MÂNDRIA ESTE IZVORUL EREZIILOR ȘI AL TUTUROR RELELOR… – Radu Iacoboaie, 21 februarie 2016

images   index

         Frați ortodocși, în această duminică Biserica Ortodoxă ne-a pus în față pilda vameșului și fariseului pentru a pregăti puțin intrarea creștinilor ortodocși în Postul Mare al Sfintelor Paști. Este fără putință de tăgadă una dintre pildele cele mai importante din Sfânta Evanghelie, întrucât ea ține de esența trăirii învățăturii creștine și credem că ne arată destul de explicit ce înseamnă smerenia și ce înseamnă mândria, evidențiind totodată și opoziția dintre regina virtuților creștine și cea mai cumplită patimă a sufletului omenesc.
         În pilda menționată, vameșul care se urcă la templu conștientiza starea sa de păcătos și se ruga cu multă umilință și cu smerenie. Smerenia este greu de definit, dar mai ales de dobândit. Este un dar de la bunul Dumnezeu pe care credem că îl primim atunci când ne recunoaștem păcatele, limitele și greșelile noastre, când avem o smerită cugetare și când ne rugăm din inimă (adică din suflet, nu doar cu mintea). Smerenia vine într-o inimă aprinsă de iubirea de Dumnezeu și iubirea aproapelui (inclusiv iubirea de neam sau de țară).


         În schimb, fariseul, deși formal părea a fi un credincios, se ruga însă cu mândrie, mulțumea Domnului că el nu era precum vameșul de alături, prin aceasta arătând cu infatuare că se considera net deasupra lui. Vedem astfel că mândria este dimpotrivă, cel mai cumplit păcat și cea mai mare patimă, care se naște din iubirea de sine, manifestându-se concret prin iubirea de laude, onoruri și titluri, disprețul față de cele sfinte și față de cei din jur. S-a mai spus pe bună dreptate că mândria este suficientă pentru ca sufletul omului să ajungă în fundul iadului, unde osânda este cumplită și veșnică.
          S-a mai spus că mândria este izvorul tuturor relelor. Credeți că nu este așa? Noi credem că mândria este și izvorul tuturor ereziilor și rătăcirilor de la dreapta credință fiind cel mai mare obstacol pe calea desăvârșirii și mântuirii, amenințând nu doar intelectualii și oamenii de cultură, ci și preoții, monahii, credincioșii de pretutindeni.
          Putem observa că mândria este prezentă în primul rând în erezia sionismului (masonică, a evreilor sioniști care se cred și azi ,,poporul ales” de Dumnezeu) și în cea francmasonică închinată antihristului (Lucifer). Masonii și francmasonii (adică cei de alte etnii decât cea evreiască) vedem că sunt căzuți în patima mândriei chiar și numai din faptul că ei se cred iluminați, adică ei au acces la marile taine ale universului spre deosebire de toți oamenii de rând și prin urmare se cred foarte îndreptățiți să fie deasupra legilor, să fie socotiți a fi deasupra tuturor celorlalți oameni și ba chiar să-și legitimeze astfel acapararea puterii la nivel global. De ceea nu ne miră deloc faptul că ei iubesc atât de mult laudele, titlurile și onorurile, că disprețuiesc profund pe ceilalți semeni, îndeosebi pe ortodocși, pe care evreii talmudiști îi numesc ,,goimi” (oameni inferiori, sclavi moderni, animale) și învățăturile talmudice sunt impregnate de multe îndemnuri anticreștine…
          Ba, în mod absolut paradoxal, sunt situații când animalele sunt tratate mult mai omenește decât oamenii, având în vedere respectarea ,,drepturilor animalelor”, protejării lor prin lege… Există de pildă emisiuni pe canalele TV gen Animale World, care prezintă chiar unele rezervații și adăposturi din SUA și nu numai, unde animalele sunt hrănite cu mâncare naturală (fără chimicale, fără aditivi alimentari, carne neprocesată, neinjectată și fără hormoni de creștere), în timp ce oamenii din aproape toate statele lumii consumă dimpotrivă alimente nesănătoase și băuturi răcoritoare cu diverși coloranți și substanțe cancerigene (E-uri, monoglutamatul de sodiu etc)!…
          Ne mirăm atunci de ce numai în România avem peste 500 000 de bolnavi de cancer și peste 50 000 mor anual?… Iar oamenii mai sunt și manipulați, reeducați prin mass-media aservită iudaismului (evreilor sioniști) și ocultei mondiale, înlănțuiți de creditele luate de la bănci, stresați, bombardați zilnic cu informații, filme și emisiuni proaste…
          Apoi mândria face ravagii mari și în rândul sectelor așa-zis ,,creștine”, dintre care multe sunt conduse de predicatori masoni și francmasoni. Aceste secte au denaturat enorm adevărul învățăturilor creștin-ortodoxe (mai mult decât ereticii catolici) și au modificat dogmele și ritualurile încât nu se poate afirma niciodată despre casele lor de rugăciune că sunt ,,biserici” și cu atât mai mult ,,creștine”, ajungând să respingă Sfânta Cruce, sfinții creștini și pe Maica Domnului (scriind greșit până și numele lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu, cu un singur ,,i”, care în traducere din ebraică înseamnă ,,măgar”!). Chiar dacă toate aceste secte și-au arogat tot felul de denumiri care mai de care mai atrăgătoare sau ciudate în care apar aceste cuvinte. Și sunt zeci de astfel de erezii și denominațiuni pretins creștine…

 

                                                   Mișcarea pentru Apărarea Ortodoxiei
                                           nevrednicul Radu Iacoboaie, 21 februarie 2016

Anunțuri

6 gânduri despre „MÂNDRIA ESTE IZVORUL EREZIILOR ȘI AL TUTUROR RELELOR… – Radu Iacoboaie, 21 februarie 2016

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s