MĂRTURISIREA DE CREDINȚĂ A ORTODOCȘILOR PROTESTÂND LA PATRIARHIA ROMÂNĂ – 30 AUGUST 2016

fără titlu  images

          DATORIA MIRENILOR când Ierarhii sunt dușmani ai lui Hristos: Strigăm ”NEVREDNICILOR” și AFURISIM sinoadele tâlhărești! (…) Ascultarea este până la erezie, iar ruperea comuniunii nu este față de Biserică (Biserica având cap pe Hristos – n.a.), ci, față de Episcopul sau Patriarhul care învață erezia, conform Sfinților Părinți și Canonului 15 al Sinodului I-II de la Constantinopol (vezi Pidalion). (…) Într-o scrisoare deschisă adresată Sfintei Chinotite a Sfântului Munte Athos de către Gheronda Gavriil de la mănăstirea Cutlumuș împreună cu 54 de monahi, din data de 3 iulie 2016 găsim următoarele: ,,După ce am cercetat cu toată luarea aminte textele finale, care au fost făcute publice (iar multele altele nefiind încă publicate! – n.a.), ale așa-zisului ”Sfânt” și ”Mare” Sinod, precum și răspunsurile unor distinși teologi și mitropoliți, purcedem la a vă pune înainte următoarele. Concluzia ce rezultă cu ușurință din cercetarea acestora este că, în cele din urmă, acest sinod se dovedește a fi neortodox, tâlhăresc și eretic, pentru că:

           1. A recurs la manipulări fără precedent în ce privește ordinea de zi și practicile sale.

           2. I-a exclus pe episcopi și a dizolvat sinodalitatea ortodoxă și, îndeobște, au fost folosite metode neortodoxe în modul său de funcționare.

           3. Nu a existat o informare suficientă a pliromei ortodoxe, dimpotrivă, o disimulare a celor hotărâte pe durata procedurilor presinodale.

           4. Consacră teologia postpatristică.

           5. Legiferează oficial și sinodal panerezia ecumenismului. (în ciuda faptului că unii ierarhi și mireni au cerut public condamnarea panereziei ecumenismului și ereziei francmasonice… – n.a.)

6. În cele din urmă a fost atins scopul acordării de caracter bisericesc ereziilor, adică s-a acceptat că papismul, precum și ceilalți eretici sunt Biserici, iar nu erezii.  (lucru extrem de grav în opinia noastră! – n.a.)

            7. Coboară creștinismul la nivelul socialismului (”evanghelia socială”).

            8. Nu exprimă experiența în Duhul Sfânt a trupului eclezial.

            9. Nu urmează Tradiția Sfinților Părinți ai Bisericii celei Una Și nu s-au recunoscut dintru început toate Sinoadele precedente. și mai ales Sinoadele VIII și IX Ecumenice.

            10. Anulează hotărârile Sinoadelor Ecumenice (aducând prejudicii foarte grave ortodoxiei!!! – n.a.)

            11. Recunoaște așa-numitul Consiliu Mondial al Bisericilor (evident unul masonic și protestant – n.a.). A fost trecut cu vederea și ignorat rolul monahismului și mai ales atitutudinea Aghioriților față de papism și ecumenism.

             Singurul neinvitat în Creta a fost DUHUL SFÂNT!” (în broșura ,,Cu ce ne-am ales după Sinodul din Creta 16-27 iunie 2016”, pp. 2-14)

            ,,Ecumenismul este numele comun pentru pseudo-creștinismul pseudo-bisericilor din Europa Occidentală. Înlăuntrul său se află inima umanismului european, având papalitatea drept cap al ei. Tot acel pseudo-creștinism, toate acele false biserici nu sunt nimic altceva decât o erezie după alta. Numele lor evanghelic comun este panerezie. De ce? Întrucât, de-a lungul istoriei, felurite erezii au tăgăduit sau au deformat anumite însușiri ale Dumnezeului-omului și Domnului Iisus Hristos, aceste erezii europene se îndepărtează cu totul de El, înlocuindu-L cu omul european. Nu există nici o diferență esențială între catolicism, protestantism, ecumenism și alte erezii ale căror nume este ”legiune”.” (Sfântul Justin Popovici, în broșura ,,Cu ce ne-am ales după Sinodul din Creta 16-27 iunie 2016”)            

           ,,Nu trebuie să trecem indiferenți pe lângă problemele cu care se confruntă Biserica noastră. Sfinții Părinți așa ne învață, că atunci când credința ne este primejduită, porunca Domnului este să nu păstrăm tăcerea și nimeni nu este îndreptățit să zică ,,dar, ce, eu sunt prea mic, cine sunt eu să mă amestec în problemele Bisericii”? Nu, dragii mei, Sfinții Părinți ne învață că dacă noi vom rămâne nepăsători și vom tăcea, pietrele vor striga. Este necesar să ne cunoaștem catehismul, canoanele și învățătura Bisericii noastre.” (Părintele Justin Pârvu, în broșura ,,Cu ce ne-am ales după Sinodul din Creta 16-27 iunie 2016”)

