Arhivele lunare: decembrie 2016

,,Am zis cândva: intrarea în UE este ieșirea din Ortodoxie.” (părintele Justin Pârvu) CINE SUNT ACTIVIȘTII ECUMENISMULUI DIN ROMÂNIA? AȚI AUZIT DE FRANCMASONI CARE RESPING ȘI CONDAMNĂ PANEREZIA ECUMENISMULUI? – nevrednicul Radu Iacoboaie, 19 decembrie 2016

index  images  index

            Indiscutabil, ecumenismul constituie creația evreilor sioniști (talmudiști și de origine khazară) care conduc întreaga francmasonerie mondială. Iar mijlocul principal și eficace de propagare în rândul maselor a acestei ideologii politico-religioase este fără îndoială mass-media pe care o stăpânesc aproape în întregime de vreo două secole încoace. Marile ziare și edituri sunt în mâna lor.

            Unul dintre corifeii sau activiștii ecumenismului în România este fără doar și poate Radu Comănescu, scriitor francmason destul de cunoscut (a publicat ,,Istoria francmasoneriei” împreună cu Emilian M. Dobrescu, bineînțeles din perspectivă subiectivă, francmasonică) și moderator la Radio România Actualități, unde prezintă emisiunile ,,Semnele lumii” (care face apologia ecumenismului și elitelor masonice) iar duminica dimineața emisiunea ,,Lumea credinței”. Și nu întâmplător emisiunea din urmă este difuzată duminica și la ora când preoții ortodocși săvârșesc împreună cu mirenii Sfânta Liturghie. Pentru a pescui în ape tulburi pe cei comozi, slabi în credință sau atei… Și firește că emisiunea ,,Lumea credinței” propagă multi-spiritualismul (cam în genul multiculturalismului în UE), adică ecumenismul, prezentând diverse evenimente, interviuri și aspecte ce țin de ortodoxie dar și de ,,Biserica” Greco-Catolică, ,,Biserica” Romano-Catolică ș.a. O lume pretins a creștinilor, dar din care fac parte și toți ereticii și schismaticii…

Continuă lectura

Reclame

UNIUNEA EUROPEANĂ NE-A ADUS CA ȘI FMI MAI MULT POLITICIANISM, CORECTITUDINE POLITICĂ ȘI SĂRĂCIE… – nevrednicul Radu Iacoboaie, 15 decembrie 2016

index  images

         UNIUNEA EUROPEANĂ NE-A ADUS CA ȘI FMI MULT MAI MULT POLITICIANISM, CORECTITUDINE POLITICĂ ȘI SĂRĂCIE…

         Dacă politica este arta implicării cetățeanului în viața cetății sale, politicianismul este boala prin care corupția macină toate domeniile de activitate ale societății și oferă modele cu totul greșite cetățenilor. Despre corectitudinea politică se pot spune multe lucruri iar sărăcia se vede cu ochiul liber în nivelul de trai foarte scăzut și în viitor tot mai scăzut al celei mai mari părți din populația țării…

         Cineva, un mare afacerist de pe la noi și liberal pe deasupra, a spus așa la un moment dat unui mare scriitor român binecunoscut publicului: ,,NUMAI PROȘTII RĂMÂN SĂRACI”. Avea el oare dreptate? Vă lăsăm pe dumneavoastră să ghiciți despre cine este vorba… Ce spun frățiile voastre?… Ba, și în popor circulă o zicală de același gen: ,,DACĂ NU AI BANI, MIROȘI A PROST”… Însă, dacă lucrurile stau astfel, înseamnă automat că toți intelectualii, scriitorii, artiștii, profesorii, inginerii și mulți alții, care ajung să trăiască în sărăcie din diverse motive, înseamnă că sunt ,,proști”? Adică, cum?… Sunt inculți sau ,,nu le merge mintea”?… Oare nu știm noi că sunt foarte multe cazuri de intelectuali și mari talente chiar care trăiesc astfel și în anonimat, pentru că nu au fost sprijiniți și nu au cunoscut succesul? Oare nu știm noi că aproape toți inventatorii, tot din același motiv, nu își pot valorifica invențiile în țară și se văd nevoiți să plece cu ele în străinătate?…

