FRAȚI ORTODOCȘI, CEREȚI ÎN CONTINUARE CANONIZAREA SFINȚILOR MUCENICI ȘI MĂRTURISITORI DIN TEMNIȚELE COMUNISTE! – Radu Iacoboaie, 9 martie 2016

         Când Patriarhia Română tace, când Sfântul Sinod tace, când aproape toți ierarhii, preoții și monahii Bisericii Ortodoxe Române tac, mirenii au datoria aceasta creștină să iasă în față și să mărturisească cu toată puterea lor duhovnicească adevărul și credința ortodoxă lucrătoare, aidoma înaintașilor lor care au suferit nenumărate și sălbatice privațiuni, torturi, închisoare și dintre care unii au suferit chiar moartea martirică, botezul sângelui. A nu-ți cinsti sfinții și eroii neamului considerăm că este mai mult decât o crimă și o crasă nerecunoștință față de neamul căruia aparții prin naștere!
        Poporul român are nevoie mereu de ajutorul neprețuit al tuturor sfinților. Și vedem că avem mulți sfinți români care încă nu apar în calendarul ortodox. Cei care se opun canonizării sfinților închisorilor comuniste ne spun culmea, că avem deja prea mulți încercând să ne descurajeze… Adică cum? Oare sunt prea mulți?!… Cine poate să decidă și pe ce bază numărul lor și să aleagă între sfinți? A hotărî care sfinți români merită canonizați și să apară în calendar și care nu, considerăm că este o dilemă cu totul împotriva firii și adevărului…


          Frați români, de ani de zile s-a cerut public canonizarea sfinților români din închisori, a mucenicilor și mărturisitorilor față de care mulți români nutresc deja o mare și binemeritată evlavie (s-au întâmplat și nenumărate minuni legate de sfintele moaștele ale acestora, îndeosebi de moaștele părintelui Arsenie Boca și mormântul său la care merg români de pretutindeni) și totuși în mod inexplicabil ne izbim permanent de un zid de gheață și de tăcere din partea conducătorilor Bisericii Ortodoxe Române.
Devine tot mai evident un lucru. Se tem. Dar de ce se tem dânșii de canonizarea sfinților români din închisori precum Valeriu Gafencu, Ilie Lăcătușu, Arsenie Boca, Iustin Pârvu, Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Virgil Maxim, Ioan Ianolide și mulții alții? Ar putea avea ei oare ceva de ascuns în această privință?
          Și-ar recunoaște poate într-o anume măsură implicarea sau complicitatea lor cu fostul regim criminal comunist și de aceea nu pot și nu doresc să se afle adevărul până la capăt? Se tem că adevărul ocultat, denaturat grav sau distorsionat mereu de către comuniști și neocomuniști despre Mișcarea Legionară va ieși astfel la lumină și odată cu acesta și adevărul despre masonerie, lucru total de nedorit și care trebuie împiedicat cu orice preț? Pentru că puterea masoneriei (ocultei mondiale) stă tocmai în caracterul ei ascuns și în acțiunile sale discrete în tot acest plan premeditat și sistematic de acaparare a întregii puteri la nivel global.
          Există evrei sioniști în țară și în străinătate care prin puterea și influența lor colosală nu permit Patriarhului și ierarhilor ortodocși să facă asemenea acte ,,necugetate” sau ,,incorect politic” potrivit viziunii lor radicale de ,,popor ales” și în zilele noastre?
          Suntem noi românii oare un popor blestemat ale cărui dorințe nu le ascultă nimeni dintre conducătorii lui vremelnici, care poate nici nu vor să audă și să țină seama de ele?
Sunt oare necazurile care se abat tot mai tare peste suflarea românească în ultimii ani absolut întâmplătoare și credeți oare că acestea nu au nicio legătură cu refuzul categoric al conducătorilor BOR de a fi canonizați sfinții mucenici și mărturisitori din temnițele comuniste?

