DOMNILOR PARLAMENTARI, NU VOTAŢI ACEST BUGET MASONIC ŞI DE AUSTERITATE. ÎNCĂ NU V-AŢI CONVINS CĂ MASONERIA ESTE ÎN REALITATE O ORGANIZAŢIE NEDEMOCRATICĂ, ANTICONSTITUŢIONALĂ, ANTICREŞTINĂ, ANTINAŢIONALĂ, CRIMINALĂ ŞI MANIPULATORIE? – Mișcarea pentru Apărarea Ortodoxiei, 12 decembrie 2015

          Nu doar noi am descoperit până acum că masoneria reprezintă în realitate o organizaţie ocultă, nedemocratică, anticonstituţională, anticreştină, antinaţională, criminală şi manipulatorie. Se ştiu de mult timp aceste lucruri de către cei care au analizat cât de cât fenomenul. Mai facem aici precizarea că doar masoneria a avut interesul şi îndrăzneala de a reduce la tăcere definitiv, de a ucide senatori din Parlamentul României precum Antonie Iorgovan şi Radu Timofte, procurori precum Luminiţa Şega şi Cristian Panait, acestea fiind doar cazurile mai cunoscute.

         Redăm mai jos în întregime un document extrem de interesant, un gen de raport sau denunț, care a apărut într-un anume context istoric, puțin după intrarea României în Uniunea Europeană pe fondul îngrijorării foarte serioase a masonilor din Vest față de practicile și sistemul corupt promovat la noi de către masonii pro comuniști și filoruși, care în opinia lor desigur justificată și lucidă degradau elitismul masonic și atrăgeau oprobiul opiniei publice, caz firește nedorit de către oculta mondială. Se simțeau amenințați datorită influenței rușilor în masoneria română și în armată, nedorind a fi dezvăluite secrete ale NATO. Ceva asemănător am putea spune că s-a produs și atunci când s-a deschis peste câțiva ani piața muncii în Marea Britanie, când o parte a presei britanice a indus o panică colectivă, crezând că vor fi invadați de către mulți imigranți din România și Bulgaria și că nu vor putea face față situației.

         IATĂ CE SPUNEAU MASONII DIN MAREA LOJĂ UNITĂ A ANGLIEI (CAPITALIȘTI) DESPRE MASONII DIN MAREA LOJĂ NAȚIONALĂ DIN ROMÂNIA (COMUNIȘTI)…


         Descoperim şi aici pe ,,arhitectul”, generalul Virgil Ardelean, poreclit de către unii ,,vulpea”, rudă cu actualul prim-ministru şi mason Dacian Julien Cioloş, precum și multe alte informații, care parțial sau în totalitate sunt totuși critice și obiective precum în rapoartele elaborate minuțios de către SRI. Poate chiar le-au folosit, observând după acuratețe și modul de prezentare a informațiilor.
         Vă mai aduceți aminte poate aminte de senatorul Radu Timofte, care a murit în condiții suspecte ca și senatorul Antonie Iorgovan, credem tocmai pentru declarații de genul acesta:
         ,,În „Evenimentul zilei” nr. 1466 din 22 aprilie 1997 senatorul Radu Timofte avertizează: „masoneria are tendinţa să ocupe toate funcţiile importante în Stat din România.” Vicepreşedintele Comisiei de apărare a Senatului Radu Timofte ne-a declarat ieri că tendinţa masoneriei din ce în ce mai vizibilă de a acapara toate funcţiile mai importante în Stat reprezintă un mare pericol pentru România. „Este de remarcat că atât presedintele Comisiei Senatoriale de Apărare cât si ministrul apărării Victor Babiuc sunt masoni şi probabil ca sunt mulţi alţii nu doar în ministerul respectiv ci şi în celelalte. Mi-e teamă însă că aceşti asa-zis „fraţi” nu urmăresc altceva decât de a pune mâna pe tot ceea ce înseamnă putere în Stat aşa cum au reuşit în alte ţări. Mi-e teamă că vom ajunge într-o zi să fim conduşi numai de către cei care fac parte din organizaţii şi atunci s-a dus naibii şi identitatea noastră naţională şi tot ce înseamnă cultura şi tradiţie românească.” a afirmat senatorul Radu Timofte.”
          Nu ne miră faptul că britanicii tratau toate aceste lucruri legate de activitatea lor cu multă seriozitate și că respingeau categoric folosirea masoneriei drept trambulină pentru îmbogățirea rapidă folosindu-se de influența lor și de diverse căi ilicite.

          Precizăm că nu luăm în niciun fel apărarea masonilor occidentali sau a liberalilor pro occidentali, aflați astăzi în ascensiune în România, care promovează cu certitudine o schimbare de sistem, în sensul adoptării unui sistem prezidențial, dar foarte posibil și o dictatură, anunțată și precedată de un așa zis guvern tehnocrat. Oare noi, românii, nu ne-am săturat încă de dictaturi?… Frați români, oare ce ni se mai pregătește? Trebuie să avem foarte mare grijă la strategiile de securitate națională și la structurile acestea masonice anticreștine și antinaționale…
         Citiți cu multă atenție și răbdare sau doar ce vi se pare mai important dacă materialul vi se pare prea lung și detaliat sau prea documentat.

Monday, July 30, 2007
MAREA LOJĂ NAŢIONALĂ

MAREA LOJĂ NAŢIONALĂ BOLŞEVICĂ DIN ROMÂNIA
Raport final: ARMAGEDONUL MASONIC 2007
Or. Bucuresti – 07.05.2007

                                         APEL MASONIC PENTRU ROMÂNIA

Marea Lojă Naţională din România, condusă de Marele Maestru Eugen Ovidiu Chirovici este o creaţie a serviciilor secrete ruse realizată cu sprijinul direct a criptocomuniştilor români Ion Iliescu, Iosif Constantin Drăgan, Ioan Talpeş, Costel Iancu, Adrian Năstase, Mihai Pelin, Dan Voiculescu şi mulţi alţii pe care îi veţi regăsi în acest raport.
M.L.N.R.-ul, această matrioşckă K.G.B.-istă, nu are nimic de a face cu adevărata masonerie occidentală, care a contestat de numărate ori legalitatea funcţionării acestei pseudo-masonerii române, acesta fiind de altfel şi motivul pentru care structurile masonice din România nu au primit încă recunoaşterea oficială a Marii Loji Unite a Angliei.
Cândva deosebit de respectată în România, masoneria a devenit doar un titlu scos la mezat, asemenea locurilor din listele parlamentare. Tot felul de agramaţi, oameni de afaceri controversaţi sau chiar urmăriţi de lege şi-au „tras” pe cărţile de vizită blazonul unei loji masonice şi etalează pe birouri, alături de poza preşedintelui de partid, fotografii în care, sub simbolurile templului, zâmbesc larg, ca-n afişele electorale.

ORDINUL MASONIC ROMÂN
Comitetul National de Instructie Masonica
MAREA LOJĂ NAŢIONALĂ DIN ROMÂNIA
Str. Ion Câmpeanu nr.28, sector
1, cod poştal 010039, Bucureşti, România.
E-mail: grand.secretary@mlnr.ro;
site: http://www.mlnr.ro

         Masoneria română, „fiică zvăpăiată” a Kremlinului este o organizaţie secretă para-politică, bine ancorată în toate zonele societăţii româneşti, de la administraţie şi servicii secrete până la diplomaţie şi biserică.
         Prin aderarea la grupurile înfracţionale organizate sub „Cupola” M.L.N.R., nenumăraţi fraţi masoni au adus atingere siguranţei naţionale, făcându-se vinovaţi de conspirare împotriva statului român şi a interesului naţional.
        Pe firul informaţiilor de acest fel este inevitabilă lărgirea cadrului de cercetare până la dimensiuni planetare. Astfel, constatăm cu stupoare că ne aflăm (încă!) pe terenul unor dispute între Vest şi Est, între serviciile secrete occidentale şi cele ruseşti.
Agenţii Kremlinului care au acţionat pe teritoriul României au vizat, în principal, influenţarea prin intermediul masoneriei a zonelor decizionale politice şi a celor economice, pentru a afla informaţii despre privatizări sau a participa la adjudecarea unor contracte, de pe poziţii avantajoase. Acest tip de activităţi de spionaj s-au realizat prin consolidarea sistemelor de relaţii create în medii de interes, îndeosebi în zone decizionale, prin culegerea de informaţii sub patronajul M.L.N.R.
         Deşi aceste constatări apar în rapoartele de investigaţii ale serviciilor secrete româneşti, autorităţile statului nu au luat măsurile impuse de lege. În acest sens, societatea civilă ar putea face mai mult decât statul, pentru demascarea masonilor bolşevici din România, care cu complicitatea politicienilor au creat un sistem ticăloşit. În acest moment, România are nevoi de toţi oamenii cinstiţi care să atace virulent, sub toate formele, clica politicienilor legaţi prin interese de reţelele mafiote. Justiţia trebuie să funcţioneze cu adevărat, iar românii să fie informaţi corect pentru a înţelege de ce ţara lor se află în această situaţie disperată.
         Marionetele politice trimise de masoni în parlament au făcut legi pentru mafioţi; garda financiară şi serviciile secrete sunt pline de securişti filoruşi; iar băncile, telefoniile mobile şi audio-vizualul sunt ale lor. Doar o nouă revoluţie, sau poate o molimă trimisă de la Dumnezeu, ar putea să-i stârpească pe aceşti lupi îmbrăcaţi în blană de oaie, astfel încât poporul român, atât de încercat, să-şi poată reveni din lunga agonie.
Foarte mulţi români au fost racolaţi de masoneria roşie, acceptând să facă pact cu oculta rusă în speranţa de a dobândi ulterior privilegii sau avantaje materiale, cum ar fi: puterea sau măcar o fărâmă din ea, includerea în sistemul relaţional intern şi apoi internaţional (aşa zisa ,,aflare în cărţi,,), un bun cîştigat uşor, o promovare, favoruri politice, s.a.m.d. Cu toate acestea există şi multe victime colaterale care se află mai jos, la baza piramidei masonice, adică marea masă de cotizanţi, care alcătuiesc scena masonică românească şi pe care Kremlinul îi consideră „carne de tun” demni de sacrificiu pentru o cauză nedeclarată.
         Filele acestui raport conturează în linii precise adevăratul profil al entităţii masonice create de Costel Iancu şi condusă din umbră de către forţe ostile României şi potrivnice valorilor occidentale. Încălcarea în mod repetat a landmark-urilor masonice şi a legilor ţării de către persoane care nu au nimic în comun cu masoneria, dar spre regretul nostru o conduc, ne-a mobilizat pe noi cei rămaşi loiali principiilor şi valorilor masoneriei universale să ne grupăm într-un comitet naţional de instrucţie masonică cu rolul de a pregăti opinia pentru transformările necesare. Iar ca acest lucru să poată fi realizabil este necesar de a ridica vălurile întunericului care ne înconjoară pentru a putea răspândi adevărul în rândul fraţilor animaţi de acelaşi ideal.
         Este necesar mai mult ca oricând, ca noi cei rămaşi captivi în M.L.N.R.-ul condus de E.O. Chirovici, să ne unim eforturile cu celelalte entităţi masonice respectabile din România, pentru a face front comun împotriva trădătorilor de Neam şi Ţară. Facem apel la toţi fraţii masoni din România cu rugămintea de a părăsii „Turnul de Fildeş” în care s-au baricadat şi să treacă la acţiune imediată pentru a salva Ţara şi pe sine însuşi. Este urgentă o propagandă activă în toate Orientele, cu scopul ca Masoneria română să reia tradiţia istorică a înaintaşilor noştri şi să înlăturăm definitiv „putregaiul” bolşevic care ne-a cotropit ţara.
          Este evident că noi nu putem asista la aceste manevre fără a reacţiona. Într-un termen mai lung sau mai scurt, influenţa bolşevică va sfârşi prin a se implanta în toată România şi aceasta va fi pentru masoneria noastră începutul decadenţei. Cei care refuză să vadă acest lucru sunt fie complici, fie se înşeală sau se lasă păcăliţi prea uşor. Feriţi-vă de cei ale căror sentimente nu sunt îmbinate cu ale voastre şi de cei ce servesc alte cauze şi alte scopuri sub oblăduirea de împrumut ale Masoneriei, făcând jocul perfid al duşmanilor Tării. Ei ne sunt cunoscuţi şi nu vom întârzia să îi demascăm. Colaborarea tuturor lojilor şi fraţilor este necesară în aceste momente de mari prefaceri mai mult ca oricând.
          Masonii bolşevici, aserviţi Kremlinului, neavând un principiu de susţinut, ci oameni de apărat, s-au constituit în grupuri de interese care în prezent luptă din toate puterile şi pe toate fronturile, în vederea reîntoarcerii la putere a forţelor comuniste şi pentru dispariţia ultimelor „reziduuri” ale dreptei autentice.
          Suspendarea lui Traian Băsescu în data de 19.04.2007 din funcţia de Preşedinte al României, s-a realizat cu concursul masoneriei bolşevice patronate de E.O. Chirovici şi Dan Voiculescu, organizaţie ocultă infiltrată în toate partidele din ţară. Acţiunea acestor oligarhi contra intereselor statului român şi a naţiunii acestuia este considerată de mediile politice ca fiind o adevărată lovitură de stat prin care se încearcă aservirea Administraţiei Prezidenţiale intereselor ruseşti, într-un moment în care trupele americane urmau să înceapă instalarea în noile baze ale Armatei SUA din România.
De actuala situaţie de instabilitate politică va profita în primul rând Rusia, ţinând cont de faptul că Statele Unite sunt obligate să-şi reconsidere prezenţa în România în contextul unei Administraţii invadate de PSD, ex-FSN, organizaţii conduse de Ion Iliescu, suspectat de serviciile secrete occidentale de a fi agent de influenţă al Kremlinului.
          Toate declaraţiile alianţei anti-Băsescu s-au concentrat pe pretenţia bolşevicilor de a apăra Constituţia şi Parlamentul de autoritarismul preşedintelui. Explicaţia oficială nu poate convinge poporul. Nimeni nu ar fi bănuit acum 17 ani, că principala autoritate constituţională, Parlamentul, va ajunge să fie stat în stat. De câteva săptămâni încoace, însă, asistăm la o confiscare democratică a democraţiei în România.
Deşi contravine normelor Comisiei de la Veneţia, Parlamentul României a adoptat în data de 24.04.2007 o hotărâre ce permite prelungirea suspendării preşedintelui Traian Băsescu, cleptocraţii parlamentari schimbând condiţiile referendumului cu câteva zile înainte de susţinerea acestuia. Astfel, Parlamentul şi-a acordat dreptul exclusiv de a decide asupra procedurii de urmat î cazul invalidării, printr-o hotărâre şi nu prin lege, ce nu poate fi supusă controlului constituţional.
          După puciul de la Bucureşti, politicienii europeni Joseph Daul si Wilfried Martens au apreciat într-o declarație de presa comuna, drept regretabil faptul ca o țară ca România a ajuns într-o situatie de criză institutionala si ca procedura de suspendare a presedintelui intr-o tara UE, contrar deciziei Curtii Constitutionale, mai degraba creeaza probleme, decat le rezolva. România a devenit bolnavul Europei. Parlamentarismul exacerbat nu este o formă de protecţie a libertăţilor cetăţeanului, ca într-o democraţie autentică, ci duce la practici care încalcă libertăţile cetăţeanului.
          Nu „de ce” a avut loc suspendarea lui Băsescu trebuie sa ne întrebăm, ci „pentru ce”? Acum nu are loc o luptă între autoritarism şi parlamentarism, ci una dintre democraţia euroatlantică şi oligarhia bolşevică protejată de Kremlin. Aşa-zisa perioadă de tranziţie a României a dus la consolidarea unei noi „clase comuniste suprapuse” care a pus stăpânire pe întreaga economie a ţării.
          Preşedintele Băsescu şi Alianţa pentru Dreptate şi Adevăr au venit la putere în 2004 pe valul unei nemulţumiri populare care a spus „DA!” exact promisiunii de a curăţi clasa suprapusă de cei certaţi cu legea. Prin Monica Macovei şi Băsescu, Justiţia şi-a recâştigat independenţa şi imparţialitatea, punând lupa pe toţi infractorii, inclusiv pe prietenii politici.
          Deranjând mai toate reţelele de interese, ea a fost percepută ca un factor antisistem. La fel, condamnarea comunismului de către Băsescu şi desecretizarea „băieţilor deştepţi” au lovit largi părţi din clasa politică, indiferent dacă ea era pesedistă, peremistă, liberală sau conservatoare.
          Noua coaliţie politică organizată sub cupola M.L.N.R., s-a născut nu pentru că parlamentarismul era în pericol, ci în scopul de a apăra interesele transpartinice ale masoneriei bolşevice. Noua alianţă bolşevică i-a îndepărtat pe Băsescu şi Macovei pentru a stopa acţiunile lor antisistem. Se pregătesc Daniel Morar, Kovesi, Maior, Coldea şi mulţi alţii. Oponenţii regimului bolşevic instaurat de Ion Iliescu trebuie aduşi la tăcere. O tăcere de mormânt care să le asigure bolşevicilor liniştea atât de mult dorită.
În data de 19.04.2007, în timp ce la Bucureşti cei 322 parlamentari votau în Parlament suspendarea Preşedintelui Traian Băsescu, la Belgrad ministrul român de externe Adrian Cioroianu dădea mâna cu omologul său rus, Serghei Lavrov. Evenimentul a trecut neobservat. Cu ocazia acestei întâlniri, Cioroianu a promis ruşilor „normalizarea” relaţiilor dintre cele două ţări, insistând ca în viitorul tandem Rusia-România, trebuie să domine un pragmatism bilateral acceptat.
          Deşi, teoretic, bolşevicii lui Geoană nu sunt la guvernare, cu sprijinul liberalilor de stânga intenţionează să retraseze politica externă a României. Potrivit declaraţiilor din 24.04.2007 făcute de vicepreşedintele PSD Cristian Diaconescu, social democraţii îşi propun să reactualizeze partenieratul strategic dintre România şi SUA, redefinind în acelaşi timp interesele României în raporturile cu Federaţia Rusă. Reîncălzirea relaţiilor cu Rusia, coroborată cu intenţia de retragere a trupelor româneşti din Irak, oferă o imagine despre noua orientare a politicii externe româneşti. Vladimir Putin se declară nemulţumit de bazele americane din România şi Bulgaria. Rusia se instalează într-o poziţie de forţă faţă de Europa, folosindu‐se alternativ de „arma” energetică şi de ameninţările comerciale, Moscova reuşind încetul cu încetul să obţină ceea ce doreşte, fără a face însă mari concesii în schimb. Astfel, profitând de instabilitatea politică de la Bucureşti, în data de 23.04.2007, la Luxemburg, ministrul rus de externe Serghei Lavrov, va forţa mâna europenilor, obligându-i să semneze un protocol separat prin care Consiliul European ia act de o serie de nevoi particulare ale Rusiei în legătură cu România, luând în considerare investiţiile ruseşti în cele două uzine siderurgice din zonă.
Datorită anunţării retragerii trupelor române din Irak, Secretarul de Stat american Condoleezza Rice a refuzat solicitarea M.A.E. român de a avea o întrevedere cu Adrian Cioroianu la reuniunea miniştrilor de externe N.A.T.O. de la Oslo, din 26-27 aprilie 2007, deşi anterior puciului din România, Secretarul de Stat american avusese întâlniri frecvente cu fostul Ministru de Externe Mihai Răzvan Ungureanu, la mai toate ocaziile importante. Totodată, Ministerul de Externe nu a dorit să comenteze nici motivele pentru care România nu a fost inclusă în turneul est-european al preşedintelui Bush, care va trece prin Cehia, Polonia, Bulgaria şi Albania.
          La această reuniune ministerială a NATO de la Oslo, decizia organizării summit-ului Pactului Nord-Atlantic din anul 2008 la Bucureşti a fost făcută cu întârziere din pricina situaţiei politice incerte din România în acest moment. BBC a amintit că „lipsa contactelor directe dintre Bucureşti şi Washington survine pe fondul îngrijorărilor exprimate de ambasadorul SUA la Bucureşti, Nicholas Taubman, faţă de actuala situaţie politică din România”.
          Într-un interviu acordat „Revistei 22”, Nicholas Taubman, ambasadorul SUA la Bucuresti, se arăta îngrijorat de jocurile de culise ale politicienilor români, le cere să dea dovada de fairplay și să respecte în continuare angajamentele față de NATO și UE.
„Statutul de membru NATO și UE implică numeroase alte lucruri, inclusiv angajamentul de a respecta standarde înalte de guvernare democratică… Sunt îngrijorat cu privire la unele lucruri pe care le-am auzit în ultimele săptămâni, despre jocuri și tactici politice care nu mi se par fairplay. În orice competiție electorală corectă, trebuie să existe șanse egale pentru toți. Cărțile nu ar trebui aranjate împotriva vreunui candidat”, a declarat Taubman.
          La începutul lunii aprilie, preşedintele PSD Mircea Geoană declara că va avea întâlniri, la Washington şi Londra, cu oficialii guvernamentali şi parlamentari ai SUA şi Marii Britanii. De asemenea, Geoană urma să se întâlnească în cursul acestei luni şi cu liderii republicani şi democraţi din Congresul American. Datorită puciului organizat la Bucureşti de către bolşevicii aserviţi Kremlinului, cele două mari puteri occidentale SUA şi Marea Britanie îi vor închide uşa în nas comunistului Geoană, acesta din urmă fiind nevoit astfel să renunţe la aceste vizite de lucru. În acelaşi timp, o scrisoare năucitoare a ambasadorului Olandei în România a pus pe jar oficialii din Ministerul de Interne. Nemulţumirea ambasadorului Jaap Werner este legată de proiectele anticorupţie în care Ambasada Olandei şi alte patru ambasade sunt parteneri iar beneficiar este Direcţia Generală Anticorupţie (DGA). Diplomatul olandez s‐a arătat îngrijorat de faptul că proiectele anticorupţie bat pasul pe loc şi că oficialii ministerului, în frunte cu ministrul, îl ocolesc în mod intenţionat.
          Prima actiune de politica externa a interimarului Nicolae Văcăroiu este un esec. Omologul muntenegrean si-a anulat vizita în România. Președintele Republicii Muntenegru, Filip Vuianovic, și-a anulat vizita pe care trebuia să o înceapă la data de 25.04.2007, în România, la invitația lui Traian Băsescu, pe vremea când nu se punea problema suspendării din funcția de șef al statului. Vizita muntenegreanului Vuianovic reprezenta, practic, prima ocazie în care Nicolae Văcăroiu ar fi urmat să își exercite atribuțiile de șef de stat interimar. Anularea vizitei președintelui Republicii Muntenegru s-a făcut în extremis, având în vedere că liderii acestei țări se bazau puternic pe România pentru sustinerea în fața forurilor internaționale a noii republici înființate prin dezlipirea de Serbia. Nicolae Văcăroiu a anunțat că nu va reprezenta România pe perioada celor 30 de zile de interimat ca președinte. În acest sens, șeful statului i-a cedat premierului Tăriceanu participarea la reuniunea la nivel înalt a statelor participante la Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP) ce va avea loc pe 11 mai, informează Administrația Prezidențială.
          Criza suspendării președintelui Băsescu a fost urmărită cu maximă atenție de presa americană. O monitorizare a presei de peste Ocean pe luna aprilie ne dezvăluie faptul că între 29 martie și 24 aprilie în presa americană au apărut 40 de știri despre România în care se face referire la suspendarea președintelui Băsescu și criza politică de la București. Știri despre România au apărut în ziare ca Washington Times, Washington Post, New-York Times Chicago Tribune, Orlando Sentinel, Seattle Post-Intelligencer, Wall Street Journal, Investor’s Business Daily, Los Angeles Times, ca și pe agenții de presă între care Dow Jones International News, Reuters, Associated Press Financial Wire, United Press International. În calitate de aliat al SUA, România a avut parte de o monitorizare atentă în ultima lună, principalele teme abordate fiind influența negativă a crizei politice de la București asupra economiei și opinia proastă a Uniunii Europene față de stagnarea reformelor din România.
           Pe 20 aprilie Associated Press afirma că „Uniunea Europeană a privit cu neliniște (criza politică de la Bucuresti, n. red.) deoarece se așteaptă ca România, care i s-a alăturat la 1 ianuarie, să continue cu reformele de eradicare a corupției și de îmbunătățire a economiei până la standardele membrilor mai bogați din occident”. Pe 22 aprilie Reuters nota că președintele Băsescu a fost apreciat pentru poziția sa anti-corupție „iar suspendarea sa a declanșat îngrijorare în Uniunea Europeană privind viitorul reformelor din justiție și combaterea corupției rampante (…) România se lupta să limiteze corupția răspândită la toate nivelurile societății și să clădească o încredere publică în instituțiile de stat după decenii de regim comunist represiv”. Cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ) a publicat în ediţia din 23.04.2007 sub titlul „Puciul Cleptocraţiei” o amplă analiză a crizei politice de la Bucureşti, a cărei sinteză v-o prezentăm în rândurile următoare.
            „Românii apreciază la președintele lor, pe care Parlamentul l-a suspendat acum, faptul că spune lucrurilor pe nume și rupe legea tăcerii. Este un om venit din interiorul sistemului, dar se pune contra acestuia. Băsescu vrea un stat de drept în România, în care legile sunt aceleași pentru toți. Un verdict al Curții Constituționale a decis ca modul președintelui de a-și exercita funcția a fost conform cu Constituția și nu a reprezentat nici un fel de motiv pentru suspendarea sa din funcție. România este de la 1 ianuarie 2007 stat membru al UE. Cei care au avertizat asupra faptului că această țară nu este gata pentru aderarea la UE își văd în acest fel confirmat avertismentul. Deja de săptămâni este în curs un puci cu sânge rece, în sânul Parlamentului, cu scopul de a expune justiția din nou influenței Guvernului și a sforăriilor de natura criminală, ale căror interese pe sfera lărgită includ însușirea de mijloace publice în mod necontrolat și ilegal precum și escrocherii financiare și spălarea de bani. În România, comuniștii <> în oarecare măsură ei înșiși. Foști agenti de Securitate se afla la nivele de conducere din cadrul companiilor, au în proprietate ziare, posturi de radio și televiziune și își permit chiar și un partid, precum Dan Voiculescu, președintele comisiei parlamentare de anchetă care îi reproșează lui Băsescu că a încălcat Constituția” apreciază FAZ.
          „Suspendarea președintelui este deja cea de-a doua fază a loviturii de stat cu sânge rece, care a început în martie. Atunci, o lege cu privire la ținerea de alegeri pentru Parlamentul UE, prevăzute pentru 13 mai, a fost scoasă din vigoare prin ordonanță de urgență, pentru ca Partidul National Liberal al premierului se temea de o înfrângere zdrobitoare. Refuzul ministrului Justiției și al celui de Interne, motivat constituțional, de a semna aceasta ordonanță a fost considerat de premierul Tăriceanu drept o ocazie pentru a se descotorosi printr-o remaniere guvernamentală de acești membri neascultători ai Guvernului.
           În acest moment, <>, pe care național liberalii și democratii au format-o înainte de alegerile din 2004 și pe ale cărei liste unitare ei au fost alesi în Parlament, s-a rupt. Fostul partid comunist PSD, contra căruia s-a format alianța, a onorat trădarea lui Tăriceanu față de alegatori printr-o susținere parlamentară a Guvernului minoritar al acestuia.
Să ne amintim că ministrul Justiției, Monica Macovei, și cel de Interne, Vasile Blaga, au avut de rezolvat cele mai dificile sarcini care le stăteau în fața înainte de intrarea în UE, și anume reforma justiției, crearea unor instrumente adecvate pentru combaterea corupției și securizarea granițelor externe.
           În mod paradoxal, starea de spirit plină de aversiune din cadrul unei Europe sătule de lărgiri, cu care s-a confruntat România chiar în faza finală a aderării sale, a fost cel mai bun sprijin pentru reforme. Comisia Europeană a trebuit să arate duritate și l-a sprijinit pe ministrul Justitiei, care a putut în acest fel impune legi pentru restrângerea corupției, mai dure decât în orice altă țară a UE” continua analiza cotidianului german. „După aderare, UE nu mai are însă nici un mijloc eficient de presiune. Parlamentarii români s-au și pus pe treaba pentru oprirea sau transformarea în apa chioară a reformelor. După înlăturarea lui Macovei și suspendarea lui Băsescu, drumul este acum liber și pentru descotorosirea de procurorii și judecătorii care se afla în primele rânduri în lupta contra corupției.
            România a fost și în perioada comunistă un caz aparte și este și acum.”Sub titlul „Practicile dubioase est-europene pun stăpânire pe UE”, analistul Tom Gallagher, afirma, într-un articol publicat la data de 26.04.2007 în Financial Times, că majoritatea partidelor parlamentare implicate în criza politică română sunt doar un paravan al cartelurilor conduse de oameni de afaceri, ale căror interese și averi sunt amenințate de reformele promovate de președintele Băsescu, în special cele care vizează sectorul justiției. Gallagher contrazice astfel teoria expusă de Guy Burrow, care a descris, recent, tot în FT, criza politică din România drept o „dispută stupidă între președinte și premier”.
           Traian Băsescu este un populist, dar el este cel care a atacat aceasta oligarhie asumându-și un imens risc, crede Gallagher, avertizând ca, „dacă justiția din România ajunge sub influența acestor carteluri, investițiile străine vor fi periclitate întrucât ar afecta interesele acestei oligarhii”.
           Și ziarul elvețian Le Temps reflecta situația de la București apreciind că actuala criză din România este consecința unor factori care erodează clasa politică de mai mult timp. Primul și poate cel mai important dintre acești factori este „puciul” orchestrat de fostul președinte Ion Iliescu împotriva actualului șef de stat, notează publicația, reamintind că prima lovitură de stat organizată de fostul președinte a avut loc în 1989, când acesta a reușit să îl înlăture de la putere pe Nicolae Ceaușescu. Folosindu-se de arhivele sovietice, el a reușit să „camufleze un puci vulgar în revoluție democratică”.
În noiembrie anul trecut, amenințat de posibilitatea de a fi chemat să dea socoteală pentru rolul sau în faimoasele „mineriade” din anii ’90, Iliescu ar fi decis să riposteze și i-a convins pe succesorii săi la conducerea PSD să joace cartea destituirii actualului președinte, scrie „Le Temps” citând un cotidian central. Ziarul elvetian susține că actuala criză este cauzată și de prerogativele „exorbitante” ale parlamentarilor.
           Pe cerul sumbru al politicii ex-comuniste, președintele român Traian Băsescu era ceva asemănător unei stele. El a identificat proasta guvernare și corupția cu cele mai mari obstacole în calea aderării țării sale la Uniunea Europeană /UE/, și a făcut presiuni puternice – adversarii săi spun nemiloase – pentru reforma în justiție și serviciile publice, notează revista britanica The Economist, într-un articol publicat în ediția on-line din 26 aprilie, având subtitlul: “poate o țară fostă comunistă să se reformeze, după aderarea la Uniunea Europeana?” Luna trecută, coaliția care a condus țara în UE, la 1 ianuarie 2007, s-a destrămat. Aproape prima acțiune a noului guvern a fost de a face presiuni pentru un vot de suspendare a președintelui din funcție. Votul parlamentar pentru suspendarea sa a fost de 322 pentru, 108 împotrivă. Totusi, în ciuda imperfecțiunilor lui Băsescu, adversarii săi par să stea mult mai rău.
           Președintele interimar, Nicolae Văcăroiu, este și președintele Senatului. El a condus fostul guvern postcomunist autoritar, ce a guvernat țara rău, din 1992 până în 1996. Noul guvern minoritar, format din liberali și partidul etnicilor maghiari UDMR, este saturat de “anji’’ tineri de partid. Însumează tot ceea ce a tinut România retrogradă. Potrivit Societății Academice Române, principala campanie pentru un guvern curat, șapte miniștri au încălcat prevederile “Coaliției pentru un Parlament Curat’’ un pact anticorupție convenit cu principalele partide în 2004. Unii dintre ei au relații riscante cu cercurile de afaceri puternice.
           Un altul, a primit un avans colosal la o carte, dintr-o sursă misterioasă. Cei din afară dau semne de nervozitate privind al doilea mare și cel mai nou membru al UE. UE face presiuni pentru stabilirea unei noi monitorizari etice. Stimulată de calitatea de membru al UE, economia României înregistrează un boom. Dar “ursa’’sa politică, cade rapid.
          „Liberalii sunt acum ostaticii lui Nastase și ai lui Iliescu”, declara Wilfried Martens, președintele Partidului Popular European (PPE). „În ciuda tuturor remarcelor în legătură cu trecutul lui, Băsescu a fost totuși un campion al luptei împotriva corupției. În schimb, Guvernul, chipurile compus din liberali, a rămas controlat de nașii mafiei PSD. Cât despre Parlament, modificând legea pentru al înlătura cu orice preț pe Băsescu, el se situează în acest moment în afara legii. Intrând în Uniune, România se angajase să respecte statul de drept și… iată unde a ajuns!…
          Înalți prelați din Ardeal acuză „imoralitatea politică a Parlamentului“, motiv pentru care în data de 2 mai 2007, Sinodul Mitropolitan al Clujului, Albei, Crisanei și Maramureșului a făcut un apel către Curtea Constituțională pentru soluționarea crizei politice declanșate de suspendarea lui Traian Băsescu. Înaltele fețe bisericești susțin într-un comunicat că acționează la îndemnul credincioșilor: „Păstoriții nostri ne trimit tot mai numeroase semnale că e timpul să intervenim din nou. O facem, dar fără să le și promitem că vom părăsi echidistanța politică, așa cum suntem îndemnați în disperare de cauză“.
          Mitropolitul Bartolomeu al Clujului, arhiepiscopul Andrei la Alba-Iulia episcopii Sofroniu al Oradiei și Justininan al Maramureșului, episcopii vicari Irineu, Vasile, Petroniu și Iustin califică suspendarea președintelui drept „o criză fără precedent“. „Nu e căderea noastră să ne pronunțăm asupra constituționalității și legalității acestor demersuri. Putem înțelege că Parlamentul a fost desemnat de popor prin alegeri libere și că avea autoritatea să-l suspende pe președinte (chiar cu ignorarea avizului negativ al Curții Constituționale), ca hotărârea lui trebuie să fie validată sau invalidată de un referendum și ca, în această problemă, opțiunea electoratului reprezintă instanța supremă“ precizează comunicatul.
           Însă „Parlamentul a adoptat o lege prin care își conferă dreptul de a decide aposteriori, adică după ce poporul se va pronunța prin referendum, care va fi soarta președintelui suspendat. Or, aceasta înseamnă abandonarea principiilor democratice ale statului de drept și revenirea la practica bunului plac, specifică regimurilor totalitare. Aici nu mai poate fi vorba de legalitate sau ilegalitate, ci de imoralitate politică“, susțin înalții ierarhi. Ei consideră că este datoria lor morală „de a lua atitudine“ și cer Curții Constituționale să își asume „ferm și fără echivoc competența supremă de a identifica pârghiile constituționale“ pentru soluționarea crizei politice.
          Președintele Traian Băsescu afirma, într-un interviu acordat cotidianului „România liberă”, că există „structuri externe interesate în destabilizarea României și menținerea ei într-o zonă gri”. Totodată, Băsescu relatează că exista o legătură între aceste „structuri externe” și votul din parlament pentru suspendarea sa. „Nu pot spune decât un singur lucru: priviți cu multă atenție afirmațiile făcute de fostul sef al SIE, Ioan Talpes. Este interesant, de asemenea, dacă a fost vreo vizită a unui domn foarte important, Kondyakov, cu vreo doua-trei zile înainte de votul de suspendare dat de parlament. Poate politicienii cu care s-a întâlnit pot spune mai multe” a afirmat, misterios, Băsescu. Ioan Talpes declarase ca „Rusia nu a întrerupt niciodată o politică de presiune și control a României”.
           Alexandr Kondyakov este un consultant politic și este membru al mișcării ruse „Liderii viitori ai noului mileniu” și al Marii Loji Masonice Ruse. Prin intermediul firmei pe care o conduce, NOVOCOM, Kondyacov oferă Kremlinului servicii de consultanță politică. Pe lângă Putin, Kondyakov este și consilierul lui Vladimir Voronin, președintele Moldovei.
Fostul șef al SIE Ioan Talpeș a declarat BBC despre Kondyakov că are relații cu importanți oameni de afaceri, dar și cu politicieni români aflați în poziții-cheie ale statului, fără să facă vreo nominalizare. Ieri, Cozmin Gușă a declarat că s-a întâlnit cu Kondyakov, numindu-l „prietenul meu de mai mulți ani”.
           Suntem prinşi în acţiunea noastră de valurile conflictelor politice care macină şi separă Ţara. Acţiunea noastră este luată de aceste valuri şi de viată sau denaturată de la misiunea ei curată.
           Suntem un Ordin şi ca atare nu ar trebui să ne confundăm cu nici un partid. În prezent masoneria condusă de E.O. Chirovici este un instrument de guvernare utilizat de P.S.D. şi P.C., lucru de neacceptat în lumea liberă, unde masoneria reprezintă o pătură civilizată şi evoluată. În faţa acestui pericol din ce în ce mai presant care este Rusia bolşevică, semne încurajante indică faptul că naţiunile libere din Europa se apropie unele de altele pentru a-şi asigura prosperitatea economică şi a-şi apăra în comun libertăţile.
În schimb România, deşi membră a Uniunii Europene, este împinsă pe zi ce trece, din ce în ce mai mult, în braţele Rusiei, iar vinovată de acest lucru se face masoneria bolşevică şi forţele politice care o sprijină. Adevărul, oricât de puţin favorabil ne-ar fi, trebuie spus cu toată sinceritatea, îndată ce este întemeiat, iar el este. Şi prin redactarea acestui raport noi asta facem, facem public adevărul, pentru a ne elibera sufletele de ciuma bolşevică.
           Ca atare, Noi, Comitetul Naţional de Instrucţie Masonică, în calitate de masoni liberi şi de bune moravuri ai ORDINULUI MASONIC ROMÂN, în spiritul democraţiei şi în virtutea drepturilor cetăţeneşti izvorâte din Constituţia României, am formulat următoarele capete de acuzare împotriva tuturor masonilor bolşevici menţionaţi în raportul anexat prezentei scrisori:

1. trădarea şi ajutarea inamicului;
2. procurarea şi deţinerea de documente şi date secrete de
stat în scopuri neautorizate de lege;
3. transmiterea secretelor de stat unor organizaţii străine;
4. subminarea economiei naţionale;
5. spionaj economic şi militar;
6. asociere la grupuri infractionale şi de crimă organizată;
7. trafic de influenţă şi abuz în serviciu;
8. instigare şi complicitate la fals intelectual;
9. bancrută frauduloasă şi spălare de bani;
10. contrabandă cu ţigări, armament, petrol, alcool şi
stupefiante;
11. evaziune fiscală, delapidare şi deturnare de fonduri;
12. manipularea opiniei publice prin mass-media şi alte
instrumente;
13. acte de corupţie, complot şi şantaj politic;
14. conspiraţie împotriva statului şi a poporului român;
15. tăinuirea bunurilor şi favorizarea infractorilor.

           Cuantumul prejudiciului cauzat de grupurile de interese bolşevice prin comiterea tuturor acestor infracţiuni pentru care-i acuzăm, depăşeşte echivalentul în lei a sumei de 4.000.000.000 euro (patru miliarde euro). Dovada săvârşirii infracţiunilor o facem cu următoarele mijloace de probă: „Raport final-Armagedonul masonic +anexe”, prezentate în format electronic (pe CD), ca anexă a prezentului denunţ.
           Toate datele furnizate de noi vor fi cu adevărat considerate utile şi concludente dacă organele de anchetă le vor corobora şi compara cu informaţiile deja acumulate în dosarele de urmărire informaţională sau penală aflate în arhivele instituţiilor statului român.
           În concluzie, prin prezenta, solicităm Preşedinţiei României, Parlamentului României, Guvernului României şi tuturor instituţiilor abilitate statului român prin lege, ca în temeiul art.222(respectiv art.223) din Codul de procedură penală, să se autosesizeze de existenţa celei mai mari conspiraţii din istoria României şi să dispună deschiderea unei anchete oficiale penale care să ajute la finalizarea tuturor probelor necesare pentru aflarea adevărului şi pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, în vederea justei soluţionări a acesteia (conform art.3 şi art.202 din Codul de procedură penală).
Solicităm in mod expres instituţiilor statului român ca în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, să organizeze în 30 de zile de la primirea prezentului denunţ o conferinţă de presă prin intermediul căreia să aducă la cunoştinţă cetăţenilor româniei despre măsurile întreprinse.
           Pentru a nu împărtăşi soarta Procuroarei Luminiţa Şega, care a fost asasinată la comandă politică, după îndelungi dezbateri, Noi, semnatarii acestui „Apel către România”, am ales în unanimitate prezenta cale acoperită de denunţ.
Datorită specificului activităţii noastre depuse în slujba României, nu vom putea reuşi să ieşim la lumină prea curând, şi asta nu datorită fricii de moarte ci pentru reuşită în ducerea la bun sfârşit a acţiunii noastre. Nu vom avea odihnă până când nu vom duce adevărul şi în ultimul cătun din ţară, chiar dacă de-ar fi să ne grupăm în cea mai puternică rezistenţă anti-comunistă din istoria României.
           Momentul ales de deconspirare a pseudonimelor va coincide cu data includerii noastre, a semnatarilor, într-un program de protecţie a martorilor autorizat de UE, într-o ţară gazdă, cu vechi state în alianţa euro-atlantică.
           Câte un exemplar din această scrisoare-denunţ este trimis spre conformitate următoarelor instituţii: Preşedinţia României, Parlamentul României-Senat, Parlamentul României-Camera Deputaţilor, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de informaţii Externe, Curtea Constituţională a României, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Public-Direcţia Naţională Anti-Corupţie, Ministerul Justiţiei, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării, Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România, Consiliul Europei-Biroul de Informare Bucureşti.

