Mihai.
         Mijloacele prin care URSS a stabilit o zonă de influenţă proprie în Europa au fost aproximativ aceleaşi şi la fel de complexe în toate cazurile ţărilor sovietizate. Cu prilejul conferinţelor de la Teheran, Ialta, Postdam sau în timpul unor întâlniri neoficiale, Stalin a reuşit să-şi impună punctul de vedere în faţa aliaţilor occidentali, care au înţeles să salveze unele ţări prin sacrificarea altora în favoarea sovieticilor. Acesta este sensul faimoasei tocmeli între Churchill şi Stalin. «Acordul de procentaj», stabilit la 9 octombrie 1944 la Moscova, lăsa România în proporţie de 90% în sfera de influenţă a URSS.” 43

 
Potrivit aceloraşi surse, „în perioada războiului, Moscova a instruit şi pregătit militanţi comunişti care să preia responsabilităţile unor guverne prosovietice. Echipa moscovită din România avea în frunte pe Ana Pauker, Vasile Luca, Emil Bodnăraş etc. […] În România, ocupată ca şi alte state din zonă de Armata Roşie, comportamentul sovieticilor a încălcat voinţa românilor. Andrei Vâşinski, vice-ministrul afacerilor străine (promotorul proceselor mascaradă de la Moscova din anii ’30 împotriva opoziţiei politice), trimis în România în februarie 1945, a intervenit în toate domeniile, mai ales în cele politice. El a cerut regelui Mihai demiterea guvernului Rădescu (după cele două guverne Sănătescu) şi formarea unui guvern al Frontului Naţional Democrat (creat la iniţiativa PCR). Armata Roşie nu a ezitat să facă presiuni, însemnând abuzuri şi violenţe, asupra populaţiei civile (mai ales în perioada 23 august – 12 septembrie 1944, până când s-a realizat armistiţiul cu aliaţii împotriva Germaniei) şi să îndepărteze liderii politici anticomunişti. Sub ameninţare, guvernul de coaliţie prezidat de generalul Rădescu a fost înlocuit de guvernul Petru Groza (6 martie 1945), controlat de comunişti”; 44

 
          ,,În perioada 1944-1945, România, la fel ca şi celelalte ţări ocupate de sovietici, a fost supusă unui proces de pre-comunizare. Au fost constituite guverne de coaliţie, provenite din «fronturi» (la iniţiativa PCR). În octombrie 1944 s-a înfiinţat Frontul Naţional Democrat, format din PCR şi PSD. Reprezentanţii acestuia au intrat în al doilea guvern Sănătescu (noiembrie-decembrie 1944) şi în guvernul generalului N. Rădescu (decembrie – martie 1945). «Fronturile» şi «guvernele de uniune» au îngăduit comuniştilor să controleze sectoarele-cheie, în special armata, justiţia şi internele. Încă din timpul celui de-al doilea guvern Sănătescu, reprezentanţii PCR au obţinut portofoliile justiţiei (L. Pătrăşcanu), transporturilor (Gheorghe Gheorghiu-Dej) şi postul de subsecretar de stat la ministerul de interne (Teohari Georgescu). Odată instalaţi în aceste posturi-cheie, ei au invocat argumentul epurării antifasciste şi au reuşit să reorganizeze, conform propriilor interese, principalele instituţii (poliţia, justiţia şi administraţia). În România arestările pentru colaboraţionism, condamnările şi deportările în Uniunea Sovietică au dus la terorizarea şi anihilarea întregii clase politice. Ţinta campaniei au constituit-o înaltele oficialităţi din guvernul Antonescu şi funcţionarii. Arestarea lor prezenta avantajul de a slăbi opoziţia, pentru că doar guvernul hotăra cine era şi cine nu era «criminal de război». […] Eliminarea elitei societăţii civile a fost dublată, încă de la eliberare, de o vastă acţiune de dezmembrare şi infiltrare a partidelor necomuniste (mai ales PNŢ şi PNL). Următorul pas, la o oarecare distanţă de timp, a fost lichidarea oricărei opoziţii din partea unor partide sau personalităţi politice respectate.” 45

