Arhivele lunare: septembrie 2016

ÎNTREBĂRI PE CARE LA ADRESĂM MASONULUI DANIEL CIOBOTEA, ARTIZANUL IMPLEMENTĂRII DICTATURII ECUMENISMULUI ÎN BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ – nevrednicul Radu Iacoboaie, 14 septembrie 2016, la sărbătoarea Înălțarea Sfintei Cruci

index  indexindex

           1 – De ce nu apar oare anumite aspecte grave în biografia ,,Sfinției Voastre”? Cum ar fi de pildă episodul de la Mănăstirea Antim din București din 1990 sau 1991, când într-un acces de furie l-ați lovit cu bastonul de oțel în cap pe părintele Adrian Făgețeanu, fost deținut politic… Părintele a intrat atunci în comă și a fost operat de urgență iar după mai mulți ani a trecut le cele veșnice. Erați pe cale de a deveni Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. De ce toată presa a tăcut? Pentru că era încă controlată de către fosta Securitate comunistă. Un alt episod interesant s-a petrecut în anul 1991, când ați participat ca proaspăt Mitropolit la o întrunire ecumenistă a Consiliului Mondial al Bisericilor de la Canberra în Australia. Erau acolo tot felul de eretici: șamani, vrăjitori, yoghini, sectanți etc. După cum se poate urmări la min.3.49 pe youtube:  https://www.youtube.com/watch?v=jxwKjAosTIs

            2 – De ce ați adoptat și continuați cu această tactică a fugii, indiferenței și evitării oricărui dialog cu cei care vă contestă? De ce nu ați ieșit măcar o dată în public pentru a lămuri lucrurile acestea, precum apartenența la masonerie? Să ne spuneți da sau nu…

            3 – Cum ne explicați că ați ajuns într-un timp atât de scurt (trei ani) de la tunderea în monahism la Mănăstirea Sihăstria, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei? Prin merite deosebite sau datorită apartenenței la masoneria comunistă? Cum de v-a sprijinit atât de mult masoneria din Banat și Ardeal (Laurențiu Streza și alții) să ocupați funcția de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române? Firește că pentru obiective importante în România, cum ar fi în primul rând implementarea ecumenismului… 

            4 – Chiar nu aveți cunoștință de toxicitatea și pericolul reprezentat de erezii? Nu știați că ecumenismul este în definitiv ,,erezia ereziilor”, cum l-a numit Sfântul Justin  Popovici, ,,produsul masoneriei” (Dumitru Stăniloae) și a fost condamnat de foarte mulți părinți? De ce nu ați luat atitudine în fața expansiunii ereziilor (învățăturilor mincinoase) și nu ați luptat niciodată pentru apărarea ortodoxiei?…

Continuă lectura

Reclame

DE CE ,,SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD AL BISERICII ORTODOXE DIN CRETA” (2016) NU ESTE ORTODOX?

index

images 14339195_1284023764954797_622017783_o  14360358_1284023638288143_1089407211_o               

             Mesaj primit pe facebook de la un frate: Sunt doua fotografii facute de mine. Puteti merge sa vedeti chiar Dvs. Simbolurile sunt pe catapeteasma Paraclisului Catedralei Mantuirii Neamului. Mi nu mi se par deloc benefice – doi preoti mi-au spus, insa, pana acum ca sunt in regula. Inseamna, cred eu, ca la Teologie se studiaza o simbolistica deja alterata de simbolistica masonica. Parintele arhimandrit Gradinaru apara erezia din Creta asa ca …sa luam aminte!

            Acest ,,Sinod” certifică ecumenismul. În textul Sinodal ,,Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul (restul) lumii creștine” se vorbește despre Unitate.

           Ce fel de unitate promovează Biserica Ortodoxă? Ce înseamnă ,,unitatea creștină”? Unitate, pentru Biserica Ortodoxă înseamnă un singur lucru, și anume revenirea ereticilor la Ea prin Taina Botezului și lepădarea (anatemizarea) învățăturilor eretice așa cum se făcea înainte ca Biserica Ortodoxă să fie membră în Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB). Dacă se înțelege că Biserica Ortodoxă promovează o unitate de tip ecumenist, așa cum se poate observa din text, atunci acest text este condamnabil de Sinoadele Ecumenice și de Sinoadele Locale și de Pleroma Bisericii (Părinți, Profesori, Patriarhi, Episcopi, Mireni, Monahi, etc.)

