FRAȚILOR, ȘI NOI TREBUIE SĂ LUPTĂM ÎMPOTRIVA CORUPȚIEI! EMINESCU A FOST ASASINAT DE IUDEO-MASONI PENTRU CĂ ERA ÎMPOTRIVA DEPRAVĂRII TINERILOR ROMÂNI, CRITICA DUR ȘI ARGUMENTAT POLITICIANISMUL, DEMAGOGIA, CORUPȚIA ȘI GLOBALIZAREA (PRELUAREA MODELULUI FRANȚUZESC, FORMELE FĂRĂ FOND, COSMOPOLITISMUL, IDEEA DE CREARE A STATELOR UNITE ALE EUROPEI ETC)…

 

            Frați români, evreii sioniști sunt cei care au inventat mitul nebuniei naționalistului Mihai Eminescu încă din timpul vieții lui!… Pentru a se descotorosi de un critic necruțător (chiar conservatorul Petre Carp, patronul ziarului Timpul, spusese din străinătate: ,,Și mai potoliți-l pe Eminescu!”), un mare formator de opinie și trezitor de conștiințe. Pentru a fi dat afară astfel de la ziarul Timpul, unde s-a remarcat în mod deosebit și a fi scos cu totul din societatea civilă (cine era suspectat de nebunie era terminat!). Nebunia era motivul pentru a justifica internarea cu forța la spitalul privat Caritas al doctorului iudeo-mason Gheorghe Șuțu…

            Nu a fost chiar o întâmplare nefericită faptul că o epigramă a lui Alexandru Macedonski care sugera ,,nebunia” lui Eminescu a fost publicată la rubrica de necrologuri… Dacă nu Macedonski a publicat atunci epigrama aceea, atunci cine?… În ce scop? Evident, pentru denigrarea lui Eminescu… Nu a fost o întâmplare că soția lui Slavici (o catolică înfocată) este cea care a chemat poliția sub pretextul ,,nebuniei” lui Eminescu… Și nici Titu Maiorescu nu l-a putut ierta pe Eminescu pentru critica ,,formelor fără fond”… A devenit din mentor și protector, călăul său din umbră! Cel care l-a internat la Caritas!… Și n-a fost nicidecum o întâmplare nici faptul că, nu numai că l-au redus la tăcere, dar mai târziu Eminescu a fost în mod premeditat redus doar la ipostaza de mare poet, și acela un ,,geniu nefericit”, poet melancolic și ,,romantic” care a înnebunit la sfârșitul vieții etc., tocmai pentru a ascunde toate celelalte dimensiuni ale personalității sale absolut remarcabile și complexe. 

           Frați români, putem spune desigur fără teama de a greși, că publicistica lui Mihai Eminescu este astăzi mai actuală ca niciodată iar acest lucru îl poate sesiza oricine ar avea răbdarea de a parcurge măcar unele dintre articolele scrise de marele nostru ziarist și poet național.

            Eminescu a criticat foarte lucid și argumentat politicianismul, liberalismul (și liberalii, numiți ,,roșii”, ,,naționalii”, ,,patrioții” de paradă; care erau într-adevăr slugile evreilor sioniști), demagogia, corupția (a abordat inclusiv mari cazuri de corupție), depravarea tineretului școlit îndeosebi în Franța, preluarea excesivă a unor modele străine, parvenitismul (îmbogățirea peste noapte pe căi ilicite, îndeosebi prin implicarea în politică, precum și în zilele noastre!), lenevia, lipsa de patriotism adevărat și implicare civică, pătura superpusă (oligarhia evreiască), politica vecinilor noștri față de românii din provinciile ocupate, exploatarea clasei productive țărănești etc.