           Cu deplină consideraţiune şi îmbrăţişări fraterne, membrii COMITETULUI NATIONAL DE INSTRUCTIE MASONICĂ AL ORDINULUI MASONIC ROMÂN.
Drept pentru care semnăm. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Preşedinte: C.A.Rosetti
Mare Secretar: Eugeniu Carada
Mare Trezorier: Eugen Cristescu
Mare Inspector: Constantin Argentoianu
Mare Gardian: Emil Pepiniu
Mare Intendent: Aurel Persu
Mare Orator: Jean Pangal
Membrii:……………………………………….
0
CUPRINS

1. REVOLUŢIA ROMÂNĂ – PROIECT AL MASONERIEI BOLŞEVICE……………………………1
2. CEAUŞESCU ŞI LOJA MASONICĂ „PROPAGANDA DUE (P.2)”…………………………………..3
3. NOUA STRATEGIE A KREMLINULUI …………………………………………………………………………..7
4. „NAŞII” M.L.N.R. PROVIN DIN CELEBRA LOJĂ MASONICĂ PROPAGANDADUE (P.2) CONDUSĂ DE LICIO GELLI……………………………………………………………………………………………….9
5. GRUPUL PINTO ŞI RECONSTRUCŢIA MASONERIEI ROMÂNE ……………………………….11
6. DE LA SECURITATEA COMUNISTĂ LA MASONERIA BOLŞEVICĂ…………………….14
7. CONSPIRAŢIA „PUTERII“ ŞI REVOLUŢIA JUDECĂTORILOR …………………………………16
8. CONTABILII COSA NOSTRA, TEMUTA ORGANIZAŢIE MAFIOTĂ CARE DOMINĂ SICILIA, CONTROLEAZĂ BANII UNEI PUTERNICE GRUPĂRI DE INTERESE DIN ROMÂNIA, CONDUSĂ DE MASONII CRISTIAN BURCI ŞI DUMITRU CREŞTIN…………………………………………………………………………………………………………………………….19
9. CAZUL ROMANO PRODI –REZULTAT AL MARIAJULUI ÎNTRE LOJA MASONICĂ P2 (PROPAGANDA DUE) ŞI K.G.B. …………………………………………………………………………………..22
10. MOARTEA PROCURORULUI LUMINIŢA ŞEGA, OPERĂ A MASONERIEI KOMINTERNISTE……………………………………………………………………………………………………………..24
11. BĂTĂLIA PENTRU SOCIETATEA CIVILĂ…………………………………………………………………25
12. MASONERIA BOLŞEVICĂ ŞI IMIXTIUNEA POLITICĂ ……………………………………………28
13. IMPLICAREA MASONERIEI BOLŞEVICE IN SCANDALUL BĂNCILOR DACIA FELIX ŞI CREDIT BANK…………………………………………………………………………………………………..33
14. INTERNAŢIONALA ORTODOXĂ – ULTIMA CREAŢIE A MASONERIEI BOLŞEVICE ……………………………………………………………………………………………………………………………………………37
15. MASONUL VICTOR BABIUC ŞI TRANSPORTURILE DE ARMAMENT………………40
16. M.L.N.R.UL ŞI RITURILE SALE BOLŞEVICE DE PERFECŢIONARE………………….41
17. VERESTOY ATTILA – MASONUL DE AUR AL U.D.M.R……………………………………………45
18. „REŢEAUA FELIX”, DE LA SECURITATE LA MASONERIE ……………………………………48
19. ACAPARAREA INDUSTRIEI STRATEGIGE A ROMÂNIEI CU AJUTORUL MASONERIEI BOLŞEVICE……………………………………………………………………………………………….56
20. POLITICĂ, ENERGIE ŞI MASONERIE ……………………………………………………………………….58
21. ION BASGAN, UNUL DINTRE LIDERII MASONERIEI, ACUZAT CA A FOST INFORMATOR AL SECURITĂŢII ……………………………………………………………………………………61
22. IOSIF CONSTANTIN DRĂGAN, PROTECTORUL DIN UMBRĂ AL MASONERIEI REVOLUŢIONARE ……………………………………………………………………………………………………………63
23. ELITELE DE PRADĂ ALE M.L.N.R……………………………………………………………………………..65
                   1. REVOLUŢIA ROMÂNĂ – PROIECT AL MASONERIEI BOLŞEVICE

         După anul 1953, când Stalin moare în condiţii suspecte, urmează o destabilizare prudentă, sub conducerea lui Hruşciov. Evenimentele budapestane din 1956 au făcut parte din acest joc de culise, care urmărea să-i atragă pe stalinişti într-o cursă după care să fie sacrificaţi. Totodată, această farsă rusească, a masonilor de stânga, a avut şi menirea de a le crea americanilor iluzia unei deschideri: acel „dezgheţ” hruşciovan urmată de „destinderea” lui Brejnev şi de „perestroika” lui Gorbaciov.
          Planul de destindere declanşat de Stalin şi continuat de Hruşciov avea ca scop penetrarea masoneriei de stânga occidentale şi manipularea acesteia cu scopul spargerii izolării internaţionale a URSS şi al acaparării de tehnologie vestică. Tot planul viza tragerea pe sfoară a Occidentului cu ajutorul masoneriei de stânga. Germania era importantă pentru URSS din cauza potenţialului ei masonic.
          Încă din anul 1949, 11 obedienţe se reuniseră în Marea Lojă Unită, în biserica Sfântul Paul din Frankfurt. Chiar şi în RDG masoneria de stânga era bine reprezentată: Otto Gotewohl, primul conducător al RDG era mason de stânga, iar Germania de Est a fost singurul stat pe a cărei stemă figura un simbol masonic explicit: compasul. Masoneria de stânga era reprezentată la vârf şi în alte state esteuropene, precum Ungaria (Imre Nagy) sau România (Pauker, Ralea, Maurer).
          În arhivele secrete ale KGB există un document compromiţător privind spiritul masonic al înţelegerii de la Geneva, vizând Revoluţia din Ungaria anului 1956. În România acelor ani, îndată după ce a preluat toată puterea în stat, Partidul Comunist a purces sistematic şi cu brutalitate la aplicarea întregului plan de transformare a ţării după modelul sovietic. Astfel, pizma, setea de răzbunare, analfabetismul, prostia şi laşitatea au devenit în comunism criteriile de selecţie ale noii „elite” a ţării.
           Ulterior, KGBul va construi în România o disidenţă culturală intitulată „Gruparea Comana”, care va începe să devină ofensivă odată cu venirea la putere a lui Mihail Gorbaciov. După 16 ani de la căderea regimului comunist şi preluarea efectivelor şi arhivelor Securităţii de către M.Ap.N şi S.R.I., fostul director al S.R.I., profesorul Virgil Măgureanu, începe să facă lumină asupra confruntării pentru „obiectivul” România: K.G.B. contra lumii. Invitat în cadrul emisiunii televizate „Puterea în umbră”, difuzată în luna noiembrie 2006 la Antena 3, Măgureanu a spart tăcerea. Dom`profesor, supranumit şi „şarpele cu ochelari”, a admis că a făcut parte dintrun grup care şi-a propus înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu în care la angrenat şi pe Ion Iliescu.
           Dezvăluirea cea mai importantă din cadrul interviului se referă la înfiltrarea KGB la cel mai înalt nivel în România, înainte de 1989, chiar până în interiorul Comitetului Politic Executiv al P.C.R. Personajul vizat, Gheorghe Rădulescu, alintat Gogu, era eminenţa cenuşie din spatele Elenei Ceauşescu şi susţinătorul din umbră al aşazisei „disidenţe culturale” prin care se urmărea schimbarea regimului Ceauşescu cu unul de tip Gorbaciov, susţinut de KGB.
           Astfel, în interiorul Partidului se crease un „partid secret” reprezentat până la vîrful conducerii, în Comitetul Politic Executiv CPeX unde se aflau doi vectori: Constantin Dăscălescu şi Gheorghe Rădulescu, zis Gogu, nume de cod „Marcel”. Acesta din urmă, vicepreşedinte al Consiliului de Stat, considerat „eminenţa cenusie” din spatele Elenei Ceausescu, avea sarcina să creeze şi să canalizeze inclusiv mişcările de disidenţă din rîndul intelectualităţii pentru a crea eşalonul următor al conducerii perestroikiste.
            Împreună cu soţia sa, Dorina Rudich Rădulescu, Gogu avea misiunea să atragă reprezentanţi ai lumii artistice si intelectualităţii inclusiv prin intermediul unor ofiţeri de Securitate, cum ar fi cunoscutul Vasile Malureanu de la Direcţia I. La vila sa de la Comana, gard în gard cu Ana Blandiana, s-a consumat un moment epocal consemnat de scriitorul Mircea Zaciu în jurnalul său pe anul 1983 (Editura Dacia, Cluj, 1995) şi care a lăsat audienţa selectă cu gura căscată: „Staţi linistiţi, că mai sunt cinci ani si scăpam de Ceauşescu!”. Nu a greşit prea mult.
           Pe lângă grupul de intelectuali de la curtea lui Gogu Rădulescu, printre care se număra Augustin Buzura (în alternativă cu Ion Iliescu), Ana Blandiana, Nicolae Manolescu, Zigu Ornea, Dan Hăulică, Ion Caramitru, Mircea Dinescu, care-i ţinea la curent şi pe Andrei Pleşu si Gabriel Liiceanu ş.a., au fost constituite grupările conspirative menite să submineze partidul şi armata: generalul Nicolae Militaru, agent GRU documentat, responsabil de Armată, Silviu Brucan, responsabil de ilegalişti si Ion Iliescu, speranţa gorbacioviştilor.
           Toate mişcările acestora au fost atent monitorizate de Unitatea specială de contraspionaj 0110 creată pentru contracararea serviciilor de informaţii din Organizaţia Tratatului de la Varşovia şi, evident, în mod special a KGB, rezidenţa sovietică fiind cea care coordona oficial în România reţelele de spionaj din blocul comunist. Toate acestea sunt cunoscute de ofiteri ai Serviciului Secret Român, iar dovezile se află depozitate în mai multe arhive secrete dispuse in lume.
            Conspiraţia presupune racolări şi aşa numitele <> din partea <> KGB desfăşurate într-o perioadă lungă de timp. După un prim contact avut de Virgil Măgureanu cu Ion Iliescu încă din 1973, pe vremea când acesta era prim secretar PCR la Iaşi, primul şef al Serviciului Român de Informaţii, personaj controversat aflat şi în completul de judecată care a decis eliminarea familiei Ceauşescu l-a recrutat oficial pe primul preşedinte al României postdecembriste in 1981, in 1983 completând impreună primul manifest anticeauşist.
            Discuţia cu Iliescu <>, după cum afirmă <<şarpele cu ochelari>> a avut loc pe o bancă în parcul de la <>, din Dorobanţi. Securitatea superviza. <puseseră aia microfoane şi la acele banci>>, afirmă Măgureanu. Un amănunt interesant: Ion Iliescu îi făcea în 1989 vizite la Tescani lui Andrei Pleşu, viitorul său ministru al Culturii în primul guvern FSN.
Lovitura de stat a fost realizată de KGB si GRU cu sprijinul tacit al unei părţi a Securităţii române, antrenând însă mase de revoluţionari autentici doar pentru a se masca activităţile grupurilor conspirative cât şi pentru motivul că Moscova se temea de rezistenţa forţelor loiale lui Ceauşescu. Această grupare ocultă a găsit în Ion Iliescu omul potrivit pentru a prelua comanda puterii izvorâte din Revoluţie, reuşind astfel să pună mâna pe toată averea ţării şi pe toate pârghiile puterii, comandând şi astăzi din umbră cu ajutorul masoneriei bolşevice. Structurile – sistemul – aparatul, reţeaua sunt constituite din membri de vârf ai oligarhiei bolşevice, cei care şi-au însuşit privilegii şi favoruri ca slujitori ai sistemului comunist.
            Oameni cu nume de cod, împreună cu ofiţerii lor de legătură, cu foşti nomenklaturişti şi activişti, au făcut ca „privatizarea” şi „tranziţia” să devină semne odioase. Cârdăşia de reţea, cu melanj postmodernist între informatori şi foştii ofiţeri, aflaţi cu toţii în căutarea propriei bunăstări, a fost în toţi aceşti ani transpartinică, transversală în structura societăţii, iar cu ajutorul masoneriei chiar transfrontalieră.
Securitatea a fost o poliţie politică de tip rusesc, fiind instrumentul cu care Moscova a transformat una din cele mai bogate şi frumoase ţări din Europa întro epavă economică, socială şi morală. Cu ajutorul Securităţii, Kremlinul a înlocuit iluminismul românesc cu feudalism rusesc. După 1989, sarcina de bază a neocomuniştilor români a continuat să fie menţinerea la putere a unui sistem feudal de tip rusesc.
            Guvernul şi Parlamentul României a continuat timp de mai mulţi ani să protejeze identitatea securiştilor permitându-le astfel să manipuleze ţara din umbră, aducându-i pe români în pragul sărăciei.

                            2. CEAUŞESCU ŞI LOJA MASONICĂ „PROPAGANDA DUE (P.2)”

         Perioada anilor 1961-1986, deşi relativ scurtă este deosebit de frământată în plan internaţional. Este epoca crizelor cubaneze, a asasinatelor politice (JFK, Martin Luther King, Robert Kennedy), a războiului din Vietnam. Nikita Hrusciov, liderul comunist de la Moscova, îşi cunoaşte momentul de glorie pentru a fi, apoi, mazilit. În China, Mao (mason revoluţionar) promovează un comunism mai feroce decât cel sovietic. Terorismul internaţional se naşte odată cu celebra Conferinţă Tricontinentală de la Havana (1966).
Masoneria universală nu a fost străină de nici unul dintre aceste evenimente. Masoneria nu a fost niciodată o organizaţie monolitică. Au existat „curente”, scindări şi chiar infiltrări. Relevant în acest sens este scandalul Lojii „Propaganda Due (P.2)” din Italia, în fapt o complexă operaţiune a K.G.B.ului sovietic, operaţiune de care nici fostul dictator român nu a fost străin. De altfel, spectaculoasele succese internaţionale înregistrate de Nicolae Ceauşescu în anii 1960-1970 se explică prin apartenenţa acestuia la masoneria revoluţionară. Liderul de la Bucureşti fusee cooptat în Loja P2 (ca membru simpatizant şi nu „iniţiat” cum deseori s-a vehiculat) în fapt, o uriaşă operaţiune K.G.B.-istă la care şi-au dat concursul toate serviciile secrete aparţinând ţărilor satelite Moscovei.
           K.G.B.-ul şi loja masonică P2 i-au oferit lui Ceauşescu cheia spre deschiderea uşilor marilor cancelarii europene. Practic, începând cu 1966, liderul României comuniste a fost unul dintre favoriţii statelor occidentale atunci când venea vorba de relaţiile cu ţările din „Blocul sovietic”. Constanta oferită de P2, de care KGB nu era străină, i-a permis lui Nicolaie Ceauşescu să joace cu succes rolul de răzvrătit al Tratatului de la Varşovia, în momentul „Primăverii de la Praga”, şi să aibe acces ulterior, la Washington, Paris, Londra sau Bonn, şi implicit la un ajutor financiar şi tehnologic necesar proiectelor sale de industrializare. Situaţia era convenabilă inclusiv pentru KGB, care avea astfel prilejul ca, prin spionajul românesc, să penetreze structurile N.A.T.O.
           Totul părea să meargă perfect pentru liderul comunist de la Bucureşti. Avea recunoaştere internaţională, avea acces la finanţare, nu supăra Moscova, şi Bucureştiul devenea un punct important pe harta diplomatică a lumii. Pe banii României, Ceauşescu avea să sprijine revenirea masonului Juan Peron la conducerea Argentinei, de altfel un important membru al P2, prieten apropiat al lui Licio Gelli. Începând cu anii `70, Gelli, cu sprijinul securităţii, va realiza afaceri comerciale avantajoase cu România, primele dintr-o lungă serie, Gelli câştigând astfel numeroase comisioane din comenzi ale statului român.
„Ceauşescu a fost îmbrobodit de masonerie prin Propaganda Due”
           Cuvintele de mai sus aparţin generalului de securitate Nicolae Pleşiţă şi au fost declarate în cadrul unui interviu publicat în nr.4 al revistei „Lumea Magazin” din anul 2000, cu titlul „Politică şi servicii secrete”
           Din acest amplu interviu vă prezentăm spre analiză numai părţile de text care fac referire directă la masonerie:
Reporter: Ceauşescu a fost mason?
4
N. Pleşiţă: Eu nu l-am cunoscut pe Licio Gelli. Ştiu însă lucrarea… Indirect, masoneria l-a îmbrobodit mult pe Ceauşescu prin Propaganda Due.
…………………………………………………………………………………………………………………..
Reporter: Aţi prins vreun mason?
N. Pleşiţă : Numai unul? Inclusiv pe Gelli. Se băgase pe sub pielea celor de la Comerţ Exterior. Mergea pe comerţul cu arme. L-am depistat cu reţeaua noastră din masonerie, pe care o vom menţine chiar de vor crăpa cei care nu-s de acord. Am jucat cartea în interesul României. Gelli a fost băgat la noi de masonerie, dar era şi mafiot. Idioţii noştri au fost îmbrobodiţi de Gelli, care a pătruns la Ceauşescu şi noi nu l-am prevenit. Mai mult, i l-am băgat pe gât lui Ceauşescu! Cu Gelli sau făcut de toate. Masca nu putea ţine prea mult. Doicaru şi Pacepa au colaborat cu el. Eu nu eram acolo. A ieşit un scandal teribil, legat de Serviciul de Informaţii Externe şi mai ales de noi. Am pus căpăstru la Romtehnică pentru exportul de armament. De când erau şi consilieri prezidenţiali Pacepa şi Doicaru se spurcaseră la acţiuni de anvergură şi îi serveau pe tavă lui Ceauşescu tot felul de personalităţi. Pacepa a avut rolul principal în aducerea lui Gelli. Primirea la şeful statului este o chestiune diplomatică. Aşa a ajuns şi Iosif Constantin Drăgan la Ceauşescu. El avea nişte posibilităţi în Italia, venea prin ţară. A făcut promisiuni şi Ceauşescu l-a primit de câteva ori. Drăgan a avut contribuţia lui la dezvoltarea marketingului nostru, dar pe Ceauşescu nu l-a mulţumit şi s-a supărat……………………………………………………………………………………
         În 1990, Gelli a declarat presei că „românii nu sunt pregătiţi să recupereze conturile lui Ceauşescu”. Altfel spus, Gelli a confirmat existenţa acestor conturi, dând a se înţelege că datorită legăturii pe care o avea cu agenţii Securităţii înfiltraţi în Italia, cunoştea locaţia acestor sume uriaşe de bani.
         Cu cinci ani mai târziu, în 1995, Licio Gelli a fost de zece ori la Timişoara, Oradea şi Bucureşti. El a fost surprins de un reporter al săptămânalului „Verona Sette” pe aeroportul Catullo, în momentul în care se întorcea din România. „Domnule Gelli, este primul voiaj în România?”, a întrebat reporterul. „Nu, cred că este al zecelea” a răspuns sec Gelli.
         Chiar dacă începând cu anul 1976, Loja P.2 a fost oficial închisă, iar membrii acesteia dispersaţi în cadrul altor loji aparţinând Marelui Orient al Italiei, Licio Gelli îşi va continua activitatea conspirativă fiind sprijinit în continuare de K.G.B. În timp, locul Lojii P.2 va fi luat de o nouă creaţie a Kremlinului, mult mai complexă, denumită Societatea Pinto, care este un adevărat cuib ocult unde „roiesc” mai multe grupări autonome: oameni politici de primă importanţă, loje masonice, sevicii secrete şi mafie.
Fostul demnitar PCR povesteste ce oferte de afaceri a primit, dupa 1990, de la Licio Gelli, fostul sef al masoneriei italiene si apropiat al lui Ceausescu.
          Ghana, anii ‘90. Foarte bogata in aur, fosta colonie britanica din Africa isi deschide larg portile catre capitalul strain. O noua legislatie miniera atrage fluxuri de bani din toata lumea, de la corporatii occidentale pana la guvernul chinez.
Vietnam. In aceeasi perioada, comunistii de la Hanoi aplica „Doi Moi”, o politica de reforma economica asemanatoare cu Perestroika. „Rosiii” nu renunta la putere, dar incurajeaza investitiile straine.
5
        Arezzo, Italia, 1994. In vila sa din Toscana, o regiune cu traditie in prelucrarea metalelor pretioase, fostul mare maestru al lojii masonice Propaganda Due (P2) il primeste cu bratele deschise pe un fost demnitar comunist din Romania. Licio Gelli era un vechi prieten al nomenclaturistilor de la Bucuresti, iar legaturile lojii sale cu Nicolae Ceausescu fusesera atat de stranse, incat multi se intrebau daca nu cumva dictatorul insusi facuse parte din Intalnirea din „fortareata”

        „Ce reduta avea! Cate usi automate, am ramas uimit!” Cornel Burtica, fost ministru al comertului exterior in regimul Ceausescu, a fost demnitarul care a intrat, in 1994, pe poarta „fortaretei” lui Gelli din Arezzo. Intalnirea dintre cei doi urma sa deseneze un triunghi al banilor Ghana-Vietnam-Italia.
         In premiera, Burtica relateaza, pentru „Evenimentul zilei”, detaliile acestei discutii de taina. „M-am trezit contactat de niste persoane interesate de la Florenza, sa intru in afaceri cu ei. Profitand ca am fost intr-o vizita de afaceri la Elektra SPA firma cu care m-am asociat m-au contactat si invitat la Florenza, la Hotel Castel. In acest loc, am constatat ca mai erau doar cateva persoane, foarte putine.” Intrunirea restransa la care ajunsese Burtica era o reuniune a masonilor. „Intentia lor era sa ma bage in francmasonerie. Era o loja inrudita cu Propaganda Due”.

            Fondul din Vietnam

          De la reuniune, Burtica este condus la Arrezo, la Licio Gelli, afacerist cu conexiuni variate, de la guverne pana la Mafia. Pretextul: „Voia sa atraga Romania sa-l sustina la Premiul Nobel pentru Literatura”.
          Burtica a mers mai departe: „Eu am facut pe prostul, sa vad ce e, sa aflu mai multe. Cand m-am convins, am scapat de ei”.
           Fost ambasador in Maroc, el pastrase legaturi in tarile africane, avantaj vizat si de Gelli. „Voiau o aventura cu comert de aur, asta fiindca eu aveam relatii foarte bune in Ghana. Doreau ca eu sa aduc aur din Ghana in Italia, iar ei il prelucrau in Peninsula. Am zis: „Nu ma bag in chestii ilegale””. P2 fusese declarata chiar de justitie organizatie mafiota.
           In mod normal, aurul se comercializa prin banci, cu garantii, certificate de provenienta. „El voia sa treaca muntii cu catarul. „Sirul propunerilor lui Gelli a continuat, intr-o nota asemanatoare. Astfel, el dorea sa-l atraga pe Burtica in loja, pentru a obtine influenta politica si bani din Romania. Marele maestru al Propaganda Due avea si alte intentii: afaceri in Romania, printr-un mare lant de magazine.
           Cel care-l introdusese pe Burtica la Gelli era Francesco Pazienza, un locotenent al Marelui Maestru. Si el i-a facut o propunere tentanta. „Planul era de a lansa in Vietnam un fond de investitii, cu implicarea guvernului american.
           „E pacat sa nu profitam”, imi spunea Pazienza. Imi cereau, la schimb, servicii pentru cauza, dar eu doream sa dorm linistit.” Pazienza era un fost agent al serviciilor secrete italiene. Unul dintre apropiatii lui, Michael Ledeen (acum teoretician al neoconservatorismului american), a fost, in anii ‘80, consultant al SISMI serviciile de informatii militare italiene. Ulterior, Ledeen a lucrat si pentru Casa Alba.
                   ANI ’90 Masonii Nastase, Roman, Stanculescu”
           „In Italia, masonii mi-au spus si cine sunt masonii români: mi-au spus de Adrian Nastase, de Victor Athanasie Stanculescu, de Petre Roman”, afirma Cornel Burtica. El adanceste misterul din jurul interlocutorilor lui din Peninsula: „Masonii din Italia erau legati de Vatican si de Opus Dei”.

6
           Pasionat de masonerie si de istoriile cu cavaleri templieri, Burtica nu era la prima intalnire de acest fel. „In 1990, un reprezentant al masoneriei din Olanda mi-a propus sa preiau loja din Romania, si mi-a tinut o prelegere o noapte intreaga. L-am intrebat: „Nu ma casapiti daca incalc juramantul?”. „Nu, domnule!”, mi-a raspuns.”

                    Personajele

            LICIO GELLI. Mare Maestru al Propaganda Due (P 2), factiunea clandestina a Lojei Orientale a Italiei. P2 a fost interzisa dupa ce a fost descoperita, in 1981. Gelli a fost implicat in numeroase scandaluri, de la fraudarea bancii Vaticanului (Banca Ambrosiano) pana la planuri de instalare a unei guvernari paralele a Italiei. Conectat la personaje si organizatii influente, de la Silvio Berlusconi (care a facut parte din P2) pana la mafiile italiene, serviciile secrete si importanti oameni de afaceri. A fost arestat in Franta, unde se refugiase in 1998. Era impreuna cu amanta lui, o romanca. In gradina vilei din Arezzo au fost gasite ingropate 170 de kilograme de lingouri de aur. Gelli a fost eliberat ulterior. Are 87 de ani.

          FRANCESCO PAZIENZA. Fost ofiter al SISMI serviciile militare de informatii ale Italiei, membru al P2. A fost gasit vinovat de protejarea membrilor organizatiei de dreapta Ordine Nuovo care au pus la cale atentatul de la Bologna (din 1980), soldat cu 85 de morti.

EDUARDO EMILIO MASSERA. Militar argentinian, membru al gruparii de ofiteri care a indepartat-o de la putere, in 1976, pe Isabel Martinez de Peron. Massera a condus apoi junta militara din fruntea Argentinei. Apartenenta lui la Propaganda Due a fost dezvaluita la inceputul anilor ‘80. Inchis pe viata pentru tortura si alte violari ale drepturilor omului, a fost gratiat in 1990.

STEFAN ANDREI. „Ceausescu a facut afaceri cu ei”. Stefan Andrei, un alt fost apropiat al lui Ceausescu, a relatat pentru EVZ cateva dintre culisele relatiei dintre regimul comunist din Romania si Licio Gelli.
EVZ: Ce afaceri facea Licio Gelli in Romania?
Stefan Andrei: Nu, nu, atunci nu raspundeam eu. Noi vindeam foarte multe confectii in Italia, unde puneau ei marca, daca nu cumva si haina asta….
A dumneavoastra e de la Licio Gelli?
Da, bun, aia cu P 2, radem de astia care spun, a, ca Ceausescu a fost in P 2. Avea relatii, se cunostea.
Mai, da, mai. S-a cunoscut cu unul dintre oamenii lui, Eduardo Massera, care a fost unul dintre complotistii aia care au omorat in Argentina, care a fost in trioul ala militar, cand au luat ei puterea. Massera a fost la Bucuresti. „Organizatia avea bani negri in Austria”.
Si cu Gelli cum s-a cunoscut?
Nu stiu. Dar stiti, cand a fost arestat, era impreuna cu o romanca.

7
Nu, dar nu, nu ne bagam in chestii din astea. Ceausescu era asa de incapatanat de independenta lui, incat singura sa dependenta a fost cea de insulina, cand a trebuit sa i se faca o injectie si a intrat in categoria insulinodependent. Dar, sa intre intr-o organizatie cu P 2, cu…. Mai depindea si de cultul personalitatii. Nu accepta asa ceva, sa fie dependent de cineva. Aceasta organizatie, se stia, avea si bani negri, prin Austria. Si el zicea, mai, nu se poate, nu ne bagam, ca se afla. Ei mai lupta si intre ei, sunt agenti mascati, ne compromitem aici.

LEGATURI
Afaceri cu romanii inainte si dupa ‘89
Licio Gelli si P 2 au avut legaturi trainice cu regimul comunist din Romania, Ceausescu fiind suspectat, fara a se putea confirma vreodata, ca ar fi facut parte din aceasta loja masonica. Nicolae Plesita, fost sef in Securitate, a declarat ca Gelli ar fi fost implicat si in comertul cu arme produse in Romania. Potrivit unor ofiteri SRI intervievati de EVZ in 1998, apropiati ai lui Gelli ar fi fost implicati si in operatiunea de contrabanda de combustibili in Iugoslavia, cunoscuta sub numele de „Jimbolia”. Ulterior, tot EVZ a dezvaluit ca avocatul lui Gelli, Giangiorgio Spiess, care a finantat, in anii ‘70, si prima afacere a lui Silvio Berlusconi, a fost si partenerul lui Cristian Burci si Dumitru Crestin.
Spre sfarsitul secolului XX, francezul Pierre Carpit lansa o informatie senzationala: Nicolae Ceausescu, tiranul din Romania, ar fi fost francmason! Afirmatia se baza pe declaratiile si insemnarile lui Licio Gelli, faimosul Venerabil al Lojii „Propaganda Due”. Dupa ce „odiosul” a fost impuscat in capitala Basarabilor (locul si momentul executiei fiind foarte simbolice), informatia lui Carpit este preluata de rusul Lolii Zamoiski si face valva prin Estul Europei. Unii masoni au dezmintito, altii nu; si sunt cazuri de autori, precum Yves Stavrides, care declara ca Nicolae Ceausescu a dorit sa faca parte din Masonerie, caci era ahtiat dupa uniforme, medalii si ceremonial. Lucrurile sunt, insa, mai complicate si mai grave: Nicolae Ceausescu a fost, probabil, initiat in anul 1966 si se va dovedi unul dintre principalii actanti ai Comunismului in penetrarea Francmasoneriei Universale. L-a oprit doar tradarea lui Pacepa si scandalul Lojii P2.
Participarea conducatorului roman la structurile Lojii P2 nu este deloc intamplatoare. Acest Atelier mamut al masonilor italieni se transformase intr-o formidabila forta de influenta si coruptie politica. Reunea (pe langa Masonerie) Mafia, Vaticanul si Terorismul. Fusese finantat si ajutat din umbra de KGB.
Avea mai multe scopuri: a). distrugerea societatii civile italiene; b). compromiterea ideii masonice; c). dezbinarea Occidentului si dezbinarea NATO; d). construirea unei retele supereficiente a spionajului sovietic. Cu alte cuvinte, Loja P2 a fost o grandioasa actiune subversiva, una dintre cele mai spectaculoase ale secolului al XXlea. Din punct de vedere profesional, specialistii KGB merita toate felicitarile.

3. NOUA STRATEGIE A KREMLINULUI
Ţările Europei de Est au fost eliberate, după 50 de ani de ocupaţie, rând pe rând, cu viteze diferite, care au depins, în mare parte, de puterea şi prezenţa bastioanelor secrete ale K.G.B.
8
Căderea comunismului în Europa a adus sau continuă să aducă multe surprize în statele fostului Pact de la Varşovia, în funcţie de modul în care noile regimuri au ales să deschidă sau să păstreze în continuare secrete arhivele statului comunist şi ale serviciilor secrete.
În România, scoaterea la iveală a dosarelor Securităţii şi Partidului va dezvălui un secret cumplit cu adevărat, şi anume reţeaua K.G.B. camuflată în interiorul Securităţii. Mai pe scurt Matrioska.
In anul acesta, 2006, o forţă externăeuroatlanticăa aplicat o presiune enormă pentru a demantela acest aparat. Structurile acestui aparat colosal creat de K.G.B. în România, bântuie şi astăzi pe coridoarele puterii, influenţând factorii de decizie politică în favoarea Kremlinului.
Pentru a înţelege mai bine mecanismul rusesc de conspirare gen Matrioska, trebuie sa avem mai înainte de toate o percepţie clară asupra noii gândiri politice emanate la Kremlin încă din anii `80. În ceea ce priveşte „noua gândire politică” sovietică în planul relaţiilor internaţionale, Anatoli Golitin, un defector sovietic şi un specialist în materie de dezinformare strategică a K.G.B., avertiza, încă din 1984, că mai întâi va avea loc o „liberalizare” în Europa Centrală şi de Est, apoi retragerea unuia sau mai multor state din Pactul de la Varşovia pentru a mima structurile actuale ale NATO şi pentru a le înlocui cu un sistem european de securitate colectivă. Principalul ţel va fi acela de a răsturna în mod ireversibil echilibrul mondial al puterilor.
Programul politic lansat de Mihail Gorbaciov a dus înfinal, visavis de NATO şi Occident, la ceea ce avea să-i declare politologul rus Gheorghi Arbatov, în 1989, unui general american, în timpul unei vizite la Bonn: „O să facem un lucru nemaipomenit, o să vă lipsim de duşmanul vostru!”. Afirmaţiile lui Gheorghi Arbatov devin cu atât mai interesante în condiţiile în care politologul rus, care este şi directorul Institutului din Moscova pentru Statele Unite şi Canada, a fost identificat ca fiind ofiţer acoperit al Direcţiei Principale I a K.G.B., cu nume de cod VASILI.
„În partida sa de şah pentru dobândirea dominaţiei mondiale, Kremlinul şi-a sacrificat stăpânirea asupra Europei de Est a efectuat un schimb de piese pentru a-şi asigura o mai bună penetrare a economiei şi tehnologiei Europei occidentale”, scrie Lev Nevrozov în lucrarea „The Kremlin and the Western Politico Cultural Establishment”.
Noua linie de politică externă inaugurată la Kremlin este aplicarea la politica internaţională a strategiei ideologului comunist italian Antonio Gramsci, respectiv renunţarea la cucerire prin intermediul luptei de clasa şi recurgerea la strategia şantajului nu prin forţă ci prin slăbiciune, în parte reală, în parte simulată, pentru a-şi asigura ajutorul şi simpatiile occidentale. JeanFrancois Deniau, om politic şi diplomat francez afrima că Uniunea Sovietică işi propusese drept scop acela de „a pleca pentru a rămâne”.
Ei, bine, un sistem trebuia să îl înlocuiască pe celălalt. Ăsta era planul în anii `80, ca structurile să se salveze între ele. Problema era cum să salveze socialismul, deoarece atât partidul, cât şi Moscova, înţeleseră că intrase în criză. Comuniştii italieni au fost cei care au înţeles cel mai bine situaţia şi au spus „putem să facem aceasta numai dacă introducem socialismul în acelaşi timp în toate statele europene. Aşadar, ar trebui să preluăm controlul asupra proiectului european”. Au vrut să ia proiectul european şi să-l întoarcă cu susul în jos, în loc de piaţă deschisă, să existe state federale. Şi au reuşit. Şi sunt foarte buni.
K.G.B. se întoarce! Acum K.G.B, rebotezat F.S.B., şi-a mutat cartierul general în Kremlin şi conduce Rusia din umbră. Noile servicii secrete ruse renasc din „cenuşa imperiului”, devenind din ce în ce mai active şi mai agresive, extinzându-se rapid peste hotare, mai ales în ţările membre N.A.T.O. Începând cu anii 1990 aceste forţe au început să fie reclădite cu mult calm şi meticulozitate, Rusia încercând pe această cale să-şi recâştige influenţa în afara graniţelor.

9
Agenţii ruşi şi colaboratorii acestora sunt bine „implantaţi” în statele membre N.A.T.O., unde au reuşit chiar să „penetreze” procesul decizional. Aceştia sunt din ce în ce mai activi şi în domeniul economic, acolo unde au dobândit succese remarcabile. Toţi aceşti agenţi care lucrează mână în mână, au reuşit ca prin penetrarea reţelelor de fundaţii şi O.N.G.uri din occident, să alcătuiască un lobby puternic, autonom şi potenţial periculos.
La ora actuală, în Rusia la conducere se află eşalonul al doilea al K.G.B. care încearcă să refacă Uniunea Sovietică prin şantaj economic şi politic. Astfel, ruşii au reuşit să-şi creeze o puternică reţea transfrontalieră, cu rădăcini extrem de bine înfipte în spaţiul Europei Centrale şi de Est, în Balcani.
În România, coloana a cincea a serviciilor secrete Ruse o reprezintă M.L.N.R.ul condus de Eugen Ovidiu Chirovici şi organizaţiile nonguvernamentale
care-l sprijină. Cu ajutorul acestei masonerii de stânga din România, organizaţiile mafiote de tip Kaghebistosecuriste sau de partid, au reuşit să acapareze resursele energetice ale României. Principalul artizan al încheierii unor contracte frauduloase făcute în deserviciul statului român nu este nimeni altul decât Dan Voiculescu, alias agentul de securitate „Felix”, cunoscut în lumea serviciilor secrete ca fiind obedient Kremlinului.
Lukoilul, ca şi multe alte domenii industriale din România, cum ar fi industria energetică, petrolieră şi siderurgică, aparţin structurilor K.G.B. Acest lucru a fost posibil cu sprijinul direct al masonilor de carton înregimentaţi politici în partidele P.S.D. şi P.C., care au busculat de ordinele venite de la Kremlin prin interpuşi ca Dinu Patriciu, Ovidiu Tender, Dan Voiculescu, E.O. Chirovici, Attila Verestoy, Codruţ Sereş şi mulţi alţii.
Aceşti criptocomunişti, loiali Kremlinului, prin înfiinţarea M.L.N.R.ului au găsit o modalitate ingenioasă de a se salva pe sine şi nu umanitatea aşa cum le place să declare, care, oricum, nu este obiectivul lor. Aceşti masoni de carton s-au salvat întru-un final în acest club secret al mafiei, care este M.L.N.R.ul, ce a devenit astfel dupa mai bine de 10 ani de funcţionare un club al oamenilor de afaceri şi politică, extrem de prosper şi prolific în cadrul societăţii româneşti. Crearea M.L.N.R. a fost posibilă datorită fuzionării a trei elemente: al serviciilor secrete, al crime organizate şi al afacerilor. Combinaţia perfectă! Toate la un loc, cu autoritate şi care deţin totul. Dar încă nu controlează totul!

4. „NAŞII” M.L.N.R. PROVIN DIN CELEBRA LOJĂ MASONICĂ PROPAGANDA DUE (P.2) CONDUSĂ DE LICIO GELLI.

Licio Gelli s-a născut la Pistonia, în Toscana, în aprilie 1919, dintr-o familie de morari. În ceea ce priveşte studiile, nu trece de prima clasă a şcolii medii. După 8 septembrie 1943, prin intermediul surorii sale, care militează în Partidul Comunist Italian, ia contact cu Comitetul Naţional de Eliberare, în special cu comuniştii, reuşind să se facă util acestora în diferite moduri. Când Pistoia este eliberată în septembrie 1944, Gelli va primi din partea comuniştilor un certificat pentru merite deosebite faţă de partizani.
O notă infromativă a SIFAR(poliţia secretă italiană) din 1950 susţine că Gelli, având legături cu Partidul Comunist încă din 1944, devine, începând cu anul 1947, un agent al serviciilor secrete din Est

10
(KOMINFORM). Şi-a ascuns această activitate în spatele activităţii sale de comerciant mai întâi, de librar apoi. Pentru că avea nevoie să obţină cu orice preţ un paşaport, s-a înscris în Democraţia Creştina, apoi în Partidul Monarhist şi în sfârşit în Mişcarea Socială Italiană.
În noiembrie 1963, Gelli cere să se înscrie în masonerie. Anul 1965 îl prinde încă ucenic în loja Romagnosi, unde fusese primit de altfel cu destul neîncredere. În anul 1966, Gelli este cooptat în loja specială Hod, unde îşi va aduce o cintribuţie importantă prin atragerea unor persoane importante. Din acest moment, cariera masonică a lui Gelli este fulgerătoare.
Constituţia(statutul) Marelui Orient din Italia prevede şi posibilitatea unei iniţieri făcute direct de către Marele Maestru(„pe tăişul spadei) fără vot şi fără a informa pe cineva în prealabil. Aceşti noi membri erau numiţi „secreţi” şi integraţi întro lojă şi ea „secretă”, numită loja Propaganda Due (P.2).
În anul 1971, noul Mare Maestru, Lino Salvini, îl numeşte pe Gelli secretar cu organizarea acestei loje. Imediat după ce a preluat conducerea lojii P.2, Gelli îi măreşte efectivul, recrutând persoane care ocupă poziţii importante în stat.
Istoria lojii P.2 este marcată de relaţia, mereu oscilând între complicitate şi conflicte uneori teribile, între Marele Maestru Lino Salvini, şi Licio Gelli. În 1971, în timpul şedinţei de Mare Consiliu (Comitetul executiv) al Marelui Orient din Italia, Salvini se declară ingrijorat din cauza numărului de militari recrutaţi în P.2, exprimându-şi astfel bănuiala că Gelli pregăteşte o lovitură de stat.
Momentul cheie al carierei lui Gelli este legat de capturarea „arhivei SIFAR”, adică a celor 157000 de dosare compromiţătoare privind lumea politică, fianciară şi militară a Italiei – dosare alcătuite de poliţia secretă şi care, potrivit unei decizii a Parlamentului italian ar fi trebuit să fie distrusă. Prin generalul De Lorenzo, apoi prin generalul Alavena (şeful serviciilor secrete militare), copia dosarelor compromiţătoare au intrat în posesia lui Gelli şi prin el, a KGBului, permiţându-i lui Gelli să influenţeze decisiv viaţa politică italiană timp de vreo 15 ani, până când acesta va fi eliminat de pe scena politică.
Formulată de Gelli, sprijinit discret de KGB, loja P.2 va grupa numai în Italia 49 bancheri, 83 mari industriaşi, 5 miniştri, 39 de deputaţi, 52 de ofiţeri superiori din Forţele armate (Armată şi Marină), 37 din Garda Financiară, 11 chestori, 5 prefecţi, 7 directori de ziare, 16 magistraţi, şefi ai serviciilor secrete, oamenii din finanţe, avocaţi, notari şi înalţi funcţionari ai administraţiei publice.
La 17 martie 1981, când autorităţile statului au intrat în posesia întregii liste, loja P.2 număra 962 de membri. Potrivit unor studii întreprinse de serviciile secrete americane şi engleze, s-a ajuns la concluzia terifiantă că Gelli – susţinut din umbră de KGB urmărise prin înfiinţarea lojii masonice P.2 câteva ţeluri globale, cum ar fi:
• penetrarea de către KGB a structurilor francmasonice veritabile, clasice (acreditate de Londra), în scop de manipulare politică;
• dezbinarea Occidentului şi dezmembrarea NATO;
• orchestrarea acţiunilor teroriste internaţionale;
• control asupra vânzărilor internaţionale de armament.
Datorită acţiunii sale atât în plan politic, economic cât şi militar, loja P.2 este considerată de analişti, drept cea mai spectaculoasă operaţiune subversivă din întreg secolul XX, iniţială şi coordonată de K:G:B:
La începutul anilor `70 Gelli scria tuturor ofiţerilor de grad superior, membri ai lojii P.2, invitându-i să examineze posibilitatea constituirii unui guvern de militari.

11
Generalul Siro Rosseti şi alţi masoni, în depoziţiile făcute în faţa comisiei parlamentare de anchetă, au vorbit despre participarea lojii P.2 la un plan de destabilizare a Italiei, despre implicarea lui Gelli în lovituri de stat, referindu-se şi la complicităţi internaţionale organizate cu sprijinul Kremlinului.
Prin planul de renaştere democratică propus de Gelli, se asigura de fapt o continuitate substanţială a strategiilor şi instrumentelor utilizate de KGB, prin care se urmărea schimbarea echilibrelor politice din Italia.
În acest sens, prin punerea în scenă de către Gelli şi echipa sa a proiectelor subversive sau de perturbare a ordinii publice create în laboratoarele Kremlinului, Italia avea să se confrunte în scurt timp cu o lovitură de stat permanentă.
Astfel, cu ocazia alegerilor generale din 1976, Partidul Comunist Italian câştigă efectiv din voturi 34,4%, un rezultat istoric. În aceeaşi perioadă de timp vom asista la o creştere a terorismului de stânga, gen Brigăzile Roşii, care va favoriza jocul iniţiatorilor strategiei tensiunii. Datorită oportunităţii apărute în urma colaborării cu K.G.B.-ul şi sateliţilor acestuia, Gelli îşi va constitui de-a lungul anilor o solidă experienţă în lumea afacerilor.

5. GRUPUL PINTO ŞI RECONSTRUCŢIA MASONERIEI ROMÂNE
Din 1990, România a fost vizitată în repetate rânduri de emisarii Societăţii Pinto. De fiecare data, aceştia au fost primiţi cu toate onorurile de guvernanţii români. În strategia de infiltrare a grupului Pinto în România, masoneria a jucat un rol foarte important. În acest sens, s-au făcut demersuri pentru renaşterea masoneriei române, sub tutela celei italiene.
Personajul principal desemnat în această operaţiune a fost Costel Iancu, care se prezenta în Italia drept violonist virtuoz „alungat” de regimul Ceauşescu şi care peste noapte s-a transformat în traficant de arme. Mai pe înţelesul tuturor, intermedia vânzarea de arme, luate din „curtea” societăţii Romtehnica şi livrate contra unui comision oneros în depozitele firmelor administrate de către mafia napolitană.
Costel Iancu are o viaţă misterioasă. Fiind iniţiat în masonerie în 1982 în cadrul lojei „Giullio Abruzo” (Pescaro), va beneficia de o avansare rapidă în masonerie, obţinând gradul 33. În anul 1990, pe când era maestru al lojei „Aquila”, violonistul Costel Iancu (component al Orchestrei Simfonice din oraşul Aquilla –Italia) vizitează România, unde cu ajutorul serviciilor secrete române va stabili contacte cu Ion Iliescu, generalul Vitor Stănculescu (ministrul M.Ap.N –la acea data) și Adrian Năstase (pe atunci ministru de externe).
Ambasadorul Ghe. Pancreaţiu Iuliu Gheorghiu, însărcinat cu afaceri la Ambasada României din Italia, în iunie 1990, îşi aduce aminte că a fost contactat pentru raectivarea masoneriei în România, de către fostul Mare Suveran al masoneriei italiene, Elvio Schubba. Intrigat că nu se acţionează prin Paris, unde se coagulase cea mai intensă activitate a masonilor români din exil, Schubba i-a răspuns evaziv că la nivel înalt s-a hotărât să se actioneze prin Roma. După primirea acceptului de la Bucureşti, Costel Iancu i se va substitui primului emisar, Eivio Scubba, care stătea oricum în calea planurilor sale.
În noiembrie 1990 are loc vizita oficială în Italia a ministrului de externe, Adrian Năstase, prilej cu care demnitarul român i-a înmânat Marelui Suveran al masoneriei italiene Giuliano Di Bernardo invitaţia de a vizita România. Această vizită a avut loc în decembrie 1990.

