Arhivele lunare: aprilie 2016

SCHIMBAREA LA FAȚĂ A ROMÂNIEI SE POATE FACE DACĂ GÂNDIM UN NOU SISTEM ELECTORAL ȘI DE PROMOVARE A ELITELOR ÎN SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ – Radu Iacoboaie, 7 aprilie 2016

images  images

       Frați români, fără îndoială că starea actuală deplorabilă a societății românești se datorează în cea mai mare măsură sistemului ,,democratic” pe care îl avem și care în opinia noastră trebuie schimbat, pentru că este unul eminamente vicios, complet neperformant și netransparent. Vedem de mult timp că sistemul actual promovează în fapt oamenii în funcție de bani (șpăgi sau mită) și relații (influență) în toate domeniile. Vorbim mereu de corupție ca flagel major dar nu se taie răul din rădăcină, nu se elimină cauzele acesteia.

        De aceea noi considerăm că trebuie neapărat schimbat modul de alegere și de promovare a elitelor românești în toate funcțiile de conducere ale statului, începând de la președinte și terminând cu ultimul parlamentar român. Rămân în continuare la fel în varianta actuală doar alegerile locale care desemnează primarii, prefecții și consilierii, dar cu amendamentul organizării lor în două tururi pentru a avea o mai bună legitimitate și să promoveze persoane mai competente să conducă administrația locală.

        Mai întâi o Comisie națională de juriști va trebui să întocmească un nou sistem electoral și să se adopte o nouă lege electorală. Apoi să se organizeze alegeri anticipate printr-un concurs mediatizat la nivel național pentru alegerea președintelui statului, miniștrilor și parlamentarilor.

Continuă lectura

Reclame

A APĂRUT NR.6 AL REVISTEI ON-LINE ROMÂNIA ORTODOXĂ, NUMĂR DEDICAT TUTUROR SFINȚILOR ROMÂNI

index

      ROMÂNIA ORTODOXĂ

                                      revistă online de spiritualitate și cultură

                                          MOTTO: ,,Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,

                                                           Țara mea de glorii, țara mea de dor…”

                                                                                (Mihai Eminescu)

             „Citeşte mult, ca Dumnezeu să-ţi limpezească mintea” (Părintele Dionysios)

        “Dumnezeu o să ne ceară socoteală pentru că nu am citit. Luaţi şi citiţi vieţile sfinţilor şi învățăturile Sfinţilor Părinţi.” (Părintele Iustin Pârvu)

           ,,Căci, atunci când se ridică sus oamenii de nimic, nelegiuiții mișună pretutindeni…” (Psalmul 11 al lui David, v.8)

            ,,Români, nu vă mai alegeți conducători care nu-și iubesc țara! (Petre Țuțea)

SUMARUL NUMĂRULUI 6aprilie 2016 (dedicat tuturor sfinților români)

Continuă lectura

ALȚI DOI DOMNITORI ROMÂNI CARE AU LUPTAT CU TURCII: IANCU DE HUNEDOARA ȘI RADU DE LA AFUMAȚI… – Radu Iacoboaie, 5 aprilie 2016

index  index

          Vă rugăm să alegeți cel mai bun articol dintre cele mai reușite articole de pe internet despre domnitorii români Iancu de Hunedoara și Radu de la Afumați, care au îndrăznit cu mult curaj să înfrunte Imperiul Otoman, împiedicând totodată islamizarea Țărilor Române și transformarea lor în pașalâc turcesc:

A. http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/scrisoarea-emotionanta-a-lui-iustin-parvu-adresata-poporului-roman–13474.html

B. http://marivoievoziairomaniei.weebly.com/iancu-de-hunedoara.html

C. http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Iancu_de_Hunedoara

D. https://saccsiv.wordpress.com/2015/05/25/daca-nu-erau-ei-azi-europa-era-califat/

Continuă lectura

CEREM REFERENDUM PENTRU IEȘIREA ROMÂNIEI DIN UE. PĂRINTELE IOANICHIE BĂLAN AVEA DREPTATE: NU TREBUIA SĂ INTRĂM ÎN NATO ȘI ÎN ACEASTĂ UNIUNE EUROPEANĂ ANTICREȘTINĂ! – Radu Iacoboaie, 5 aprilie 2016

         Frați români, suntem în aprilie 2016… Au trecut mai bine de nouă ani de când România a intrat în această așa-zisă Uniune Europeană. Dacă vom face un minim exercițiu de gândire și de evaluare a efectelor acestei decizii politice luate de către parlamentarilor noștri (îndeosebi de cei din PSD, care s-au ocupat cel mai mult de negocierea aderării la aceste structuri conduse de oculta mondială), vom realiza că România nu a obținut practic mai nimic, decât o agravare a sărăciei pentru cea mai mare parte a populației și crearea în plus a unei stări morbide de demoralizare, resemnare, disconfort și apatie care domină întreaga societate românească. Pentru că mulți români s-au așteptat totuși că poate va fi mai bine…

        Părintele Ioanichie Bălan de la mănăstirea Sihăstria, ne atrăgea atenția încă din anul 1997 să nu intrăm în NATO și Uniunea Europeană, organizații pe care le vedea ca profund anticreștine. Dar cine l-a ascultat? L-a ascultat oare vreun politician sau vreun jurnalist mai cunoscut din România? Ba există chiar temeri că părintele a murit otrăvit și nu a murit de boală sau bătrânețe.

