Frați români, legea vaccinării obligatorii (cu forța) este venită la pachet cu legea introducerii cărților de identitate electronice (cu cip RFID)… Cei care conduc Uniunea Europeană vor să impună agenda MASONERIEI la noi în România…
Frați români, unde este atitudinea noastră civică şi creștinească? Cum ne îndeplinim noi datoria sfântă față de țară şi neamul nostru românesc?…
Cum să permitem fraților îmbolnăvirea copiilor noştri dar şi a noilor generații prin vaccinări cu vaccinuri din import toxice şi periculoase prin efectele lor secundare, fie pe termen scurt, fie pe termen lung?… Îi vaccinăm ca să facă altă boală mai gravă, vreun handicap grav sau uneori chiar să moară?…
Veniți cu toții, cu ce aveți sau considerați că ar fi necesar, precum pliante, pancarte, icoane, să protestăm paşnic apărându-ne drepturile consacrate de Constituția României! Frați români, nu uitați: cu noi este Dumnezeu…
MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI ŞI A ROMÂNIEI
nevrednicul şi păcătosul Radu Iacoboaie, 9 august 2017