           ,,Din păcate, tinerii elevi și, respectiv, studenți, după evenimentele din Decembrie 1989 și, mai ales, după intrarea României în Uniunea Europeană, sunt lipsiți de multe cunoștințe de istorie a neamului nostru românesc. Și, ca urmare, sunt lipsiți de ,,simțul istoric, singurul care întărește împărățiile”, după cum spunea Mihai Eminescu. ,,Patriotismul” spune tot Mihai Eminescu, ,,… este iubirea trecutului. Fără cultul trecutului nu există iubire de țară.” Ca părinte duhovnicesc, adresez tinerilor îndemnul: citiți cât mai mult din publicistica lui Mihai Eminescu! Veți găsi aceste pagini publicate sub formă de broșuri și la biblioteca fiecărei parohii și mănăstiri din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților; îndreptați-vă pașii și inimile cât mai des spre Putna; acolo vă veți întâlni și cu Mihai Eminescu, cel care ni l-a înfățișat pe Ștefan cel Mare ca model de trăire a virtuților creștinești și patriotice; să citiți cu glas sau în șoaptă, în fața bustului său, poezia ,,Doina”, numită de un bun român ,,o rugăciune” și veți înțelege cât de mult au greșit parlamentarii de azi, dând legea vânzării de terenuri străinilor; au fost înstrăinate peste 2 milioane de hectare – ,,curată trădare de țară” -, dispreț total față de eroii neamului care și-au dat viața pe câmpurile de luptă pentru apărarea pământului Țării, sfințindu-l cu sângele lor.”

                      (din revista ,,Cuvinte către tineri”, publicație editată de Mănăstirea Putna, nr. IX/2016, art. Ce reprezintă Mănăstirea Putna pentru poporul nostru, cu ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, pp.2-3) 

            Redăm mai jos doar câteva texte alese din publicistica lui Mihai Eminescu, care vor dovedi cu prisosință afirmațiile menționate:

            ,,Oare tinerimea care astăzi își uită limba și datinele prin cafenelele Parisului și care se va întoarce de acolo republicană (adică fervenți susținători ai unei Republici condusă de parlamentari, în timp ce Eminescu era pentru o monarhie creștin-ortodoxă – n.a.) și îmbuibată cu idei străine răsărite din alte stări de lucruri, va mai fi în stare să înțeleagă pe acest popor, a cărui limbă și istorie n-o mai știe, ale cărui trebuințe nu le înțelege, ale cărui simțiri o lasă rece? Fi-vor în stare acei tineri să înțeleagă că nimic pe acest pămînt, pentru a fi priincios, nu se cîștigă fără muncă îndelungată, că toate cocoțările lor de-a gata prin intrigi de partidă și prin lingușirea deșerților și fățarnicilor roșii, nu sunt de niciun folos pentru țară? (…) Oare un stejar care-l rupi de la rădăcină și-l sădești în mod meșteșugit într-o grădină de lux are viitor? Oare neamul românesc, cu toată trăinicia rădăcinilor, are viitor, cînd trunchiul e rupt de întreg trecutul nostru și răsădit în mod meșteșugit în stratul unei dezvoltări cu totul străine, precum este pentru noi cea franțuzească? (astăzi nu doar franțuzească, ci europeană în cadrul Uniunii Europene… – n.a.). Iată întrebări la cari nu îndrăznim a răspunde. Dumnezeul părinților noștri să aibă îndurare de noi. (…)

 

           Exceptând cîteva centre din țară, tinerimea română nu se mai ocupă cu nicio ramură a producției naționale; ea emigrează cu miile prin Paris, Bruxelles, Piza etc, pentru a-și menaja un doctorat în drept și toți aceștia se-ntorc apoi în țară cu pretenția de-a deveni de-a doua zi oameni mari. (…)

           Noi susținem că poporul românesc nu se va putea desvolta ca popor românesc decît păstrînd drept baze pentru desvoltarea sa tradițiile sale istorice (iubirea față de pământul țării și neamul românesc, iubirea trecutului și istoriei noastre, a limbii, valorilor creștine și naționale și tradițiilor, exact ce combate astăzi globalizarea! – n.a.) (…) Ce prost era de pildă Mateiu Basarab care, dacă afla că un străin cumpărase o moșie în țară, scotea numaidecât banii din pungă și i-o răscumpăra numaidecât, pentru ca nu un străin să fie proprietar în țară. (astăzi, mult peste 2 milioane de hectare din România au fost vândute unor cetățeni străini!… – n.a.) (…) Înaintea negrei străinătăți care împînzește țara cad codrii noștri seculari (astăzi poate mai abitir prin companiile austriece care exploatează abuziv lemnul din România! – n.a.) și, împreună cu ei, toată istoria, tot caracterul nostru. Moartea, descreșterea populației îndeplinește apoi restul: stîrpirea fizică a neamului românesc. (…)