12
Abia în acest moment, şeful masonilor români din exil, Marcel Shapira, a început să se agite, declarând de la Paris că România este teritoriul sau jurisdicţional. Deşi începând cu anul 1990 masoneriile din Franţa şi S.U.A. îşi trimiseseră emisarii pentru a primi aprobare de funcţionare în România, guvernanţii români preferau să aibă relaţii cu Marele Orient al Italiei, din cauza afinităţilor „culturale” bine gestionate de un alt personaj misterios şi anume românul Iosif Constantin Drăgan, care în spatele colosalei sale averi stau serviciile secrete de la Bucureşti. Iosif Constantin Drăgan, denumit de un grup de masoni români „Baronul”, a fost dintotdeauna un apropiat şi sfetnic de taină al preşedintelui Ion Iliescu. Este greu de crezut că puterea de la Bucureşti a fost, pur şi simplu cucerită de mesajul esoteric al italienilor.
Opţiunea puterii de la Bucureşti este cel puţin ciudată, având în vedere ca la acea dată preşedintele Iliescu făcea mare caz de francofonia României. Mai mult, tradiţia masonică din ţara noastră fiind clar de orientare franceză, nu tradiţiile culturale au fost cele care i-au determinat pe guvernanţii români să favorizeze masoneria italiană, ci alte interese, de ordin politic şi financiar.
Masoneria română aflată în exil la Paris şi care a reunit vârfurile intelectualităţii naţionale, nu a prezentat niciodată interes pentru mai marii ţării, Preşedintele Ion Iliescu preferându-l pe Costel Iancu în defavoarea lui Alexandru Paleologu sau Dan Amedeo Lăzărescu. De ce? Întrucât aceştia nu făceau parte din marele plan de expansiune neocomunistă dirijat de la Moscova.
Ioan Talpeş, gen.div. şi secretar al Serviciului de Informaţii Externe în perioada 19921997, la ordinul expres al Preşedintelui Ion Iliescu, va „netezi” drumul agentului secret Costel Iancu, în vederea implementării de urgenţă în România a proiectului masonic de sorginte bolşevică, cu sprijin italian, în defavoarea masoneriei franceze.
Pentru finalizarea operaţiunilor speciale de introducrere în România a masoneriei roşii de tip revoluţionar, Ioan Talpeş va pune la dispoziţie „marelui Comandor” Costel Iancu şi a colaboratorului său, americanul Larrz Watts vila conspirativă S.I.E. din str. Turgheniev nr.18 Bucureşti. Consecinţele acestor acţiuni se vor face cunoscute imediat.
Astfel, prin şedinţa civilă nr.54 din 17 septembrie 1993 a dosarului nr.57/pj/93, Judecătoarea Sectorului 3 a Municipiului Bucureşti a acordat personalitate juridică „Marii Loje Naţionale din România”, cu sediu in st. Theodor Speranţa nr 104, bl. S26, ap2, sector 3.
Printre actele depuse la dosar, instanţa a găsit şi avizul Ministerului Afacerilor Externe, care a fost dat prin implicarea directorului S.I.E. Ioan Talpeş.
Din acest moment se declanşează pe faţă conflicte între masoneria franceză şi Marele Orient al Italiei, tradiţional socialist, care cu sprijinul logistic al Kremlinului, urmăreşte să-şi subordoneze ţările Europei de Est. S-a desfăşurat o luptă oarbă între masoneria roşie (comunistă) şi albastră (democratică), între obedienţele de stânga (socialiste) şi liberale.
În timp ce masoneria occidentală, albastră, susţine o serie de principii ca: dezvoltarea, democraţia, pacea, toleranţa şi alianţa pentru progres, masoneria orientală roşie propăvăduieşte dezarmarea, decolonizarea, internaţionalismul, problemele păcii şi socialismul.
Această luptă este vizibilă şi în România, unde mai multe „entităţi” masonice încearcă încă să dobândească recunoaşterea Marii Loji Unite a Angliei.
La mai bine de un deceniu de la momentul înfiinţării M.L.N.R., Costel Iancu care devenise între timp Suveran Mare Comandor al Supremului Consiliu de gred 33 al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat din România, referitor la relaţia cu Talpeş va declara nonşalant presei: „Mă simt mai mult decât onorat să mă bucur de prietenia lui Ioan Talpeş, pe care îl consider unul dintre cei mai buni oameni de stat din România. Încă din 1990, generalul Talpeş a avut viziunea de a înţelege că existenţa masoneriei intrun stat democratic este o dovadă de normalitate.”
Într-o analiză retrospectivă, observăm cu destulă uşurinţă, că activităţile de bază a masonului de carton Costel Iancu este plasată în zona militară, unde a reuşit să intermedieze vânzarea la suprapreţ de echipamente militare către M.Ap.N prin intermediul firmelor administrate de Costel Iancu, nu a fost nimeni altul decât gen. Sergiu Ghe. Medar, la acea vreme şef al Direcţiei de Informaţii şi Reprezentare Militară.
Acest personaj de culise, Sergiu Ghe. Medar, este ginerele generalului filorus Vasile Ionel, un comunist notoriu, care odată ajuns la Cotroceni consilier prezidenţial sub obedienţa lui Ion Iliescu îl va propulsa pe ginerele său, de pe poziţia pe care o avea ca inginer specializat în proteze, direct către vârfurile puterii. La scurt timp de la numirea sa în funcţie, Medar îl va întâlni pe Costel Iancu cu sprijinul direct al lui Ioan Talpeş. Aceştia vor dezbate problema importurilor de tehnică militară, implicându-i în această afacere necurată şi pe generalii Alexandru Grumaz şi Florin Mihalache (fost ofiţer acoperit D.I.A. care a
lucrat la Bonn (în 1990).
Odată formată echipa care să coordoneze întreaga operaţiune, se vor obţine aprobările de import şi finanţarea aferentă. Astfel, cu sprijinul politic al P.S.D:, oficiali ai armatei au reuşit să prejudicieze bugetul statului cu sume uriaşe de bani, urmare a achiziţionării: unor echipamente analogice, astăzi piese de muzeu, în valoare de 20 mil. dolari; unor echipamente de radiocomunicaţii „Phoenix” în valoare de 120 mil. dolari, astăzi inutile şi neoperaţionale; a 8 avioane de recunoaştere fără pilot, tip Shadow, în valoare de 80 mil. dolari, prăbuşite toate din motive tehnice.
La fel stau lucrurile în cazul SRI şi SPP, unde „intrarea” a fost făcută de generalul Dumitru Iliescu şi Naghiu, coordonaţi direct de Ioan Talpeş. În cazul S.T.S., principalii parteneri de afaceri al „investitorului strategic” Costel Iancu, sunt generalii Tudor Tănase şi Dorel Ţărmureanu.
Prin trafic de influenţă, se va obţine de către aceştia activarea unui credit de 55 mil dolari, cu garanţie guvernamentală, pentru modernizarea reţelelor de telecomunicaţii speciale. Contractul de intermediere, cum era de aşteptat, va fi semnat prin firma Felix Telecom România.
Comisionul de 15% (procente) va fi impărţit „frăţeşte” între camarila „bolşevică”, masonul Costel Iancu şi mafalda serviciilor secrete Ioan Talpeş.
Cum bogăţia adunată peste noapte nu-l satisfăcea pe deplin, Costel Iancu în calitatea sa de şef al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat din România, va goli fără neruşinare şi trezoreria masoneriei române, unde a lăsat un gol de circa 1520 milioane de euro. Aceste sume mari de bani proveneau din donaţii ale fraţilor, cotizaţii ale celor aproximativ 4000 de membri şi binecunoscutele taxe perceptute de rit pentru primirea diverselor grade masonice (de la 200 la 2400 euro/pers., în funcţie de gradul obţinut).
Ca şi în cazul maestrului său din umbră, italianul Ligio Gelli, masonul Costel Iancu va promova în România afaceri necurate, de tip mafiot, sub apanajul masoneriei. Acesta este motivul pentru care la 11 octombrie 2006, fostul Mare Maestru (Ad Vitan) Gheorghe Comănescu a solicitat trimiterea în judecata masonică a lui Costel Iancu, Suveran Mare Comandor al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat din România, pentru încălcări grave atât ale regulamentelor masonice, cât și ale legilor profane. Cel care conduce acest „tribunal” intern (Curtea Supremă de Justiţie Masonică) este Ioan Bazgan, senator PNL. Alături de el mai sunt acuzaţi masoni ca Manole Iosiper (un aghiotant al mârşăviilor lui Costel Iancu), Stelian Nistor, Alexandru Hociotă şi Giuseppe Rossi, „ca unii dintre cei implicaţi direct şi public în aceste încălcări de gravitate fără precedent” a Landmarkurilor, Constituţiei şi Regulamentului General al M.L.N.R.

14
6. DE LA SECURITATEA COMUNISTĂ LA MASONERIA BOLŞEVICĂ
În perioada guvernării comuniste, Directia de Informaţii Externe (DIE) număra 2780 de ofiţeri conspiraţi şi 500 deplin conspiraţi. Văzută prin perspectiva istoriei, DIE a fost un fel de mafie externă a dictatorului comunist. Ca în orice mafie, cadrele DIE au fost învăluite în deplin secret. Această armată de ofiţeri deplin conspiraţi era remunerată de DIE cu valută cash, cu salarii suplimentare în lei depuse pe CEC-uri secrete, cu posturi în ţări vestice şi cu promovări în funcţii. Erau destui români care abia aşteptau să aibe privilegiul de a lucra în occident sau de a face măcar călătorii periodice în străinătate.
Democraţia şi economia de piaţă se bazează pe proprietate privată. Comunismul şi economia centralizată se bazează pe proprietate furată. Constituţia României comuniste a stipulat că bogăţiile ţării – naturale, industriale, agricole, financiarea parţin guvernului şi Partidului. Cu alte cuvinte, comunismul a transformat furtul într-o politică naţională înscrisă în legea fundamentală a ţării. Partidul şi guvernul comunist au naţionalizat apoi moşiile, industria şi băncile, iar poliţia lor politică a trimis în închisori şi lagăre de muncă o bună parte a proprietarilor acestora. În 1950 comuniştii şi-au îndreptat furtul către pătura cea mai săracă a ţării. Forţând ţăranii să intre în colhozuri, ei le-au furat pământul, animalele şi uneltele de producţie.
În mai puţin de 10 ani de la „eliberarea” României de către Armata Roşie, economia ţării se baza aproape integral pe proprietate furată. Şi cum pofta vine mâncând, furtul s-a îndreptat apoi împotriva instituţiilor care l-au constituţionalizat: partidul şi statul comunist.
După o scurtă perioadă de conducere colectivă exercitată de Comitetul Central şi mai târziu de elita sa, Biroul Politic Gheorghe Gheorghiu-Dej a furat puterea politică, ideologică şi organizatorică a partidului. Apoi Ceauşescu şi-a însuşit şi funcţiile supreme ale statului, transformând România într-o sinistră orânduire feudală la mijlocul secolului XX.
Când nu a mai fost nimic de furat în interiorul ţării, Ceauşescu a însărcinat serviciul său de spionaj să mute furtul în afara hotarelor României, transformând astfel DIE într-un mecanism menit să soluţioneze problemele de nerezolvat ale comunismului de la salvarea economiei falimentare până la obţinerea de bani reali, convertibili, pe care sistemul lor nu i-a putut produce. Toţi furau pentru DIE, deoarece numai aşa îşi puteau menţine posturile privilegiate şi salariile suplimentare.
În ultimii 17 ani, România a demolat majoritatea barierelor ridicate de comunişti între ea şi restul lumii, precum şi între români, iar o nouă generaţie se străduie din răsputeri să dea ţării o nouă identitate naţională.
Din păcate însă, armata invizibilă a lui Ceauşescu a rămas aproape intactă şi a început să-şi îmbogăţească proprii membri. O bună parte a celor 3280 de ofiţeri conspiraţi ai DIE au devenit „nouveaux riches” şi au reuşit să-şi ascundă apartenenţa la spionajul lui Ceauşescu deoarece acesta i-a dotat cu cărţi de muncă, livrete militare, buletine de identitate şi alte acte fictive ce atestă că ar fi lucrat în instituţii civile. Şi cum după 1990, aceşti agenţi fantomă aveau nevoie de un nou comandament, fireşte deplin conspirat, s-a ajuns la concluzia înfiinţării unei Mari Loji Naţionale, după model occidental, dar cu sprijin bolşevic. Iar pentru realizarea unui asemenea deziderat agenţii comunişti nu aveau de plătit decât tributul de a trece de la calitatea de membru de partid la cea de membru de lojă.

15
Astfel, sub aripa protectoare a masoneriei bolşevice, în ultimii 15 ani, nomenclaturiştii sau urmaşii lor, au „adunat” averi de sute de milioane de dolari, sfidând o naţiune întreagă, pe care după ce au jecmănit-o au mai şi îndatorat-o la propriile lor bănci, aducând astfel un popor întreg la pragul disperării.
Masonii bolşevici cu chip de ciocoi noi, în cârdăşie cu foşti activişti comunişti şi utecişti, securişti dar şi arivişti postdecembrişti s-au constituit în corpul „aleşilor naţiunii”. Astfel de oameni politici au fabricat „industria politică” a tării.
Marea Lojă Naţională din România, patronată de E.O.Chirovici, adună în acelaşi edificiu toate personalităţile corupte ale vieţii politice din ţară dar şi slujbaşii publici aserviţi ocultei bolşevice, care cu toţii formează marele corp al cavalerilor de industrie intelectuală, cărora le trebuie onoruri din cele mai înalte şi sofisticate pentru a le putea satisface pe deplin orgoliile deja rănite.
Şi astfel iese şi se primeneşte şi creşte, în oarba luptă de concurenţă pentru repurtarea rangurilor, distincţiilor şi profiturilor, oligarhia masonică de aventură. Este o oligarhie mutabilă, de perpetuă primeneală, accesibilă oricui prin marea aventură masonică. Îndrăzneală multă, lipsă de orice scrupul, renunţare la demnitate personală, la onoarea familiei, infamie chiar, dacă trebuie, şi puţintel noroc şi cariera strălucită este gata. Aşa se face concurenţa; aşa se parvine; aşa se intră în rangurile nobiliare ale masoneriei bolşevice române.
În sfârşit, această oligarhie legiferează, administrează, calcă astăzi legile pe care le-a făcut ieri, preface mâine legile făcute azi, ca poimâine să le calce şi pe acelea, fără spirit de continuitate şi toate acestea numai pentru perpetuarea sacrei organizaţii numite M.L.N.R. Masonii din M.L.N.R. condusă de Chirovici sunt adevăraţi ostaşi ai criptocomuniştilor care deţin şi azi funcţii importante în Parlamet, aparatul de stat, partidele politice şi viaţa economică.
Jocurile de culise din România le fac diversele „grupuri de interese” coagulate în sânul M.L.N.R. şi direcţionate de la centru de către mai marele Dan Voiculescu prin subordonatul acestuia, respectiv Eugen Ovidiu Chirovici. Aceşti „securişti” filoruşi şi camarila lor urmăresc ca prin acţiunile întrepătrunse să desăvârşească procesul de preluare a pârghiilor de putere, în special a celor economice. Cei care au avut succes în afaceri au fost interfaţa Securităţii cu diferite întreprinderi de comerţ exterior care alimentau cu valută conturile sistemului comunist din România, aşa cum a fost şi cazul firmei Crescent administrată de Dan Voiculescu.
Începând cu anul 1990, aceste persoane specializate în operaţiuni financiare şi comerciale cu caracter internaţional, au transferat sume mari de bani din fondurile speciale aparţinând în fond statului român, în conturile personale deschise în zonele offshore din Europa şi America. Oficial, traseul acestor bani nu l-a mai verificat nimeni, iar motivul abandonului este lesne de înţeles.
Au făcut un transfer extrem de ingenios al avuţiei întregului popor în buzunarele lor. Mulţi din cei care au ocupat, sau ocupă, funcţii decizionale în Marele Consiliu al M.L.N.R. provin din servicii secrete. Sunt persoane compromise şi şantajabile, care fac parte din eşalonul doi de comandă masonică.
M.L.N.R. a fost construit pe baze morale putrede ceea ce a făcut posibilă afirmarea în plan politic şi economic a unei „faune” cu mult mai perversă şi periculoasă decât aceea născută de totalitarismul comunist. Din această „faună” fac parte miliţienii, securiştii, carieriştii din armată. Judecătorii şi procurorii corupţi, activişti, metodişti şi trepăduşii politici.
Şi ştiţi pe cine au înscăunat aceştia în fruntea M.L.N.R. ? Un Mare Maestru beat de putere, cu vocaţie certă de mafiot de clasă şi gata în orice clipă să pună de o dictatură în România, după un scenariu prestabilit la Kremlin. Nu este nimeni altcineva decât Eugen Ovidiu Chirovici, băiat de casă al lui Adrian Năstase şi supus loial al securistului Dan Voiculescu.

16
Iar protectorul din umbră a acestei nomenclaturi masonice nu este nimeni altcineva decât Iosif Constantin Drăgan, supranumit de masoni „Baronul” şi care este secondat de aproape de către comandorul Mihai Pelin şi şeful R.S.A.A. Costel Iancu, toţi agenţi acoperiţi a Serviciului de Informaţii al Armatei (fostă DIA). Alegerea lui Chirovici ca Mare Maestru al M.L.N.R. a fost rezultatul unei strategii îndelung pregătite şi minuţios gândite de către reprezentaţii Marii Loji din Rusia, în colaborre directă cu serviciile secrete ruse.
Ziarist şi formator de opinie, EOC (aşa cum este alintat de apropiaţi) are o istorie îndelungată a relaţiei cu Rusia, începând cu premiul pentru pictură obţinut în copilărie la Moscova şi terminând cu relaţiile de suflet pe care le are cu reprezentanţii de seama ai oligarhiei financiareconomice din Federaţia Rusă pe care îi reprezintă în spaţiul românesc.
Doar pentru a exemplifica sprijinul rusesc pe care Chirovici îl are, putem să ne amintim de faptul că, din 2003, Marele Secretar al Marii Loji din Rusia, cunoscut ca ofiţer al Serviciilor de Informaţii ruse, se deplasează la Bucureşti pentru a-l medalia pe viitorul Mare Maestru.
Cu ocazia acestei întâlniri, care a avut loc la Vila nr.1 de Protocol de la Floreasca în cursul lunii septembrie 2003, Marele Secretar al Marii Loji a Rusiei, pe numele său Alexandr Kondzakov, după ce a vorbit despre excelentele relaţii românoruse, a afirmat tranşant că „Fratele Chirovici este condamnat să câştige.”
Ajuns în funcţia de Mare Maestru, Chirovici va numi în funcţii de conducere oameni apropiaţi lui şi Moscovei:
Astfel, în componenţa Marelui Consiliu al M.L.N.R. vom regăsi persoane compromise a fostului regim comunist, cum ar fi:
1. Ioan Basgan –Preşedintele Curţii Supreme Masonice (ofiţer de securitate DIE/SIE)
2. Ghe. Homotescu –Pro Mare Maestru (ofiţier de securitate DSS/SRI)
3. Dan Tanasie –Mare Secretar (ofiţer de securitate DIE/SIE)
4. Cristian Dumitrescu –Pro Mare Maestru (ofiţer de securitate DIE/SIE)
După cum se vede, masoneria din România a fost înfiltrată de securişti, de politicieni şi de foşti comunişti care în scurt timp au format structuri operative, cu centru director clar definit. În acest fel, aceşti masoni de carton au sufocat în faşă orice ambiţie masonică de tip occidental.

7. CONSPIRAŢIA „PUTERII“ ŞI REVOLUŢIA JUDECĂTORILOR

La 17 februarie 1992, Mario Chiesa, consilier local din partea Partidului Socialist şi preşedinte al Institutului „Pio Alberto Trivulzio“ din Milano, a fost arestat în clipa în care lua un comision de 14 milioane de lire de la o firmă care lua parte la licitaţia pentru serviciul de curăţenie al institutului. Era începutul unei adevărate „revoluţii“ în cadrul sistemului puterii politice şi judecătoreşti din Italia. „Tangentopoli“ sau operaţiunea „Mâini curate“, desfăşurată prin curajul unui grup de şapte magistraţi italieni, avea să reprezinte începutul sfârşitului pentru sistemul politic care a făcut posibile o serie de ilegalităţi majore (corupţie, abuz de putere, finanţări ilicite ale partidelor politice etc.). A existat oare vreo legătură între ce s-a întâmplat pe scena politică italiană, după 1993, şi descoperirea, în 1981, pe aeroportul Fiumicino din Roma, în fundul dublu al valizei fiicei lui Licio Gelli, şeful lojei masonice Propaganda Due (P2), a unui document intitulat „Planul de renaştere democratică“?
Datorită curajului judecătorului Antonio Di Pietro, precum şi al celorlalţi şapte magistraţi implicaţi în anchetele din „Tangentopoli“, avea să se nască una dintre cele mai vaste şi complexe operaţiuni anticorupţie din istoria politică a Italiei şi nu numai. În anii în ’80, „fabrica de comisioane“ construită de către politicienii italieni producea o cifră de afaceri de câteva mii de miliarde de lire pe an (15.000 de miliarde pe an), cu efecte negative asupra dezvoltării economiei naţionale, respectiv reducerea pieţei şi încetinirea dezvoltării.
Cotidianul „Il Corriere della Sera“ publica, la 10 februarie 1994, un apel al episcopilor din Lombardia, care condamnau „sustragerea de resurse de la investiţiile productive în scopul obţinerii de beneficii financiare, evaziunea fiscală, corupţia puterilor publice“ şi denunţau renunţ area la etică, ceea ce „uneşte într-o complicitate a corupţiei industria şi politica“.
Faxul anonim primit la sediul democraţiei creştine („Democratcreştini, chiar dacă vă sinucideţi câte unul pe rând, dar sinucideţi-vă toţi. Avem timp şi răbdare şi chef să ne bucurăm“), după sinuciderea socialistului Gabriele Cagliari, preşedintele ENI, aflat în arest pentru acte de corupţie, reprezintă un exemplu extrem de concludent al atitudinii opiniei publice împotriva democraţiei creştine, ca sistem politic de guvernare ce a instaurat corupţia în viaţa politică şi publică a Italiei. Înainte de sinucidere, Gabriele Cagliari avea să scrie o scrisoare adresată avocatului său, în care afirma că această anchetă s-a definit încă de la început ca un avertisment de luptă împotriva vechii puteri care a fost învinsă iremediabil şi că este clar obiectivul politic urmărit de magistraţi, respectiv punerea corpului magistraturii într-o perspectivă de putere dominantă.
„Tangentopoli“ este mai mult decât o anchetă, este o „revoluţie a judecătorilor“? Vechea conducere politică a fost iremediabil înfrântă? Fără această acţiune a judecătorilor, Italia nu s-ar fi putut reînnoi şi progresa? A modificat, astfel, magistratura raporturile de forţă dintre instituţii şi şi-a confirmat o poziţie dominantă? Sunt întrebări esenţiale, care necesită un răspuns pentru a putea lămuri misterul care planează asupra evenimentelor petrecute în Italia anilor în ’90. Francesco Saverio Borrelli, procurorul Republicii din Milano, mărturisea: „Într-un fel oarecare, am sprijinit, am orientat şi am tradus în acţiuni judecătoreşti ceva ce se întâmpla. Ceva ce depăşea însă, în mod evident, limitele noastre de intervenţie . Ceva se întâmpla. Oare ce?!

Licio Gelli (n. 1919) este un vechi membru al mişcării fasciste, luptător în brigăzile franchiste din Războiul Civil spaniol şi unul dintre adepţii Republicii fasciste de la SalÚ, nominalizat în dosarele serviciilor secrete italiene, din 1950, ca un agent al Kominformului, având, totodată, şi legături cu Corpul de Contrainformaţ ii al Armatei a 5a americane. După revenirea din Argentina, Licio Gelli intră, în 1963, în masonerie iar în 1971 este numit de către Marele Maestru, Lino Salvini, în funcţia de secretar cu organizarea al lojei P2.
Loja P2 avea să reprezinte structura secretă în care vor fi integraţi acei masoni iniţiaţi direct de către Marele Maestru („pe tăişul spadei“) fără vot şi fără a informa pe cineva în prealabil. Numărul mare de militari recrutaţi în P2 (peste 400 de ofiţeri superiori) avea să creeze sentimentul că Gelli pregăteşte o lovitură de stat cu ajutorul acestor militari. Conflictele izbucnite între Gelli şi conducerea masoneriei italiene, care acuza P2 de implicare în atentatele şi încercările de lovitură de stat din acei ani, aşa-numita „strategie a tensiunii“, s-au sfârşit cu refacerea P2, în mai 1975, ceea ce a însemnat, în fapt, o restructurare care a făcut-o şi mai secretă, precum şi cu numirea lui Licio Gelli ca Maestru Venerabil. Toate acestea se petreceau într-un context politic intern în care abundau în presă informaţiile despre legătura dintre P2 şi cercurile extremiste.
Francesco Siniscalchi, „mason democrat“, aprecia într-o expunere prezentată magistraturii că P2 este o lojă „secretă şi contaminată de elemente subversive“. Intrat în conflict cu membrii Comitetului Executiv al Marelui Orient de Italia, Licio Gelli cere, în iulie 1976, suspendarea pe timp nedeterminat a activităţii lojei P2. Loja lui Gelli devenise o asociaţie secretă nu numai faţă de societatea civilă, dar şi faţă de organizaţia care i-a dat viaţă. Raportul Comisiei Anselmi concluziona: „Pare rezonabil să considerăm că suspendarea din 1976 a reprezentat cea mai alambicată formă de ascundere la care a trebuit să se recurgă pentru că Gelli şi loja sa constituiau un obstacol ce nu mai putea fi tolerat de către instituţie. Se ajunge astfel la dublul rezultat de a salva poziţia Marelui Orient, permiţându-i în acelaşi timp lui Gelli să continue să acţioneze de pe o poziţie secretă carel punea în afara oricărui control provenind nu numai din afara organizaţiei dar, mai ales şi poate acesta este lucrul cel mai important din interiorul ei“.
În 1979, Masoneria americană intervine în evenimentele care se desfăşurau în lumea masonică italiană şi pune capăt mandatului Marelui Maestru Lino Salvini, permiţând, totodată, difuzarea unor informaţii, cu ajutorul CIA şi al SISMI (Serviciul de Informaţii Externe al Italiei), privind legăturile lui Gelli cu ţările Europei de Est. Interviul acordat pentru „Il Corriere della Sera“, la 5 octombrie 1980, de către Licio Gelli, în mod cu totul neobişnuit pentru un astfel de personaj, relevă faptul că venerabilul mason se simţea în dificultate. Cu ocazia acestui interviu, Gelli îşi face public manifestul său politic şi ridică vălul asupra organizaţiei sale.
,,La 17 martie 1981, Garda Financiară efectuează, din dispoziţia magistraţilor din Milano, o percheziţie la locuinţa particulară a lui Gelli şi la biroul acestuia din fabrica de ţesături Giole, din localitatea Castiglioni Fibocchi. Percheziţia este ordonată în contextul anchetării bancherului Michel Sindona şi a crahului Băncii Ambrosiano. În ciuda faptului că generalul Orazio Giannini, comandantul general al Gărzii Financiare, a încercat să oprească percheziţia, aceasta s-a desfăşurat şi s-a soldat cu un success nesperat: capturarea listei cu cei 962 de membri ai lojei P2. Este, practic, de necrezut că o mână de şapte magistraţi au putut să declanşeze în ţară acest cutremur“
Pe listă figurau 3 miniştri actuali, 2 foşti miniştri, secretarul unui partid de guvernământ, 38 de deputaţi, 52 de ofiţeri superiori din Armată şi Marină, 37 din Garda Financiară, 11 chestori, 5 prefecţi, 10 preşedinţi de bancă, 7 directori de ziare, 16 magistraţi, precum şi mulţi oameni din lumea financiară, avocaţi şi înalţi funcţionari ai administraţ iei publice. La 22 martie 1981, magistraţii din Milano emit un mandat de arestare pe numele lui Gelli, pe care îl acuză de tăinuire de informaţii privind siguranţa statului. Părea să fie începutul sfârşitului pentru unul dintre cei mai puternici oameni ai „puterii din umbră“ a Italiei.

19
8. CONTABILII COSA NOSTRA, TEMUTA ORGANIZAŢIE MAFIOTĂ CARE DOMINĂ SICILIA, CONTROLEAZĂ BANII UNEI PUTERNICE GRUPĂRI DE INTERESE DIN ROMÂNIA, CONDUSĂ DE MASONII CRISTIAN BURCI ŞI DUMITRU CREŞTIN.
Finanţiştii Mafiei siciliene, apropiaţi de Silvio Berlusconi, s-au intersectat cu „sateliţii” guvernului Adrian Năstase în afaceri clientelare cu statul român. In ecuaţie apar însă şi alte gulere albe autohtone. Toţi aceştia au construit reţele de afaceri transfrontaliere şi acţionează prin interpuşi, firme offshore, ofiţeri de informaţii sau politicieni apropiaţi lor.
Interesele personajelor vizate de ancheta noastră sunt ascunse in patru societăţi anonime, infiinţate în Elveţia. Respectivele offshoreuri au derulat, de-a lungul timpului, afaceri dubioase cu statul român în domeniul feroviar, alimentar, media şi dutyfree. In prezent, căsuţele poştale au ajuns stăpâne peste foste societăţi ale statului român, privatizate fraudulos de guvernul Năstase.
Conexiunile dintre mafia italiană şi „rechinii” din Carpaţi s-au sudat in Elveţia, la adăpostul unui paradis fiscal cu tradiţie. Mai exact, in oraşul Lugano din cantonul Ticino, partea „italiană” a Elvetiei. Deloc întâmplător, în Lugano activează şi personajele centrale ale anchetei noastre: elveţienii Tito Tettamanti şi Giangiorgio Spiess. Foarte controversaţi, cei doi sunt avocaţi financiari şi au fost cercetaţi în diferite cazuri de procurorii antimafia italieni pentru spălare de bani şi alte operaţiuni prestate în beneficiul Cosa Nostra.
Specializaţi în consultanţa financiară, Tettamanti şi Spiess au fondat în anii ‘60 societăţile Fidirevisa şi Fidinam, profilate pe administrare statică de acţiuni, obligaţiuni şi finanţarea firmelor sau grupurilor comerciale. Fidirevisa gestionează banii societăţilor anonime (cu acţiuni la purtător) infiinţate în „raiul” fiscal elveţian, îşi are sediul central în Lugano şi mai multe subsidiare în Elveţia, Luxemburg şi Italia. Numele Fidirevisa Fidinam este des pronunţat de procurorii din Palermo în cazuri legate de Mafie şi corupţie. Din investigaţiile lor rezultă că la serviciile Fidirevisa au apelat Salvatore Aragona („Capo Crimini” şef de clan Cosa Nostra arestat în 2003), medicul Giuseppe Guttadauro (care a făcut închisoare pentru că a oferit un alibi fals mafiotului sicilian Enzo Brusca) şi alti membri ai „Onorata Societate” (conducerea Mafiei) activi în zona Bagheria.
Ziarele din Italia au dezvăluit că Fidirevisa a prestat servicii şi pentru Bernardo Provenzano, „Il Capo di Tutti Capi”, arestat de carabinieri în primăvara anului 2006. Avocat de tranzactii, Giangiorgio Spiess, actualul presedinte Fidinam Fidirevisa, a avut pe mana multe afaceri internationale suspecte. Numele lui apare si in scandalul Parmalat. Compania de lactate a fost devalizată până la faliment de propriile filiale offshore din diferite paradisuri fiscale. O parte din sume ajungeau la politicieni. In filiala Parmalat International din Elveţia, Spiess a fost unul dintre administratori. Acesta s-a remarcat în ‘81 când l-a apărat pe Licio Gelli, finul lui Silvio Berlusconi, într-un proces răsunător. Gelli fusese deconspirat ca fiind seful Lojei masonice P2 (Propaganda Due), care îşi propusese să instaureze o guvernare paralelă. Alţi membri P2 erau parlamentari italieni, magistraţi, poliţişti, capii gărzii financiare etc. Apărat de Spiess, Gelli a fost cercetat din nou in 1993, în cadrul operaţiunii „Mani Pulito” (Mâini curate), când zece magistraţi antimafia au pus sub acuzare întregul sistem politico-economic din Italia.
Lucio Gelli, clientul lui Spiess, a fost implicat şi în falimentul Băncii Ambrosio, o filiala a băncii Vaticanului, prin care se spălau banii Mafiei. Frauda, de 1,3 miliarde de dolari, s-a realizat printr-o reţea offshore şi conturi elveţiene. Cazul a inspirat un film din celebra serie „Nasul”.

20
Pippo Calo, „trezorierul Cosa Nostra”, a fost închis, iar Gelli a fost arestat in ţara cantoanelor. Alţii au sfârşit mai prost. Roberto Calvi, preşedintele Bancii Ambrosio, a fost asasinat la Londra. Secretara lui s-a sinucis, aruncându-se pe geam. Lucio Gelli a finanţat publicarea „operelor” lui Nicolae Ceauşescu în Italia.
Fostul patron al postului Prima TV, Cristian Burci, şi misteriosul afacerist Dumitru Creştin sunt clienţi constanţi ai cuplului Tettamanti& Spiess. Patru firme offshore din Lugano, pe care Burci si Creştin şi le asuma, sunt auditate de Fidirevisa. Numele lor: Eurorailway Holding, Elga Suisse Alimentari, RH Reg Holding si MG Media Group International Holding. În diferite etape şi tranzacţii, aceste societăţi anonime şi-au tras zeci de milioane de euro de la statul român.
Dumitru Creştin a derulat afaceri bănoase şi în comerţul dutyfree, combătut de ministrul justiţiei, Monica Macovei. El şi-a mascat interesele printr-un alt offshore elveţian, administrat de Fidirevisa: RH Reg Holding SA.
Societatea anonimă şi-a împărţit cu alţi membri ai clanului Creştin firma bucureşteană Distribution General Value SRL (DGV). Operator dutyfree, DGV a deţinut magazine pe graniţele terestre ale ţării. Şi Cristian Burci s-a „descurcat” adjudecând, fără licitaţie, de la ministerul lui Mitrea, panourile publicitare din Aeroportul „Henri Coandă”.
Cristian Burci este fondatorul televiziunii Prima TV, post obedient fostei puteri. Cultivând relatii strânse cu Miron Mitrea şi Adrian Năstase, afaceristul Burci s-a impus printre clienţii PSD. A fost asociat cu alte nume controversate: Alexandru Bittner, Costel Bobic şi Adrian Petrache, cu toţii, masoni notorii.
De notorietate este cazul televiziunii de stat, MTCTV, subordonata ministerului lui Mitrea. În 2001, MTCTV a vărsat 5,6 milioane de dolari în contul firmei Romanian Investment&Development (RID), controlată de Burci, pentru publicitate şi consultanţă. Ingineria a fost dezvăluită de Traian Băsescu, care a considerat-o „deturnare a banilor publici”. După scandal, RID şi-a schimbat numele în Spot Investement, fiind deţinută acum de offshore-ul elveţian MG Media Group, administrat de contabilii Mafiei siciliene.
Cel mai important offshore al lui Cristian Burci este Eurorailway Holding Lugano, care a dezvoltat în România o reţea de firme crescute pe spatele CFR, în perioada în care PSD-istul Miron Mitrea era ministrul transporturilor.
Prietenia lui Burci cu Mitrea este notorie. Suveica internaţională a lui Cristian Burci este relativ simplă. Din documentele Consiliului Concurenţei român reiese că, prin Eurorailway Holding Lugano, afaceristul controlează o altă societate anonimă din Luxemburg, axată pe investiţii financiare. Se numeşte International Railway System SA (IRS) şi, potrivit registrului luxemburghez al companiilor, îi are ca manageri pe Cristian Burci şi pe Dumitru Creştin.
La rândul său, IRS deţine în România cinci firme importante care au avut în 2004 o cifra de afaceri cumulată de 86 milioane de euro. Două dintre societăţi, preluate de la statul român, produc şi intreţin vagoanele CFR Marfă.
Întreprinderea Romvag Caracal este ultima achiziţie de la stat marca BurciCreştin, parafată prin reţeaua Eurorailway Holding Lugano IRS. Specializată în construcţia şi repararea vagoanelor de transport marfă, Romvag deţine peste 90a din aceasta piaţă. Tranzacţia a avut loc în ultimul an al guvernării Năstase (aprilie 2004) şi are o istorie ceţoasă. IRS a cumpărat Romvag de la KEG, o firmă germană. În noiembrie 2002, nemţii au fost aleşi de APAPSul condus de Ovidiu Muşetescu, atunci ministrul privatizării, să preia Romvag de la stat. Ba chiar, in ziua semnării contractului, Muşetescu declara triumfalist: „Grupul KEG Gmbh din Germania este o firmă cu forţă, cu experienţă, care intră curajos pe piaţa românească”.
Un an mai târziu, „curajoşii” de la KEG dădeau faliment. Moment prielnic pentru Burci si Creştin care, imediat, au cumpărat Romvag printrun act adiţional la contractul de privatizare. Tot în 2004, au vândut 100 de vagoane cu peste cinci milioane de euro. Cumpărătorul: CFR Marfa. Cu Romvag, suveica BurciCreştin și-a mărit grupul feroviar. Anterior, cei doi au pus mâna pe Meva SA prin Eurorailway Holding Lugano IRS.

21
Eurorailway Holding Lugano IRS mai deţine în România firmele Servtrans Invest SA şi Severnav SA. „Servtrans este companie de transport feroviar şi avem contracte cu diverşi terţi privaţi. Severnav SA este şantierul naval de stat de la DrobetaTurnu-Severin, privatizat cu cântec de guvernul PSD. „Ofertanţi puternici şi cu experienţă”, doriţi la nivel declarativ de oficialii anului 2003, sau dovedit a fi tot Burci şi Creştin, cu reţeaua lor offshore.
Cu acestea, imperiul BurciCreştin va obţine în 2006 o cifră de afaceri de aproape 400 de milioane de euro. Afacerile din massmedia ale lui Cristian Burci au fost construite dupa reţeta celor din domeniul feroviar. Elementul comun: offshore-ul din Lugano, spre care se scurg profiturile. Este vorba despre MG Media Group International Holding, controlată 95% de Burci. Administratorul acestuia este tot Fidirevisa lui Tito Tettamanti şi Giangiorgio Spiess. Anul trecut, în contul MG Media Group au intrat 22,5 milioane de euro, bani platiţi de trustul suedez SBS Broadcasting pentru achiziţionarea posturilor Kiss FM şi Radio Star. Până de curand, acestea au fost deţinute de Burci printr-o altă suveică transfrontalieră.
MG Media Group din Elveţia detine participaţii în European Radio Investments Limited (ERI) din Londra. Aici, acţionar minoritar a fost şi senatorul UDMR Verestoy Attila, prieten cu Burci. La rândul său, ERI controla Prima Broadcasting Group SA România, prin care funcţionau cele două posturi radio. Offshore-ul elveţian MG Media Group păstorea indirect şi un procent semnificativ din televiziunea Prima TV, vândută de Burci tot către SBS. Pentru încă opt milioane de euro.
„Căsuţa poştală” MG Media Group înghite şi profitul Protan SA, fosta societate naţională de stat care deţine monopol pe ecologizare animalieră. Protan incinerează cadavrele de animale, de la puii morţi de gripa aviară până la maidanezii ucişi de hingheri. Având monopol, compania derulează contracte cu mai multe primării din ţară. Reţeaua Protan număra opt fabrici şi a fost privatizată de APAPSul lui Ovidiu Muşetescu în 2002.
Pachetul majoritar de acţiuni a fost preluat de o altă suveică, specifică lui Burci şi Creştin, a cărei „firmă mamă” este offshoreul din Lugano, MG Media Group. Metoda de privatizare: un contract de novaţie ce a presupus o vânzare condiţionată. Adică, cei doi n-au plătit niciun leu pentru unica societate de neutralizare a deşeurilor animaliere. În schimb, s-au angajat să achite datoriile acesteia şi să investească în retehnologizare. Dar, din cauza că n-au fost realizate aceste investiţii, ProtanCluj s-a ales cu autorizaţia suspendată, iar România cu un steguleţ roşu pe integrare de la Comisia Europeană. În 2004, Protan a avut o cifră de afaceri de trei milioane de euro. Directorul întreprinderii este fostul plutonier de securitate Dumitru Saitoc. Până în august 2005, acesta a fost consilierul ministrului economiei şi comerţului, Codruţ Sereş, care la propulsat în CA-urile mai multor societăţi strategice de stat. Saitoc mai este cunoscut ca un apropiat al lui Dan Ioan Popescu, ex-ministrul PSD al industriilor.
Societăţile anonime elveţiene cu interese în România sunt reprezentate juridic de avocatul Giorgio Barba din Lugano, considerat de Burci „un bun profesionist”. Acesta joacă rolul „administratorului delegat” de proprietar, semnând contracte şi monitorizând tranzacţiile din punct de vedere fiscal. „Barba este consultantul Fidirevisa. Lucrează pentru noi”, ne-au comunicat angajaţii lui Tettamanti şi Spiess.
Giorgio Barba nuanţează: „Colaborez cu Fidirevisa şi Fidinam în domeniul consultaţei fiscale. (Q) Îi cunosc personal pe domnii Dumitru Creştin şi Cristian Burci, cu care am relaţii de afaceri, dar şi de prietenie şi respect reciproc, vechi de opt ani”.
Cunoscuta marcă de pate de ficat „Scandia” din Sibiu îi are în spate tot pe Burci şi pe Dumitru Creştin. Şi în acest caz, toate drumurile duc la Lugano. Offshore-ul care absoarbe profitul se numeşte Elga Suisse Alimentari şi este administrat de aceeaşi Fidirevisa. Conservele „Scandia” au tradiţie pe piaţa românească şi la export din vremea în care erau produse de compania de stat cu acelaşi nume.

22
Printr-o vânzare scandaloasă, organizată de regimul Năstase în 2001, Burci şi Creştin au pus mâna şi pe această fabrică. Scandia Romana nu a fost privatizată, ci executată silit. Manevra este clasică: un management dezastruos a dus la acumularea unei mari datorii la bugetul de stat. Spre deosebire de privatizare, procedura de executare lasă loc unui pret mai mic la vânzare. În acest caz, preţul de pornire a fost de doar 4,5 milioane de euro.
Pentru Scandia Romana sau depus trei oferte: una din Sibiu, alta din Germania şi a treia din Bucureşti. Cea din urmă, depusă de Burci şi Creştin, a fost preferată de lichidatorul judecătoresc. În momentul preluării Scandia de „duetul” BurciCreştin, acţionar minoritar în fabrica era fiica lui Şerban Mihăilescu, atunci secretarul guvernului Năstase, poreclit „Miky Şpagă”. În prezent, printre administratorii Scandia Romana apar Dumitru Creştin şi Adrian Gaspar. Ultimul a fost consilierul lui Şerban Mihăilescu.
Scandia Romana are o cotă de piaţă de 57% şi, potrivit bilanţului contabil pe 2004, o cifră de afaceri de aproape 28 de milioane de euro. Este controlată (76%) de un sereleu românesc: Elga Comerţ din Bucureşti. Stăpânul 100% al acesteia este societatea anonimă Elga Suisse Alimentari din Lugano, spre care se scurg banii Scandia. Sub supravegherea directă a trupei lui Tettamanti şi Spiess, finanţiştii Cosa Nostra.
Observaţie: Administratorul firmei intermediare, Elga Comerţ SRL, este o anume Ana Ştefan. Aceasta locuieşte în Bucureşti, pe strada Johanes Kepler, exact acolo unde stau şi fraţii Dumitru şi Vasile Creştin, în vilele lor de lux. La aceeaşi adresă cu ei locuieşte şi Sânziana, soţia lui Mihai Necolaiciuc, fostul director pesedist al CFR, anchetat de DNA. Sânziana Necolaiciuc este asociată în afaceri cu Ioan Timofte, fratele exdirectorului SRI Radu Timofte.

