EXISTĂ O LEGĂTURĂ STRÂNSĂ ÎNTRE MASONERIE ȘI REȚEAUA DE PLAGIATORI DE LA ACADEMIA DE ȘTIINȚE ALE SECURITĂȚII NAȚIONALE A LUI GABRIEL OPREA?… – Radu Iacoboaie, 3 martie 2016

images  index

          Este meritul deosebit al unor jurnaliști de investigații precum doamna Emilia Șercan în devoalarea unei adevărate rețele de plagiate create de fostul ministru de Interne, Gabriel Oprea, președintele UNPR-ului, care a mai fost printre altele după cum se știe și coordonator de doctorate și general de justiție de patru stele… Deși presa din România a dezvăluit că dânsul are propriul său doctorat plagiat. Iar plagiatul nu este și nu poate fi decât un FURT INTELECTUAL!… Nu este fraților o simplă impostură nevinovată…
         Vă dați seama ce credibilitate mai au persoanele ale căror doctorate au fost făcute sub atenta îndrumare a sa, când știm că Gabriel Oprea este anchetat în prezent în cel puțin două dosare penale pentru abuz în serviciu (folosire ilegală de coloane oficiale, bolid de lux și jacuzzi la serviciu din fondurile operative ale Ministerului de Interne), suspect și de implicare directă în organizarea acțiunii criminale de la Clubul Colectiv pentru răsturnarea Guvernului Ponta…
Este vorba la mijloc despre o instituție aproape total opacă, fără un site măcar pe internet și cu membri necunoscuți publicului, și anume Academia de Științe ale Securității Naționale, despre care n-a auzit aproape nimeni (dumneavoastră ați auzit poate?), dar care în mod foarte ciudat va primi de pildă de la bugetul public pe anul în curs o sumă frumușică de cel puțin 8 milioane de euro!… Care primesc bineînțeles sinecuri substanțiale și care prin aceste titluri pe care și le arogă, nu primesc doar acești bani (și nu puțini ca număr), ci prin impostura lor impardonabilă și profund revoltătoare aduc un imens deserviciu titlurilor academice și decredibilizează prin extensie de pildă instituția Academiei Române! Cum să pui pe același plan un academician veritabil cu un nenorocit de hoț care se dă drept academician?…
          Unii dintre aceștia au fost identificați și cu ocazia asta aflăm și noi: ministrul de Interne Petre Tobă, Remus Pricopie (președintele acestei instituții ASSN și fost ministru al Educației), Dan Mihalache (șeful cancelariei prezidențiale a lui Klaus Johannis), actualul vice-premier Vasile Dâncu, George Maior (fostul director al SRI, actualmente ambasador al României în SUA), Loredana Radu (avocata lui Victor Ponta), dar mai ales sau nu în ultimul rând chiar ministrul Educației, Adrian Curaj sunt doar unii dintre membrii (francmasoni, credem noi) ai acestei ,,Academii”…


          Așa înțelegem și noi poate mult mai bine toată această tergiversare a Ministerului Educației și Cercetării din ultimele luni pe subiectul fierbinte al retragerii doctoratelor plagiate, inclusiv a unor miniștri și politicieni (Gabriel Oprea, Victor Ponta, Ecaterina Andronescu și sunt mulți alții). De pildă, Universitatea București a cerut retragerea doctoratului plagiat al lui Victor Viorel Ponta de câteva ori și nu se întâmplă nimic…
Mai întâi ne aducem aminte că ministrul Adrian Curaj a desființat Comisia Națională de Etică de Cercetare a Titlurilor și Doctoratelor sub pretextul înființării uneia mai performante și depolitizate, dar exact în momentul când s-a adus în atenția publicului și plagierea grosolană a doctoratului ministrului Petre Tobă, despre care se spune acum cum că ar fi cel mai influent ministru din Guvernul Cioloș. Pentru ca relativ recent același ministru Adrian Curaj să declare că retragerea doctoratelor trebuie făcută de Universitățile care le-au acordat… Ceea ce este aproape imposibil, întrucât acestea ar fi puse practic în situația de a-și reevalua respectivele doctorate, și-ar diminua singure prestigiul și și-ar pune sub semnul întrebării inclusiv profesionalismul sau competența comisiilor lor universitare.
           În opinia noastră, având în vedere faptul că Gabriel Oprea este un francmason important ,,de stânga” ca și Victor Ponta de altfel, cu care inițial a avut relații mai mult decât amicale și cordiale, avem tot dreptul să ne întrebăm dacă nu cumva toți ,,academicienii” din ASSN sunt de fapt niște impostori, care și-au obținut cu bani sau prin relații de frăție masonică aceste titluri de prestigiu. Altfel de ce această ,,Academie” s-ar fi învăluit atât timp într-o aură de mister și discreție desăvârșită?… O fi vreo lojă masonică mascată sau deghizată sub o denumire aparent legală dar și impunătoare? Doar nu o fi patronată de către SRI sau alte servicii secrete românești…
Ceva asemănător poate s-a întâmplat și în cazul recent al numirii prin decret prezidențial (Johannis fiind însuși francmason) a unor noi ,,revoluționari” cu rol determinant în ,,revoluție” printre care apar nume de masoni cunoscuți precum Bogdan Niculescu Duvăz, Cazimir Ionescu și alții. Pe ce bază credeți oare că au fost acordate acum după 26 de ani? Oare care este motivația reală? Una simplă pecuniară sau alta? Oricum cunoaștem faptul că francmasonii sunt de-a dreptul topiți după titluri, decorații (mai ales cele în grad de ,,cavaler”) și onoruri, dar mai știam că nu duc lipsă niciodată de bani, că doar n-or fi așa avari precum evreul cămătar din filmul ,,Neguțătorul din Veneția”…

          Pentru mai multe detalii, vă rugăm să consultați și alte link-uri:

http://www.stiripesurse.ro/exclusiv-fra-ia-mihalache-dancu-oprea-maior-din-academia-de-stiinte-ale-securitatii-nationale_980042.html

http://www.evz.ro/curaj-si-pricopie-membri-ai-academiei-de-stiinte-ale-securitatii-nationale.html

https://pressone.ro/toba-de-carte-250-de-pagini-din-teza-de-doctorat-a-ministrului-de-interne-petre-toba-sunt-copiate-din-alte-lucrari/

http://www.reportervirtual.ro/2016/01/revolta-unei-jurnaliste-expertii-care-au-spalat-doctoratul-lui-oprea-tinuti-la-secret.html

http://emiliasercan.blogspot.ro/

http://www.cotidianul.ro/o-academie-la-mintea-lui-gabriel-oprea-263365/

http://www.mediafax.ro/politic/proiectul-privind-academia-de-stiinte-ale-securitatii-nationale-respins-de-comisia-de-aparare-15092514

 
                                           Mișcarea pentru Apărarea Ortodoxiei
                                      nevrednicul Radu Iacoboaie, 3 martie 2016

Anunțuri

4 gânduri despre „EXISTĂ O LEGĂTURĂ STRÂNSĂ ÎNTRE MASONERIE ȘI REȚEAUA DE PLAGIATORI DE LA ACADEMIA DE ȘTIINȚE ALE SECURITĂȚII NAȚIONALE A LUI GABRIEL OPREA?… – Radu Iacoboaie, 3 martie 2016

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s