A APĂRUT NR.2 AL REVISTEI ,,ROMÂNIA ORTODOXĂ” (ONLINE ȘI GRATUIT)

12065677_106672063023898_4145830615586656876_n  index                                              

                                                       ROMÂNIA ORTODOXĂ
                              revistă gratuită online de spiritualitate și cultură
           MOTTO:  ,,Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,
                            Țara mea de glorii, țara mea de dor…”  Mihai Eminescu
           „Citeşte mult, ca Dumnezeu să-ţi limpezească mintea” (Părintele Dionysios)

           “Dumnezeu o să ne ceară socoteală pentru că nu am citit. Luaţi şi citiţi vieţile sfinţilor şi învățăturile Sfinţilor Părinţi.” (Părintele Iustin Pârvu)

           ,,Căci, atunci când se ridică sus oamenii de nimic, nelegiuiții mișună pretutindeni…” (Psalmul 11 al lui David, v.8)

                                    SUMARUL NUMĂRULUI 2 – decembrie 2015

TU, OMULE, AI MARI RĂSPUNDERI……………………………………………………………………………………3

FRAȚI ORTODOCȘI, NEPĂSAREA NE UCIDE SUFLETUL!……………………………………………………….5

VĂ ADUCEȚI AMINTE DE CAZUL CLUBULUI COLECTIV. SĂ NE SCHIMBĂM PE NOI ÎNȘINE ÎN BINE ȘI SĂ-I AJUTĂM PE COPIII NOȘTRI SĂ-L DESCOPERE PE HRISTOS ȘI EI NU VOR MAI FRECVENTA CLUBURILE DE NOAPTE…………………………………………………………………………………6

PE SCURT: CINE CONDUCE LUMEA? IATĂ PIRAMIDA PUTERII OCULTE MONDIALE………………9

UNIUNEA EUROPEANĂ ȘI MASONERIA……………………………………………………………………………18

CE NU ȘTIAȚI DESPRE UNIUNEA EUROPEANĂ (IUDEO-MASONICĂ)…………………………………..20

EURO-DEMOCRAȚIE SAU EURO-BIROCRAȚIE?………………………………………………………………….25

UE LUPTĂ PENTRU DREPTURILE SODOMIȚILOR………………………………………………………………27

SFÂNTUL MĂRTURISITOR JUSTIN PÂRVU: ”CE NE DĂ NOUĂ EUROPA? NE DĂ SĂRĂCIE, NE DĂ MIZERIE, GLOBALIZARE, OTRAVĂ”………………………………………………………………………………….29
SCLAV ÎN MULTINAȚIONALĂ………………………………………………………………………………………….31
SFÂNTUL NICOLAE – APĂRĂTOR AL SĂRACILOR ȘI AL DREPTEI CREDINȚE………………………..34

                         TEMATICA ABORDATĂ DE REVISTA ,,ROMÂNIA ORTODOXĂ”:
                                      I. DESPRE ORTODOXIE

                                      II. DESPRE NEAMUL ROMÂNESC

                                      III. DESPRE FAMILIE

                                      IV. DESPRE PROVOCĂRILE SOCIETĂȚII ACTUALE

 

                            NOTA REDACȚIEI:

            Așteptăm cu drag și real interes orice articol din partea cititorilor pe tematica abordată de revistă și prezentată mai sus. Ni le puteți trimite la comentarii fie pe pagina de facebook la grupul revista ROMÂNIA ORTODOXĂ, fie pe blogul de pe wordpress MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI tot la comentarii. Ne rezervăm dreptul legitim de a selecta totuși cele mai bune articole primite scrise de dumneavoastră sau recomandate. Dacă doriți, puteți s-o scoateți la imprimantă și s-o difuzați gratuit altor persoane. Doamne ajută!

                                                                       Radu Iacoboaie, Pitești, 2015
                                          TU, OMULE, AI MARI RĂSPUNDERI

                                          O, omule, ce mari răspunderi ai
                                          De tot ce faci pe lume,
                                          De tot ce spui, prin scris sau grai,
                                          De pilda ce la alţii dai,
                                          Căci ea mereu spre iad sau rai,
                                          Pe mulţi o să îndrume!

                                          Ce grijă trebuie să pui
                                          În a ta viaţă toată,
                                          Căci gândul care-l scrii sau spui,
                                          S-a dus pe veci… nu-l mai aduni,
                                          Dar vei culege roada lui
                                          Ori viu, ori mort… odată!

