CEREM PUBLIC DEMISIA PATRIARHULUI DANIEL CIOBOTEA PENTRU ÎMPIEDICAREA ȘI TERGIVERSAREA CANONIZĂRII SFINȚILOR ÎNCHISORILOR COMUNISTE! – Radu Iacoboaie, 8 martie 2016

images  images

          Timpul a trecut peste noi și iată că la 26 de ani și mai bine de la prăbușirea regimului comunist totalitar, Biserica Ortodoxă Română nu a canonizat nici măcar unul din mulțimea de sfinți români care au fost torturați sălbatic și uciși în lagărele și închisorile comuniste. Nu mai vorbim de faptul că Biserica nu și-a cinstit măcar cele câteva mii de preoți ortodocși care au pierit cu toții de mâna comuniștilor și instrumentelor lor oarbe (temniceri și securiști).
          De ce credeți oare că Patriarhul Daniel s-a opus cu atâta îndârjire canonizării sfinților închisorilor comuniste? Răspunsul nici nu este greu de dat. Pe de o parte ne amintim că a promis că atât cât va trăi, nu va permite canonizarea legionarilor, iar noi știm că mulți dintre acești sfinți au fost într-adevăr legionari sau tineri membri ai Frățiilor de Cruce. Iar pe de altă parte mai știm că Patriarhul Daniel Ciobotea a fost un colaborator activ al fostei Securități, este ecumenist fără putință de tăgadă și pe deasupra francmason! Nu intrăm aici în detalii.


          Din păcate, observăm tot mai mult regimul dictatorial în care Patriarhul conduce Biserica Ortodoxă Română (ca pe propria lui moșie) și cum nimeni nu îndrăznește să miște în front, să i se opună câtuși de puțin și ne referim desigur aici la preoții și episcopii din țară și străinătate, care fie că se tem serios pentru ei și familiile lor să spună adevărul, fie pur și simplu trebuie să facă ascultare pe linie ierarhică (dar uită că ascultarea față de Dumnezeu primează). Și să nu credeți dumneavoastră că această situație este absolut nouă, ci ea trenează de mulți ani de zile, din anul 2007 încoace și aproape că nimeni nu face nimic. Sfântul Sinod, care este cel mai îndreptățit a lua atitudine pentru apărarea adevărului și ortodoxiei tace și se face astfel complice la tot felul de nedreptăți și la slăbirea trăirii ortodoxe românești…
          Declarăm că prin acțiunile implicite și explicite de până acum, Patriarhia Română a adus indiscutabil un afront incomensurabil memoriei, cinstirii și jertfei lor de sânge pentru libertatea și demnitatea poporului român. A nu-i cinsti este de-a dreptul o trădare și un păcat!
          Și mai credem noi că nu întâmplător a fost adoptată în Parlament și această Lege 217 din 2015 antilegionară (în vigoare deja), adică o lege subversivă dar având scopul clar de a frâna și mai mult această dorință îndreptățită a poporului român dreptmăritor creștin de a fi canonizați sfinții care mult au pătimit pentru afirmarea convingerilor lor creștine și anticomuniste.
         Precizăm și faptul că această lege antiromânească și antinațională a fost elaborată expres și la comandă de către celebrul Institut Elie Wiesel (impus de Israel statului român și de altfel având denumirea unui impostor cu dosar penal), institut aflat în subordinea Guvernului României și condus de nimeni altul decât Alexandru Florian, un fost propagandist al comunismului!!!

          Prin urmare, membrii Mișcării pentru Apărarea Ortodoxiei împreună cu foarte mulți alți români de bună credință de pretutindeni, care avem deja evlavie la acești sfinți necanonizați și necinstiți în mod oficial (printre altele noi citim seara Acatistul sfinților români din închisori, pe care vi-l recomandăm a-l citi măcar ca să vă minunați de ceea ce veți descoperi), nu mai putem aștepta la nesfârșit îndreptarea Prea Fericitului și cerem în mod public demisia neîntârziată a Patriarhului Daniel pentru tergiversarea și nesoluționarea dosarelor de canonizare a sfinților închisorilor comuniste!
         Faptul că domnia sa se lasă manevrat încă de ocultă nu poate constitui în opinia noastră decât o circumstanță agravantă.
                                                         MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI
                                                                                    8 martie 2016
           ALTE ARGUMENTE FOARTE IMPORTANTE ALE CERERII NOASTRE:

           După Dreptul canonic ortodox, semne ale sfinţeniei sunt:
– moartea martirică – dovada cea mai certă;
– mărturisirea şi apărarea dreptei credinţe;
– viaţa curată, viaţa sfântă;
– darul facerii de minuni, în viaţă sau după moarte.

