MĂ ADRESEZ ȚIE, OMULE DE ASTĂZI… – Radu Iacoboaie, Pitești, 2016 (volum de eseuri), finalizat pe 29 septembrie 2016

 

          Acest volum este dedicat tuturor celor care vor găsi un răgaz de liniște și meditație, și care vor avea mica curiozitate de a-l citi și a-l parcurge până la capăt…

                                                                                                               autorul

                                                               CUPRINS

CUVÂNT ÎNAINTE………………………………………………………………………………………………………..

OMUL MODERN ESTE NEFERICIT PENTRU CĂ SE LASĂ AMĂGIT DE FERICIRI ILUZORII ȘI TRECĂTOARE………………………………………………………………………………………………………………

OMUL MODERN ESTE PROFUND INDIFERENT FAȚĂ DE PROBLEMELE CETĂȚII ÎN CARE TRĂIEȘTE PENTRU CĂ A CĂZUT ÎN EGOISM… CE ESTE OARE DE FĂCUT?………………………….

PE OMUL MODERN NU ÎL INTERESEAZĂ PROBLEMELE MAJORE ALE SOCIETĂȚII ȘI ALE BISERICII ORTODOXE (GEN EREZII, ECUMENISM, MASONERIE, ETC)… DE CE OARE?………..

OMUL MODERN NU CREDE ÎNTR-UN COMPLOT IUDEO-MASONIC LA NIVEL GLOBAL PENTRU DOMINAREA ÎNTREGII OMENIRI………………………………………………………………………………….

OMUL MODERN SAU POSTMODERN ESTE ,,OMUL NOU”… CEL CARE A ÎMBRĂȚIȘAT DE-A LUNGUL ISTORIEI, CURENTELE ȘI IDEOLOGIILE NĂSCUTE DIN FILOZOFIA MASONICĂ A UMANISMULUI… ……………………………………………………………………………………………………………….

OMUL MODERN DE AZI NE CERE SĂ RENUNȚĂM LA ANUMITE PREJUDECĂȚI ȘI LA REPERELE CULTURALE ȘI SPIRITUAL-DUHOVNICEȘTI. DOREȘTE CA TINERII DE AZI SĂ TRĂIASCĂ ÎN CONCUBINAJ, FĂRĂ CUNUNIE ORTODOXĂ, ÎN ADULTER, BA ESTE DE ACORD ȘI CU LEGALIZAREA CĂSĂTORIILOR DINTRE HOMOSEXUALI… MAI MULT, NE VA IMPUNE CU FORȚA CENZURA ȘI LEGEA TĂCERII… ……………………………………………………………………………

MAI POT FI OARE ACUZAȚI ȘI AZI LEGIONARII DE ANTISEMITISM, FANATISM ȘI DE TOATE RELELE DE PE LUME?……………………………………………………………………………………………………

,,DE NU NE VOM PĂZI ORTODOXIA, NE VOM PIERDE ȘI NEAMUL” – Părintele Justin Pârvu, duhovnicul Mănăstirii Petru Vodă……………………………………………………………………………….

ÎN LOC DE ÎNCHEIERE. ORTODOXIA ESTE UN MOD DE VIAȚĂ IAR NU O RELIGIE………………

                                                                       CUVÂNT ÎNAINTE

           Îmi amintesc cum în primii ani după 2000, începusem și eu nevrednicul și păcătosul să cochetez cu scrisul. Din adolescență îmi dorisem foarte mult acest lucru. Am publicat atunci un volum care a apărut în două ediții, intitulat ,,CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? Un proces al comunismului, globalizării și materialismului societății de consum. Criza de morală a conducătorilor”, care a văzut lumina tiparului la Editura Pim din Iași (2004 și 2005).

           Am continuat în plan jurnalistic prin diverse articole pe teme de actualitate, cultură și spiritualitate, care au fost publicate unele în câteva reviste și ziare (Dacia literară, Episteme, Monitorul de Suceava la pagina de religie) iar cele mai multe au fost incluse în mai multe antologii pe care le-am alcătuit cu mare grijă și le-am distribuit în format electronic, la început pe CD-uri, mai târziu pe internet pe diverse bloguri ortodoxe.

           De câțiva ani încoace am conceput un blog personal pe care l-am numit MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI iar mai recent am deschis și pagina de facebook radu iacoboaie, la care am adăugat câteva grupuri pe care le-am intitulat Revista România Ortodoxă, Numai împreună putem schimba România, Citim împreună Acatistul Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului. Toate lucrările le găsiți pe blog accesând https://raduiacoboaie.wordpress.com/lucrarile-autorului/

           Am început cu aceste date personale legate de activitatea mea, nu pentru a impresiona pe cineva, ci pentru a face cunoștință. M-am născut ca și tine pe acest pământ binecuvântat de Dumnezeu, numit România (unii o numesc Grădina Maicii Domnului și pe bună dreptate). Și nădăjduiesc să purtăm un mic dialog ipotetic dar constructiv în măsura în care amândoi ne dorim cu adevărat acest lucru. Esențial este să participăm activ, sufletește vorbind.

          Mărturisesc că va putea exista ulterior chiar și un dialog real cu acei cititori care vor parcurge cu interes această carte și vor dori să ne vedem și în carne și oase. Pentru că această lucrare este una atipică și își propune să fie scrisă și publicată treptat. Sper ca această abordare inedită să trezească poate mai mult interesul de a fi lecturată pentru a stimula atitudinea creștin-ortodoxă. Românii au nevoie de socializare (internetul oferă în sine doar o iluzie a comunicării), dar ei au nevoie mult mai mult de a descoperi frumusețea unei comuniuni adevărate, luptând pentru o cauză nobilă, cum ar fi aceea împotriva secularizării și globalizării, pentru Dumnezeu și interesele neamului românesc dreptcredincios.

           M-aș bucura mult să ne regăsim în viitor uniți în cuget și simțire, uniți în slujba Crucii și neamului românesc. Înseamnă că această carte nu a fost scrisă zadarnic și că poporul român este unul încă viu și trăitor. Un popor care nu doarme ,,somnul cel de moarte”. Și cred cu tărie că mai există o nădejde nu în ridicarea de ziduri (a Catedralei Mântuirii Neamului), ci în mântuirea prin trăirea efectivă a credinței ortodoxe și vorbim de un neam care a îndurat multe de-a lungul istoriei sale…

                                                                                                   Autorul, 19 septembrie 2016

             OMUL MODERN ESTE NEFERICIT PENTRU CĂ SE LASĂ AMĂGIT DE FERICIRI ILUZORII ȘI TRECĂTOARE

             Voi începe dragul meu cititor cu o întrebare aparent simplă. De ce oare omul zilelor noastre și am în vedere mai mult omul modern, este un om tot mai tulburat, confuz, agitat, stresat și nefericit în forul său interior? Chiar dacă el se bucură poate de o situație materială evident incomparabilă mai bună decât a tuturor părinților și strămoșilor lui.

            Și nu întâmplător ți-am ridicat această întrebare la fileu cum s-ar spune. Pentru că fericirea este foarte importantă în viața noastră de zi cu zi. Deși ea nu poate dura la nesfârșit, nu este și nu poate fi una permanentă, întrucât ne confruntăm fiecare dintre noi cu tot felul de greutăți, lipsuri și probleme, necazuri și chiar suferințe.

            Fiecare dintre noi căutăm, nu-i așa, fericirea și iubirea. Ne dorim cu toții să fim fericiți, să iubim și să fim iubiți la rândul nostru. Foarte interesantă mi se pare această legătură dintre fericire și iubire. Sunt două sentimente și stări sufletești care sunt nedespărțite una de alta.

           De ce omul zilelor noastre este în general nefericit? Care să fie oare cauzele nefericirii sale? Părerea mea umilă este aceea că omul modern, purtat de valurile problemelor existențiale și stresat tot mai mult de timp (care i se pare tot mai scurt), a pierdut din vedere tocmai aspectele esențiale. A uitat de Dumnezeu, a uitat să mai dăruiască iubire celor din jur iar orgoliul său tot mai mare îl oprește să ierte greșelile aproapelui său. Așadar, cauzele ar fi acestea: lipsa credinței, lipsa iubirii și lipsa iertării… Dimpotrivă, acestea din urmă nasc în suflet ura, răzbunarea, invidia, care ne produc multă nefericire și zbucium sufletesc și ne îndepărtează și mai mult de Dumnezeu și de ajutorul Lui neprețuit în viața noastră. Apoi, apar și mai multe boli, necazuri și suferințe…

           Pentru că noi nu putem iubi cu adevărat și nu putem fi fericiți dacă uităm cu totul de Dumnezeu, Creatorul nostru, nu ne mai rugăm, nu mai călcăm pragul Bisericii decât în anumite ocazii, nu iubim și nu iertăm din inimă celor care ne-au greșit. De altfel, știm că ținerea de minte a răului este considerată în ortodoxie un păcat iar păcatul este desigur călcarea poruncilor lui Dumnezeu.

          Ești de acord cu mine? Cu faptul că omul modern se preocupă astăzi într-un mod cu totul excesiv față de nevoile sale materiale și trupești, neglijându-și totodată sufletul său? De ce sunt atâția oameni, tot mai mulți, care își arată neîncrederea în valabilitatea principiilor creștine? De ce crezi că unii critică tot mai mult preoții ortodocși, numindu-i ,,popi” și chiar critică Biserica Ortodoxă? Crezi oare că generalizez poate prea mult?

          Din ceea ce am observat până acum, omul modern este deja unul marcat de secularizare (considerând că Biserica și Statul trebuie să fie total separate), își dorește un stat laic desprins de creștinism (fundamentul civilizației contemporane), care din comoditate și nepăsare s-a obișnuit să primească fără a dărui însă ceva în schimb. Vrea numai să primească. Dar ce ne spune părintele Nicolae Steinhardt: ,,Dăruind vei dobândi…”

          Omul modern se pare că a îmbrățișat o gândire de tip modern, adică una nihilistă (cum este filosofia lui Nieztsche, cu teoria aceea ridicată în slăvi de către umaniști și atei, cum că Dumnezeu a murit și nu mai este prezent în Creație), a îmbrățișat de asemenea teoriile lui Sigmund Freud, de la care putem vorbi despre o adevărată revoluție sexuală. A îmbrățișat ateismul (social-democrația) sau liberalismul sau alte teorii politice și economice, care l-au îndepărtat mult de Dumnezeu.