          ,,Cât timp Bisericile locale colaborează cu ecumenismul, folosindu-se de ,,bunăvoia” acestuia, ortodocșii cu adevărat credincioși lui Hristos vor fi etichetați ca ,,sectari”, care se rup de la curentul comun, oameni ,,periculoși” pentru pacea și ordinea publică. De aceea ei vor fi prigoniți (II Tim. 3, 12; Apoc. 13,7). Sectele vor fi numite ,,adevărate”, iar adevărata Ortodoxie va fi prigonită ca o ,,sectă”. (Arhim. Serafim Alexiev, în broșura ,,Cu ce ne-am ales după Sinodul din Creta 16-27 iunie 2016”)

 

          Pentru mai multe detalii privind protestul antiecumenist al credincioșilor ortodocși din 30 august 2016:

          https://danielvla.wordpress.com/2016/08/31/protestatarii-de-la-patriarhie-i-au-cerut-socotelea-episcopului-varlaam-ploiesteanul-in-privinta-semnaturii-din-creta/comment-page-1/#comment-3795

 

                              MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI

                                               nevrednicul Radu Iacoboaie, 30 august 2016

20 de gânduri despre „MĂRTURISIREA DE CREDINȚĂ A ORTODOCȘILOR PROTESTÂND LA PATRIARHIA ROMÂNĂ – 30 AUGUST 2016

      1. Aparator al Ortodoxiei

        Daca a depus juramantul monahal, sa se tina de el. Acesta este juramantul: saracie, feciorie si ascultare. (voturile monahale) Dintre cele trei voturi, cel mai mai mare este ASCULTAREA. Ascultarea se face pe cale ierarhica de staret si de episcop… De cine face el ascultare, daca este calugar?

        Apreciază

  1. Emilian

    La asteptatul Sinod din octombrie al BOR ( similar vom avea sinod local in Grecia si probabil Reuniune a Sfintei Chinotite a Sf Munte Athos pentru pozitia fata de Creta asa cum ne dezvaluie Pr Matei Vulcanescu si Monahul Ioan la man Lacu Frumos) sa se dea o buna marturie de curaj si de la ceilalti 25 de membri nesemnatari ai actelor- nefiind prezenti acolo ! Pentru cei 25 de semnatari in Creta le spunem – avem dreptul dat de Sfintii Parinti pentru mireni in caz de propovaduire a ereziei de catre ereziarhi cu ” capul descoperit” – in Creta in public : ANAXIOS! NEVREDNICILOR ! Plecati din scaunele voastre patriarhal, mitropolitane si episcopale ca si caterisiti prin hotararile Sinoadelor Sfintilor Parinti si canoanele din Pidalion si Pravila Bisericeasca, si mantuiti-va ca simpli mireni ! Ne rugam pentru voi sa iesiti din ratacire caci vai, in ce inselare necurata ati ajuns vrednici de plans de tot poporul roman uimit de asa decadere a pastorilor ! Trebuie sa ne ingradim credinta, alegand duhovnici neecumenisti, neparticipand la slujbe la catedralele mitropolitane cu ierarhi fara har, necumparand din librariile si pangarele catedralelor mitropolitane cu partasie cu apostatii, neascultand posturile eretice radiotv din centrele mitropolitane cu ierarhi cazuti sub anatema – a se vedea canoanele Pidalionului – pentru a nu fi partasi cu ei ! Doamne ajuta sa ne pastram noi si Ortodoxia curati, avand multe pacate, greseli si neputinte dar nefiind eretici !Monahul Ioan dela Sf Munte Athos cel Vrednic ne-a dat binecuvantare de la Parintii Athosului cum ar fi Pr. Iulian Prodromitul, Gheron Sava lavriotul si alti ucenici al Sfantului Paisie Aghioritul, pentru cele scrise mai sus, si ne indeamna ca fiecare sa marturisim cu plangere la ierarhii cazuti, neparticiparea noastra la erezii si sa inaintam o cerere de demisie- a se vedea ultima MODELUL pe adres Apararea ortodoxiei Scrisoare si plangere catre toti cei ce au semnat in Creta https://www.youtube.com/watch?v=xYN0_u1k5aM a https://www.youtube.com/watch?v =xYN0_u1k5aM si prin posta (puteti difuza modelul ce apare la sfarsitul emisiei la cunoscuti ortodocsi)

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un comentariu