PATRIARHIA LUI DANIEL NE FORȚEAZĂ SĂ NU MAI CRITICĂM ,,SINODUL” DIN CRETA ȘI SĂ-L ACCEPTĂM CU TOȚII!… DE CE OARE NU ACCEPTĂ CEI CARE SUSȚIN ÎN MOD DISCRET ECUMENISMUL? DOAR PENTRU A-ȘI PĂSTRA ÎN CONTINUARE POSTUL SAU FUNCȚIA?… ORI DIN ALTE MOTIVE?… – nevrednicul Radu Iacoboaie, 7 februarie 2017

index    index

            Frați ortodocși, în duminica aceasta care tocmai a trecut, unde am fost eu, s-a dat citire la două comunicate importante (după Sfânta Liturghie):

           – Unul cu poziția Patriarhiei Române față de recentele proteste, în care se exprima punctul de vedere că trebuie continuată lupta împotriva corupției și căutată dreptatea socială, dar și necesitatea de a ne ruga mult pentru pacea și unitatea românilor, pentru a nu fi dezbinați… Mereu leitmotivul cu unitatea. Care unitate? Cu hoții?…;

           – Al doilea, cu poziția exprimată de Patriarhie din luna decembrie față de ,,sinodul” din Creta (catalogând drept zelotiști și dezbinători pe toți aceia care resping acest pseudo-sinod, atât clerici cât și mireni, care la fel dezbină chipurile Biserica, contestând Harul Sfânt ,,prezent” acolo; link:http://basilica.ro/comunicat-orice-lamurire-privind-credinta-trebuie-facuta-in-comuniune-bisericeasca-nu-in-dezbinare/; îndemnând totodată la supunerea totală față de ierarhi; fără a sufla însă niciun cuvânt despre ce s-a votat în Creta etc). Cică preoții care nu mai pomenesc pe ierarhul locului au fost cu toții induși în eroare prin ideea că în Creta a fost legalizat ecumenismul (ca și cum numirea oficială în documentele din Creta a confesiunilor protestante ,,biserici” creștine și pe același plan cu noi, n-ar fi ecumenism!!!; și un pas important spre unirea cu catolicii și alții).. DAR FRAȚILOR, PÂNĂ UNDE OARE POATE MERGE ASCULTAREA FAȚĂ DE IERARHI? OARE NU PÂNĂ LA EREZIE?…

             Broșura ,,Învățătură despre faptul că nu există un temei logic sau de altă natură pentru a nu da ascultare Sfintei Biserici” pune accentul tocmai pe astfel de idei. Este o lucrare care ne demonstrează că nu poți fi cu adevărat creștin dacă nu faci ascultare față de Biserică (al cărui Cap este Hristos). Un semn de întrebare este că broșura nu are un autor. Este specificat doar faptul că a apărut la inițiativa unor preoți ortodocși, care pot fi contactați la un număr de telefon: 0745 331 247. Iar la pagina 2 scrie așa: ,,Învățăturile din această broșură le-am preluat din cartea Sfântului Irineu de Ekaterimburg și Irbit (corect este însă Ekaterinburg) ,,Cuvinte pentru creștinii de astăzi”. (adică și pentru alți ,,creștini” precum catolicii și protestanții?)… Apărută la Ed. Spoudoun Publishing, Thessalonika-Greece, 2006. Oare are legătură cumva poate chiar cu preotul Matei Vulcănescu (despre care știm că nu a fost hirotonit în Giurgiu, dar a fost hirotonit în Grecia de către un episcop grec), care are acum o parohie sau vreo funcție pe acolo? Cel care pozează ca mare antiecumenist dar este un fervent activist pentru acceptarea cipurilor RFID, considerate de dânsul complet inofensive ș.a.m.d.

             Creștinul evident că nu poate crede cum vrea el, punând condiții și deformând adevărul credinței precum schismaticii și sectanții (ereticii), pentru că ar ajunge precum aceștia, în erezie… Într-adevăr, credința nu poate fi negociată și răstălmăcită, recreată după mintea fiecăruia. Pentru că este lucrarea lui Dumnezeu și trebuie respectată cu sfințenie. Proorocul Samuel ne spune că ,,nesupunerea este un păcat la fel cu închinarea la idoli.”

