PROPUNEM ÎNFIINȚAREA LA NIVELUL ÎNTREGII ȚĂRI A UNOR ASOCIAȚII PENTRU ORELE DE ISTORIE ȘI LIMBA ROMÂNĂ – Radu Iacoboaie, 12 februarie 2016

          În contextul actual al noilor directive europene, tot mai dure pentru noi cetățenii de rând dintr-o țară socotită și tratată în Uniunea Europeană ca o rudă săracă sau ca o țară de mâna a doua, ,,recomandări” care urmăresc de fapt în mod subversiv ștergerea treptată a identității naționale a statelor membre, și vedem clar cum prin Ministerul Educației și Cercetării se cere modificarea programei școlare, precum introducerea unor ore de Istoria Religiilor și de Educație sexuală în locul celor de Religie, reducerea orelor de Istorie și de Limba și Literatura Română în școlile românești, este absolut necesar astăzi și pretutindeni în România și peste hotare (unde se predau aceste discipline) ca profesorii de bună credință să înceapă să aibă mai multă inițiativă, să se coalizeze, să se apere și să se asocieze, și asemenea profesorilor de Religie să protesteze împotriva acestor măsuri abuzive și neavenite, care distrug sau degradează învățământul românesc și cultura noastră națională.
          Se pot demara astfel la nivel de comunități locale și la nivel național chiar și campanii de strângere de semnături pentru păstrarea și chiar creșterea numărului acestor ore și pot fi și trebuie sensibilizați părinții elevilor pe această temă importantă de interes național. Nu trebuie să excludem faptul că însăși educația reprezintă ca importanță chiar o problemă care vizează siguranța națională.


           Primul argument pe care îl invocăm în acest demers sau propunere este că aceste trei discipline menționate deja sunt (și nu întâmplător!) tocmai cele care ne asigură păstrarea identității noastre naționale, pe care noi nu dorim fraților să o pierdem și nici nu dorim ca tinerii să devină în viitor simpli cetățeni europeni, uitând cu totul că ei sunt români și aparțin totuși acestei țări minunate în care s-au născut și au trăit, precum și neamului românesc de care sunt legați prin trecutul său.
           Al doilea argument este iubirea de țară, care nu este un joc sau o formalitate. Reducerea orelor de Istorie și Limba Română va conduce inevitabil și ireversibil la îndepărtarea tinerilor de astăzi față de țara lor, va conduce la o lipsă totală de patriotism (care avantajează desigur multinaționalele, migrația transnațională globalistă și căsătoriile mixte), creând totodată premisele unei deznaționalizări și imprimării unei noi identități, respectiv cea europeană pentru început… Oare noi asta ne dorim? Pentru asta am intrat în UE, după ce că nu ne-a consultat și întrebat nimeni? Să fim absorbiți și modificați cu totul de procesul acesta perfid al globalizării inițiat de forțe oculte care au în mod cert planurile lor sistematice și diabolice de acaparare a puterii la nivel mondial?
           Mai există firește și alte argumente. Ați observat poate faptul că tocmai pentru a se crea mai multă confuzie într-un domeniu destul de riguros, cum este Istoria, au apărut în ultimele două decenii și manualele alternative, care ne prezintă în maniere diferite și adesea contradictorii adevărul istoric? Ați observat poate și dumneavoastră faptul că până și programa la Istorie se modifică mereu în ultima vreme, de pildă în sensul că se reduc tot mai mult capitolele dedicate domnitorilor români, pe lângă faptul că unele informații sunt eronate sau prezentate într-o manieră cu totul greșită?
          Oare credeți că noi, românii, suntem un popor damnat și condamnat, că nu mai avem nicio șansă și nici dreptul să ne cunoaștem cu adevărat istoria? Chiar dacă se spune că ea este scrisă sau rescrisă de cei care dețin puterea deplină pentru un timp… Oare cei puternici nu ne mai lasă astăzi nici măcar să o studiem sau să o cunoaștem? Va deveni oare în curând Istoria României o simplă disciplină opțională sau facultativă, pentru ca mai apoi să dispară în viitor pur și simplu?…
           Mai există frați români, dragi profesori și un important argument de ordin moral. Profesorii de Istorie și Limba Română au o mare responsabilitate și datorie de a-i învăța pe tinerii de azi și cei care vor veni, în spiritul adevărului și de a-i pregăti pentru viață prin cunoștințele și prin valorile pe care i le insuflă acestora. Vorbim chiar și de valorile naționale aparținând patrimoniului cultural al poporului român.

                                      Mișcarea pentru Apărarea Ortodoxiei
                              nevrednicul Radu Iacoboaie, 12 februarie 2016

            PS. Permitem ca statul român să fie acaparat bucată cu bucată de forțe oculte, cu girul masonilor de la Bruxelles și Washington?
            Ați aflat poate și cine sunt ,,academicienii” din rețeaua generalului cu patru stele de justiție Gabriel Oprea, care și-a plagiat propriul doctorat și a fost chiar și coordonator de doctorate? http://m.luju.ro/cade-reteaua-lui-oprea-in-totalitate
           De ce Guvernul de ,,tehnocrați” nu se ocupă oare de dezvoltarea economiei românești și alte mari probleme, dar se ocupă într-una de schimbarea unor funcționari publici? (foarte recent aflăm cum au fost schimbați din funcții șeful ANAF, DGIPI – serviciul secret de la MAI, și alții, urmează mare parte din prefecții din toată țara…)

Anunțuri

9 gânduri despre „PROPUNEM ÎNFIINȚAREA LA NIVELUL ÎNTREGII ȚĂRI A UNOR ASOCIAȚII PENTRU ORELE DE ISTORIE ȘI LIMBA ROMÂNĂ – Radu Iacoboaie, 12 februarie 2016

  1. Pingback: RECURS PENTRU APĂRAREA IDENTITĂȚII NOASTRE CREȘTINE ȘI NAȚIONALE – Radu Iacoboaie, 18 februarie 2016 | MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s