           Toate lucrurile acestei lumi, toate pasiunile noastre ne produc pe moment a anumită mulțumire sau satisfacție dar conștientizăm destul de repede că fiind trecătoare și de moment, nu ne aduc totuși fericirea… De aceea ne dorim tot mai mult și tot mai multe, simțind că suferim de nefericire. De ce oare?

           Pentru că fericirea reprezintă o stare de grație, așa cum iubirea este este o legătură emoțională imposibil de definit. Însă ambele vedem că au un numitor comun: sunt daruri deosebite pe care le primim de la bunul Dumnezeu.

           Poate că nu ești de acord cu minte parțial sau întrutotul. Dar atunci de ce cei care se simt profund nefericiți ajung să se sinucidă, renunțând de bună voie la darul vieții primit de la Dumnezeu? Ce îi determină oare pe aceștia să facă un asemenea pas îngrozitor, un pas fără de întoarcere, punându-și cu disperare capăt zilelor? Cum îți explici faptul că mulți dintre ei sunt oameni bogați, care au tot aproape tot ce își doresc în plan material?

           Să luăm cazul internetului. Unii își găsesc la început fericirea iluzorie în el… De ce totuși, nu reușește el să ne aducă fericirea și iubirea? Pentru că menirea lui este de a fi un instrument util în măsura în care îl folosim corect și cu discernământ, răspunzând unor necesități precum cea de informare și parțial, de socializare. Nu ne face mai fericiți pentru legăturile sufletești operează indirect (de la distanță) și chiar ne îndepărtează fără să ne dăm seama mai mult față de semenii noștri, conducând la sentimentele acute de însingurare și izolare binecunoscute, mergând până la alienare și uneori chiar până la stări patologice.

           Nici internetul, nici televiziunea, nici banii, nici pasiunile de tot felul nu ne pot aduce fericirea adevărată. Ne autoiluzionăm dacă credem că nu așa stau lucrurile. Și nu cred că este doar părerea mea. Ne sunt vândute diverse iluzii dar nu ne fac fericiți. Așa cum filmele de ficțiune nu reflectă fidel realitatea din jurul nostru.

           Și tu și eu și toți ceilalți oameni alergăm după fericire și iubire. Dar ce dăruim noi, ce jertfim noi ca să o primim în viața noastră? De aceea, ar trebui să ne trăim credința noastră asemenea strămoșilor noștri. Să avem mereu gândul în sus la Creatorul nostru și în același timp la marea familie căreia aparținem prin naștere, care este neamul nostru românesc. Doar trăindu-ne viața pe aceste două coordonate esențiale, vom avea parte cu adevărat de fericire și iubire, precum și ajutorul Lui în viața noastră. Adevărul este că Dumnezeu nu și-a părăsit niciodată Creația și veghează mereu în chip nevăzut deasupra noastră.

          Concluzionând, soluțiile pentru vindecarea bolilor sufletești ale acestei lumi sunt: ÎNTOARCEREA LA HRISTOS, IUBIREA FAȚĂ DE DUMNEZEU ȘI SEMENII NOȘTRI, IERTAREA… Dar nu cum procedează masonii și ecumeniștii, care așează în centrul doctrinei lor OMUL, umanismul, cunoașterea lumească, iubirea totală dintre oamenii de pe pământ și toleranța excesivă. Pentru că ascultarea față de Biserică și iubirea sunt până la erezie! Și ce este erezia? Lucrarea nevăzută a diavolului, vrăjmașul lui Dumnezeu…

          Și acum am o mică rugăminte la tine. Hai să reflectăm puțin asupra unui citat absolut memorabil despre dragoste și apoi accesează pe internet http://www.cuvantul-ortodox.ro/2012/03/26/fericirile-explicate/ și http://ampress.ro/parintele-iustin-parvu-despre-sursa-nefericirii-romanului/

          „Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată.”

                                           Din Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, 13: 4-8

             OMUL MODERN DE ASTĂZI ESTE PROFUND INDIFERENT FAȚĂ DE PROBLEMELE

CETĂȚII ÎN CARE TRĂIEȘTE PENTRU CĂ A CĂZUT ÎN EGOISM… CE ESTE OARE DE FĂCUT?…

             Dragul meu cititor, nu demult auzeam cu toții un slogan la protestele publice

împotriva politicienilor iresponsabili din România după crima oribilă de la Clubul

Colectiv: ,,Corupția ucide!”…

            Dar oare numai corupția ne distruge pe noi? Dar frica, comoditatea, nepăsarea sau

indiferența noastră, nu?…

            Poate că ar trebui să continuăm periplul nostru cu radiografia omului modern.

Oare aceste atitudini pasive nu își au oare originea în egoism și individualism? Nu cumva

omul modern nu poate iubi pe Dumnezeu și pe semenii lui, nu își mai iubește țara

deoarece are o iubire de sine mult prea mare, care îl oprește să se dăruiască altora și

comunității din care face parte?

             Părerea mea este că da. Omul modern, cel care de pildă nu își face semnul crucii

când trece pe lângă o biserică ortodoxă, este atât de mult preocupat de sine și de

problemele sale, încât nu mai are timp pentru nimic altceva. I se pare un lux sau pierdere

de vreme să se gândească și la problemele altora sau ale societății. Dar nu i se pare deloc

un lux să se îngrijească excesiv de felul în care arată, de hainele în care se îmbracă și de

tot ce ține de persoana proprie.

            Mai jos voi reda un scurt articol și te voi întreba ce părere ai:

 

            E o criză profundă a omului modern, care nu mai stie de unde vine si spre ce merge… Dacă ai merge prin pădure, fără să ai o cărare, fără să vezi stele călăuzitoare, fără să vezi o luminită dacă e noapte, nu ai fi disperat? Nu te-ar apuca frica de orice zgomot, de tot ce nu cunosti si nu stii?

           Cum există o criză biologică la om, la individ, asa există o cecitate în cadrul neamului nostru…! Omul pare să fie inclus într-un plan diabolic ale cărui mijloace si al cărui capăt e adoratia aceasta pentru plăcerile duse la extrem. Se cultivă peste tot, e o boală generală, e prezentă pe toate continentele…

           Istoria se repetă. Excesul acesta de plăcere a dus la căderea societătii grecesti antice, a celei romane… După decadenta societătilor a urmat neantul istoric. Se află omenirea de acum în fata neantului?

           La societătile greacă sau romană decadenta se petrecea limitat, în interiorul imperiului respectiv, restul omenirii trăia după niste reguli… Acum e vorba, însă, de o decadentă mondială. Forta unui imperiu a existat atîta timp cît a fost animat de o fortă morală interioară, cît s-a supus regulilor si legilor. Atunci cînd poftele si plăcerile au luat locul respectului si rostului interior, credintei si fortei familiei, imperiile s-au destrămat si au fost călcate în picioare de barbari. Imperiul Bizantin e alt caz de destrămare datorat exceselor… Si Imperiul Austro-Ungar, ca să mă refer la unul mai apropiat geografic si în timp. Toate s-au dus din scăderea credintei si decăderea moralei. În Imperiul Roman, cel care a dus cultură si civilizatie în toată Europa, la început omul era considerat etalon al universului, omul era respectat, indiferent dacă era învingător sau învins într-un război. Conta conditia de om… După ce imperiul s-a întins nemăsurat, după ce au început abuzurile si la Roma au ajuns averi peste averi din teritoriile ocupate, desfrîul a pus stăpînire pe clasa conducătoare care a încălcat prima orice morală, orice lege, orice regulă. Si dacă clasa conducătoare trăieste în desfrîu, clasele de jos le iau ca model si adoptă aceeasi viată desfrînată.

          Răul nesupravegheat se întinde ca o pecingine, muscă din mîna care e pregătită să facă fapte bune… Iar răul porneste întotdeauna de la clasa conducătoare, de la intelectualitate, de la cei responsabili în societate si care uită prea lesne de menirea si de responsabilitătile pe care le au…

          Toate astea sînt valabile si pentru crestinismul nostru. Atîta vreme cît s-a mentinut în starea lui de puritate, a vietii ascetice, a pustniciei, a vietii mănăstirilor, a călugărilor dăruiti total lui Dumnezeu, a oamenilor cu frică de Dumnezeu, poporul s-a mentinut la înăltime, n-a putut fi înfrînt. Credinta a fost cea care a însufletit pe români în orice moment istoric, orice bătălie a fost cîstigată pentru că omul a mers cu gîndul să se jertfească pentru două valori supreme: Dumnezeu si Patria. În Dumnezeu si în Patrie îi erau Familia, valoare instituită după reguli crestine profunde. De fapt si Dumnezeu si Patria putem spune că făceau parte din Familie, credinta făcea un tot din aceste valori supreme. Decăderea a început în momentul în care Patria a fost înjosită de conducătorii ei, cînd Biserica a fost lovită la rădăcină, cînd Familia a fost desconsiderată… La asta au contribuit si clericii nostri, si intelectualii care nu si-au înteles menirea si politicienii care s-au lăsat cumpărati, manevrati… După ce ai luat unui popor regulile lui interioare, după ce l-ai smintit din tiparul lui, poti usor să-l manevrezi, să-l deturnezi…

          Se zice că s-a subtiat sentimentul patriotic, că această globalizare va duce la slăbirea sentimentului patriotic…

          Este si un plan aici, de a ne spăla memoria si constiinta de neam… Căci ce-i neamul? Este fratele meu, este mama mea, este tatăl meu, e vecinul meu, e satul meu, e orasul meu, e judetul meu… Si cam atît. Te duci, umbli din nord pînă în sud, străbati lumea pe toate meridianele, dar ti se face deodată dor de fratele tău, de mama ta, de tatăl tău, de vecinul tău, de satul tău, de orasul tău, de tara ta… Si atunci nu înseamnă asta că apartii pentru totdeauna unui singur neam, de care nu poti să rupi niciodată firele nevăzute care te leagă? Nu poti să speli creierul în asa măsură încît să nu-ti mai fie dor.