            Nu suntem de acord mai ales cu o propoziție în special, strecurată aici din eroare sau cu premeditare: ,,Prin urmare, tot ce stabilește Biserica prin întâi-stătătorii săi pentru mântuirea credincioșilor, este întărit de Dumnezeu în ceruri.” De ce? Pentru că această chestiune este totuși extrem de vag exprimată și interpretabilă în consecință. Ce se întâmplă însă dacă unii ierarhi stabilesc altceva și nu ajută deloc mântuirii credincioșilor?… Să ne aducem aminte că au mai existat în istorie și alte sinoade mincinoase, uniatiste, care au trădat ortodoxia… OARE ACEST PSEUDO-SINOD DIN CRETA, CARE NU A RECUNOSCUT PE CELE DINAINTE, NU ESTE ȘI EL UNUL MINCINOS ȘI ERETIC? CICĂ SPUN UNII CĂ ,,SINODUL” ODATĂ CE A AVUT LOC, NU POATE FI CONTESTAT DECÂT DE CĂTRE UN ALT SINOD…

           De fapt fraților, până unde merge ascultarea? Sfinții Părinți ai Ortodoxiei spun la unison că numai până acolo, unde începe erezia… Pentru că noi, ortodocșii care ne trăim credința cu adevărat, nu putem face niciun fel de compromis legat de credința noastră sfântă și mai știm un lucru: ÎNAINTE DE A ASCULTA FAȚĂ DE OAMENI, CARE POT GREȘI, AVEM ACEASTĂ DATORIE SFÂNTĂ SĂ FACEM MAI ÎNTÂI ASCULTARE FAȚĂ DE DUMNEZEU…

            Ceea ce ne îndeamnă Patriarhul Daniel, care are desigur o relație mai îndelungată și privilegiată cu liderul PSD, Liviu Dragnea, chiar cel contestat atât de mult în aceste zile în cadrul protestelor din București, din țară și străinătate (cu lozinci de genul ,,DRAG NE-AR FI CA SĂ PLECAȚI” etc), noi firește nu putem accepta și nu vom accepta vreodată…

            Vă îndemnăm un lucru doar, SĂ SPUNEȚI MĂCAR O RUGĂCIUNE ÎN FIECARE ZI PENTRU ROMÂNIA ȘI PENTRU UN ALES AL NEAMULUI (rugăciunea părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa): ,,Da-ne, Doamne, forta sa spunem adevarul! Numai daca ne vom deschide mintile, vom gasi solutiile si vom face primul pas spre demnitate. Da-ne, Doamne, picioare sa gasim drumul spre atat de multa bogatie pe care ai asezat-o langa noi, si bucuria de-a descoperi ca limanul e aici. Poate candva vom uita ca Romania e locuita de noi, si asta reprezinta un handicap. Da-ne, Doamne, dragoste de neam si elibereaza-ne de ura! Deschide-ne ochii spre a zari dincolo de smecherie, oportunism si chiul, samanta minunata a acestui popor, care nu e mai prejos de altele, dar nu s-a dezmeticit…” (mai mult pe http://www.ziare.com/social/romani/b-opinii-rugaciune-pentru-tara-mea-1065841) Sau http://www.credinta-ortodoxa.com/rugaciune-pentru-tara-noastra-romania-si-pentru-neamul-nostru-romanesc/. Și dacă mai aveți timp: https://apologeticum.wordpress.com/2012/01/22/rugaciunea-ortodocsilor-pentru-un-ales-al-lui-dumnezeu/.

            Vedeți și frățiile voastre: este monahul Teodot un adevărat mărturisitor al Ortodoxiei sau este așa un ,,zelotist” (cum îl etichetează dușmanii ortodoxiei, adică ecumeniștii masoni)?

            Să ne rugăm mai mult frați ortodocși, ca bunul Dumnezeu să-i întoarcă pe toți clericii ortodocși (mai ales pe ,,Patriarhul” Daniel), căzuți în erezia francmasonică și în panerezia ecumenismului, să revină la dreapta credință, spre mântuirea lor și a noastră, a tuturor dreptslăvitorilor creștini. Amin.

 

            Mai multe detalii puteți afla accesând link-urile:

            ,,Am vazut cu totii ultimul Comunicat al Patriarhului Daniel dimpreuna cu tot Sinodul BOR, redactat in data de 16 decembrie 2016. http://sinodultalharesc.tk/uluitor-comunicat-al-sinodului-bor-acuzatiile-aduse-de-contestatarii-sinodului-din-creta-sunt-injuste-iresponsabile-si-daunatoare-pentru-unitatea-bisericii-pentru-ca-niciun-sinod-ortodox-canonic/#comment-4790. In acest articol, vom analiza un singur paragraf al acestui Comunicat, incercand sa intelegem, ce urmaresc de fapt, acesti arhierei. Acestia au fost invitati la Patriarhie pe data de 16 decembrie 2016, cu o zi inaintea sarbatorii Sf.Prooroc Daniil -17 decembrie, onomastica Patriarhului… (…)