           Biserica Ortodoxă nu poate recunoaște denumirea istorică de ,,biserică” pentru celelalte comunități creștine eterodoxe care au fost anatemizate de Sfinții Părinți, numindu-le comunități eretice.

           În mărturisirea de credință, în Crezul nostru ortodox, spunem ,,cred… Într-Una, Sobornicească și Apostolească Biserică”. Care este? Cea înființată de IISUS HRISTOS și propovăduită nouă de Apostoli fiind neschimbată până în zilele noastre și până la sfârșitul veacurilor – BISERICA ORTODOXĂ.

           Un singur cap al Bisericii – IISUS HRISTOS, O SINGURĂ BISERICĂ.

Continuă lectura

PROTESTUL ANTIECUMENIST DIN 10 SEPTEMBRIE 2016 A FOST ÎNCHIS DE AUTORITĂȚI DUPĂ CE FUSESE APROBAT INIȚIAL! CENZURĂ ȘI DISCRIMINAREA ORTODOCȘILOR ÎN ROMÂNIA! FRAȚI ORTODOCȘI, PRIN TĂCEREA NOASTRĂ ȘI NOI TRĂDĂM ORTODOXIA… – Mișcarea pentru Apărarea Ortodoxiei, 12 septembrie 2016

images  fără titlu

           Iubiți frați ortodocși, vă semnalăm cu durere faptul că În România, credincioșii ortodocși nu sunt doar marginalizați cu totul de către mass-media aservită ocultei, dar a început să fie și discriminată și pusă la stâlpul infamiei! Discriminați într-o țară ortodoxă, în care circa 87% se declară a fi cetățeni de credință ortodoxă!

          Astfel, la protestul antiecumenist din  data de 10 septembrie 2016, după numai două ceasuri de la începerea lui, vice-primarul trecând cu mașina prin zonă și văzându-ne acolo cu pancarte și portavoce a dispus închiderea și blocarea protestului, comunicând aceasta comandantului Jandarmeriei, evident după ce a primit ordin de mai sus. Mai mult. dorind să ne închinăm la moaștele Sfântului Dimitrie Basarabov, am fost opriți să mergem pe motiv că biserica este închisă. Deși în acest timp, vedeam cum în acest timp mai multe autocare de turiști străini din Europa de Vest mergeau fără probleme. Motiv pentru care am redactat un Memoriu către Patriarhia Română și l-am semnat cu toții.

           Frați ortodocși, abia acum putem conștientiza și intui ceea ce s-a întâmplat de fapt în insula Creta, unde s-a întrunit un Pseudo-Sinod, adică un Sinod parțial, nestatutar (nelegitim), fals, eretic și masonic, unde ierarhii prezenți (puțini ca număr) au semnat (cu câteva excepții numai) documente oficiale de o însemnătate și o gravitate fără precedent! Și au semnat fără a consulta Pleroma Bisericii Ortodoxe!

Continuă lectura

FRAȚI ORTODOCȘI, VENIȚI MÂINE LÂNGĂ DEALUL PATRIARHIEI (orele 9-18) SĂ PROTESTĂM PAȘNIC ÎMPOTRIVA UNIRII CU ERETICII, SEMNATE RECENT ÎN CRETA. IATĂ LISTA IERARHILOR ROMÂNI CARE NE-AU VÂNDUT ORTODOXIA. – nevrednicul Radu Iacoboaie, Mișcarea pentru Apărarea Ortodoxiei, 9 septembrie 2016

index   index

           Iubiți frați ortodocși, întrunirea acestui Pseudo-Sinod de la sfârșitul lunii iunie 2016 și urmările nefaste ale acestuia ne obligă pe toți dreptmăritorii creștini să luăm atitudine și să ne împotrivim. Numind confesiunile eretice și schismatice ,,Biserici”, practic au fost puse toate în rând cu Biserica Ortodoxă. Mai mult, se spune că noi abia acum facem parte din ,,Biserica Universală”… În fond, chestiunea extrem de gravă este aceea că ierarhii noștri care au semnat în Creta au acceptat nici mai mult nici mai puțin decât unirea ortodocșilor cu ereticii și schismaticii!…

