19 gânduri despre „2 IULIE 2017 – BUCURĂ-TE SFINTE ŞTEFAN CEL MARE, APĂRĂTOR AL CREȘTINĂTĂȚII!”

    1. Mihaela Negoita

      .
      Wi-Fi – moartea invizibilă care distruge noile generaţii: Circulă pe internet următorul articol, semnat de Ioana Maria Lupașcu:
      Nebunia e ș i mai mare, la bloc sunt multe routere, ș i ce-i mai rău, aproape nimeni nu le decuplează dacă n-au nevoie de internet. Nici noaptea! Lor cine le deschide ochii că trebuie sa le cupleze doar când au strictă nevoie de internet WiFi? Wi-Fi: moartea invizibilă care distruge noile generaţii
      Ceea ce pare să fie principala ameninţare pentru sănătatea noastră şi care, binenţeles, e cea mai ascunsă de media. O afacere mai mult decât de miliarde, legată de sectoarele în plină creştere cum ar fi telefonia sau tehnologia wireless în general, monopolizează informaţia, împiedicând să se ştie la nivel de mase un înspăimântător adevăr: expunerea la radiaţii de microunde de mica frecvenţă (Wi-Fi) este cauza demonstrată de daune cerebrale ireversibile, cancer, malformaţii, avorturi spontanee, alteraţii de creştere a oaselor. Iar populaţia cu cel mai ridicat risc e reprezentată în absolut de copii şi de femei. Nu surprinde, deci, că acest fapt este cunoscut şi documentat în domeniu medical şi ştiinţific deja înainte ca tehnologia wi-fi să dea buzna în casele noastre, ajungând zi de zi la indemâna copiilor.
      https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=402973336770294&id=100011728927583&_rdr

      Apreciază

      Răspunde ↓
  6. Mihaela Negoita

    Dimitrie Bolintineanu
    …
    Muma lui Ştefan cel Mare
    I
    Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel,
    Unde cură-n poale un râu mititel,
    Plânge şi suspină tânăra domniţă,
    Dulce şi suavă ca o garofiţă;
    Căci în bătălie soţul ei dorit
    A plecat cu oastea şi n-a mai venit.
    Ochii săi albaştri ard în lăcrimele
    Cum lucesc în rouă două viorele;
    Buclele-i de aur cad pe albu-i sân,
    Rozele şi crinii pe faţă-i se-ngân.
    Însă doamna soacră lângă ea veghează
    Şi cu dulci cuvinte o îmbărbătează.
    II
    Un orologiu sună noaptea jumătate.
    În castel în poartă oare cine bate?
    – „Eu sunt, bună maică, fiul tău dorit;
    Eu, şi de la oaste mă întorc rănit.
    Soarta noastră fuse crudă astă dată:
    Mica mea oştire fuge sfărămată.
    Dar deschideţi poarta… Turcii mă-nconjor…
    Vântul suflă rece… Rănile mă dor!”
    Tânăra domniţă la fereastră sare.
    – „Ce faci tu, copilă?” zice doamna mare.
    Apoi ea la poartă atunci a ieşit
    Şi-n tăcerea nopţii astfel i-a vorbit:
    – „Ce spui, tu, străine? Ştefan e departe;
    Braţul său prin taberi mii de morţi împarte.
    Eu sunt a sa mumă; el e fiul meu;
    De eşti tu acela, nu-ţi sunt mumă eu!
    Însă dacă cerul, vrând să-ngreuieze
    Anii vieţii mele şi să mă-ntristeze,
    Nobilul tău suflet astfel l-a schimbat;
    Dacă tu eşti Ştefan cu adevărat,
    Apoi tu aice fără biruinţă
    Nu poţi ca să intri cu a mea voinţă.
    Du-te la oştire! Pentru ţara mori!
    Şi-ţi va fi mormântul coronat cu flori!”
    III
    Ştefan se întoarce şi din cornu-i sună;
    Oastea lui zdrobită de prin văi adună.
    Lupta iar începe… Duşmanii zdrobiţi
    Cad ca nişte spice, de securi loviţi.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde ↓
  7. Mihaela Negoita

    Ştefan cel Mare
    …
    de Mihai Eminescu
    …
    Carpaţii arate
    Seninele frunţi
    Şi focuri pe-orişice
    Culme de munţi.
    Să ardă tulpine
    Întrege de brazi,
    Căci astăzi ne vine
    Eroul viteaz,
    Ne vine Ştefan cel Mare.
    Cum oare, o, ţară,
    Tu n-o să-l cunoşti,
    Când sună fanfară
    Chemarea de oşti,
    Când buciume sună
    În văi şi pe plai
    Şi oastea s-adună
    Călare pe cai –
    Pe steaguri cu semne de bouri?