           Dintre condiţiile de fond (personale) ale sfinţeniei:
– să fi avut credinţa neîndoielnică ortodoxă;
– puterea de a suferi moarte martirică, primejdii şi orice necazuri pentru apărarea dreptei credinţe;
– puterea de a trăi moral şi religios cât mai desăvârşit;
– puterea de a săvârşi minuni;
– cultul spontan acordat de poporul credincios.

           În cazul trăitorilor ortodocși din închisorile comuniste, toate acestea se confirmă. Ce dovadă mai clară vrem decât moartea martirică? Lupta împotriva lor e lupta contra evidenţei, păcatul împotriva Duhului Sfânt.
           De la instalarea regimului comunist în Rusia s-a început o campanie de distrugere a creştinismului şi a tuturor valorilor umane tradiţionale. Acelaşi efect devastator l-a avut în toate ţările pe unde a trecut.
           În cazul de faţă, nu e nevoie de Paterice pentru confirmarea sfinţeniei. Chinurile şi moartea din închisori, ştiind că toţi erau chinuiţi pentru credinţă de un regim ateu, sunt un Pateric al mucenicilor fără a mai fi nevoie de alte comentarii. Ele întrec orice „cuvinte duhovnicești”. De la mulți nu s-a păstrat nici un cuvânt duhovnicesc, dar au moaşte făcătoare de minuni! (a se vedea la Aiud).
           De la atâtea mii de martiri din Istoria Bisericii nu s-a păstrat nici un cuvânt duhovnicesc ci pentru sfârşitul lor au fost trecuţi în ceata sfinţilor. De ce numai noi românii suntem atât de îndoielnici în credinţă? Nu ne bate Dumnezeu că nu ne cinstim sfinţii închisorilor? Cred că şi din acest motiv ne bate, cu prisosinţă…
Sfinţii sunt manifestarea concretă şi personală a lui Dumnezeu în Biserică, iar Biserica nu se menţine vie decât prin Sfinţi. La loc de cinste se află Martirii.
 
           Protestăm față de aceste fapte anticreștinești și față de indiferența Patriarhiei Române:
           Universitatea din București interzice revista anti-avort „Pentru viață”, nr. 2, a asociației studențești cu același nume, să participe la Târgul Educației organizat în 10-11 aprilie 2014. BOR (administrația patriarhală) tace!
          Patru profesori atei din Timișoara protestează împotriva dorinței primăriei municipiului ca o strădă să poarte numele lui Petre Țuțea (ianuarie 2014). Au luat cuvântul pentru apărarea filosofului personalități marcante, inclusiv consilieri locali sau profesori universitari. Petre Țuțea a făcut 13 ani de închisoare, a rămas ortodox convins, erou anticomunist și martir al Bisericii. BOR (adminsitrația patrairhală) tace rușinos!
Statuia din București a martirului Mircea Vulcănescu, ucis la Aiud în 1952, e în pericol a fi demolată, la presiunile unui institut ocult: „Elie Wiesel”, sprijinit din banii Statului român.