           Unde ați auzit frățiile voastre să se vorbească în ortodoxie despre o Biserică Universală? Noi vorbim de Una, Sobornicească și Apostolească, după cum mărturisim mereu în Crezul lăsat nouă de Sfinții Apostoli. Așa că transpare evident faptul că Biserica Ortodoxă nu are pretenția de universalitate, nici de a converti cu forța catolicii și protestanții la ortodoxie, spre deosebire de catolici și de prozelitismul agresiv al sectelor pretins creștine. Deși noi știm că singura Biserică lăsată de Hristos pe pământ nu este decât Biserica Ortodoxă.

          Noi, creștinii dreptmăritori (ortodocși) condamnăm cu toată fermitatea și responsabilitatea orice unire falsă și mincinoasă care nu este săvârșită în Duhul Adevărului, întru Hristos. Noi suntem ortodocși de când ne-am născut și vom muri tot ortodocși! Pentru că Biserica lui Hristos (ortodoxia) este de două mii de ani neschimbată și unită (nedivizată precum susțin partizanii ecumenismului). Noi nu avem practic ce schimba sau reforma în ortodoxie. Pentru că avem absolut tot ceea ce ne trebuie iar ortodoxia are nenumărate frumuseți și comori de înțelepciune.

Continuă lectura

NUMAI CÂTEVA ÎNTREBĂRI LA CARE SUNT INVITAȚI SĂ RĂSPUNDĂ CATOLICII. AȘTEPTĂM RĂSPUNSURI LA OBIECT. – nevrednicul Radu Iacoboaie, Mișcarea pentru Apărarea Ortodoxiei, 8 septembrie 2016

index  index

           1 – De ce ați trimis voi catolicii, prin Papa, observatori la Sinodul ortodox din Creta și ați manipulat în mod ocult această întâlnire, inclusiv prin reducerea numărului voturilor ierarhilor și prezența unui număr mic de episcopi ortodocși? Nu cumva totul a fost aranjat dinainte iar ierarhii prezenți au fost aleși tocmai pentru viziunile lor ecumeniste?

           2 – De ce ați ridicat anatemele asupra francmasoneriei, știindu-se faptul că aceasta reprezintă o organizație antihristică și ecumenistă, în timp ce Bisericile Ortodoxe osândesc în continuare francmasoneria?

          3 – De ce Papa promovează activ în lume Noua Ordine Mondială, Mișcarea Ecumenică (pan-erezia ecumenismului), ,,drepturile omului” (inclusiv căsătoriile dintre homosexuali)?

          4 – De ce Papa este de acord cu primirea cipurilor și a implanturilor, despre care noi știm cu certitudine că înrobesc definitiv omul printr-o sclavie electronică și ajută masoneria mondială să preia controlul total asupra omenirii?

Continuă lectura

CEA MAI MARE AMENINȚARE PENTRU ORTODOXIE – BISERICA LUI HRISTOS – ESTE OTRAVA ECUMENISMULUI! SĂ AVEM CURAJ FRAȚILOR SĂ MĂRTURISIM NEOBOSIT ADEVĂRUL! VENIȚI ALĂTURI DE NOI LÂNGĂ DEALUL PATRIARHIEI SÂMBĂTĂ, 10 SEPTEMBRIE 2016, ORELE 9-18. – Mișcarea pentru Apărarea Ortodoxiei, 7 septembrie 2016

images  images           ,,Cel mai mare pericol la ora actuală care amenință Biserica este ecumenismul.” (Păr. prof. Theodoros Zisis, decan al Facultății de Teologie Ortodoxă din Thessalonic)