 
           ,,Data de 6 martie 1945 rămâne memorabilă întrucât maschează prefigurarea socialismului totalitar din România (erei staliniste). Prin impunerea de către sovietici a guvernului dr. Petru Groza, unii istorici au apreciat că reprezintă prima manifestare a Războiului Rece (dintre Occident şi URSS), întrucât ruşii şi-au depăşit pretenţiile din momentul «acordului de procentaj» (90% în România). De asemenea, „răsplătind loialitatea guvernului Groza, URSS i-a făcut din start (la 9 martie 1945) un «dar»: recunoaşterea autorităţii României asupra nord-vestului Transilvaniei […] guvernul URSS dăduse dovadă de rea credinţă faţă da Marii săi Aliaţi – SUA şi Anglia, lăsând să se înţeleagă că el era acela care repunea România în drepturi, iar aceasta într-un moment când problema fusese deja reglementată prin Convenţia de armistiţiu, ce proclama nulitatea dictatului din 30 august 1940. Pe deasupra, se observa, «Uniunea Sovietică nu putea dărui o provincie ce nu-i aparţinea».” 48
           ,,…guvernul Petru Groza a adoptat „o nouă lege electorală la 15 iunie 1946, care excludea de la vot orice persoană suspectă de a fi colaborat cu fascismul. Frauda electorală a jucat un rol deosebit, dar atunci nu a putut fi dovedită formal;” 51

 
           ,,Ultima etapă a instaurării regimului socialist totalitar în România o reprezintă abdicarea regelui Mihai I. Greşeala sa majoră – acceptarea guvernului dr. Petru Groza, controlat de comunişti, poate fi pusă pe seama tinereţii sale dar nu-i exclude vinovăţia. Conform unui principiu (orice revoluţie îşi devorează eroii), toţi cei care au înfăptuit actul istoric de la 23 august 1944 au fost înlăturaţi şi au avut de suferit. Chiar şi Lucreţiu Pătrăşcanu, liderul PCR din acel moment a fost mai târziu acuzat, arestat şi executat în penitenciar (în timpul regimului lui Gh. Gheorghiu-Dej). În decembrie 1947 venea rândul regelui: „Pe măsură ce comuniştii se îndreptau spre monopolul asupra puterii politice, monarhia devenise, în opinia lor, o anomalie. Partidul Comunist Român se temea că acest ultim vestigiu al vechii ordini ar putea să devină un centru de opoziţie în noua societate. În acest context, comuniştii au făcut ultimul pas în asigurarea dominaţiei lor asupra ţării, forţându-l pe regele Mihai să abdice la 30 decembrie 1947 şi să părăsească ţara. Proclamarea Republicii Populare Române în aceeaşi zi a reprezentat punctul culminant al campaniei pentru preluarea puterii.”53 Totuşi, „regele Mihai I a încercat ulterior să-şi repare greşeala dar nu a reuşit să impună schimbarea guvernului dr. P. Groza (care a refuzat să demisioneze) şi care la 22 august 1945 a declarat că baza sa era «trainică şi bine stabilită»”; 54

 
           ,,Dacă este să dăm crezare informaţiei comunicate OSS (Oficiul/Biroul Serviciilor Strategice – serviciul de spionaj american) de unul din agenţii săi din România, A-201 (Theodor Negroponte), la 7 martie 1945, aşadar, a doua zi după instalarea guvernului Groza, o echipă de emisari sovietici, venită în România, s-a întâlnit cu Ana Pauker, Constantin Pârvulescu şi Constantin Doncea, cărora le-a transmis un plan de măsuri ce trebuiau înfăptuite în următorii trei ani: abolirea monarhiei, lichidarea partidelor «istorice», crearea structurilor represive şi militare după model sovietic, reforma agrară, dar şi pregătirea condiţiilor pentru colectivizarea agriculturii, lichidarea băncilor, închiderea ţării faţă de Occident, atât în plan economic, cât şi cultural, uman. Deşi cercetătorul american Eduard Mark a pus sub semnul întrebării autenticitatea acestui plan, este de netăgăduit că, în perioada 1945-1948, el a fost executat punct cu punct.” 58

 
                                                        BIBLIOGRAFIE
           Istoria românilor, manual pentru clasa a XII-a, Ed. Humanitas Educaţional, Bucureşti, 2003
           Ioan Scurtu; Gheorghe Buzatu, Istoria românilor în secolul XX, Ed. Paideia, Bucureşti, 1999
           Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, Ed. Univers Ennciclopedic, Bucureşti, 1997

 

           Mai multe detalii puteți găsi aici: https://raduiacoboaie.files.wordpress.com/2014/08/ce-se-intampla-in-romania2.pdf

 

   6 martie 1945, ziua instaurării comunismului în România

     DOAMNE MILUIEȘTE!