         Sunt desigur numai câteva întrebări dintr-un lung șir care încă își așteaptă cuminte răspunsul…

                                                          Mișcarea pentru Apărarea Ortodoxiei
                                                    nevrednicul Radu Iacoboaie, 9 martie 2016
         Reproducem mai jos integral două articole de excepție în acest sens:
                                           IUBIŢI FII ORTODOCŞI AI ACESTUI NEAM,

         Ortodoxia şi neamul nostru au coexistat încă din primele veacuri ale creştinismului şi de atunci ortodoxia a fost sufletul acestui neam. De aceea noi am şi dăinuit în istorie cu demnitate până astăzi, datorită binecredincioşilor noştri voievozi şi tuturor mărturisitorilor şi rugătorilor acestei ţări, care au preferat mai bine să moară decât să vândă credinţa predată nouă de Sfântul Apostol Andrei şi au fost totdeauna conştienţi că aceasta este cinstea şi puterea neamului, şi nu altceva. Datorită faptului că am păzit credinţa nevătămată mai rezistă acest neam în istorie, acum.
         Dragi credincioşi, vă aduc în atenţie faptul că de noi depinde soarta acestui neam, de noi depinde predania pe care o vor moşteni fiii fiilor noştri, de noi depinde mântuirea acestui neam. Învăţaţi de la eroii şi martirii noştri cum s-au luptat să ne păstreze nouă, celor de azi, învăţătura strămoşilor noştri. Ei nu au tăcut, dragii mei, niciodată când a fost vreme de mărturisire, când vrăjmaşii ortodoxiei năvăleau asupra credinţei noastre. Chiar dacă mulţi au tăcut, mari oameni de stat, mari feţe bisericeşti, poporul credincios nu a tăcut, totdeauna s-au găsit oameni de valoare, investiţi cu putere de sus, care să mărturisească adevărul.
          Ceea ce se întâmplă astăzi în viaţa noastră bisericească este foarte grav, nu este lucru lipsit de importanţă. Nu trebuie să trecem indiferenţi pe lângă problemele cu care se confruntă Biserica noastră. Sfinţii Părinţi aşa ne învaţă, că atunci când credinţa ne este primejduită, porunca Domnului este să nu păstrăm tăcerea şi nimeni nu este îndreptăţit să zică „dar, ce, eu sunt prea mic, cine sunt eu să mă amestec în problemele Bisericii”? Nu, dragii mei, Sfinţii Părinţi ne învaţă că dacă noi vom rămâne nepăsători şi vom tăcea, pietrele vor striga. Este necesar să ne cunoaştem catehismul, canoanele şi învăţătura Bisericii noastre. Pentru că uitaţi ce se întâmplă – trecem indiferenţi pe lângă un gest precum al acestui ierarh, care a îndrăznit să treacă cu atâta uşurinţă peste stavilele puse de dumnezeieştii Părinţi şi anume să se împărtăşească cu cei ce au apostat, pentru că greco-catolicii au fost şi rămân schismatici, afurisiţi de Biserica Ortodoxă.
         Vedeţi dumneavoastră acum? Aceste vremuri sunt mult mai dificile, pentru că ei acum încearcă să ne amăgească prin căi diplomatice, politiceşti, să ne ştirbim credinţa, unindu-ne ca într-o hora unirii cu toate credinţele eretice. Sărmanii greco-catolici, ei nu au făcut decât să cadă în plasa papistaşilor, să fie o unealtă a lor, chiar dacă ei nu sunt conştienţi de lucrul acesta. Nu avem nimic cu bieţii greco-catolici, îi lăsăm să se roage liniştiţi în bisericile lor, dar să nu atenteze la bisericile şi credinţa noastră. Noi îi respectăm pe toţi, noi nu am purtat niciodată un prozelitism aşa cum a purtat Biserica Catolică, noi nu am impus niciodată cu forţa credinţa noastră, nimănui.