  • In 21.12.2016 , tov. Liviu Dragnea, votat de mai putin de un sfert dintre romani-cel decorat de Patriarhul Daniel cu distinctia Sf.Martiri Brancoveni-desemneaza pe o persoana de religie musulmanca ca Prim -Ministru. Sa nu uitam ca Sfintii Martiri Brancoveni au fost martirizati de musulmani, luptand pana la sange impotriva islamului, iar ei sunt unii dintre ocrotitorii Bucurestiului !!! Iata deci, primul Musulman desemnat prim-ministru intr-o Tara ortodoxa, in Postul Nasterii Domnului !!! Insa cine s-au laudat ca l-au ajutat pe tov. Dragnea sa-i pacaleasca pe romani ca sa-l aleaga ?
  • „O campanie agresivă şi creativă condusă de strategii israelieni Moshe Klughaft şi Sefi Shaked a ajutat Partidul Social Democrat (PSD) din România să obţină o victorie lejeră la alegerile de săptămâna trecută.” scrie duminică The Jerusalem Post în ediţia sa online.http://www.capital.ro/the-jerusalem-post-doi-strategi-israelieni-au-ajutat-psd-sa-cast.html
  • oare toate acestea sa fie o pura intamplare ?   Comunicatul proCreta al Sinodului BOR s-a conceput pe 16 .12.2016, dar a fost facut public exact pe 21.12.2016. Dragnea a desemnat-o Prim – Ministru pe musulmanca exact pe 21.12.2016. Tov.Dragnea a fost ajutat de doi cetateni ai Israelului sa fie ales de catre romanii inselati de …  Arhiereii romani in frunte cu Patriarhul !!!…” (preluare de pe https://monahulteodot.wordpress.com/2016/12/22/patriarhul-daniel-sinodul-bor-politicienii-pregatesc-terenul-pentru-antihrist-partea-i/)

            ,,Teologic, putem afirma ca preotii ortodocsi (dimpreuna cu ieromonahii si episcopii) care accepta si oficiaza casatoriile mixte, sunt in acelasi timp in comuniune euharistica cu ereticii…” (https://monahulteodot.wordpress.com/2016/12/02/casatoriile-mixte-un-cal-troian-al-intercomuniunii-euharistice/)

           SALUTĂM ÎNCĂ O DATĂ ATITUDINEA CURAJOASĂ DE MĂRTURISIRE ORTODOXĂ A MONAHULUI TEODOT:

           http://www.apologeticum.ro/2016/07/video-mitr-teofan-mustrat-pe-fata-de-monahul-teodot-la-sinaxa-staretilor-de-la-man-agapia-staretul-hariton-si-alti-acoliti-au-sarit-si-l-au-dat-afara-din-sala/

           https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/09/21/ne-vorbeste-monahul-teodot-despre-invazia-islamica/

           https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/03/06/trebuie-sa-spunem-adevarul-pana-la-capat-reinhumarea-sfintelor-moaste-ale-parintelui-gheorghe-calciu-a-fost-dictata-de-masonerie/ (tot cu monahul Teodot)

 

                                                          MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI

                                                      nevrednicul Radu Iacoboaie, 6 februarie 2017

18 gânduri despre „PATRIARHIA LUI DANIEL NE FORȚEAZĂ SĂ NU MAI CRITICĂM ,,SINODUL” DIN CRETA ȘI SĂ-L ACCEPTĂM CU TOȚII!… DE CE OARE NU ACCEPTĂ CEI CARE SUSȚIN ÎN MOD DISCRET ECUMENISMUL? DOAR PENTRU A-ȘI PĂSTRA ÎN CONTINUARE POSTUL SAU FUNCȚIA?… ORI DIN ALTE MOTIVE?… – nevrednicul Radu Iacoboaie, 7 februarie 2017

  1. Radu Iacoboaie Autor post

    AU PUS MÂNA MASONII DIN PSD-ALDE ȘI PE TVR ȘI RADIO ACTUALITĂȚI (ELIMINÂND TAXA RADIO-TV, CA SĂ ÎNTINDĂ MÂNA LA BANII DISTRIBUIȚI DE GUVERN)? Azi dimineață (7 februarie), l-am auzit la Radio Actualități pe directorul Institutului ASPEN dându-și cu părerea despre ce ar trebui să facă România… Un organism masonic…

    Apreciază

    Răspunde
  2. Pingback: MARI FRANCMASONI PRECUM PATRIARHUL DANIEL CIOBOTEA ȘI PREFERATUL SĂU LIVIU DRAGNEA DE LA PSD RESPING INTERNETUL (FACEBOOK, BLOGURI ȘI SITE-URI ORTODOXE ETC), UNDE SUNT CRITICAȚI ȘI ÎNDEAMNĂ LA RESPINGEREA REȚELELOR DE SOCIALIZARE ȘI LA UNITATEA R

  3. Pingback: MARI FRANCMASONI PRECUM PATRIARHUL DANIEL CIOBOTEA ȘI PREFERATUL SĂU LIVIU DRAGNEA DE LA PSD RESPING INTERNETUL (FACEBOOK, BLOGURI ȘI SITE-URI ORTODOXE ETC), UNDE SUNT CRITICAȚI ȘI ÎNDEAMNĂ LA RESPINGEREA REȚELELOR DE SOCIALIZARE ȘI LA UNITATEA R

Lasă un comentariu