,,DACĂ AM PIERDUT AVERI ȘI RANGURI, DAR NU AM PIERDUT CREDINȚA ÎN DUMNEZEU, NU AM PIERDUT NIMIC” – POETUL VASILE MILITARU

images  images

            ,,…Despre Vasile Militaru (1885- 1959) s-a scris foarte puţin, deşi a realizat poezii reuşite încă de la 15 ani şi i-au apărut volumele „Stropi de rouă”, „Vorbe cu tâlc”, „Psaltirea în versuri”, „Viermi şi stele”, „Merele de aur”, „Cântecele vântului”, „Chiot către neamul meu” şi a publicat în revistele „Universul”, „Convorbiri literare”, „Gorjanul” şi-n altele. Multe şi frumoase sunt poeziile cu conţinut religios, aşa cum sunt: „Am vorbit cu Moş Crăciun”, „Anul Nou”, „Hristos a înviat”.

          A refuzat să-şi pună talentul în slujba comunismului, afirmând: „Dacă am pierdut averi şi ranguri, dar nu am pierdut credinţa în Dumnezeu, nu am pierdut nimic”. Dar datorită patriotismului său înflăcărat, luptei pentru adevăr şi dreptate, a fost supus unui regim de umilinţe şi suferinţe cumplite încât inima lui a încetat să mai bată în 8 iulie 1959 în închisoarea de la Ocnele Mari.

          Poeziile lui, atât de plăcut cantabile au dăinuit şi vor dăinui multă vreme.”

(https://revistaglasul.wordpress.com/2014/03/05/nicolae-steiu-poezia-mama-a-venit-aseara-mama-impresionanta-creatie-a-lui-vasile-militaru/)

          Cel mai viguros vlăstar al brazdei româneşti, geniu reprezentativ al ţăranului român, VASILE MILITARU s-a născut în comuna Dobreni-Câmpurelu, plasa Vidra, judeţul Ilfov, azi comuna Vărăști, județul Giurgiu, la 19 septembrie 1886 şi a fost asasinat de bolşevici prin întemniţare la Ocnele Mari. A murit demn, preferând bezna ocnei pe viaţă în locul compromisului cu fiara bolşevică atee, în ziua de 8 iulie 1959.
         Bolşevicii nu l-au iertat pentru că, fiu de ţărani fiind, cu doar patru clase primare, ţăranii plugari şi păstori din cele mai izolate cătune îi doineau/plângeau cântecul:
                                          „M-am născut într-un bordei
                                          Învelit cu paie…
                                          Doinitor mi-a fost un tei,
                                          Leagăn – o copae”.
          Nu l-au iertat pentru că EL a scris cea mai frumoasă poezie „MAMA” pe care a dedicat-o: „Dragului meu prieten G. ENESCU”, care a şi pus-o pe note:
                                        „A venit aseară mama,
                                        din sătucu-i de departe,
                                        Să mai vadă pe fecioru-i,
                                        astăzi «Domn cu multă carte»!”
           Nu l-au iertat pentru că EL a scris volumele „Cântarea neamului” şi „Chiot către Neamul meu”, închinând versurile celor care s-au jertfit pentru NEAM şi pentru ŢARĂ.
Nu l-au iertat pentru că a fost şi va fi cel mai mare fabulist al neamului românesc.
Nu l-au iertat pentru că a fost un adevărat sfânt al românismului şi a scris PSALTIREA în versuri, operă premiată de Academia Română, dar şi volumul cu rugăciuni în versuri „Spre Împărăţia lui Iisus”.

          Doina este o o specie a liricii populare, specifică poporului român, în care sunt exprimate direct cele mai variate sentimente: dor, tristeţe, iubire, ură impotriva asupritorilor, înstrăinare, regret, etc.

 

                                         MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI

                               9 NOIEMBRIE 2016, PRAZNICUL SF. NECTARIE DE EGHINA

Anunțuri

19 gânduri despre „,,DACĂ AM PIERDUT AVERI ȘI RANGURI, DAR NU AM PIERDUT CREDINȚA ÎN DUMNEZEU, NU AM PIERDUT NIMIC” – POETUL VASILE MILITARU

  1. Radu Iacoboaie Autor post

    ,,… După instaurarea regimului comunist, poetul Vasile Militaru refuză să-și folosească talentul în sprijinul acestuia. ”În poeziile mele niciodată nu va rima poporul cu tractorul” a fost refuzul categoric al poetului, refuz care l-a costat libertatea.

    A fost arestat la 8 ianuarie 1959, anchetat și torturat la Pitești, apoi transferat la închisoarea din Craiova. La 20 iunie 1959, Tribunalul Militar din Craiova l-a condamnat la ani grei de detenție. A murit la 8 iulie 1959, în Penitenciarul de la Ocnele Mari, județul Vâlcea. La 8 iulie 2011 a avut loc, la Ocnele Mari, prima ediție a Festivalului internațional de poezie „Vasile Militaru”.

    http://www.agerpres.ro/flux-documentare/2016/09/21/documentar-130-de-ani-de-la-nasterea-poetului-vasile-militaru-09-17-27

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  2. Radu Iacoboaie Autor post

    gheorghi said, on noiembrie 9, 2016 at 9:09 am

    Donald Trump este noul Presedinte al SUA.
    A castigat impotriva „predictiilor” statele Wisconsin, Pennsylvania, Alaska si conduce in statele Michigan, New Hampshire si Arizona si mai e Hawaii.
    La 264 de electori ii trebuie 6 electori din 16 + 4 + 11 + 4 =35.
    Fara sa vorbim de Minnesota si Maine = 10 + 4 = 14.
    ===================
    Victoria nationalismului asupra globalismului.
    Papusarii deja manipuleaza pietele financiare c sa arate ca SUA ar fi in pericol… toata lumea sa se astepte la ceva rau…
    Sa recunosc viteza cu care fluierul.ro a dat informatiile corecte si calculele adecvate, mai repede si corect decat cnn, the guardian, bbc, cbs, … (PE BLOGUL SACCSIV)

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  3. Radu Iacoboaie Autor post

    H said, on noiembrie 9, 2016 at 6:41 am

    Lovitură de teatru! Hillary Clinton își recunoaște înfrângerea?

    Anca ANDREI, Redactor șef08.11.2016
    internațional
    Hillary Clinton își plănuise celebrarea victoriei în alegerile prezidențiale din SUA cu un foc de artificii peste râul Hudson, despre care publicația New York Post scrisese anterior. Luni, însă totul a fost anulat, anunță același portal. “Au în continuare permisiunea necesară pentru artificii, dar la acest moment noi credem că totul este anulat”, a declarat Tommy Galati, șeful NYPD în cadrul unei conferințe de presă despre alegeri, unde au fost prezenți și primarul Bill de Blasio și comisarul de Poliție James O’Neill.
    Întrebat de reporteri de ce au fost anulate artificiile, Galati a răspuns: “Nu pot să vă spun de ce.”

    Clinton plănuise spectacolul cu artificii pentru potențiala ei victorie pentru ora 21:30, la 30 de minute după închiderea urnelor în New York și ar fi trebui să dureze două minute.

    Sursa: https://www.bugetul.ro/lovitura-de-teatru-hillary-clinton-isi-recunoaste-infrangerea/

    (PE BLOGUL SACCSIV – https://saccsiv.wordpress.com/2016/11/09/donald-trump-este-presedintele-sua/)

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s