          Vedem afaceri peste tot, ba chiar și în domeniul cărților, care au devenit simple mărfuri. Vedem unii preoți care fiind în general și masoni, fac tot felul de afaceri pentru a se îmbogăți mai mult. Totul a devenit parcă o industrie, în orice domeniu și se caută numai profitul. Iar ca să ai succes, trebuie desigur să folosești strategii de marketing. Cum credeți oare, de pildă, că a devenit Mircea Cărtărescu un ,,mare” scriitor și cel mai bine vândut autor de cărți de pe la noi, tradus chiar și în limbi de circulație internațională? Credeți oare că talentul său scriitoricesc l-a propulsat în vârful ierarhiei intelectualilor din România? Oare nu a beneficiat de un impresar (manager) și de sprijin financiar consistent din partea cuiva? Și nu spunem aceasta din invidie…

         E foarte trist să vezi cum avansează șmecheria și descurcăreala în mentalul colectiv, devansând spiritualitatea și cultura printr-o inteligență pragmatică,  devenind linia directoare și normală pentru societatea contemporană, tot mai virusată de materialism și globalizare. Acum se pare că haina ajunge să îl facă pe om (sau mass-media te poate face vedetă peste noapte) și nu invers ca până acum…

         Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați câteva link-uri:

Continuă lectura

MASS-MEDIA CENTRALĂ A TRECUT LA ATAC ÎMPOTRIVA NOASTRĂ, A CELOR CARE POPULARIZĂM INFORMAȚII REALE PE REȚELE DE SOCIALIZARE… LA PORUNCA MASONERIEI, EVIDENT… DE CE MASS-MEDIA ȘI ONU DEZINFORMEAZĂ OPINIA PUBLICĂ CU PRIVIRE LA SITUAȚIA DIN SIRIA? PENTRU A ALIMENTA UN CONFLICT MONDIAL, MAI ALES ÎNTRE RUSIA ȘI SUA… CÂTEVA ÎNTREBĂRI ABSOLUT NECESARE… – nevrednicul Radu Iacoboaie, 15 decembrie 2016

index  images

           Vă mărturisesc că am rămas foarte surprins și stupefiat când am auzit ultimele știri la Radio România Cultural, care preia desigur informații de pe anumite agenții de știri precum Mediafax, Agerpres, Reuters ș.a. Pentru că s-a afirmat că rețelele de socializare au devenit influente (ceea ce în opinia noastră e de bine!), că informația ajunge pretutindeni pe glob (foarte bine, în opinia noastră!) și că sunt colportate multe informații care incită la rasism, ură etc… Cu alte cuvinte, mass-media centrală aservită ocultei mondială vede în noi, bloggerii, un adversar tot mai redutabil, care le cam încurcă planurile stăpânilor din umbră…

          Oare ați observat frățiile voastre că noi, bloggerii ortodocși, am incitat vreodată la ură interetnică sau rasism?… Asemenea acuzații au fost colportate în spațiul public firește de jurnaliști vânduți, precum mulți de la cotidianul ,,Adevărul”, atei, proregaliști și net prooccidentali… Probabil că sunt foarte deranjați de curentul acesta actual eurosceptic din mai multe state, care crește vizibil și poate conduce în viitorul apropiat chiar la dezmembrarea Uniunii Europene, un proiect atât de drag și de important pentru globalizarea masonică și crearea unui imperiu global atotputernic…

                                      CÂTEVA ÎNTREBĂRI ABSOLUT NECESARE:

Continuă lectura

SLOGANUL ,,UNITATE ÎN DIVERSITATE” VA FI ȘI MOTTO-UL FEDERAȚIEI STATELOR UNITE ALE EUROPEI ȘI A VIITORULUI IMPERIU GLOBAL CONDUS DE ANTIHRIST… – nevrednicul Radu Iacoboaie, 14 decembrie 2016

index  images

           UNITATE ÎN DIVERSITATE?!… Oare nu credeți că există o contradicție reală și vizibilă între cei doi termeni alăturați în mod forțat? Principiul diversității ține de un atribut al lui Dumnezeu și vedem diversitatea în jurul nostru pretutindeni, în chipul și unicitatea fiecărui om, dar și al multitudinii speciilor de viețuitoare și plante, microorganisme, aștrii cerești, formele de relief, în creațiile omenirii etc. În vreme ce unitatea ține mai degrabă de atributul voinței omului și o vedem de pildă în crearea unor state federale precum Statele Unite ale Americii, Uniunea Sovietică (fostul URSS), Uniunea Europeană (care tinde să devină tot o Federație, poate cu numele de Statele Unite ale Europei). Conceptual, unitatea și diversitatea nu pot sta împreună fiind opuse. A le așeza împreună este un paradox, este ca și cum ai amesteca apa cu uleiul sau întunericul cu lumina. Ce părtășie pot avea oare acestea? Poate numai acea părtășie dintre creație și Creatorul acesteia…

          Motto-ul ,,Uniți în diversitate” este sloganul masonic al Uniunii Europene din anul 2000 și observăm că este tot mai mult folosit de oficialii de la Bruxelles și politicieni în general, pentru a uni mai mult statele membre ale UE. Poate suna frumos pentru unii… Însă atunci cum vă explicați că există tot mai multe Directive Europene care încalcă tocmai această ,,unitate în diversitate”? La nivel statal de pildă, ea ar trebui să însemne o alianță utilă precum cele politice electorale (de conjunctură), în care fiecare stat (națiune) își păstrează intacte legislația națională, armata națională, tradițiile naționale, cultura și spiritualitatea fără nicio ingerință sau presiune din exterior.