         Tot acest institut ocult și anticreștin a reușit două performanțe uimitoare:
         – retragerea titlului de cetățean de onoare post-mortem al orașului Târgu Ocna, pentru martirul Valeriu Gafencu (mort la Tg Ocna în 1952), în anul 2013. Nici un ierarh ortodox n-a protestat. Rușine!!
         În același timp:
         1. Într-un interviu din „Lumea monahilor”, aprilie 2014, teologul și profesorul Radu Preda, director al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), a spus că BOR „a întârziat nepermis de mult momentul asumării, în cunoştinţă de cauză, a trecutului recent, printr-o deschidere de bunăvoie a propriilor arhive, printr-o recunoaştere a rolului, cel puţin exemplar, dacă nu chiar de sfinţi, al unor oameni de-ai ei, bărbaţi şi femei, care au murit pentru credinţă – şi mă refer aici explicit la ceea ce numim cu un termen metaforic şi generic „sfinţii închisorilor”. Faptul că noi am întârziat şi întârziem încă procesul acesta de confruntare cu propria noastră istorie se plăteşte prin alimentarea zvonurilor, a acuzelor de multe ori rău intenţionate. De ce? Pentru că – spun asta nu pentru prima dată – biserica trebuie să aibă curajul asumării trecutului recent, pentru că va avea o surpriză uriaşă: va vedea că, în ciuda colaborării pe faţă – sau pe dos, dacă vreţi – a unor membri ai ierarhiei sau ai clerului, pe lângă compromisurile retorice precum lupta pentru pace şi altele asemenea, o abordare critică a perioadei şi o analiză istoriografică ar scoate la iveală un tezaur de martiraj şi de rezistenţă morală, care ar pune cu adevărat biserica întro cu totul altă lumină, dar nu ca instituţie, că nu instituţia trebuie să fie aici în centru, ci ca ceea ce este de fapt defintoriu pentru ea, şi anume comunitatea de credinţă.”

          2. Și tot Radu Preda reacționează vehement la tăcerea Patriarhiei în fața atacurilor presei murdare la adresa mitropolitului Bartolomeu:
          „Ceea ce mă uimeşte şi mă întristează însă cel mai mult în această poveste a fost tăcerea Patriarhiei. Reacţionând zilnic şi chiar de mai multe ori la tot felul de articole de presă, importante sau minore, instituţia eclesială centrală a tăcut acum asurzitor mai bine de o săptămână… Procedând astfel, Patriarhia dă dovadă că se plasează în afara conştiinţei eclesiale, veghea şi solidaritatea sinodale fiind practic suspendate. Dar de ce să ne mai mirăm atâta? Dovada cea mai concretă a lipsei de aderenţă la adevărata agendă social-teologică o constituie faptul că, la împlinirea de curând a primelor două decenii de la căderea comunismului, vocea Bisericii noastre a fost mai mult decât slabă. S-au organizat dezbateri pe temă mai curând la Viena decât la Bucureşti. Este probabil şi această lipsă de bărbăţie unul dintre motivele de încurajare pentru mercenarii memoriei ajunşi să aibă astfel un nesperat şi nemeritat monopol pe conştiinţa morală a societăţii. Cum am afirmat în repetate rânduri, comportându-se astfel, Biserica noastră, în ipostaza ei ierarhică, riscă să fie acuzată nu atât pentru compromisurile dinainte de 1989, cât mai ales pentru lipsa de viziune profetică după aceea” („Lumea credinței”, feb. 2010).

           3. La alte popoare ortodoxe martirii din comunism au fost demult canonizați. Biserica Ortodoxă rusă a canonizat mii de martiri, în frunte cu țarul Nicolae II și cu patriarhul Tihon, omorât de comuniști în 1925. Patriarhul a fost canonizat în octombrie 1989 (!), iar în 1992 i s-au găsit moaștele. Țarul Nicolae, omorât în 1918, deși nu a dus o viață de sfânt, a fost canonizat în anul 2000 pentru sfârșitul său în credința ortodoxă, omorât de atei. BOR tace rușinos!

          4. Romano-catolicii din România beatifică martirii ei uciși în comunism:
– Szilárd Bogdánffy, episcop de Oradea, ucis în închisoarea Aiud (1953), beatificat la 30 octombrie 2010.
– Janos Scheffler, episcop de Satu Mare, mort în 1952 la Jilava, beatificat la 3 iulie 2011 (amănunte la http://www.catholica.ro/2011/06/17/la-3-iulie-2011-va-avea-loc-beatificarea-episcopului-janos-scheffler/).
– monseniorul Vladimir Ghika, ucis în 1954 la Jilava, beatificat la 31 august 2013.
– episcopul de Iași Anton Durcovici, omorât la Sighet în 1951, beatificat la 17 mai 2014 (amănunte la http://www.durcovici.ro).
Greco-catolicii au în curs de beatificare/canonizare 7 episcopi morți în închisori.
 
