
Părintele Arsenie Boca este în opinia noastră unul dintre marii sfinți ai României, unul dintre sfinții mucenici și mărturisitori ai închisorilor comuniste. Unii l-au numit Sfântul Ardealului dar nu poate fi doar al ardelenilor, ci al tuturor românilor… Din învățăturile părintelui, se remarcă îndeosebi volumul ,,Tinerii, familia și copiii născuți în lanțuri”, lucrare pe care o recomandăm cu căldură tuturor, mai ales tinerilor de astăzi.
Știm, potrivit biografiei sale, că părintele Arsenie Boca a fost prigonit mulți ani de zile de regimul comunist prin Securitate. Știm că puțin timp înainte de a trece la cele veșnice, părintele, în vârstă de 79 de ani (!), a fost torturat sălbatic de către securiști în pădurea Sinaia. Foarte probabil din ordinul ceaușeștilor cărora părintele, văzător cu duhul, le-a prezis sfârșitul pe care ei nu-l doreau desigur…
Dar părintele martir Arsenie Boca are câțiva mari prigonitori chiar și astăzi: administratorul blogului Ortodoxie Tradiționalistă și Teologie Patristică (teologul Andrei Dinu sau cum l-o fi chemând, cu care am avut mai multe polemici pe mai multe teme), preotul Gheorghe Anițulesei din Rădăuți, monahul Antim de la Bistrița, Danion Vasile, masonii din BOR în frunte cu Patriarhul Daniel Ciobotea, unii dintre jurnaliștii de la România liberă conform http://www.romanialibera.ro/special/documentare/dosar-rl–biserica-se-dezice-de-cartile-si-minunile-lui-arsenie-boca–379763).
Țin să precizez cât se poate de limpede faptul, că nu am idolatrizat niciodată pe vreunul dintre sfinții români și este o acuzație total nefondată și mincinoasă la adresa mea (mai ales că personal nu am ajuns niciodată la Mănăstirea Prislop la mormântul său, nici la Biserica din Drăgănești, nu am acasă nici măcar acatistul Sfântului Arsenie Boca, dar aceste aspecte nu m-au împiedicat să cercetez cu obiectivitate lucrurile ca orice istoric responsabil).
Continuă lectura →