Continuă lectura

FRAȚI ROMÂNI, PATRIOTISMUL A DEVENIT CEVA ABSTRACT SAU DESUET ORI NU MAI ESTE LA MODĂ?… DE CE NAȚIONALISMUL CONTINUĂ SĂ FIE PUS LA ZIDUL INFAMIEI?… – nevrednicul Radu Iacoboaie, 13 decembrie 2016

indeximages

               FRAȚI ROMÂNI, PATRIOTISMUL A DEVENIT CUMVA CEVA ABSTRACT SAU DESUET ORI NU MAI ESTE LA MODĂ?… DE CE NAȚIONALISMUL CONTINUĂ SĂ FIE PUS LA ZIDUL INFAMIEI? DE CE ESTE ATACAT TOT MAI MULT ÎN MASS-MEDIA ROMÂNEASCĂ, PE REȚELELE DE SOCIALIZARE ȘI ÎN MASS-MEDIA EUROPEANĂ ȘI INTERNAȚIONALĂ?…

               PATRIOTISMUL NU ESTE ÎN ESENȚĂ DECÂT NAȚIONALISM CURAT, IUBIRE DE NEAM ȘI DE ȚARĂ… DACĂ VORBIM ÎNSĂ DESPRE ULTRANAȚIONALISM, ACESTA ESTE ÎNTR-ADEVĂR ALTCEVA… VORBIM DESPRE EXTREMISM ȘI MANIPULARE… DE PILDĂ, EVREII SIONIȘTI CARE CONDUC ÎNTREAGA FRANCMASONERIE MONDIALĂ SUNT ULTRANAȚIONALIȘTI ȘI URĂSC NAȚIONALISMUL TUTUROR CELORLALTE POPOARE PE CARE NU-L ACCEPTĂ ȘI NU-L TOLEREAZĂ… PENTRU CĂ EI CONSIDERĂ ÎN MOD CU TOTUL GREȘIT CĂ SUNT ÎN CONTINUARE ȘI ASTĂZI POPORUL ALES DE DUMNEZEU…

              Masonii nu sunt patrioți, pentru că ei sunt internaționaliști, apatrizi și ei incită de fapt la ură și intoleranță față de naționaliști (patrioți)… Părerea noastră, a membrilor Mișcării pentru Apărarea Ortodoxiei…

Continuă lectura

ȘTIAȚI CĂ DECAPITAREA SFINȚILOR MARTIRI BRÂNCOVENI A FOST OPERA MASONERIEI?… IAR CONSTANTIN BRÂNCOVEANU A FOST ULTIMUL MARE DOMNITOR ORTODOX ROMÂN… SĂ NE RUGĂM LOR PENTRU NEAMUL NOSTRU ROMÂNESC…

index  index

           ,,… Puțină lume știe, iar istoricii au ,,neglijat” total, unele fapte aparent banale:

          – Unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Constantin Brâncoveanu era secretarul său, Antonio Maria Del Chiaro, un evreu de origine italiană (poate membru chiar al puternicului Ordin Iezuit al papistașilor și cu trecere la sultanul de atunci – n.a.) care a trăit multă vreme în Valahia. Potrivit istoricului francmason Horia Nestorescu Bălcești, temeliile francmasoneriei în țările române au fost puse de acesta. Cât de sincere puteau fi relațiile dintre un iudeu francmason și un creștin adevărat este ușor de bănuit. Antonio Maria Del Chiaro a fost martor la procesul și execuția lui Brâncoveanu. Nimeni nu s-a întrebat în ce calitate? (evident, de acuzator sau reclamant, urzind intrigi, de pildă că domnitorul a descoperit o comoară și este foarte bogat, iar sultanul avea atunci o nevoie acută de bani…; chiar și Nicolae Ceaușescu a căutat comoara lui Brâncoveanu, demolând mănăstirea Văcărești și spitalul Saftei Brâncoveanu care pusese un blestem care să cadă asupra celui ce se va atinge de acest locaș iar blestemul de a muri într-o zi de sărbătoare s-a împlinit, soții Ceaușescu au fost executați se pare chiar în ziua Nașterii Domnului, pe 25 ianuarie 1989… – n.a.) (…)