         Cu toţii ştim cât au suferit ortodocşii noştri din Ardeal în timpul uniaţiei. Câte falsuri, câtă mişelie, câtă necinste! Acestea au fost dintotdeauna metodele romano-catolicilor. Ce încredere putem avea noi în ei? Ce unire şi amestec să avem noi cu ei? Nu vedeţi unde a dus tot acest ecumenism? Am ajuns să pătăm faţa ortodoxiei prin acest act necanonic al Mitropolitului Nicolae Corneanu. Numai durere şi suferinţă au adus papistaşii neamului nostru. Duşmanii adevărului vor cu orice preţ să ne compromită. Ei nu mai vin să te atace direct, ca în alte vremuri, ci vin cu viclenie, cu înşelătorie. De aceea şi Mântuitorul ne spune să ne păzim de lupii cei în piei de oi şi că vor veni învăţători mincinoşi. Ce încredere să avem noi în acest ecumenism, când, aşa cum spune şi Părintele Stăniloae, romano-catolicii au făcut din problema reunirii bisericilor un obiect de târguială confesională? Pe ei prea puţin îi interesează să fie în adevăr, la ei primează supremaţia papei. Toate încercările de unire din istoria Bisericii nu au făcut altceva decât să agraveze şi mai mult neînţelegerile dintre Apus şi Răsărit; au dus şi la mai mari neînţelegeri şi politice şi economice şi militare. Au căutat permanent să se extindă aşa după cum au obiceiul şi până astăzi, căci papalitatea nu este altceva decât coroana marelui imperiu roman, aşa cum spuneau ei că papa este soarele, iar împăratul este luna.
         Câte suferinţe şi umilinţe au răbdat bieţii români ardeleni, pentru că nu erau lăsaţi să-şi săvârşească în linişte cultul lor, liturghia lor. Darnu au stat nepăsători, au mărturisit alături de Sfinţii Visarion, Sofronie şi Oprea. Aceştia să fie pildă pentru noi. Iată câtă durere şi curaj în acelaşi timp reiese din cererile lor către regina Maria Tereza:
„Iată noi, ţăranii din principat, facem de ştire Măriilor Voastre, anume din acest judeţ al Hunedoarei, al Albei, al Zarandului, împreună cu scaunele cele mai îndepărtate, despre acest lucru, că noi aşa poftim de la cel mai mare, până la cel mai mic… Toate neamurile îşi au legea lor, şi au pace în legea lor. Şi proorocul Moise a dat legea jidovilor şi ei o ţin în pace, iar noi suntem prigoniţi neîncetat pentru legea noastră. De ce nu ne daţi pace ca să ne odihnim? De ce să dăm uniţilor bisericile, pe care bieţii de noi le-am zidit, cu cheltuiala şi cu mâinile noastre? Nu, niciodată până ce suntem vii! Dar să fim scurţi, cinstiţi domni: când va sosi episcopul şi stăpânul legii noastre şi va face judecată asupra bisericilor, care să se dea uniţilor, le vom da; până atunci însă nu. Căci e păcat mare să rămână bisericile închise în acest post. Nu-i cu cuviinţă, nici Dumnezeu nu vrea şi nici românii nu o îngăduie. Căci prea de ajuns ne-am rugat cu toată cuviinţa, şi n-am primit nici un răspuns, ca şi când niciodată nu ne-am fi rugat. Nici noi nu suntem vite, cum cred Măriile Voastre, ci avem biserica noastră. Iar bisericile nu de aceea sunt clădite, ca să rămână goale, şi nici noi nu ne vom mai închina în grajduri, ci ne vom duce la biserici, ca să ne rugăm acolo şi ca să nu rămână goale“.
         Vedeţi cum a supravieţuit ortodoxia? Prin dârza rezistenţă a poporului, a clerului şi a monahilor. De la început ei s-au folosit de conducători slabi, de ierarhi slabi, pe care i-au momit cu făgăduinţe zadarnice, dar credincioşii au stat în picioare. Şi ca să vedeţiviclenia şi perfidia lor, ascultaţi ce spune într-o scrisoare din 11 martie 1701 a lui Gavril Kapy – superiorul „Misiunii de propagandă catolică în Dacia” către cardinalul Leopold Kollonits:
„Eu cred că acum va fi de ajuns să ne mulţumim cu primirea unirii în principiu, fiindcă ar fi foarte periculos, ba chiar imposibil, să înlăturăm toate obiceiurile cele rele ale Românilor. De aceea va fi de ajuns, ca episcopul şi ceilalţi dintre ei, când vor face în viitor mărturisirea credinţei şi a unirii, să promită în general, că voiesc să depindă de biserica catolică şi de oficianţii substituiţi şi că voiesc să trăiască după ritul grecesc aprobat de biserica catolică şi în alte ţinuturi. Va fi apoi datoria noastră pe viitor, să schimbăm încetul cu încetul multe din obiceiurile lor, şi anume să le schimbăm chiar şi liturghia şi forma cultului divin spunându-le, că obiceiurile acestea s-au introdus la ei din prostia şi neştiinţa preoţilor lor din ţările acestea.” Acestea au fost adevăratele intenţii ale iezuiţilor.