         Cu cît lumea pare mai strîmtă, mai usor de atins fizic de la un meridian la altul, cu atît omul pare mai izolat, se simte mai singur…
          Dar cum să fie altfel? Sînt mai singuri oamenii pentru că sînt pusi în situatii diferite. Se duce românul în Italia, în Spania, în Canada, normal că nu mai vine acelasi care a plecat…

          Este vorba de un miraj al Vestului care actionează asupra psihicului fiecăruia… Mirajul necunoscutului si al altor civilizatii.
          … si la un moment dat acest tînăr, plecat dintr-un sat de-al nostru, pus într-o experientă de un an, doi, trei, patru, vine în tară si în tară toti zic:

          Ei, vine de la Paris, vine de la Viena…! Iar cei care au rămas în tară se simt inferiori, desi cel care vine nu are nimic în plus, nu-i nimic de capul lui, dar toti stau cu gura căscată…

           Eminescu spunea la fel de plastic: „Ai nostri tineri la Paris învată,/ La gît cravatei cum se leagă nodul,/ Apoi ne vin de fericesc norodul…”.
           Istoria se repetă si cu cît ne adîncim în ea influenta e tot mai periculoasă… Rănile de acum sînt mai mari. Altă elegantă era pe vremea lui Eminescu în aceste împrumuturi, si Occidentul era altul. Erau si atunci subrezeniile astea, dar acum terenul e mai prielnic pentru a demola lumea noastră. Masoneria lucrează. Acum vine unul, îl ia pe tînăr deoparte si-i zice: Dacă vrei să ajungi ceva în viată trebuie să te înscrii la organizatia noastră…! Dacă nu, stai pe margini, pe dinafară…

          …Noi avem politică? Noi avem politicieni? Nici pe departe… Politician înseamnă om de mare prestigiu, de mare demnitate, înseamnă om cult si de caracter pe care să te poti baza, care să-ti dea garantia că te duce pe drumul bun… Dar noi ce avem? Avem tot felul de aventurieri, de făcături care nu înseamnă nimic nici pentru familiile lor, dar să mai însemne ceva pentru tară, pentru neam…?!
         Avem conducătorii pe care îi merităm, asa se zice… Chiar n-am meritat altceva din 1989 pînă azi decît aceeasi sleahtă de potlogari care ne-a tras încet spre un Ev Mediu grotesc?

         Da, e adevărat, dar ăia nu se aleg singuri acolo, de multe ori e prostia noastră… Dar ti-i mai si bagă pe gît, ti-i bagă pe fereastră chiar dacă tu îi dai afară pe usă. Că lupul nu-l primesti tu pe usă, el sare peste gard sau intră pe unde simte locul mai slab.

                       Fragment din interviul realizat de scriitorul Adrian Alui Gheorghe, preluare de pe site-ul http://ortodox.md/e-o-criza-profunda-a-omului-modern-care-nu-mai-stie-de-unde-vine-si-spre-ce-merge/

            PE OMUL MODERN NU ÎL INTERESEAZĂ PROBLEMELE MAJORE ALE SOCIETĂȚII ȘI ALE BISERICII ORTODOXE (GEN EREZII, ECUMENISM, MASONERIE, ETC)… DE CE OARE?

            Dragul meu cititor, abia acum începe greul… Trăim într-o societate laică și tot mai secularizată (în care Statul și Biserica sunt separate). O societate atât de atomizată încât la un protest antiecumenist pentru apărarea ortodoxiei dacă se unesc câteva zeci de persoane în capitala României.

            Omul modern nu este catehizat. Pentru că rareori calcă pragul vreunei biserici ortodoxe și atunci când ascultă o predică, preotul nu spune nimic despre erezii, ecumenism, masonerie… Un subiect tabu, pe care nu îl abordează nici măcar când organizează câteva ore de cateheză pe săptămână pentru cei care doresc. Pentru că astăzi, preoții nu mai fac misiune… Și ascultă de ierarhii Bisericii, chiar și atunci când aceștia cad în erezii…

           Și ce sunt în definitiv ereziile? Sunt niște învățături noi, care denaturează adevărul din Biserica Ortodoxă dreptslăvitoare, învățături cu totul mincinoase, apărute prin lucrarea vicleană a diavolului. Erezia este minciună, este deformarea intenționată a adevărului. Iar singurele erezii care pătrund în ortodoxie și nu au fost condamnate încă de un Sfânt Sinod sunt pan-erezia ecumenismului și erezia francmasonică.

           Problematica ereziilor este una complexă întrucât vorbim despre un număr foarte mare de erezii, începând de la filozoful Arie încoace. Fiecare sectă pretins ,,Biserică” și pretins ,,creștină” învață o mulțime de erezii, nu cinstesc Sfânta Cruce, pe Maica Domnului, pe sfinți, moaștele sfinților, dar mai ales au modificat învățăturile Mântuitorului, dogmele privind firea Lui și multe altele…

          Erezia nu este doar o hulă adusă lui Dumnezeu prin introducerea unei noi învățături (dogme), ci chiar și atunci când sunt aduse adăugiri sau se fac omisiuni voite la cuvintele Mântuitorului. Să ne aducem aminte. Pentru un asemenea lucru (adăugire), părintele Adrian Făgețeanu i-a strigat în față fostului Episcop-vicar de Timișoara Daniel Ciobotea (astăzi ,,Patriarhul BOR”): ,,Ereticule! N-ai voie să adaugi, nici să scoți ceva din cuvintele Mântuitorului!” Și știți ce s-a întâmplat după aceea…

          Vedem astfel că, cei mai periculoși eretici sunt de fapt lupii îmbrăcați în piei de oaie de care se vorbește în Cartea Apocalipsei. Pentru că trebuie să recunoaștem că au pătruns în rândul clericilor și ierarhilor ortodocși masonii (care sunt toți fără de excepție ecumeniști!), adică oameni care nu se închină la Dumnezeu, ci se închină la Lucifer. Ei se folosesc cu mare viclenie de ortodoxie ca de o haină sau mască, pentru a-și atinge scopurile oculte. Fie că sunt clerici, fie că sunt teologi, oameni de cultură, istorici etc.

          Pentru aceștia, în duhul dragostei să spunem o mică și smerită rugăciune pentru întoarcerea lor de la erezii sau descoperirea dreptei credințe – ortodoxia. Să ne rugăm ca ierarhii ortodocși care ne-au vândut credința ortodoxă în Creta să se pocăiască public, să fie izbăviți de duhul mândriei și să-și retragă semnăturile de pe toate acele documente eretice.

Redau mai jos doar câteva citate esențiale despre singura osândire îngăduită, cea a ereziilor:

         “Sf. Părinţi au dat anatemei toate ereziile şi pe toţi ereticii, văzând în ei duşmani ai mântuirii sufletului omenesc” (…) un episcop sau altul, ca de pildă Nestor, ar putea cădea în greșală, în acest caz însă, un preot sau chiar ŞI UN SIMPLU CREDINCIOS, CARE A DAT ÎN VILEAG PE eretic, nu numai că nu va fi admonestat ci va fi vrednic de laudă şi recunoştinţa întregii Biserici Ortodoxe” (Arhim. Serafim Alexiev, ,,Ortodoxia și ecumenismul”, pp. 38 și 46)

           ”Unica osândire îngăduită. Sfânta Biserică, prin puterea data ei de Domnul nostru Iisus Hristos şi de la Sf. Apostoli, DĂ DREPTUL DE A OSÂNDI numai pe O CATEGORIE DE OAMENI – ERETICII, cei ce deformează credinţa ortodoxă. Conform convingerii de nezdruncinat a luminaţilor şi plini de har Sf. Parinţi ai Ortodoxiei, ERETICII SUNT CEI MAI RAFINAŢI SLUJITORI AI SATANEI. Pentru că ei par a propovădui pe Dumnezeu dar ne conduc către diavol, par a se prezenta cu Biblia in mână, dar ne aruncă în iad; zic că ne cheamă la mântuire, dar ne duc la pierzare. (…)

            Eresul este însă deformarea sfintelor dogme, HULĂ împotriva adevărului… Avva Agaton: eresul este înstrăinare de Dumnezeu. Ereticul se rupe (se desparte) de Cel viu, adevăratul Dumnezeu, și se alipeşte diavolului şi îngerilor lui căzuţi. Iar cel ce se desparte de Hristos deja nu mai este cu Dumnezeu, de la Care ar putea să ceară iertarea greşalelor sale, ci în toate privinţele e pierdut. Stricătorii adevăratei credinţe s-au abătut de la drumul mântuirii şi au pierdut milioane de suflete de oameni. Pentru aceea nu altceva, ci DRAGOSTEA CĂTRE ADEVĂRUL DUMNEZEIESC ŞI IUBIREA CĂTRE APROAPELE sunt pricina URII ERESULUI şi a OSÂNDIRII lui ÎN MOD CATEGORIC. Iată de ce Domnul nostru Iisus Hristos ocrotind pe credincioşii lui ucenici de stricătorii credinţei i-a avertizat: Vedeţi să nu vă amăgească cineva. Căci mulţi vor veni în numele Meu, spunând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi îi vor amăgi (Mt. 24, 4-5) Nu mergeţi după ei (Lc. 21, 8). Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi ÎN HAINE DE OI, iar pe dinăuntru sunt LUPI răpitori (Mt. 7, 15)…

