CEI CARE VOR VOTA CU PONTA SAU IOHANNIS VOR DA VOTUL ÎN MOD IMPLICIT MASONERIEI! – Radu Iacoboaie, 5 octombrie 2014

 images  images (1)

images (3)       images (4)

    Cine a analizat cât de cât politica internă și externă a României, a descoperit poate faptul că organizația masoneriei a fost mereu interesată în cel mai înalt grad de ocuparea și aservirea pozițiilor cheie aparținând tuturor instituțiilor statului român pentru acapararea întregii puteri și a pârghiilor de spoliere și îmbogățire. Așa s-a întâmplat și când a fost ales la noi Patriarhul mason Daniel Ciobotea și de asemenea s-a întâmplat și în multe alte cazuri.
     Dacă în privința lui Victor Ponta vorbim de o apartenență la masoneria roșie comunistă, în cazul lui Klaus Iohannis înțelem că este vorba despre rivala acesteia, masoneria neagră procapitalistă. După ce ne dăm seama de acest lucru? E simplu. Este suficient să aruncăm o privire asupra grupurilor de interese implicate figurând în anturajul acestor lideri de partid.

    În articolul ,,VICTOR PONTA e o unealtă loială a bătrânilor masoni. Dacă va fi validat prim ministru, România va merge în continuare strict pe linia trasată de ELITE…” de pe blogul saccsiv (28 aprilie 2012) scrie limpede:
    ,,Așadar, Victor Ponta a fost desemnat prim ministru de către președintele Traian Băsescu. E bine că am scapat de evreul Mihai Răzvan Ungureanu:
    MUGUR VASILIU: „Guvernul Judas Priest” – o schita de portret, a primului produs integral evreiesc, care conduce primul guvern integral evreiesc, pentru prima oara in istorie, in Romania . E NECESARA CONSTRUIREA UNUI PARTID?
    Dar oare am scăpat? Vom fi siguri doar după ce Parlamentul va valida cabinetul lui Ponta. Dar cine este Ponta? Va fi mai bun ca MRU? Jocurile cui le va face?
    Consider ca în comparație cu Ungureanu, mulți din clasa politică românească par, și probabil chiar sunt, oleacă mai cumsecade cu neamul și țara asta. Însă să nu ne facem prea mari iluzii:
    Comentariul zilei (21.01.2012): VICTOR PONTA E SI EL MARIONETA ELITELOR. Iata ce spune cu gura lui ca se va intampla, daca ajunge USL la guvernare …
    VIDEO: Victor Ponta la Biserica Penticostala „Elim” Chicago
    Este căsătorit cu Daciana Sârbu, europarlamentar român, fiica lui Ilie Sarbu. Despre socrul sau aflam din http://ro.wikipedia.org/wiki/Ilie_S%C3%A2rbu ca a fost:
    Licențiat în teologie și științe economice, Ilie Sârbu devine, în 1976, profesor la Seminarul Teologic din Caransebeș, ca în 1978 să ajungă director al acestei instituții. După o perioadă de 3 ani ocupă funcția de consilier economic la Mitropolia Banatului, ca apoi, după 10 ani, să desfășoare activități în domeniul comerțului, agriculturii și morăritului.
     Însă conform articolului Iorgovan: Ilie Sârbu nu este homosexual, dar e mason:
    Senatorul Antonie Iorgovan îl acuzã pe vicepreşedintele PSD Ilie Sârbu cã este responsabil pentru situaţia creatã la PSD Caraş-Severin şi susţine cã acesta este mason, fiind “unul dintre cei care-i duc tava lui Sorin Frunzãverde”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Antonie Iorgovan considerã cã unul dintre responsabilii situaţiei create în organizaţia Caraş- Severin a Partidului Social Democrat este vicepreşedintele acestei formaţiuni politice, Ilie Sârbu.
    Și să ne amintim că de curand: MASONUL Sorin Frunzaverde pleaca de la PDL la PNL. Va candida din partea USL pentru un nou mandat la presedintia Consiliului Judetean Caras-Severin
    Victor Ponta e tânăr și nu-i de capul lui. Indubitabil este o unealtă de nădejde a bătrânilor masoni. Cât despre PSD, nu cred că va merge pe o altă linie decât cea trasată:
    STATELE UNITE ALE EUROPEI si unitatea in diversitate din politica romaneasca