          La sinodul de la Ferrara Florenţa (1438-1439), mulţi ierarhi au căzut, dar s-au pocăit şi vedeau această cădere mai rea decât oricare. De ce să repetăm greşelile lor, când putem să învăţăm din greşelile lor?
          Catolicii au folosit foarte mult politica în viaţa bisericească. Ea este lipsită de curăţie, foloseşte necinstea şi fariseismul politic. Din pricina catolicismului am ajuns la un moment dat ca Ardealul să cadă în mâinile lor fără nici un drept, în sfârşit, de apel, până în zilele noastre; astăzi noi nu mai suntem în măsură să stăpânim ţara aceasta a noastră. Ei încearcă să ne cotropească pe toate căile: şi pe cale religioasă, şi pe cale comercială, şi pe cale financiară, nu mai vorbesc de calea lingvistică, nu mai găseşti nici un indicator în limba română, iar terenurile şi întinderile mari pe care le cumpără grofii ăştia din Ardeal sunt în mâinile lor.
          Să ne aducem aminte de scrisoarea Patriarhului Dosoftei către Episcopul Atanasie Anghel, care căzuse în ispita uniatismului şi care îl mustră aşa: „Chir Atanasie, adu-ţi aminte că ai venit în Ţara Românească şi ai cerut să te fac mitropolit în părţile acelea, adu-ţi aminte cum te-am înţeles că eşti om rău şi că inima ta nu era dreaptă cu Dumnezeu şi a trecut atâta vreme şi înconjurai drumurile şi apoi cu făgăduielile tale şi cu înfricoşatele-ţi jurăminte ne-ai mişcat şi pe noi şi pe ceilalţi de te-au ales arhiereu şi la urma urmei ai fost hirotonisit cu cinste şi ai fost socotit de toţi mai presus decât ţi se cădea. Ai mărturisit înaintea îngerilor, a arhanghelilor şi a lui Dumnezeu, că vei avea credinţă în Sfinţii Părinţi şi a lui Dumnezeu Biserică. Apoi a venit aici un tânăr şi ne-a spus că te-a văzut la Viena şi ai liturghisit cu cardinalul şi alţi popi frânceşti şi de două ori în acea liturghie frâncească te-ai lepădat de Sfânta biserică a toată lumea. Ai mărturisit Biserica Romei, ceea ce înseamnă: schismatică şi eretică. În sfârşit am auzit că te-ai întors în Ardeal şi erai pe căruţă cu şase cai şi înaintea ta au aprins făclii, că ai strâns preoţi şi le-ai făgăduit iertare de dăjdii şi alte lucruri lumeşti, numai să fie uniţi, ceea ce e totuna ca şi a fi despărţiţi de Dumnezeu (…) şi astfel te-ai făcut din păstor lup, pentru că oile ţi le iei din stâna lui Hristos şi le răpeşti în gura diavolului… Ci eu îţi spun: fiule Atanasie, pe care iarăşi te plâng până ce Hristos va lua chip în tine, vino-ţi în simţire, nu te teme de jurăminţile ce le-ai făcut la Viena, ci teme-te de acelea ce le-ai făcut când te-ai hirotonisit arhiereu. Nu eşti copil mic, gândeşte-te că ale latinilor sunt îndoiri, sunt lucruri schismatice, sunt minciuni, sunt înşelăciune, sunt străine de Sfânta Evanghelie şi de Sfinţii Părinţi“.
        Aşadar să nu ne facem părtaşi la erezie, ci mai bine să murim muceniceşte pentru adevărul Bisericii lui Hristos, după cum spune şi troparul: „Sfinţilor mucenici, care bine v-aţi nevoit şi v-aţi încununat, rugaţi-vă Domnului să se mântuiască sufletele nostre“.
Fraţi români, nu daţi uitării martirajul Sfinţilor noştri! Apăraţi-vă credinţa şi sufletele voastre şi ale fiilor voştri.
                                                              Mănăstirea Petru-Vodă,
                               8 iunie 2008, Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul Întâi Ecumenic