           Izvorul întăritor al istoriei naționale, iubirea de limbă, de datini și de popor sînt înlocuite la tinerime și ceilalți prin romane franțuzești și cîntărețe pribege ale cafenelelor străinătății. (considerăm că această apropiere față de modelele culturale franceze a fost mai mult o urmare a obedienței lojilor masonice românești față de Marele Orient al Franței și mulți boieri preferau să-și trimită copiii la Paris și alte mari orașe din această țară – n.a.) (…) 

           Patriotismul, cu toate acestea, nu este iubirea țărînei, ci iubirea trecutului. Fără cultul trecutului nu există iubirea de țară. (iar azi se reduc orele de istorie, avem manuale alternative, se reduc capitolele care vorbesc de istoria noastră națională!!! – n.a.) (…)

           Răul esențial care amenință vitalitatea poporului nostru este moral, e demagogia. (…) Numai în zilele voastre individualități fără talent, fără caracter, fără muncă, ajung miniștri și oameni mari; numai voi dați zilnic poporului învățămîntul că nu trebuie decît vicleșug și mizerie de caracter pentru a ajunge oriunde. (…) Nimic nu e mai periculos pentru conștiința unui popor decît priveliștea corupției și a nulității recompensate (…)

           O societate ca a noastră, care nu se întemeiază pe muncă, e o societate coruptă. (…) Astfel, profesorii de licee și de școale primare, asemenea; ingineri, medici, scriitori, muzicanți, actori chiar – toți fac politică pentru a parveni. (…) Aceasta e adevărata corupție: tendența de a cîștiga lesne și fără muncă, tendența de a se gera în om mare fără merit, aceasta e corupție adevărată, ale cării urmări sunt ura și invidia contra oricărui merit adevărat și cocoțarea nulităților în acele locuri, la cari numai o înaltă inteligență sau un caracter estraordinar dau un drept. (cât de adevărat și în zilele noastre! – n.a.) (…)

           Și istoria lumii cugetă – deși încet, însă sigur și just: istoria omenirii e desfășurarea cugetării lui Dumnezeu. (…) legile unui popor, drepturile sale nu pot purcede decît din el însuși. Alt element, străin, esențial, diferit de al lui, nu-i poate impune nimica. (…)

          Inimă foarte caldă și minte foarte rece se cer de la un patriot chemat să îndrepteze poporul său. (…) Nu dreptul public, ci păstrarea naționalității noastre e lucrul de căpetenie. Istoria vorbește în genere clar. O țară unde toți poruncesc și nimeni n-ascultă, o țară unde antiteza între partide se preface în adevărată dușmănie, unde domnul nu are puterea să-i împace (…) o asemenea țară e menită de a fi prada vecinilor ei. (…) Idealul românilor din toate părțile Daciei lui Traian este mănținerea unității reale a limbei strămoșești și a bisericii naționale. (…)

          Ce se va zice însă cînd vom arăta că pe pământ românesc, în Bucovina, sub sceptrul Austro-Ungar, sinagoga evreiască are mai multă autonomie decît biserica românului? Căci dacă evreul are rabin și-l alege singur, dacă are școală jidovească, își caută singur de dînsa. Dar dacă îi trebuiește românului preot, îl numește (mediat) guvernul de la Viena; dacă biserica lui are avere, o administrează tot guvernul de la Viena; dacă are școală, profesorii sunt numiți tot de guvernul de la Viena. Și, cu toate acestea, Bucovina n-au fost luată cu sabia, ci, din contra, prin bună învoială și cu condiția ca starea de lucruri în trebile bisericești și politice să rămînă intactă. (…) Dar guvernul român nici a gîndit vreodată să ieie în administrarea sa averea bisericilor catolice, protestante, lipovenești etc, care nu sînt biserici ale statului român. (…) vînzarea Bucovinei va fi o vecinică pată pentru împărăția vecină (Imperiul Austro-Ungar – n.a.), deapururea o durere pentru noi. (…) la 1777 această răpire fără de samăn s-a încheiat prin vărsarea sîngelui lui Grigorie Ghica V. Vod. (…) Singură mitropolia Moldovei și a Sucevei, e ab antiquo suverană, neatîrnată de nici o patriarhie; acestei Mitropolii a Moldovei și a Sucevei se datorește introducerea limbei române în biserică și stat, ea este mama neamului românesc…”