9. CAZUL ROMANO PRODI –REZULTAT AL MARIAJULUI ÎNTRE LOJA MASONICĂ P2 (PROPAGANDA DUE) ŞI K.G.B.
„Sunday Herald”, editia de duminica a cotidianului scotian „The Herald”, sustine chiar ca profesorul Christopher Andrew l-a identificat pe Romano Prodi ca fiind „cel mai important agent (KGB) de la sfarsitul anilor ’70 si inceputul anilor ’80”, cu numele de cod „profesorul Ucitel”, „care preda la o universitate renumita si a fost controlat de Anatoli Kuznetov”. „Profesorul Ucitel” a furnizat KGB informatii importante despre avioanele militare occidentale, inclusiv despre avioanele Tornado ale fortelor NATO, despre elicoptere si sisteme de ghidare aeropurtate, scrie Andrew.
Romano Prodi este profesor universitar, iar in cercurile politice a fost supranumit „Profesorul”. „Sunday Herald” si „The Mail on Sunday” au emis ipoteza ca fostul spion rus Aleksandr Litvinenko ar fi fost ucis de KGB si pentru a se proteja identitatea „profesorului Ucitel”.
Aleksandr Litvinenko, otravit cu poloniu 210 provenit din Rusia, a fost cel care a dezvaluit faptul ca actualul premier italian Romano Prodi a fost „omul KGB” in Italia inca din anii ’70. Litvinenko a fost refuzat cand a incercat sa obtina azil politic in Italia, fiind apoi primit in Marea Britanie. In luna mai a acestui an europarlamentarul britanic Gerard Batten a solicitat initierea unei investigatii in legatura cu informatiile lui Litvinenko, aflat in circumscriptia sa electorala, conform carora Prodi ar fi facut parte, la un moment dat, din reteaua KGB.
In contextul in care „KGB, acum FSB, se afla in centrul retelei institutionalizate a crimei organizate si coruptiei care domina Rusia”, Batten semnala ca „este imposibil sa demisionezi din KGB, asa cum este imposibil sa demisionezi din La Cosa Nostra”. Europarlamentarul a declarat ca membri vechi ai KGB ar fi dispusi sa depuna marturie intr-o astfel de investigatie, „in conditii potrivite”. Anterior, Batten a relatat in plenul Legislativului comunitar ca fostul locotenentcolonel in FSB, respectiv Aleksandr Litvinenko, detine date potrivit carora Romano Prodi ar fi „omul” informatiilor rusesti la Roma. Un fost general KGB si adjunct al lui Vladimir Putin in FSB, Anatoli Trofimov, de la care Litvinenko aflase despre apartenenta lui Prodi la KGB, a fost impuscat mortal pe strada, la Moscova, in aprilie 2005, impreuna cu sotia sa. Un alt exagent KGB, aflat acum la Londra, a confirmat aceasta relatare. Prodi a fost cel care a indicat cu precizie casa in care a fost tinut premierul italian Aldo Moro, rapit de Brigazile Rosii aflate sub coordonarea KGB. Romano Prodi a sustinut ca a aflat aceasta informatie in cadrul „unei sedinte de spiritism”. Disidentul anticomunist rus Vladimir
Bukovski a declarat pentru ZIUA in luna mai ca exista date privind colaborarea lui Romano Prodi cu KGB. Considerat un personaj din ce in ce mai controversat, contaminatul cu poloniu radioactiv Mario Scaramella care a fost consultant al Comisiei Mitrohin, de investigare a activitatilor KGB in Italia, in timpul Razboiului Rece se afla acum in epicentrul acestui caz, dupa ce presa a publicat, saptamana trecuta, transcrieri ale convorbirilor sale telefonice cu Paolo Guzzanti, presedintele comisiei Mitrohin, senator in partidul Forza Italia condus de expremierul Silvio Berlusconi. Conversatia dovedeste ca Scaramella isi inregistra sursele, fosti agenti KGB sau FSB, pentru a obtine dovezi privind legaturile lui Prodi cu serviciile sovietice. „Nu exista informatii ca Prodi ar fi activat ca agent KGB, dar vorbim despre relatii stranse, contacte”, i-a spus Scaramella lui Guzzanti. Se pare ca senatorul i-a transmis informatia lui Berlusconi, la acea vreme premier, dar l-a avertizat ca vor fi necesare dovezi pentru a sustine in fata tribunalului asemenea acuzatii.
„Sa le dezvaluim italienilor o parte din adevarul care le-a fost ascuns. Daca Prodi va comparea in fata tribunalului vom fi capabili sa discutam multe aspecte obscure ale carierei sale”, declara Guzzanti recent, apreciind ca unul dintre aspecte implica marturisirea pe care Litvinenko insusi ar fi facut-o in fata lui Scaramella. Astfel, interesându-se despre un posibil loc de refugiu in Occident, inainte de a fugi din Rusia, Litvinenko ar fi fost avertizat sa nu mearga in Italia, tara plina de agenti KGB, printre care si Romano Prodi.
Corierre della Sera a informat, de asemenea, ca Scaramella, iar fi spus intr-un email trimis avocatului sau, ca detine inregistrari in care Litvinenko vorbeste despre legaturile unor politicieni si ziaristi italieni cu KGB. „Am primit in mod pasiv informatiile (de la Litvinenko) referitoare la politicienii si ziaristii care au legaturi cu spionajul sovietic, ca si la relatiile dintre Moscova si Brigazile Rosii si traficul cu substante nucleare”, a mentionat Scaramella. Italianul spune ca toate documentele redactate de Litvinenko, precum si declaratiile rusului, audio sau video, se afla in arhivele Parlamentului italian, initiatorul anchetei desfasurate de comisia Mitrohin.
Ancheta în cazul morţii lui Aleksandr Litvinenko s-a extins în Germania. Autorităţile federale au anunţat descoperirea unor urme de radioactivitate în două locaţii ce au legatură cu unul dintre cei cu care fostul spion s-a intâlnit pe 1 noiembrie la Londra. Una dintre locuinţele unde sau găsit urme de poloniu 210 este situată in orasul Hamburg şi îi aparţine fostei soţii a omului de afaceri rus Dmitri Kovtun. De asemenea, prezenţa radioactivităţii a fost semnalată şi la domiciliul fostei soacre a lui Kovtun, din localitatea Haselsau, în apropiere de Hamburg. Kovtun este internat intr-un spital din Moscova, iar agenţiile de presă ruse afirmă că ar fi fost contaminat cu poloniu, organele sale interne fiind serios afectate.
Fost agent al serviciilor secrete ruse, Kovtun a locuit timp de 12 ani in Germania, fiind căsătorit, până nu demult, cu o nemţoaică. In mod surprinzător, la actuală locuinţa deţinută de el in Germania nu s-au descoperit urme de radioactivitate. Nici avionul cu care acesta s-a deplasat de la Hamburg la Londra, pentru a se întâlni cu Litvinenko, nu a fost contaminat.
Presa rusă a anunţat ca şi celălalt rus cu care s-a intâlnit Litvinenko la Hotelul Millennium din Londra, Andrei Lugovoi, a fost contaminat, însă starea sa este mai bună decât cea a lui Kovtun.
Un alt personaj implicat în această poveste, italianul Mario Scaramella, a primit îngrijiri medicale la Londra dupa ce s-a constatat că a fost expus la radiaţii. De asemenea, doi dintre poliţiştii care au anchetat cazul Litvinenko prezintă şi ei urme de radioactivitate in organism, dar starea lor nu este gravă.
Într-un interviu acordat cu puţin timp înainte de a muri, ca urmare a otrăvirii sale cu poloniu 210, Litvinenko a dezvăluit faptul că a fost persecutat de FSB, declarând că „atunci când serviciile secrete ale Rusiei vor să îşi aducă proprii oameni la putere, pot folosi metode teroriste”. „De fapt, principala metodă pe care o utilizează este terorismul”, a spus fostul spion rus, referindu-se atât la aruncarea în aer a unor apartamente din Moscova, cât şi la otrăvirea candidatului Victor Iuscenko la alegerile prezidenţiale din Ucraina, din 2004.
În acelaşi interviu, exspionul rus a reluat acuzaţiile potrivit cărora premierul italian Romano Prodi a avut legături cu KGB. „Fostul agent rus Tromifov a declarat că Prodi este <> … Al KGBului şi că KGBul, împreună cu Prodi, derulau o serie de operaţiuni secrete şi ilegale în Italia. Am înţeles atunci că Prodi lucra pentru KGB”, a afirmat Litvinenko.
Fostul spion rus nu este primul care lansează aceasta ipoteza, negată vehement de şeful guvernului de la Roma. Anul trecut, europarlamentarul britanic Gerard Batten a solicitat Parlamentului European să declanşeze o investigaţie în legatură cu informaţiile conform cărora Prodi ar fi făcut parte din KGB.

10. MOARTEA PROCURORULUI LUMINIŢA ŞEGA, OPERĂ A MASONERIEI KOMINTERNISTE

Procurorul Luminița Sega a plătit cu viața pentru profesionalismul cu care a instrumentat cele mai grele dosare de criminalitate organizată în perioada 1997-2004. „Bancorex”, „Bankcoop”, „Jimbolia”, „Ţigareta”, „Măgureanu-Giurtelecul Hododului”, „ Iliescu-Costea”, „Eterna şi fascinanta Românie”, „Ştefan Riza”, în care figurau nume sonore precum, Ion Iliescu, Nicolae Văcăroiu, Ioan Talpeş, D.I. Tărăcilă, Dan Voiculescu, George C. Păunescu, Ghe. Pascu, Virgil Măgureanu, Adrian Năstase, Viorel Hrebenciuc, Mircea Coşea, Iosif Boda, Virgil Ardelean, Teodor Meleşcanu, Florin Georgescu, Adrian Costea, Mugur Isărescu, Constantin Iancu, Ştefan Riza, Dan Pescariu, Răzvan Temeşan, şi mulţi alţi securişti şi masoni bolşevici aflaţi la putere.
Decesul acesteia a rămas un mister și în ziua de azi. În pofida falselor diagnostice și tratamente din țară, analizele biochimice, efectuate în laboratoare din Austria și Italia, relevă cauza reală a morții Luminiței Sega: otrăvirea cu metaloizi, în special cu aluminiu. De altfel, mulți dintre colegii procurorului Luminița Sega consideră că magistratul a plătit cu viața faptul că a anchetat asemenea dosare.
Luminița Sega, în vârstă de 42 de ani, procuror la Direcția Națională Anticorupție (DNA) a murit în data de 31 iulie 2006, la un an după ce a fost internată în spital. La 16 martie 2005, în timp ce se afla în biroul său de la DNA, Sega a acuzat dureri groaznice de cap. În fața colegilor de birou, care credeau ca are o migrenă puternică, procurorul Luminița Sega a căzut la podea, zvârcolindu-se de durere, ținându-și capul în mâini și strigând după ajutor. Cum durerile nu încetau, a fost chemată ambulanța. Procuroarea a fost internată în Clinica de neurochirurgie a Spitalului Bagdasar.
Pacientul Sega a devenit însă un caz dificil din cauza faptului că un diagnostic precis al bolii părea imposibil de pus, chiar și de mari specialiști chemați la patul bolnavului. Cuprinși de o oarecare panică profesională, zeci de medici cu diverse specializări s-au perindat în jurul pacientului cu afecțiune cerebrală necunoscută.
Disperat, soţul Marius Sega apelează la un medic de laborator clinic, specializat în medicina cuantică. Cu ajutorul aparatului american SCIOQX de biorezonanţă (inventat, utilizat și omologat, inițial, de medicii de la NASA), medicul român descoperă cităm din fișa investigației de medicină cuantică „intoxicație cu metaloizi”. Aparatul a indicat alarmă maximă prin culoarea specifică pericolelor letale, în urma unei intoxicații lente, cu metale posibil a fi fost ingerate sau injecate în organism, într-o perioadă mai lungă de timp.
Tot mai disperat si alarmat de investigatia prin medicina cuantica, sotul Luminitei Sega a facut demersurile necesare pentru ca Spitalul Universitar sa trimita anumite probe biologice la Paris, pentru analize de laborator performante. Specialistii Spitalului Salpetriere au confirmat imediat toate variantele de diagnostic vehiculate in spitalele din Romania si au recomandat deplasarea pacientului de urgenta la o mare clinica occidentala de neurochirurgie din Franta, Germania, Italia sau Austria.
Familia Sega, dupa mari eforturi financiare (imprumuturi disperate de la banci, rude, prieteni) a decis internarea pacientului in renumita clinica AKH din Viena. Specialistii Clinicii AKH Viena au constatat o autodistrugere progresiva a creierului. Medicii austrieci, in scurt timp, s-au apropiat rapid de diagnosticul adevarat, care avea sa fie aflat in urma unor analize speciale.
Cazul Sega a starnit interesul profesional al celebrului profesor neurolog K. Wesely, care numai dupa cateva minute de investigare ale dosarului medical si a pacientului a confirmat o stare de hipoxie cerebrala.
Procuroarea Luminita Sega a parasit Austria in data de 26 aprilie 2006. Ajunsa la Bucuresti, Sega a stat numai in stare de coma profunda, la terapie intensiva si reanimare, pana in ziua de 31 iulie, cand a decedat.
Insa, la scurt timp dupa deces si inmormantare, familia Sega a primit rezultatul analizelor de toxicologie, efectuate asupra firului de par, in Italia, la Clinica de Toxicologie din Bergamo. Reputatul toxicolog dr. M. Leitha a consemnat in buletinul de analiza ca „se poate evoca o coada (urma biochimica n.r.) a unei intoxicatii aluminice”. Specialistii Clinicii din Bergamo i-au recomandat Luminitei Sega si administrarea unui „antidot pentru o posibila intoxicare cu aluminiu”. Procuroarea murise insa intre timp.
Conform limbajului stiintific din tratatele de toxicologie, sintagma „coada unei intoxicatii” ascunde faptul ca substanta chimica agresoare mai persista in organismul-gazda (contaminat prin inghitire sau otravire) doar in cantitati infime. Acestea sunt imposibil de reperat prin analizele clasice de laborator, dar relativ usor de depistat prin investigatii specifice criminalisticii. Altfel spus, toxicologii de la Bergamo Italia au descoperit „urmele biochimice” lasate in organismul procurorului Sega de substanta „aluminiu”, intr-o perioada lunga de timp.
„Intoxicatia aluminica” a creierului si intoxicatia cu metaloizi a corpului, confirmate de investigatiile medicinei toxicologica si medicinei cuantice, in cazul Sega, seamana cu procesul de otravire lenta cu arsenic, administrat in doze zilnice. Potrivit tratatelor de toxicologie si criminalistica, aluminiul nu poate produce o intoxicatie mortala decat daca este administrat in doze mici, timp indelungat, printr-o procedura zilnica.
Cazul Sega a fost in atentia Asociatiei Magistratilor Europeni la Conferinta tinuta la Bucuresti toamna trecuta.

11. BĂTĂLIA PENTRU SOCIETATEA CIVILĂ

K.G.B.-ul a intuit încă din anul 1980 că organizaţiile societăţii civile vor urma să joace în occident un rol din ce în ce mai important, care contrabalansa şi uneori, chiar va devansa puterea partidelor politice.
În timp ce partidele politice, din motive legate de interesul naţional sau de concurenţă economică, se organizează slab sau aproape deloc la nivel internaţional, O.N.G.-urile lucrează lejer pe canale transnaţionale.
Acesta este motivul pentru care bătălia pentru societatea civilă a fost vitală la sfârşitul sec. XX şi poate deveni esenţială acum la începutul sec XXI. De ce? Întrucât destinul statelor nu este trasat în prezent numai de către partidele politice, cuvântul organizaţiilor civice fiind din ce în ce mai cu greutate.
Sub pretextul creării unor societăţi de tip deschis, dar discrete, Kremlinul vizează o contrabalansare a forţei partidelor politice şi până la urmă, a forţei statelor naţionale, prin intermediul unei societăţi civile ale cărei pârghii, în plan transnaţional, să poată fi plasate în urma serviciilor secrete ruse.
După anul 1990, cui îi revenea, însă, sarcina construirii noului sistem ocult masonic de stânga în spaţiul românesc? Evident, elitei politice emergente filoruse, cu sprijinul direct al agenţilor secreţi „adânc” înfiltraţi în România de către K.G.B. cu mulţi ani în urmă.
De-a lungul timpului, această elită masonică a fost preocupată, în însăşi îndeplinirea funcţiei ei istorice de transformare a capitalului social (relaţii şi informaţii) acumulat pe timpul vechiului regim în capital financiar, prin transferul ocult şi oneros al banului public în buzunar privat.
Sub actiunea din umbră a masonilor de carton, România se dezagregă în oligarhii locale cărora aparatul de stat le oferă atât impunitate cât şi spaţiu pentru negocierea acordurilor tainice privind împărţirea sferelor de influenţă şi acţiune.
Generaţia de care avem nevoie nu este ceea ce are în acest moment România. Deşi aceşti masoni de carton au învăţat să se deghizeze în costume de marcă, să fumeze havane şi să comande specialităţi de bucătărie şi şampanii binecunoscute, reflexele lor sunt aceleaşi. Apoi, precum Făt Frumos, aceşti masoni criptocomunişti nu au trebuit decât să se dea de trei ori peste cap, ca să devină „corifei ai societăţii civile”, angrenând în jurul lor o altă generaţie.
Mai tinerii pe care i-au cucerit şi instruit în numele Masoneriei Universale, au devenit în scurt timp de la racolare victime colaterale aflate sub atenta supraveghere a Centrului Director.
Societatea civilă este unul dintre factorii ce lipsesc din jocurile de putere de astăzi ce se derulează pe scena politică a României. Acum 15 ani, Corneliu Coposu le-a dat un rol crucial grupărilor care luptând împotriva viitorului neocomunist al României. Dar, la scurtă vreme după moartea sa, grupările au fost marginalizate de către succesorii lui din P.N.Ţ.C.D. Poate că ar fi urmat un deznodământ mai fericit, dacă Seniorul şi-ar fi folosit energia pentru a crea o echipă de tineri credibili care să-i succeadă în P.N.Ţ.C.D, şi nu să promoveze în funcţii parlamentare persoane precum Gheorghe Comănescu, care odată devenit Mare Maestru al M.L.N.R. a trădat idealul creştindemocrat, transferându-se cu bagaje cu tot în tabăra bolşevică. Mai mult de atât, Gheorghe Comănescu a contaminat ulterior partidul care l-a scos din anonimat, cu numeroşi fraţi masoni, bine conspiraţi, care au dus la compromiterea acestei formaţiuni politice istorice.
Acelaşi lucru l-a făcut Dinu Patriciu, copiat la indigo putem spune, cu celălalt partid istoric al României şi anume P.N.L. Kremlinul ura de moarte ideologiile celor două partide istorice, P.N.Ţ.C.D. şi respectiv PNL, motiv pentru care au insărcinat centrele de putere rămase fidele Rusiei, să compromită sub orice formă posibilă, organizaţiile politice care ar fi îndreptat România spre occident.
Există o schemă clasică de discreditare, o ştim din anii `90, de când a apărut, în contrapondere la PNL, o uniune liberală, şi de când P.N.Ţ.C.D. a fost dublat de Partidul Agrarian. După confiscarea valorilor în plan politic, criptocomuniştii români şi-au întreptat atenţia spre masonerie unde a avut loc o „tulburare” masivă a luminilor. Aşa au apărut tot felul de personaje corupte care şi-au adjudecat cu neruşinare şi fără niciun fel de merit ramuri masonice cu titulaturi din cele mai pompoase.
„M.L.N.R.”-ul lui Chirovici este o caracatiţă masonică construită de ruşi în România, care îşi exercită puterea atât în plan social, militar, economic cât şi politic, prin intermediul unei reţele complexe de organizaţii, asociaţii şi fundaţii, pe care fraţii masoni le administrează cu autoritate.
Dintre acestea le publicăm pe cele mai importante care funcţionează pe principiul obedienţei faţă de „instituţia mamă” (centrul director) şi principalii pioni ai masoneriei care le orchestrează:

1. Gruparea Comana (nucleul P.S.D.), prin Ion Iliescu, Adrian Năstase şi Gelu Voican Voiculescu;
2. Fundaţia Culturală Română, prin Augustin Buzura;
3. Fundaţia Europeană „Nicolae Titulescu”, prin George Potra;
4. Centrul pentru Resurse Juridice, prin Renate Weber;
5. Asociaţia Pro Democraţia, prin Cristian Pârvulescu;
6. Fundaţia Colegiului Naţional de Apărare, prin Ioan Rus, Ovidiu Tender şi Negru Adrian;
7. APADORCH, prin Haller Istvan;
8. Asociaţia Română pentru Clubul de la Roma, prin Mugur Isărescu şi Călin Georgescu;
9. Centrul pentru Jurnalism Independent, prin Ioana Avădani;
10. Societatea Română de Radiodifuziune, prin Dan Şanta;
11. Agenţia de Monitorizare a Presei, prin Mircea Toma;
12. Consiliul Naţional al Audiovizualului (C.N.A.), prin Dan Grigore;
13. Solidaritatea pentru Libertatea de Conştiinţă, prin Smaranda Enache, Emil Moise şi Gabriel Andreescu;
14. Asociaţia Română de Luptă Antiterorism, prin Nasti Vlădoiu;
15. Liga Pro Europa, prin Smaranda Enache şi Haller Istvan;
16. Uniunea Juriştilor din România, prin Gavril Iosif Chiuzbaian;
17. Centrul Român de Studii Globale, prin Doina Năstase;
18. Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, prin Iosif Naghiu;
19. Asociaţia Accept, prin Florin Buhuceanu;
20. Comisariatul pentru Societatea Civilă, prin Gheorghe Florea zis şi „Fulgerică Bragadel”;
21. Asociaţia RusiaRomânia, prin Mircea Popa;
22. ONG Hyde Park, prin Oleg şi Ghenadie Brega;
23. Fundaţia Tezaurul Sacru al Religiilor, prin Marcela Ghiulbenghian;
24. Patronatul Român, prin Gheorghe Naghiu;
25. Ordinul Ziariştilor, prin Radu Gheorghe Serafim;
26. Fundaţia Europeană pentru Cultură şi Educaţie Ecologică, prin Toma George Maiorescu;
27. Opera Română, prin Cătălin I. Arbore;
28. Teatrul „L.S. Bulandra”, prin Ducu Darie;
29. TVR 1 (Emisiunea „Cartea Europeană”), prin Gabriel Giurgiu;
30. Naţional TV (Emisiunea „Echipa de Investigaţii”), prin Sorin Ovidiu Bălan;
31. Fundaţia „România 2000”, prin Ion Marin;
32. Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului (OADO), prin Florin Scaleţschi şi gen.Gabriel Homotescu;
33. Gardianul, prin L. Popeanga, Al. Racoviceanu şi Gabriel G. Stănescu;
34. „Ziua”, prin Miruna Munteanu, Cristian Unteanu, Dan Mircea Cipariu, D.Coste, Camelia Cioanu şi
Adrian Artene;
35. „Evenimentul Zilei”, prin Cătălin Antohe, Mihaela Bărbuş, Christian Levant şi Emilia Manea;
36. „Naţional”, prin Arina Avram;
37. „Historia”, prin Cătălin Fudulu;
38. „Independent”, prin Lucia Ivănescu;
39. „Monitorul de Bucureşti”, prin Bogdan Păpădie;
40. „Jurnalul Naţional”, prin Marius Tucă, Victor Bratu, Anca Aldea, Vasile Surcel şi Victor Ciutacu;
41. „Agenţia Naţională de Meteorologie”, prin Dumitru Baltă;
42. Fundaţia Europeană „Iosif Constantin Drăgan”, prin I.C. Drăgan, Ioan Talpeş, Victor Babiuc, Costel Iancu, Mihai Pelin şi mulţi alţii;
43. Posturile TV „Antena 1” şi „Antena 3” prin Dan Voiculescu, Gabriela Vrânceanu-Firea, Octavian Paler, Ion Cristoiu, Mihaela Rădulescu.
44. Asociaţia Spitalelor din România, prin Copcă Narcis.
45. Fundaţia Ioan Bâzgan, prin I. Bâzgan
46. Fundaţia Culturală Delta prin Corneliu Vişoianu
47. Asociaţia Retromobil Club România (R.C.R) prin Giusseppe Rossi
48. Asociaţia Religioasă O.S.M.T.H. –Secţiunea Română, prin Vişu Corneliu, Silviu Dopan, Gabriel Homotescu, Alexandru Homotescu

În realitate, adevărata putere care animă întreaga societate nu se găseşte în văzul publicului, ci în culise. Asemenea oameni preferă, în general, să acţioneze în cel mai desăvârşit secret, deşi unii au o anume imagine publică. Invariabil, aceste forţe bolşevice din România controlează o avuţie atât de mare, încât glasul lor colectiv poate duce cu uşurinţă la prăbuşirea întregii economii naţionale.
Prin urmare, masoneria bolşevică din România este compusă dintr-o suprapunere de societăţi, dirijate de un grup de oameni ce reprezintă centrul director al M.L.N.R. Acest consiliu superior este format din şefi necunoscuţi, chiar de către masonii având cele mai înalte grade, ce acţionează sub masca masoneriei în vederea promovării propriilor interese.
Acestea sunt organizaţii de masă cu pretenţii de a reprezenta largi fracţiuni ale opiniei publice naţionale sau mondiale. Girarea respectabilităţii, credibilităţii şi independenţei le este asigurată de participarea unor naivi autentici, incapabili să vadă ceva rău în faptul că participă la discuţii.
Aceasta este eterna credulitate a celor care consideră că pot, încetul cu încetul, să se facă ascultaţi şi să difuzeze, prin intermediul organizaţiei respective, opinii rezonabile. În realitate, organizaţiile sunt îndeaproape dirijate de câţiva membri permanenţi, devotaţi, discreţi şi foarte eficienţi. Organizaţiile de acest fel prezintă întotdeauna programe ambiţioase şi generoase la care spiritele oneste, ameţite de vorbărie, nu pot decât să adere.

12. MASONERIA BOLŞEVICĂ ŞI IMIXTIUNEA POLITICĂ

Conform Constituţiei României, asociaţiile şi societăţile secrete sunt interzise prin lege. Chiar dacă Marele Maestru a declarat în repetate rânduri că M.L.N.R. este o organizaţie discretă şi nu secretă, lucrurile nu sunt ceea ce par a fi la prima vedere.
Conform Legii privind siguranţa naţională a României, constituie ameninţări la adresa siguranţei următoarele: planurile şi acţiunile care vizează suprimarea sau ştirbirea suveranităţii, entităţii, independenţei sau indivizibilităţii statului român; trădarea sau ajutarea inamicului; spionajul şi şantajul; transmiterea secretelor de stat unei puteri străine sau organizaţii străine, ori agenţilor acestora; procurarea prin deţinerea de documente sau date secrete de stat în scopuri neautorizate de lege; divulgarea secretelor de stat sau neglijenţă în păstrarea acestora.
Problema loialităţii faţă de stat a masonilor din subordinea lui Chirovici, se pune vizavi de jurământul depus de aceştia faţă de M.L.N.R.
Cărui jurământ i se dă întâietate? Conflictul apărut în M.L.N.R. cu ocazia pierderilor alegerilor de către P.S.D. în anul 2004, s-a datorat tocmai dublei subordonări a masonilor care deţineau funcţii în stat.
Acelaşi lucru se observă şi în prezent, în sânul Partidului Conservator condus de Dan Voiculescu, unde Chirovici şi oamenii apropiaţi lui, s-au refugiat, uneltind în continuare împotriva noi autorităţi prooccidentale instalate la „cârma” României.
În ciuda secretomaniei care însoţeşte activitatea masonilor bolşevici, există informaţii că aceştia sunt puternic reprezentaţi şi la vârful sistemului sanitar. Numai în Senatul Universităţii de Medicină, sunt cel puţin 12 masoni, ca să nu mai vorbim despre şefii de spitale. Printre aceştia, putem să-i enumerăm pe: Eugen Pascal Cifu, Ovidiu Băjenaru, Petru Calistru, Leon Zăgreanu, Eugen Brătucu, Sorin Simion, Mihai Coculescu, Laurenţiu Mircea Popescu (zis „don Lorenzo”), Alexandru Ciocâlteu, Irinel Popescu şi mult discutabilul director-consilier Dan Georgescu, fost secretar de stat în „guvernul Dăscălescu” şi fost membru a C.C. al P.C.R.
În diplomaţie, cel mai renumit mason filorus este astronautul Dumitru Prunariu, numit de către tătucul Iliescu, ambasador al României la Moscova.
Printre „arhitecţii” din M.A.I. şi M.Ap.N. se numără: gen. Virgil Ardelean, col. Olimpian Ungherea, gen. Gheorghe Carp, gen. Mihail Popescu, col. Florentin Calapod, gen. Mihai Iliescu, Victor Babiuc, gen. Vasilescu Gheorghe Teodor-Mircea, gen. Chelaru, etc.
La servicii secrete îi întâlnim ca masoni pe următorii generali: Ovidiu Soare, Victor Marcu, Aurel Rogojan, Vasile Iancu, Ioan Rus, Florin Mihalache, Lucian Pahonţu, Şerban Mihăilescu, Gabriel Homotescu, Dan Tănăsie, Cristian Dumitrescu.
Cei mai mulţi adepţi ai „Masoneriei Kaki” sunt ofiţeri din armată, poliţie şi servicii secrete, unii provenind din fosta Securitate.

În „Evenimentul zilei” nr. 1466 din 22 aprilie 1997 senatorul Radu Timofte avertizează: „masoneria are tendinţa să ocupe toate funcţiile importante în Stat din România.” Vicepreşedintele Comisiei de apărare a Senatului Radu Timofte ne-a declarat ieri că tendinţa masoneriei din ce în ce mai vizibilă de a acapara toate funcţiile mai importante în Stat reprezintă un mare pericol pentru România.
„Este de remarcat că atât presedintele Comisiei Senatoriale de Apărare cât si ministrul apărării Victor Babiuc sunt masoni şi probabil ca sunt mulţi alţii nu doar în ministerul respectiv ci şi în celelalte. Mi-e teamă însă că aceşti asa-zis „fraţi” nu urmăresc altceva decât de a pune mâna pe tot ceea ce înseamnă putere în Stat aşa cum au reuşit în alte ţări. Mi-e teamă că vom ajunge într-o zi să fim conduşi numai de către cei care fac parte din organizaţii şi atunci s-a dus naibii şi identitatea noastră naţională şi tot ce înseamnă cultura şi tradiţie românească.” a afirmat senatorul Radu Timofte.

Deputatul Vasile Matei spune de asemenea că miniştrii Victor Babiuc şi Adrian Severin sunt masoni. „Din punctul meu de vedere cred că nu este firesc şi normal ca dintr-o comisie ce controlează activitatea SRI care este prin excelentă un serviciu secret să facă parte un om care în acelaşi timp aparţine unei organizaţii masonice internaţionale cu scopuri oculte care intră în contradicţie cu interesele României. Şi dacă ne gândim bine conform legii Mârzescu, partidul comunist din acea vreme a fost scos în afara legii exact din cauza apartenenţei la o organizaţie internaţională, Internaţionala comunistă, care era de esenţă masonică. Deci voi cere sa dea explicatii în legatura cu prezenta lui Corneliu Ruse în comisia SRI si într-o loja masonica ca si examinarea aspectului referitor la o asemenea posibilitate conform legii siguranţei naţionale si Constituţiei. Dacă facem paralelă între ceea ce a însemnat masoneria pentru Italia loja masonică „Propaganda due” şi ce complicaţii politice a avut activitatea lui Ligio Geli putem sa ne gândim ca apartenenţa la masonerie şi implicarea în activitatea politică executivă în România poate fi extrem de periculoasă.” a declarat deputatul PUNR Vasile Matei.
În Adevărul din 22 aprilie 1997 liderul Alternativei României Varujan Vosganian declara că acest partid recomandă oamenilor politici să se abţină să facă parte din lojile masonice. Vosganian susţine că lojile masonice se orientează spre „zonele strategice” precum Guvernul sau Banca Naţională şi a relatat că el personal a refuzat să facă parte dintr-o lojă masonică atunci când i s-a propus acest lucru.
Senatorul PD Alexandru Nicolae şi deputatul PD Corneliu Ruse au fost înaintaţi în grad de loja masonică de Rit Scoţian Antic şi Acceptat. Radu Chesaru, fondatorul „Vulturului Brâncovenesc afirma: „m-am retras din Partidul Alianţa Civică datorită orientării sale masonice.”
Alexandru Paleologu, francmason de dinainte de război, om politic a declarat în presă: „De când m-am apropiat mai mult de Dumnezeu nu mă mai consider francmason.”
În ziarul „Libertatea” din 22.04.1997 se spune „Paul Ghitiu, secretarul general al partidului Alternativa României a criticat implicarea anumitor parlamentari în masonerie. La sfârsitul săptămânii trecute, trei parlamentari din comisii strategice de externe, de aparare şi de control a S.R.I. au urcat în ierarhia lojii masonice Ritul Scotian Antic şi Acceptat. Liderii A.R. au remarcat o apetenţă a organizatiilor masonice spre sectoare strategice. Se constată si un asalt asupra membrilor din guvern şi mai ales asupra angajaţilor B.N.R., indiferent de nivel.”
Secrete nu sunt numai persoanele care activează în cardul M.L.N.R. ci şi locaţiile unde aceştia se întâlnesc. Deşi legea îi obligă, masonii lui Chirovici nu au făcut publice niciodată „punctele de lucru” ale M.L.N.R., cum ar fi cele situate în Orientul Bucureşti la: Complexul comercial din Spatele magazinului Unirea; Blocul Gemenii Sitraco de la Unirea; Calea Victoriei 118; Semicerului nr.10; Calea Victoriei nr.2; Strada Lipscani nr. 3133; Strada C.A. Rosetti nr.7, sector 1; Bdul. Ion Ionescu de la Brad nr.4; Calea Victoriei nr.101; Strada Plumbuita nr.58 sector 2; Teatrul Majestic; Teatrul Bulandra; Teatrul Naţional; Clădirea IRIDEX GRUP din cadrul Centrului de Afaceri Băneasa aflată sub patronajul lui Dan Voiculescu şi multe altele aflate în curtea R.A.P.P.S. Bucureşti.
In aceste case conspirative (temple) se întâlnesc în secret masoni pentru a pune ţara la cale şi a trage sforile în plan politic. O astfel de întâlnire a avut loc la începutul lunii februarie într-o locaţie pusă la dispoziţie de către Dan Voiculescu şi unde, sub auspiciile centrului de putere din M.L.N.R., masonii au hotărât boicotarea votării Ordonanţei de Urgenţă 134/2005 privind transformarea PNA în DNA.
Dintre cei prezenţi la acea „întâlnire de seară” enumerăm pe cei mai cunoscuţi: Şerban Mihăilescu, Dan Mircea Popescu, Mihail Popescu, Verestoy Attila, Ioan Basgan, Dan Voiculescu, Eugen Ovidiu Chirovici, Ioan Codruţ Sereş, Irinel Popescu. Urmarea o cunoaştem cu toţii.
Prin imixtiuni ale masoneriei în sfera politicului, în ziua de 09.02.2006, aleşii neamului din cadrul Coaliţiei guvernamentale au lipsit de la vot, sau abţinut ori au refuzat să-şi exprime opţiunea, deşi au participat la lucrări. Votul negativ al senatorilor la ordonanţa în cauză venea în momentul în care DNA ancheta vârfuri ale clasei politice, suspectate de implicare în acţiuni de corupţie.
Rechinii şi crocodilii din marea corupţie – caracterizaţi în acest fel de ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Quinton Quayle şi baroneasa Emma Nicholson au jubilat împreună cu întreaga frăţie bolşevică. A fost ziua lor, motiv pentru care votul Senatului a fost catalogat de Ambasada S.U.A. La Bucureşti drept îngrijorător. Încă o victorie a masoneriei roşii, de tip bolşevic împotriva masoneriei occidentale. Şi cazurile de imixtiune de acest gen pot continua.

31
Masonii filoruşi prezentaţi în filele acestui raport reprezintă numai două pagini (cu adrese şi alte date de identificare) dintr-un opis de 123 de pagini înregistrat în arhivele serviciilor secrete româneşti.
Toate aceste persoane sunt suspectate de trafic de influenţă şi trădare naţională. Apropierea de Rusia nu reprezintă nimic altceva decât o capcană anti-UE născută în laboratoarele secrete ale Kremlinului.
Şi acum, la început de an 2007, să coborâm la rădăcina lucrurilor din masoneria bolşevică: România de azi conţine o societate nesimţitoare. Dacă nu furi tu, o să fure celălalt; trebuie profitat de ziua de azi; suferinţa şi moartea nu contează, decât dacă ne ating direct; după noi poate să vină şi potopul. Iată „principii sănătoase” care sunt răspândite de masoni pretutindeni în România, nu numai printre oamenii noştri politici.
Din larga minoritate nesimţitoare aparţinând M.L.N.R. se recrutează mulţi politicieni şi se vor recruta în continuare, cu orice lege electorală îi vom alege.
Nu clasa politică trebuie, în primul rând reformată, ci societatea bolşevică masonică din care răsar politicienii români. Marile instituţii civile şi ale statului care ar putea să participe la această reformă, prin educaţie, nu-şi fac datoria. Cuvântul dat şi onoarea sunt noţiuni desuete, iar pronunţarea lor provoacă surâsuri.
Sfidând un popor întreg, frăţiile bolşevice se lăfăie pe ecranele televizoarelor. Bogdan Olteanu şi Victor Ponta mai au puţin şi se ţin de mână ca două adolescente. Răzvan Dumitrescu, ca mason care se respectă, nu apare niciodată fără un parlamentar conservator distribuit din oficiu. Serban Nicolae, căruia i s-a distribuit rolul de a duce gunoiul P.S.D. de când Eugen Nicolicea, cel care a făcut praf Agenţia de Integritate, a ajuns vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, circulă neîngrădit pe la talk-showuri cu Theodor Meleşcanu, acest curier al diplomaţiei socialiste căruia spionul Liviu Turcu afirma că îi semna ordinele de deplasare (misiune) în străinătate.
Dorin Marian, responsabil cu securitatea în timpul fostului preşedinte al României, Emil Constantinescu, e arătat în ziar făcând cumpărături la un bazar în compania lui Omar Hayssam şi a masonului Dinu Patriciu, al cărui angajat a şi fost. Mugur Ciuvică, din acelaşi cabinet Constantinescu recunoaşte public la televiziune că fundaţia lui a primit donaţii de la Dan Voiculescu, alias agentul „Felix”. Cât despre Dan Voiculescu, şef al unicului partid masonic din România şi autorul memorabilelor volume albastre pe care secretara lui Olli Rehn îşi ţine scrumiera şi care nu a reuşit încă să ia Premiul Nobel pentru cea mai spectaculoasă transformare economică de la socialism la capitalism în beneficiul propriu, el este pe culmile gloriei în aceste zile tumultoase ale începutului de an 2007.
Renate Weber devine dintr-o dată succesoarea favorită a Monicăi Macovei pentru nimeni altul decât Sergiu Andon, fost ziarist la Scânteia, îndepărtat de la conducerea Societăţii Ziariştilor din România pentru o afacere de corupţie şi autor principal al moţiunii antiMacovei, dar şi pentru unii masoni bolşevici sensibili la drepturile petrolului.
Iar P.S.D.ul s-a reinventat ca forţă oligarhică, dispusă să bată palma cu celelalte formaţiuni rapace şi mânate de animozităţi P.C. şi P.R.M. întru constituirea unui bloc reacţionar solid, care luptă pe toate fronturile să salveze comunismul din România, de la certa sa prăbuşire.
Recenta criză politică (ian.aprilie 2007) iniţiată de forţele masonice bolşevice ostile României şi cetăţenilor săi, a polarizat – dezvăluind astfel întreaga reţea de conexiuni precum şi miza acesteia – banii şi puterea, patronată transpartinic şi extinsă, aparent până în depărtatele colţuri ale societăţii civile aflate sub „protecţia” M.L.N.R.ului condus cu dibăcie de Eugen Ovidiu Chirovici.
Şi că tot veni vorba despre Chirovici, vom aduce în discuţie un alt caz interesant legat de „arhivarul de taină” al Marelui Maestru, şi anume masonul de grad 33° Cătălin Arbore, membru al Marelui Consiliu al M.L.N.R. unde deţine funcţia de Mare Maestru de Ceremonii.
Născut pe 21 august 1958 la Cluj, Cătălin Arbore va deveni angajat al Operei Naţionale începând cu anul 1990, ocupând funcţia de scenograf. După demiterea conducerii Operei Române de către Mona Muscă ministrul culturii din acea vreme, în funcţia de director interimar va fi instalat cu mare pompă nimeni altul decât Cătălin Arbore. Bineînţeles că de toate aceste maşinaţiuni s-a ocupat protectorul său din umbră şi şef pe linie masonică, Supremul Mare Comandor Costel Iancu, şi el un fost angajat al Operei Române în timpul guvernării comuniste.
Şi acum începe spectacolul. Opera Română deţine o arhivă secretă, care nu a fost deschisă niciodată în ultimii 17 ani, iar masoneria bolşevică este extrem de interesată de conţinutul ei. Separate de restul arhivei „oficiale”, documentele se află în trei fişete care păstrează încă sigiliul pus, se pare, chiar în 1990, de către securistul însărcinat cu supravegherea Operei. Existenţa arhivei a fost descoperită întâmplător, în noiembrie, şi se bănuieşte că ar conţine dosarele de securitate ale foştilor angajaţi ai Operei.
Mircea Popovici, regizor şi cercetător acreditat la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), a cerut pe 12 noiembrie accesul la arhiva Operei pentru a recupera dosarul de angajare al tatălui său, angajat al instituţiei între 1946 şi 1956. Mircea Popovici senior a stat, între 1957 şi 1961, în temniţele comuniste de la Gherla şi Salcia pe motiv de „agitaţie publică”. În arhiva „oficială” nu se afla însă niciun act din dosarul de angajare. „În discuţia cu şefa arhivei de la Operă, acesteia i-a scăpat faptul că ar mai exista o arhivă secretă, sigilată în anii ‘90 de securistul instituţiei. Au urmat aproape trei ore de tergiversări, în care nu mi s-a permis accesul la arhivă. În cele din urmă, am chemat poliţia şi am intrat. Era o încăpere undeva la capătul unui hol, închisă cu o uşă metalică. Am văzut trei fişete metalice, sigilate cu bandă. Nu cred ca au fost deschise din ‘90 şi până acum”, a declarat Mircea Popovici.
Existenţa dosarelor este confirmată de Petre Codreanu, fost director al Operei între 1975-1982 şi 1990-1991. „Dosarele conţineau diverse acte, caracterizări ale şefilor şi „referinţe” ale colegilor şi vecinilor. Multe dintre ele erau turnătorii din invidie, altele erau delaţiuni de joasă speţă, care spuneau „cutare se îmbăta, cutare joacă poker”, a declarat Codreanu, în prezent consultant artistic al Filarmonicii „George Enescu”.
În urma cererilor repetate ale lui Mircea Popovici, conducerea Operei a decis, să anunţe CNSAS de existenţa arhivei. „Cred că e vorba de documente secrete cu care Opera nu a ştiut ce să facă după ‘90, s-a mai întâmplat şi la alte instituţii. Vom desemna pe cineva care să le cerceteze şi să le ridice, dacă e vorba de dosare care privesc CNSAS-ul.
Nu ştiu cine a avut până acum acces la ele, însă ar fi interesant de aflat”, a spus Ladislau Csendes, vicepreşedintele Colegiului CNSAS. Întrebat de ce dosarele au fost ţinute ascunse 17 ani, directorul Operei Române, Cătălin Arbore, a refuzat cu obstinaţie să comenteze. „Eu nu agreez secretomania asta.” Domnul Arbore avea obligaţia să anunţe fie CNSAS, dacă dosarele sunt de securitate, fie alte instituţii, dacă sunt alte documente, care ţin de partea artistică”, a explicat ministrul culturii şi cultelor, Adrian Iorgulescu.
Acesta este un caz tipic de imixtiune a masoneriei în problemele statului român. După cum s-a observat în acest material, masonii bolşevici cu influenţă sunt aceiaşi oameni de afaceri pe care îi găsim la putere continuu prin influenţa pe care au dobândit-o asupra ignoranţilor politici aflaţi la vârful puterii.
În mod frecvent, masoneria a influenţat apariţia unor legi sau ordonanţe prin care anumite grupuri de interese bolşevice să fie scutite sau amânate de la plata obligaţiunilor către stat. Conducerea M.L.N.R. se face vinovată şi de transmiterea unor informaţii vitale de interes public în mod preferenţial, respectiv către protejaţii din imediata apropiere a oamenilor lui E.O.Chirovici, care în calitate de şef absolut la I.M.M.-uri a profitat din plin de funcţia deţinută.
Dan Voiculescu a coordonat cu sprijinul masoneriei înfiinţarea unor coaliţii transpartinice care prin intermediul mass-mediei să poată obţină controlul asupra serviciilor secrete şi justiţiei române, pentru a reuşi o lovitură de palat cu scopul de „îngropa” definitiv dosarele care-i încriminează şi a asigura astfel protecţia tuturor grupurilor de interese care-i sprijină în acţiunea lor mârşavă.
În situaţia dată, cetăţenii descumpăniţi ai României nu sunt altceva decât spectatori involuntari ai unui jaf naţional petrecut chiar sub ochii lor, în numele unei democraţii Kominterniste şi al unui ideal masonic de tip revoluţionar.

13. IMPLICAREA MASONERIEI BOLŞEVICE IN SCANDALUL BĂNCILOR DACIA FELIX ŞI CREDIT BANK

Un document exploziv dezvăluie implicarea unor vârfuri ale masonilor în destabilizarea sistemului bancar. Directorul SRI şi procurorul general au investigat efectele acţiunii lojilor masonice în bănci. Dacia Felix şi Credit Bank au fost aduse deliberat în prag de faliment prin plasamente dubioase. Vinovaţii au rămas nepedepsiţi.
Subsemnatul Gileru Mircea, născut la data de 3 ianuarie 1959 în loc. Valea Drăganului, jud. Cluj, cu domiciliul natal în loc. ClujNapoca, Str. Oltului nr. 32, apt. de profesie economist, membru al Atelierului nr. 6 „Simion Bărnutiu”, as dori să aduc la cunoştinţă următoarele: în perioada 1993-1995 am avut funcţia de vicepreşedinte al BDF. În această calitate, în decembrie 1994 m-am opus în cadrul Comitetului de plasament cu Diskont und Effecten Zurich sucursala Bucureşti reprezentată prin Dragoş Stănescu şi Nicu Pop (frate în cadrul unui atelier din Bucureşti). În aprilie 1995, am fost contactat de Dragoş Stănescu, care mi-a trimis dorinţa d-lui Costel Iancu de a ne întâlni.
După ce am obţinut acordul d-lui Birt pentru această întâlnire, am acceptat întâlnindu-mă cu Costel Iancu în Bucureşti, m-am întâlnit cu dl Dragoş Stănescu la magazinul Muzica de pe Calea Victoriei, care m-a dus la dl Costel Iancu. La această întâlnire s-a discutat, printre altele, şi necesitatea ajutorului pe care noi trebuie să ni-l acordăm reciproc, aşa cum prevede jurământul, şi că să-l ajut pe dl Dragoş Stănescu în semnarea unui contract dintre BDF şi Diskont. La câteva zile după această întâlnire (la 18.04.’95) dl Dragoş Stănescu a venit la Cluj cu un contract 18.05.1995 între părţile menţionate mai sus, contract prin care BDF face un plasament financiar de 12 miliarde lei la Diskont und Effecten Zurich Bucureşti, contract semnat de mine (Gileru Mircea) din partea BDF şi de Dragoş Stănescu din partea Diskont. Durata contractului era de 30 de zile. În data de 12 mai 1995 eu am plecat prin transfer din BDF, nemaiavând posibilitatea să urmăresc finalizarea contractului. La semnarea acestui contract dl Stănescu m-a asigurat că: se încadrează în contractul de plasament de 476 miliarde de lei dintre BDF si Diskont în care la capitolul 2 se prevede (mi-a arătat contractul) că „contractul se poate reînnoi fie pentru aceeaşi sumă, fie parţial, fie pe întreaga perioadă, fie pe fracţiuni de perioadă”; nu va fi nici un fel de problemă cu rambursarea lui.
În luna iunie 1998, am fost chemat la IGP Sectia Cercetări Penale Bucuresti, fiind acuzat de „abuz în serviciu contra intereselor personale” art. 246 CP pentru semnarea acestui contract.
Eu nu am semnat acest contract de 12 miliarde, deşi mă opusesem semnării contractului de 476 miliarde, bazându-mă atât pe discuţia avută cu dl Costel Iancu referitoare la necesitatea unui sprijin reciproc între noi, cât şi pe asigurările date de Dragoş Stănescu că acest contract de plasament financiar va fi un contract fără probleme, care are menirea să acopere doar un gol parţial de mijloace circulante ale Diskontului pentru 30 de zile.
Nerestituind suma, dl Dragoş Stănescu ne-a pus în situaţia neplăcută de a fi judecat (acuzat) de incorectitudine (abuz în serviciu), cu atât mai mult cu cât suma plasată de BDF la Diskont a fost virată (plasată) mai departe de dl Dragoş Stănescu unei firme a d-lui Sever Muresan (East European Trading), lucru despre care eu nu am fost informat.