          Sursa: blogul DanielVla, 27 martie 2014, articolul Să ne mai amintim ce spunea Părintele Iustin Pârvu: “Nu daţi uitării martirajul Sfinţilor noştri”

 

          Unul din punctele de vedere împărtăşit de aceşti sfinţi este că totul se vede la Dumnezeu, totul este proniator şi nimic întâmplător. Asemenea lui David care a fost prigonit de regele Saul şi chiar a vrut să-l ucidă în repetate rânduri, nu a putut Saul să-l urască pe David cât l-a iubit David pe Saul ca rege al său; tot aşa nu au reuşit nici torţionarii regimului comunist să-i extermine pe sfinţii mucenici şi mărturisitori, cât au reuşit sfinţii închisorilor să îndeplinească porunca din Evanghelie: ”iubiţi pe vrăjmaşii voştri”.
         Regimul de la Aiud, Gherla, Pitesti, Râmnicu Sărat, Tg. Ocna etc. a fost unul de exterminare, dar toate planurile diabolice din închisorile noastre cu deţinuţi politici până la urmă au fost demascate. Oricât de loviţi şi de torturaţi au fost aceştia, ei se rugau pe ascuns să vadă cele drepte ale lui Dumnezeu, nu judecau fără să nu cerceteze în amănunţime, se rugau să nu cadă întru moartea compromisului reeducării şi oricât de greu şi de imposibil părea totul, vedeau voia lui Dumnezeu în toate, fie că trăiau, fie că mureau, totul era să nu te clatini în credinţa ta, dar pentru acest lucru a fost nevoie de o cernere cumplită.
         Iată ce spune Ioan Ianolide, un sfânt mărturisitor în “Întoarcerea la Hristos”: “Vorbim din plinul vieţii în Hristos, din adâncul celei mai cumplite prigoniri, din experienţa dăruirii până la jertfă. Am cunoscut oameni care au realizat plinul uman, sfinţenia, mucenicia – dar printr-o cernere cruntă”. De fapt titlul ”Întoarcerea la Hristos“ vrea să sugereze că numai cu Hristos putem birui până la marginile lumii; sfinţii închisorilor au fost păziţi în timpul cernerii precum David în lupta cu duşmanii lui Israel, primii se rugau neîncetat, al doilea, David, rostea psalmi în mijlocul luptei.

        Aceşti sfinţi ai închisorilor comuniste au fost vase alese de Dumnezeu, au iubit necondiţionat pe aproapele său. Aşa au fost Sfântul Valeriu Gafencu, Sfântul Marturisitor Ilie Lăcătuşu, Sfântul Preacuvios Părinte Iustin Pârvu, Sfântul Mărturisitor Părinte Arsenie Papacioc. Mărturisitorii Virgil Maxim, Ioan Ianolide şi mulţi, mulţi alţii.
Există o legătura strânsă între chip- privire şi suflet; literatura de specialitate, psihologia mai ales, delimitează trăsăturile profilului omului pătimaş, omului bolnav, omului însingurat, încât pe drept se mai spune : “faţa spune viaţa“ sau “ochii sunt oglinda sufletului”, iar sufletul nu are preţ de răscumpărare spune psalmistul David, ca să nu mai vorbim de dorul după chipul celor dragi, după privirea lor, după vorbele şi duhul lor.