          Cui îi este frică de sfinți din sinodul BOR? Poate celor ce-au făcut miliție secretă, turnătorie ori șantaj.
          Rușinea cade atât pe statul român, care-și bate joc de memoria miilor de foști deținuți politici, cât mai ales pe Biserica Ortodoxă Română, unde se află depuse de ani de zile cereri pentru martirii ortodocși români, cum ar fi Valeriu Gafencu, Ilie Lacatusu sau Arsenie Boca.
          Preotul profesor dr. Gh. Drăgulin a scris studii bine documentate, adevărate comori de spiritualitate publicate în revistele bisericești. A trecut și el prin iadul închisorilor comuniste. Un singur exemplu de studiu: „Victimele pușcăriilor comuniste și ale revoluției în atenția aghiografului contemporan” (în buletinul oficial al Patriarhiei: „Biserica Ortodoxă Română”, nr. 7-9/1991, p. 91-98). Se militează aici pentru o canonizare colectivă, cât și individuală. De 24 ani însă, Sinodul BOR tace!
 
          În același timp:
          Patriarhia Română reacționează vehement la „opiniile antisemite ale unui monah de la Mănăstirea Petru Vodă” (cf. ziarul „Lumina”, 1 iulie 2014, p.3). Opiniile „antisemite” ale unui monah constituie o problemă mult mai importantă pentru Patriarhie decât Sfinții închisorilor!
          De 24 ani așteaptă acești sfinți o canonizare oficială și nu s-a făcut nimic. Însă, foarte promptă, Patriarhia procedează dictatorial, dând comunicate pentru fiecare persoană incomodă.
          În același timp:
          În anul 2005, în cazul Tanacu, este caterisit un ieromonah, scos din monahism și mănăstirea desființată. Un caz unic în istoria Bisericii Ortodoxe Române, nici măcar comuniștii n-au făcut așa ceva! Medicina a demonstrat ulterior că tânăra de la Tanacu a murit pe mașina salvării din cauza incompetenței medicilor, iar nu „omorâtă” de călugări! Unde a fost Biserica? Unde a fost iertarea Bisericii și prezumția de nevinovăție, procedurile de judecată monahală care cer respectarea unor reguli? Unii episcopi au interzis exorcizarile în eparhiile lor, la fel este de părere purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, pr. Constantin Stoica.
          Același purtător de cuvânt (în numele cui??) ce susține avortul în unele cazuri, precum cel al fetiței însărcinate de 11 ani: „Este o situație specială. Biserica nu este chiar intransigentă. În cazul violului, incestului, sau când sănătatea mamei este pusă în pericol de o eventuală naștere, Biserica acceptă avortul. În cazul fetiței din Neamt, recomandăm familiei să se sfătuiască cu duhovnicul din parohie și să o ia o decizie în funcție de sfatul medicilor și psihologilor” (cf. http://www.frontnews.ro/social-si-eveniment/diverse/biserica-accepta-avortul-in-cazul-fetitei-de-11-ani-violata-de-unchiul-ei-11609 ).
         Unde scrie asta în teologia ortodoxă, tovarășe Stoica? În numele cui vorbești?
Și tot în urma scandalului de la Tanacu s-a inventat ordinul că preoții, monahii și teologii „nu pot avea apariții în spațiul public (mass-media) decât cu binecuvântarea Chiriarhului”.
         Oare martirii cu aprobarea cui mărturiseau credința? Nu mai putem mărturisi și apăra credința ortodoxă în spațiul public decât cu aprobarea administrației patriarhale/chiriarhale? Pe ce temei ortodox?
         E jenant că înșiși preoții și monahii – adică păstorii și rugătorii turmei – au nevoie de aprobare. E jenant că n-au dreptul apărării credinței ortodoxe dacă vreun episcop le interzice. Cazul episcopului Sofronie al Oradiei cu dictatura sa față de preoți este elocvent.