            Mântuitorul NEÎNCETAT A DEMASCAT PE TOȚI STRICĂTORII ADEVĂRULUI şi, în acest fel, a OCROTIT de molima învățăturilor lor pe mărturisitorii adevăratei credinței întru EL… Ca toți să fie una, dar una întru Adevăr, ci nu întru GREȘALĂ !…. Adevărul este mântuitor numai când este despărțit de rătăcire… Sf. Apostoli au urmat exemplul Mântuitorului Iisus Hristos. În ciuda faptului că ei cunoșteau MAREA VALOARE A DRAGOSTEI au fost foarte ASPRI cu călcătorii dreptății şi cu ERETICII FANATICI, numindu-i fiii diavolului (Fapte 13, 10) câini şi lucrători răi (Filip. 3, 2), oprind pe creștini să-i primească în casele lor şi chiar să le dea binețe (2 Ioan 1, 10-11) şi îmbrăcându-i cu toată ascultarea: Dacă vă propovăduiește cineva altceva decât aţi primit, să fie anatema (Galateni 1, 9). TOȚI SF. PĂRINȚI, ASEMENEA SF. APOSTOLI, CU ÎNDRĂZNEALĂ AU OSÂNDIT PE ERETICI ca fiind DUȘMANI ai ADEVĂRULUI şi STRICĂTORI AI DESCOPERIRII DUMNEZEIEȘTI… EI AU VĂDIT ERESURILE, numindu-le adâncuri ale satanei (Apoc 2,24) şi ferindu-i mai înainte de ele pe creștinii drept-slăvitori. Plăcuţii lui Dumnezeu au socotit mare păcat OSÂNDIREA APROAPELUI PENTRU GREȘELILE LUI FIREȘTI, DAR NU S-AU DAT ÎNAPOI ŞI AU ÎNCURAJAT OSÂNDIREA ERESURILOR…

           Nu osândiți eresurile! Nu avem dreptul să osândim“… Iată cam aşa
reacţionează lumea modernă.

           Dar aceeaşi care se tem să osândească pe eretici se ocupă neîncetat în viaţa lor de zi cu zi cu bârfirea şi osândirea slăbiciunilor lor fireşti ale celor care nu le sunt
prieteni, denunțândui şi ponegrindu-i când nu sunt de faţă. Când susţin că noi nu avem dreptul să osândim pe eretici, ei spun că trebuie să ne conducem după Legea Dragostei către toți oamenii. Dar când osândim pe aproapele nostru pentru neputinţele lui fireşti, oare nu ne mai conducem după principiul dragostei?

           EREZIA, pe care Sfânta Biserică o osândeşte ca pe ceva pierzător, ei, INSPIRAŢI de diavol, o apară ca pe un lucru neofensator. ŞI ACOLO UNDE MÂNTUITORUL, Biserica şi toţi Sfinţii PĂrinţi opresc osândirea, EI MAI PE ÎNDELETE OSÂNDESC. Prin acest mijloc, în întunecatele scopuri ale SATANEI se realizează două câştiguri prin chemarea de a nu osândi eresurile. MOLIMA lor se întinde, spre pierzarea multora, IAR PRIN ÎNCURAJAREA CRITICĂRII ŞI OSÂNDIRII NEPUTINŢELOR APROAPELUI, CÂND EL NU ESTE DE FAȚĂ, SE ÎNCOLŢESC BÂRFELE, pârele, răutăţile, ura, bănuielile, jignirile, dezbinările, duşmăniile şi multe asemenea rele, spre PIEIREA MULTORA. CREŞTINUL ÎNȚELEPT TREBUIE SĂ ȘTIE UNDE SĂ OSÂNDEASCĂ ȘI UNDE NU TREBUIE SĂ FACĂ ACEASTA (Arhim. Serafim Alexiev, ,,Cea mai scurtă cale către rai: nu judeca și nu vei fi judecat, pp.21-25)

            Aici se poate accesa toată cartea http://www.scribd.com/doc/139037192/2001-Patimi-Ale-Duhului-Nu-Judeca-Ca-Sa-Nu-Fii-Judecat

 

               OMUL MODERN NU CREDE ÎNTR-UN COMPLOT IUDEO-MASONIC LA NIVEL GLOBAL PENTRU DOMINAREA ÎNTREGII OMENIRI

           În era aceasta a informației de mare viteză, când internetul ușurează foarte mult cercetarea și studiul, cunoașterea unor problematici diverse și complexe într-un timp mult mai scurt, constatăm o ciudățenie sau un fapt inexplicabil. Vedem că totuși omul modern, fie nu crede în existența reală a masoneriei, fie nu-l interesează deloc acest subiect, fie crede în teza vehiculată mult de masoni numită ,,Teoria Conspirației”.

          Noi știm însă că această sintagmă ,,Teoria Conspirației” este o găselniță, a fost născocită expres de evreii sioniști (talmudiști anticreștini), care au creat și conduc toate organizațiile francmasonice din lume, cu scopul vădit de a trimite cu totul în derizoriu orice cercetare serioasă asupra francmasoneriei și chiar a-i discredita într-un fel pe criticii din mass-media care chipurile vin cu ,,povești de adormit copiii”. Ni se servește de asemenea mesajul că există lojile masonice, dar sunt organizații nevinovate care doresc dintotdeauna numai ,,binele” omenirii, progresul ei, ajutorarea unor cămine de bătrâni și orfelinate și alte acțiuni caritabile… Cu toate că, prin doctrina și viziunea lor, aceste structuri oculte luptă de fapt împotriva creștinismului, văzut ca principalul obstacol!)… Legal sunt înregistrate ca societăți de utilitate publică, mai primesc și bani de la bugetul de stat… Paravanul ideal…

           Pe de altă parte, în România putem vedea de o vreme încoace cum se vorbește tot mai mult de existența unei masonerii ,,bune”, ,,naționaliste”, care vrea ,,binele” României… Dar așa cum înțelegem că magia albă e de fapt totuna cu magia neagră, iar masoneria utilizează din plin ocultismul și ezoterismul (spiritismul, magia, yoga, alchimia etc), ne întrebăm legitim: oare nu este o contradicție flagrantă, un antagonism structural să vorbim despre o masonerie bună și una rea și să vorbim despre promovarea unui naționalism (patriotism) câtă vreme știm că masoneria este internaționalistă încă de la începutul secolului trecut? Nu militează oare oculta mondială pentru o singură religie ecumenistă, un singur stat (Republica Universală), un singur lider mondial prin doctrina aceasta a Noii Ordini Mondiale?

           Se vede treaba că omul modern este foarte influențabil, cade în mrejele întinse de mass-media centrală aservită ocultei, că se lasă manipulat a avea probleme de conștiință, că el nu își mai formează și nu își mai exercită spiritul critic și obiectiv, și nu mai cercetează el însuși problematica abordată luând de-a gata analizele formatorilor de opinie masoni. De aceea credem bunăoară că nu a auzit de condamnarea ereziei francmasonice de către Bisericile Ortodoxe din mai multe țări ortodoxe, că în România de pildă Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a condamnat francmasoneria în anul 1937 și dispozițiile acestuia sunt în vigoare și astăzi…

          Omul modern circulă însă frecvent prin diverse markete, supermarkete și mall-uri. Se oprește doar la volumele luxoase, frumos copertate și scrise de masoni pentru ei înșiși și nu numai… Cum să găsească adevărul în aceste cărți?

         Omul modern caută cu febrilitate succesul și cariera profesională. Se teme să nu-și piardă cumva serviciul dacă se bagă unde nu-i fierbe oala… Iar atunci când intră într-o polemică sau discuție particulară pe un subiect tabu pentru presă cum este masoneria și rămâne fără argumente, recurge chiar și la un arsenal nedorit de nimeni: invective vulgare sau grosolane, injurii, amenințări, șantaj etc. Pentru că omul modern se crede realmente foarte deștept, un adevărat izvor al progresului iar religia se spune, nu-i așa că este ceva perimat și ne-a ținut sute de ani pe loc, un adevărat obstacol și că ar trebui desființată sau reformată cel puțin, adaptată noilor vremuri pe care le trăim…

        Omul modern mai are și o mare problemă legată de identitatea sa. Nu are una proprie bine conturată, specifică și își reprimă identitatea sa națională dobândită prin naștere. Pentru că este tributar unui stil de viață omogen și globalizator promovat prin mentalitățile inoculate de mass-media marionetă a intereselor iudeo-masonice. De aceea respinge atât de categoric conservatorismul, tradițiile strămoșilor. Iar cultura lui adevărată și spiritualitatea zac într-o mare suferință astăzi…

 

            OMUL MODERN SAU POSTMODERN ESTE ,,OMUL NOU”… CEL CARE A ÎMBRĂȚIȘAT DE-A LUNGUL ISTORIEI, CURENTELE ȘI IDEOLOGIILE NĂSCUTE DIN FILOZOFIA MASONICĂ A UMANISMULUI…

           Dacă nu te-am plictisit până acum, putem continua dragul meu cititor? Trăim de bună seamă încă în epoca modernă care încearcă alungarea lui Dumnezeu din cetate. Chiar dacă unii o numesc altfel, chipurile postmodernă. Și cred că această epocă modernă s-a născut odată cu fenomenul Renașterii (reactualizării culturii vechi grecești de dinaintea creștinismului) și cu filozofia umanismului, cea care a așezat în centrul studiului ei OMUL și l-a venerat până în zilele noastre…

        Nu întâmplător epoca aceasta considerată pe nedrept una ,,avansată” sau ,,superioară” a ridicat în slăvi cuceririle științei omenești, marile descoperiri ale omului, ale unor ,,minți luminate” ridicând știința deasupra spiritualității și religiei. Mai mult, filozofii umaniști de orice orientare ar fi, au susținut sus și tare că religia ne-a ținut în loc peste 1000 de ani, împiedicând progresul omenirii și știința, că am trăit în Evul Mediu ,,întunecat”… Așa să fie oare?…

         În această filozofie umanistă își au practic izvorul principalele curente și ideologii anticreștine (distructive): gnosticismul, ocultismul, iluminismul, NIHILISMUL, evoluționismul (lui Charles Darwin), liberalismul (inclusiv revoluția sexuală a lui Sigmund Freud), comunismul (doctrina ateistă și marxistă a materialismului dialectic și istoric, a determinismului), nazismul (socialismul național sau național-socialismul), ecumenismul (erezia ereziilor), Mișcarea New Age (care promovează în mod mai mult sau mai puțin Noua Eră Mondială) și satanismul.