         Tot în Noul Testament Evanghelia după Ioan Cap. 9 versetele 1-40, pericopa care mai este cunoscută și ca “Vindecarea orbului din nastere” din care sintetizăm:
         Un orb din naştere Îl întâlneşte pe Iisus şi-I cere ceea ce I-am fi cerut oricare dintre noi: să vadă! Orbul este dus la mai marii sinagogii şi într-un fel le ţine lecţii fariseilor de cum acuma vede şi înainte nu vedea, culminând cu acea remarcă: “Nu cumva voiţi şi voi să va faceţi ucenici ai Lui?”, orbul este batjocorit şi scos afară din sinagogă, apoi face mărturisirea de credinţă în faţa lui Hristos şi iată cum se termină această pericopă evanghelică: “Şi au auzit acestea unii dintre fariseii care erau cu El şi I-au zis: Oare şi noi suntem orbi?”
         O lume încape în privirea unui om după cum în inima împietrită a unui om nu încape nici cea mai evidentă realitate decât orbirea însăşi. Aceşti sfinţi mucenici trebuiau să rămână orbi ca şi cum nici n-ar fi existat, dar s-au potrivit măsurile vremii cu lucrările lui Dumnezeu, aşa de minunat a lucrat Dumnezeu cu ei, încât s-a vazut cine sunt ucenicii lui Hristos şi cine sunt orbii vremurilor noastre. Tăgăduirea minunii făcută de Hristos se aseamănă cu tăgăduirea recunoaşterii sfinţeniei acestor mucenici şi a faptului că Hristos a lucrat în ei: Hristos le-a uns ochii cu tina din pământul Golgotei pătimirii şi îngropării Sale şi le-a dat acestor sfinţi să vadă în duh şi în adevăr. Mărturisirea lui Hristos a fost proba de rezistenţă, motivul de prigoană, de orbire a unora şi de înveşnicire a altora. Într-un fel mai marii sinagogii adeveresc ce spune psalmistul: “Se cunoaşte Domnul când face judecata! Întru faptele mâinilor lui s-a prins păcătosul“ (Psalmul 9), adică deşi vedeau evidenţa minunii, se împiedicau în litera legii iar unii farisei sfârşesc prin a spune de fapt o mare problemă a zilelor noastre; frica de mărturisire sau mărturisirea în parte… “oare şi noi suntem orbi”?
         Tocmai în aceasta constă şi paradoxul canonizării acestor sfinţi ai închisorilor, că deşi ştim bine că Hristos a lucrat prin ei, tăgăduirea muceniciei şi sfinţeniei lor, ne duce într-o situaţie fără de ieşire: ori nu mai ştim unde este Hristos, asemenea orbului care le spune fariseilor: “Tocmai în aceasta stă minunea, că voi nu ştiţi de unde este, şi El mi-a deschis ochii”, ori sfârşim prin a spune ca fariseii: ”Oare şi noi suntem orbi” ?- adică ne facem că nu vedem, ne opunem evidenţei lucrării Duhului Sfânt. În cele din urmă orbul din pericopa evanghelică a fost urât de mai marii sinagogii, adeverindu-se cuvintele Mântuitorului: ”Din pricina numelui Meu veţi fi urâţi, şi în lume necazuri veţi avea” la fel şi cu sfinţii închisorilor comuniste, din pricina dragostei arătate lui Hristos au fost prigoniţi. Să luăm aminte.
          Tot aici, la Evanghelia “Orbului din naştere”, menţionăm poezia mărturisitorului Radu Gyr “Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane”. Ridică-ţi privirea Gheorghe, ridică-ţi privirea Ioane, am putea spune, dar cu înţelepciune, fără răutate, fără instigare, ci cu responsabilitate faţă de greutatea şi zăduful zilelor noastre, de altfel o poezie actuală pentru care Radu Gyr a fost condamnat pe viaţă. Iar cât priveşte frumuseţea poeziei lui Radu Gyr se potriveşte psalmul: “Limba mea este trestie de scriitor ce scrie iscusit” (Psalmul 44).
         Starea sufletului acestor sfinţi mucenici şi mărturisitori în rugăciunile lor, deseori s-a asemănat cu starea Mântuitorului din noaptea din grădina Ghetsimani. Carateristica comună acetor sfinţi a fost intensitatea rugăciunii şi a pocăinţei; Sfântul Valeriu Gafencu şi alţi mărturisitori au atins starea de nepătimire sufletească şi de iubire necondiţionată prin preocuparea sufletului lor, în ceas de noapte şi nu numai pentru rugăciunea inimii. Asta au făcut sfinţii închisorilor comuniste: s-au mulţumit cu puţin, au făcut din noapte zi, au învăţat să tacă şi mai mult să se roage, şi-au sfinţit viaţa de aici de pe pământ deoarece şi-au făcut voia lor totuna cu voia lui Dumnezeu.
        Aceste raportări la textele scripturistice pentru sfinţii mucenici şi mărturisitori din temniţele comuniste conduc spre sfinţenia acestora şi nu spre o cerşire a canonizării lor, asta deoarece pe viitor există pericolul prezentării denaturate, deformate a jertfei lor, miza fiind -paradoxal- călăul să devină erou, dar Dumnezeu are grijă de sfinţii Săi din veac în veac. Să luăm aminte!