Gileru Mircea 28iulie 1998 ClujNapoca

Scrisoarea lui Mircea Gileru, fost vicepresedinte la Dacia Felix, pe care o publicăm integral, arată fără putinţă de tăgadă un întreg sistem relaţional între masoni, care îşi folosesc funcţiile pentru a manevra sume uriaşe de bani. Creşterea sau falimentul unor bănci româneşti poate fi pus în strânsă legătură cu interesele oculte ale lojilor.
Un plasament de 476 de miliarde de lei la nivelul anului 1995 este o operaţie financiară de mari proporţii. Personajele implicate în adaosul de 12 miliarde la acest plasament Gileru, Stănescu, Iancu sunt, potrivit semnatarului scrisorii, unite prin jurământul masonic. Surpriza nu vine de la Costel Iancu şef recunoscut în cadrul masoneriei şi nici de la Gileru. Ea vine de la Dragoş Stănescu.
Dragoş Stănescu a apărut în primii ani ai deceniului ‘90 în apropierea lui Mugur Isărescu. Apariţiile publice tot mai dese alături de guvernatorul Băncii Naţionale i-au conferit lui Dragoş Stănescu un statut special în cadrul sistemului bancar. Urcat până la funcţia de economist-şef al BNR, Dragoş Stănescu, legat se pare şi printr-o prietenie strânsă de familie cu Mugur Isărescu, devenise un veritabil guru. Nu era o problemă de dezbătut fără să i se ceară părerea lui Dragoş Stănescu. Devenit Cavaler de Malta, într-o fastuoasă ceremonie, Stănescu a avut astfel deschise uşile şi în străinătate pe baza acestui titlu despre care se spune că se acordă ca un certificat de garanţie din partea lojilor masonice.
Naşul de căsătorie a lui Dragoş Stănescu este Vlad Soare, cel care a ocupat funcţia de viceguvernator al BNR şi presedinte al BANCOREX. Dragoş Stănescu apărea des în public alături de Dan Pascariu, fost preşedinte la BANCOREX, actual conducător al Credit Anstalt, şi Daniel Dăianu pe atunci în echipa lui Mugur Isărescu de la BNR.
După alegerile din 1996, Dragoş Stănescu este numit în funcţia de consilier al presedintelui Emil Constantinescu. Prezenţa la Cotroceni a fost de scurtă durată, el fiind demis după doar câteva zile de la numire. Implicarea lui în dosarul Dacia Felix cercetat în acea perioadă de Poliţie (şi atestată de scrisoarea lui Gileru) a fost, se pare, cauza demiterii.
O altă informaţie neoficială care a circulat în acea vreme ar explica demiterea lui Dragoş Stănescu de la Cotroceni şi din alte motive. Virgil Măgureanu l-ar fi informat pe proaspătul preşedinte Constantinescu despre apartenenţa proaspătului consilier la loja masonică din sistemul lui Costel Iancu. De asemenea, directorul Serviciului Român de Informaţii i-ar fi prezentat şefului statului o situaţie a penetrării masonilor în structurile de putere ale României. De aceea Emil Constantinescu s-a debarasat rapid de Dragoş Stănescu. Întrebările ziariştilor legate de motivul demiterii la scurt timp după numire a ţărănistului consilier au rămas fără răspuns.
După episodul Cotroceni, Dragoş Stănescu a dispărut practic din zona publică. Există multe voci care spun că între Dragoş Constantinescu şi Dragoş Stănescu ar fi o strânsă prietenie, bancherul fiind foarte util pentru sfaturile care le putea da fiului presedintelui în privinţa afacerilor.
Sever Mureşan, unul dintre marii perdanţi ai prăbuşirii Băncii Dacia Felix, a scris o carte autobiografică, în care prezintă versiunea proprie a crahului care a dus BDF până în apropierea lichidării. „Adevărul şi numai Adevărul despre Sever Mureşan” trebuie citită pentru a întelege ceea ce s-a petrecut în banca socotită de mare succes. Mureşan este de părere că o lojă masonică a fost implicată în acest caz. Iată fragmente din capitolul „Implicarea lojii masonice italiene Propaganda 2 în cazul Băncii Dacia Felix”.
„Încurajarea şi exploatarea erorilor Băncii Dacia Felix a fost un proces concertat şi condus profesionist. El a fost accelerat o dată cu apariţia în Banca Dacia Felix a italianului de origine română Ion Ilie Mania, condamnat în 1979 la un an de închisoare pentru fals şi uz de fals, urmărit de Guardia di Finanza Italiana, suspectat de legături cu Securitatea anilor ‘80, aflat în contact cu masoneria italiană ale cărei legături cu fosta Securitate românească sunt cunoscute şi confirmate. Confirmarea legăturilor lui Mania cu masoneria italiană este însăşi alegerea, la Geneva, a avocatului Charles Poncet pentru aşa-zisa «apărare a intereselor» Băncii Dacia Felix contra (!) lui Sever Mureşan.
Charles Poncet este el însuşi condamnat pentru complicitate la fals în afacerea Băncii italiene Ambrosiano (cunoscută pentru finanţarea masoneriei). Conexiunile lui Poncet cu Licio Gelli, şeful lojii masonice Propaganda Due «P2», au fost deja confirmate: Charles Poncet, actualul avocat al BDF, a fost condamnat la doi ani închisoare pentru infracţiunile de a fi comandat şi ajutat unui expert-contabil din Jersey (paradis fiscal) întocmirea unor documente false necesare pentru acoperirea unei tranzacţii inexistente de 10 milioane USD, primiţi de colaboratorul lui Poncet de la Licio GELLI pe un cont elveţian.
Pe de altă parte, Charles Poncet are legături strânse cu Laurent Kasper Ansermet, judecătorul de instrucţie care se ocupă, la Geneva, de cazul Dacia Felix: de exemplu, el a fost consilierul acestuia într-o afacere legată de alt faliment celebru Noga Hilton. În această afacere, împotriva lui Laurent Kasper Ansermet este începută o procedură de ridicare a imunităţii de magistrat, întrucât a avalizat o tentativă de extorcare de fonduri (2 milioane franci elveţieni) de la partea acuzată, prin intermediul expertului contabil însărcinat cu expertiza cazului.
Apoi, aceeaşi Bancă Ambrosiano a fost cea care pare să fi susţinut financiar mişcarea, vizând crearea unei loji transilvănene separate de miscarea masonică românească (Cluj, martie 1997 Andre Szekvary).
În al treilea rând, elemente ale mişcării masonice P2 par să fie infiltrate şi în activitatea Băncii Agricole. Recent, însusi Procurorul General al României, Sorin Moisescu, a identificat penetrarea unor sectoare importante ale economiei româneşti cu elemente ale lojii P2 conduse de Licio Gelli”…
…”Implicarea masoneriei în traiectoria BDF nu este întâmplătoare, având în vedere confluenţa intereselor acesteia cu mişcarea monopolară. Apetitul acestei grupări pentru bănci se manifestă, după indiciile pe care le deţinem până acum, după acelaşi mecanism: falimentarea băncii, aparent prin instaurarea unui conflict intern, apoi recuperarea acesteia. Mecanismul a fost aplicat cu succes în cazul Băncii Ambrosiano (1991), al unor bănci din Bulgaria şi, actualmente, actionează asupra BDF.”
CREDIT BANK a provocat primul scandal de proporţii în lumea bancară din România. La înfiinţare, toată lumea a sperat că noua instituţie bancară apărută pe firmament va fi una respectabilă. În scurt timp de la apariţie, CREDIT BANK a atras o serie întreagă de deponenţi. Banii au început să se mişte sub „comanda” preşedintelui Marcel Ivan. Persoane cu nume de rezonanţă în afacerile autohtone şi-au pus gajuri pentru credite. În tot atât de scurt timp, au început marile manevre. Debitorii s-au înmulţit în numele „frăţiilor” de tot soiul, parte din ei făcându-şi în scurt timp adevărate imperii.
La începutul anului 1994, preşedintele Credit Bank este contactat la sediul băncii de un grup de oameni de afaceri, care a propus o deplasare în Elveţia. Din grup făcea parte şi un expert pe nume Cocheci, ca reprezentant personal al lui Florin Georgescu, ministrul finanţelor şi un anume nobil Francisc Von Dokolan (de familie din Reşiţa), cu pasaport de serviciu emis de autorităţile române.
Acest „grup de interese” era condus din umbră de către Guvernatorul B.N.R., Mugur Isărescu şi amicul acestuia, Suveranul Mare Comandor al Supremului Consiliu de grad 33 al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat din România, respectiv fratele mason Costel Iancu. Interesul major al acestor „masoni de carton” era ca Credit Bank să fie transformată într-o „bancă de casă”. La scurt timp după epuizarea episodului cu Elveţia, Preşedintele Credit Bank va pleca în luna octombrie 1994 într-o deplasare în Portugalia. Acolo au fost dezbătute diverse aspecte, dar principalele probleme constau în atragerea băncii Credit Bank cu contribuţii pentru menţinerea puterii PDSR şi pentru finanţările unor societăţi aparţinând unor grupuri masonice.
Preşedintele Credit Bank nu a fost de acord cu asemenea practici şi a refuzat oferta. Peste puţin timp, Mugur Isărescu îl va folosi emisar pe Costel Iancu, care se va prezenta la Preşedintele băncii, propunând următoarele:
1) Emiterea de către Credit Bank a două bilete la ordin în valoare de 100milioane USD.
2) Scontarea acestora urma să se facă la o bancă în Italia de către Costel Iancu, la nivel de 50%.
Pentru acest sistem propus de Costel Iancu, Credit Bank încasa 50 milioane USD, iar la scadenţă – după un an de la emitere şi scontare, datoria urma să fie de 100 milioane USD. Astfel, pierderea la bancă era de 50 milioane USD, iar căştigurile personale erau de 15 milioane USD.
În urma întrevederii, Costel Iancu a ţinut să precizeze că Mugur Isărescu va fi cel care va ocupa funcţia de prim-ministru al ţării în perioada imediat următoare şi că este nevoie de fonduri în acest sens.
Preşedintele băncii va refuza oferta lui Costel Iancu, ceea ce va duce inevitabil la izbucnirea unui conflict de proporţii. Banca s-a „scindat” moral şi sentimental în două grupuri de influenţă. De o parte se afla Marcel Ivan şi susţinătorii lui, de partea cealaltă, vicepreşedintele Steriu Popescu şi admiratorii săi. Scandalul a izbucnit în presă, a fost preluat de televiziuni şi au urmat, fireşte, unele arestări.
După un an de cercetări, Marcel Ivan a fost trimis după gratii. Au mai urmat şi alţii, iar guvernatorul B.N.R., Mugur Isărescu, va deveni, conform „profeţiei” lui Costel Iancu, prim-ministru al României.
Timpul a trecut, însă, şi pare a şterge urmele unui asemenea seism. Chiar şi cele ale primei morţi, la fel de suspectă ca cea a lui Emil Cioflan. În plină stare de „convulsii”, fratele unuia dintre acţionarii de „beton” ai Credit Bank decedează. Este vorba de israelianul Iosef Blunn, care este găsit mort într-un apartament vizavi de Hotelul Intercontinental. Avea doar 40 de ani. S-a spus că acesta ar fi trecut pe lumea cealaltă în urma unei crize de astm. Este un capitol interesant, pentru că Iosef Blun avea procură de la fratele său Peter Blunn care era acţionar şi membru în Consiliul de Administraţie al băncii, pentru a-l reprezenta la Adunarea Generală a Acţionarilor Credit Bank.
Partea israeliană, reprezentată de Peter Blunn, a fost implicată în scandal prin dubiosul capital vărsat la Credit Bank în valoare de 11milioane USD.
Al doilea mort suspect în acest caz a fost vicepreşedintele băncii Steriu Popescu, care deşi avea interdicţie de a trece graniţele României, va părăsi totuşi ţara cu complicitatea autorităţilor tocmai în momentul când poliţiştii de la IGP lucrau de mama focului la dosarul lui. Ulterior se va „îmbolnăvi” de deces.
Ajungem la a treia moarte cu caracter „neconvenţional”: Emil Cioflan. Un profesionist a cărui apartenenţă la masonerie este deja notorie în cercul prietenilor lui şi a apropiaţilor din bancă. Era un veritabil cunoscător al speculaţiilor financiare şi un expert de primă talie. Mulţi dintre discipolii săi lucrează încă la B.N.R. şi Ministerul Finanţelor. Făcând investigaţii mai adânci, în ape tulburi, se constată că prăbuşirea băncii Credit Bank a fost rezultatul în timp a unui scenariu dirijat din umbră de către Mugur Isărescu şi apropiatul său din masonerie, Costel Iancu.
Interesante sunt similitudinile acestui caz românesc cu un alt dosar, italian de această dată, care a fost deschis odată cu constatarea asasinării fostului preşedinte al Băncii Ambrosiano, pe nume Roberto Calvi şi masonul Licio Gelli, cel care conducea renumita lojă masonică Propaganda Due (P2).
După mai bine de 20 de ani de la moartea sa, în iulie 2003, justiţia italiană a ajuns la concluzia că Roberto Calvi nu s-a sinucis, ci a fost victima unui asasinat. Bancherul a fost găsit spânzurat sub un pod londonez pe 18 iunie 1982 conform unui ritual masonic, având buzunarele pline de pietricele şi bucăţi de cărămidă, un paşaport fals şi aproximativ 15000 USD în diferite valute. Cu o zi înainte ca trupul bancherului să fie găsit, secretara acestuia, Teresa Corrocher s-a sinucis la Milano, „aruncându-se” de la etajul al patrulea al sediul băncii, din biroul pe care îl ocupase până de curând şeful său.
În ambele cazuri observam acelaşi lucru. Actorii principali nu părăsesc scena, ci numai secundarii şi dublurile, care de cele mai multe ori se transformă în victime colaterale.

14. INTERNAŢIONALA ORTODOXĂ – ULTIMA CREAŢIE A MASONERIEI BOLŞEVICE

Există o tradiţie politică şi intelectuală care a încercat să suprapună până la identităţile panslavismului şi ortodoxia cu interesele imperiale ale Rusiei.
Între 21 şi 22 septembrie 2006, la Moscova a avut loc o întâlnire a unui grup de partide politice din ţări ortodoxe, pe tema „Popoarele ortodoxe în sistemul ordinii mondiale”.
Acţiunea prefigurează şi o posibilă creaţie a laboratoarelor specializate ruseşti, cu implicaţii provocatoare majore: o „internaţională” a ortodoxiei. Lovitura politică ar putea conferii Rusiei o revigorare a spaţiului de influenţă slav ex-sovietic şi totodată, o contralovitură la mişcările conservatoare procatolice din Europa occidentală, cum ar fi Partidul Popular European.
Nu este exclus ca, începând cu anul 2008, dacă masoneria bolşevică obedientă Kremlinului va implementa şi dezvolta acest proiect, „Internaţionala Ortodoxă” să fie reprezentată în Parlamentul European prin intermedul Greciei, Bulgariei şi României, ţări majoritar ortodoxe.
Dezvoltarea lansată la Moscova cu privire la necesitatea creării unei „Internaţionale” pentru apărarea civilizaţiei ortodoxe, merită analizată profund.
De-a lungul istoriei, pentru noi, românii, priviţi ca o simplă haltă pentru că suntem aşezaţi în drumul spre Constantinopol, apropierea de Moscova nu afost benefică. Rezultatul? Cele 13 invazii ruseşti în urma cărora Rusia a devenit „duşmanul nostru natural”, după cum a denumit-o celebrul om politic Tache Ionescu.
Apropierea de Rusia în actualele premise geo-politice nu reprezintă nimic altceva decât o capcană antiUE născută în laboratoarele secrete ale Kremlinului, „Internaţionala Ortodoxă” nu este doar o replică la Axa Bucureşti-Londra-Washington.
În afară de o încercare de renaştere a relaţiilor bilaterale cu gigantul urs rusesc, ea este şi o provocare religioasă, bine orchestrată de masoneria bolşevică, care a reuşit în ultimii 10 ani să penetreze factorii de decizie din sânul Bisericii Ortodoxe Române.
În ultimii ani, un fenomen interesant a marcat viaţa politico-spirituală românească: o apropiere invidioasă, dar tenace, deşi aparent fără demers programatic, a unor personalităţi din clerul înalt din Biserica Ortodoxă Română, de segmente declarate masonice, în speţă, de Marea Lojă Naţională din România, condusă de Eugen Ovidiu Chirovici.
Este vorba de Episcopi şi Mitropoliţi, membri ai Sfântului Sinod, dar şi de reprezentanţi ai clericului mijlociu. Ca personalităţi clericale invocate insistent în ultimii ani şi din a căror agendă, relaţiile cu masoneria roşie au devenit un loc comun, îi cităm pe: IPS Teofan – fost Sinaitul, azi Mitropolit al Olteniei (Loja Armonia, Craiova); IPS Ambrozie Sinaitul vicar patriarhal (Loja Armonia, Craiova); IPS Teodosie Tomitanul (fost Snagoveanul), în trecut Episcop vicar la Mitropolia Bucureştilor (Loja Ovidius, Constanţa), IPS Sofronie, Drincec, Episcop de Gyula (în relaţie cu Loji maghiare).
IPS Teofan Tomitanul (fost Snagoveanul) a ajuns strategic în Dobrogea cu sprijin clar PSD, în contextul în care, influenţa Marelui Maestru al M.L.N.R., Eugen Ovidiu Chirovici, a fost folosită ca Arhiescopia Tomisului să fie ridicată la rang de Mitropolie. Manevra avea un dublu scop: trebuia să aducă masiv voturi pentru PSD şi, pe de altă parte, să creeze şansa unei contracandidaturi la funcţia de Patriarh, celei tradiţionale, a Moldovei. Cu alte cuvinte, să schimbe cutuma alegerii şefului Autocefaliei române.
Rezultatul alegerilor din toamna lui 2004 a dat peste cap aceste planuri. Arhiepiscopia Tomisului ne va rezerva şi alte surprize publicistice cu dezvăluiri financiare şi… amoroase.
Dacă despre cele financiare publicul cititor are cunoştiinţă, mai puţini sunt cei care au habar de moravurile homosexuale ale IPS Teofan Tomitanul, fost Snagoveanul, acesta făcând parte dintr-un club select al homosexualilor cu bani, organizat sub formă de castă, şi condus din umbră către Adrian Năstase şi Miron Mitrea. Acest adevăr a ieşit la iveală odată cu scandalul izbucnit la vârful PSD în urma declaraţiilor făcute de către Senatorul Antonie Iorgovan în cursul lunii martie 2006, prin care acesta îi atacă virulent pe cei care fac parte din „gaşca lui Adrian Năstase”, gaşcă al cărei „criteriu de apartenenţă este homosexualitatea, masoneria şi infracţionalitatea”.
În cazul în care Adrian Năstase ajungea Preşedintele României, se trăgeau toate sforile politice pentru ca membrul clubului lor de gay, IPS Teofan Tomitanul, să devină următorul Patriarh al României. Singurul care i-ar fi stat în calea accederii la putere al lui IPS Teofan Tomitanul, era IPS Daniel, Mitropolit al Moldovei, care conform tradiţiei ar urma să fie Patriarh. S-a conspirat până acolo, încât dacă presiunile politice exercitate de către Adrian Năstase, B.O.R. nu ar fi schimbat cutuma alegerii şefului Antocefaliei române, atunci s-ar fi trecut la Planul B. Acest Plan B pregătea asasinarea prin otrăvire lentă (în mâncare) a IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei de către o grupare masonică din Iaşi aflată mai tot timpul în apropierea acestuia şi care poza în creştini elavioşi (vezi cazul procurorului Luminiţa Şega).
IPS Vicenţiu Ploieşteanul, cunoscut fiind prin manifestările sale antimasonice, a intrat în posesia informaţiilor legate de această conspiraţie din sânul B.O.R. şi a adus-o imediat la cunoştiinţa Patriarhului Teoctist, iniţiind procedurile ecleziastice de rigoare, pentru a bloca astfel planurile masoneriei de a-şi instala propriul Patriarh.
Chiar dacă iniţial planurile au fost stopate, IPS Tomitanul, şi-a continuat nestingherit activităţile oculte, construindu-şi propriul sistem relaţional în jurul a două centre de putere, unul masonic şi celălalt bisericesc.
Primul centru de putere este situat în interiorul M.L.N.R. şi a fost construit de către IPS Tomitanul cu sprijinul direct al fraţilor masoni înregimentaţi în lojile Phoenix, Poarta Stelelor, I.H.Rădulescu, România Modernă şi SF. Andrei.
Dintre aceşti fraţi masoni manipulatori îi enumerăm pe cei mai „evlavioşi” şi anume: Preot Viorel Stelian Popa; Preot Emil Nedelea Cărămizan; Arhim. Visarion Marinescu; Preot Ionel Marcu; Preot Varsanufie (nepotul lui I. Talpeş) –Vicar la Episcopia Bucureştilor şi Preot Nicodim de la Crasna (Mănăstirea din Prahova).
Contactele cu „vârfurile” masoneriei ale excelenţei sale I.P.S. Tomitanul, sunt mijlocite de către venerabilul lojii masonice Sf. Andrei din Bucureşti, respectiv notarul public Vişu Corneliu, fost ofiţer de securitate în cadrul Direcţiei I – Serviciul Culte religioase. Vişu Corneliu primise ordinul de recrutare în calitate de informator al cetăţeanului Teodosie Petrescu (actual IPS Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului) în anul 1987 de la şeful său direct, ofiţerul superior de securitate, Vasile Căciulă, care după anul 1989 a ales să-şi schimbe numele şi profesia, din securist devenind avocat. În ceea ce priveşte profesia, Vişu Corneliu a urmat acelaşi plan, devenind peste noapte notar public.
Acest personaj controversat în lumea masonică, care în timpul regimului comunist avea în „lucru” dosarul de informator al IPS Tomiteanul, a reuşit cu ajutorul preoţilor ortodocşi din sânul masoneriei să pună bazele unei noi biserici simbolice templiere, interdominaţionale, care fabrică preoţi pe bandă rulantă.
Locaţia acestui nou cult religios intitulat „Biserica Interdenominaţională Templieră” se află în incinta Mănăstirii Plumbuita din Bucureşti, unde fraţii masoni se întâlnesc în secret pentru a-şi săvârşi ritualurile păgâne.
Având în vedere planurile de expansiune ale acestei noi secte, masonii au numit în fruntea acestei pseudo-biserici un episcop de România, în persoana lui Silviu Dopan, de profesie inginer constructor şi fost venerabil al lojii masonice „Poarta Stelelor” din Bucureşti.
Celălalt centru de putere la care făceau referire este coordonat direct de la Kremlin, prin intermediul Mitropoliei Moldovei, obedientă Patriarhiei Rusiei. Această organizaţie ocultă ortodoxă rusă este condusă de către mitropolitul (colonel KGB) al Moldovei, Vladimir; episcopul (colonel KGB) Victor Ovcinicov şi episcopul Petru Mustaţă.
Organizaţia naţională a reuşit să construiască pe teritoriul României o reţea vastă de colaboratori în sânul B.O.R., o frăţie neobolşevică în adevăratul sens al cuvântului, care are ca principal scop distrugerea punţilor de legătură construite între Vatican şi Patriarhia Română.
Aceşti preoţi masoni, sunt libercugetătorii care dezbat pe la colţuri apologia „umanismului” şi „secularismului”, tropăind încă în pas de marş forţat în Biserica noastră naţională şi militând impotriva ridicării Catedralei Mântuirii Neamului.
Decadenţa actuală din România, încurajată prin utilizarea la extrem a agenţilor de influenţă neobolşevici, a permis în toţi aceşti ultimi15 ani atacarea pilonilor principali necesari formării tinerei naţiuni democratice române şi ai instituţiei divine care ne garantează mântuirea neamului, Şcoala şi respectiv Biserica.
Mai mult, masonii bolşevici înfiltraţi în sânul autorităţilor statului român, au declanşat o agresiune fără limite la adresa Bisericii. În ceea ce priveşte Fundaţia Gojdu, Biserica Ortodoxă Română și-a exprimat public nemulţumirea faţă de acest proiect şi a precizat cât se poate de clar că în cazul în care va fi votat de parlamentari, va ajunge chiar şi la CEDO.
În acelaşi timp, dintr-un colţ de ţară Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, IPS Pimen, îşi arată nemulţumirea faţă de refuzul autorităţilor de a restitui Bisericii ceea ce i-a aparţinut. De ani de zile, Înaltul prelat face acest lucru, însă el nu este băgat în seamă.
Exact acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul Catedralei Sf. Iosif din Bucureşti. De luni întregi, mii de credincioşi, fie ei catolici sau ortodocşi, protestează faţă de ridicarea unui imobil înalt de 19 etaje lângă acest locaş. Vocea lor nu este însă auzită de nimeni.
Toate aceste lucruri arată că în anul 2006, la 16 ani de la căderea regimului comunist, România este condusă în continuare de forţe oculte care nu au nici cel mai mic respect faţă de Biserică.

15. MASONUL VICTOR BABIUC ŞI TRANSPORTURILE DE ARMAMENT

Despre unul dintre masonii care au ocupat, după Revoluţia din Decembrie 1989, în România, mai multe fotolii de ministru, vom scrie în continuare. Este cazul lui Victor Babiuc, un om de un orgoliu deosebit, fost consilier la fabrica de tractoare din Braşov, deşi în perioada comunistă nu a fost membru P.C.R.
Victor Babiuc şi-a creat o aureolă de eminenţă cenuşie în anumite cercuri, mai ales după 1997, când deputatul P.U.N.R. Vasile Matei l-a acuzat că este mason şi că acest lucru ar fi în contradicţie cu calitatea sa de ministru. „Nici nu ştiu cine este acest Matei. N-am făcut un secret din faptul că sunt mason, dar le-am adus aminte celor de la Comisia de apărare că au fost masoni şi prim-miniştrii şi miniştrii ai apărării şi culturii. M-am retras în 1997, sau mai bine zis am intrat în adormire cum spun masonii, pentru a nu mai exista astfel de acuzaţii”, spune Babiuc, căruia Dan Amedeo Lăzărescu i-a propus chiar, la un moment dat, să preia conducerea M.L.N.R.-ului.
Ministru de patru ori, Victor Babiuc a fost unul dintre personajele de prim-plan ale schemelor guvernamentale între anii 1990-2000. Începând cu luna februarie a anului 2005, Victor Babiuc devine preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, funcţie pe care a preluat-o de la George Cojocaru, care a deţinut-o timp de 15 ani.
Prin plecarea sa din P.D. în februarie 2000, prin demisie, Victor Babiuc va produce o criză politică, fiindcă partidul care-l susţinuse politic i-a retras public sprijinul, iar el nu a demisionat din funcţia de ministru al Apărării, cum ar fi trebuit să o facă: la timp! Presa a mediatizat pe larg acest scandal politic, în care lui i-au fost aduse numeroase acuze publice, una dintre ele fiind alături de „fraţii” săi, masonii Corneliu Ruse, Nicolae Alexandru şi Costel Iancu. Supervizarea întregii operaţiuni a fost făcută de către protectorul din umbră a celor de mai sus, şi anume senatorul Ioan Talpeş, care în anul 1995 deţinea funcţia de director al S.I.E. şi membru al C.S.A.T.
Victor Babiuc a fost ministru al apărării în perioada noiembrie 1996- februarie 1998. Din datele existente la S.R.I. reiese că factori de răspundere din M.Ap.N., precum generalii Zaharia, Dohotaru, Florentin Popa precum şi ministrul de la acea vreme, Victor Babiuc, erau foarte preocupaţi de buna derulare în secret a unui contract realizat de Romtehnica, pentru vânzarea de armament Iranului. Prin semnarea şi derularea acelui contract, statul român încălca flagrant embargoul impus de comunitatea internaţională Iranului.
Povestea contractului realizat de Romtehnica, pentru vânzarea de rachete aersol, cu Iranul, era destul de complicată. Ea face parte din marile afaceri ascunse sub eticheta „transporturi speciale” ale statului român care s-au derulat şi după decembrie 1989 pe aceleaşi scheme stabilite în timpul lui Nicolae Ceauşescu. Practic, această afacere a fost pusă la cale de către masoneria bolşevică, sub umbrela M.Ap.N., prin Romtehnica, lucrându-se la nivel înalt. Conform datelor pe care le deţineau, vizita delegaţiei iraniene a avut un caracter ultrasecret.
Delegaţia română a fost condusă de colonelul Ion Nicolae, actualmente director de import la Romtehnica. Contractul a fost bătut în cuie după ce argumentul Florentin Popa a dat OK-ul. Se ştie că acesta, în calitate de şef al Înzestrării Armatei era aceste tranzacţii cu armament şi că atunci când era vorba de comisioane, la „întaintare” era băgat căpitanul Norocel, despre care SRI are informaţii că ajunsese să joace la ruleta de la cazinoul hotelului „Sofitel” chiar şi 3000 de dolari într-o noapte.
Contractul Romtehnica-Ministerul Apărării din Iran a fost semnat în luna noiembrie a anului 1995. Acest document poartă nr.29273R/95 şi are 25 de articole. Suma exactă este de 8,904,034 USD. Banii pe acest contract au intrat într-un cont al Romtehnica de la B.R.C.E. (defuncta Bancă de Comerţ Exterior). Plăţile au fost realizate de iranieni prin conturi din Bank Markazi şi Bank Sepah. În contract, produsul vândut de România, mai precis rachetele aersol poartă următorul cod: System 2k12 M3.
La S.R.I. există înregistrări din perioada 1996-1998, ale unor convorbiri telefonice între personaje importante din structura M.Ap.N., în care aceştia discutau inclusiv probleme legate de tranzacţiile de armament, dar şi despre o „xerocopie” a contractului cu Iranul. Transporturile speciale de armament erau realizate cu un avion tip „charter” bulgăresc, pe ruta Pakistan, cu sprijinul direct al serviciilor secrete ruse, care erau de fapt şi iniţiatorii unor proiecte de asemenea anvergură.
În documentele de expediţie, rachetele erau trecute sub marca „piese de schimb pentru instalaţiile de lansare rachete şi accesorii”. Sistemul S75M3 „Volhov” este destinat apărării aeriene cu baza la sol împotriva atacurilor cu avioane, rachete cu aripi, aerostatelor automate în derivă şi a altor tipuri de ţinte aeriene, în orice condiţii meteo, de timp şi anotimp.
România semnase un parteneriat pentru pace cu NATO, ceea ce înseamnă că prin vânzarea acestor tipuri de rachete Iranului, oficialii statului român au încălcat înţelegerea şi au pus în pericol stabilitatea internaţională.
Alte persoane, decât cele menţionate, care ar putea oferi detalii despre această operaţiune sunt Ghe. Tinca, fost ministru al Apărării Naţionale, generalul Dumitru Cioflină, fostul şef al Statului Major General, colonelul Toma Anton, fost director al Romtehnica, şi colonelul Costică Lapteş, fostul şef al Grupului Industrial al Armatei Regie Autonomă (GIARA).

16. M.L.N.R.UL ŞI RITURILE SALE BOLŞEVICE DE PERFECŢIONARE

Marea Lojă de pe un teritoriu (de regula teritoriu naţional) este o structură reprezentativă şi administrativă pentru toţi masonii care au rezidenţă pe acest spaţiu bine determinat.
Pe un teritoriu al unei Mari Loji pot funcţiona unul sau mai multe „Rituri de perfecţionare”. Acestea pot exista atâta timp cât sunt acceptate de Marea Lojă, iar între cele două corpuri masonice distincte există un concordat.
Riturile au o structură specifică şi un regulament propriu, fiind înregistrate în lumea civilă (profană) independent de Marea Lojă.
În România, activează la ora actuală trei corpuri masonice de perfecţionare care au primit patenta (autorizaţia) de funcţionare, după cum urmează:

1. Ritul Scoţian Antic şi Acceptat, condus de Constatin (Costel) Iancu în calitate de Suveran Mare Comandor al Supremului Consiliu de grad 33 şi Ultim;

2. Ritul de York, condus de Ştefan Mişu în calitate de Mare Guvernator General al Marelui Colegiu Suveran al Ritului de York din România.

3. Ritul Antic şi Primitiv de Memphis şi Misrain, condus de Gheorghe Florea în calitate de Mare Suveran şi Mare Comandor.

Întrucât în paginile prezentului raport am prezentat în mod detaliat activităţile derulate atât în plan masonic cât şi profan de către controversatul personaj Costel Iancu, nu vom mai reveni asupra prezentării corpului masonic pe care-l conduce.
În consecinţă, vă vom prezenta informaţii legate de existenţa celorlalte rituri de perfecţionare, introduse în România pe aceeaşi filieră rusă ca şi în cazul R.S.A.A. Deci, să începem cu Ritul de York.

Ritul de York este autorizat să funcţioneze în România începând din 11 ian. 1999, an în care masoneria română a primit patentă de înfiinţare, din partea Greciei, pentru lojile de perfecţiune aparţinând acestui corp masonic.
Lucrările masonice ale acestui rit se ţin la Marele Templu Masonic situat în com Periş, jud. Ilfov, sub atenta supraveghere a Marelui Guvernator General al Colegiului Sveran al Rituluide York, în persoana mult controversatului Ştefan Mişu.
Interesant de remarcat este faptul că S.U.A. şi Anglia nu au autorizat niciodată funcţionarea Ritului de York în România. Masoneria din Grecia, în urma presiunilor venite pe căi oculte direct de la Kremlin, a acţionat în consecinţă şi a eliberat patenta de înfinţare a acestui rit în România, fără avizul marilor puteri masonice.
Dar cine este Ştefan Mişu? Este un fost ofiţer de securitate care după evenimentele din dec.1989 a devenit pentru scurtă vreme adjunct al şefului secţiei S.R.I. din jud. Prahova, ulterior lansându-se în afaceri dubioase pe „spinarea” statului român. Abuzând de prerogativele funcţiei de prim-adjunct al directorului S.R.I., gen Victor Marcu îşi va înfiinţa propria firmă, denumită S.C. Macons et CO. S.A., pe care o va înregistra oficial pe numele fiicei sale şi a colonelului de securitate Ştefan Mişu. La scurtă vreme, firma îşi extinde activităţile în Belgia cooptând o serie de clienţi, proveniţi, în majoritate din structurile spionajului ceauşist.
Un client al fostei reţele DIE condusă în Belgia de câtre col. Mâşu este Vasile Palade, parohul bisericii Ortodoxe române din Bruxelles, implementat în Belgia în 1978. După revoluţie, Palade s-a implicat împreună cu şeful său de reţea, col. Mâşu, în aşa-zisa acţiune de ajutorare a României, sub acoperirea fundaţiei „Speranţa şi Fiii”.
Din vechea reţea D.I.E. pe spaţiul belgian, recuperată de generalul Marcu, prin Mâşu, face parte şi Liviu Hagiu, bun amic cu un alt mason controversat şi anume generalul de securitate Gabriel Homotescu, cu care s-a cunoscut la sfârşitul anului 1978 când Liviu Hagiu a fost „repatriat” şi repartizat la Întreprinderea Confex din Bucureşti.
Poate cea mai importantă piesă a colonelului Mâşu este Letiţia F. Lzbaert, care conduce aşazisa Casă Românească din Anttwerpen, împreună cu Marian Luchian, pictor de icoane. Letiţia se ocupă şi cu afaceri cu diamante. Omul ei de legătură este Ion Tranco, fost subinginer până la revoluţie, şi după aceea jurnalist la Craiova.
Afacerile „în interes de serviciu” derulate în perioada cât a fost „la post” în Belgia, i-au mărit considerabil averea nedeclarată a col. Mâşu cu două reşedinţe: una în Avenue Chateau de Wahlzin 16, şi cealaltă în Boulevard E. Bockstael 63, ambele în Bruxelles. Acesta este personajul care a fost desemnat de către serviciile secrete ruse să conducă noul corp masonic înfiinţat în România, sub titulatura de Ritul York.
Dacă la prima vedere, acest rit masonic din România se prezintă ca o organizaţie elitistă, cu vechi tradiţii, după o cercetare în profunzime, lucrurile se schimbă radical. Masoneria elenă nu a fost aleasă întâmplător în procesul de „năşire” a acestui corp masonic pe plaiurile mioritice. Grecii au o oarecare tradiţie în cultivarea masoneriei revoluţionare, roşii, de tip bolşevic, iar această tradiţie masonică elenă işi trage rădăcinile din „Partidul Socialist (Pasok)” şi „Gruparea de extremă stângă 17 noiembrie”, organizaţii susţinute logistic de KGB.
La suprafaţă se află Organizaţia, o grupare care are rol politic, respinge violenţa şi practica discursul ideologizat. La celălalt pol, la subsol, există infernul, grupul militar secret al Organizaţiei, însărcinat cu asasinate, răpiri, jefuirea băncilor, trafic de arme, droguri, prostituţie şi altele.
Toate partidele comuniste din întreaga lume susţinute de Moscova au avut dubla structură în lupta clandestină pentru acapararea puterii, precum grupările teroriste: 17 Noiembrie, Brigăzile Roşii, Potere Operaio, Septembrie Negru, etc.
Gruparea teroristă „17 Noiembrie” este o organizaţie radicală grecească de extremă stânga, cu o ideologie antiimperialistă şi anticapitalistă. Principalii săi „duşmani”: S.U.A. şi N.A.T.O. Numele organizaţiei face referire la revolta studenţilor cu orientări de stânga la 17 noiembrie 1973, de junta militară aflată atunci la conducerea Greciei.
Această revoltă, sprijinită logistic de câtre K.G.B:, urmărea să aprindă scânteia unei mari revoluţii care trebuia să aducă la putere forţe politice comuniste obediente Kremlinului.
S.U.A. a sprijinit intens „dictatura militară a coloneilor” care a controlat Grecia între anii 1967 şi 1974, făcând front comun împotriva expansiunii sovietice.
Se ştie că aproape toţi comuniştii şi socialiştii greci refugiaţi şi găzduiţi la Bucureşti în timpul şi mult după „regimul coloneilor” au fost controlaţi sau atraşi la colaborare de către ofiţerii de informaţii ai antenei K.G.B. de la Ambasada sovietică din România. Întrucât nota de plată a cheltuielilor necesare adăpostirii, hrănirii şi şcolarizării copiilor familiilor comuniştilor greci era achitată de Moscova, securiştii români au închis ochii. Şi s-au făcut că nu văd imixtiunile sovieticilor în rândurile „coloniei atenienilor roşii” instalaţi pe malul Dâmboviţei, ei fiind interesaţi doar de impactul valului de refugiaţi politici revărsat din Marea Egee în sânul comunităţii dunărene.
Şi acum vine surpriza. Cine credeţi că răspunde, din partea C.C. al P.C.R., de comuniştii greci refugiaţi în România? Nimeni alta decât şefa secţiei de relaţii externe, Gizella Vass, bunicuţa actualului preşedinte al Camerei Deputaţilor, masonul Bogdan Olteanu.
Actualii lideri politici eleni de stânga au fost în tinereţe colegi şi prieteni cu mulţi români, care în prezent fac parte din structurile de putere din România. Căile oculte de comunicare ale fostului preşedinte Ion Iliescu cu Kremlinul au fost construite şi asigurate de Ioan Talpeş, via Atena, prin agenţii de antenă aflaţi la post în Grecia. De aici şi vizitele dese „de lucru” ale expreşedintelui Ion Iliescu în Grecia, în perioada 1996-2000, când forţele de stânga din România se aflau în opoziţie.
Pentru revenirea la putere a oligarhiei comuniste, era nevoie urgentă de proiecte ambiţioase care să prindă viaţă. Aceste proiecte aveau menirea de a crea P.S.D.-ului si liderului acestuia Ion Iliescu, o imagine nouă care să influenţeze electoratul în favoarea stângii bolşevice. Ceea ce ulterior au şi reuşit. Cum? Prin intermediul organizaţiilor nonguvernamentale construite de aceştia cu scopul dezvoltării sistemului relaţional şi informaţional. Iar masoneria română nu a fost exclusă din această ecuaţie. Şi uite aşa a apărut în anul de graţie 1999 „Ritul de York din România” înfiinţat cu sprijinul fraţilor masoni de stânga din Grecia sub atenta supravegherea a securiştilor comunişti.
În prezent, Ştefan Mâşu este înregistrat, ca mulţi alţi masoni, în partidul lui Dan Voiculescu (P.C.) unde răspunde de Departamentul pentru Integrare Europeană. A încercat într-o perioadă de timp, prin firmele sale, să-l concureze pe „fratele” său mason Costel Iancu, în ceea ce priveşte intermedierea vânzărilor de armament la export. Evident, nu a înregistrat decât eşecuri, ceea ce i-a afectat într-un final psihicul, şi aşa destul de labil.
Continuăm prezentarea cu cel de-al treilea rit de perfecţionare care funcţionează în România. Este vorba despre Ritul Antic şi Primitiv de Memphis şi Misrain, condus de Gheorghe Florea. Acest corp masonic a fost înfiinţat în România în anul 2004, ca urmare a presiunilor masoneriei ruse. Ca şi în cazul lui Costel Iancu, s-a folosit aceeaşi filieră italiană, cu adânci rădăcini în Loja P2 (Propaganda Due).
În scurt timp de la înfiinţare, acest rit masonic s-a structurat în jurul organizaţiei de criminalitate economico-financiară a interlopilor din jud. Ilfov, unde „şeful” acestui corp masonic, Gheorghe Florea, a primit tot concursul pentru noua construcţie de la un alt mason de notorietate, şi anume „baronul” local Bebe Ivanovici.
Gheorghe Florea, zis şi Fulgerică Bragadel, a fost ajutat de masoni, în perioada exercitării ultimului mandat al fostului Mare Maestru Gheorghe Comănescu (2000-2003), să acapareze mai pe nimic Fabrica de Bere şi Lichioruri Bragadiru, devenind şi patronul echipei de fotbal (Divizia B) Fulgerul Bragadiru.
Ocrotit de fostul ministru de Finanţe Mihai Tănăsescu (PSD), Gheorghe Florea a dus o activitate infracţională dirijată (trafic de produse alcoolice, de alcool şi evaziune fiscală), activitate care a făcut o pagubă pentru bugetul de stat de circa 1000 miliarde vechi (35 milioane de euro), dar şi de 280 miliarde lei vechi pentru Fabrica din Bragadiru. În prezent, întreprinderea se află în lichidare, fiind în portofoliul A.V.A.S.
Din acest corp masonic fac parte circa 400 de membri, având în componenţă cunoscuţi oameni de afaceri, gen Ovidiu Tender, Alexandru Petre, Matei Vintilă (fost senator PSD), Constatin Niţă (deputat PSD de Braşov şi vicepreşedinte al Comisiei Parlamentare de Control S.I.E.), dar şi ofiţeri de comandă de rang înalt din M.Ap.N., S.I.E., S.R.I. şi M.A.I.
Există informaţii certe că această structură masonică este controlată în totalitate de Kremlin. Din acest rit face parte şi Andrei Anastasescu, soţul avocatei lui Adrian Năstase, Marieta Anastasescu (vezi blocul din str. Zambaccian).
Anastasescu, patronul firmei româno-ruse METAL EURO EST, a preluat, pe baza unor creanţe fictive, Combinatul de Electrozi Siderurgici ELSID TITU din jud, Dâmboviţa, în anul 2002, la ordinul direct al lui A. Năstase.
„Omul din casă” al lui Gheorghe Florea (cel care i-a asigurat legătura cu Adrian Năstase) este nimeni altul decât deputatul PSD Ion Stan, preşedinte PSD Dâmboviţa şi fost preşedinte al Comisiei Parlamentare de Control SRI.
Ca organizaţie de suprafaţă, masonul Gheorghe Florea a creat aşa numitul Comisariat pentru Societatea Civilă, care este organizat pe o structură de model militar, condusă în fiecare judeţ de un comis-arşef, cu uniforme, insigne şi legitimaţii cu Tricolor.
Locul de baştină a masonului Gheorghe Florea, unde acesta a prins putere, este loja România Modernă, pe care a şi condus-o o bună perioadă de timp în calitate de maestru venerabil. A înfiinţat şi o fundaţie cu acelaşi nume purtat de lojă, pentru a facilita încasarea sumelor de bani reprezentând cotizaţii, donaţii şi taxe pentru admiterea în masonerie.
Locurile preferate de „şpriţ şi voie bună” pe care Gheorghe Florea le frecventează în Bucureşti cu camarila sa masonică sunt Hotelul Marriot, Clubul Diplomaţilor (din Herăstrău) şi Restaurantul Perla din Dorobanţi.
Protectorii din umbra a şefului de rit sunt generalii Gheorghe Carp şi Mircea Mureşan, doi filoruşi notorii.
Ce mai face, la ora actuală, Fulgerică Bragadel? Sursele din imediata apropiere ne spun că încă mai plânge după cei 15.000 USD cu care a plătit cheltuielile de deplasare în străinătate (în special în Rusia) a fostului Mare Maestru Gheorghe Comănescu. În schimbul acestor bani a dorit cu insistenţă la un moment dat fotoliul de Mare Maestru al M.L.N.R. Numai că Eugen Ovidiu Chirovici a fost mai rapid de mână şi i-a suflat postul încă înainte de a intra în cursa electorală, cu circa un an. Şi uita aşa, se împacă şi capra şi varza, masoneria rusă i-a găsit lui Bragadel o jucărie nouă, numită sugestiv: „Ritul Antic şi Primitiv de Memphis şi Misraim”, şi bineînţeles şi un titlu pompos, pe măsura funcţiei „Mare Maestru Suveran şi Mare Comandor”.
Şi cu asta, încheiem povestea celebră deja, în care ţiganul s-a văzut împărat, dar nu înainte de a nutri speranţa că membrii marcanţi ai adevăratului Ordin Masonic Român, vor lămuri rapid aceste probleme, care aduc prejudicii masoneriei române, angajată ferm în direcţia apărării interesului naţional.