         Dintre toate cele menționate mai sus, ni se pare cea mai relevantă ca doctrină NIHILISMUL, această tulburare de ordin spiritual întinsă de-a lungul ultimelor secole, înțeles ca negare fățișă a creștinismului, a lui Dumnezeu, a Adevărului Absolut și a creației Lui, introducând în schimb conceptul de relativizare a adevărului și nihilismul distrugerii.

         De aceea, voi reda mai jos cu permisiunea ta câteva mici fragmente importante și foarte lămuritoare:

          ,,Înainte de epoca modernă, viața omenească atârna în mare măsură de virtuțile ascultării, supunerii și respectului: față de Dumnezeu, de Biserică, de autoritățile pământești legiuite. Pentru omul modern pe care nihilismul l-a ,,luminat”, această Veche Ordine nu este decât o amintire îngrozitoare a unui trecut întunecat din care omul a fost ,,eliberat”; istoria modernă a fost cronica prăbușirii tuturor felurilor de autoritate. Vechea Ordine a fost detronată și, chiar dacă o stabilitate șubredă este menținută într-o epocă ce neîndoielnic este ,,de  tranziție”, este clar că o ,,nouă ordine” se construiește acum; epoca ,,rebelului” bate la ușă.” (Ieromonahul Serafim Rose, ,,Nihilismul. Rădăcina Revoluției în epoca modernă”, Ediția a II-a, Ed.Sophia, București, 2013, pp.103-104)

           ,,Dacă însă creștinismul ar fi numai o religie sau filosofie oarecare între multe altele, negarea lui nu ar fi chestiune atât de importantă. (…) Nici o altă religie nu s-a afirmat atât de mult și atât de puternic precum creștinismul, deoarece glasul acestuia este Glasul lui Dumnezeu, iar Adevărul său este absolut; și nici o altă religie nu a avut un potrivnic atât de radical și de neînduplecat ca nihilismul, căci nimeni nu se poate împotrivi creștinismului fără să poarte război cu Dumnezeu Însuși.” (op.cit., pp.106-107)

            ,,Dar să nu ne așteptăm la coerență de la gânditorii moderni; de fapt, aceasta este ideea la care au ajuns gândirea modernă și Revoluția ei în vremea noastră. (…) Acum este foarte limpede că Revoluția și Dumnezeu nu pot avea nimic în comun; într-o filosofie modernă consecventă nu rămâne defel loc pentru Dumnezeu. Toată gândirea modernă de acum înainte, orice măști ar purta, trebuie să presupună acest lucru, trebuie să fie clădită pe golul lăsat de ,,moartea lui Dumnezeu”. Revoluția, de fapt, nu poate fi împlinită până când ultima rămășiță de credință în Dumnezeul cel adevărat nu a fost dezrădăcinată din inimile oamenilor și până când toți nu au învățat să trăiască în acest gol.” (op. cit., pp.109-110)

            ,,De mai mult de cinci secole, Europa se amăgește pe sine însăși, încercând să întemeieze o împărăție a umanismului, liberalismului și a unor presupuse valori creștine pe baza unei atitudini din ce în ce mai sceptice față de adevărul creștin. Absurdismul este capătul acelui drum; el este concluzia logică a încercării umaniste de a ,,îndulci” adevărul creștin și a-l supune compromisurilor, pentru a-i adăuga valori noi, moderne, adică lumești. Absurdismul este dovada finală că adevărul creștin este absolut și nu poate fi supus compromisului, altfel încetează cu totul să mai fie adevăr; iar dacă adevărul nu există, dacă adevărul creștin nu este înțeles în mod literal și absolut, dacă Dumnezeu a murit, dacă nemurirea nu există – atunci lumea aceasta este tot ce există și lumea aceasta este absurdă, lumea aceasta este iadul.” (op. cit., pp.172-173)

            ,,Desigur, toți filosofii și psihologii contemporani știu prea bine că omul însuși se schimbă, în secolul nostru violent, nu numai sub influența războiului și a revoluțiilor, bineînțeles, ci și, practic, sub influența a tot ceea ce pretinde a fi ,,modern” și ,,progresist”. (…) În ce constă această ,,mutație”, cum este ,,omul nou”? El este omul fără rădăcini, rupt de trecutul pe care nihilismul l-a distrus, materie primă pentru visul oricărui demagog; este ,,liber-cugetătorul” și scepticul, închis numai fașă de adevăr, dar ,,deschis” pentru orice modă intelectuală nouă, fiindcă el nu are nici o temelie intelctuală proprie; ,,căutătorul” unei ,,noi revelații”, gata să creadă orice este nou, deoarece credința din el a fost nimicită; este cel care planifică și experimentează, care se închină cu adorație ,,faptului”, pentru că a părăsit adevărul, care consideră lumea un laborator de mari dimensiuni, în care el are libertatea de a hotărî ce este ,,posibil”; este omul autonom, care pretinde că are smerenia de a-și cere numai ,,drepturile”, dar care este plin de mândria ce așteaptă să i se dea totul într-o lume în care nimic nu este interzis cu autoritate; omul clipei de față, lipsit de conștiință sau de valori, și prin aceasta aflat la cheremul celui mai puternic ,,stimul”; ,,rebelul”, care urăște orice restricție și autoritate fiindcă el însuși își este singurul dumnezeu; ,,omul maselor”, acest nou barbar, cu totul ,,redus” și ,,simplificat”, care nu este capabil decât de cele mai elementare idei și cu toate acestea disprețuiește pe oricine ar încerca să îi vorbească despre lucruri mai înalte sau despre adevărata complexitate a vieții.” (op. cit, pp.126-129)

           ,,Noua epocă, numită de mulți ,,postcreștină”, este în același timp epoca ,,de dincolo de nihilism” – denumire ce exprimă atât un fapt, cât și o speranță. Faptul exprimat de ea este că nihilismul, având o esență negativă, chiar dacă aspirația îi este pozitivă, și datorându-și întreaga existență pasiunii de a distruge Adevărul creștin, ajunge la sfârșitul programului său prin producerea unui ,,pământ nou”, mecanizat, și a unui ,,om nou”, dezumanizat: după ce influența creștină asupra omului și societății a fost nimicită (…) Nihilismul este, în chip foarte profund, o tulburare de ordin spiritual și nu poate fi învins decât cu mijloace spirituale (…) Pe de altă parte, cel care nu trăiește în Hristos trăiește deja în Abis, iar golul său nu poate fi umplut de toate comorile lumii.” (op. cit., pp.137-150)

           ,,Acestea sunt singurele două alegeri fundamentale disponibile libertății omului; și pe ele au fost întemeiate cele două împărății, Împărăția lui Dumnezeu și Împărăția Omului, care în această viață nu pot fi deosebite decât de ochiul credinței, dar care în viața viitoare vor fi despărțite ca Rai și iad. Este limpede căreia dintre ele aparține civilizația modernă, cu efortul ei prometeic de a clădi o Împărăție pământeană, sfidându-L pe Dumnezeu; însă ceea ce ar trebui să fie destul de clar la gânditorii moderni mai de la început devine absolut explicit la Nietzsche. Vechea poruncă ,,Să faci”, spune Zarathustra, s-a demodat; porunca cea nouă este ,,Eu vreau”. Și, în logica satanică a lui Kirilov: ,,Însușirea dumnezeirii mele este voia proprie.” Religia cea nouă, religia încă nerelevată complet, care îi va urma vechii religii creștine – căreia omul modern crede că deja i-a administrat lovitura finală -, este, în cel mai înalt grad, religia venerării sinelui.” (op. cit., pp.181-182)

            ,,Mai mult, deși epoca ce a început cu Revoluția franceză este prima în care nihilismul a avut un rol central, fiecare dintre etapele sale a fost reprezentată în secolele precedente. Liberalismul, de pildă, este derivat direct din umanismul Renașterii; realismul a constituit un aspect important al reformei protestante, precum și al iluminismului francez; un fel de vitalism a apărut în ocultismul din Renaștere și iluminism și apoi, iarăși, în romantism; iar nihilismul distrugerii, deși niciodată atât de desăvârșit ca în ultimul secol, a fost o ispită pentru unii gânditori extremiști, de-a lungul întregii epoci moderne. (…) Mentalitatea modernă nu poate suporta un astfel de Dumnezeu. El este și prea intim – prea ,,personal”, chiar prea ,,uman” -, și prea absolut, prea nu face compromisuri în ceea ce ne cere, și Se face cunoscut numai credinței smerite – fapt menit să înstrăineze inteligența modernă cea mândră. Este limpede că un ,,nou dumnezeu” este cerut de către omul modern, un dumnezeu făurit după tiparul unor interese centrale ale omului modern, precum știința și afacerile; și, de fapt, făurirea unui astfel de dumnezeu a fost o intenție care a preocupat gândirea modernă.” (op. cit., pp.32-36)

