12 gânduri despre „ROMÂNIA, TREZEŞTE-TE! VACCINAREA ESTE ALEGERE ŞI NU OBLIGAȚIE!… PENTRU SÂNGELE NEAMULUI TĂU ROMÂNESC, RIDICĂ-TE GHEORGHE, RIDICĂ-TE IOANE!

    1. Radu Iacoboaie Autor post

      Ioana Dinu

      Daca cineva dintre voi crede că va scăpa de injectarea forțată folosind documente false, mai gândiți-va încă o dată! Vaccinurile implică niște costuri enorme, controalele vor fi riguroase și ei deja sunt constrânși să ascundă reactiile adverse.
      În cazul în care apare vreo epidemie, cel mai probabil, se va spune că toți sunt vaccinați, deși la analize se va vedea clar frauda. În cazul unor epidemii se fac anchete de tipul criminalistic: se analizează eficienta vaccinurilor, se analizează dacă au fost persoane nevaccinate, se analizează câte persoane vaccinate și cate nevaccinate s-au îmbolnăvit și se dă un raport. Care medic este dispus să își riște meseria pentru o pungă de bani, in condițiile in care ei primesc remunerație pentru fiecare vaccin administrat?
      Sunt medici care refuză să înscrie copiii sub varsta de 7 ani in lista lor de pacienți că sa evite problemele care survin din cauza vaccinarii (cunosc personal asemenea cazuri), ceilalți sunt degrabă extrem de înverșunați in a vaccina si nu pot pricepe care sunt motivele de îngrijorare.
      Un lucru nu înțeleg, totuși: de ce ai cheltui bani pentru un drept care ti se cuvine, de ce nu te-ai apăra de un asemenea abuz? De ce îți cedezi libertatea și drepturile atât de ușor, sperând la rândul tău ca, prin minciună și mită vei scăpa de corupții care te îngrădesc, dar tu te comporți exact ca ei?

      Treziți-va! LIBERTATEA e un drept, VACCINAREA o alegere!

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde
    2. Radu Iacoboaie Autor post

      Art. 36. – Acoperirea ori, dupa caz, FINANTAREA COSTURILOR LEGATE DE ACHIZITIA SI ADMINISTRAREA VACCINURILOR POATE FI FACUTA SI DIN DONATII, SPONSORIZARI, fonduri speciale nationale si internationale, asigurari de sanatate complementare si voluntare.
      ***

      Saby Sabina:
      Deci au rezolvat-o si cu lipsa banilor ca nu erau fonduri, din marea lor grija le finanteaza ei direct doar doar de le-om face pe toate, cu forta si sub santaj.
      ***

      Costel Stanciu:
      Proiectul Legii privind vaccinarea populației în România ii oferă posibilitatea lui Bill Gates să-și pună în aplicare planul de reducere a populației lumii. România face parte din programul lui Bill Gates, de reducere a populației lumii!!!
      România NU este Rwanda!!!

      Români, treziți-vă!!!

      Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
      Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
      nu pentru patule, nu pentru pogoane,
      ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
      ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde
  1. Radu Iacoboaie Autor post

    AȚI CITIT POATE CAPITOLUL II INTITULAT REGIMUL JURIDC AL VACCINĂRII?… LA ART. 36 SE PRECIZEAZĂ CĂ SUNT ACCEPTATE ŞI DONAȚII ,,INTERNAȚIONALE” ÎN VEDEREA VACCINĂRII POPULAȚIEI DIN ROMÂNIA!!!

    ADICĂ, ORGANIZAȚIILE MASONICE CARE DISPUN DE FONDURI URIAŞE… DIRECT INTERESATE ÎN PROIECTUL LOR DE REDUCERE A POPULAȚIEI LUMII…

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s