    Iar în ceea ce-l privește pe bătrânul Klaus Iohannis, puteți citi câteva articole accesând pe Google Romania:

        – http://www.cocoon.ro/?p=5568 (intermediar pentru vânzări de copii?!)
    -http://www.napocanews.ro/2009/10/klaus-iohannis-un-mason-spre-palatul-victoria.html
    -http://www.ziaristionline.ro/2014/02/20/klaus-iohannis-pionul-germaniei-pe-tabla-de-sah-intinsa-de-rusia-la-bucuresti/
    - http://saccsiv.wordpress.com/2014/08/13/sa-i-luam-pe-rand-klaus-johannis-mason/
    -http://searchnewsglobal.wordpress.com/2014/03/08/pe-cine-reprezinta-klaus-iohannis-in-romania/
    - http://ordinulnegru.blogspot.ro/2009/10/klaus-johannis-mason-guvernele.html
    - http://www.justitiarul.ro/klaus-iohannis-o-imagine-trucata-2/
    

         Cu dragoste întru Hristos, nevrednicul Radu Iacoboaie, 5 octombrie 2014

Reclame

25 de gânduri despre „CEI CARE VOR VOTA CU PONTA SAU IOHANNIS VOR DA VOTUL ÎN MOD IMPLICIT MASONERIEI! – Radu Iacoboaie, 5 octombrie 2014

  1. Un om care iubește dreptatea

    Și celor care mai bălmăjesc pe aici și pe diverse bloguri împotriva lui Băsescu, având creierii spălați de antenele varanului Voiculescu, le spun să facă un minim de exercițiu de imaginație, că poate nu i-or durea puținii neuroni pe care-i mențin în funcțiune. Să-și imagineze ce s-ar fi întâmplat dacă un criminal și un hoț ca Adrian Năstase ajungea președintele României. Zic criminal pentru că Adrian Năstase a comandat asasinarea procurorului Panait, iar Ponta a fost cel care a executat ordinul. Și ca răsplată azi Ponta este prim ministru și candidat la președinție.
    În vremea lui Iliescu și a lui Năstase un prim ministru dădea ordine și un procuror era ucis. Azi în vremea lui Băsescu, cel hulit de către mulți creștini ortodocși pe diverse bloguri, vedem mulțime de hoți în frunte cu tatăl hoților Voiculescu duși la pârnaie și azi nici un procuror nu mai este ucis. Este o diferență ca de la cer la pământ. Poate o sesizează și creștinul ortodox, că se zice că este luminat de la Dumnezeu.
    Nu l-am plăcut niciodată pe Băsescu, dar mi-am dat seama că în situația act
    uală a fost omul providențial. A fost o minune de la Dumnezeu că Adrian Năstase nu a câștigat atunci. A fost tot o minune că Prostănacul cel vândut rușilor nu a câștigat. Poate că va face Dumnezeu o a treia minune pentru noi și acest criminal de Ponta nu va ajunge președinte.

    Apreciază

    Răspunde
  2. raduiacoboaie Autor post

    ULTIMUL COMENTARIU TRIMIS PE SACCSIV:

    Mărturisesc că în urma lecturii tuturor comentariilor de mai jos, am rămas aproape fără cuvinte… Mi-am exprimat pur și simplu o părere personală și … am fost supus unui adevărat linșaj și unor atacuri la persoană fără ca eu să fi atacat pe cineva dintre frățiile voastre…

    Îmi pare foarte rău să văd ATÂTA URĂ… Față de mine (deci nu a contat nimic din ce-am scris până acum pentru voi, cei care v-ați erijat în judecătorii mei), față de un președinte încă în exercițiu pentru care nu aveți nici măcar un minimum de respect (așa e doar în România!, uitați-vă la celelalte state) și față de o doamnă avocat (fost ministru) față de care se impunea măcar puțină decență și înțelegere…