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde ↓
  8. Mihaela Negoita

    Oricui îi este oricând dat – nu numai în momente eroice – a-L mărturisi. Și poate că această mărturisire, zi de zi, în împrejurări modeste și mărunte, nu-i deloc mai ușoară decât cea eroică de care nu toți avem parte. Numărul drumurilor prin care Îi putem vădim dragostea, încrederea și devotamentul nostru este infinit.
    1.Îl slăvim pe Hristos mai întâi săvârșind cele menționate de El însuși: dând să mănânce flămânzilor, dând de băut însetaților, primind pe cei străini, îmbrăcând pe cei goi, cercetând pe bolnavi și mergând să-i vedem pe cei ferecați în temniță.
    2.Tot astfel crezând neîndoielnic că El este Calea, Adevărul și Viața.
    3.Postind, rugându-ne, priveghind, făcând milostenii, înfrânându-ne;
    4.Dar și iertând pe greșiții noștri, alungând de la noi ținerea de minte a răului ce ni s-a făcut, iubind pe aproapele nostru (și nu numai iubindu-l, ci îngăduindu-i a fi așa cum este, nepretinzându-i să fie aidoma nouă), binecuvântându-ne (ori, de ne vine peste poate, măcar neblestemându-ne) vrășmașii;
    5.Dovedindu-ne blânzi și smeriți cu inima, făcători de pace, nearțăgoși, neînfumurați, păstrători de cuget curat;
    6.Făptuind binele în taină, mâniindu-ne doar pe foarte scurtă vreme, nu mai târziu de apusul soarelui, oricând gata a ierta și a ne domoli, neîngrijorându-ne în exces de cele ale lumii și ale trupului. Făcându-ne muți și surzi când suntem zădărâți, neînvoindu-ne facilei ispite de a mustra și dojeni când simțim că avem dreptate, nejudecând pe nimeni (anevoioasă, dar meritorie virtute);
    7.Netemându-ne, alungând frica, socotind-o ca pe un păcat de moarte, ca pe năpasta lumii, îndrăznind, mereu dând dovadă de bărbăție, de ostășie;
    https://www.aparatorul.md/parintele-nicolae-steinhardt-29-de-fapte-prin-care-putem-sa-l-marturisim-pe-dumnezeu-in-fiecare-zi/

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde ↓
  13. Mihaela Negoita

    Cât de mare este compătimirea lui Dumnezeu față de starea noastră nenorocită, adică față de neatenția noastră pentru purtarea Lui de grijă, când Dumnezeu spune: Iată, stau la ușă și bat!, înțelegând prin ușă cursul vieții noastre, încă neînchisă de moarte… În ce te voi afla, în aceea te voi judeca, zice Domnul. Vai, de ne va afla El împovărați cu grijile și întristările acestei vieți, fiindcă cine va putea să stea înaintea chipului mâniei Lui! Iată de ce s-a zis: Privegheați și vă rugați, ca să nu cădeți în ispită, adică să nu vă lipsiți de Duhul Sfânt, fiindcă privegherea și rugăciunea ne aduc harul Său. Desigur, orice faptă bună făcută întru Hristos ne aduce harul Duhului Sfânt, dar mai mult decât oricare, ne aduce rugăciunea, pentru că ea este întotdeauna oarecum la îndemâna noastră, ca o armă pentru dobândirea Duhului Sfânt.
    Ai vrea, de pildă, să mergi la biserică și fie nu e nici una prin preajmă, fie s-a terminat slujba. Ai vrea să miluiești pe vreun sărac, și nu-i nici unul sau n-ai pe moment ce să-i dai. Ai vrea să-ți păzești fecioria, dar n-ai putere să îndeplinești asta din cauza firii tale slabe sau din cauza uneltirilor vrămașe. Ai vrea să faci și altă oarecare faptă bună pentru Hristos și, la fel, ești lipsit de putere sau nu găsești prilej. Dar toate acestea nu împiedică rugăciunea; de ea oricine și oriunde se poate folosi – și bogatul și săracul, și cel nobil și cel simplu, și cel puternic și cel slab, și cel sănătos și cel bolnav, și cel drept și cel păcătos.
    http://www.ganduridinierusalim.com/vai-de-noi-de-ne-va-afla-dumnezeu-impovarati-cu-grijile-si-intristarile-acestei-vieti/

    Apreciază

    Răspunde ↓

Lasă un comentariu