          În același timp:
         Tăcere totală despre moartea patriarhului Teoctist (2007), omorât cu zile pe masa de operație de un medic ucigaș, la ordinele unor interese oculte. Cu semne de tăieturi, cu martori ai asasinării și ai îmbălsămării patriarhului neluați în seamă, cu mult prea multe elemente oculte. Cu un singur om (episcopul vicar Vicențiu) ce știa deznodământul dar n-a spus nimic, fiindcă graba de eliminare fizică era foarte mare. Cui a folosit moartea patriarhului Teoctist?
         În nici un caz intereselor Bisericii și ale neamului românesc.
         Tăcere totală… dar numai până la judecata finală când faptele se vor descoperi.

         Protestăm față de această tăcere vinovată în anumite cazuri, în același timp față de încercările de reducere la tăcere în stil milițienesc a unor persoane incomode sau luptătoare (inclusiv patriarhul Teoctist!).
         Dumnezeu să judece și să facă dreptate – fiindcă nu mai are cine!

         Sursa: blogul discerne, articolul Protest împotriva indiferenţei Patriarhiei faţă de sfinţii închisorilor, Pr. Fabian Seiche, 25 iulie 2014
                                                           SEMNAȚI PETIȚIA:

 

index

 

          În Consiliul Local Timişoara urmează să se voteze câteva schimbări de denumiri stradale şi atribuiri de nume pentru străzi noi. Una din cele mai importante schimbări se referă la “strada fără nume”, din zona centrală Cetate, care va deveni strada Petre Ţuţea, după numele unuia dintre cei mai mari filozofi naţionalişti creştini din România secolului trecut. Deşi nu s-a stabilit încă data în care această chestiune va fi dezbătută în Consiliul Local, au apărut deja contestatarii, care fac aluzie în primul rând la trecutul legionar al lui Petre Ţuţea.
         Grupul de contestatari este alcătuit din câteva cadre universitare, iniţiatorul fiind profesorul de 49 de ani Robert D. Reisz, originar din Lugoj. Acesta, alături de alţi colegi, va trimite o scrisoare de protest către Consiliul Local Timişoara.
         “Considerăm că numirea unei străzi este unul din gesturile simbolice importante ale unei localități având un rol de identificare și construcție identitară. Imaginea de ansamblu a numelor străzilor orașului formează împreună cu denumirile instituțiilor publice, cu monumentele și celelalte obiecte urbane o configurație fizică, concretă a valorilor noastre. În acest context dorim să ne opunem propunerii menționate”, se arată în scrisoarea de protest.
         Printre argumentele aduse de contestatari se numără faptul că Petre Țuțea nu a avut nici o relație biografică cu orașul Timișoara, deşi mai există şi alte denumiri de străzi după personalităţi istorice sau culturale, care nu au avut tangenţă directă cu oraşul de pe Bega dar care au o însemnătate importantă pentru naţiunea română în ansamblul ei.
Dar obiecţiile majore sunt legate de opţiunea ideologică a marelui filozof. “Petre Țuțea a fost, în tinerețe, membru al nomenclaturii legionare, având poziții de decizie în guvernarea legionară, a fost unul dintre autorii Manifestului Revoluției Naționale și a publicat articole de presa propagând ideile legionare, motiv pentru care considerăm că este o personalitate controversată și neconsonantă cu spiritului civic și cultural al Timișoarei. Simbolul Petre Țuțea este legat de o configurație ideologică de extremă dreaptă străină de identitatea orașului nostru pe care ne-o dorim legată de valori ale libertății, democrației, toleranței și progresului”, mai susţin contestatarii conduşi de Robert Reisz, profesor de statistică la Facultatea de Științe Politice, Filozofie și Științe ale Comunicării, Universitatea de Vest.
          Deocamdată scrisoarea a mai fost semnată, în afară de Robert Reisz, de lectorul Constantin Pârvulescu, lectorul Claudiu Mesaroș şi conferenţiarul Ciprian Pânzaru, toţi angajaţi de Universitatea de Vest Timișoara.

         Viceprimarul Timişoarei, liberalul Dan Diaconu, a fost cel care a propus atribuirea denumirii Petre Ţuţea. Strada este situată între strada Eugeniu de Savoya şi strada Proclamaţia de la Timişoara, perpendiculară pe acestea, între imobilele cu numerele poştale 5 şi 7 de pe str. Proclamaţia de la Timişoara. Propunerea a fost făcută în cadrul Comisiei de Atribuire sau Schimbare de Denumiri la Străzi, Parcuri, Pieţe şi va ajunge în plenul Consiliului Local Timişoara, la o dată care nu a fost stabilită încă.
         În data de 6 octombrie 1902, se năştea în Boteni, judeţul Argeş, marele gânditor creştin, economist şi om politic Petre Ţuţea. În calitatea sa de membru activ al Mişcării Legionare, după ce în prealabil a fost un om de stânga, a fost un prieten apropiat al altor mari personalităţi care au marcat naţionalismul interbelic românesc, precum Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica sau Petre Pandrea.

