,,În istoria neamului omenesc există trei mari căderi: a lui Adam, a lui Iuda și a papei.” (Sfântul Iustin Popovici)… Oare nu mai protestează astăzi nimeni public, nici un ortodox, fie cleric sau mirean, împotriva ecumenismului (religiei masonice de tip New Age)?…

index  index

             Iubiți frați ortodocși, în această zi în care prăznuim un mare sfânt mărturisitor al dreptei credințe, pe Sfântul Marcu al Efesului, care nu a semnat actul mincinos al catolicilor de la Sinodul de la Ferrara-Florența (1438-1439), considerăm că ar fi extrem de utilă rememorarea unor aspecte teologice despre ereziile papismului, a unei sinteze ușor de parcurs, mai ales în contextul actual al ,,săptămânii spurcăciunii” (rugăciunilor în comun din România) și în contextul în care Papa Francisc face presiuni tot mai mari pentru ,,unirea credinței”, așa-zisa unitate a tuturor ,,creștinilor” în duhul lui neortodox și antihristic, fiind și un fervent susținător al Noii Ordini Mondiale, în care Guvernul mondial să fie actuala Organizație a Națiunilor Unite (ONU)…

             Vă rugăm foarte mult să distribuiți prin orice mijloace lucrarea de sinteză de mai jos apărută în anul 2010 iar pe internet acest articol:

            ,,Dăruind această cărticică fraților noștri, în epoca în care sincretismul și secularizarea au amorțit conștiința bisericească a celor mai mulți dintre noi, ne rugăm să simțim toți datoria și să conștientizăm puterea pe care o avem ca păzitori și apărători ai Ortodoxiei. Această datorie și această putere sunt învederate de Patriarhii Răsăritului în istorica lor Enciclică de la 1848: ,,Încă la noi, nici Patriarhii, nici Sinoadele nu au putut vreodată să introducă lucruri noi, căci păzitorul Credinței este însuși trupul Bisericii, adică însuși poporul, care voiește ca veșnic neschimbată să-i fie Credința și la fel cu cea a Părinților lui. (…)

           De la începutul secolului al XX-lea, se observă în spațiul Ortodoxiei o îndepărtare treptată de acrivia dogmatică a Sfinților Părinți și de poziția tradițională de veacuri față de eretici. (…) Este vorba despre o erodare nemaiîntâlnită a conștiinței ortodoxe, care a apărut odată cu începerea actualului Dialog (interecumenic, adică ecumenist masonic – n.a.) și s-a extins apoi în ritm rapid. (…)

           Împreună-rugăciunile ortodocșilor cu papistașii sunt astăzi o practică obișnuită în cadrul întâlnirilor bilaterale. Însă Sfintele Canoane ale Bisericii interzic cu asprime rugăciunile împreună cu ereticii, sub pedeapsa caterisirii și afurisirii (de care nu țin seama nici marii ierarhi ai BOR din zilele noastre, prin săptămâna ,,unității creștine” din luna ianuarie din fiecare an, în care au loc rugăciuni în comun și ,,dialoguri frățești”… – n.a.). Și aceasta pentru că, așa cum explică Sfântul Nicodim Aghioritul, împreună-rugăciunile dovedesc că ortodocșii acceptă credința eretică (practic o legitimează – n.a.) și nu mai sunt dispuși să-i elibereze pe eretici de erezia lor. (…) ,,Ce absurditate tragică! Să se desemneze locțiitor și înlocuitor al Domnului și Dumnezeului Care pretutindeni este (…) Dogma despre infailibilitatea papei-om este erezia ereziilor, o răzvrătire fără precedent împotriva lui Hristos Dumnezeul-Om… În istoria neamului omenesc există trei mari căderi: a lui Adam, a lui Iuda și a papei.” (Sfântul Iustin Popovici)

           Pentru ortodocși, temelia neclintită în nevoința lor pentru îndumnezeire o constituie curăția Credinței. Credința dreaptă este ,,leacul cel mare și cel dintâi spre mântuire” (Sfântul Maxim Mărturisitorul). Totodată, determinarea corectă a adevărului le arată fraților noștri de altă credință calea de întoarcere la casa lor părintească, Biserica Ortodoxă. (…) Cu toate acestea, toate elementele pozitive care s-au păstrat în tradiția apuseană nu au fost în stare să împiedice denaturarea Creștinismului și transformarea Bisericii Romei într-un stat lumesc cu regim teocratic, transformare care a condus inevitabil la dezvoltarea instituției papale. (…)