17. VERESTOY ATTILA –MASONUL DE AUR AL U.D.M.R.

U.D.M.R. este controlată de un grup de potentaţi, dintre care se detaşează simţitor senatorul Verestoy Attila, ale cărui afaceri au prosperat în epoca guvernării Năstase, şi, intâmplător sau nu, asociaţii baronului udemerist sunt personaje notorii ale clientelei financiare crescute la sânul P.S.D., cei mai mulţi dintre ei fiind masoni bolşevici cu vechi ştate.
În anul 2003, odată cu instalarea lui E.O. Chirovici la cârma M.L.N.R., masonul Verestoy Attila va fi numit „Asistent al Marelui Maestru” pentru Transilvania. Astfel, cu ajutorul masoneriei, senatorul Verestoy Attila va reuşi în scurt timp să controleze în totalitate nu numai presa din secuime, ci şi instituţiile de stat din Harghita și Covasna, prin care va derula afaceri de milioane de euro.
Masonul Attila Verestoy este un adevărat magnat local, cu o avere estimată la circa 40 milioane euro. Datorită afacerilor cu lemn pe care le-a desfăşurat în Transilvania prin intermediul firmei Nivo, Verestoy s-a ales chiar cu porecle cum ar fi: Kerestoy sau Drujba lui Dumnezeu.
Societatea cu pricina era asistată juridic de fostul ministru al Sănătăţii din perioada 1996-2000, Hajdu Gabor. Profiturile obţinute din lemn au fost reinvestite de Verestoy în afaceri cu alcool, industrie, agricultură şi massmedia.
Zonele de interes şi influenţă ale masonului U.D.M.R. sunt Ciucul, Odorheiul, Tulgheş, Borsec, Reghin şi Gheorghieni.
Această situaţie a profiturilor reinvestite, se reflectă fidel în afacerile lui Verestoy Attila din străinătate, pe care acesta le derulează în asociere cu alţi masoni celebri, cum ar fi: Cristian Burci, Dumitru Creştin, Dinu Patriciu, Alexandru Bittner, Costel Bobic şi Emil Nell Cobar. Toate aceste personaje fac parte din stafful executiv al unei adevărate suveici de societăţi offshore care se ramifică pe bătrânul continent. Printre acestea figurează: M.G. Media Group International Holding SA, European Radio Instruments Limited, International Railway Systems SA (IRS), IRS Leasing Limited, Rompetrol, etc.
Prin sistemul său relaţional, masoneria bolşevică s-a implicat şi în derularea unei alte afaceri controversate marca Verestoy Attila, cea cu tichete de masă, administrată de firma Hungastro SA. Interesele economice din secuime ale masonului Verestoy s-au intersectat la un moment dat cu cele ale controversatului om de afaceri harghitean Csibi Istvan, care în scurt timp a reuşit să devină o persoană incomodă pentru grupurile de interese care activau în Transilvania, datorită faptului că acesta domina în zonă afacerile cu alcool, piatră, construcţia de drumuri, imobiliare, ca să nu mai vorbim de cele douăsprezece întreprinderi specializate în prelucrarea lemnului. Faptul că Csibi Istvan avea multe afaceri solide nu deranja atât de mult. Ce deranja cu adevărat era faptul că acesta nu acceptase să intre necondiţionat în cercul relaţional construit de baronii locali.
Dând dovadă de nesupunere, Csibi Istvan îşi va atrage ura acestor potentaţi economici, masoni şimembri marcanţi ai U.D.M.R. Aceştia se vor alia împotriva rebelului maghiar, considerat trădător, şi vor strânge o „chetă” consistentă, de circa două milioane de euro, pe care o vor folosi în atingerea scopurilor propuse. Refuzul categoric a lui Csibi Istvan de a se asocia grupurilor de interese conduse de Verestoy Attila, îi va forţa mâna acestuia din urmă pentru a trece la acţiuni de intimidare şi sancţionare a rebelului ungur, care să se finalizeze cu îndepărtarea acestuia din mediul de afaceri, grăbind falimentarea firmelor lui Csibi cu ajutorul fraţilor din masonerie.
Acesta este momentul în care Verestoy Attila îşi mută teatrul de operaţiuni atât din curtea P.N.A. cât şi în cea aparţinând Ministerului de Finanţe. La sugestia Marelui Secretar al Marii Loji Naţionale din România, în persoana masonului securist Dan Tanasie, lui Verestoy i-au fost îndreptaţi paşii către persoana potrivită scopului urmărit. Este vorba despre masonul Uzunov Ştefan un „mogul” al finanţelor publice, în sânul cărora a activat mai bine de 30 de ani, câştigând notorietate în plan profesional şi respect în plan masonic. În prezent este pensionar.
Astfel, prin implicarea directă a masoneriei bolşevice, factori de răspundere din cadrul Ministerului de Finanţe vor elabora o strategie de luptă fiscală, care va prinde viaţă în teritoriu cu ajutorul unei echipe de inspectori aparţinând Direcţiei Generale de Control Fiscal, formată din masonii Robu SorinAdrian, poreclit „Creţu” şi Bârcă Emanuel zis „Dom’ Ministru”. Echipa de „torţionari fiscali” va fi trimisă în teritoriu, mai precis la Miercurea Ciuc şi Reghin, unde va superviza activitatea de control a organelor fiscale locale desfăşurată la sediile firmelor lui Csibi Istvan. Operaţiunea în sine, repurtează un succes major. Verestoy Attila a reuşit astfel să transmită tuturor oponenţilor săi un mesaj clar. Dacă instituţii ale statului precum P.N.A. şi Poliţia puteau fi ignorate, nu acelaşi lucru se putea întâmpla şi cu organele fiscale, care prin metode tradiţionale puteau întrerupe sursele de venituri ale „incomozilor”. Concomitent cu aceste acţiuni de intimidare, ziarul „Adevărul” va lansa (la comandă politică şi masonică) o campanie de presă furibundă împotriva lui Csibi Istvan, urmată la scurt timp de o interpelare în parlament făcută de grupul Verestoy Attila şi Robert Raduly (Primarul municipiului Miercurea Ciuc, fost deputat U.D.M.R.).
În luna ianuarie 2004, la 2 luni dupa interpelarea în parlament, Verestoy Attila, care se afla în „vizită” de lucru la P.N.A., striga în gura mare: „Ce faceţi? De ce nu-l arestaţi pe Csibi? Ce faceţi, de ce tot o tărăgănaţi? Vă termin dacă nu-l arestaţi pe Csibi!” Trei luni mai târziu, în aprilie 2004, Csibi Istvan, fiind suspectat de comandarea unor atacuri asupra unui jurnalist din Miercurea Ciuc şi a unor afacerişti din Harghita, va fi arestat alături de şapte persoane, şi trimis la închisoare unde va sta timp de 2 ani, până în luna martie a anului 2006, când va fi eliberat.
După îndeplinirea cu succes a misiunii celor doi masoni finanţişti, Emanuel Bîrcă şi Sorin Robu, masoneria bolşevică îi va recompensa din plin. Pentru a-şi pierde urma, cei doi vor pleca din Ministerul Finanţelor prin demisie în cursul anului 2004, şi cu sprijinul masoneriei vor înfiinţa o firmă specializată în servicii de înregistrare a operaţiunilor comerciale pentru firme rezidente sau nerezidente în România şi de reprezentare a acestora în faţa organelor financiar-fiscale.
Societatea comercială în discuţie a fost înregistrată sub denumirea de Omega Consulting & Management având CUI RO16735394 şi ORC J40/14255/2004. În scurt timp de la înfiinţarea acestei societăţi, masoneria le va asigura celor doi contracte bănoase, introducându-i în cadrul unor reţele de afaceri transfrontaliere ce acţionează în România prin interpuşi loiali fostei securităţi comuniste şi obedienţi ocultei italiene.
Contactul a fost stabilit prin reprezentanţi ai firmei Omnitoys, condusă din umbră de generali D.I.E., care la rândul ei face parte indirect, dintr-un păienjeniş de societăţi, cu un centru director stabilit în Elveţia şi care sunt înregistrate în România sub următoarele denumiri: OMNITECH, OMNISOFT, OMNILOGIC, OMNIMEDIA, OMNIDATA, OMNICOMPUTERS, OMNIFONE, OMNIFOREIGN TRADE, OMNILEXIS, OMNIPROTECT, OMNIPAY, OMNICOM, OMNIASIG, OMNITRANSLATOR, OMNISERV şi OMNIBUS.
Omnitoys este portiţa de intrare a celor de la Omega în acest vast sistem relaţional şi informaţional, ce poartă numele de cod OMNI.
Ca să le fie succesul pe deplin garantat, masoneria bolşevică le va aproba celor doi finanţişti înfiinţarea unei loji, denumită sugestiv „Luca Pacioli”, cu scopul de a oferi fraţilor masoni loiali, servicii de protecţie în domeniul contabil şi fiscal, dar şi de a aplica la comandă masonică sancţiuni severe eventualilor oponenţi.
În prezent, această lojă dispune de o echipă unitară, formată din masoni profesionişti de înaltă calificare în domeniul economic, contabil, juridic şi fiscal, recrutaţi în totalitate din rândul funcţionarilor de stat aparţinând Ministerului de Finanţe, Garda Financiară, Direcţia Naţională Anticorupţie şi ANAF.
În cursul anului 2007, cei doi masoni Bîrcă Emanuel şi Robu Sorin şi-au manifestat intenţia de a se deplasa în interes profesional la loji masonice similare din Austria şi Germania, pentru a-şi lărgi cercul relaţional cu firme profilate pe administrarea statică de acţiuni, obligaţiuni, gestionare a fondurilor societăţilor anonime (cu acţiuni la purtător) şi finanţare a grupurilor comerciale administrate de masoni occidentali.
Deplasarea celor doi în străinătate este supervizată de către masonul Cristian Burci, membru de vază în Marele Consiliu al M.L.N.R. condus de E.O. Chirovici. Numele lui Cristian Burci a fost legat în repetate rânduri de operaţiunile financiare secrete orchestrate de contabilii temutei familii mafiote COSA NOSTRA.
Am făcut această scurtă trecere în revistă a ascensiunii celor doi finanţişti Bîrcă Emanuel şi Robu Sorin, pentru a familiariza cititorul cu conexiunile şi mecanismului de funcţionare a ocultei bolşevice.
Un alt personaj local, ungur şi acesta, care stă în „coastele” masonului Verestoy Attila zădărnicindu-i acestuia planurile de înaintare pe cale ocultă, nu este nimeni altcineva decât politicianul U.D.M.R. Gyorg Frunda.
Scandalul a izbucnit în urma privatizării S.C. Balneoclimaterica S.A. Sovata, cuprinzând 5 complexuri hoteliere, 150 de vile, 4 baze de tratament, 250 ha de pământ şi 2 lacuri balneare (Ursul şi Aluniş). Privatizarea s-a efectuat prin negociere directă, pe bază de ofertă finală, cumpărătorul fiind firma Salina Invest, unde Gyorg Frunda este acţionar principal.
În spatele acestei tranzacţionări au stat alte două firme, Danubius Hotels şi Corvinul International Investments, care aveau sprijin logistic şi financiar direct de la Budapesta. Şi cum Verestoy Attila nu a primit din acest frumos tort nici măcar o felie, acesta s-a mobilizat rapid şi a trecut la atac mediatic, având sprijin din partea frăţiei masonice. Şi de această data, Marele Secretar al M.L.N.R. Dan Tanasie, îi sare în ajutor masonului udemerist, propunându-l ca fiind potrivit pentru mediatizarea acestei privatizări dubioase, pe nimeni altul decât fratele Kominternist, Sorin Ovidiu Bălan. Dar cine este acest personaj?
Născut la 10.11.1958, la Brăila, după aprofundarea învăţăturilor comuniste, va deveni redactor la „Scânteia Tineretului”. În anul 2003, S.O. Bălan, că despre el este vorba, înfiinţează ziarul „Gardianul” unde va ocupa funcţia de Redactor-şef. Mason fiind până-n măduva oaselor, va recruta pentru masoneria bolşevică o serie întreagă de jurnalişti pe care-i va supune iniţierii în tainele frăţiei Kominterniste condusă de Eugen Ovidiu Chirovici. Dintre „noii” fraţi masoni, cel mai mult sau remarcat jurnaliştii George Gabriel Stănescu, L. Popeanga şi Al. Racoviceanu.
Poziţia pe care Sorin Ovidiu Bălan o ocupă în prezent la postul Naţional TV, i-a oferit acestuia posibilitatea de a-l ataca pe vicepreşedintele UDMR Gyorg Frunda în emisiunea „Echipa de Investigaţii” prezentată de masonul Bălan în data de 24 iulie 2006 şi intitulată sugestiv „Jaful de la Sovata”. Ca să fie mai veridic în acuzele de tot felul pe care realizatorul emisiunii le aducea grupului de interese aflat sub patronajul lui Gyorg Frunda, masonul Sorin Ovidiu Bălan va intervieva doi fraţi masoni din Mureş, pe avocatul Vlad Tomescu şi reclamantul Marton Carol, care vor confirma dimensiunile acestui jaf naţional. Cu toate acestea, denunţurile făcute pe un post public de televiziune, nu vor avea efectul scontat, senatorul Verestoy Attila rămânând de această dată cu orgoliul rănit.
Un alt caz interesant de menţionat se referă la sprijinul pe care masonul Verestoy Attila l-a acordat clientelei P.S.D., acesta jucând în planul politic la două capete. Încă de actualitate rămâne percheziţia „căsoaielor” fostului premier P.S.D. Adrian Năstase, care pe 7 martie 2006, în plenul Camerei Deputaţilor, cu un scor care a bulversat alianţele politice ale momentului, 163 împotrivă 131 pentru, va duce la blocarea acţiunii de intrare în imobilele vizate.
Printre cele 151 de mâini parlamentare care au votat pentru opacitate (124 –vot deschis) s-au numărat şi cele ale deputaţilor U.D.M.R., formaţiune care, aficial, face parte din coaliţia de la putere. Drept urmare, cei 17 deputaţi maghiari sunt suspectaţi de partenerii de guvernare că au blocat justiţia, punând umărul la liniştea lui Năstase şi a P.S.D.
Ce a determinat U.D.M.R. să-l avantajeze pe fostul premier? Nimic mai simplu. Puternicele interese masonice, cultivate de Verestoy Attila în sânul partidului care l-a ridicat, interese care sunt transpartinice şi nu ţin cont de U.D.M.R: sau de alianţele acestei formaţiuni. Totodată, sosise momentul ca senatorul Verestoy Attila şi acoliţii săi să întoarcă cu aceeaşi monedă de schimb (traficul de influenţă) serviciile oferite de masoneria Komnternistă.
Cu 7 luni mai târziu, într-o zi de luni seara, a lunii octombrie 2006, la Hotelul Athenee Palace din Bucureşti, va avea loc o întâlnire secretă între masonii Verestoy Attila, Viorel Hrebenciuc şi Costel Iancu. Subiectul discuţiei? Votul referitor la şefia S.R.I. şi respectiv şefia S.I.E., aceştia fiind îngrijoraţi de cursul evenimentelor şi de faptul că nu cunoşteau încă pe mâinile cui vor intra dosarele ce ascundeau secrete cumplite din trecutul lor.

18. „REŢEAUA FELIX”, DE LA SECURITATE LA MASONERIE

Dan Voiculescu, alias „Felix”, si-a inceput colaborarea cu Securitatea in anii ‘70, conform surselor care au avut acces la date din dosarele de la CNSAS. Am reconstituit tabloul personajelor care au aparut in jurul lui Voiculescu din acel moment, precum si traseul acestora dupa 1989.
Ieri, erau fie securistii oficiali ai intreprinderii, fie negociatorii unor afaceri de sute de milioane de dolari derulate de regimul comunist. Azi, utilizeaza si parghiile de ieri, dar si pe cele mai noi.
După pierderea alegerilor generale din 2004 de către P.S.D., atenţia masoneriei bolşevice din România s-a îndreptat către Dan Voiculescu şi partidul său. Astfel, sute de masoni din toată ţara vor da buzna în Partidul Conservator, la ordinul discret al Marelui Maestru Eugen Ovidiu Chirovici. Masoni precum Gelu Voican Voiculescu, Verestoy Attila, Mugur Isărescu, Iosif Constantin Drăgan, Petre Roman şi Victor Babiuc au contribuit în mod direct la blocarea anchetelor deschise de statul român în vederea depistării conturilor lui Ceauşescu pentru a acoperi deturnările uriaşe de bani (84 milioane USD) efectuate de către agentul Felix în conturile personale.
Ulterior, pentru a-şi achita poliţele faţă de frăţia bolşevică, va pune la dispoziţia masoneriei întreaga sa logistică. În continuare, vom detalia pe larg întreaga activitate a agentului Felix.
De intreprinderea de comert exterior Vitrocim, acolo unde si-a inceput ascensiunea tanarul Voiculescu, s-au ocupat, oficial, mai multi ofiteri de Securitate. Obiectiv strategic, dat fiind ca ICE intermedia exporturi si importuri de milioane de dolari. Un singur exemplu: prin aceasta entitate se derulau exporturi de ciment de 3 milioane de tone anual.
Unul dintre securistii oficiali se numea Vasile Căciulă. Dupa 1989, a ales sa-si schimbe numele. Conform surselor noastre, el este in acest moment avocat.
In urma cu cativa ani, numele lui Căciulă a aparut in dosarul de la CNSAS al IPS Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului, protector recunoscut al masoneriei lui Chirovici. Era cel care l-a recrutat pe Teodosie Petrescu in 1987. Caciula a raspuns de Vitrocim de la inceputul anilor ‘70, atunci cand s-a nascut numele de cod „Felix”.
Un alt ofiter de Securitate care a avut in supraveghere intreprinderea a fost Silviu Alexandru Mohora (53 de ani, acum). O cercetare ulterioara in arhivele internet si de la Registrul Comertului a scos la iveala ca fostul responsabil al Securitatii se ocupa astazi de afaceri. Pe internet se prezinta drept lichidator. Are si conexiuni apropiate de un personaj care a facut parte din administratia actuala: este asociat intr-o firma cu Cristina Maria Manda, fost secretar de stat pentru afaceri europene in Ministerul Justitiei.
Manda a demisionat la sfarsitul anului trecut, din motive personale. Cei doi detin impreuna Sam Meus Consulting si M&M Europe Consulting (activitati de consultanta pentru afaceri si management). Mohora mai detine, impreuna cu familia, firma Alpha Soft Consulting SRL.
Un al treilea ofiter care s-a ocupat de Vitrocim a fost „maiorul Faghi”. Despre el nu au fost gasite date disponibile, pana in acest moment. Sfera din jurul informatorului „Felix” era insa mai larga. Potrivit unor surse convergente, capitanul Mihai Lazar a lucrat sub acoperire mult timp la ICE Vitrocim. Apartenenta sa la Securitate ar fi fost insa cunoscuta in lumea comertului exterior, sustin aceleasi surse. A fost transferat la ICE Dunarea. L-a supravegheat pe Voiculescu la Crescent. Astazi, Lazar (53 de ani) este presedinte al Grupului Industrial Voiculescu si Compania (GRIVCO), societatea-umbrela a firmelor familiei Voiculescu.
Lazar apare asociat in TV Antena 1 SA, Rombell Securities (intermedieri financiare) si Sanagra SA (agricultura). Aceasta din urma se regaseste printre beneficiarele programului european SAPARD. Obiectul: Modernizarea si extinderea capacitatii fermei zootehnice Seuca, localitatea Ganesti (Mures). Valoarea proiectului: 500.000 de euro.
Lazar ocupa pozitia de administrator la Sangold (Omi) Distributie, Sixties Restaurants SA, Centrul Pilot de Calificare si Consultanta Profesionala SRL si Logicons SA. Aceasta din urma este firma unde a fost manager general actualul ministru al economiei, Codrut Seres. Are ca obiect de activitate consultanta de afaceri, iar ca actionari, firmele din imperiul Voiculescu: GRIVCO SA, Rombell Securities, Sangold, Benefica, Ominvest, Mutual Invest.
Ultima aparitie publica a lui Lazar a fost anuntul ca grupul Voiculescu il da in judecata pe Radu Berceanu, care a acuzat mai multe firme, inclusiv Grivco, de o schema prin care cumpara energie ieftina de la stat, pentru a o revinde mai scump, dar tot la stat.
Un alt personaj aflat in jurul lui „Felix” in urma cu cateva decenii a fost Teodor Dumitru, si el candva consilier la Vitrocim, ulterior transferat la Crescent unde ajunsese si Voiculescu. Desi au existat informatii despre implicarea actuala a lui Dumitru in afacerile familiei Voiculescu, acest lucru nu apare in documente privind companiile. A fost facuta publica doar informatia ca a ocupat functia de director general Mutual Invest, firma apartinand tot lui Voiculescu.
Reconversia foarte profitabila traita de oamenii din jurul lui Voiculescu dupa 1989 a avut si mici exceptii: nu toti au ajuns atat de sus. Este si cazul lui Constantin Ciubotaru (77 de ani), fost director general al ICE Vitrocim, 10 la suta din firma Cavcom International SRL (intermedieri in comert). Alaturi de el regasim un alt „pensionar” de la Vitrocim Gheorghe Voinoiu (60 de ani), administrator. Si despre el se spune ca a fost un colaborator apropiat al lui Voiculescu. In Cavcom se regaseste si fiica lui, Irina Elena (10 la suta), dar si o „casuta postala” din Lichtenstein R.U.M Cavo International Anstalt, cu 60 la suta. Gheorghe Voinoiu si aceeasi entitate din Lichtenstein sunt asociati si in firma Palas Proiect MV SRL din Constanta, cu 20 la suta, respectiv 30 la suta. Firma se ocupa de comertul cu cosmetice si coloranti pentru industria textila.
In firma Sanagra, beneficiara asa cum am scris a unui proiect SAPARD a fost actionar, la un moment dat, si Marian Cornaciu liderul PC Mures. Unul dintre multele Armaghedoane il plaseaza ca provenind din ICE Dunarea, fost ofiter al Directiei de Informatii Externe (DIE) a Securitatii. La ora actuala, Cornaciu apare si in alte firme in unele alaturi de oameni din cercul Voiculescu. De asemenea, apare ca imputernicit pentru Antena 1 pe zona Mures.
In plin scandal „Felix”, Cornaciu ia luat apararea lui Voiculescu, declarand ca si el a dat informatii Securitatii. Ar fi spus despre studentii straini ca „sunt linistiti”. De asemenea, a recunoscut ca a colaborat tot timpul cu DIE si Contraspionajul, intrucat asa se lucra in comertul exterior.
Dintre oamenii lui Voiculescu, cel mai sus in ierarhia de stat dupa 1989 a ajuns Constantin Rotaru. Prim-adjunct al Serviciului de Informatii Externe (SIE), dupa ce colonel de Securitate a urmat traseul ICE Dunarea (inainte de 1989) Intact (apartinand lui Voiculescu). A fost trecut in rezerva in noiembrie 2005, printr-un decret semnat de noul presedinte Traian Basescu.
A fost sef tocmai la SIE, adica institutia unde se afla arhiva ICE Dunarea. Aceasta contine informatii si despre Crescent, firma aflata pe numele lui Voiculescu in anii ‘80, cu care acesta potrivit acuzatiilor care i s-au adus de catre diverse personaje ar fi pagubit ICE Dunarea prin neplata unor marfuri.

Ancheta blocata

O ancheta in cazul Dunarea a fost inceputa de procurorul Ovidiu Budusan, de la Parchetul General, in jurul anului 2000, insa, potrivit fostului sef SIE Catalin Harnagea, aceasta investigatie a fost blocata de mai multi factori, dar in primul rand de refuzul CSAT din acei ani de a declasifica arhivele. Voiculescu a ajuns la Vitrocim in 1972, ca economist intr-o societate de import-export ale carei tranzactii se ridicau anual la sute de milioane de dolari, strabatand, pana la Revolutie, Europa, Africa si America. In CV-ul sau, Dan Voiculescu spune insa ca a lucrat la intreprinderea respectiva in perioada 1970-1982, ca sef al Departamentului de Comert Exterior.
Sediul societatii era deseori vizitat de personaje-cheie ale comertului international derulat de Romania. Iosif Constantin Dragan, proprietarul Butan-Gas si presedinte, in anii ‘70, al Camerei de comert Italo-romane, era unul dintre acestia. Dragan este, acum, clasificat intre primii trei cei mai bogati romani.
Printre vizitatori se numara si Constantin Rotaru, pe atunci director adjunct al ICE Dunarea, iar dupa Revolutie adjunct al Serviciului de Informatii Externe. Nu in ultimul rand, Marin Ceausescu, fratele fostului dictator. In calitate de sef al Reprezentantei Economice a Romaniei in Austria, acesta trecea pe la Vitrocim ori de cate ori ajungea in tara.
Revenind la Dan Voiculescu, poreclit de colegi „Croco”, cariera acestuia la Vitrocim a cunoscut o traiectorie ascendenta, fiind numit dupa o vreme la Departamentul de Aport Valutar Special. „Cumpara marfa dintr-o tara, o vindea in alta si profitul era inregistrat in Romania”, sustine acelasi Calinescu. In Romania acelor ani insa tot ce intra si iesea din tara era atent supravegheat de serviciile secrete. La randul lor, romanii aflati in contact cu cetateni straini nu scapau defel de monitorizarea organelor statului.
Tocmai de aceea, este greu de crezut ca negociatorii sa fi fost exclusi din randul celor cu statut „sensibil”. Spre exemplu, directorii din comertul exterior erau convocati regulat de Ceausescu la intalniri de lucru, fie la Snagov, fie la Comitetul Central.
In 1982, Dan Voiculescu devine directorul general al firmei Crescent, reprezentanta unei societati cipriote patronate de Faoud Sanbar. Transferul de la Vitrocim la Crescent s-a derulat rapid, de pe o zi pe alta, gratie implicarii oficiului Argus, controlat de Securitate, care ii avea in grija pe romanii din firmele straine.
Calinescu face trimitere si la soferul lui Dan Voiculescu de la Crescent. „Il chema Nicola si era Plutonier-major de Securitate”. Prosperitatea Crescentului, dar si averea personala a sefului PC si-ar gasi explicatie si in tranzactiile derulate de Voiculescu. „Prin Crescent, a facut compensari cu cocs, bumbac, azbest, ciment, minereu. Profitul obtinut varia intre 25a si 50a. Erau afaceri formidabile, in care se rulau sute de milioane de dolari.” In ecuatie intra insa si capitanul de Securitate Mihai Lazar, astazi director general la Grivco.
Prin el, Voiculescu a beneficiat de un anumit tip de protectie. „In anii ‘80, il supraveghea pe Dan Voiculescu in afacerile cu Dunarea. Dimineata, Lazar semna condica la Dunarea, apoi isi petrecea ziua la Crescent. Ca sa nu se mai chinuie cu mijloacele de transport, Voiculescu i-a dat masina, transformându-l in apropiatul lui. A fost un cal troian prin care a controlat Dunarea, intrucat Lazar scria in rapoartele sale ce-i dicta Voiculescu.
Un alt personaj prezent in jurul lui Dan Voiculescu in perioada de glorie „Felix” a fost austriacul Leo Gottfried. Daca luam in considerare spusele lui Voiculescu, securistul intreprinderii l-ar fi intrebat daca austriacul vinde tigari pe Lipscani.
Potrivit unor surse, Gottfried era comisionar, postura din care nu scotea mai mult de cateva mii de dolari pe contract. Era totusi pretios, fiind prieten cu primarul Vienei, asa ca a negociat cumpararea de catre municipalitatea capitalei austriece a unei cantitati de carton asfaltat de la Vitrocim, afacere nefinalizata.
Acest material tinea de departamentul condus de Voiculescu. In al doilea rand, austriacul, care stia limba romana, era cel care insotea delegatiile oficiale romanesti la Viena. Din cei cativa dolari oferiti de statul comunist drept diurna, Dan Voiculescu a reusit performanta sa puna pe picioare un controversat imperiu financiar, la temelia caruia se banuieste ca ar sta fondurile fostei Securitati.
Cel despre care am aflat abia acum ca ii placea sa raspunda, ca informator, la numele de „Felix” prezinta un adevarat scenariu de telenovela atunci cand e cazul sa-si justifice averea imensa. A reusit pana in ’90 sa adune din diurna vreo 30.000 de dolari, pe care apoi i-a investit. Restul banilor, adica grosul de milioane de dolari, i-au venit pentru ca a mostenit conturile burdusite ale firmei offshore Crescent Commercial & Maritime din Cipru gratie bunavointei fara margini a proprietarului acesteia, libanezul Fouad M. Sanbar. Caci, lucru nemaiintalnit, inainte de a muri libanezul Sanbar nu si-a lasat firma Crescent sotiei si copiilor sai, ci a preferat sa-l numeasca pe Voiculescu al nostru protector testamentar. Doar functia doboara gradul. Iar Felix a inceput a lasat deoparte notele informative si cu banii libanezului s-a apucat de afaceri pe picior mare. Acum, deranjat de eticheta „solutie imorala”, incerca sa-si „spele” trecutul. Usor-usor, firma Crescent este scoasa din afaceri, ceea ce ne da de gandit. Daca Crescent a fost, intradevar, firma libanezului Sanbar, ar putea insemna ca Voiculescu le pregateste mostenitorilor acestuia o teapa romaneasca de toata frumusetea, caci a inceput sa inlocuiasca offshore-ul cu firmele sale pe care le controleaza direct.
In varianta in care Crescent nu a fost decat firma fostei Securitati, inseamna ca ceea ce face de fapt Voiculescu din ’90 incoace este de fapt o mare operatiune de „albire” a dolarilor Ceausestilor.

„Perla” imperiului, TV Antena 1 SA, curatata de „Crescent”

SC Editura si Tipografia Crescent SRL este una din primele firme infiintate de Voiculescu dupa ’90. De la inregistrarea sa, in 28.05.1991, si pana astazi societatea a cunoscut modificari succesive ale denumirii: in 1995 a fost inregistrata sub titulatura de SC Corporatia pentru Cultura si Arta Intact, iar din iunie 2005 a primit numele de SC TV Antena 1 SA. Insa acest aspect este mai putin important. Conteaza mai mult evolutia actionariatului, dar si a capitalului social, date care indica faptul ca domnul Grivco incepe de ochii lumii sa-si curete afacerile prin eliminarea controversatului offshore Crescent si trecerea actiunilor detinute de acesta pe numele sau sau al societatilor pe care le detine direct, „la vedere”. Daca in 1991 Crescent Commercial & Maritime Cipru detinea 90% din actiunile SC Editura si Tipografia Crescent SRL actuala TV Antena 1 SA, investind atunci 900.000 de dolari, acum participatia firmei cipriote s-a redus la zero. Voiculescu si-a vandut siesi toate actiunile apartinand Crescent. Mutarea decisiva a fost efectuata in preajma alegerilor electorale din 2004, mai precis pe data de 12.12.2004, cand Voiculescu se pregatea, dupa bunul obicei, sa intre din nou la guvernare, indiferent cu cine si cum.

Cum s-a “romanizat” Antena 1

Inainte de a-si atribui direct actiunile de la actuala societate TV Antena 1 SA, „Felix” s-a „jucat” insa timp de 13 ani cum a vrut cu milioanele Crescent. Din 1993 a inceput sa „rupa” cate un pic din cota de participare a Crescent, procentele luate fiind oferite firmelor Grivco SRL, Grivco International SA sau Fundatiei Crescent, care a suferit si ea procesul de cosmetizare, denumindu-se acum Fundatia Umanista Dan Voiculescu.
Prima mutare importanta in cadrul actualei SC TV Antena 1 SA a avut loc in 4.12 1997. Din cele 95% actiuni detinute la SC TV Antena 1 SA (ce se numea atunci Corporatia pentru Cultura si Arta Intact n.r.), Crescent Commercial & Maritime Cipru a ramas doar cu 47%. Diferenta a fost luata de SC Grivco SRL, unde Voiculescu detinea controlul direct ca persoana fizica. Nu a fost de ajuns si dupa alti ani, in care firmele din imperiul Voiculescu au venit si au plecat, in decembrie 2004 s-a produs, dupa cum am mentionat, tranzactia finala: orice urma a Crescent a fost stearsa, TV Antena 1 SA devenind, oficial, proprietatea directa a lui Voiculescu si a vechilor colaboratori de pe vremea Securitatii.
Intentia lui Voiculescu de cosmetizare a afacerilor sale prin indepartarea Crescent din cadrul firmelor deschise in Romania este vizibila in cazul mai multor firme. De exemplu, la infiintarea SC Intact Production SA, in 1994, firma din Cipru detinea aici 88% din actiuni. Doi ani mai tarziu, in 1996, participatia i se reducea la jumatate, un pachet de 44% din actiuni fiind cedat catre Grivco. Scoaterea definitiva a Crescent din cadrul Intact Production SA a avut loc in 2003. Coincidenta, dupa ce au intrat pentru scurt timp in posesia Grivco, pana la urma toate actiunile Crescent au ajuns in portofoliul personal al lui Dan Voiculescu, care detine astazi 71% din Intact Production SA.

Fenomenul este general

Un scenariu tras la indigo a fost aplicat si in cazul SC Tipografia Intact SA (fosta SC Radio Romantic SA). In 1994, Crescent era proprietara a 88% din societate, dupa un an, in 1995, mai detinea doar 10% din capitalul social, iar in 2001 si-a pierdut calitatea de actionar. Brusc, in acelasi an, in firma a aparut Dan Voiculescu. Initial, acesta si-a revendicat 61% din firma, pentru ca apoi sa-si majoreze participatia la 71%.
Si la SC Sangold (IMI) Distributie SA, inmatriculata in 1991 ca GIVCO International, offshore-ul Crescent si-a redus de-a lungul timpului participatia. Firma care a preluat actiunile a fost Grivco, unde Voiculescu a avut grija intotdeauna sa nu amestece Crescent. La 10 ani distanta de momentul in care sustine ca l-a „mostenit” pe libanezul Sanbar, Voiculescu a inceput sa scoata Crescent si din cadrul SC Benefica SA si Mutual Invest SA. Probabil perioada de dupa ’90 in care domnului „Felix” ii trebuia o acoperire pentru milioanele de dolari bagate in tara s-a incheiat.

ICA, victimă a sublocotenentului Felix

Aceeasi poveste, impletita insa si cu oarece afaceri dubioase facute cu proprietatile statului roman, o intalnim si in cazul SC Bioprod SA. Istoricul acestei firme, care initial a avut statut de SRL, incepe in octombrie 1991. Voiculescu s-a miscat repede si s-a asociat atunci cu Institutul de Chimie Alimentara din Bucuresti (ICA Bucuresti). Bineinteles, „Felix” a intrat in afacere prin intermediul aceluiasi offshore Crescent Commercial & Maritime Cipru. In asocierea din cadrul Bioprod, Institutul detinea 49% din actiuni, iar Crescentul lui Voiculescu majoritatea de 51%. Imediat s-a recurs la varianta majorarilor succesive ale capitalului social, scopul fiind acela de a determina Institutul sa aduca in cadrul asocierii miza adevarata a afacerii: terenurile detinute in Baneasa.
O prima majorare a avut loc in august ’92, cand Institutul a ramas cu o participare de 39%. Tot atunci si-a facut loc in cadrul asocierii o alta firma de-a lui Voiculescu: Grivco SRL. Doi ani mai tarziu, pe data de 15.08.1994, Voiculescu mai aduce niste bani din Cipru si efectueaza o alta majorare de capital la Bioprod. Institutul nu poate tine insa pasul cu infuzia de capital si este pus in situatia de a i se reduce cota de participare in cadrul Bioprod la numai 10%.

Chimie alimentară, artă şi spectacole

Pachetul mare de actiuni revine Crescent Commercial & Maritime Cipru, care ajunge astfel sa detina 75% din afacere. Cum totusi Institutul ramanea in continuare proprietar al celor 3,6 hectare de teren situate in Baneasa pe strada Garlei, Voiculescu a continuat sa forteze nota. Ca semn ca nu exista interes un prea mare fata de activitatea Institutului de Chimie Alimentara, se inscrie la Registrul Comertului dreptul societatii Bioprod, transformata intre timp in SA, de a organiza activitati de arta si spectacole, dar si activitati specifice bazelor sportive. In ce mod puteau sustine chimistii de la Institut aceste obiecte de activitate, este greu de inteles.
Oricum, nu trece prea mult timp si in septembrie 1995 Voiculescu umbla iar la „pusculita” Crescent si mai aduce niste bani pentru inca o majorare a capitalului Bioprod SA. Evident, Institutul de Chimie Alimentara iarasi nu poate tine pasul si, drept urmare, se alege cu inca o diminuare a cotei sale de participatie: doar 5%. O luna mai tarziu, o alta majorare de capital social lasa Institutul cu 3% din Bioprod, dar ofera offshoreului Crescent 91 de procente. Cum intotdeauna e loc de mai rau, in iulie 1996 se produce iarasi majorarea si Institutul ramane la 2%.

Crescent “iese” şi din Bioprod

Situatia se continua pana in 1997, cand Voiculescu opereaza cateva modificari menite a elimina suspiciunile legate de provenienta banilor adusi din Cipru: ia de la Crescent si baga in buzunarul SC Grivco SRL actiuni in valoare de 761.000 de dolari. Anul urmator, in 1998, mai face alte doua tranzactii asemanatoare, Crescent cedand in favoarea Grivco un pachet de actiuni de 1.638.570 de dolari, adica peste 95% din Bioprod SA. Se mai joaca Voiculescu ce se mai joaca de-a majorarea de capital pana in noiembrie 1999, cand Institutul nu mai rezista si vine in asociere cu o parte din terenuri si cladiri. Ca atare, reprimeste, dupa opt ani, cota de 40% din Bioprod SA. Nemultumitor insa pentru Voiculescu, care isi pune in cap sa cumpere Institutul cu totul.
Si reuseste in 2004 datorita sprijinului neconditionat oferit de PSD, fostul sau partener de guvernare de atunci. PSD+Voiculescu= 40.000.000 euro
Initial, Guvernul Nastase emite HG 451/2002 prin care transforma Institutul de Chimie Alimentara in societate pe actiuni, proprietar integral fiind Agentia Domeniilor Statului. Totodata, se umbla si la denumire, care este inlocuita cu cea de Institut de Cercetari Alimentare. Un an mai tarziu, in 2003, fara a publica in Monitorul Oficial decizia de privatizare, asa cum prevede legislatia, ADS face cunoscut ca vinde Institutul de Cercetari Alimentare. Licitatia este disputata doar de doi „investitori”: Grivco si fostul director al Institutului, Gheorghe Mencincopschi, care de altfel il ajutase pe Voiculescu in problema aportului cu terenurile din Baneasa in cadrul asocierii Bioprod.
Corpul de Control din Ministerul Agriculturii se sesizeaza in legatura cu nerespectarea obligatiei de publicare in Monitorul Oficial a deciziei de privatizare, dar ministrul de atunci, Ilie Sarbu, recurge la o smecherie: publica retroactiv respectivul anunt. In aceste conditii Grivco revine in licitatie si cu 100.000 de euro devine proprietar peste terenurile Institutului, a caror valoare de piata se cifreaza la aproximativ 40 de milioane de euro. Lucrurile nu se opresc aici. Pentru o mai mare siguranta, Voiculescu schimba imediat si structura actionariatului SC Institutul de Cercetari Alimentare. Dupa alte manevre, isi trece 92% din actiuni pe numele sau, iar diferenta pe numele fiicelor sau ale amicilor de afaceri. Schimba apoi si denumirea Institutului in SC Compania de Cercetari Aplicative si Investitii SA si il angajeaza ca director pe Mencincopschi, adica fostul director. Cercul fiind inchis, Voiculescu si-a rezolvat doua probleme dintr-un foc: cumparand Institutul nu mai are cine sa ceara lamuriri in legatura cu asocierea din Bioprod, dar sa ales si cu un castig de circa 40 de milioane de euro.
In fine, pentru toate aceste fapte Voiculescu a fost spalat, apretat si declarat curat moral de Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care i-a oferit un NUP de toata frumusetea.