             ,,Nihilismul distrugerii, spre deosebire de celelalte forme ale nihilismului, este specific numai epocii moderne. A mai existat până acum distrugere la scară mare, precum au mai fost și oameni care s-au desfătat distrugând; însă niciodată, până în vremurile noastre, nu au mai existat o doctrină și un plan pentru distrugere, niciodată până acum mintea omului nu s-a schimonosit într-atât încât să conceapă o apologie pentru această foarte evidentă lucrare a lui satan și să stabilească un program pentru împlinirea ei. (…) Nietzsche a proclamat principiul de bază al nihilismului și apologia specială a nihilismului distrugerii prin propoziția: ,,Adevărul nu există, totul este permis” (…) Dumnezeu este mort în inima omului modern: acesta este înțelesul ,,morții lui Dumnezeu”, fapt adevărat atât în cazul ateilor și sataniștilor care se bucură de el, cât și în cazul mulțimilor de oameni simpli dinăuntrul cărora simțul realității spirituale a dispărut pur și simplu. Omul și-a pierdut credința în Dumnezeu și în Adevărul dumnezeiesc care îl susținea odinioară; apostazierea la lumesc, caracteristică pentru epoca modernă încă de la începuturile ei, devine la Nietzsche conștientă de sine și găsește cuvinte pentru a se exprima. ,,Dumnezeu este mort”: adică ,,ne-am pierdut credința în Dumnezeu”; ,,adevărul nu există”: adică ,,am devenit nesiguri de tot ceea ce este divin și absolut”. (op. cit., pp.84-92)

              ULTIMUL CITAT: ,,Nebunia, sinuciderea, sclavia, crima și distrugerea sunt sfârșitul filosofiei îngâmfate a morții lui Dumnezeu și a nașterii supraomului; și, într-adevăr, acestea constituie teme importante în arta absurdă. (…) Însă, chiar dacă absurdistul este răspunzător pentru că nu vede lucrurile precum sunt și nici măcar nu vrea să le vadă așa cum sunt, creștinul este și mai răspunzător pentru că nu oferă exemplul unei vieți deplin coerente, al unei vieți în Hristos. Compromisul creștinilor, în gând și cuvânt, precum și neglijența în faptă au deschis calea biruinței forțelor absurdului, ale lui satan, ale lui antihrist. Epoca prezentă a absurdității este dreapta răsplată pentru creștinii care nu au fost creștini. Și singurul remediu pentru absurdism se găsește aici, la izvorul lui: trebuie să redevenim creștini. (…) Trebuie să redevenim creștini. Este zadarnic, de fapt este chiar absurd să vorbim de reformarea societății, de schimbarea cursului istoriei, de ieșirea din epoca absurdității, dacă nu Îl avem în inimi pe Hristos; iar dacă Îl avem, nimic altceva nu mai contează.” (op. cit.. pp.185- 190)

 

             OMUL MODERN DE AZI NE CERE SĂ RENUNȚĂM LA ANUMITE PREJUDECĂȚI ȘI LA REPERELE CULTURALE ȘI SPIRITUAL-DUHOVNICEȘTI. DOREȘTE CA TINERII DE AZI SĂ TRĂIASCĂ ÎN CONCUBINAJ, FĂRĂ CUNUNIE ORTODOXĂ, ÎN ADULTER, BA ESTE DE ACORD ȘI CU LEGALIZAREA CĂSĂTORIILOR DINTRE HOMOSEXUALI… MAI MULT, NE VA IMPUNE CU FORȚA CENZURA ȘI LEGEA TĂCERII

            Poate că principala trăsătură definitorie a omului modern de astăzi este aceea că el crede că nu mai are nevoie deloc de Dumnezeu, că se descurcă el singur prin propriile lui forțe, fiind astfel total în opoziție cu creștinul-ortodox, care dimpotrivă consideră și este perfect conștient de faptul că nu poate face nimic fără Dumnezeu… Mai mult, vedem că omul modern încearcă disperat chiar să-L alunge pe Dumnezeu și din viața lui personală, dar și din spațiul public, din Creația Lui, dacă se poate, pentru a-i ,,elibera” pe ceilalți semeni din jurul lui…

           Mai observăm că în ultimele două decenii cel puțin, omul modern se folosește de anumite grupuri de presiune în mass-media (ca de un vârf de lance), cum ar fi minoritățile și în special de cele sexuale, tocmai pentru a-i putea acuza pe creștini de conservatorism și tradiționalism exagerat, lipsă de toleranță și dialog, cerând tot mai insistent, categoric și agresiv renunțarea la PREJUDECĂȚI și la toate reperele culturale și spiritual-duhovnicești care ne ancorează în trecut…

           Dar ce este oare prejudecata?… Noi credem că este o simplă exprimare a unei opinii personale care precede unei judecăți cu adevărat serioase, reale și echilibrate, care angajează pe deplin discernământul și cunoașterea. Este așadar o judecată luată sau acceptată în mare pripă (preluată pur și simplu de la alții), fiind în necunoștință de cauză, superficială și mai ales generalizatoare, care vizează îndeosebi anumite grupuri, pe criterii de etnie, rasă, religie etc.

           Întrebarea care se pune este de fapt, cui servesc aceste prejudecăți legate de anumite grupuri? Și cine le alimentează sau le inoculează în mod sistematic în mentalul colectiv pentru a manipula gândirea și opinia publică? Cine trage folos din toate acestea?

          Spre exemplu ni se cere tot mai mult să renunțăm la ,,prejudecățile” noastre în privința minorităților sexuale LGBT (homosexuali, lesbiene și alții). Dar întrebăm și noi. Până unde oare pot merge drepturile omului, mai ales dreptul la libera exprimare? Pot invada intimitatea și drepturile celor din jur? Pot să facă parade gay în public, fără nicio jenă, și mai ales în țările preponderent ortodoxe? Pot cere oare statului român și preoților români ortodocși să oficieze căsătoriile lor și să accepte faptul că sunt manifestări perfect normale și nu patologice?…

           De asemenea, observăm că această problematică a ,,prejudecăților” de această factură este adusă tot mai mult în spațiul public și seamănă izbitor de mult cu cea a ,,antisemitismului”, identificat chiar și acolo unde nu are cum să existe…

           De fapt, nu creștinii-ortodocși, marea masă din cetățenii acestei țări au ,,prejudecăți”, ci tocmai el, omul modern de azi. Pentru că lipsindu-i criteriile de a emite anumite judecăți serioase valide, inventează această poveste sau sperietoare propagandistică prin care dorește să relativizeze practic adevărul. Prin MANIPULARE. Antisemitismul, xenofobia, homofobia sunt în România fabulații, concepute expres cu scopul de a putea lovi și răsturna valorile creștine și naționale care au stat la baza civilizației până acum și pe care le are încă acest popor creștin-ortodox.

           Adevăratele prejudecăți sunt în fond erori de gândire, simple stereotipuri sau etichete, exagerări care nu pot avea în general consecințe grave. De exemplu: oamenii de la țară sunt proști, țiganii (rromii) sunt hoți și ,,fură copiii”, femeia care fumează este o depravată, femeia cu batic este sectară, familiile cu mulți copii sunt sectare, creștinul care se străduiește să se țină de predania Sfinților Părinți este habotnic, fundamentalist sau extremist ș.a.m.d.

           Dacă astăzi, omul modern ne cere să renunțăm la anumite prejudecăți și știm pe care le urmărește cu tenacitate, precum și la reperele după care ne ghidăm, mâine el ne va cere cu siguranță și mai mult. Ne va cenzura drepturile constituționale în numele unei corectitudini politice vădit anticreștine și antinaționale: dreptul la liberă exprimare, dreptul la întruniri etc. Deja a început cu Legea 217 din 2015 antilegionară și antiromânească.

           PREZENTĂM ȘI CÂTEVA CITATE FOLOSITE CA ARGUMENTE PENTRU CELE SUSȚINUTE MAI SUS:

           ,,Istoria ne învață că în special regimurile tiranice și cei care nu acceptă părerile contrare și criticile, se tem de libertatea de exprimare. (…) Manipularea și controlul opiniei și al cuvântului nu se opresc aici. Într-o ordine programată, mai întâi în SUA și apoi în toate statele europene (lucru care indică clar faptul că cineva conduce) au fost introduse legislații aproape identice prin care se încearcă controlul cuvântului și al criticii. Nu este departe vremea în care pe baza unei astfel de legi se va impune Bisericii să-și corecteze textele (…) ARTICOLE CONSIDERATE CA ,,DERANJANTE”… Sunt cele care critică secularizarea întregii vieți bisericești și, în special, a clericilor de orice grad și jurisdicție. Ba chiar mai mult deranjează site-urile care găzduiesc și popularizează păreri potrivnice ereziei ecumeniste (recent, în documentul 6 a ,,sinodului” din Creta, la punctul 22 sunt vizați cei care apără ortodoxia pe bloguri… – n.a.), a ,,rugăciunilor în comun” de orice fel și a abaterilor dogmatice adiacente din articole cum ar fi despre ,,teologia baptismală”, ,,teoria ramurilor bisericești”, ,,a bisericilor surori” etc. Deranjează acele site-uri care îndrăznesc să răspândească învățăturile drepte ,,după Sfinții Părinți”. În aceste publicații, Nota enciclică urmărește să impună legea tăcerii.” (din art. Cenzurarea tuturor clericilor și monahilor antiecumeniști, antipapistași. Enciclica Sfântului Sinod din Grecia și funcționarea site-urilor pe internet, rev. Atitudini nr.38 din 2015, pp.63-66)

           ,,Este nevoie de curaj și de simțământ mărturisitor. ,,Avem poruncă de la însuși Apostolul Pavel ca, atunci când cineva învață, ori ne silește, să facem orice alt lucru decât am primit și este scris de canoanele Sinoadelor ecumenice și locale, acela urmează a fi osândit, ca nefăcând parte din clerul sfințit.” (…) Căci porunca Domnului este de a nu păstra tăcerea atunci când credința este primejduită.” (Sfântul Teodor Studitul, art. cit., p.70)

           ,,Acum însă totul este dirijat din umbră și se urmărește de fapt un război împotriva statelor ortodoxe, de aceea marile puteri susțin Turcia și statele musulmane. Religia musulmană este mult mai pe placul omului modern de azi, pentru că încurajează patimile și viciile.” (din art. Problema este însă că azi nu te mai lasă să lupți pentru România, nu te lasă să fii român. Părintele Justin Pârvu despre implicarea României în război, rev. cit., p.100)

 

              MAI POT FI OARE ACUZAȚI ȘI AZI LEGIONARII DE ANTISEMITISM, FANATISM ȘI DE TOATE RELELE DE PE LUME?