        Câteva referiri asupra privirii unor sfinţi mucenici şi mărturisitori:

        Sfântul Valeriu Gafencu– Se spune că dacă te uitai în privirea lui se răspândea un duh de pace, de linişte, era Pacea Lui Hristos după Învierea Sa.

         Părintele Arsenie Boca- Privirea sa te magnetiza, trecea prin tine, îţi citea sufletul. Aici discutăm de mărturisitorul Părintele Arsenie Boca, care a fost anchetat de securitate şi în detenţie la Canal de mărturisirea credinţei în rândul poporului, adesea el spunea: “Mai întâi înlăturaţi bolşevismul din sufletele voastre”. Sunt voci care pun la îndoială sfinţenia Părintelui Arsenie Boca din mai multe cauze, dar credem că un părinte de statura Părintelui Arsenie Boca nu poate fi judecat decât de Dumnezeu sau de un om de aceeaşi statură duhovnicească ca şi el; interesant ar fi de prezentat de către aceste voci cum la un părinte despre care spunem ca ar fi fost în înşelare Harul Duhului Sfânt a lucrat prin minunile săvârşite de acesta atât în viaţa sa cât şi după trecerea la cele veşnice? Dovadă stau mărturiile.

         Părintele Sofian Boghiu – Şi vocea şi privirea lui exprimau rugăciunea inimii.

        Părintele Arsenie Papacioc – Privirea sa parcă este aţintită spre “ Pendulul lui Foucault”, simţi cum pământul se învârte, îţi trezeşte mintea.

        Sfântul Preacuvios Părintele Iustin Parvu – Parcă duce în privirea sa toată durerea acestui neam, era destul să-l vezi şi te regăseai, avea darul citirii gândurilor şi al înainte vederii.

        Mărturisitorul Mircea Vulcănescu – Nobleţe sufletească şi înaltă ţinută morală, privea la esenţa lucrurilor.

        Mărturisitorul Virgil Maxim – Privire împlinită a unei generaţii către orizontul unei cauze.

        Sfântul Dimitrie al Rostovului spune că Maica Domnului este fiică pentru Dumnezeu Tatăl, mamă pentru Dumnezeu Fiul şi fecioară pentru Dumnezeu Sfântul Duh. Pentru sfinţii închisorilor comuniste Maica Domnului a fost totul: mijlocitoare, scut, acoperământ, scăpare din situaţii limită. În icoana sfinţilor de la Aiud Maica Domnului este reprezentată cu mâinile întinse către Fiul Său rugându-L parcă pentru mucenici şi mărturisitori, în timp ce aceştia stau uniţi sub acoperământul Maicii Domnului ca nişte copii. În icoana pictată de sfântul Părinte Arsenie Boca, “Maica Domnului cu pruncul Iisus iî zeghe” aflată la biserica “Sfântul Elefterie” din Bucureşti, pruncul Iisus în zeghe întinde mâinile către noi, oferindu-ne gingăşia şi curăţenia copiilor ca semn al sfinţeniei acestor sfinţi mucenici şi mărturisitori.