    Peste un an veți regreta aceste acuze nefondate la adresa mea și nu numai, veți regreta VICTORIA ZDROBITOARE ȘI DICTATURA LUI VICTOR VIOREL PONTA… Dar va spun, va fi mult prea târziu.. Pe de altă parte sunt convins, este o realitate incontestabilă, faptul că există foarte mulți români în țara asta care o susțin pe Elena Udrea (oponentul lui), ba chiar și în afara granițelor. I-ați jignit și pe toți aceștia din păcate…

    Dumnezeu să vă ierte. Eu unul v-am iertat să știți. Nu țin ranchiună pe nimeni niciodată… Politica este un domeniu foarte complex, legat fiind de masonerie..
    Doamne ajută pe toți drept măritorii Tăi creștini! AMIN

    Apreciază

    Răspunde
  3. Valentin

    nu vă lăsați influiețați de politică , nu avem pe ce să punem ștampila de vot. Este tot procesul o minciună la care românii nu vor avea acces – să vadă rezultate, alegeri, cine sunt acei oameni cu adevărat – totul e doar o copertă pe o carte dictată de undeva din adâncurile iadului.

    Apreciază

    Răspunde
    1. raduiacoboaie Autor post

      MAJORITATEA COVÂRȘITOARE A COMENTATORILOR DE PE BLOGUL SACCSIV NU VOR MERGE LA VOT… PENTRU CĂ, CHIPURILE NU AU CU CINE SĂ VOTEZE DINTRE CEI 14 CANDIDAȚI…

      ȘI… ATUNCI, CINE ÎN AFARĂ DE PONTA VA PUTEA CÂȘTIGA ALEGERILE? EL ARE LA DISPOZIȚIE ELECTORATUL PSD FIDEL DE CIRCA 30%! IAR TOATE SONDAJELE ȘI UNELE TELEVIZIUNI MANIPULATOARE PRECUM ANTENA 3 ÎL DAU DEJA CA FAVORIT.
      REUNIUNEA DE PE STADIONUL NAȚIONAL (CIRCA 70 000 DE ROMÂNI DIN ȚARĂ) A FOST ÎN MOD EVIDENT UN SEMNAL DE FORȚĂ ȘI INSINUARE PERFIDĂ CĂ POPORUL ROMÂN VOTEAZĂ ÎN MASĂ CU EL…

      SĂ SPUNEM CĂ EL CÂȘTIGĂ ALEGERILE. PUTEȚI OARE SĂ INTUIȚI CÂTE LEGI ANTI-ROMÂNEȘTI ȘI ANTI-CREȘTINE VOR FI PROMULGATE ÎN VIITORII 5 ANI DE CĂTRE ,,PREȘEDINTELE” VICTOR PONTA?…

      Apreciază

      Răspunde
    2. raduiacoboaie Autor post

      Știai că reprezentanții Partidului Mișcarea Populară nu au fost incluși în comisiile din circumscripțiile electorale? Nu știu dacă aceasta este situația în toată țara dar ACEST LUCRU CE POATE SĂ ÎNSEMNE OARE?
      Ponta a dat o ordonanță cu o lună înainte prin care partidele care nu fac parte dintr-un grup parlamentar să nu aibă reprezentanți în secțiile de votare. Cu dedicație!…

      Apreciază

      Răspunde
      1. Valentin

        deci Elena Udrea și partidul ei sunt sub aceste măsuri privați de dreptul de a participa la numărarea voturilor, adică sunt nedreptățiți

        Să dea Dumnezeu să rabde nedreptatea ce li se va face cu multă iubire de aproapele și fără cârtire

