DE CE PATRIARHII KIRIL DIN BISERICA ORTODOXĂ RUSĂ ȘI DANIEL CIOBOTEA DIN BOR NU SUNT EXCOMUNICAȚI PENTRU SUSȚINEREA EREZIEI ECUMENISMULUI MASONIC? – Radu Iacoboaie, 1 iunie 2016

index  images

      Iubiți frați ortodocși de pretutindeni, noi credem că răul trebuie tăiat întotdeauna de la rădăcină. Oare vi se pare normală și creștinească înfrățirea recentă de anul acesta dintre Patriarhul Kiril din Biserica Ortodoxă Rusă și Papa Francisc I cu ocazia unei vizite la Havana în Cuba a celor doi? Mai mult, vi se pare normală poziția exprimată de consilierul Mitropolitului Ilarion Alfeev din Patriarhia Moscovei prin care se cere excomunicarea credincioșilor care sunt considerați o sectă numai pentru faptul că sunt antiecumeniști? Vi se pare normală binecuvântarea dată de către aceștia pentru cea mai mare  moschee din Rusia inaugurată de curând?…

        Acestea sunt numai câteva întrebări legitime. Dar mai sunt și multe altele legate în special de panerezia ecumenismului. Nu știați oare că primii fondatori ai Consiliului Mondial al Bisericilor erau protestanți și masoni și că această instituție internațională așa-zis creștină a fost concepută anume pentru a servi scopului masonic de a uni toate religiile lumii într-una singură globală în viitorul imperiu antihristic?

        De ce însă pentru mulți credincioși ecumenismul este considerat o mare erezie iar pentru alții dimpotrivă, reprezintă o binefacere, o politică și o necesitate? Nu s-a dovedit oare până acum că ecumenismul este opera ocultei mondiale, care prin promovarea sincretismului religios și-a propus omogenizarea și nivelarea tuturor religiilor de pe pământ și ștergerea astfel a tuturor diferențelor care există între acestea și le separă ireconciliabil?

        Dacă Patriarhul Kiril și Patriarhul Daniel Ciobotea, din poziția lor înaltă de Întâistătători ai Bisericii, consideră totuși ecumenismul ca pe ceva bun și folositor, în spiritul modern al toleranței depline religioase și a păcii dintre popoare, noi ridicăm următoarea întrebare: Este oare astăzi ascultarea față de ierarhi mai importantă decât ascultarea față de Dumnezeu? Facem noi oare ascultare față de reprezentanții Bisericii ca instituție divino-umană sau facem ascultare față de Hristos, Care este Adevărul, Capul Bisericii, lumina și Mântuitorul lumii?

         Pentru mai multe detalii, rugăm a consulta link-urile:

http://www.manastirea-amd.ro/Ecumenism/sorgintea-masonica-a-miscarii-ecumeniste.html

http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/intalnirea-istorica-asteptata-de-aproape-1000-de-ani-ce-si-au-spus-papa-francisc-si-patriarhul-kiril-pe-aeroportul-din-cuba.html

http://www.glasulstramosesc.ro/blog/anti_ecumenistii_sunt_o_secta_si_trebuie_excomunicati_din_biserica_pentru_ca_e_pacat_sa_te_rogi_impreuna_cu_ei/2016-05-19-71

,,Interviul de mai jos a fost acordat site-ului portal-credo.ru de Leonid Sevastianov, consilierul unuia din fruntaşii ecumenismului din Patriarhia Moscovei, mitropolitul Ilarion Alfeev (foto). În rândurile ce urmează el îşi exprimă foarte direct dispreţul, duşmănia şi chiar “râvna canonică” împotriva celor ce scot la iveală ereziile şi apostaziile ecumeniştilor…”

https://saccsiv.wordpress.com/2016/05/19/consilierul-mitropolitului-ilarion-alfeev-anti-ecumenistii-trebuie-excomunicati-sunt-o-secta-sa-te-rogi-impreuna-cu-acesti-oameni-este-un-mare-pacat/

http://www.ganduridinierusalim.com/lepadarea-prin-masonerie-sau-ecumenism/

https://raduiacoboaie.files.wordpress.com/2014/08/de-ce-trebuie-condamnate-ecumenismul-si-masoneria2.pdf

Ecumenismul=Erezie – Sfintii Parinti despre ecumenism -Istoria ecumenismului

https://www.youtube.com/watch?v=HUU8bcoA0tk

După ecumenism vine satanismul https://www.youtube.com/watch?v=0xY-yzH4-Jo

Ierarhi eretici Ecumenism Masonerie YouTube https://www.youtube.com/watch?v=2m0wulvvWwk

Hristosi mincinosi si ecumenismul https://www.youtube.com/watch?v=fh26kLdlpL4

Parintele Calciu Dumitreasa – Ecumenismul si Masoneria – planul diabolic de astazi

https://www.youtube.com/watch?v=LFGhyWVmnV8

https://saccsiv.wordpress.com/2014/09/10/de-ce-trustul-basilica-nu-scrie-nimic-despre-predicile-mitropolitului-serafim-de-pireu-impotriva-masoneriei-si-ecumenismului/

https://saccsiv.wordpress.com/2014/09/08/audio-in-sfarsit-un-mitropolit-vorbeste-in-romania-impotriva-masoneriei-doar-ca-nu-e-roman-e-grec-evident-mitropolitul-serafim-de-pireu/

