SCHIMBAREA LA FAȚĂ A ROMÂNIEI SE POATE FACE DACĂ GÂNDIM UN NOU SISTEM ELECTORAL ȘI DE PROMOVARE A ELITELOR ÎN SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ – Radu Iacoboaie, 7 aprilie 2016

images  images

       Frați români, fără îndoială că starea actuală deplorabilă a societății românești se datorează în cea mai mare măsură sistemului ,,democratic” pe care îl avem și care în opinia noastră trebuie schimbat, pentru că este unul eminamente vicios, complet neperformant și netransparent. Vedem de mult timp că sistemul actual promovează în fapt oamenii în funcție de bani (șpăgi sau mită) și relații (influență) în toate domeniile. Vorbim mereu de corupție ca flagel major dar nu se taie răul din rădăcină, nu se elimină cauzele acesteia.

        De aceea noi considerăm că trebuie neapărat schimbat modul de alegere și de promovare a elitelor românești în toate funcțiile de conducere ale statului, începând de la președinte și terminând cu ultimul parlamentar român. Rămân în continuare la fel în varianta actuală doar alegerile locale care desemnează primarii, prefecții și consilierii, dar cu amendamentul organizării lor în două tururi pentru a avea o mai bună legitimitate și să promoveze persoane mai competente să conducă administrația locală.

        Mai întâi o Comisie națională de juriști va trebui să întocmească un nou sistem electoral și să se adopte o nouă lege electorală. Apoi să se organizeze alegeri anticipate printr-un concurs mediatizat la nivel național pentru alegerea președintelui statului, miniștrilor și parlamentarilor.

       Vom schița mai jos pe scurt un proiect de schimbare a sistemului, care firește poate fi discutat și dezbătut public și poate fi oricând îmbunătățit. Astfel, în locul imposturii actuale bazate în fond pe mită și trafic de influență, vom pune competența personală într-un anumit domeniu, precum și gradul de cultură și inteligență. Desigur că nu oricine poate ajunge într-o funcție de conducere a statului român, așa cum se întâmplă însă în prezent și vedem cazuri chiar de parlamentari care nu prea știu nici măcar să vorbească gramatical, darămite să mai și țină un discurs sau un punct de vedere serios în Parlament.

        Așadar sistemul de alegere și promovare a elitei societății românești va avea la bază un concurs televizat în direct la TVR 1 și mediatizat prin toate mijloacele de informare în masă (adică vom avea o competiție cât se poate de loială precum în sport).

    Astfel, președintele, miniștrii, secretarii de stat și subsecretarii, parlamentarii (300) vor putea fi aleși cât se poate de democratic (asigurându-se practic egalitatea de șansă pentru toți cetățenii români!) printr-o transparență totală și aleșii noștri se vor bucura în final de toată legitimitatea și susținerea publicului larg.

        Vorbim despre un concurs bazat pe un set de întrebări legate de domeniul de pregătire (cel specificat în CV-ul fiecăruia depus la Autoritatea Electorală Centrală) și întrebări legate de cultură și inteligență. Aceste întrebări vor fi alese aleatoriu printr-un sistem informatic de către Biroul Electoral Central.

        Pentru funcția de președinte al statului român credem noi că este bine să fie puse câteva condiții în plus (să fie ortodox, bun patriot). În rest, oricine poate candida dacă este cetățean român, are mai mult de 20 de ani și nu are cazier și nu este de asemenea anchetat în vreun dosar penal. Pentru miniștri, secretari și subsecretari de stat, candidatul trebuie să vizeze numai domeniul său de pregătire (de pildă să lucreze în sistemul juridic dacă dorește să candideze pentru postul de ministru al Justiției).

        Președintele va fi desemnat astfel foarte simplu, în persoana care obține în urma concursului televizat în direct cel mai mare punctaj dintre toți candidații care se prezintă la concurs și întrunește condiția de ortodox și bun patriot. Apoi urmează în ordine primul-ministru, miniștrii, secretarii de stat, parlamentarii. Prin urmare primul-ministru nu va mai fi desemnat de președintele statului ca înainte și nici nu își va mai desemna singur miniștrii din Guvern. Orice remaniere ulterioară a Guvernului se va face tot printr-un concurs transparent pentru ocuparea posturilor.

      Primul candidat din domeniul juridic (cu cel mai mare punctaj) va fi desemnat spre exemplu ministrul Justiției și așa se va proceda mai departe în fiecare minister. Cei cu un scor mai mic devin automat în continuare secretari și subsecretari de stat, după care urmează cei 300 de parlamentari.

        Vă rugăm să comentați acest proiect de mai sus și eventual necesitatea lui. Sau să veniți dumneavoastră cu un alt proiect asemănător pentru ca în România să aibă loc în sfârșit o schimbare la față și să punem un început bun. Numai uniți vom putea schimba România!…

                                                  Mișcarea pentru Apărarea Ortodoxiei

                                             nevrednicul Radu Iacoboaie, 7 aprilie 2016

10 gânduri despre „SCHIMBAREA LA FAȚĂ A ROMÂNIEI SE POATE FACE DACĂ GÂNDIM UN NOU SISTEM ELECTORAL ȘI DE PROMOVARE A ELITELOR ÎN SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ – Radu Iacoboaie, 7 aprilie 2016

  1. Ovidiu

    Deocamdata exista o Constitutie in vigoare care produce efecte. Daca vrem sa o modificam si eu sunt de acord cu acest lucru, sa ne apucam de treaba, pentru ca nu este chiar atat de simplu. Una dintre problemele cheie ar fi gestionarea adeziunilor si directionarea lor ca acestea sa fie cu adevarat eficiente si sa se regaseasca in noul text fundamental. De ex., eu doresc ca persoanele eligibile pt. Camera Deputatilor sa aiba de la 30 ani in sus. Iar la Senat de la 40 ani. Adica oameni maturi cu profesii comfirmate, nu tineri necopti, fara cariere, ajutati de parinti, rude si prieteni. Profesia de politician pe mine ma umple de dezgust. Deasemenea acestia trebuie sa intruneasca si alte conditii, ca de pilda cunoasterea unei limbi de circulatie internationala, vorbita fluent. Daca a facut sau face parte din grupari, asociatii, organizatii cu caracter obscurantist, care impun depunerea vreunui juramant, adeziune si care sa fie impotriva intereselor tarii si a cetatenilor acesteia. Deocamdata atat. Doamne Ajuta!

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

Lasă un comentariu