             Din perspectiva istoriei falsificate în mod grosolan de către comuniști (PCR, Securitate), cea mai mare eroare și prejudecată de la noi, chiar la scară națională, considerăm a fi aceea prin care legionarii ne sunt prezentați și astăzi drept antisemiți, criminali, fanatici, extremiști, mistici etc.

            Avem chiar și o lege adoptată în acest sens, Legea 217 din 2015, în mod evident antilegionară și antinațională, cunoscută și sub numele de Legea Ellie Wiesel (numele de altfel al Institutului de Studiere a Holocaustului din România, aflat politic în subordinea Guvernului (!), și cel care a elaborat singur acest text, fără consultarea Academiei și altor instituții). O lege pe cât de strămb alcătuită și nedreaptă (respinsă chiar de mulți istorici, cercetători ai fenomenului legionar), pe atât de controversată și respinsă de către societatea românească în ansamblul ei. O lege care în opinia mea și a altora a fost cerută expres de cercurile evreilor sioniști (talmudiști, anticreștini) care conduc francmasoneria mondială, inclusiv pe cea din România, deranjați la culme de extensiunea naționalismului românesc actual și de Partidul Totul Pentru Țară, care a și fost dizolvat imediat după promulgarea legii de către Klaus Werner Johannis. O lege inițiată de liberali în frunte cu fostul lider Crin Antonescu…

           Să luăm mai întâi acuzația de antisemitism. Prin ce poate fi oare probat așa-zisul antisemitism al Mișcării Legionare? Și este folosit oare corect acest termen de ,,antisemitism”? A existat și există cu adevărat în societatea românească xenofobie și antisemitism, în sensul discriminării și condamnării în masă a cetățenilor pe motivul apartenenței la etnia evreiască?

          În opinia mea, chestiunea aceasta a antisemitismului fluturată încă și în zilele noastre reprezintă o formă de aplicare a corectitudinii politice în scopul intimidării naționaliștilor români, în încercarea lor de a-și apăra valorile neamului și valorile creștine. E ușor desigur să acuzi pe cineva de ceva dar este mult mai greu să aduci dovezi palpabile. Problema este însă că, cel acuzat în public rămâne totuși acuzat în memoria colectivă cel mai adesea, chiar dacă ulterior se fac retractări și se dovedește că de fapt este cu totul nevinovat…

           Antisemitismul legionarilor nu a putut fi probat cu certitudine pentru că el nu a existat de fapt… Înscenarea grosieră cu Abatorul și incendierea magazinelor evreiești de către evreii înșiși prin evrei sau interpuși (rromi sau țigani) nu demonstrează nimic, decât falsitatea acuzației. Apoi să nu uităm faptul că în timpul Guvernului național-legionar, când poetul Radu Gyr conducea Ministerul Culturii s-a ridicat Teatrul evreiesc… Iar evreii puteau atunci să evite mobilizarea pe frontul rusesc în schimbul unei prestații publice sau unei sume de bani, încasate de către un apropiat al evreilor și al generalului Ion Antonescu. Este vorba despre Mihai (Ică) Antonescu…

            Antisemitismul nu există în fibra morală a poporului român, îngăduitor cu străinii. Au existat și mulți evrei care au luptat pe front sau au mărturisit adevărul. Unii au devenit chiar ortodocși. Cazul cel mai elocvent este cel al părintelui Nicolae Steinhardt, care a pătimit mult și dânsul în închisorile comuniste. Apoi, putem vorbi de antisemitism când legionarul Valeriu Gafencu, grav bolnav de TBC a refuzat creștinește streptomicina oferită de un coleg pentru a salva viața evreului Richard Wurmbrand, devenit ulterior pastor protestant și scriitor, care însă nu a dorit să vorbească însă niciodată de acel episod din viața lui? Valeriu Gafencu a murit atunci după puțin timp dar gestul său nobil a rămas în eternitate…

            Mai trebuie spus că întreaga istoriografie comunistă a menținut acuzația de antisemitism la adresa legionarilor, ba a mai adăugat și multe altele, considerăndu-i și numindu-i ,,bandiți”, ,,criminali”, ,,fanatici”, ,,extremiști”, ,,mistici” (pe unii dintre ei) etc.

           Însăși termenul ,,antisemitism” este unul folosit și interpretat în mod eronat. Adică există oameni care se declară împotriva semiților din vechime? Mai ales că s-a dovedit că evreii de astăzi nu sunt semiți prin originea lor îndepărtată. Ei sunt în general de origine khazară și nu legătură cu iudeii biblici. Ori, chiar din rândul acestor evrei care provin din vechiul regat khazar se trag și evreii radicali și extremiști pe care îi numim sioniști sau talmudiști, care sunt anticreștini. Aceștia sunt cei care complotează din umbră împotriva omenirii, dorind să o stâpânească în întregime și să o controleze permanent prin sclavia electronică. Ei iau hotărârile importante pe care francmasoneria de pretutindeni doar le aplică, le execută cu supunere necondiționată.

           ,,Drepturile omului. Aceste organizații amintesc de drepturile omului și reclamă încălcarea lor numai atunci când vor să neutralizeze critica care se face împotriva lor. Nu fac referire la ele atunci când este vorba de discipolii (victimele) lor, pe care îi exploatează ca pe niște sclavi lipsiți de orice drept, fapt care vine în contradicție directă cu legile democratice. Dar absurditatea cea mai mare a mentalității lor fasciste este că ne refuză nouă, ortodocșilor, dreptul și datoria de a ne defini credința, de a mărturisi și de a spune că ne deosebim de ei. În cadrul confuziei pe care o cultivă, vor să arate că toți sunt ortodocși, că toți (e vorba despre homosexuali – n.a.) sunt mădularele Bisericii.” (din volumul Ereziile contemporane – o adevărată amenințare, Păr. Arsenie Vliangoftis, Ed. Evanghelismos, București, 2006, pp.101-102)

 

          ,,DE NU NE VOM PĂZI ORTODOXIA, NE VOM PIERDE ȘI NEAMUL” – Părintele Justin Pârvu, duhovnicul Mănăstirii Petru Vodă

          ,,Românul s-a identificat foarte bine cu Ortodoxia; Ortodoxia circulă în sângele românului nostru. După cum spuneau și marii noștri scriitori naționaliști, pe care acum vor să-i desființeze – Eminescu, Iorga, Crainic, Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu – așa spuneau – că nu există român catolic.” (din art. Învățăturile părintelui Justin despre Sfinte Sinoade și sinoade tâlhărești. Să nu ne înfruptăm din aluatul ereticilor farisei de azi!, rev. Atitudini nr.44 din iunie 2016, pp.11-12)

          ,,Mărturisirea face parte din datoriile creștinului, mai ales în vremuri grele. Că putem să facem noi toate rugăciunile și toate pravilele, dar dacă noi nu mărturisim atunci când trebuie, ni se socotește ca un fel de lepădare, trădare. Eu socotesc că tocmai această mărturisire este o baie de spălare a păcatelor noastre. Au intrat lupii în turma noastră pentru că semănătorii sunt puțini, lipsesc teologii în măsură să poată combate niște rătăciri de la adevărurile de credință. (…) Orice credincios trebuie să își însușească un minim de cunoștințe dogmatice, catehismul ortodox și să fie trezvitor, să nu primească orice învățătură cu ușurință de la oricine, ci numai de la Sfinții Părinți și preoții mărturisitori. Cateheze ar trebui să facă fiecare preot cu parohia sa, cum era pe vremea mea, când părintele cu dascălul și alte personalități ale satului se uneau și organizau tabere de vacanță, în care făceau cateheze cu elevi, se discutau lucruri și de cultură și practice și se și bucurau de frumusețea vieții. Trebuie să știi mai întâi să îi introduci în atmosfera de a citi, de a căuta adevărul, mai ales în rândul tinerilor. Asta este misiunea preotului.” (rev. cit., p.13)

          ,,Ecumenismul este un mare fals; ei vorbesc în numele unei iubiri în afara lui Hristos, care te exclude din Adevăr. Dacă ecumeniștii ar iubi cu adevărat lumea nu ar dezmoșteni adevărul de valoarea și bogăția spirituală a tradiției Bisericii, a Sfinților Părinți. Dezmoștenesc creștinismul de frumusețea harică. De la ei s-a dus Dumnezeu, rămâne doar egoul lor. (…) De ce vin ei acum și ne amestecă? Nu cei care vor să amestece lucrurile produc dezbinarea? Dar noi știm că ei vor să formeze o biserică unică mondială, după modelul politic. Este o demonizare a lumii. Iar ierarhii noștri ortodocși nu fac altceva decât să joace un teatru care dă bine și pe care sunt obligați să îl dea cât mai bine, la ordinele stăpânilor lumii. De altfel, în adâncul lor nici ei nu au o convingere solidă despre acest ecumenism, dar nu au curajul să se opună acestui curent, să se opună masoneriei care le impune acest ecumenism și nivelarea credințelor. Sunt niște păpuși care însă au pierdut harul adevărului, care doar mimează adevărul. Dar nu îl mai dețin. Se sărută cu ereticii, dar duc pe umerii lor răspunderea căderii unui neam, a unei biserici în apostazie. Îi întreb și eu pe acești ierarhi dacă îi îndreptățește vreun canon să fie eretici? Dacă Biserica noastră Ortodoxă își va lepăda credința strămoșească și va nesocoti canoanele Sfinților Părinți, atunci, cu durere o spun, Biserica oficială va fi prăbușirea noastră…” (rev. cit., pp.14 -15)