PS Longhin Jar spune NU ecumenismului! AXIOS!

https://www.youtube.com/watch?v=oVfwf_YCEuE

                                        Mișcarea pentru Apărarea Ortodoxiei

                                     nevrednicul Radu Iacoboaie, 1 iunie 2016

Anunțuri

7 gânduri despre „DE CE PATRIARHII KIRIL DIN BISERICA ORTODOXĂ RUSĂ ȘI DANIEL CIOBOTEA DIN BOR NU SUNT EXCOMUNICAȚI PENTRU SUSȚINEREA EREZIEI ECUMENISMULUI MASONIC? – Radu Iacoboaie, 1 iunie 2016

  1. Vlad Cubreacov

    Precizare. Ortodocșii, contrar părerii generale formate la noi, sunt minoritari în Federația Rusă. În această Federație, care nu este stat național, există 71 de subiecți federali naționali: republici, ținuturi, regiuni, circumscripții naționale neruse. Musulmanii constituie, doar printre cetățenii ruși circa 30 de milioane. Cea mai numeroasă etnie după ruși o constituie tătarii musulmani, cu un număr de 11 milioane. În orașul Moscova locuiesc peste 2 milioane de musulmani, comparabil cu populația Bucureștiului. Este normal ca acești oameni să aibă moschei în propriile lor republici și chiar în oarașul Moscova, unde locuiesc de secole.

    În realitate, Rusia profundă, nu închipuita și idilica ”Sfântă Rusie”, traversează o stare de marasm moral și dezechilibre interne majore, iar radiografia statistică oficială vorbește de la sine: 52% de atei și agnostici declarați, o comunitate musulmană robustă cuprinzând 30 de milioane de etnici neruși, cel mai adesea priviți cu suspiciune și ostilitate, doar 2% dintre ruşii declaraţi ortodocşi frecventează biserica măcar o dată pe an (Patriarhia Moscovei este o comunitate ultraminoritară numeric în corpul social al Federației Ruse, iar dintre limbile zecilor de popoare neruse Biblia este tradusă integral doar în tuvină și mordvină), 10 mii de avorturi zilnic (locul întâi în lume!), 5 milioane de persoane vagaboande (așa numiții ”bomji”), peste 3 milioane de prostituate în interior și 1,5 milioane de rusoaice prestatoare de ”servicii sexuale” peste hotare, în Europa și Asia, locul întâi în lume la prostituția masculină în armată și implicarea militarilor în termen în pornobusiness (datele Comisiei ONU pentru combaterea exploatării sexuale), peste 22% dintre femeile din Rusia au fost violate cel puțin o dată în viață (date ale ONU), 5 milioane de narcomani, cu o rată a mortalității de peste 100 de mii anual, 6 milioane de persoane infectate cu virusul HIV-SIDA, peste 6 milioane de persoane alienate ori suferind de diverse boli mintale, 7 milioane de cupluri infertile, peste 3 milioane de infracțiuni anual, dintre care peste 80 de mii de omoruri (locul al doilea în lume, după India), peste 1 milion de deținuți (mai mult decât în întreaga URSS în timpul represiunilor staliniste), cu o rată de 800-810 deținuți la 100 de mii de locuitori, peste 42 de milioane de alcoolici în stadii diferite (locul întâi în lume, care i-a și atras Rusiei supranumele de Imperiu Alcoolic!), 31 de milioane de copii sub 18 ani, dintre care peste 30% bolnavi grav sau cronic, peste 750 de mii de orfani de ambii părinți (peste numărul de la încheierea celui de Al Doilea Război Mondial, când, în întreaga URSS, existau 678 de mii de orfani), 36% din totalul satelor ruse au mai puțin de 10 locuitori, iar peste 20 000 de localități eixstă doar pe hartă, 20,3 milioane de familii monoparentale (așa-zisele mame solitare – materi odinociki), peste 2 milioane de analfabeți și 1,5 milioane de funcționari în aparatul administrativ (triplu față de perioada sovietică!), mita și șpăgile constituind circa 33,5 miliarde de dolari anual. La capitolul narcomanie și alcoolism, Rusia depășește toate cele 28 de state membre ale UE luate la un loc!

    Aceasta este doar una dintre fotografiile adevăratei și nenorocitei Rusii de care se exaltă adepții școlii geopolitice eurasianiste, dacă o privim fără ochelarii propagandistici ai lui Dughin sau Putin! Așa arată pe viu Rusia eurasianistă doritoare să se întindă mai întâi din Carpați până în Pamir și apoi să cotropească și ”decadenta”, ”putreda” Uniune Europeană! O Rusie ca ”buric al pământului”, o Rusie pretins mesianică, o Rusie care produce mai puțin decât consumă, o Rusie devenită o banală ”pompă de benzină a lumii” și care, iată, va introduce, chiar de anul acesta, pentru populația subnutrită din mai multe regiuni ale sale, sistemul de cartele pentru produsele alimentare de bază! Dar, vorba lui Dughin: ”Noi însă vom spune: funcționează economia sau nu funcționează, dar ce spune țarul nostru roman rus – bine, bine, eurasiatic – , european, imperial, roman, anume aia și va fi. Și ce, parcă ați avea încotro? Economia e un lucru bun, dar neimportant! Căci nu doar cu pâine se va sătura…., le va aminti țarul!”.

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s