Tehnicile de ascundere a fondurilor financiare în străinătate, utilizate de „reţeaua Felix”

O parte din fondurile securităţii au fost depuse la ordinul lui Dan Voiculescu, nominal sau cifrat, pe numele unor firme, fundaţii, asociaţii şi procurişti, care de regulă sunt avocaţi. Aceste fonduri ceauşiste nu au fost transferate direct printro simplă operaţiune, ci ele au ajuns în contul final după ce în prealabil aceste fonduri au fost utilizate de către securitate într-un mod fictiv pentru realizarea de diverse operaţii de vânzare cumpărare, prestări servicii, etc.
Fondurile în cauză, mai puteau fi obţinute în urma unei operaţiuni efectuată într-o anume zonă geografică şi transferate apoi succesiv, prin intermediul unor bănci, aflate în ţări diferite, care nu trebuiau să aibe cunoştinţă de caracterul fictiv al operaţiilor comerciale.
Principala sursă de obţinere a fondurilor, a constituit-o operaţiunile de vânzarecumpărare de mari valori, atât cele directe, cât şi cele mai ales speculative, de obţinere a aşa-numitului „aport valutar”, sau cele de intermediere.
Sub acest aspect, Dan Voiculescu a acordat o atenţie deosebită operaţiunilor efectuate, asistate, negociate, intermediate, etc. De aşa-numitele „unităţi exceptate” sau cu un statut special.
Prima casă de experţi elveţieni cu recunoaştere internaţională în cercetarea deturnărilor de fonduri, firmă cu care s-au purtat tratative de către partea română, a fost cea reprezentată de avocatul Guy Fontanet. Echipa condusă de acesta avea experienţa căutării şi descoperirii fondurilor deturnate de dictatorul Marcos.
Cu toate că pe 1 Mai 1990, Guy Fontanet a fost vizitat la Geneva de însuşi vicepremierul Gelu Voican Voiculescu, cu care a discutat, evident, despre recuperarea fondurilor securităţii din străinătate, în final Casa Fontanet nu va fi oficial angajată de guvernul român, din cauză că erau mult prea profesionişti.
O altă echipă de experţi, canadieni de această dată (Peat Marwick Thorne) angajaţi de guvernul român la presiuni interne, au prezentat la sfârşitul lunii iunie 1990, într-un raport adresat ministrului justiţiei de atunci, dl. Victor Babiuc, rezultatul provizoriu al investigaţiilor referitoare la Crescent, solicitând sprijinul concret al Guvernului României în clarificarea procedurii juridice pentru ca acest caz să poată fi rezolvat în instanţă.
Una dintre pistele fundamentale impuse de experţii canadieni în descoperirea fondurilor deturnate de comunişti cu sprijinul securităţii a fost firma multinaţională CRESCENT, al cărei proprietar fusese în realitate Nicolae Ceuşescu.
În afară de Gelu Voican Voiculescu şi Victor Babiuc, în această anchetă s-au mai implicat Verestoy Attila, membru al Comisiei speciale a Senatului şi respectiv Mugur Isărescu, şef al Comisiei Guvernamentale. În prezent cele 4 personaje sunt membri marcanţi ai masoneriei.
Rezultatul a fost blocarea investigaţiilor experţilor străini prin neprelungirea contractului de angajare a acestora şi refuzul constant al regimului Iliescu de a lămuri problema. Toate cercetările privind fondurile deturnate au ajuns la Crescent, iar apoi s-au blocat.
Aşa-zisa sinucidere a lui Marin Ceauşescu, prin spânzurare, în subsolul clădirii Agenţiei economice române la data de 28.Dec.1989, a rămas la fel de suspectă ca şi aşa-zisa „bună credinţă” a guvernului român în a se afla adevărul despre fondurile deturnate.
Cel care „l-a ajutat” să se sinucidă pe Marin Ceauşescu, a fost ofiţerul însărcinat din partea UM 0544 aparţinând Directiei de informaţii Externe (DIE), să sustragă din biroul decedatului dublura agendei ce cuprindea conturile secrete ale familiei Ceauşescu, o agendă de culoare neagră, având dimensiuni de 25 cm lungime, 35 cm. lăţime şi 5 cm. grosime, şi în care erau înscrise rubricile BĂNCI, CODURI, PAROLE, FILIERE.
Analiza documentelor rezultate din investigaţiile efectuate, duce la concluzia că orice încercare de clarificare a rolului lui Marin Ceauşescu trebuie să aibă în vedere şi informaţiile privind implicarea lui în tranzacţiile comerciale şi financiare derulate cu firma Crescent Austria şi cu agenţia mixtă de subscrieri „European American Underwsisters Agency GmbH Viena”.
Martorii cheie ai acelor evenimente petrecute în Viena sunt agenţii-fantomă ai securităţii române cunoscuţi sub numele de dl. Loe Gottfried, dl.Seceleanu, dna Pavilli şi respectiv dl. Turkferld, ultimele persoane fiind trecute în agenda de birou aparţinând lui Marin Ceauşescu, inclusiv în zilele de 19 şi 21 decembrie 1989.
După ce lucrurile s-au mai liniştit în România şi Ion Iliescu s-a instalat la cârma ţării, în data de 15.04.1991 Banca Naţională a Austriei trimitea la BRCE telexul nr. 1051331 prin care se solicita în mod expres confirmarea primirii de către Banca Natională a Republicii Socialiste România a sumei de 55.752.042 dolari americani (USD), valută care, ATENŢIE, după afirmaţiile direcţiei de specialitate din Banca Naţională nu a intrat de fapt în conturile acesteia.
Interesant de semnalat este faptul că societatea Crescent din Austria a fost înstrăinată în ultima parte a lunii decembrie 1989 (moment care are o semnificaţie deosebită) fără plata vreunui preţ, întrucât imobilul a fost grevat de o ipotecă în favoarea cumpărătorului (o altă împrejurare de luat în seamă).
În afară de România şi Austria, firma Crescent a mai avut birouri deschise în Grecia, Cipru, Malta, SUA, Anglia şi Egipt, care operau sub formă de filiale sau reprezentanţe. Începând cu anul 1990 conturile din străinătate aparţinând firmei Crescent au fost folosite pentru deturnarea unor fonduri uriaşe în valută din patrimoniul statului român direct în buzunarele parveniţilor comunişti precum Dan Voiculescu.
Băncile din România implicate în aceste deturnări financiare de proporţii sunt: BRCE (BANCOREX), MISR Romanian Bank, Manufacturer’s Hanover Trust Company, Frankfurt Bukarest Bank, Societe Generale, Banca Columna şi Banca Anglo-Română.
Întrucât cazul dosarul firmei de securitate „Dunărea” putea face lumină vis-a-vis de firma Crescent, procurorul Ovidiu Budusan de la Parchetul General va deschide o anchetă în jurul anului 2000, care însă potrivit fostului şef SIE Cătălin Harnagea va fi blocată de refuzul C.S.A.T. din acei ani de a clarifica arhivele. Să nu uităm că în perioada 2000-2004 P.S.D.-ul lui Ion Iliescu va guverna ţara, motiv pentru care comuniştii nou veniţi în gaşca puterii aveau nevoie de linişte pentru a fura în continuare din averea ţării, neinteresându-i câtuşi de puţin mizeria socială în care se scăldau conaţionalii lor, care vor fi astfel nevoiţi să-şi părăsească casele şi familiile, emigrând în masă în ţări precum Spania şi Italia. Şi nu sunt deloc puţini, doar vreo 2 milioane de români.

19. ACAPARAREA INDUSTRIEI STRATEGIGE A ROMÂNIEI CU AJUTORUL MASONERIEI BOLŞEVICE

Aşa cum toate sectoarele strategice, primordiale în economia Rusiei, industria petroliferă, Gazprom, industria nucleară, minele de uraniu, industria spaţială, sunt controlate de către grupul de la Dresda al ofiţerului KGB Vladimir Putin, tot astfel şi în România ofiţerii ruşi conduc şi controlează ramuri industriale strategice pentru industria de război.
Istoria preluării aluminiului românesc de cătreruşi începe imediat după Revoluţie. ALRO şi, ulterior, restul industriei de aluminiu au intrat treptat sub controlul unei grupări cum o spune foarte clar Bucovski a serviciilor ruseşti. În mediul de afaceri din metalurgie se ştia că tranzacţia face parte dintr-o strategie mai amplă de concentrare a întregii producţii de aluminiu din România într-o singură mână, astfel încåt să se poata dicta şi preţurile în funcţie de un anumit monopol care s-ar putea instaura pe piaţa românească de profil. Totul pleacă de la un singur nume: Marco. Marco de la Mark Rich, partenerul de afaceri al lui Soros. Interfaţă, Marco Internaţional este condusă de rusul Vitali Matsitski, la rândul său apropiat al lui Victor Pinciuk, ginerele fostului preşedinte ucrainean Leonid Kucima. Vitali Matsitski este şi proprietarul Grupului de firme Rinko, specializat în producţia petrolieră, şi are o avere estimată la peste 10 miliarde de dolari.
Firmele companiei Marco au înhăţat cam tot ce mişcă în zona strategică din Romånia. În 2004, la invitaţia ginerelui preşedintelui Leonid Kucima, Viktor Pinciuk, la Kiev a sosit întro vizită de două zile George Bush senior, care s-a întâlnit cu şeful statului şi cu membri ai guvernului. Deplasarea a avut menirea de a lustrui imaginea familiei Kucima. Ginerele acestuia, până nu demult un mediocru om de afaceri din Dnepropetrovsk, în prezent un prosper miliardar, intenţiona să-şi creeze o imagine internaţională în ajunul plecării socrului din fotoliul prezidenţial. Pinciuk a fost iniţiatorul şi altor vizite americane miliardarul George Soros şi politologul Zbigniew Brzezinski. Pinciuk a intrat în consiliul de susţinători al Internaţional Crisis Group introdus de Brzezinski, unde va fi coleg cu fostul secretar general al NATO, George Robertson, şi cu ex-şeful Fondului Monetar Internaţional, Stanley Fischer.
Mark Rich, adevăratul boss din spatele lui Frank Timiş şi Tender, partenerul lui Timiş, au fost parteneri şi cu Dick Cheney, vicepreş edintele american, proprietar şi la Halliburton, care se asociase la un moment dat cu cei de mai sus, încercând să preia Petrom. Petre Roman, a fost primul implicat în povestea aurului din Apuseni, a urmat fostul său prieten, Berceanu, cel care a avizat şi împins proiectul pe masa Guvernului, Alecsandru Sassu, alt suporter politic al afacerii aurului toţi aceştia sunt oameni politici, sau care au de-a face cu politica şi/sau servicii secrete. Servicii din Romånia, Rusia, Israel ş.a.m.d.
La începutul anilor ‘80, Mark Rich printr-una din firmele sale, Philip Brader’s, care a deţinut monopolul exporturilor de neferoase din România, a cumpărat toată producţia anuală de aluminiu şi cupru a României pentru a da un „tun“ în SUA. „Tunul“ i-a reuşit şi s-a umplut de mulţi bani.
Rich a revenit în anii ‘90 la Bucureşti încercând să preia Hotelul Athene Palace. Atât Rich, cât şi Timiş sunt adânc implicaţi şi în industria petrolului şi gazelor din România. Dar şi în spaţiul rusesc.
Timiş şi-a început în 1996 afacerile petroliere din Ucraina, iar Rich era la un moment dat cel mai mare dealer de aluminiu şi petrol din Rusia. La noi, acum, Timiş, prin Regal Petroleum, deţine cel mai important rezervor de gaze din România, după cel deţinut de Compania Romgaz. Regal are două licenţe de exploatare pe o arie care totalizează 10,388 km pătraţi.
Rich a jucat un rol important în operaţiunile ce au facilitat nomenclaturii Partidului Comunist menţinerea controlului asupra Rusiei şi a restului Uniunii Sovietice, după aşa zisa prăbuşire a conducerii comuniste. Nimic nu a forţat Partidul Comunist al Uniunii Sovietice să abandoneze monopolul său asupra puterii. De fapt, Partidul Comunist mai degrabă şi-a diversificat proprietăţile, decât să abandoneze monopolul“.
Datorită suprastructurilor pe care Rich şi colegii săi din KGB le-au creat, membri ai nomenclaturii comuniste au acaparat noua economie „privatizată“. Mark Rich a fost o componentă importantă în crearea economiei de partid invizibile a URSS“.
„Pe 23 august 1990, Nikolai Kruchin, directorul administrativ al Partidului Comunist Sovietic, a dat publicităţii un material intitulat «Măsuri de Urgenţă pentru organizarea activităţii economice comerciale şi exterioare a partidului» care presupuneau folosirea unor companii mixte cu Vestul pentru «a crea sistematic structuri ale unei economii de partid invizibile». Un an mai târziu, şeful KGB, Vladimir Kryuchkov, a emis un ordin prin care definea noua misiune a agenţiei ca fiind aceea de a apăra «reformele economice» împotriva noilor elemente criminale, în fapt apărarea economiei de partid invizibile. Până în 1992, conform lui Yasmann, cel puţin 80% din companiile mixte din Federaţia Rusă erau ori controlate, ori infiltrate de KGB“.
Hammer a fost primul om de afaceri occidental care a participat în companiile mixte controlate de KGB din Uniunea Sovietică. Supranumit „prinţul capitalist“ de către KGB, Hammer a servit loial interesele sovietice peste 70 de ani şi a devenit primul şi singurul capitalist american căruia a fost acordat Ordinul Lenin.
Vedem cum pornind de la istoria ALRO am decopertat învelişul unor combinaţii mult mai mari, desfăşurate la scară mondială. Oameni şi companii din Statele Unite şi din Rusia au în comun interese şi participaţii la diferite nivele. La noi, la o scară mai mică, „oamenii lui Ilici“ s-au întâlnit cu „oamenii lui Kucima“, care s-au întâlnit cu „băieţii lui Putin“, iar din toate aceste întâlniri a rezultat o Rusie mai trainică, mai puternică, mai înfiptă în România ca niciodată.
Serviciile de informatii au monitorizat, in ultimii doi ani, implicarea oligarhului Mihail Cernoi, ai carui oameni controleaza si RAFO Onesti in industria aluminiului din Romania. Astfel, ofiterii de informatii au identificat legaturile de afaceri ale lui Cernoi cu alti magnati din spatiul exsovietic, Vitali Machitski si Oleg Deripaska.
Potrivit unei note SRI din 2006 referitoare la fraţii Mihail şi Lev Cernoi, a existat o tentativă de preluare a întregii industrii a aluminiului de către grupul Ruskii Aluminii (Rusal), controlat de Deripaska. Acesta este rudă cu Boris Eltan, fostul preşedinte al Federatiei Ruse, şi a făcut afaceri cu Mihail Cernoi, ambii fiind veterani ai „războaielor aluminiului” din anii ‘90, soldate cu fraude şi asasinate de tip mafiot.
„Pe teritoriul României, (…) exista reprezentanti ai grupurilor economice ce aparţin sau au legături cu fraţii Cernoi, care au dezvoltat sau încearcă să dezvolte afaceri în România”, se arată în notă. E nominalizat grupul RINKO, proprietarul casei de comerţ Marco din Statele Unite, care, la rândul ei, controlează „perlele” industriei româneşti de aluminiu: ALRO Slatina, ALPROM Slatina şi ALUM Tulcea. Grupul RINKO este patronat de un alt oligarh, Vitali Machitski (52 de ani).
Practic, Cernoi are interese într-o amplă operaţiune de preluare a întreprinderilor româneşti din industria de profil. Ofiţerii SRI semnalau, anul trecut, intenţia Rusal de a prelua firmele din Slatina şi Tulcea. „Personaj important al crimei organizate rusoisraeliene”, Cernoi a profitat de situaţia politico-economică din Rusia anilor ‘90.
Unul dintre pionii grupului rusesc este Dan Victor Alesandru, fost secretar de stat în Ministerul Economiei şi Comerţului (MEC) până în august 2005. Alesandru fusese numit în funcţie din partea Partidului Conservator condus de Dan Voiculescu, din care face parte şi fostul ministru Codruţ Sereş.
Implicat în mai multe scandaluri cu bani publici, Dan Victor Alesandru este acum administratorul firmei Conef Gaz, controlată în proporţie de 70% de compania-mamă, Conef SA.
De la preluarea mandatului de preşedinte, Traian Băsescu a avertizat de mai multe ori asupra expansiunii ruseşti în România. Ţinta sa favorită din ultimul timp a fost colosul energetic Gazprom.
„Gazprom este mai eficient decât Armata Roşie în a demonstra dependenţa Europei de resursele ruseşti”, spunea, anul trecut, preşedintele. O altă afirmaţie a sa care a stârnit rumoare a fost aceea că Gazprom cumpăra acţiuni OMV în secret, ceea ce ar crea pericolul ca Petrom sa ajungă sub control rusesc. „Nu dorim să fim controlaţi de Rusia”, mai declara, recent, Băsescu, într-un interviu.

20. POLITICĂ, ENERGIE ŞI MASONERIE

Potrivit investigatiilor EVZ, campania electorala a PNL pentru alegerile locale din 2000 a fost organizata de firma B&C Consulting a lui Bogdan Buzaianu, omul din spatele Energy Holding, si a lui Corneliu Visoianu, mare maestru mason in Marea Loja a Romaniei.
Cel care a introdus firma B&C Consulting in sanul liberalilor a fost vicepresedintele partidului de la acea vreme si presedintele de astazi al PNL, Calin PopescuTariceanu.
Buzaianu si Visoianu au fost strategii campaniei electorale la alegerile locale in judetul Prahova, fieful lui Dinu Patriciu, bunul prieten al actualului premier. Tariceanu si Patriciu au incercat sa impuna firma pentru campania electorala la nivel national. Pentru ca nu au reusit, firma lui Buzaianu si Visoianu a ticluit strategiile politice ale liberalilor din cateva judete, printre care si Neamt.

„Prin noi insine!”

Cum a reusit B&C Consulting, o obscura companie, sa prinda un contract atat de important? Calin PopescuTariceanu ar fi propus sefilor partidului implicarea firmei lui Buzaianu&Visoianu in campania electorala la nivel national din 2000. Dupa mai multe discutii in interiorul partidului, nu s-a luat decizia asteptata de B&C Consulting. Astfel, firma lui Buzaianu si a lui Visoianu a fost nevoita sa se multumeasca cu alegerile locale din cateva judete.
Fostul presedinte al Partidului National Liberal in anul 2000, Valeriu Stoica, si-a amintit de Buzaianu, Visoianu si firma B&C Consulting. „Da, B&C Consulting a facut campania electorala pentru filiala Prahova a Partidului National Liberal”, ne-a declarat Stoica.
Surse apropiate conducerii liberale de la acea vreme ne-au declarat ca Visoianu s-a bucurat si de sustinerea lui Dinu Patriciu, seful liberalilor din Prahova. Potrivit acelorasi surse, Visoianu este un apropiat al lui Dinu Patriciu, cu care a colaborat o buna bucata de vreme la Institutul de Studii Liberale, infiintat si finantat de patronul Rompetrol.
Teodor Stolojan il cunoaste si el pe Visoianu, membru PNL de altfel, chiar daca nu stie despre implicarea acestuia in campania electorala din 2000. „Nu stiu amanunte despre campania facuta de B&C Consulting pentru ca eu abia venisem in partid in 2000. Imi amintesc ca acest domn Visoianu a venit la mine si mi-a propus sa intru intr-o loja masonica. I-am zis sa ma lase in pace cu prostiile!”, ne-a mai spus Stolojan.

Legaturi sudate

Mai multi tineri liberali, acum ajunsi in posturi caldute in administratia centrala, ne-au declarat sub protectia anonimatului ca au lucrat in 2000 pentru B&C Consulting la organizarea campaniei electorale a PNL. Pe cand erau studenti, acestia au lucrat pentru firma lui Buzaianu&Visoianu la recomandarea unui profesor de la Facultatea de Stiinte Politice.
Corneliu Visoianu a fost numit in 2006 general manager la Energy Consult Romania, o alta firma marca Buzaianu. Visoianu ne-a spus in scris ca „intelege” preocuparea EVZ pentru subiect, dar a refuzat sa ne dea raspunsuri, invocand faptul ca este plecat din tara: „Putem sa reluam aceasta tatonare, peste aproximativ doua saptamani”. Punctul de vedere al lui Bogdan Buzaianu nu poate fi prezentat deoarece acesta refuza sa discute cu EVZ.

Atacul lui Stoica

Calin PopescuTariceanu a raspuns intrebarilor EVZ, precizand fara echivoc prin purtatorul de cuvant ca „nu, nu a recomandat firma B&C Consulting pentru organizarea campaniei electorale a PNL pentru alegerile locale si parlamentare din 2000. Deciziile privind campania electorala au apartinut domnului Valeriu Stoica, seful campaniei electorale”.
Despre Corneliu Visoianu, Tariceanu stie ca „nu mai este de mult membru al PNL, si, din informatiile noastre, este posibil ca domnul Visoianu sa se fi inscris in PSD”.
Data fiind apartenenta mai multor membri PNL la loja masonica a lui Buzaianu, premierul Tariceanu a raspuns EVZ ca „nu este membru al Marii Loje a Romaniei”.
Valeriu Stoica a raspuns extrem de dur afirmatiilor facute de fostul sau coleg de partid: „O nerusinare! Domnul Tariceanu minte cum respira!”.
Stoica sustine si alte lucruri, de-a dreptul surprinzatoare: „Firma B&C Consulting, adica domnul Visoianu, a lucrat pentru PNL Prahova, iar domnul Tariceanu mi-a sugerat sa lucram cu ei la nivel national. Asadar, eu nu am semnat niciun contract cu B&C Consulting. Pe domnul Visoianu mi l-a recomandat domnul Tariceanu. In 2000, la alegeri, am vorbit de aceasta firma. Sa ne spuna domnul Tariceanu daca nu domnul Visoianu a facut si PR-ul la Petrom in 1997, cand el era ministru”.
Stoica a continaut tirul de acuzatii: „Tariceanu minte din nou, asa cum m-a mintit in particular de nenumarate ori. Au fost cazuri in care azi vorbeam cu dumnealui ceva, iar a doua zi, in public, spunea altceva decat ce ne-am inteles”.

Politica, energie si masonerie

Buzaianu si Visoianu sunt masoni si si-au infiintat propria lor loja in 2003, in care si-au distribuit cele mai importante pozitii de conducere. Bogdan Buzaianu este pro-mare mason in Marea Loja a Romaniei, condusa de marele maestru Corneliu Visoianu.
Marea Loja Nationala a Romaniei este o loja masonica disidenta, constituita in 2003, cu multi dintre „fratii” migrati la alte organizatii masonice, conduse de Eugen Ovidiu Chirovici si de Costel Iancu.
Sediul Marii Loje a Romaniei este in strada Edgar Quinet, numarul 7. La aceeasi adresa s-a aflat vechiul sediu al firmei Energy Holding, pana cand aceasta s-a extins foarte mult si s-a mutat intr-un adevarat palat, pe strada Paris, la numarul 24. Tot pe strada Edgar Quinet, numarul 7, figureaza si Fundatia Culturala Delta, al carei presedinte este tot Visoianu.
Marele maestru Corneliu Visoianu a semnat un pact de concordat, ceea ce inseamna o prietenie masonica, cu Loja Alpina din Elvetia, tara de adoptie a lui Buzaianu.
In Marea Loja a Romaniei mai este membru si Radu Boroianu, nasul de cununie al lui Calin PopescuTariceanu. Buzaianu si Boroianu au fost parteneri de afaceri in compania elvetiana B&C Consulting. Boroianu a facut lobby, potrivit fostului sef al Renel, Aurelian Leca, ca lui VA Tech, compania reprezentata de Bogdan Buzaianu, sa i se atribuie contractul de retehnologizare al Portilor de Fier 1.
Avocatul Doru Bostina, un apropiat al lui Buzaianu, alaturi de care a infiintat in 2000 Energy Holding, este si el membru al Marii Loje a Romaniei.

Cunostinte si relatii
Portile de Fier ca intre frati

Calin PopescuTariceanu se cunoaste cu Bogdan Buzaianu inca din 1997. Atunci, Tariceanu a avizat hotararea de guvern prin care VA Tech, compania reprezentata de Buzaianu, a primit fara licitatie retehnologizarea Portilor de Fier 1. Atribuirea contractului este anchetata acum de procurori pentru ca Hidroelectrica a platit peste 200 de milioane de euro, dar turbinele functioneaza la fel ca inainte de modernizare.
Intr-un interviu acordat EVZ, fostul director al Renel, Aureliu Leca, a declarat ca Radu Boroianu, fost amabasador al Romaniei in Elvetia, a facut lobby pe langa Tariceanu pentru Buzaianu.

„Mana moarta”
Privatizare intre prieteni

In 2005, Rompetrol, compania lui Dinu Patriciu, si Energy Holding, firma fondata de Bogdan Buzaianu, s-au intalnit la o privatizare cu miza mare: Termocentrala Midia, punct strategic in functionarea la parametri optimi a rafinariei lui Patriciu.
Licitatia pentru vanzarea CET Midia s-a tinut in 2005, sub bagheta magica a sefilor Oficiului Privatizarii din Ministerul Economiei, Dorinel Mucea, zis „Mana lui DIP”, si Mihai Catuneanu. Licitatia se anunta stransa: Rompetrol se batea cu Energy Holding, altfel spus, compania lui Patriciu „se batea” cu firma fondata de bunul sau prieten Buzaianu.
Oficiului Privatizarii a cerut pentru CET Midia 384 de miliarde de lei vechi (11 milioane de euro). Insa ambele firme inscrise la licitatie au considerat ca pretul cerut de stat este mult prea mare. Energy Holding si Rompetrol au refuzat sa oferteze, pana cand pretul a scazut la valoarea minima legala: 76,8 miliarde lei vechi (2,2 milioane euro). Si Rompetrol a castigat!
Conform legii, ultima etapa a procesului de vanzare consta in emiterea unei hotarari de guvern prin care sa se aprobe contractul de privatizare dintre statul roman si grupul de firme condus de Patriciu.
In sedinta de guvern din 27 octombrie 2005, Ministerul Economiei si Comertului, reprezentat de Codrut Seres, a introdus pe ordinea de zi documentul prin care se consfintea vanzarea CET Midia.

Macovei a refuzat sa semneze

Calin PopescuTariceanu a aprobat imediat, printr-o hotarare de guvern, cumpararea CET Midia de catre firma prietenului sau Dinu Patriciu, desi Ministerul Justitiei, condus de Monica Macovei, refuzase sa dea aviz de legalitate acestei tranzactii. Macovei a solicitat „clarificarea aspectelor cu privire la modul in care a fost stabilit pretul de vanzare al actiunilor”. Ministerul Justitiei a suspectat si rolul de mana moarta al Energy Holding la licitatie.
Grupul Rompetrol a dat in judecata statul roman cerand daune de jumatate de miliard de lei vechi pentru fiecare zi intarziere pana la punerea in posesie.
Rompetrol a comunicat EVZ ca „din motive total straine Grupului Rompetrol, nici pana in prezent nu a fost semnat contractul de vanzarecumparare a actiunilor, ca urmare a nepublicarii, in Monitorul Oficial, a hotararii adoptate in octombrie 2005”.
Compania lui Dinu Patriciu considera ca publicarea hotararii in Monitorul Oficial ar pune capat procesului in care Rompetrol cere daune de 500 de milioane de lei vechi pe zi.

Cine este consultantul?

B&C Consulting a fost infiintata in iunie 1997 de Bogdan Nicolae Buzaianu si de Corneliu Silviu Zugravu Zamfirescu. Acesta din urma avea sa-si schimbe numele in 1999 in Corneliu Visoianu. Firma are sediul pe strada Edgar Quinet, la numarul 7, acolo unde se afla sediul Marii Loje a Romaniei, condusa de acelasi cuplu de afaceri Buzaianu&Visoianu. La aceeasi adresa a figurat vechiul sediu al Energy Holding.
Partile sociale ale firmei erau impartite echitabil, 50a fiind detinute de Buzaianu, 50a de Visoianu. Anul campaniei electorale nu a fost deloc profitabil pentru B&C Consulting. Firma a avut 20 de angajati si un profit de circa 40.000 lei vechi. Buzaianu s-a retras din companie in aprilie 2002, potrivit Registrului Comertului, Visoianu ramanand asociat unic. Firma este si acum in functiune.

21. ION BASGAN, UNUL DINTRE LIDERII MASONERIEI, ACUZAT CA A FOST INFORMATOR AL SECURITĂŢII

Ion Basgan este fiul inventatorului cu acelaşi nume. Face parte din Marea Lojă Naţională din România, condusă de Eugen Ovidiu Chirovici, fiind membru în Marele Consiliu. A fost unul dintre contracandidaţii lui Chirovici pentru funcţia de Mare Maestru, beneficiind de cea mai mare susţinere financiară. In legislatura 1992-1996 a fost deputat din partea PNL Câmpeanu, iar după fuziunea dintre acest partid şi PNL a devenit membru în Biroul Executiv Central. Basgan afirmă ca a fost verificat de CNSAS la alegerile din 2000 şi a fost găsit curat.
Intrebând însă la CNSAS, am aflat cu surprindere că lucrurile nu stau deloc aşa, iar Basgan nu a fost verificat din simplul motiv că PNL Câmpeanu nu a trimis în timp util listele de candidaţi. Prosper om de afaceri, Ion
Basgan este acţionar majoritar la firma Double T Turism Transport din Bucureşti, la care deţine 45% din acţiuni. Pentru că avea certitudinea asupra identităţii informatorului, Calotă a cerut CNSAS deconspirarea acestuia. Prima oară, pe 12 iunie 2001. Aşteptarea a durat peste un an, iar în răspunsul primit de la CNSAS se precizează că nu s-a putut ajunge la nici o concluzie din cauza faptului că datele sunt incomplete,” iar arhiva nu este în posesia noastra”. Asta înseamnă, de fapt, că SRI nu trimisese eventualul dosar de reţea al informatorului
“Teodorescu Ion”. Mai trece un an. Ajuns la exasperare, în decembrie 2003, Calotă face o nouă cerere prin care solicită CNSAS să verifice dacă Basgan a făcut sau nu poliţie politică.
Colegiul l-a audiat pe Basgan în data de 12 februarie 2004. Nu s-a ajuns la vreo concluzie. Nici nu ar fi avut cum, pentru că SRI nu a trimis CNSAS nici un fel de documente suplimentare. Adică în continuare nu a furnizat dosarul de reţea al infomatorului cu nume de cod “Teodorescu Ion”. Care, aşa cum arată documentele din dosarul Calotă, trebuie să existe pe undeva, prin sertarele şi arhivele SRI. Dar ce motiv ar avea SRI să faca lumină în acest caz? Basgan nu-i fitecine, este unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri, este în conducerea PNL. Se află în fruntea Masoneriei române, care mai nou a devenit atât de dragă puterii politice, Marea Lojă Naţională fiind declarată obiectiv de interes public. Deci şi Basgan. Iar răspunsul aşteptat de Calotă intra, probabil, la categoriile secrete de stat şi interes naţional. Există altă explicaţie? Dacă da, ing. Calotă arde de nerăbdare s-o audă.
În 2001, Sebastian Calotă a fost chemat la CNSAS să-şi vadă dosarul întocmit de fosta Securitate. Când a deschis dosarul de obiectiv “Calatorul”, sa albit la faţă. “Tânăra care stătea cu mine în sala de lectură a crezut că mi s-a făcut rău. Nu puteam sa spun decit “apă, apă”. Mă uitam şi nu-mi venea să cred. Basgan ăsta a turnat toate minciunile de pe lume despre mine”. Calotă nu are nici cea mai mică îndoială că ing. Basgan Ion, luat în studiu pentru recrutare în iulie 1974, este unul şi acelaşi cu informatorul “Teodorescu Ion”. Mai ales că unele din lucrurile relatate în rapoartele ofiţerului de securitate nu le putea cunoaşte decât Basgan, pe care l-a apucat cam în acea perioadă o dragoste subită faţă de Calotă. “Mă trezeam cu el la mine în birou, uneori asteptându-mă acolo toată ziua. Când am primit invitaţia din partea firmei Almex de a merge în Suedia, pentru a vedea nişte aparate de taxare, el a fost singurul care a văzut-o, fiind la mine în birou. Nimeni altcineva nu a ştiut de ea pentru că eu, cunoscând încurcăturile pe care le aveam cu Securitatea, am rupt imediat invitaţia”.
Sebastian Calotă afirma că delaţiunile lui Basgan i-au ruinat viaţa. Luat la ochi de Securitate, în 1984 i se inscenează un dosar penal. “Intr-o dimineaţă au venit la mine nişte ofiţeri de la Miliţia Economică şi m-au ridicat. Timp de trei zile, în anchetă nu eram întrebat decât ce am vorbit cu Dragotescu în Germania, de unde îl cunosc şi dacă voiam şi eu să fug din ţară. După care, vâzând ca nu am ce să spun, mi-au facut dosar penal pentru “luare de mită pe baza de martori denunţători”. Adică au fost aduşi cinci martori, toţi şefi de compartiment din Autobaza de Călători, care au fost puşi să scrie că mi-au dat mită produse alimentare, carne, ouă, vin. Nu a existat nicio altă probă în afara acestor declaraţii. Nu au fost confruntări şi nici vreun flagrant”. Calotă a fost condamnat la şase ani de închisoare, din care a facut trei.” “Între timp, soţia m-a părăsit, securiştii spunându-i despre mine tot felul minciuni, ca sunt încurcat cu altele, că am un copil din flori. Viaţa mi-a fost distrusă”.
După ce şi-a văzut dosarul de urmărire, Calotă nu a avut decât un singur gând: să afle de la Basgan de ce l-a turnat. “Nu voiam decât să-l intreb, băi nenorocitule, de ce mi-ai stricat viaţa”?. A avut două întâlniri cu Basgan, în care acesta nu numai ca nu a recunoscut nimic, dar la acuzat ca “umblă cu făcături”.
Sebastian Calotă şi Ion Basgan, ambii ingineri la Întreprinderea de Transport Auto, au fost ani de zile colegi de serviciu. Când şi-a cerut dosarul de la CNSAS, Sebastian Calotă a descoperit cu oroare ca fostul coleg îl turnase la Securitate. Deşi a cerut CNSAS săi precizeze dacă Ion Basgan a fost informator al Securităţii dacă a facut sau nu poliţie politică, Sebastian Calotă încă mai aşteaptă un răspuns. Acum Ion Basgan este unul dintre şefii Masoneriei Române, mare om de afaceri şi liberal de frunte. Să fie acesta motivul pentru care nu se face lumină in acest caz?
Totul a pornit de la nişte fotografii făcute în Germania, în care inginerul Sebastian Calotă a fost surprins ţinându-se cu mâinile de cap. Scena se petrecea în 1973 pe aeroportul din Koln, iar fotografia a fost făcută de “transfugul Dragotescu”. Iar când te ţii cu mâinile de cap inainte de a te sui în avionul care trebuie să te ducă în ţară, evident, nu poti exclama decât “ah, iar trebuie să mă întorc în raiul comunist”. Aşa a fost informată Securitatea, pentru că pozele, împreună cu o turnătorie, aici au ajuns. Pe masa unui ofiţer care a dat dispoziţie să se deschidă un dosar de urmărire informativă. Care, cum altfel, a fost botezat “Călătorul”.
Securitatea a trecut la treabă şi în jurul lui Sebastian Calotă a început cu migală să se ţeasă reţeaua informativă. S-a trecut la racolarea ing. Basgan Ion, expert tehnic în cadrul Întreprinderii de Transport Auto Bucureşti. Iată ce se spune în Raportul din 3.08.1974, întocmit de mr. Pop Octavian: “La data de 25 iulie 1974, am contactat pe ing. Basgan Ion, luat în studiu în vederea recrutării ca informator. Aducând vorba despre ing. Calota Sebastian, director tehnic la ITA Bucureşti, acesta mi-a spus că a aflat de la ing. Costache, şeful Autobazei nr. 3 Călători, faptul că în luna iulie 1973, când ambii erau plecaţi în RFG, ing. Calotă Sebastian a părăsit hotelul unde erau cazaţi şi a plecat singur în oras. Ing. Costache bănuieşte că ing. Calotă ar fi mers în vizită la transfugul Dragotescu, de profesie medic…”.
Informaţii interesante, dar insuficiente. Aşa că are loc o altă întâlnire, menţionată într-un “Raport privind discuţiile purtate cu ing. B.I. la întâlnirea din data de 8.08.1974”, care a avut loc “la domiciliul candidatului”. Deşi Securitatea era interesată de tot ce mişca în respectiva întreprindere şi cerea date şi despre alţii, candidatul este tras de limbă în principal despre Calotă, căruia între timp i se retrasese dreptul a mai pleca în străinatate şi se punea chiar problema de a fi înlăturat din funcţie.
Cerându-i-se amănunte în legătură cu modul de viaţă al ing. Calotă Ion, la relaţiile dintre acesta şi soţie, candidatul a spus ca nu a fost decit o singură dată la ing. Calotă în casă, anul trecut, dar are impresia că acestuia îi e oarecum teamă de soţie, după care urmează o serie de amănunte despre cei doi, pe care din decenţă le trecem sub tăcere. Următoarea întâlnire cu candidatul este fixată pe 15 august. Ea are loc la data stabilită, dar acum candidatul are numele conspirativ “Teodorescu Ion”, discuţia axânduse pe chestiuni legate de serviciu.
Aşa cum reiese din următorul raport, din 31 august, “informatorul Teodorescu Ion” a primit instrucţiuni despre ce trebuie să discute cu Calotă, mai exact dacă s-a întâlnit cu Dragotescu, care între timp venise în vizită în ţară. Ing. Calota i-a spus că este necăjit că i s-a făcut din nou reclamaţie că s-a întâlnit cu Dragotescu. Întrebându-l cum s-au petrecut lucrurile, sus-numitul i-a spus informatorului că dr. Dragotescu a fost de două ori cu maşina la reparat la SIRA…
Într-un ultim raport datat ianuarie 1975, informatorul este întrebat dacă a rezolvat sarcinile date anterior în legătura cu Calota. Le-a rezolvat şi nu prea, pentru că inginerul fusese ocupat cu reorganizarea întreprinderii şi cu o cercetare începută de procuratură. Cel puţin aşa susţine “Teodorescu Ion“: “Calotă Sebastian a fost invitat la Procuratura Generală şi cercetat sub învinuirea de a fi intenţionat să ramână şi el în străinătate ori pentru omisiune de denunt“. Ceva mai precaută în cazul lui Calotă, care era membru de partid şi deţinea o funcţie de conducere la ITA, Securitatea verifica spusele lui “Teodorescu Ion“ şi constata că era o dezinformare crasă.
Basgan susţine că asupra lui au existat trei tentative de racolare, în 1961, 1970 şi 1986, toate refuzate. “Cea din 1986 a fost mai groasă, au simulat o anchetă penală de trafic de înfluenţă şi m-au dus la Poliţia Capitalei, la etajul doi, unde m-au ţinut de dimineaţa până seara legat de calorifer, mi-au spus să vorbesc acasă, să-mi aduca hainele, că mă arestează. Imi cereau să devin informatorul lor, acesta era singurul lor mobil. Am refuzat categoric“.
Basgan insistă asupra celei de-a treia tentative de racolare pentru a demonstra că cea din 1974 nu există. Mai exact, spune Basgan, dacă ar fi fost deja racolat ca informator în 1974, cum par să ateste documentele din dosarul lui Calotă, ce rost ar mai fi avut racolarea din 1986? Logic nu ar mai fi avut, deşi practica Securităţii sfida de multe ori logica. Cu condiţia ca racolarea din 1986 chiar să fi avut loc. Cum nu ştim, iar de verificat numai SRI poate şti unde, nu rămâne decât cuvântul lui Basgan. Citind documentele, Basgan spune că habar n-are despre cele relatate acolo. “Bazaconii, maiorul Pop nu a fost niciodată la mine acasă, totul e ireal, nu stiu nimic despre deplasarea lui Costăchescu în RFG, nu-mi spunea el mie treburile astea, că ala a facut, a dres“. Pe de o parte, nu ştie nimic, iar pe de alta, Basgan neagă însăşi autenticitatea documentelor din dosarul lui Calotă, deşi acestea provin din arhiva CNSAS. “Nişte făcături, ce, parcă eu nu pot sa fac niste chestii din astea, să arunc în gura cuiva tot felul de… doar ştitţi că asta era metoda“. In plus, “făcăturile“ nu au nicio legătură cu persoana lui. Deci rapoartele ofiţerilor sunt mincinoase cap-coadă.
Indoielile sau chiar întrebările sunt interzise, iar când ele totuşi apar, Basgan devine nervos.

22. IOSIF CONSTANTIN DRĂGAN, PROTECTORUL DIN UMBRĂ AL MASONERIEI REVOLUŢIONARE

Prof. univ. dr. Josif Constantin Dragan s-a născut în localitatea Lugoj. După absolvirea Universităţii de Drept din Bucureşti, în anul 1938 obţine o bursă de studii din partea statului italian, continuându-şi pregătirea postuniversitară la Roma, devenind unul din discipolii preferaţi ai eminentului profesor Giorgio Del Vecchio, ale cărei celebre “Lecţii de Filozofie Juridică” vor fi traduse şi în limba româna de Prof. univ. dr. Josif Constantin Dragan.
Tot în această perioadă: 1941 – intră în afaceri, orientându-se spre „lumea petrolului” creează un puternic spaţiu comercial sub emblema Butan-Gas, ce devine una dintre cele mai prestigioase intreprinderi în domeniu. Concomitent Prof. univ. dr. Josif Constantin Drăgan desfaşoară o semnificativă activitate culturală. Se număra printre primii promotori ai Uniunii Europene, editând de la începutul anilor 1950 şi până în prezent „Buletinul European”, publicaţie prin intermediul căreia se pronunţa constant pentru construirea unei Federaţii Europene, în care fiecare stat să-şi prezinte identitatea, dar care să reprezinte, în acelaşi timp, o piaţă de desfacere caracteristică unui consum de masă.
De peste patru decenii Prof. univ. dr. Josif Constantin Drăgan conduce activitatea Fundaţiei Europene care îi poartă numele, având sedii în România, Italia, Spania, Franţa, Grecia. După 1990, Prof. univ. dr. Josif Constantin Dragan s-a implicat activ în economia româneasca şi in domeniul publicistic, punând bazele Butan-Gas România, infiinţând tipografia FED Print, fondând editura “Europa Nova”, Radioteleviziunea “Europa Nova” şi gazeta “Naţiunea”, săptămânalul “Redeşteptarea” din Lugoj şi cotidianul “Renaşterea Bănăţeană” din Timişoara.
În prezent, pe meridianele lumii, societăţile create de Prof. univ. dr. Josif Constantin Drăgan asigură peste 40.000 de persoane. Sumele pe care le alocă anual pentru sponsorizări, acte de caritate, monumente şi contribuţii culturale se cifrează la sume impresionante. European convins, Prof. Drăgan a contribuit semnificativ, în acest sector, la dezvoltarea şi la realizarea idealului de Europă Unită nu doar economic ci mai ales cultural, luptând în cele mai importante Tribunale pentru afirmarea şi recunoaşterea “Europei adevărate”, care se întinde de la Oceanul Atlantic până la al 30° meridian, unde începe Eurasia. Este un precursor al extinderii Uniunii Europene, angajânduse, încă de la începutul aventurii comunitare în anii 50, pentru recompunerea Europei, în unitatea sa, între partea occidentală şi cea orientală.
Covins că unitatea culturală a vechiului continent trebuie să se realizeze chiar şi prin unitatea bisericilor, Prof. I.C. Drăgan a acţionat în direcţia răspândirii caracterului ecumenic organizând conferinţe şi tratând cu cele mai înalte personalităţi ale Bisericii Catolice şi Ortodoxe. Printre prieteniile sale din acest domeniu, le amintim pe acelea cu Cardinalul Casaroli, Secretarul de Stat Vatican, Eugène Tisserant, Decanul Colegiului de Cardinali, cu Patriarhul Ecumenic Athenagoras, cu Mitropolitul Meliton din Calcedonia şi astăzi cu Patriarhul Bartolomeu.
Un rol asemănător a avut nu doar pentru dialogul dintre religiile creştine, ci şi între marile religii monoteiste. În 1967 în Italia şi în 1968 în Spania, în fermecătoarea Palma di Mallorca, Prof. Constantin Drăgan a dat viaţă Fundaţiei Europene Drăgan, dezvoltându-se prin crearea de filiale în diverse capitale şi oraşe europene. Sarcina Fundaţiei Europene Drăgan este aceea de a favoriza răspândirea culturii, în diverse forme şi manifestaţii, ca un factor important pentru unificarea Europei.
Printre numeroasele recunoaşteri la nivel internaţional primite de Prof. I. Constantin Drăgan amintim titlurile de ”Cavaler di Gran Croce” în meritul Republicii Italiene (cea mai mare distincţie italiană), Cavaler al Ordinului ”Regelui Constantin din Grecia”, ”Gran Croce” al Ordinului Cavaleresc din S. Giorgio di Borgogna, Cavaler al Ordinului Costantiniano, Mare Arhonte Prelat al Bisericii Ecumenice Ortodoxe din Constantinopol în afară de Eutynos de aur de Relaţii Publice din Atena, Diploma de merit de 1ª clasă cu Medalia de Aur a Ministerului Învăţământului Italian, Medalia de Aur de Merit European (Luxemburg) şi Premiul European ”Lorenzo il Magnifico” (AIM Florenţa).
Iosif Constantin Drăgan este cel mai bogat român, iar averea sa colosală a fost facută în afara României. La cei 90 de ani ai sai, Dragan are o avere estimata de revista „Capital” la aproximativ 800 de milioane de dolari. De altfel, Iosif Constantin Drăgan figurează şi în prestigiosul top Forbes. Se pare însă că averea lui ar depăşi această sumă. Miliardarul nu a beneficiat de acea mediatizare excesivă pe care au avut-o colegii săi de clasament. Pentru multă lume, Iosif Constantin Drăgan a fost până la momentul publicării topului un istoric, cu numeroase opere de succes, iar pentru altii, un ilustru necunoscut.
Sunt puţine lucruri care se cunosc despre el. Există însă altele care sunt inaccesibile multora. Lucruri legate de viaţa sa, de afacerile sale, care sunt cunoscute de un grup restrâns de persoane şi care vor să ţină aceste aspecte câtmai ascunse, atât opiniei publice cât şi presei.
Una din marile societăţi ale lui Drăgan este Butan Gas şi, se pare că scopul celor care-l dirijează şi influenţează pe miliardar este să pună „gheara” pe această afacere. Dar nu numai. De asemenea, potrivit anumitor surse, nu este exclus ca oamenii care controlează existenţa lui Drăgan să fi impus anumite persoane şi în stafful conducerii trustului Butan Gas şi să încerce să acapareze sută la sută afacerea.
Istoria recentă a lui Iosif Constantin Drăgan este legată de Daniela Veronica, fata generalului Guşe, fostul şef al Marelui Stat Major al Armatei. În urma cu câţiva ani, în anturajul miliardarului, care se apropia atunci de 90 de ani, cineva a introdus-o pe fiica generalului Guse. La scurt timp, Drăgan s-a căsătorit cu fiica fostului şef al Marelui Stat Major cu care a avut doi copii gemeni. Mariajul cu fiica generalului Guse a coincis în mod straniu cu momentul în care majoritatea prietenilor şi colegilor săi se stingeau din viaţă.
Grav este însă faptul că dispariţia vechilor prieteni şi colegi a însemnat şi apariţia în jurul lui Drăgan a unor noi personaje. Care au fost plasate in preajma celui mai bogat roman chiar de catre sotia sa. Fiica fostului şef al Marelui Stat Major al Armatei a fost cea care a făcut posibilă înlocuirea oamenilor vechi, care au stat mereu lângă Drăgan, cu unii noi despre care nimeni nu ştie aproape nimic.
Se ştie însă că noul şef de cabinet al lui Iosif Constantin Drăgan este nimeni altul decât fostul şef de cabinet al generalului Guşe. Schimbările, ordonate din câte se pare de anumite grupuri de interese de la Bucureşti, nu au vizat numai personalul care se afla în jurul istoricului. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi la fundaţia Europeană Drăgan de la Milano. Vechiul personal a fost destituit şi înlocuit cu oameni necunoscuţi care nu au nici o legătură cu studiile de istorie promovate de respectiva fundaţie.
Cine a propulsat-o pe fiica generalului Guse în anturajul lui nu se cunoaşte, însă se bănuieşte.Cert este că femeia nu reprezintă decât vârful de lance al unei „echipe” care ştie foarte bine ce vrea. De peste doi ani, aceasta „echipa” îl ţine pe Drăgan într-o izolare totală.
În timpul guvernării comuniste, Iosif Constantin Drăgan a avut acces nelimitat la cabinetele de lucru 1 şi 2 ale soţilor Ceauşescu, unde prezenta cuplului dictatorial diverse strategii de marketing cu aplicabilitate în domeniul militar.
România socialistă avea nevoie urgentă de o piaţă sigură de desfacere a produselor sale militare, iar acest lucru nu putea fi realizat decât prin iniţierea unor contacte înalte în cercurile occidentale.
Pentru Italia, de aceste contacte s-a ocupat I.C. Drăgan, care în scurt timp de la solicitarea serviciilor secrete româneşti, a dezvoltat un adevărat sistem relaţional cu ajutorul masoneriei italiene, mai precis al renumitei loji P.2 (Propaganda Duo) condusă de controversatul Liccio Gelli, omul ruşilor.
Prin „fraţii” săi masoni, Liccio Gelli va intermedia vânzarea armamentului produs în România către ţări din Africa şi Orientul Mijlociu. După 1990, aceste operaţiuni acoperite au fost preluate de către Societatea Pinto şi dezvoltate în România prin intermediul masoneriei române, cu sprijiul lui I.C. Drăgan, Ion Iliescu, Costel Iancu, Adrian Năstase, Ioan Talpeş, Mihai Pelin, Victor Babiuc, Dan Voiculescu şi Constantin Rotaru.