Continuă lectura

NE DISTRUG ECONOMIC ÎN MOD SISTEMATIC ȘI NIMENI NU FACE NIMIC? ROMÂNIA SE STINGE SUB OCHII NOȘTRI… – Radu Iacoboaie, 4 aprilie 2016

       De la bun început trebuie să facem precizarea că acest articol nu își propune să demoralizeze pe nimeni. Dar în opinia noastră trebuie să identificăm cât mai mult și mai urgent răul din societatea românească și apoi să găsim soluții.

       Se întâmplă ceva în România și nu de azi sau de ieri, ci de vreo șapte decenii. De când ne-am pricopsit pe 6 martie 1945 cu regimul comunist adus de evreii bolșevici veniți pe tancurile sovietice. Asistăm impasibili practic la o acțiune de distrugere sistematică a României pe toate planurile, inclusiv cel economic iar autoritățile statului sunt paralizate și dau din umeri neputincioase fără a face nimic să îndrepte lucrurile…

Continuă lectura

ASASINAȚI DE CĂTRE SERVICII SECRETE STRĂINE: NICOLAE IORGA ȘI VIRGIL MADGEARU… – Radu Iacoboaie, 3 aprilie 2016

images  madgearu

        Cercetările mai recente ale unor istorici militari au evidențiat chiar cu unele dovezi faptul că asasinarea celor două mari personalități, a marelui istoric Nicolae Iorga și a economistului Virgil Madgearu nu a fost comisă de Mișcarea Legionară și că ea a servit de fapt intereselor și lăcomiei a două mari puteri de atunci: Uniunea Sovietică și Germania.

       Putem înțelege astfel mult mai ușor astăzi de ce naționalistul Nicolae Iorga trebuia neapărat anihilat (pentru că prin poziția exprimată în public incomoda mult prea mult propaganda bolșevică din România) iar Virgil Madgearu ca ministru al economiei deranja în mod evident interesele economice pragmatice și acaparatoare ale Reich-ului german (interesat a exploata rezervele și resursele României fără a plăti sau oferind altceva în schimb, cum ar fi accesul la tehnica militară).

        Și s-a găsit și țapul ispășitor, adică aceste crime care au revoltat profund societatea românească pentru mult timp au fost atribuite sau pasate legionarilor, naționaliștilor pur sânge. Adică doi iepuri împușcați dintr-un singur foc cum spune o zicală de pe la noi. Adică și-au atins scopurile dar în același timp și-au anihilat discret și în mare măsură și adversarii politici…

Continuă lectura

MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI PROPUNE SCHIMBAREA DENUMIRII CATEDRALEI DE LÂNGĂ CASA POPORULUI ȘI ALTE 9 MĂSURI ÎMPOTRIVA PAN-EREZIEI ECUMENISMULUI – Radu Iacoboaie, 3 aprilie 2016, Duminica Sfintei Cruci

images  images

images  index      

        Iubiți frați ortodocși, mare este puterea Sfintei Cruci! Și în Duminica Sfintei Cruci se cuvine să mărturisim și noi cu mai mult curaj sfânta noastră credință – ortodoxia și să ne gândim mai mult la semnificațiile principale ale Sfintei Cruci.

        Așa cum știm, Sfânta Cruce este simbolul central al creștinismului iar atunci când noi ne facem semnul Sfintei Cruci, facem o adevărată mărturisire de credință în Sfânta Treime, în Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Sfânta Cruce are puterea inclusiv să alunge și să înfrângă demonii, pentru că se tem de ea. Pentru că prin Sfânta Cruce au fost biruiți de nenumărate ori. Aduceți-vă aminte de împăratul Constantin cel Mare căruia i s-a arătat pe cer că în acest semn divin (Sfânta Cruce) va birui și l-a pus atunci pe armele și armurile ostașilor…

         Nu credeți în filme cu un conținut subversiv precum ,,Mesagerul iadului” (cu Chuck Norris, adept al unei secte și filosofiei Zen) în care ni se arată cum unui preot catolic diavolul îi smulge inima din piept cu toate că acesta îi pusese în față Sfânta Cruce. Acest lucru ne arată mai degrabă faptul că pe de o parte Harul nu mai lucrează la catolici (lucru adevărat în opinia noastră), dar pe de altă parte scenariul prezentat în film merge cu ideea mai departe încercând să convingă spectatorii că Sfânta Cruce nu are nicio putere înaintea diavolului, ceea ce este o mare minciună. De altfel, masonii au tot interesul să producă asemenea filme pentru că ei sunt de fapt fariseii și cărturarii moderni ai zilelor noastre…

Continuă lectura