FRAȚI ORTODOCȘI, LUAȚI ATITUDINE PÂNĂ NU ESTE PREA TÂRZIU! ȘI NU VĂ PIERDEȚI CREDINȚA, NĂDEJDEA ȘI DRAGOSTEA… – Părintele Timotei de la Petru Vodă, 10 octombrie 2016

images  images

           Părinte, vă rugăm sa ne răspundeți la câteva întrebări dacă se poate.

           1 – De ce credeți că monahii și preoții ortodocși nu vorbesc deloc despre ecumenism si masonerie poporului drept credincios? Deși știm că ecumenismul a fost numit ,,erezia ereziilor” de Sfântul Justin Popovici și ,,produsul masoneriei” de către părintele Dumitru Stăniloae?                                                                                                                                                                    Rădăcinile ecumenismului pornesc adânc din sânul masoneriei, încă de la întâlnirea protestanților de la Edinburgh de la începutul veacului trecut. Monahii și monahiile, ieromonahul și stareții, episcopii și ceilalți ierarhi ai bisericii ortodoxe, care sunt la ora actuală decăzuți din har și nu au nicio obligație familială, ei au făgăduit înaintea sfântului altar și poporului drept credincios că vor apăra biserica de abaterile de la dreapta credință (erezii). Dar ei fiind compromiși, harul lui Dumnezeu nu se mai poate apropia de dânșii datorită faptului că slujesc celor pământești și nu celor bisericești. 

            Rădăcina răului de aici pleacă. De aici și trădarea și lașitatea. Ei ar trebui să slujească lui Dumnezeu și nu să le fie frică de euro episcopi, euro protopopi sau euro exarhi. Și să le fie frică numai de Dumnezeu, nu de masoni (interlopi în sutană). Dacă mai au conștiință în fața poporului pe care îl păstoresc, să nu le fie frică să condamne ,,sinodul” din Creta și ecumenismul, pe care l-au legalizat recent. Dacă vor ca harul să mai lucreze în biserică, să oprească pomenirea ierarhilor, așa-zișii ierarhi, care ne-au trădat ortodoxia în Creta.    

             2 – Credeți că în momentul de față este necesar un nou protest împotriva ecumenismului?                                                                                                                                                          Ar trebui măcar că toți monahii și monahiile, care nu au obligații lumești (familie), împreună cu preoții de mir care și ei au o misiune foarte importantă, să mărturisească în mijlocul poporului drept credincios în mod direct, nu prin internet sau alte mijloace. Mulți se arată mărturisitori pe internet numai și numai de formă dar în realitate au cu totul alte intenții sau interese. De ce? Pentru că vorbim de o realitate virtuală care mai mult îndepărtează oamenii între ei decât îi apropie. Sfinții au mărturisit ei oare pe internet sau în mijlocul lumii? Sfinții au mărturisit desigur fără frică în biserică, în mijlocul lumii, oriunde.

            3 – Ați observat și sfinția voastră că mass-media promovează tot mai mult ecumenismul și homosexualitatea?                                                                                                                                                  Da. Din câte am auzit, în special la Antena 1, Antena 3 și la Disney pentru copii. Este cutremurător faptul că acum se ating și de sufletul copiilor, că ne pervertesc copiii și toată inocenta lor. Păcatele împotriva firii precum homosexualitatea, lesbianismul, pedofilia mascată își fac tot simțită prezența în viața tinerilor și acest fapt ne îngrijorează foarte mult. Cei care oferă o educație creștin-ortodoxa ar trebui să ia atitudine până nu este prea târziu! Să facă demersuri la CNA, instituție publică care veghează la moralitatea din mass-media.

             Dacă vreți să mai avem o țară ortodoxă și tinerii să mai poată avea parte de o educație creștin-ortodoxa, să avem oameni cinstiți și demni, trebuie să ne opunem hotărât acestei invazii ale răului, precum și introducerii așa-zisei discipline numită ,, Educație sexuală,, începând de la grădiniță până la clasele gimnaziale superioare. Ce fel de asociații și fundații ortodoxe mai sunt acelea care nu i-au nicio atitudine publică împotriva homosexualității, ecumenismului și masoneriei? Acestea de ce se mai tem? Pentru că primesc fonduri europene și de la bugetul statului? Dar sunt ele organizații pentru profit?…                                                                                                  

             4 – Considerați că și sectanții pot fi numiți și ei creștini?                                                                        Nu. Sunt așa-ziși creștini. Ei chipurile slujesc lui Dumnezeu dar de fapt slujesc diavolului sau lui Lucifer că și catolicii. Toate sectele au fost concepute de către masonerie cu scopul de a dezbina adevărata credință care este ortodoxia. Ele au pătruns în țara noastră în ultimele două secole cu sprijinul masiv material și logistic al organizațiilor mamă din SUA.