23. ELITELE DE PRADĂ ALE M.L.N.R.

Orice instituţie respectabilă, publică sau privată, care funcţionează într-o societate civilizată, trebuie să se evalueze periodic şi să clarifice tuturor celor care sunt martori ai acţiunilor ei, câteva lucruri: care îi este rolul, care îi sunt scopurile, pârghiile pe care le foloseşte, utilitatea demersurilor ei şi cât este de adaptată cu realitatea timpului parcurs.
Pentru atingerea acestui deziderat, un rol extrem de important va trebui asumat de elitele româneşti. De a transfera, prin intermediul unei clase mijlocii aflată în vizibilă creştere, restului poporului, parte din forţa şi prestigiul ei. Al elitei. Al elitelor. Avem nevoie imperioasă de modele.
Care, cine, cum ? Nu putem să ne lăsăm păsăliţi la infinit de notorietatea unor vedete masonice, cum ar fi Eugen Ovidiu Chirovici şi compania. Generaţia masonică de care avem nevoie, nu este ceea ce are în acest moment România.
În acest balon de săpun purtând marca M.L.N.R. și-au găsit sensul existenţei tot felul de „specialişti”, „analişti”, sociologi, făcători de sondaje, jurnalişti imberbi, directori de programe ale unor ONG-uri cu nume bombastico-academice, plini de aere şi de discursuri savante, care nu au un alt rost, decât acela de a „părea” că spun ceva important. Încercând să semene cu mai „vârstnicele” lor modele, dar fără a beneficia de talentul acestora, tânăra societate masonică din România se chinuie să vorbeasca alambicat, să dea citate care nu-i fac neapărat suspecţi de cultură, într-un cuvânt „să pară” serioşi. Să fie luaţi în serios de „patronii” lor intelectuali de vecini, de colegi, de prieteni şi eventual chiar şi de „gagici”.
Spre deosebire de veteranii civismului masonic românesc, care au condamnat public, din exil, comunismul, idolul lor actual, masonul Eugen Ovidiu Chirovici se codeşte să facă acest gest de mare încărcătură simbolică, poziţionânduse, imparţial ca tot masonul român, de partea stângă a eşicherului politic.
Nu se poate ca să strâmbăm din nas la teme şi subiecte grave şi să acordăm în schimb un credit exagerat la tot felul de nimicuri care ne copleşesc imaginarul realităţii cotidiene. Statul „lăturiş” şi boicotarea istoriei, strecuratul pe sub istorie, descurcăreala, neîncrederea endemică în lege şi autorităţi, inteligenţa pusă să pistoneze în folosul şmecheriei lucrative au creat un fel de a fi şi un mod de a funcţiona, greu de schimbat peste noapte. Iar masoneria română, tributară trecutului comunist, a contribuit din plin la eradicarea elitismului real, occidental, care începea să prindă rădăcini, firave, după anii 90, pe plaiurile mioritice.
Şi uite aşa, elitismul comunist a dat naştere unei întregi generaţii de elite masonice, de tip revoluţionar, care se recunoşteau reciproc prin acordarea de diplome care de care mai „fiţoase” şi pline de încărcătură masonică, simbolică evident. Ca şi înaintaşii lor comunişti care-şi licenţiau la ordin activiştii de partid, masonii români din tânăra generaţie şi au trimis ucenicii la şcolile şi facultăţile de ei înfiinţate, pentru a le completa acestora studiile şi lor conturile bancare. După care urma un masterat şi apoi un doctorat şi gata elita! Deşi în viaţa lor nu au citit mai mult de trei cărţi serioase, au reuşit totuşi să se „împăuneze” cu titluri şi onoruri „simandicoase”. Şi-au dat medalii între ei, pe care ulterior unii le vindeau la consignaţie pentru a-şi achita cotizaţia în lojă sau şpriţul la agapele fraterne.
Distrugerea elitelor intelectuale de către nazism şi comunism a dus la dezastre inimaginabile. Elitele sunt absolut necesare într-o societate democratică şi depinde de noi toţi cum vom şti să le utilizăm şi să le valorificăm. Dispreţul masoneriei bolşevice faţă de adevăratele elite este un drum periculos şi plin de capcane. Cu riscuri mari şi note de plată adunate în timp, extrem de ridicate.
Indiferenţa masoneriei, mai puţin vizibilă, în mersul unei societăţi, este la fel de periculoasă ca şi „revolta maselor”. Discrepanţa dintre elita românească şi „masele de masoni ai muncii” este încă suficient de mare ca un dialog fertil şi o diseminare biunivocă a „interesului naţional” să fie corect percepute.
Exemplu în acest sens o dau „masele de fraţi” care s-au înregimentat şi şcolit în masoneria lui Chirovici, trudind din greu să încalce legea ţării, pentru a le spori averile şi mării puterea călcând peste cadavre pentru atingerea interesului personal care niciodată nu a coincis cu cel naţional.
Particularitatea este că lojile masonice româneşti, de tip clan, sunt alcătuite din oligarhi, adică din potenţaţi apţi a proteja şi astfel a controla şi utiliza o clientelă de proletari ai tranziţiei. Dimensiunile clientelei dau dimensiunile puterii oligarhului. Oligarhii masoni au în comun doar prezentul coagulat în jurul luptei pentru obţinerea, împărţirea şi păstrarea puterii. Trecutul (de uitat) şi viitorul (incert) sunt diferite. Unii sau îmbogăţit mediind vânzarea de bunuri voluptorii pe o piaţă brusc deregularizată şi invadată de producători străini. Alţii, din speculaţii imobiliare. Alţii din privatizări frauduloase operate în domenii rentabile. Alţii din operaţiuni bancare dubioase. Alţii din afaceri cu armament realizate pe „spatele” statului român. Alţii din afaceri cu petrol şi massmedia. Alţii şi-au alimentat pur şi simplu conturile din banii publici, eliberând la schimb facturi fiscale pentru nişte prestări servicii neefectuate. Alţii şi-au însuşit cei 4 miliarde de dolari aflaţi în conturile externe bancare deschise pe numele dictatorului Ceauşescu sau a firmelor de comerţ exterior patronate de partidul comunist.
Ce „mama măsii” că doar era avuţia ţării şi era păcat să se piardă prin „străinătăţuri”o asemenea pleaşcă de bani. Dar de ce nu au revenit aceşti bani poporului şi s-au oprit în buzunarele oligarhilor comunişti, în frunte cu Ion Iliescu??!! Simplu ca bună ziua, poporul român este mult prea ignorant pentru a merita să aibă parte de bunăstare. Poporul român este bun de folosit doar ca masă de manevră la alegeri şi ca forţă de muncă ieftină pe plantaţiile oligarhilor comunişti. Aţi vrut elită? Luaţi masonerie pe pâine prăjită! Eliberarea lojelor din prizonieratul acestor „elite de pradă” este cheia normalizării sistemului masonic românesc.
Şi cum masonilor români le place să se laude, în presă sau în emisiuni televizate, cu trecutul istoric al înaintaşilor lor din perioada paşoptistă sau cea interbelică, pe buzele lor „umblând” nume precum Nicolae Bălcescu, Ion Brătianu, Alexandru Ioan Cuza sau Mihail Sadoveanu, ne întrebăm cu sfială cine or fi urmaşii acestora, în plan masonic evident.
Şi în felul acesta am ajuns la întocmirea unei liste cu numele reprezentative ale M.L.N.R. care au făcut „istorie” în această scurtă perioadă de timp şi care se consideră, spun ei, urmaşi de drept ai masoneriei interbelice care au pus umărul la construcţia României Mari. Citiţi şi vă minunaţi popor român, de câtă onoare aveţi parte, de câtă speranţă vă puteţi umple fiinţa şi de cât de liniştiţi veţi fi atunci când sunteţi reprezentaţi în plan naţional şi internaţional de către aceste „elite de pradă” din curtea M.L.N.R.

1. Eugen Ovidiu Chirovici, primul Mare Maestru din istoria masoneriei universale care a reuşit performanţa de a subordona în totalitate masoneria română oligarhilor politici obedienţi Kremlinului;
2. Constantin (Costel) Iancu, mason evazionist, delapidator şi traficant de armament;
3. Şerban Mihăilescu zis şi „Niki Şpagă”, mason penalist, specializat în operaţiuni de corupţie şi trafic de influenţă;
4. Dinu Patriciu, mason penalist, ce a primit accesul la câmpurile petroliere ale Libiei cu sprijinul direct al serviciilor secrete ruse;
5. Bebe Ivanovici zis şi Baronul de Ilfov , fost sculermatriţer, devenit între timp membru marcant al P.S.D. şi mason penalist;
6. Florentin Scaleţchi, bişniţar de legitimaţii comisar O.A.D.O. specializat în acte de corupţie şi trafic de influenţă, mason penalist;
7. Victor Babiuc, mason traficant de armament;

8. Doru Ioan Tărăcilă, mason contrabandist implicat în operaţiunea „Jimbolia”;
9. Gheorghe Florea zis şi Fulgerică, mason penalist specializat în operaţiuni de contrabandă cu băuturi alcoolice, evaziune fiscală şi trafic de influenţă;
10. Dan Voiculescu alias agentul Felix, delapidator specializat de securitatea română în operaţiuni de ascundere a fondurilor financiare guvernamentale în străinătate şi şef politic al masonilor bolşevici din România;
11. Genică Boierică zis şi baronul alcoolului din Craiova, mason penalist specializat în operaţiuni de evaziune fiscală şi trafic de influenţă;
12. Ioan Potoroc, finul lui Bebecertificat, mason penalist specializat în trafic de cocaină;
13. Cristian Popescu zis şi Piedone, masonul justiţiar spaima pieţarilor sectorului 6;
14. Nicolae Mischie zis şi baronul de Gorj, mason penalist;
15. Ovidiu Tender, mason penalist specializat în operaţiuni de evaziune fiscală, trafic de influenţă şi contrabandă cu produse petroliere;
16. Triţă Făniţă, mason penalist, specializat în operaţiuni de contrabandă cu produse agricole şi trafic de influenţă;
17. Sorin Simion, doctor mason penalist, însărcinat în timpul guvernării P.S.D. cu colectarea „şpăgilor”de la medici şi acuzat în prezent de plagiat a lucrării sale de doctorat;
18. Copcă Narcis, un doctor mason pupincurist, alcoolic, afemeiat şi şpăgar, corupt până-n măduva oaselor, s-a folosit de poziţia pe care a deţinut-o în Asociaţia Naţională de Sănătate şi respectiv Asociaţia Spitalelor din România, pentru a obţine prin trafic de influenţă, fraţilor din M.L.N.R. Şi P.S.D. care deţineau firme de prestări servicii, contracte frauduloase cu spitalele din Bucuresti.
19. Alexandru Bittner, oficial om de afaceri şi finanţator al familiei Năstase, iar neoficial agent israelian cu penetrare la toate nivelurile statului român.
20. Sorin Beraru, inculpat în mai multe dosare penale, este cel mai celebru infractor mason din România, prin fraudă acaparând şi devalizând multe întreprinderi româneşti, pe care le-a stors de fonduri uriaşe ce au părăsit România, ca şi el.
21. Ristea Priboi, în prezent mason venerabil penalist, iar în trecut ofiţer securist la „externe” (D.I.E.) însărcinat de către regimul comunist cu organizarea unor atacuri la adresa diasporei române (vezi înjunghierea directorului de la „Europa Liberă” sau bătăile de stradă administrate Monicăi Lovinescu).
22. Horia Constantin Bejan, fost director de relaţii internaţionale în Ministerul Industriilor. Partener tradiţional al lui Boris Golovin şi, indirect, al lui Nicolae Bogdan Buzăianu, mogulul energiei. Cât timp a fost în funcţie a făcut afaceri cu controversatul Constantin Iavorski, fostul angajat al lui Roman Abramovici.
23. Vasile Stângă, colonel SRI în rezervă, fost asistent al lui Virgil Măgureanu şi, ulterior, şeful Corpului de Control din cadrul Compartimentului de Contraspionaj al SRI. Fiind ofiţer activ, i-a ajutat în afaceri cu energie pe Boris Golovin şi Horia Bejan. După ce a trecut în rezervă, s-a asociat cu ei.
24. Vladimir Soare, a fost, pe rând, viceguvernator BNR, preşedinte al Bancorex şi preşedinte al grupului Gelsor, patronat de Sorin Ovidiu Vântu. A făcut studiul de fezabilitate pentru o afacere de anvergură iniţiată la UCM Reşiţa, de Boris Golovin şi Nicolae Bogdan Buzăianu. În acest „business” are interese şi Oleg Deripaska.
25. Nicolaie Bogdan Buzăianu, bun prieten al fostului ofiţer GRU Boris Golovin, cu care are legături personale şi interese comune de afaceri.Buzăianu îi e dator lui Golovin, care i-a rezolvat o problemă dificilă în cursul contractului pentru Porţile de Fier. Mai mult, interesele de afaceri ale celor doi se întâlnesc la Reşiţa, în umbra lui Deripaska.
26. Corneliu Păltânea, fost şef al unităţii prahovene a SRI. A fost arestat în dosarul furtului de combustibil de la rafinăria ploieşteană Astra Română. Este asociat cu grupul de la Centrul de Afaceri Româno-Rus (CARR), înfiinţat de foştii ofiţeri GRU (serviciul de spionaj al Armatei Roşii) monitorizaţi pentru spălare de bani şi pentru devalizarea Nova Bank. Păltânea a lucrat şi pentru fraţii Pileri, doi afacerişti italieni cercetaţi penal în Palermo pentru apartenenţa la Mafia.
27. Iuri Ustinov, fost ofiţer GRU, a fost primul preşedinte al CARR, implicat în inginerii financiare (cazul „Nova Bank”), spălare de bani şi cartelizarea licitaţiilor de furnizare a cărbunelui. Ustinov se laudă în mediul de afaceri că a fost consilierul lui Evgheni Primakov fost şef al KGB şi actualul preşedinte al Camerei de Comerţ a Rusiei.
28. Anatoli Patron, fost ofiţer GRU şi partener cu Boris Golovin. Preşedinte al Nova Bank şi considerat iniţiatorul operaţiunii de decapitalizare a acesteia. Este unul dintre fondatorii CARR, controlat prin suveici offshore şi „firmemamă”, înfiinţate în Zug (Elveţia), la aceeaşi adresa cu multe dintre companiile lui Marc Rich.
29. Constantin Samson, la urmat pe Iuri Ustinov la şefia CARR. A fost naşul de cununie al cuplului Ioana Băsescu-Ioan Marin (Bodo) şi partener de afaceri cu soţia lui Nicolae Văcăroiu, preşedintele Senatului. Este cercetat penal de Parchet pentru fraude fiscale, dar dosarele sunt tergiversate. A devalizat întreprinderea de stat Postavul Azuga, pe terenurile căreia înălţa un complex turistic de lux. În afacere este asociat cu un magnat rus, stabilit în America.
30. Mircea Popa, în vremea lui Ceauşescu, a fost cercetat de Securitate, fiind bănuit că este agent KGB. Acum, Popa conduce Agenţia de Presă Rusia La Zi, controlată de un offshore din Insulele Virgine Britanice, reprezentat la noi de un cetăţean moldovean conectat la afacerile lui SorinOvidiu Vântu.
31. Bogdan Buzoianu, proprietar al Energy Holding, mason la Marea Lojă a României, finul lui Dan Ioan Popescu şi partenerul de afaceri al Marelui Maestru mason Corneliu Vişoianu, a fost strategul campaniei electorale din 2000 a PNL.
32. Radu Boroianu, naşul de cununie al lui Călin PopescuTăriceanu, este masonul care a făcut lobby să i se atribuie firmei VaTech contractul de retehnologizare al Porţilor de Fier 1.
33. Codruţ Şereş, botezat „Hakkinen” de membrii reţelei,, a reuşit „performanţa” de a fi primul ministru acuzat că ar fi comis unele dintre cele mai grave infracţiuni cuprinse în Codul Penal pentru care pedeapsa maximă este detenţia pe viaţă: trădare, prin transmitere de secrete, subminarea economiei naţionale şi complot. A fost acuzat că a făcut parte din reţeaua bolşevică de spionaj condusă de cetăţeanul bulgar Stamen Stantchev.
34. Dan Fischer, masonul cu cetăţenie dublă, română şi israeliană, este implicat în recuperarea creanţelor României de la diverse state şi apoi vânzarea acestor datorii pentru numai 40% din valoarea reală. În trecut sa numit şi Frâncu, nume sub care a fost cunoscut ca sportiv al clubului Dinamo Bucureşti. Coproprietar al postului de televiziune Prima TV, şi apropiat în afaceri de exsecretarul Ministerului de Finanţe, Ionuţ Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, actualul preşedinte al PSD.
35. Vladimi (Vova) Cohn, mason bolşevic din România, transfug, se pretinde investitor repatriat din Franţa, în 1990. Taică-său a fost comisar sovietic kominternist, venit în România pe tancurile ruseşti după 1944, fiind participant direct al instalării cumunismului în România. Vladimir Cohn va primi după 1990 în „locaţie de gestiune”, cu concursul direct al unui alt mason bolşevic al vremii, şi anume expremierul Petre Roman, clubul Nastz din Bucureşti. Foarte gălăgios şi obraznic pe posturile de televiziune, în timpul fostelor guvernări, Cohn a participat la mai multe privatizări cu cântec ale întreprinderilor româneşti, cea mai celebră fiind privatizarea unicului producător de carton presat din România, fabrica Romcarton S.A.
36. Viorel Hrebenciuc, biografia romanţată a acestui mason bolşevic îl arată ca pe un fost contabil mediocru din Bacău, care, prin căsătoria cu fiica unui ministru din guvernul regimului Ceauşescu, a reuşit să pătrundă în cercul restrâns al puterii comuniste (nomenclaturiste). După anii 1990, se va face cunoscut ca mare învârtitor de relaţii eminenţă cenuşie şi puşculiţă a PSD. Va abuza de funcţiile politice deţinute, cum ar fi cea de secretar general al Guvernului şi cea de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, pentru a trafica în deplina linişte vapoare, benzină, droguri, arme şi maşini de lux.
37. Ion Busuioc – mason penalist cercetat pentru trafic de armament, fiind un membru notoriu al crimei organizate transfrontaliere specializate în trafic de armament şi patronată de foşti ofiţeri KGB. Are legături strânse de afaceri cu celebrul mason Costel Iancu şi cu membrii fondatori ai defunctei firme Prodigo S.A., printre care se numără: Gheorghe Nemţeanu fost director al regiilor Romarm şi Asenalul Armatei, colonelul Samoilă Stoica – fost funcţionar în Direcţia Specială a guvernului, Dan Mocănescu, Eugen Nicolăescu, colonelul Costică Lapteş şi soţul Noricăi Nicolai, Cornel Nicolai.
38. George Teleman –fost ataşat comercial al României la Singapore, e partener al fondului de investiţii Equest Partners Ltd., unde îl întâlnim şi pe Ionuţ Costea, cumnatul bolşevicului Mircea Geoană. În România, fondul reprezentant de Teleman a cumpărat sediul Delegaţiei Comisiei Europene (iar UE plăteşte acum chirie) de la consorşiul israelian AvivinGomen, controlat din umbră de fostul guvernator militar al Cisiordaniei, Shlomo Elia. Generalul israelian era unul dintre şefii românului arestat anul trecut pentru spionaj, în Nigeria, iar mai înainte, lucrase pentru partenerii urmăritului internaţional Shimon Naor –suspectaţi de trafic cu arme în Africa. Teleman a mai lucrat şi pentru controversatul Frank Timiş, cel implicat în proiectul „Roşia Montană”. Teleman mai este asociat în Euro Trading 2000 cu soţia lui Marius Eduard –Ţârlea fostul ginere al lui Ion Ceauşescu (fratele dictatorului) şi partener de afaceri al exdirectorului SRI Virgil Măgureanu.
39. Gheorghe Matache fost şef al Departamentului pentru Armamente din M.Ap.N, a semnat mai multe documente legate de programul de achiziţie a mult discutatelor fregate engleze. Matache a părăsit ministerul în anul 2005, iar acum deţine funcţia de administrator al firmei de imobiliare Metav SA, unde a lucrat şi înainte de a fi numit secretar de stat. Prin două offshoreuri cipriote, WellKept Properties Ltd. Şi Weybridge Holdings Ltd. compania este legată de grupul ginerilor comunistului Ion Dincă, fosta mână de fier a regimului Ceauşescu.
40. Rus Ioan – ofiţer superior acoperit al securităţii comuniste şi mason începând cu anul 1997, va contribui la înfiinţarea Colegiului Naţional de Apărare, prin „băncile” căreia timp de 10 ani vor trece toţi masonii loiali Kremlinului. Selecţia candidaţilor propuşi a urma cursurile acestei instituţii militare agreate de structurile NATO a fost atent monitorizată de masoneria Kominternistă prin maşinaţiunile următorilor supuşi loiali: Rus Ioan, gen, Uzunav, Ovidiu Tender, Negru Ioan, Ioan Munteanu. În acest mod, cica 60-70% din efectivul participant la cursuri a fost format din masoni bolşevici sau simpatizanţi ai acestora. Astfel, structurile KGB active în România au reuşit să-şi pregătească din timp eşalonul 3, pe care intenţionează să-l aducă la putere în scurt timp în România, transformând această ţară într-un adevărat „cal troian” care să penetreze sistemul de apărare euroatlantic.

Din cei aproximativ 7000 de masoni cât numără în prezent (2007) „MLNRul” patronat de E.O. Chirovici, doar 10% din efective au contribuit în mod direct la sabotarea întregii economii naţionale, trădând interesele României atât în plan intern cât şi internaţional.

În continuare vă prezentăm lista cu masonii bolşevici care orchestrează masoneria română:
1. ADAMESCU CONSTANTIN
2. ADRIAN BĂICUŞI
3. ADRIAN ANDRONE
4. ADRIAN DRAGOMIRESCU
5. ADRIAN MIHAI
6. ADRIAN RĂDESCU
7. ADRIAN PASCU
8. ADRIAN DAMINESCU
9. ADRIAN CHIŢU
10. ADRIAN MIHĂILESCU
11. ADRIAN SEVERIN
12. ADRIAN NĂSTASE
13. ADNAGI SLAVOLIUB
14. ALEXANDRU HOMOTESCU (Gr.33)
15. ALEXANDRU DIACONU
16. ALEXANDRU LĂPUŞAN
17. ALEXANDRU BOGDAN
18. ALEXANDRU VALENTIN TOMESCU
19. ALEXANDRU DARIE
20. ALEXANDRU TIBERIU DEKANY
21. ALEXANDRU PASCU
22. ALECSANDRU HOCIOTĂ (Gr.33)
23. ALEXANDRU TOCILESCU
24. ALEXANDRU POLEUCĂ
25. ALEXANDRU PETRE
26. AUREL STOICA
27. AUREL CIUMBERICĂ
28. AUREL BÂRZAN
29. AUREL CARAIMAN
30. AUREL ROGOJAN
31. AURELIAN MIHALACHE
32. AL. RACOVICEANU
33. ANDREI VERNESCU
34. ALBERTO MATEI
35. ARISTIDE BUTUNOIU
36. AMMAR AOUN
37. ATTILA VERESTOY
38. BARCAN MIŞU
39. B.I. DUCU
40. BARBU CIOCULESCU (Gr.33)
41. BOGDAN DIMITRIE NICULAE
42. BOGDAN POPESCU (Gr.33)
43. BOGDAN MIRODOTESCU
44. BOGDAN MIHAI MANOLACHE (Gr.33)
45. BOGDAN DUMITRACHE (Gr.33)
46. BOCIOC GABRIEL (Gr.33)
47. BUJOR PRELIPCEANU
48. CĂTĂLIN GRIGORESCU
49. CĂTĂLIN HANU
50. CĂTĂLIN M.FLUTUR
51. CĂTĂLIN NEAGU
52. CĂTĂLIN TURLIUC
53. CĂTĂLIN IONESCU ARBORE (Gr.33)
54. CĂTĂLIN GARGANCIUC (Gr.33)
55. CONSTANTIN ROCO
56. CONSTANTIN FLORIN
57. CONSTANTIN VLĂDUŢU
58. CONSTANTIN NICOLAESCU
59. CONSTANTIN IANCU (Gr.33)
60. CONSTANTIN ROMAN TĂMĂDUIANU
61. CONSTANTIN POPECI
62. CONSTANTIN LIVIU PANAITE (Gr.33)
63. CONSTANTIN NIŢĂ
64. CORNELIU SIMION
65. CORNELIU BRISTAN
66. CORNELIU ZEANĂ
67. CORNELIU TĂBÂRCĂ
68. CORNELIU RUSE
69. CORNEL LĂCEANU
70. CORNEL KAMENINSZKI
71. CORNEL VIŞU (Gr.33)
72. CRISTIAN BURCI
73. CRISTIAN DUMITRESCU
74. CRISTIAN UNTEANU
75. CRISTIAN CRIŞAN
76. CRISTIAN PANCIU (Gr.33)
77. CRISTIAN BECHEANU (Gr.33)
78. CRISTIAN DUDULEANU
79. CRISTIAN BERILĂ
80. CRISTIAN BOUREANU
81. CRISTIAN GHIBY
82. CRISTIAN RĂDAN
83. COSTIN CUNEŞTEANU
84. CLAUDIU IONESCU (Gr.33)
85. COSTICĂ LAPTEŞ
86. COLT NICOLAE
87. CEZAR CALUSCHI
88. COSMIN ALEXANDRESCU
89. CODRIN STOICESCU
90. DAN ANGHELESCU (Gr.33)
91. DAN TANASIE (Gr.33)
92. DAN CRISTESCU(Gr.33)
93. DAN FĂGĂRĂŞEANU
94. DAN BERINDEI
95. DAN VARDIE
96. DAN DOBREANU
97. DAN STUPARU
98. DAN NEAGU
99. DAN MORAR
100. DAN CIOCHINĂ
101. DAN POPESCU
102. DAN POENARU
103. DAN GRIGORE
104. DAN ŞANTA
105. DAN GEORGESCU
106. DAN DELEGEANU
107. DAN MIRCEA POPESCU
108. DORIN STANCIU
109. DORIN BĂLEANU
110. DORIN VOINEA
111. DORIN ŢIGĂNUŞ
112. DRAGOŞ CÎRNICI
113. DRAGOŞ BÂLTEANU
114. DRAGOŞ DRAGOMIRESCU
115. DRAGOŞ STĂNESCU
116. DEDU NICUŞOR VERONEL
117. DAFIN MUREŞAN
118. DENIS DIACONESCU
119. DANIEL HOTĂRANU
120. DINU SĂRARU (Gr.33)
121. DACIAN PALLADY
122. DĂNUŢ CACIANOV
123. DANIEL CRISTIAN GHERASIM
124. DOREL ŢĂRMUREANU
125. DORU TĂRĂCILĂ
126. DORU SURDUCAN
127. DĂNUŢ PRISECARIU
128. DOREL GHEORGHIU
129. DĂNUŢ BOGHIU
130. DANIEL MOLDOVEANU
131. DUDU ŞTEFAN
132. DUMITRU RADU
133. DUMITRU DORIN PRUNARIU
(Gr.33)
134. DUMITRU ILIESCU
135. DUMITRU CREŞTIN
136. DUMITRU BALTĂ
137. DUMITRU CIOFLINĂ
138. EUGEN GHEORGHE
139. EUGEN FLORESCU
140. EUGEN OVIDIU CHIROVICI
141. EUGEN NEGRUŞ
142. EUGEN MIHĂIESCU
143. EUGEN COIFAN
144. EUGEN PASCAL
145. EUGEN BRĂTUCU
146. EMANUEL FLOREA
147. EMILIAN M. DOBRESCU
148. EMANUEL BÂRCĂ
149. EMANOIL SĂVOIU
150. EMANUEL BĂDESCU
151. EMIL NEDELEA CĂRĂMIZARU
152. EDUARD ŢOGOREANU
153. FLORIN C.VASILE
154. FLORIN M. GHIULBENCHIAN
155. FLORIAN PITTIŞ (Gr.33)
156. FLOREA CHIRIAC
157. FLORIN STOENESCU
158. FLORIN SIMION
159. FLORIAN DIMA
160. FLORICĂ DRĂJNEANU
161. FLORENTIN CALAPOD
162. FLORIN SANDU
163. FLORIN MIHALACHE
164. FILIP POPA
165. FRANCISC AARON
166. FRANCISC TOBĂ
167. GABRIEL HOMOTESCU (Gr.33)
168. GABRIEL ŢOCU
169. GABRIEL GIURGIU
170. GABRIEL OLTEAN
171. GABRIEL CORIN
172. GABRIEL COJOCARU
173. GABRIEL NAGHI
174. GABRIEL OPREA
175. GABRIEL G. STĂNESCU
176. GHEORGHE FLOREA (Gr.33)
177. GHEORGHE DUDESCU (Gr.33)
178. GHEORGHE NEAGU
179. GHEORGHE NAGHIU
180. GHEORGHE RUSU
181. GHEORGHE STANCIU
182. GHEORGHE NICULESCU
183. GHEORGHE GRIGORAŞ
184. GHEORGHE TURDA
185. GHEORGHE CARP
186. GHEORGHE TINCA
187. GRIGORE MÂNTESCU (Gr.33)
188. GRIGORE IOAN POPA
189. GIUSEPPE ROSSI
190. GHERASE SABIN
191. GELU KELMER
192. GELU VOICAN VOICULESCU
193. GEORGE CRISTIAN MAIOR
194. GEORGE MIRCEA BOTESCU
195. GILERU MIRCEA
196. GAVRIL IOSIF CHIUZBAIAN
197. GEORGE PREDA
198. GEORGE POPA
199. HORIA GLIGOR
200. HORIA FURTUNĂ
201. HORIA PINTEA
202. HELIOS MELENCU
203. ION BIRIŞ
204. ION BAZGAN (Gr.33)
205. ION SANDRU
206. ION TURLACU
207. ION VULPE
208. ION BORDEIANU
209. ION DEACONESCU
210. ION STAN
211. ION ILIESCU
212. IOAN GÎLCĂ
213. IOAN TALPEŞ
214. IOAN RUS
215. IOAN CODRUŢ SEREŞ
216. IOAN G. PUIU IORDĂCHESCU
217. IOAN GRIGORE POPA
218. IOAN GIURESCU
219. IOAN OPRIŞAN
220. IOAN MÂNZATU IOAN SBÂRCIU
221. IOAN DAVID
222. IONICĂ MARIN
223. IULIAN BIANU
224. IONEL MARCU (Gr.33)
225. IONUŢ DOGARU
226. IONEL DUMITRU (Gr.33)
227. IONEL UDRESCU
228. IONEL BARA
229. IONEL CRĂCIUN
230. IULIAN MOISESCU
231. IULIAN CORBU
232. IOSIF CONSTANTIN DRĂGAN
233. IRINEL POPESCU (Gr.33)
234. ILIE SÂRBU
235. LAURENŢIU GANEA
236. LAURENŢIU C. BOHÎLŢEA
237. LAURENŢIU MIRCEA POPESCU
238. LIVIU ADRIAN MANTA(Gr.33)
239. LIVIU PREJA
240. LIVIU TOADER
241. LIVIU PĂTRU
242. LAZĂR POPESCU
243. LEON ZĂGREANU
244. LUCIAN PAHONŢU
245. MANOLE IOSIPER (Gr.33)
246. MANOLE FLORIN GABRIEL
247. MARIAN ŞTEFAN (Gr.33)
248. MARIAN MIHĂILĂ
249. MARIAN NASTY VLĂDOIU
250. MARIAN DRĂGUŞIN
251. MARIAN COVLEA
252. MARIAN SLAV
253. MARCEL H. ŞERBAN
254. MARCEL MIHOC
255. MARCEL IVAN
256. MATEI GAŞPAR
257. MARIUS VELICU
258. MATEI VINTILĂ
259. MARIUS MACOVEI
260. MIRON DORIN
261. MORA AKOS
262. MUGUR CARACAŞ
263. MUGUR ISĂRESCU
264. MIHAI DRAGOŞ MARINCIU
265. MIHAI PRISECARIU
266. MIHAI SÂRBU
267. MIHAI STOENESCU
268. MIHAI PELIN
269. MIHAI COCULESCU
270. MIHAI DOGARU
271. MIHAI NANE
272. MIHAI ILIESCU
273. MIHAI J. BUGARU
274. MIHAI STAN
275. MIHAI NICOLAICIUC
276. MIHAI TĂNĂSESCU
277. MIHAIL POPESCU
278. MIRCEA CIOCIAN
279. MIHAIL MONTANU
280. MIRCEA CHELARU
281. MIRCEA PAŞCU
282. MIRCEA MOCANU (Gr.33)
283. MIRCEA A.BIRT (Gr.33)
284. MIRCEA BOBORA
285. MIRCEA VAIDAVOIEVOD
(Gr.33)
286. MIRCEA PERPELEA
287. MIRCEA O.CONSTANTINESCU
288. NARCIS ZĂRNESCU (Gr.33)
289. NEGRU ADRIAN
290. NICU POP
291. NICU VĂLEANU
292. NICOLAE CRISTESCU
293. NICOLAE BOTICĂ – RĂDULESCU
294. NICOLAE JIDOVU
295. NICOLAE CERNĂIANU (Gr.33)
296. NICOLAE GLIGOR
297. NICOLAE BĂTĂNOIU
298. NICOLAE ANGHEL
299. NICOLAE SPIROIU
300. NICOLAE ALEXANDRU
301. OCTAVIAN PALER
302. OCTAVIAN CREŢU
303. OCTAVIAN POP
304. OCTAVIAN ŢOCU
305. OCTAVIAN APAHIDEANU
306. OLIMPIAN UNGHEREA (Gr.33)
307. OVIDIU GABRIEL GALEŞ
308. OVIDIU MARIAN
309. OVIDIU PETRU POPESCU
310. OVIDIU DĂIANU
311. OVIDIU TENDER
312. OVIDIU BĂJENARU
313. OVIDIU SOARE
314. PAVEL ANGHELESCU
315. PAVEL ABRAHAM (Gr.33)
316. PAUL POP
317. PAUL ADRIAN ILIEŞ
318. PETRU CALISTRU
319. PETRE MIHUŢ
320. PETRE ROMAN
321. PALLADI DACIAN SALVATOR
322. PIERRE JOSEPH DE HILLERIN
(Gr.33)
323. RADU G. SERAFIM
324. RADU BĂLĂNESCU
325. RADU BĂLĂNEAN
326. RADU COMĂNESCU
327. RADU MIHAILOV
328. RADU BOROIANU (Gr.33)
329. RADU ILIESCU
330. RADU GEORGESCU
331. RĂZVAN PURDILĂ
332. RAZVAN SOCOLOV
333. RĂZVAN TEODORESCU
334. ROMEO VÎLCU
335. ROMEO AVRAM
336. ROMEO MARINOF
337. REMUS OPRIŞ
338. REMUS CAPOTĂ
339. ROBERTO CONSTANTINESCUU
340. SORIN MOISESCU
341. SORIN IONESCU
342. SORIN TEŞU
343. SORIN OVIDIU BĂLAN
344. SORIN UNGUREANU
345. SORIN SÎRBU
346. SORIN CALAFUS
347. SORIN NAGHIU
348. SORIN A. ROBU
349. SORIN SIMION
350. SORIN GRIGORESCU (Gr.33)
351. SORIN CRIVĂŢ
352. SORIN NICULA
353. SANDU MARIAN
354. SANDU POPESCU
355. SANDU GABRIEL
356. SERGIU IONESCU
357. SERGIU PROTOPOPESCU
358. SERGIU CONSTANTIN
359. SILVIU MANGHIUREA
360. SILVIU DOPAN (Gr.33)
361. SILVIU MARIUS ŞTEFAN (Gr.33)
362. ŞTEFAN IONESCU
363. ŞTEFAN S. SOBOTKA
364. ŞTEFAN MÎŞU
365. ŞTEFAN UZUNOV
366. ŞTEFAN MUREŞAN
367. STEFAN ENE
368. ŞTEFAN TOPOR
369. ŞTEFAN MITROI
370. ŞERBAN MIHĂILESCU
371. ŞERBAN STĂNESCU
372. ŞERBAN GAVRILESCU
373. TRAIAN CARAMANIAN
374. TRAIAN PETRESCU
375. TIBERIU POPESCU
376. TIBERIU BOITAN
377. TEODOR ROBU
378. TOMA ZAHARIA
379. VASILE SĂVOIU (Gr.33)
380. VASILE TALOŞ
381. VASILE TOADER
382. VASILE IANCU
383. VASILE MIHALCEA
384. VASILESCU GHE. TEODOR
385. VALENTIN CREAŢA
386. VALENTIN NĂSTASE
387. VALENTIN TĂLĂPĂNESCU
388. VLADIMIR BOTNARIUC
389. VASILE BUTULESCU
390. VLAD SAVCIUC
391. VRÎNCEANU DECEBAL
392. VOLOŞCIUC DUMITRU
393. VALERIU ARBORE (Gr.33)
394. VIRGIL MUREŞA395. VIRGIL STOENESCU (Gr.33)
396. VIRGIL Ş. NIŢULESCU (Gr.33)
397. VIRGIL OPREA
398. VIRGILIU NICOLESCU
399. VIRGIL ARDELEAN
400. VICTOR MARCU
401. VICTOR RĂDESCU
402. VICTOR RĂCHIŢĂ (Gr.33)
403. VIOREL STELIAN POPA
404. VIOREL COSMA
405. VIOREL RUS
406. VIOREL HREBENCIUC
407. VISARION MARINESCU
408. ZMEU VECESLAV

          Restul de 90% dintre masoni reprezintă victime colaterale care nu ştiu nimic concret, neparticipând la actul decizional. Este vorba despre masoni care plătesc cotizaţie la atelierul din care fac parte şi-şi satisfac vanităţile că au intrat şi ei într-o organizaţie secretă care conduce lumea şi de care au auzit de la a şaptea mână. În realitate, nu au nici un acces la operaţiunile de împărţire a profitului.
         Dacă ştiam până acum cum se poate schimba un regim capitalist, democratic, într-o dictatură comunistă, este mult mai greu să învăţăm cum este posibil să inversezi acest coşmar, din care România abia s-a trezit, deşi au trecut 16 ani de la răsturnarea regimului comunist.
          Avem o clasă politică parazitată de tot felul de astfel de indivizi care se erijează în democraţi şi adepţi fervenţi ai capitalismului, care s-au îmbogăţit pe tot felul de căi ilegale ori aflate la limita legii şi au format o olgarhie ce încearcă să-şi impună punctele de vedere şi interesele economice în politică, în defavoarea statului şi a naţiunii, a valorilor şi intereselor noastre naţionale. Iar această oligarhie o găsim şi în cadrul M.L.N.R.
          Masonii tineri din România fiind preocupaţi, acum mai mult ca niciodată, de sănătatea sistemului de instruire (şlefuire) masonică, aceştia doresc în acest sens să ştie cu adevărat cine sunt cei carei conduc şi care le sunt intenţiile.
          Unii dintre cei care ajunseseră în vârf, în urma unor mustrări de conştiinţă probabil, au avut intenţia să schimbe ceva. Este vorba despre masonii Dan Amedeo Lăzărescu, Alexandru Paleologu, Marcel Shapira, Constantin Bărbulescu, Sever Frenţiu, Nicu Filip, Vladimir Boanţă, Panait Stănescu Bellu şi nu în ultimul rând Adrian Dohotaru, care pentru îndrăzneala sa a plătit cu viaţa în urma unei deplasări în Ucraina.
Evident aceşti masoni de frunte n-au reuşit pentru că şi căile alese au fost timide. Şi de atunci sistemul masonic românesc s-a perpetuat după ureche.
          Nimeni n-a fost suficient de puternic să propună o nouă arhitectură a tinerii masonerii româneşti, aşa încât sistemul improvizat în anul 1993 şi riturile de perfecţionare încropite ulterior pe baza unui model aproximativ s-au perpetuat cu tot cu greşeli, cu tot cu slăbiciuni, cu tot cu înclinaje spre excese şi dorinţă de putere.
M.L.N.R.-ul fiind o moştenire a comunismului, nu poate contribui prin profilul moral al masonilor criptocomunişti la dezvoltarea masoneriei române pe baze calitative.
Până şi semnarea angajamentelor masonice este o metodă de parvenire, de inspiraţie sovietică. Chiar şi la 16 ani de la căderea comunismului în România, agenţii Securităţii şi acoliţii acestora mişună prin lojile masonice netulburaţi, influenţând opinia publică.
Aceşti trădători de neam s-au refugiat şi regrupat sub cupola M.L.N.R., construind un sistem masonic care funcţionează şi în prezent prin corupţie şi şantaj. Arhivele serviciilor secrete conţin foarte multe delaţiuni privitoare la viaţa acestor masoni de carton. Deconspirarea masonilor cu trecut pătat nu poate decât să mărească credibilitatea masoneriei româneşti.
          Trebuie să fie prezentaţi alături de faptele acestora, care să arate dimensiunile reale ale delaţiunii lor, astfel încât să nu mai avem îndoieli în ceea ce-i priveşte, iar justificările lor ulterioare să nu mai conteze.
          Marea diferenţă dintre organizaţiile masonice ale democraţiei liberale şi masoneria română bine ancorată în structurile regimului criptocomunist, provine din deosebirea radicală între regimurile democratice de tip occidental şi cele totalitare de tip comunist.
Marile Loji occidentale au ca funcţie principală protejarea statului democratic şi a cetăţenilor indiferent de alternanţele la putere, în urma alegerilor libere, în vreme ce organizaţiile masonice româneşti au fost concepute cu sprijin rusesc pentru a asigura dominaţia represivă a unei forţe minoritare, ilegitime asupra majorităţii cetăţenilor României care sunt în permanenţă supravegheaţi şi manipulaţi de către instituţii ale statului pe care masonii criptocomunişti le controlează.
           Marea Lojă Unită a Angliei consideră masoneria românească, care se erijează în principalul purtător al valorilor de înnoire a societăţii româneşti, că nu poate intra în Marea Familie Masonică (Masoneria Universală) cu reminiscenţe ale poliţiei politice secrete comuniste.
           Şi asta nu este totul. Una dintre circumstanţele aduse în discuţie îşi are plauzibilitatea ei: e vorba despre preocuparea cancelariilor şi a organismelor de securitate occidentale de a nu prelua în sistemul european şi euro-atlantic agenţi români cu angajamente faţă de vechile structuri ale KGB, active încă în Rusia.
În acest caz sens, în prezent nu există decât preocuparea faţă de riscul ca, odată cu admiterea României în NATO şi Uniunea Europeană, să pătrundă în interior posibili furnizori de informaţii către forţe în mod tradiţional ostile.
           Masoneria roşie, neocomunistă, reprezintă o adevărată coloană a cincea în interiorul reţelei de fundaţii şi ONG-uri finanţate şi controlate de Kremlin.
Iar M.L.N.R. este un O.N.G. construit după acest tipar, în care vasele comunicante funcţionează din plin, contribuind astfel la menţinerea dominaţiei absolute a centrelor de putere criptocomuniste, coordonate de serviciile secrete ruseşti.
           Riscul contaminării masoneriei engleze cu elemente aparţinând masoneriei roşii, revoluţionare, este principalul obstacol care stă în calea recunoaşterii M.L.N.R. de către Marea Lojă Unită a Angliei.
SURSA: http://ro.scribd.com/doc/32569625/Raport-Final#scribd

 

 

 

 

 

Anunțuri

4 gânduri despre „DOMNILOR PARLAMENTARI, NU VOTAŢI ACEST BUGET MASONIC ŞI DE AUSTERITATE. ÎNCĂ NU V-AŢI CONVINS CĂ MASONERIA ESTE ÎN REALITATE O ORGANIZAŢIE NEDEMOCRATICĂ, ANTICONSTITUŢIONALĂ, ANTICREŞTINĂ, ANTINAŢIONALĂ, CRIMINALĂ ŞI MANIPULATORIE? – Mișcarea pentru Apărarea Ortodoxiei, 12 decembrie 2015

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s