          Germenii diferențierii teologice a Apusului se află în scrierile fericitului Augustin (354-430), episcopul Ipponiei din Nordul Africii. (…) Influențat de neoplatonism, el a formulat în operele sale teologice unele puncte de vedere străine de trăirea Bisericii creștine din primele veacuri cum ar fi, de pildă, identificarea ființei cu energiile în Dumnezeu, purcederea Sfântului Duh și de la Fiul (Filioque) ș.a. (…) În secolul al VIII-lea, regele francilor, Carol cel Mare (768-814), unește cu puterea armelor aproape toate popoarele Europei apusene și se ambiționează să formeze un nou imperiu, revendicând numele și strălucirea Imperiului Roman de Răsărit. (…) În secolul al X-lea francii intensifică lupta împotriva romanilor ortodocși din Apus, având scop să pună stăpânire pe tronul papal. În cele din urmă, în 1009, ei ocupă Patriarhia Ortodoxă a Romei și-l urcă pe tron pe papa franc Sergiu al IV-lea, care adaugă la Simbolul Credinței termenul eretic Filioque. Patriarhiile Ortodoxe din Răsărit răspund prin ștergerea numelui acestuia din Dipticele Bisericii Ortodoxe, fapt în urma căruia Schisma devine o realitate.

           La 16 iulie 1054, cardinalul Humbert, în fruntea unei reprezentanțe papale, a așezat pe Sfânta Masă a Bisericii Sfânta Sofia din Constantinopol actul de afurisire a Creștinătății răsăritene. Prin această faptă, Creștinătatea francă definitiva separarea de Biserica Ortodoxă. Acesta nu a fost începutul, ci confirmarea unei schisme care fusese bine plănuită cu 260 de ani mai înainte la curtea lui Carol cel Mare (…) La numai câțiva ani după Schismă, în 1075, papa Grigorie al VII-lea scoate în evidență – în renumitele sale Dictatus Papae (Ordine Papale) – pretențiile scaunului papal de stăpânire absolută a lumii (…) Cu aceste poziții ale Papei Grigorie al VII-lea încep luptele aprige ale ,,Bisericii” Romei pentru impunerea ei religioasă, politică și socială asupra popoarelor Occidentului (cearta pentru învestitură), care durează aproape 200 de ani. În cele din urmă, papa concentrează în mâinile sale toată stăpânirea – spirituală, politică, legislativă, judecătorească. Este prima apariție a totalitarismului în Europa.

             În anul 1095 papa Urban al II-lea, prin lozinca ,,Aceasta este voia lui Dumnezeu”, a ridicat întreaga Creștinătate apuseană la un ,,război sfânt” împotriva musulmanilor care ocupaseră Locurile Sfinte. Este vorba despre Cruciade, pe care Răsăritul le-a trăit ca pe un coșmar, asemenea incursiunilor barbare. (…) Comerțul papei cu indulgențe a dat prilejul ca, în 1517, să erupă ca un vulcan mișcările care cereau schimbarea. Monahul Martin Luther s-a pus în fruntea unei mișcări numeroase, care s-a desprins de ,,Biserica” papală – cunocuta Reformă. Cei care s-au rupt au fost numiți protestanți. Curând s-au format și alte grupări protestante asemănătoare. Între papistași și protestanți a luat naștere o ură de neîmpăcat care a dus la ciocniri, războaie și crime. În Franța, în înfricoșătoarea Noapte a Sfântului Vartolomeu (23 spre 24 august 1572), papistașii au măcelărit mii de protestanți. Apogeul războaielor religioase a fost Războiul de 30 de ani (1618-1648), care a zguduit întreaga Europă Apuseană.

           În decursul veacurilor, popoarele Europei au trăit sub masca papismului un creștinism care nu eliberează ființa umană, ci o asuprește și mai mult. De aceea, ele au ajuns foarte curând la agnosticism și ateism. Mai întâi Renașterea, (secolele al XIV-lea – al XVI-lea) și mai târziu Iluminismul (secolul al XVIII-lea) îl resping pe ,,dumnezeul” francilor, însă păstrează orientarea antropocentristă a papismului și proclamă auto-îndumnezeirea omului. În secolul al XIX-lea se aude limpede de la Nietzsche și de la urmașii lui declararea morții lui Dumnezeu: ,,Dumnezeu a murit, credința în Dumnezeul creștin nu mai este credibilă…”. Mulți au sesizat foarte corect că toate sistemele ateiste contemporane ale Occidentului – filozofice, sociale, politice – sunt roadele metafizicii scolastice și ale totalitarismului papal. (…)

           Conciliul Vatican I (1870) impune ca dogmă de credință inviolabilă primatul de stăpânire și infailibilitatea papei. Este vorba despre căderea definitivă a ,,Bisericii” Apusene. Hristos, singurul Cap infailibil al Bisericii, este izgonit de pe pământ, iar locul Lui îl ocupă pontiful idolatrizat al Romei! La protestul unui cardinal împotriva introducerii acestei dogme neconforme cu tradiția, papa Pius al IX-lea îi răspunde cu proverbialul său cuvânt: ,,Tradiția sunt eu!”. (…)

           Conciliul Vatican II (1962-1965) cu toate că anunță reînnoire, păstrează infailibilitatea papei și o extinde asupra tuturor hotărârilor acestuia. În același timp, același Conciliu îi cheamă pe toți creștinii de orice confesiune la o unitate pancreștină, dar cu centrul la Roma și având drept conducător pe papa (ecumenism papocentric). (de la acest Conciliu, toți papii investiți au fost masoni iar multele erezii din catolicism și protestantism au pătruns tot mai mult în spațiul ortodoxiei… – n.a.) (…)