        Apreciază

  4. mihai

    toti cei 14 candidati sunt o marfa pe taraba aceluias comerciant, indiferent care din aceias vor fi alesi, ei vor veni cu aceleasi naravuri, iar daca nu vor juca dupa cum li se va canta , vor avea soarta altora precum, : j.f.k, ceausescu, fostul presedinte al poloniei, s.a. asemeni lor

    Apreciază

    Răspunde
  5. anca

    Dl.Iacoboaie,de ce un luati in consideratie si MERITOCRATIA?,aveti ceva afaceri cu POLITICIENII?Ei,daca DA, desigur MERITOCRATIA nu va mai ajuta.
    Treziti-va dl Iacoboaie si nu mai imprastiati Fumigene de aparare ale POLITICIENILOR.
    Incercati si informati oamenii corect nu ca ANTENA 3-deci nu-i spalati pe creier- si uitati-va in ce hal e tara asta pentru niste gogolite ca ale d-voastra.

    Apreciază

    Răspunde
    1. raduiacoboaie Autor post

      REPRODUC URMĂTORUL TEXT DE PE http://meritocratia.ro/

      Fundatia Primo, prin Miscarea Meritocrata isi propune sa inlocuiasca actualul sistem putred, corupt, mafiot si nedorit de popor cu un alt sistem la fundamentul caruia sa stea un sistem de valori umanist, cinstea, valoarea si managementul performant al tarii.
      Actualul sistem poarta numele de Democratie, dar in realitate este o dictatura politico – mafiota.
      Esenta unei democratii consta in respectarea vointei poporului. Degeaba ai un parlament, daca acest parlament nu respecta vointa poporului. Faptul ca parlamentul nu respecta vointa poporului este cea mai buna dovada a faptului ca respectivul sistem este o pseudodemocratie. Un parlament care nu respecta vointa poporului NU ESTE REPREZENTATIV si dovedeste ca sistemul este unul ticalosit care doar amageste poporul cu ideea democratiei.
      Atunci cind ti se da sa alegi intre a muri de ciuma sau de holera, nu inseamna ca ai libertatea de a alege cum sa traiesti !
      MISCAREA MERITOCRATA are ca scop promovarea si implementarea noului sistem, Meritocratia.
      In cursul anului 2014, Fundatia Primo isi propune sa deschida CENTRE ALE MISCARII MERITOCRATE in toata tara si diaspora.
      Scopul Fundatiei Primo pentru 2014 este ca prin CENTRELE MERITOCRATIA sa inceapa atragerea de membri, stringerea de adeziuni si semnaturi pentru a cere demararea procedurilor de REFERENDUM CU PRIVIRE LA SCHIMBAREA SISTEMULUI IN ROMANIA. Daca pina la data alegerilor prezidentiale din 2014, referendumul nu va avea loc, Fundatia Primo va delega un candidat la alegerile prezidentiale. Acest candidat va candida avind ca program electoral programul Meritocratia si va avea ca unic scop implementarea Meritocratiei in Romania in termen de maxim 1 an de la data investirii. Candidatul la alegerile prezidentiale din partea Fundatiei Primo va fi DESEMNAT prin vot liber exprimat de catre membri fundatiei.

      Program Meritocratia http://meritocratia.ro/

      La fundamentul MERITOCRATIEI stau urmatoarele principii de baza:
      1. O noua constitutie Meritocratica. Meritocratie participativa.
      2. Eliminarea totala si definitiva din conducerea societatii a partidelor politice, a politicii si politicienilor.
      3. Smecheria nu va mai reprezenta o calitate definitorie a “omului de succes” in Romania.
      4. Conducerea societatii pe baza de management profesionist de catre manageri profesionisiti.
      5. Alegerea conducatorilor tarii si ai tuturor institutiilor de stat pe baza de valoare dovedita prin concurs.
      6. Un nou sistem juridic bazat pe procese cu jurati.
      7. Un nou cod penal cu pedepse deosebit de aspre astfel incit raufacatorii sa fie descurajati, iar omul bun protejat.
      8. Eliminarea clanurilor mafiote si interlope din societate.
      9. Eliminarea terorii raului din societate.
      10. Reinstaurarea pedepsei cu moartea pentru fapte deosebit de grave (tradare de tara, crime sadice, criminali in serie).
      11. Autofinantarea puscariilor. Toti puscariasii vor trebui sa-si cistige existenta prin munca.
      12. Eliminarea coruptiei, a hotiei, a nedreptatii din societate.
      13. In fata legii oamenii vor fi cu adevarat egali indiferent de functie, sex, religie, culoare sau avere.
      14. O societate in care educatia, protectia mediului si sanatatea vor deveni prioritati nationale.
      15. Fiecare cetatean roman apt de munca va avea asigurat un loc de munca prin constitutie.
      16. Un nou sistem educational bazat pe un sistem de valori profund umanist la fundamentul caruia va sta competenta, educatia, toleranta, nonviolenta, protectia naturii, vointa de a face bine.
      18. Admiterea la facultate se va face numai prin examen, concurs.
      19. Un sistem economic capitalist, dar intarirea rolului statului in economie
      20. Statul se va implica in industria energetica, industria grea, chimica si acolo unde mai este nevoie pentru a asigura echilibrul economiei romanesti
      21. Cresterea rolului – statului in organizarea agriculturii, irigatii si amenajari funciare.
      22. Reimpadurirea tarii si controlul strict al defrisarilor.
      23. Cresterea implicarii statului in protectia mediului.
      24. Implicarea statului in activitatea de reciclare a deseurilor
      25. Un sistem bancar controlat. Interzicerea creditului de consum pe o perioada mai mare de 1 an.
      26. Interzicerea prin constitutie a instrainarii resurselor minerale si naturale. Exploatearea resurselor minerale doar de catre companii apartinand statului roman.
      27. Interzicerea contractelor comerciale cu companii off shore
      28. Interzicerea vinzarii de terenuri agricole si forestiere catre cetateni straini
      29. Interzicerea prin constitutie a exportului de materii prime si minerale
      30. Interzicerea prin constitutie a deficitului bugetar. Noul guvern va elabora legislatia si mecanismele necesare.
      31. Impozit redus (sub 10%) pentru activitatile de productie. Noul guvern va elabora legislatia si mecanismele necesare.
      32. Impozit marit (peste25%) pentru activitati de comert. Noul guvern va elabora legislatia si mecanismele necesare.
      33. Reducerea la minimum posibil a numarului taxelor si impozitelor.
      34. TVA diferentiat (mai mic pentru produse alimentare si mai mare pentru articole de lux). Noul guvern va elabora legislatia si mecanismele necesare.
      35. Reducerea la minim a birocratiei.
      36. Eliminarea tuturor organizatiilor si comisiilor finantate cu bani de la stat si infiintate cu scopul de a deturna fonduri catre clientela politica,
      37. Prin eficientizarea managementului economiei, prin trecerea la Meritocratie, salariile, nivelul de trai se vor dubla in maxim 3-4 ani
      38. Reorganizare politiei astfel incit sa protejeze cetateanul corect, nu infractorii
      39. Securitatea va deveni o institutie de control si prevenire a coruptiei in societate
      40. Statul va reincepe sa finanteze arta si cultura atunci cind nu vor mai muri copii pe motiv ca nu sint bani pentru tratarea lor, iar batrinii nu vor mai suferi din lipsa de medicamente si tratament.
      41. Legislatie pentru reducerea abandonului copiilor si planificare familiala. Romania nu se va scrie cu 2 de R nici peste 50 ani, nici peste 100 ani, nici peste 500 de ani.
      42. Romania va ramine membru NATO si UE respectind (si RENEGOCIIND) obligatiile asumate pina in prezent. Pentru a intelege mai bine necesitatea acestui punct, va invit sa dati clic pe acest link:

      https://docs.google.com/file/d/0Bw9YWs0aeRDlSDJEMW9NM0JtS1U/edit?usp=drive_web

      Aceste puncte sint tratate si justificate in cartea MERITOCRATIA SI MERITOCRATISMUL

      Apreciază

      Răspunde
  6. anca

    Dl.Iacoboaie,sunt tare bucuroasa cand vad cunostintele d-voastra despre MERITOCRATIE.
    Meritocratia ar fi ajutata daca chiar acum la alegerile prezidentiale,oamenii ar anula buletinul de vot scriind pe el MERITOCRATIA asa cum spun in ultima vreme.Asa putem sa vedem cati suntem ,cati stiu despre acest nou sistem si cat mai curand posibil sa ne unim sa inlaturam acest sistem tradator de neam si tara,pana nu ne dispare tara de sub picioare.Deci,dl.Iacoboaie nu mai luati niciun politician in brate,ocupati-va de articole dar nu faceti comentarii politice.Nu va faceti decat rau ,oamenii sunt satui de aceasta cloaca politica cu exceptia unor ZOMBI-care ei si asa nu stiu pe ce pamant sunt.
    Doamne ajuta!
    O zi buna!

    Apreciază

    Răspunde
  7. Un om care iubește dreptatea

    Uitându-mă pe blogul acestui saccsiv, stau pur și simplu și mă minunez. Intru pe acolo doar ca să văd până unde poate să meargă mintea unora, ce se bat cu pumnii în piept că sunt creștini ortodocși.
    Și văd că sunt mulți care pretind de la președintele României, actual sau viitor, să fie un înduhovnicit, de înaltă conștiință, mai, mai să-i întreacă pe marii Părinți, care să facă toată treaba întregii ierarhii din Sinodul BOR, ba chiar și pe cea a patriarhului pe deasupra. Aceasta în timp ce toți ierarhii ortodocși în frunte cu patriarhul trebuie să stea ca niște trântori fără să facă nimic.
    Pupă labele ierarhilor și se ating de ei ca de sfintele moaște că de, sunt sfințiți, sunt chipurile oamenii lui Dumnezeu. Iar când aud de președintele României sunt toți scârbiți și-l demonizează: uite satana care ne-a băgat actele cu cip, care a făcut una, care a făcut alta.
    Păi nu a zis patriarhul BOR, prin purtătorul său de cuvânt, că actele cu cip sunt bune? Nu spun mitropoliții, dacă-i întrebi, că nu-i nici o problemă cu aceste acte? Eu am auzit, cu urechile mele, când un mitropolit îi spunea unui tânăr: Ai cip și în telefonul mobil, ce te vaieți atâta.
    Președintele, un biet marinar, pe cine să creadă? Nu trebuie să dea crezare înaltei autorități bisericești? Nu îndemnați voi mulți la ascultare? Și în plus, Băsescu nu avea destul de lucru cu bandele de hoți ale lui Voiculescu și ale lui Năstase, bine înfipte în parlament, bande care l-au și demis de două ori? Trebuia Băsescu să le facă treaba și trântorilor de ierarhi?
    A ieșit vreunul din înalta ierarhie pe care o are Biserica Ortodoxă la ora actuală ca să tragă de mânecă pe cineva din conducerea statului român și să-i spună: lucrul acesta nu este bun, pentru că este contra lui Dumnezeu? Eu nu am văzut pe niciunul. În schimb sunt buni ca să facă propagandă electorală unui mincinos și unui criminal ca Victor Ponta. Ponta, a cărui deviză este: unitate și armonie, în hoție.
    Ierarhia Bisericii Ortodoxe trebuie să fie o înaltă instanță morală și trebuie să vegheze asupra poporului drept credincios, să nu fie dus în prăpastie. Așa ne învață Sfânta Scriptură, așa ne învață Sfinții Părinți. Sântul Ioan Gură de Aur i-a mustrat pe împărați cu prețul vieții sale. Păstorul cel bun își păzește turma lui.
    Marea majoritate a creștinilor ortodocși, ce face ea? Pe președintele României îl scuipă, în timp ce pe lângă ierarhii Bisericii se gudură. Se gudură, că de, așa și-or mântui sufletele lor. Prin lașitate.
    Pur și simplu sunt scârbit să văd atâta fariseism, atâta prostie și atâta lașitate.

