NOI VREM SĂ NE UNIM CU FRAȚII NOȘTRI MOLDOVENI DE PESTE PRUT! NE VEȚI ÎMPUȘCA PENTRU CĂ NE DORIM REUNIFICAREA ROMÂNIEI? – Radu Iacoboaie, 27 februarie 2016

          Frați români, declarația recentă a președintelui Klaus Werner Johannis despre unire ne-a umplut pe foarte mulți dintre noi de dezamăgire și mâhnire, dar și de revoltă. Cu atât mai mult cu cât poziția exprimată vine chiar de la primul om în stat. Să nu cunoască oare domnul președinte importanța acestei probleme, care este una de interes național și care ar trebui să fie prioritatea politicii externe a României? Oare nu cumva se aseamănă din acest punct de vedere foarte mult cu fostul președinte Ion Iliescu, care a refuzat în mod ocult unirea sub pretextul sărăciei și problemelor de dincolo și de dincoace de Prut?
          Chiar și clasa politică din România pare a fi sau este foarte indiferentă față de una din marile aspirații ale poporului român, respectiv reunificarea țării. Nu prea se aud voci care să îndemne la unire și la împlinirea unui deziderat al națiunii române.
          De ce credeți că nu au fost investigate cazurile unioniștilor care au pierit în circumstanțe mai mult decât dubioase? Autoritățile nu trebuiau oare să ia în calcul și varianta asasinatului în condițiile în care unioniștii aveau adversari puternici și foarte ostili?
          Prin urmare, nouă nu ni se pare deloc rodul unor întâmplări acele cumplite ,,accidente” în care au pierit soții Ion și Doina Aldea Teodorovici și mai recent a marelui poet basarabean Grigore Vieru, pe care românii de pretutindeni i-au iubit și cinstit iar dispariția lor dintre noi a constituit o adevărată tragedie națională. Ne amintim că zeci de mii de români i-au condus pe ultimul drum și în amintirea lor s-au ridicat monumente și an de an au fost și sunt comemorați…

          Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați și următoarele link-uri:

          http://www.timpul.md/articol/-pe-27-martie-1918-sfatul-tarii-a-votat-unirea-basarabiei-cu-romania-57143.html

          https://raduiacoboaie.wordpress.com/2016/01/28/cine-s-a-opus-mereu-reunificarii-romaniei-masoneria-pentru-ca-nu-urmareste-binele-romaniei-radu-iacoboaie-28-ianuarie-2016/

          http://www.romaniatv.net/o-moarte-invaluita-in-mister-doina-si-ion-aldea-teodorovici-ar-fi-fost-asasinati_122684.html

          http://antenastars.ro/rai-da-buni/accident-sau-asasinat-sotii-aldea-teodorovici-siau-presimtit-moartea-id2526.html

          http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2012/10/29/20-ani-moartea-ion-doina-aldea-teodorovici/

          http://www.moldova.org/in-memoriam-grigore-vieru-grigore-vieru-a-fost-asasinat-178126-rom/

          http://cojocari.ro/2009/01/cum-l-au-omorat-comunistii-pe-grigore-vieru/

          http://www.timpul.md/articol/buzduganul-moscovei-unirea-basarabiei-cu-romania–31572.html

          https://raduiacoboaie.wordpress.com/2016/02/22/7-intrebari-incomode-pentru-presedinte-de-ce-sunteti-impotriva-unirii-cu-basarabia-domnule-klaus-werner-johannis-nu-sunteti-roman-ca-si-noi-radu-iacoboaie-22-februarie-2016/

          https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/12/02/la-multi-ani-romania-dusmanii-romaniei-si-ai-ortodoxiei-sunt-cei-care-urasc-ziua-nationala-a-romaniei-radu-iacoboaie-1-decembrie-2015/
                                                   Mișcarea pentru Apărarea Ortodoxiei
                                           nevrednicul Radu Iacoboaie, 27 februarie 2016

Anunțuri

13 gânduri despre „NOI VREM SĂ NE UNIM CU FRAȚII NOȘTRI MOLDOVENI DE PESTE PRUT! NE VEȚI ÎMPUȘCA PENTRU CĂ NE DORIM REUNIFICAREA ROMÂNIEI? – Radu Iacoboaie, 27 februarie 2016

    1. mihai

      deale ecumenismului. Patriarhia de la bucuresti efectueaza excursii in tari majoritar romano-catolice prin basilica travel, si bineinteles ca la catedrale romano catolice in tari precum: spania, franta, portugalia si croatia

      Apreciază

      Răspunde
  1. mihai

    patriarhia de la bucuresti prin basilica travel organizeaza excursii in tari majoritar catolice precum: portugalia,spania, franta, si mari catedrale romano-catolice si cu participarea la slujbele acestora, adica excursii ecumeniste

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s