            ,,CĂSĂTORIILE MIXTE NU AU VALABILITATE CANONICĂ. Nu vă puteți căsători până ce nu vă botezați ortodox, că nu există o cununie pentru două confesiuni diferite. Au mai început și căsătoriile ortodocși-catolici. Ori așa ceva nu se poate (însă iată că la ,,sinodul” din Creta, 16-27 iunie 2016 au fost permise sau legalizate căsătoriile mixte!!! – n.a.). Au fost doi tineri acum un de zile și îmi spuneau că ea e catolică și el e ortodox și voiau să se căsătorească. Și eu le-am spus: ,,Nu vă puteți căsători până ce nu vă botezați ortodox, că nu există o cununie pentru două confesiuni diferite. Mergeți și întrebați însă și un ierarh.” Și s-au dus la un ierarh și i-au spus că un părinte i-a sfătuit să nu se căsătorească. Și i-a întrebat: ,,La cine ați fost?… Ei, dacă nu știți la cine să mergeți!”… Fă o cerere, frumos, că tu ești ortodox și ea este catolică și vă cununați fără probleme!” Ce autoritate să mai ai tu când adevărul liturgic e astfel scindat? Așa că noi suntem în starea de executare a canoanelor prin prisma Securității. De aceea au și pus mâna prima oară pe Biserică, în 1944. Nu știu dacă ați apucat pe acei împuterniciți, acei securiști ai Mitropoliei când episcopul nu avea voie să vorbească la vreo sfințire decât ceea ce îi spunea politrucul. Ce să faci cu o școală pustiită și ținută în ordinea Securității? Poți să faci compromisuri în orice domeniu: economic, social, dar nu în credință. De aceea și Securitatea și-a ales oameni din Biserică ca să-i poată manipula.” (a continuat ,,Patriarhul” Daniel Ciobotea, care și-a introdus oamenii lui peste tot în BOR, în spiritul corectitudinii politice și religioase – n.a.) (rev. cit., pp. 8-9)

 

                                                                  ÎN LOC DE ÎNCHEIERE

                                        ORTODOXIA ESTE UN MOD DE VIAȚĂ IAR NU O RELIGIE

          Și o ultimă întrebare pentru tine, dragul meu cititor și sper să mai ai ceva rezerve de răbdare pentru a parcurge și aceste modeste rânduri. Întrebarea este una mai personală: ce reprezintă pentru tine ortodoxia sau te-a marcat ea în vreun fel ori te-a ajutat în devenirea ta ca om?

          Aș putea să-ți spun părerea mea. Nu văd ortodoxia ca pe o religie sau confesiune, întrucât toate religiile au fost concepute de oameni, ci ca pe un mod de viață anume, avându-L ca model pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Iar Biserica Ortodoxă este singura Biserică a lui Hristos pentru că numai în ortodoxie poți dobândi mântuirea și comuniunea cu Creatorul întregului univers, al tuturor celor văzute și nevăzute.

          Pentru mine mai înseamnă și casa mea dragă în care mă regăsesc mereu, când mă întorc în ea în fiecare zi cu bucurie și nădejde, locul în care mă simt cu adevărat împlinit și fericit ca într-o mare familie. Este locul drag unde redescopăr mereu bucuria de a trăi frumos alături de Hristos, văzut ca Părinte și ca prieten. Deprinderea virtuților creștine conduce spre stări duhovnicești minunate și frumuseți nebănuite. Doar prin ortodoxie,  dar trăită cu adevărat se poate ajunge la pregustarea Raiului Ceresc încă de aici de pe pământ.

          Adevărata ortodoxia este așadar cea trăită cu mintea și inima, prin faptă și cuvânt. Nu teologia în sine și discursurile academice asigură mântuirea omului, ci trăirea acestei teologii prin împlinirea tuturor poruncilor lui Dumnezeu, îndeosebi prin iubirea față de El și iubirea față de aproapele nostru, care constituie însăși esența creștinismului sau a învățăturilor creștine.

           Adevărata ortodoxie este atunci când te spovedești la un duhovnic bun (nu ecumenist) și te împărtășești, când participi totodată la Sfintele Taine și alte slujbe ale Bisericii Ortodoxe, când ai o comuniune personală vie cu Dumnezeu în fiecare zi prin rugăciune, când postești potrivit rânduielilor.

            Nu pot să exclud adevărul că, așa cum spun mulți dintre Sfinții Părinți, cel mai mult ajută mântuirii noastre MILOSTENIA noastră, atât față de săraci cât și față de cei aflați în nevoi și suferințe (bolnavi, întemnițați etc). Pentru că după smerenie (regina virtuților creștine, anevoie de dobândit), urmează bunătatea fără de mândrie sau smerită (fapte de milostenie făcute în ascuns, pe care le vede numai Dumnezeu). Numai Dumnezeu este bun. Noi suntem păcătoși și nevrednici. Și poate că, cea mai mare bucurie este atunci când dăruiești altuia ceva din inimă. ,,Dăruind vei dobândi”, cum spunea părintele Nicolae Steinhardt, autorul cărții ,,Jurnalul fericirii”.

           Singurul meu sfat, dacă mi se permite acest lucru, este să fii foarte vigilent și ager, să te ferești de toate capcanele întinse de către organizația aceasta religioasă anticreștină care este masoneria. Și mă refer la diverse secte, erezii, mișcări, organizații concepute în laboratoarele oculte (temple, ateliere, loji, Ordine masonice) și care toate urmăresc în ultimă instanță alienarea, manipularea și distrugerea omului, precum și înrobirea întregii omeniri. Despre toate acestea poți găsi mult mai multe detalii în antologia ,,Capcane diabolice ale masoneriei” pe blogul Mișcarea pentru Apărarea Ortodoxiei (Radu Iacoboaie), accesând sus pe pagina de deschidere ,,Lucrările autorului”.

            Aici nu pot să redau decât două citate:

            ,,Atunci când omul contemporan nu află plinătatea vieții și a adevărului în Hristos, așa cum evanghelicește o păstrează și o transmite Biserica noastră Ortodoxă, este firesc să încerce a-și potoli setea lui de mântuire adăpându-se din alte izvoare, din apele tulburi ale ereziilor și grupărilor sectare. (…) Părintele Arsenie arată foarte limpede primejdiile care amenință persoanele umane, dar și identitatea noastră religioasă și națională, venite din partea cultelor și organizațiilor distrugătoare de tipul Scientologiei, din partea Globalizării, a Noii Ordini a Lucrurilor, a sincretismului religios. De asemenea, foarte bine accentuează diferența dintre meditația antropocentrică de tip yoga și rugăciunea teantropocentrică a minții sau a inimii, specifică Ortodoxiei.” (Egumenul Sfintei Mănăstiri Grigoriu, Sfântul Munte Athos, Arhim. Gheorghios Kapsanis, 24 august 2003, în Prolog la volumul ,,Ereziile contemporane – o adevărată amenințare, Păr. Arsenie Vliangoftis, Ed. Evanghelismos, București, 2006, pp. 7-8)

            ,,Sub termenul de practici necreștine se pot ascunde mișcări și practici cum ar fi: yoga – meditație, gândire pozitivă, ocultism, hipnotism, spiritism, magie (albă și neagră, care în esență sunt același lucru), șamanism, sufism, practicile ocultelor animiste, ale ereziilor totalitariste nou-apărute (de exemplu: abuzul de substanță al Scientologiei) și ale cultelor distrugătoare (spălarea creierului, bombardarea conștiinței oamenilor cu noțiunea pervertită a dragostei, dezmățul), tehnicile Noii Epoci (New Age), medicina alternativă care se bazează pe credința ocultă în existența energiei cosmice și a centrilor energetici din om.” (…) Potrivit concepției acestor grupări, care aparțin mozaicului așa numitei Noii Ere a Vărsătorului, Dumnezeu este o putere impersonală oarbă, o energie cosmică, o supraconștiință impersonală și nu o comuniune de Persoane, așa cum este pentru noi, ortodocșii. Idolul lumesc al Noii Ere este panteist. Toate sunt una, propovăduiesc discipolii Noii Ere.” (vol. cit., pp. 24-26)

            Și tot aici se încheie mica noastră conversație virtuală (dacă pot s-o numesc așa) și poate vom avea cumva ocazia să avem un dialog real. Nu mă feresc și nu mă tem. Pentru că singura teamă trebuie s-o avem numai față de Înfricoșătoarea Judecată, când vom răspunde personal în parte pentru faptele noastre.

           Firește că este frumos să comunicăm, să ne împărtășim gânduri și impresii, dar dincolo de acestea aș fi mult mai încântat dacă ne-am putea uni eforturile noastre, nu pentru a schimba neapărat lumea (un obiectiv extrem de greu și necuantificabil), ci pentru a apăra ortodoxia (,,Maica neamului românesc”, cum o numea Mihai Eminescu) și valorile neamului nostru românesc în fața acestui tăvălug teribil al globalizării și atacurilor iudeo-masoneriei. Pentru că și ei știu că puterea stă în unire, se tem că am putea să fim uniți iar noi românii ar trebui să ne corectăm această deficiență.

           Dacă te-ai simțit cumva bruscat sau jignit în vreun fel sau neplăcut surprins de anumite comentarii, îmi cer iertare. Și nădăjduiesc să devenim prieteni adevărați și frați întru Hristos, uniți în slujba Crucii și a neamului românesc.

           Îmi exprim oarecum regretul că nu am scris o carte mai atrăgătoare prin subiectul ei, în care de pildă să prezint omului de astăzi frumusețile deosebite ale ortodoxiei, exemple vii de trăire ortodoxă, exemple din Paterice, comentarii despre minunatele cântări ortodoxe și tradițiile creștine, precum și aspecte privind viețuirea atât de frumoasă și grea totodată din mănăstiri. Poate voi scrie în viitor, cu ajutorul lui Dumnezeu și o asemenea carte folositoare pentru omul contemporan, ca pe o invitație de a descoperi ortodoxia.

          Să ne rugăm bunului Dumnezeu, Maicii Domnului, Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, Sfântului Ioan Botezătorul, Sfinților Apostoli, Sfinților Români din Închisorile comuniste, precum și tuturor sfinților mărturisitori și mucenici, să apere Biserica Ortodoxă și neamul românesc, să ne ajute să mărturisim și noi ortodoxia până la sfârșitul vieții noastre. Amin.

                                                                                                      autorul

                                                                                           29 septembrie 2016