          La Ierusalim există o icoană a Maicii Domnului cu pruncul Iisus unicat în lume: Maica Domnului ca o mamă întinde mâinile către pruncul Iisus iar Acesta este reprezentat ca un copilaş de câţiva ani în picioare cu mâinile întinse către mama Lui, Maica Domnului. Tot aşa şi jertfa sfinţilor din închisorile comuniste este unicat în lume: Maica Domnului le-a fost ca o mamă, i-a luat sub grija Sa. Există la Sfântul Mormânt din Ierusalim, la muzeu o icoană cu Maica Domnului care clipeşte pe măsura credinţei tale; tot aşa şi o icoană a Domnului Nostru Iisus Hristos de la Biserica din Bethleem pictată pe un pilon în care Mântuitorul clipeşte.
         Sunt mărturii că la Sfântul Mărturisitor Ilie Lăcătuşu i s-au văzut ochii deschizându-se, apărând în vis unor persoane. Tot aşa sunt mărturii că la înmormântarea Sfântului Preacuvios Părinte Iustin Pârvu i s-au întredeschis ochii acestuia şi ar fi izvorât mir dintr-un ochi al acestuia, ca să nu mai vorbim de minunile şi arătările în vis ale Sfântului Părinte Arsenie Boca, mucenic de altfel. Iată ce sfinţi mucenici şi mărturisitori avem!
         Să nădăjduim că jertfa sfinţilor mucenici şi mărturisitori din temniţele comuniste nu va rămâne fără răspuns în faţa lui Dumnezeu, ci cu puterea cinstitei Cruci, cu rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria şi cu ale tuturor sfinţilor Săi, să stăm bine în credinţa noastră strămoşească, să stăm cu frică faţă de Dumnezeu şi faţă de mărturisirea Lui şi să luăm aminte la jertfa Domnului Nostru Iisus Hristos, la soarta ţării şi a neamului nostru, astfel lucrând la a noastră mântuire să fim vrednici de a vedea şi noi Crucea Lui Hristos ca să putem mărturisi la vremea rânduită: “Slavă lui Dumnezeu pentru toate!” AMIN.

         Sursa: blogul Vremuritulburi.wordpress.com, 28 iulie 2014, articolul Sfinții mucenici și mărturisitori din temnițele comuniste, Victor Bibire, Text bazat pe conferinţa ţinută la Aiud, de sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, 2013 (Sursa: buciumul.ro)
        PS. Citiți Acatistul sfinților români din închisori și vizionați vă rugăm filmul: Sfinții Închisorilor

       http://ruga.ro/199/acatistul-sfintilor-marturisitori-romani-din-inchisori/

Anunțuri

13 gânduri despre „FRAȚI ORTODOCȘI, CEREȚI ÎN CONTINUARE CANONIZAREA SFINȚILOR MUCENICI ȘI MĂRTURISITORI DIN TEMNIȚELE COMUNISTE! – Radu Iacoboaie, 9 martie 2016

  1. un fir de praf

    eu ma abtin in vederea canonizarii lui arsenie boca e o capcana in care au cazut foarte multi credinciosi chiar dintre cei mai ravnitori

    Apreciază

    Răspunde
  2. Radu Iacoboaie Autor post

    PATRIARHUL DANIEL CIOBOTEA ESTE MASON DE GRAD 33 SAU MAI MARE…

    http://www.cunoastelumea.ro/monahul-teodot-ii-cere-demisia-patriarhului-daniel-cunoastem-ca-sunteti-mason-de-gradul-33/

    http://vremuritulburi.com/2014/07/13/patriarhul-daniel-a-fost-impus-in-romania-de-catre-masonerie-pentru-a-putea-fi-implementat-ecumenismul/

    https://saccsiv.wordpress.com/2011/03/31/video-parintele-adrian-fageteanu-a-fost-la-un-pas-de-moarte-dupa-ce-patriarhul-daniel-l-a-lovit-in-cap-cu-carja-de-otel/

    https://saccsiv.wordpress.com/2012/11/15/foarte-grav-patriarhul-daniel-a-acordat-distinctia-crucea-patriarhala-unui-mason-dr-irinel-popescu/

    Apreciază

    Răspunde
  3. Pingback: CEREM CANONIZAREA TUTUROR SFINȚILOR MUCENICI ȘI MĂRTURISITORI DIN LAGĂRELE ȘI ÎNCHISORILE COMUNISTE – Radu Iacoboaie, 12 aprilie 2016 | MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s