            5 – Suntem acuzați noi, cei antiecumeniști, că suntem lipsiți de dragoste. Ce credeți despre asta?                                                                                                                                                               Aceasta este o acuzație așa mascată, ca să avem noi dragoste de eretici și de ereziile lor. Noi ca și creștini ortodocși nu putem tolera păcatul comuniunii sau părtășiei cu aceste secte pretins creștine, care este aspru pedepsit de canoanele bisericii noastre. Noi ar trebui să avem dragoste față de aproapele nostru și de Dumnezeu. Dar totul este până la păcat, până la erezie. Ascultarea în mănăstiri și biserici trebuie să fie însă numai în duhul adevărului și să nu fie una orbească în plan duhovnicesc. Stareții și episcopii decăzuti, care sunt oameni ai masoneriei, decăzuți din har, sunt cei care îi prigonesc în prezent sub acest pretext al ascultării pe toți cei care îndrăznesc să mărturisească împotriva ecumenismului. Este acest fapt oare o dovadă de dragoste creștină din partea lor? Aici se vede clar că adevărul doare și este prigonit. Sfătuiesc pe toți credincioșii să meargă la preoții care nu mai pomenesc pe ierarhii care au semnat documentele eretice din Creta, care știm că au legalizat ecumenismul și căsătoriile mixte.

              6 – Frații noștri ortodocși, resimt astăzi foarte mult lipsa marilor duhovnici și îndrumători ai neamului nostru românesc, precum părinții Justin Pârvu, Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Ilie Cleopa, Arsenie Boca, Arsenie Papacioc, Adrian Făgețeanu, Sofian Boghiu și mulți alții. Vom mai avea oare mari mărturisitori, măcar un mare îndrumător duhovnicesc? Mai este vreo nădejde să avem un ales al neamului?

              Cu ani în urmă, personal eram împreună cu alți câțiva ucenici ai părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa și l-am întrebat pe părintele Justin: părinte, vor mai fi așa duhovnici ca sfinția ta și părintele Gheorghe Calciu? Și părintele Justin Pârvu a spus că da, o să mai fie, Dumnezeu nu ne lasă, dar trebuie să avem multă rugăciune ca Dumnezeu să-l scoată la lumină. Așadar avem o nădejde că mai putem lupta împotriva duhurilor întunecate care vor să ne distrugă nu numai neamul, ci și credința. Masonii infiltrați în biserică chiar asta fac. Ne distrug treptat credința. Ne vând sufletul și credința la catolici și protestanți. Frații mei, credința noastră s-o păstrăm cu prețul vieții! Așa ne-au învățat pe noi toți Sfinții Părinți.

              7 – Părinte, puteți să transmiteți un mesaj de îmbărbătare lumii deznădăjduite de astăzi?                                                                                                                                                                             Sfinții închisorilor au mărturisit cu propria lor viață pentru adevăr și iubirea de neam și față de Dumnezeu. Cum a spus părintele Justin Pârvu, prin multă rugăciune și post, Dumnezeu ne va scoate la lumină un adevărat mărturisitor al neamului nostru, care ne va întări în dreapta credință care este ortodoxia. Să nu ne fie frică de dușmanii ortodoxiei, de masoni și securiști. Suntem încercați în credința noastră: ori spre erezie, ori spre Golgota. Este vremea muceniciei fraților. Dumnezeu nu ne va lăsa însă la greu și ne va ajuta întotdeauna și când ne așteptăm noi mai puțin. Vom vedea că acești euro monahi și euro preoți, euro episcopi, vor avea de suferit foarte mult iar cei care nu s-au lepădat de Hristos, chiar mireni, chiar dacă sunt puțini, vor trăi în bucurie, în lumina adevărată a ortodoxiei și Dumnezeu va avea grijă de ei…

             Chiar Sfântul Apostol Pavel zice în Epistola către Corinteni: ,,Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.”… 

 

                                                MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI

                                           nevrednicul Radu Iacoboaie, 10 octombrie 2016

Anunțuri

9 gânduri despre „FRAȚI ORTODOCȘI, LUAȚI ATITUDINE PÂNĂ NU ESTE PREA TÂRZIU! ȘI NU VĂ PIERDEȚI CREDINȚA, NĂDEJDEA ȘI DRAGOSTEA… – Părintele Timotei de la Petru Vodă, 10 octombrie 2016

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s