            (din vol. ,,Pagini din publicistica lui M. Eminescu”, Texte alese de Părintele PIMEN, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Suceava, 2015, pp. 3-82)

 

            Mai adăugăm două mici fragmente din revista ,,Cuvinte către tineri” din articolele a două personalități contemporane:

            ,,… Eminescu spunea pe la 1880: ,,Dar domnilor, mi-e rușine să fiu român! Dar ce fel de român? Român care vrea a-și fi însușit privilegiul patriotismului și-al naționalității (precum liberalii și alții – n.a.) – așa român de paradă mi-e rușine să fiu. Naționalitatea trebuie să fie simțită cu inima și nu vorbită numai cu gura. Ceea ce se simte și se respectă adânc, se pronunță arareori. Evreii cei vechi n-aveau voie să pronunțe numele Dumnezeului lor! Iubesc poporul românesc fără a iubi pe semidocții și superficialitățile sale.” Patriotismul are la bază, din câte am aflat trăgând cu ochiul în cartea de istorie și în lumea prin care am trecut, câteva elemente esențiale, între care: familia, proprietatea, sărbătorile, cultura, religia…! Dacă le spulberăm pe acestea, aproape că numai ai pentru ce trăi și la ce să ții pe lumea asta și s-ar părea că globalizarea tocmai împotriva acestora luptă, omul să intre într-o statistică un număr într-o bază de date (electronice – n.a.), să fie o virgulă într-un text scris de niște (după părerea mea!) paranoici. Românii, care au avut un accentuat spirit al proprietății, mult descântat în folclor, și în literatura noastră (G. Coșbuc, O. Goga și mulți alții – n.a.), au fost ajutați (obligați) în comunism să piardă acest sentiment…! Dramatic. (…) Am vizitat o mulțime de țări și am ajuns la concluzia că nu e cu nimic mai prejos țara noastră decât oricare alta din Europa sau din lume. De asta trebuie să o iubească (tinerii – n.a.), să îi respecte istoria și cultura. Să fie convinși că România le aparține, le va aparține, de asta trebuie să se pregătească pentru a o lua în posesie. Să citească (nu doar pe internet – n.a.), să se formeze, să se informeze. Lectura e singura cale să te facă deștept, nu a fost descoperită altă posibilitate. Până va fi descoperită o injecție care să te facă deștept, sau o pilulă, truda lecturii e singura variantă. Să viseze și să aibă curajul să creadă că visul poate căpăta concretețe. Cu răbdare orice vis devine realitate. Să fie convinși de asta.” (interviu cu scriitorul Adrian Alui Gheorghe, din revista menționată, pp.62-63)

          ,,În ultimii 25 de ani s-au redus orele de Istorie predate în gimnaziu și în liceu, de obicei la doar o oră pe săptămână, cu câteva excepții la școlile de profil. (…) Profesorul nu are nevoie de manuale alternative, el trebuie să fie un bun cunoscător al istoriei, să știe mai multă istorie decât programa școlară și să fie capabil să îi atragă pe elevi către cunoașterea istoriei. (…) Curiozitatea este condiția sine qua non pentru a deveni istoric. (…) În ultimele luni a fost o tentativă la nivelul Ministerului Educației de a scoate istoria ca disciplină obligatorie în gimnaziu și a plasa câteva lecții de istorie pe teme alese de amatorii din minister într-o nouă disciplină numită Științele vieții. Aici istoria era amestecată cu educația sexuală sau educația civică. Sper că decidenții din minister au înțeles corect opoziția societății la acest proiect de anulare a propriei identități naționale și au renunțat la acest plan diabolic. Istoria trebuie să rămână disciplină distinctă în programa școlară, atât la gimnaziu, cât și la liceu, numărul orelor arondate istoriei trebuie să crească la două ore pe săptămână, iar istoria națională trebuie să fie mult mai prezentă în manuale…” (din revista citată, art. Fără istorie nu există națiune”, conf. univ. Marius Diaconescu, pp.83-86)

 

 

                                                MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI

                                         30 ianuarie 2017, la praznicul Sfinților Vasile cel Mare,

                                                       Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur)