FRAŢI ORTODOCŞI, PUNEŢI-VĂ TOATĂ NĂDEJDEA ÎN DUMNEZEU CĂ VEŢI PRIMI RĂSPLATA FAPTELOR, MUCENICIEI SAU MĂRTURISIRII VOASTRE… – Radu Iacoboaie, 18 mai 2016

 

        Încercăm prin aceste modeste rânduri să întărim dacă se poate în credinţă pe fraţii noştri de pretutindeni, care întâmpină şi ei tot felul de greutăţi în viaţa lor fie din cauza unor greşeli personale, fie din partea unor semeni ai lor pentru simplul fapt că sunt ortodocşi, Îl iubesc pe Dumnezeu și doresc să păstreze nealterată dreapta credință. Noi trebuie să ne ajutăm mai mult unii pe alții (mai ales între noi ortodocșii) şi să ne încurajăm, să ne îmbărbătăm unii pe alţii ținând seama mai ales de faptul că vor veni vremuri grele peste noi creştinii (care au şi fost profeţite iar timpul antihristului este tot mai aproape), pentru a ne feri să cădem în păcatul numit deznădejde, deznădejde care este poate cel mai mare pericol pentru mântuirea noastră şi despre care mai ştim că reprezintă şi un păcat greu îndreptat împotriva Duhului Sfânt.

         În necazuri şi greutăţi să alergăm fraţilor în primul rând la rugăciune înaintea bunului Dumnezeu, în faţa Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului şi a sfinţilor pe care îi cinstim şi care vor fi mijlocitori pentru noi având mare îndrăznire înaintea tronului ceresc. De mare folos credem că este astfel citirea cu evlavie a Paraclisului Maicii Domnului mai des în situaţiile limită din viaţa noastră, dar şi a Psaltirii, a Acatistelor, a Rugăciunii inimii ,,Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul (păcătoasa)!”.

          Apoi noi credem că ar trebui să avem mintea mult mai mult îndreptată la Dumnezeu, la mântuire, la viaţa noastră trecătoare dar şi la moarte, la Judecata de Apoi şi nu în ultimul rând să avem în vedere frumuseţea inexprimabilă şi aproape imposibil de descris a Raiului ceresc, de care se bucură şi se vor împărtăşi veşnic toţi sfinţii mucenici, mărturisitorii şi toţi creştinii care au câştigat prin multă străduinţă mântuirea. Să ne gândim însă şi la chinurile groaznice şi insuportabile ale iadului, care îi aşteaptă pe ceilalţi şi unde pedepsele pe care sunt obligaţi să le îndure atât creştinii cât şi necreştinii sunt torturi diabolice, cumplite şi tot veşnice…

        De asemenea este important să ştim că, credinţa singură şi formală nu mântuieşte pe nimeni. Pe lângă credinţă noi trebuie să avem şi faptele cele bune şi plăcute înaintea lui Dumnezeu iar credinţa trebuie să ne fie una vie, adică lucrătoare. Milostenia (pentru cei aflaţi în nevoi şi suferinţe), rugăciunea (mai ales pentru alţii) şi postul (trupesc şi sufletesc) sunt adevărate chei care deschid porţile mântuirii sufletelor noastre.

         În lumea de astăzi secularizată şi care se globalizează, cu siguranţă că nu este deloc uşor să fii un creştin ortodox autentic și să mărturiseşti până la capăt adevărul. Dar aşa cum dragostea faţă de cineva vedem că poate face minuni, că ne înalţă, ne face mai buni şi ne conduce la depăşirea iubirii de sine și individualismului pentru a ne dărui celor din jur şi fericirii lor, presupunând fireşte unele eforturi personale din partea noastră, tot astfel modul de viaţă ortodox cere mai multe sacrificii şi mai ales răbdare, multă răbdare. Părintele Ilie Cleopa, unul din marii duhovnici ai neamului românesc, chiar avea un sfat, o vorbă pe care o spunea adesea celor din jurul său: ,,Răbdare, răbdare, răbdare!”.

          Şi în definitiv nimeni nu se poate mântui doar dacă afirmă credinţa lui în Dumnezeu sau se rezumă numai la rugăciunea Tatăl nostru, crezând că în felul acesta gata, a rezolvat problema mântuirii. Putem spune desigur că şi diavolul crede în existenţa lui Dumnezeu şi se cutremură dar mai ştim că el nu face Voia Lui Dumnezeu pentru împlinirea poruncilor Lui, deși contribuie în mod indirect şi paradoxal fără să vrea prin ispitele lui la mântuirea omului pe care de fapt îl urăște de moarte. Drept exemplu putem aminti desigur cazul deţinuţilor mucenici şi mărturisitori din lagărele şi închisorile comuniste, care au suferit enorm şi mult timp teroarea şi chinurile torţionarilor lor dar au şi umplut cerul de sfinţi…

           Pentru mai multe detalii, puteţi accesa link-urile:

       ,,Cele mai frumoase sentinţe sau exprimări despre rolul duhovnicesc al încercărilor şi suferinţelor din această viaţă ni le-au lăsat Sfântul Marcu Ascetul, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Ioan Scărarul şi mai ales Sfântul Isaac Sirul, care vorbeşte despre o adevărată teologie a necazurilor sau a încercărilor.

          Necazurile, în viziunea acestor Părinţi duhovniceşti au mai multe dimensiuni şi urmăresc mai multe scopuri, în planul iconomiei divine, cu privire la fiecare persoană umană.

        Mai întâi, prin necazuri, Dumnezeu ne îndepărtează de păcate şi de patimi. Fiind o consecinţă a păcatelor noastre sau ale altora, încercările pot fi evitate prin ura păcatului. Pe de altă parte, ele îndeamnă la o tot mai accentuată pocăinţă, prin care se restabileşte transparenţa firii noastre în plan duhovnicesc.

         Încercările au la bază „o judecată dreaptă a lui Dumnezeu” . Scopul lor general este dobândirea vieţii virtuoase întru smerită cugetare…

         Mai mult pe http://www.doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/de-ce-dumnezeu-ingaduie

 

https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/08/10/despre-inalta-scoala-duhovniceasca-a-teologiei-necazurilor-radu-iacoboaie-9-august-2015/

https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/08/11/omul-modern-al-zilelor-noastre-nu-mai-stie-ce-este-pacatul-si-care-sunt-pacatele/

https://raduiacoboaie.files.wordpress.com/2014/08/timpul-marturisirii-adevarului2.pdf

                                                 Mișcarea pentru Apărarea Ortodoxiei

                                            nevrednicul Radu Iacoboaie, 18 mai 2016