         În cadrul Guvernului Național-Legionar instaurat în septembrie 1940, Petre Țuțea a îndeplinit funcția de Șef de Serviciu și apoi cea de Director în Ministerul Economiei Naționale. După lovitura de stat antonesciană a fost Șef de secție în Ministerul Războiului iar între anii 1944-1948 a fost Director de studii în Ministerul Economiei Naționale.
         După venirea comuniştilor la putere, Petre Ţuţea este arestat şi condamnat mai întâi la 5 ani închisoare (1948-1953), apoi la 18 ani de muncă silnică din care a executat 8 ani în această fază (1956-1964) în diverse penitenciare (Bucureşti, Jilava, Ocnele Mari), dar mai ales la Aiud unde era concentrat grosul vârfurilor legionare, fiind eliberat în anul 1964 cu sănătatea zdruncinată în urma torturilor îndurate.
         A continuat să fie urmărit de Securitate şi i-au fost confiscate mai multe manuscrise în urma numeroaselor descinderi domiciliare.
         Petre Ţuţea a murit în ziua de 3 decembrie 1991, apucând să traiască prăbuşirea regimului totalitar comunist în 1989. Cu toate acestea a fost şi un critic al direcţiei pe care s-a înscris România postdecembristă, diametral opusă gândirii sale axate pe Naţiune şi Divinitate.

         Sursa: blogul DanielVla, articolul Lui Petre Ţuţea i se refuză, de către un grup de profesori, dreptul de a da numele unei străzi din Timişoara pentru că ar fi făcut parte din “nomenclatura legionară”, 25 ianuarie 2014, preluare de pe FrontPress.ro

Anunțuri

11 gânduri despre „CEREM PUBLIC DEMISIA PATRIARHULUI DANIEL CIOBOTEA PENTRU ÎMPIEDICAREA ȘI TERGIVERSAREA CANONIZĂRII SFINȚILOR ÎNCHISORILOR COMUNISTE! – Radu Iacoboaie, 8 martie 2016

  1. aniush

    Da, ok o cerem…dar sunteti siguri ca in locul lui va veni un preot ortodox in toata puterea cuvantului sau se vor schimba intre ei…masonii?

    Apreciază

    Răspunde
  2. Ray Blue

    Este foarte usor sa generalizam insa nu poti canoniza pe cineva doar ca a fost in inchisoare pentru idei politice, nu crestine. A muri ca erou politic e una dar a muri ca un crestin adevarat este alta Patriarhia a declarat inca de dupa revolutie a doua duminica de dupa Rusalii Duminica eroilor din inchisorile comuniste. Dar multi din cei in inchisori si-au tradat colegii lor pentru un codru de paine si multi pentru minciunile acestora au murit in batai. Oare nu ar fi bine mai intai sa ne informam cine au fost eroi politici, cine au fost martiri si cine au fost lasi de credinta si de neam si mai tarziu sa-i declaram cu numele pe fiecare-n parte. Poate nu suntem inca dispusi sa aflam purul adevar care doare si pe multi ii va afecta. Dumnezeu la vremea potrivita va face dreptate si va scoate pe toti la lumina. „Cine loveste in parintii lui (fie parinti sufletesti fie trupesti nu se poate numi nici macar om nu crestin” Si cei care loviti in Biserica sunteti fiii netrebnici .Domnul Hristos zice preotilor: „Cine nu va primeste pe voi pe Mine nu Ma primeste”
    Pentru prostii o sa dati seama si-n viata de apoi.

    Apreciază

    Răspunde
  3. Pingback: REPERE SPIRITUALE ȘI MORALE PENTRU TINERII DE AZI – Mișcarea pentru Apărarea Ortodoxiei, 13 martie 2016 | MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s