    Apreciază

    Răspunde
    1. mihai

      frate\sora care esti sub numele un om care iubeste dreptatea, b.o.r, nu este BISERICA ORTODOXA ELENA, CARE STIE SA PUNA PICIORUL IN PRAG, ma uitam la noi cu catedrala mintuiri neamului, eu nu zic ca nu trebuia facuta si asta, dar nu era prioritar acum, acei bani puteau fi folositi in scopuri caritabile, sunt atitea biserici, si manastiri de o valoare inestimabila si care in momentul de fata au ajuns o ruina iar acei bani puteau fi folosit pt. restaurarea acestora, noi vedem prin acesti”ierarhi” care au patruns in varful ierarhiei,[ mai bine zis infiltrati] care ei nu au nici in clin nici in mineca cu cele sfinte, sunt acum curios si cine va ajunge in capul trebii la mitropolia banatului, ca vorba ceea suntem in an electoral

      Apreciază

      Răspunde
      1. Un om care iubește dreptatea

        Bine ați zis referitor la catedrala mântuirii neamului. Mai degrabă îi ziceau catedrala pustiirii neamului, masonii care conduc astăzi BOR.
        Eu personal nu mai cred că Sinodul poate să mai alegă pe cineva bun, pentru că sunt toți o apă și un pământ. Duhul Sfânt de multă vreme nu mai alege acolo.

        Apreciază

  8. Un om care iubește dreptatea

    Iar partea că unii văd în președintele țării un soi de părinte, care să verse lapte și miere pentru fiecare în parte, nu o mai discut aici. Un model în genul tătucul Stalin sunt sigur că i-ar satisface pe mulți creștini ortodocși, care stau cu fața doar spre răsărit. Numai că Stalin n-a vărsat cu lapte și miere, ci cu lagăre de muncă forțată pentru fiecare.
    Și că tot veni vorba despre răsăritul de la care ne vin toate ”minunile” și toate ”bunătățile” pentru noi românii, văd pe saccsiv un comentariu teribil, definitoriu, aș zice, pentru acel blog.
    Ia uitați aici:
    „Ion said, on octombrie 6, 2014 at 12:25 am
    raduiacoboaie: du-te si te plimba cu basescu tau cu tot si cu americanii tai cu tot !
    nu esti ortodox.
    probabil esti cu epoleti pe sub haine.” Teribil …., nu?
    Îl invit pe acest comentator rafinat, ce dă cu parul pe elevatul blog mai sus menționat, să meargă să pupe mâna patriarhului colonel KGB Chiril al Moscovei, mâna la care-și ține ceasul de 30.000 de dolari. Curată ”ortodoxie”!
    Poate mai află unii cu această ocazie că Biserica ortodoxă la ruși funcționează ca un fel de direcție în cadrul serviciilor secrete, iar ortodoxia lor este folosită ca o armă pentru subjugarea și distrugerea popoarelor din jur, în special a celor mici și ortodoxe, ca noi așa.

    Apreciază

    Răspunde
  9. Un om care iubește dreptatea

    Și încă ceva referitor la acest saccsiv. Punând poza pe care a pus-o cu Elena Udrea, nu numai că a aruncat cu pietre în ea, dar i-a invitat și pe alții să facă același lucru. Probabil că el nu cunoaște cuvintele Mântuitorului: „Cel fără păcat dintre voi să arunce cel dintâi cu piatra asupra ei.” (In 8,7) Sau mai știi, o fi acest saccsiv fără de păcat?!!
    Mai este un aspect, pe care nu l-a băgat nimeni de seamă. O femeie, prin natura ei interioară este mult mai dispusă să se aplece asupra problemelor legate de credință. Că dacă mergem prin biserici vedem că 80% sunt femei. Așadar, o femeie președinte ar putea să aplece mult mai bine urechea la problemele creștinilor ortodocși din această țară.

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s