            Prima pagină neagră a istoriei Papismului au scris-o Cruciadele. Din 1095 până în 1279, sub pretextul eliberării Locurilor Sfinte și cu scopul ascuns de a supune Răsăritul creștin, Scaunul papal a organizat, în colaborare cu principii apuseni, opt cruciade. (ultimele au fost devastatoare pentru ortodocși… – n.a.) La ele au participat așa-numiții ,,ostași ai lui Hristos”, oameni grosolani și fanatici, care omorau, profanau și distrugeau totul în drumul lor. (urmărind jaful și îmbogățirea lor personală… – n.a.). Amintim numai că, în anul 1099, atunci când aceste hoarde barbare au ocupat Ierusalimul, au măcelărit 70.000 de saracini și i-au ars pe evrei în sinagoga lor. De asemenea, în 1204 au înecat în sânge Constantinopolul și au distrus monumente de o neprețuită valoare culturală, păgubind iremediabil cultura universală. (sălbăticia lor a fost imensă: au profanat și incendiat, au ucis și violat, au jefuit și dus în Apus nenumărate comori ale ortodoxiei… – n.a.).

           A doua pagină neagră a istoriei Papismului a scris-o Inchiziția, care acoperă unul dintre cele mai îngrozitoare capitole ale istoriei universale. Ea a trecut mii de oameni prin chinuri și prin foc. A cufundat țări întregi în groază și teroare. (o altă pagină o constituie crimele abominabile ale catolicilor împotriva monahilor din Sfântul Munte Athos din Grecia… – n.a.) (…) O altă crimă a Papismului, săvârșită în deceniile din urmă, a fost participarea lui activă la genocidul împotriva sârbilor. (…) Catalogul crimelor vechi și noi ale Papismului este lung. (…)

           O altă importantă nereușită unionistă s-a înfăptuit la Sinodul de la Ferrara – Florența (1438-1439). Prin acest Sinod ortodocșii urmăreau obținerea ajutorului Apusenilor pentru a opri înaintarea hoardelor turcești, în timp ce papa Eugeniu al IV-lea urmărea să-și consolideze poziția în fața Sinodului reformator antipapal de la Basel – Elveția (1431-1449). După repetate presiuni și constrângeri, ortodocșii au semnat ,,Actul de unire”, care prin formulări neclare recunoștea primatul papal și legaliza inovațiile latine, însă îngăduia fiecărei părți să urmeze liber propriile dogme și tradiții. Compromisul a fost refuzat de Sfântul Marcu Evghenicul, episcopul Efesului, care s-a impus în conștiința sinodală prin cugetarea și atitudinea sa curat ortodoxe și prin argumentările teologice de înalt nivel. De aceea și papa, atunci când a fost înștiințat de refuzul Sfântului de a semna, a mărturisit: ,,Așadar, nu am făcut nimic!”. În răsărit această unire nu s-a putut impune, deoarece poporul s-a împotrivit, iar sinoadele ulterioare au dezaprobat-o. Cu toate acestea, în secolele care au urmat, hotărârile unioniste ale acestui sinod mincinos erau scoase în evidență sistematic de către propaganda catolică pentru a promova Uniația. (…)

              (din lucrarea realizată de Sfânta Mănăstire Paraklitu – ,,Despre cum s-a făcut papa pe sine împărat și dumnezeu. Papismul ieri și azi”, Chilia ,,Buna Vestire”, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, 2010, pp.  4-42)

 

                                            MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI

                             19 ianuarie 2017, de ziua Sfântului Mărturisitor Marcu Evghenicul,

                                                                episcopul Efesului

 

Anunțuri

13 gânduri despre „,,În istoria neamului omenesc există trei mari căderi: a lui Adam, a lui Iuda și a papei.” (Sfântul Iustin Popovici)… Oare nu mai protestează astăzi nimeni public, nici un ortodox, fie cleric sau mirean, împotriva ecumenismului (religiei masonice de tip New Age)?…

  1. Radu Iacoboaie Autor post

    Acţiunile MIREM sunt cu precădere orientate împotriva masonizării şi ecumenizării Bisericii Ortodoxe Române. Printre altele, a luat poziţie împotriva introducerii în România a noilor cărţi de identitate cu microchipuri. L-a demascat, înainte de alegerea noului patriarh, pe mitropolitul Daniel al Moldovei ca fiind francmason. A organizat proteste publice la Patriarhie în acest sens şi a postat afişe în principalele oraşe. Presa a relatat destul de puţin despre aceste acţiuni, ridiculizând şi minimalizând importanţa acestei mişcări alcătuită din 500 de călugări, aşa cum face de fiecare dată când are de-a face cu cei ce nu sunt recunoscuţi de masonerie.

    https://ganduridinortodoxie.wordpress.com/2017/01/17/ortodoxia-romaneasca-sub-asediul-masoneriei/

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s