Iată ce ne învață părintele Ilie Cleopa, unul dintre cei mai mari duhovnici ai României:
CUM SĂ NE PURTĂM CU SECTARII?
,,De omul eretic (sectar) după întâia și a doua mustrare depărtează-te” (Tit 3, 10). Pe omul sectar după mustrare îl părăsești și-ți este ție ca un păgân.
Când este vorba să-l ajuți pe fratele tău, ajuți pe orice om din lume, e în boală, se îneacă dă-i mâna, e în primejdie ajută-l, dar când este vorba de credință – îl urăști, căci ei sectarii urăsc adevărul. Hristos a zis: ,,Eu sunt Calea, Adevărul și Viața!”. Iar în Psalmul 138 se spune: ,,Pe cei ce Te urăsc pe Tine, i-am urât” și zice Psalmul: ,,Cu ură desăvârșită i-am urât pe ei, căci neprieteni mi s-au făcut mie”. Pentru că ei urăsc adevărul n-avem voie să-i iubim. În privința credinței nu discutăm, îi spui așa: ,,Măi, eu discut cu tine o dată, de două ori, pe urmă îmi ești păgân și vameș!”
Ei zic, că sunt frați cu noi. Eu nu sunt frate nici cu lupul, nici cu câinele, nici cu porcii, nici cu lupii îmbrăcați în piei de oaie, nici cu leii, nici cu vulpile, eu sunt prieten numai cu oamenii, voi sectarii nu sunteți oameni. Voi sunteți draci fără de coarne, că voi căutați să distrugeți Biserica și să-i rupeți pe oameni de la ea, ca să-i duceți în iad. Măcar dracii au coarne, iar voi nu aveți deși faceți ca și ei. (…)
Îi zic eu (părintele Ilie Cleopa se adresează unui predicator baptist care vine la mănăstirea Sihăstria să-l învețe ,,adevărul”… – n.a.): Cum să mă înveți tu pe mine adevărul, când tu propovăduiești minciuna. Adevărul este o singură linie, nu pot fi două adevăruri. Hristos a spus: ,,Eu sunt Adevărul!”. Cum poate să fie adevărul și la dumneata și la mine? La tine nu poate să fie adevăr căci Biserica este de 2000 de ani, iar voi ați ieșit ca ciupercile după ploaie (în ultimele secole – n.a.). (…) Dar voi sunteți aproapele meu? Pe eretici, sectari, Scriptura nu-i numește oameni, ci câini, porci, vulpi, lupi îmbrăcați în piei de oi, lei însetați, pui de vipere, așa sunteți voi, cum să-i iubesc eu pe aceștia? Dacă-i așa – zice predicatorul – plec! Trebuia să nici nu vii, nu putem iubi lupii, noi îi iubim pe oameni. Tu fiind lup am nevoie să te alung până nu te-oi mai vedea pe la stână. (…)
Au mai venit pe la mine Iehoviștii – cei mai răi dintre secte – ei sunt alimentați cu fonduri jidovești din America și vor să întemeieze împărăția lui Iehova și să-L dezbrace de Dumnezeire pe Hristos. Vine la mine o femeie, cu o haină plină de sânge. Părinte, au omorât pe băiatul meu Martorii lui Iehova. Băiatul lucra la fabrica 8 Martie din Piatra Neamț – și erau acolo 12 Iehoviști cu băiatul femeii, unul venind pe la mănăstire s-a lămurit și a început a-i combate. Dar ei, pe cel ce-i combate îl omoară. În ziua de Paști, mergând acceleratul Bicaz-București – i-au zis iehoviștii, băiatului aceluia: Hai să ne plimbăm – și cum mergea acceleratul l-au aruncat pe băiat sub roțile lui și l-au omorât. Era copilul familiei Ochiană din satul Bârsenești, județul Bacău. (…)
Luther este tata secatarilor din lume. Luther un călugăr de 120 kg, catolic, se căsătorește cu o călugăriță Ecaterina și apoi face protestantismul (în Germania, de unde se extinde în celelalte țări – n.a.). (…) Așa a pățit Luther cu călugărița, a zis că nu mai trebuie călugări, văzând că a căzut el din călugărie, a desființat monahismul – mare păcat! (…) Văzându-și greșeala Luther, că a stricat credința, a zis: ,,Vai de mine, că rătăcirea mea nu se va sfârși niciodată!” El și-a dat seama de rătăcirea lui, că greșeala lui este pierzare veșnică. Asta a fost la 1514.” (…)
Păcatul trecerii oamenilor la sectari este foarte mare, este un păcat împotriva Duhului Sfânt, n-are iertare nici în veacul de acum, nici în cel va să fie. De nu se vor întoarce la Biserica Ortodoxă sectarii sunt pierduți! Biserica este mama noastră, ea ne-a născut ărin apă și prin Duh, căci i-a spus Iisus lui Nicodim: ,,De nu se va naște cineva din apă și din Duh nu va putea intra în împărăția Cerurilor.” (Ioan 3, 5). (sectarii fac ,,botezul” numai cu Duh Sfânt, cum au primit Sfinții Apostoli… și botează copiii când ajung la maturitate… – n.a.) (…)
Canonul 45 Apostolic, din anul 50 de la Ierusalim, ,,Preot, diacon, creștin, care se roagă cu ereticii – sectarii să se afurisească (blesteme), dacă a slujit cu ei să se afurisească (Preotul)”, să se scoată din preoție. Canonul 46 apostolic spune: ,,Episcop, preot, diacon, care botez sau jertfă ia de la ereticii sectari să se ,,caterisească” să i se ia preoția”, cu atât mai mult cad sub blestem creștinii ce merg la ei.”
(din volumul ,,Pelerinul român”, Diacon Gheorghe Băbuț, ediția din 2003, pp.158-159)
Mai multe detalii puteți găsi, accesând link-urile:
MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI
15 noiembrie 2016, începutul Postului Nașterii Domnului
http://www.apologeticum.ro/2016/11/biserica-temelii-sfinte-si-nu-administrative/
ApreciazăApreciat de 1 persoană
http://www.apologeticum.ro/2016/11/video-parintele-iulian-de-la-prodromu-nu-mai-trebuie-pomeniti-ierarhii-semnatari-creta-nu-suntem-schismatici-ci-prigoniti/
ApreciazăApreciat de 1 persoană
http://marturieathonita.ro/dependenta-de-tehnologia-digitala-flagelul-care-face-ravagii-in-randul-adultilor-tinerilor-si-chiar-al-copiilor-ce-s-a-intamplat-in-finlanda/
ApreciazăApreciat de 1 persoană
ApreciazăApreciat de 1 persoană
http://aparam-ortodoxia.ro/2016/11/14/comunicat-protosinghel-antim-gadioi/
ApreciazăApreciat de 1 persoană
ApreciazăApreciat de 1 persoană
http://www.livearad.ro/un-transsexual-a-botezat-un-baietel-in-secret-la-o-biserica-din-arad/
ApreciazăApreciază
http://www.petitieonline.com/referendum_pentru_demiterea_presedintelui_romaniei_klaus_johanis
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Klaus Iohannis s-a înregimentat în Rețeaua Soros
http://www.justitiarul.ro/10065-2/
ApreciazăApreciat de 1 persoană
https://vremuritulburi.com/2016/10/15/ii-calca-donald-trump-pe-urmele-lui-john-f-kennedy-donald-trump-suntem-condusi-de-o-mana-de-globalisti-asta-este-realitatea-voi-o-stiti-ei-o-stiu-eu-o-stiu-aproape-toata-lumea-o-stie/
ApreciazăApreciat de 1 persoană
ApreciazăApreciază