         ,,Diavolul a întins trei curse, ca să prindă întreaga lume: pe cei bogați, să-i prindă cu masoneria; pe cei săraci, cu comunismul, iar pe cei religioși, cu ecumenismul. (…) Ecumenism și Piață Comună, un Stat mare, o religie la măsurile lor. Acestea sunt planurile diavolului.” (Starețul Paisie Aghioritul – ”Cuvinte”, volumul al II-lea – Editura Sfintei Sihăstrii ”Evanghelistul Ioan Teologul”, Suroti – Tessalonic, 1999, p.176)

           Numai CÂTEVA FRAGMENTE din lucrarea ,,ECUMENISMUL – EREZIA EREZIILOR – Întrebări și răspunsuri pe înțelesul tuturor. Mărturiile Sfinților Părinți despre ecumenism și apărarea Ortodoxiei, Ierom. Visarion Moldoveanu:

            ,,Și din păcate în fața acestei mari erezii, nu există din partea capilor Bisericii noastre, din partea patriarhilor, a arhiepiscopilor, a episcopilor, decât câteva excepții, un protest puternic, și oamenii sunt necatehizați, nu cunosc nici ortodoxia, nici pericolul acestei erezii prin care ne pierdem sufletul, pentru că episcopii în general ne interzic să vorbim despre această temă. (…) Să avem curaj să mărturisim Adevărul. (…) Noi trebuie să ne rugăm la Dumnezeu să ne dea mai mult curaj, mai multă luminare, să avem gândul martirilor, gândul mărturisitorilor. Să nu ne fie frică de presiunile unor patriarhi sau episcopi, să nu ne fie frică să mărturisim credința ortodoxă. (…)

Continuă lectura

FRĂȚIA DIAVOLULUI: FALSUL PATRIARH ECUMENIC AL CONSTANTINOPOLULUI ȘI TRĂDĂTOR AL ORTODOXIEI BARTOLOMEU ȘI ERETICUL PAPĂ FRANCISC I, CUNOSCUT NOUĂ CA MARE IEZUIT (MASON) ȘI ANTEMERGĂTORUL ANTIHRISTULUI. PRIMUL ASCULTÂND ȘI EXECUTÂND ORDINELE CELUI DE-AL DOILEA – Radu Iacoboaie, 7 septembrie 2016

index  index

           Despre cei doi mari protagoniști ai momentului, pseudo-patriarhul Bartolomeu din Constantinopol și ereticul papă Francisc I, cei care au regizat în ascuns organizarea și votarea falsului și ereticului Sinod din insula Creta:

           http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2014/11/30/moment-istoric-papa-francisc-si-patriarhul-bartolomeu-pledeaza-la-fanar-pentru-unirea-bisericii-ortodoxe-cu-catolicii/

           http://corortodox.blogspot.ro/2014/11/declaratia-comuna-integrala-papei.html

           http://www.apologeticum.ro/2012/03/ss-bartolomeu-patriarhul-ecumenist-al-constantinopolului-cere-arhiepiscopului-atenei-sa-osandeasca-citirea-anatemelor-in-duminica-ortodoxiei-de-catre-vrednicul-mitropolit-serafim-de-pireu/

           https://saccsiv.wordpress.com/2013/06/09/profetia-parintelui-elpidie-voi-cei-mici-il-veti-vedea-pe-antihrist-despre-noul-papa-profetul-mincinos-razboi-foamete-elite-cipuri-text-integral-preluat-din-revist/

  https://searchnewsglobal.wordpress.com/2015/05/17/intalnire-la-vatican-iezuitul-si-masonul-sau-cine-i-papa-francisc-i/

           http://semneletimpului.ro/religie/de-ce-este-important-ca-papa-francisc-este-iezuit.html

           http://www.aparatorul.md/papa-este-chemat-la-pocainta-si-la-lepadarea-de-ereziile-papismului-de-catre-mitropolitii-serafim-de-pireu-si-andrei-de-konita/

           http://necenzuratmm.ro/dezvaluiri/41915-ordinul-iezuit-si-masonii-stiai-de-ei.html

           http://www.lovendal.ro/wp52/absolut-socant-papa-francisc-ii-pupa-mana-lui-david-rockefeller-unul-din-liderii-illuminati-daca-nici-aceasta-poza-nu-v-a-convins/

 

                                                         MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTDOXIEI

                                                   nevrednicul Radu Iacoboaie, 7 septembrie 2016