NU PRIMIȚI SUB NICIO FORMĂ CARDURILE DE SĂNĂTATE! – repostare Radu Iacoboaie, 12 septembrie 2014

MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI ȘI A ROMÂNIEI

 index  images

images  images
PENTRU CĂ MEDICII DIN ROMÂNIA AU REFUZAT SĂ ÎNMÂNEZE PERSOANELOR ÎNSCRISE ACESTE CARDURI DE SĂNĂTATE, AUTORITĂȚILE ROMÂNE PRESATE DE POLITICIENII ASERVIȚI UNOR GRUPURI DE INTERESE ȘI FORȚE OCULTE AU DECIS ÎN MOD PERFID SĂ LE TRIMITĂ DE LA CASELE DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE ÎN MOD DIRECT PRIN POȘTĂ, MIZÂND EVIDENT PE IGNORANȚA ROMÂNILOR ÎN PRIVINȚA PROBLEMEI CIPURILOR ȘI DOSARULUI ELECTRONIC DE PE ACEST CARD…
ESTE UN PAS FOARTE IMPORTANT ÎNAINTE DE A INTRODUCE CĂRȚILE DE IDENTITATE ELECTRONICE. VOR SPUNE CĂ ACESTEA DIN URMĂ NU SUNT MAI PERICULOASE DECÂT CARDURILE DE SĂNĂTATE… TOT AȘA, MAI TÂRZIU VOR IMPUNE BIOCIPURILE SAU MICROCIPURILE IMPLANTATE DIRECT ÎN CORPUL UMAN…

În articolul ,,Cuviosul Justin de la Petru Vodă – sfântul care va încălzi inima poporului român. Jurnalul suferinței și ultima profeție”, Monahia Fotini de la revista Atitudini scrie:
,,Apoi l-am întrebat o problemă care mă frământa demult, o întrebare pe care până…

Vezi articolul original 2.639 de cuvinte mai mult

3 gânduri despre „NU PRIMIȚI SUB NICIO FORMĂ CARDURILE DE SĂNĂTATE! – repostare Radu Iacoboaie, 12 septembrie 2014

    1. raduiacoboaie Autor post

      FOARTE IMPORTANT:

      Monahul Teodot despre cardurile de sanatate si celelalte documente antihristice

      https://www.youtube.com/watch?v=J8rMI8IDqU8

      Doctorul Mircea Puscasu despre cardurile de sanatate si traficul de organe

      https://www.youtube.com/watch?v=HxbXDVCl5lY

      https://graiulortodox.wordpress.com/2014/11/11/colegiului-medicilor-cardurile-de-sanatate-vor-deveni-obligatorii-doar-dupa-ce-se-finalizeaza-distribuirea-acestora-vasile-astarastoaeun-card-este-un-instrument-periculos-pentru-societate

      http://www.aparatorul.md/cipurile-rfid-ne-sunt-impuse-de-la-bruxelles-europarlamentarii-romani-nu-vor-sa-faca-nimic-pentru-a-modifica-aceasta-reglementare-a-ue/

      http://saccsiv.wordpress.com/2014/11/11/partea-a-doua-ultimele-articole-despre-cardul-de-sanatate-de-pe-blogurile-anti-cip/

      Apreciază

      Răspunde

Lasă un comentariu