           ,,… Sultanul s-a adresat domnitorului: Ghiaur Brâncovene, ești osândit la moarte cu feciorii tăi; dar te iert dacă spui unde îți este cealaltă avere și dacă te lași de legea ta și treci la legea turcească. La aceasta, Constantin Brâncoveanu i-a dat un răspuns la care cu siguranță nici unul dintre cei aproape 500 de aleși ai poporului din zilele noastre nu ar îndrăzni măcar să se gândească: Averea toată câtă am avut tu mi-ai luat-o (30 de care mari odată cu domnitorul la Țarigrad, n.a.) și alta nu mai am; iar de legea creștină nu mă las, în ea m-am născut și am trăit și în ea vreau să mor. Adresându-se apoi copiilor, le-a spus: Fiilor, fiți bărbați! Am pierdut tot ce aveam pe astă lume. Nu ne-au mai rămas decât sufletele, să nu le pierdem și pe ele, ci să le ducem curate înaintea feței Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să spălăm păcatele noastre cu sângele nostru. (…)

           Antonio Maria Del Chiaro a fost impus de Înalta Poartă secretar și al urmașului lui Constantin Brâncoveanu, Ștefan Cantacuzino. După 16 luni de domnie, la 25 ianuarie 1716, Ștefan Cantacuzino și tatăl său Constantin Cantacuzino au fost maziliți, închiși în aceeași temniță ca și Brâncoveanu și executați la 6/7 iunie 1716. Antonio Maria Del Chiaro a participat și la procesul și execuția acestora, dar nimeni nu știe… cine a uneltit împotriva Cantacuzinilor.

          Cu siguranță nu a fost o întâmplare că, după zeci de ani petrecuți în Valahia (care a fost țară adoptivă pentru el – n.a.), pe la curțile domnești, Antonio Maria Del Chiaro s-a stabilit în metropola de pe malul Bosforului. Probabil că-și aranjase culcușul încă pe vremea când era secretarul lui Constantin Brâncoveanu.

Continuă lectura

MASONERIA DE STÂNGA (DIN PSD ȘI ALDE) JUBILEAZĂ ÎN URMA CÂȘTIGĂRII ALEGERILOR PARLAMENTARE LA UN SCOR ATÂT DE MARE… CAUZELE… – nevrednicul Radu Iacoboaie, 12 decembrie 2016

images  images

             Imediat după ce a aflat rezultatul unor sondaje, care indicau victoria clară în alegeri a PSD-ului, Liviu Dragnea s-a și grăbit să transmită public și în mod suspect un mesaj, că România se va achita de toate obligațiile asumate pe plan internațional (deși noi știm foarte bine că ne-am îndeplinit mereu aceste obligații!)… Cu alte cuvinte sau în traducere, România nu va ieși de pe orbita Uniunii Europene și a masoneriei… Pentru a liniști desigur tabăra masoneriei europene de ,,dreapta” și pe distinsul președinte al Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, care în urmă doar cu câteva zile se arăta foarte îngrijorat și iritat de tendințele centrifuge din Europa și de ..populiști” (fără a nominaliza direct România), afirmând pe 9 decembrie la aniversarea a 25-a a Tratatului de la Maastricht, că nicio națiune nu va supraviețui în afara Uniunii Europene în societatea globalizată de astăzi (masonul, https://ro.wikipedia.org/wiki/Jean-Claude_Juncker)…

             Dar ceea ce neglijează cu totul domnul Juncker este realitatea de pe teren, nu cifrele manipulate de diverse organizații (masonice)… În România, sărăcia a crescut enorm (pentru majoritatea populației) și în mod paradoxal se trăiește mult mai prost chiar și decât pe vremea lui Ceaușescu!… Puterea de cumpărare a românului de rând este cu mult mai redusă. Oamenii nu uită totuși că atunci își puteau permite mult mai multe, de pildă un concediu anual, medicamente de strictă necesitate și chiar să strângă un ban de o parte… Astăzi, un salariu pentru a fi cu adevărat decent și echivalent cu salariul minim dinainte de 1989, ar trebui să fie undeva în jur de 3 000 de lei net, nu 1 000 de lei, cât este în prezent… Asta nu înțelege distinsul domn de la Bruxelles și nu înțeleg nici mulți dintre politicienii noștri de altfel…

             Dintre principalele cauze care au condus la victoria PSD-ului în actualele alegeri parlamentare, am identificat deja câteva:

Continuă lectura