                                          Ai spus o vorbă, vorba ta
                                          Mergând din gură-n gură,
                                          Va-nveseli, sau va-ntrista,
                                          Va curăţi, sau va-ntina,
                                          Rodind sămânţa pusă-n ea
                                          De dragoste sau ură.

                                          Scrii un cuvânt; cuvântul scris
                                          Este un leac sau e otravă.
                                          Tu vei muri, dar tot ce-ai scris
                                          Rămâne-n urmă, drum deschis
                                          Spre înălţare, sau abis,
                                          Spre-ocară, sau spre slavă.

                                          Ai scris un cântec, versul tău
                                          Rămâne după tine:
                                          Îndemn spre bine sau spre rău,
                                          Spre curăţire sau desfrâu
                                          Lăsând în urmă rodul tău
                                          De har, sau de ruşine.

                                          Arăţi o cale, calea ta
                                          În urma ta nu piere.
                                          E cale bună, sau e rea?
                                          Va prăbuşi, sau va-nălţa,
                                          Vor merge suflete pe ea
                                          Spre har, sau spre durere?!

                                          Trăieşti o viaţă, viaţa ta
                                          E una, numai una.
                                          Oricum ţi-ar fi, tu nu uita,
                                          Cum ţi-o trăieşti, vei câştiga
                                          Ori bucurii pe veci prin ea,
                                          Ori plâns pe totdeauna!
                                          O, omule, ce mari răspunderi ai!

                                          Tu vei pleca din lume,
                                          Dar ce ai spus prin scris sau grai,
                                          Sau laşi prin pilda ce o dai,
                                          Pe mulţi, pe mulţi la iad sau rai
                                          Mereu o să-i îndrume!
                                          Deci, nu uita, fii credincios!
                                          Cu grijă şi cu teamă:
                                          Să laşi în inimi luminos
                                          Un semn, un gând, un drum frumos,
                                          Căci pentru toate, ne-ndoios,
                                          Odată vei da seamă!
                                          (Sfântul Ioan Iacob Românul-Hozevitul)
                              FRAȚI ORTODOCȘI, NEPĂSAREA NE UCIDE SUFLETUL!

         Era într-un oraş un tânăr creştin care se obişnuise să se roage numai de formă, să meargă la biserică din obicei, să se spovedească cam în bătaie de joc, fără nici o căinţă, încât preotul într-o zi a fost nevoit să-l oprească şi să stea de vorbă cu el mai serios.             Tânărul abia terminase liceul. Îl întrebă ce vrea să se facă mai departe.
Să fac o facultate, răspunse acesta.
Şi apoi ce mai faci?
– Vreau să mă căsătoresc, zise tânărul, să-mi cumpăr un apartament, să-mi iau o maşină să mă plimb şi cât mai multe, ca să fiu fericit.
– Bine, zise preotul, dar eşti sigur că vei ajunge să le ai pe toate acestea? Ştii tu ce se va întâmpla până la urmă cu tine?
– Nu ştiu, zise băiatul.
– Iată, îţi spun eu, dragul meu: s-ar putea să te îmbolnăveşti şi să nu poţi a-ţi ajunge scopul, poţi învăţa, dar printr-o căsătorie greşită îţi vei da peste cap toată învăţătura ta şi toată agoniseala.
– Un lucru ţi-l pot spune sigur: dacă vei continua să trăieşti aşa nepregătit, nepăsător de mântuirea sufletului şi te va apuca moartea nespovedit cum trebuie, să ştii că vei fi osândit şi vei arde în iad. Dacă ai putut să-ţi baţi joc de mine crezând că mă înşeli printr-o spovedanie falsă, pe Dumnezeu nu-L poţi înşela. De aceea îţi dau un canon: du-te acasă şi în fiecare seară, timp de o săptămână, să zici aşa: « Într-o zi va veni timpul şi voi muri, dar nu-mi pasă. După moarte voi fi judecat, dar nu-mi pasă. Chiar de voi arde în focul veşnic al iadului, tot nu-mi pasă”.

Tânărul nostru s-a dus acasă şi a început să-şi facă canonul pe care i l-a dat preotul. Dar preotul făcea rugăciuni pentru sufletul lui rătăcit. Canonul, împlinit cu rugăciunile preotului, au milostivit pe Dumnezeu care trimise un înger în vis să-i ia sufletul şi să-l ducă în iad. Acolo, mergând şi văzând de departe flăcările iadului, tânărul îl întrebă pe înger unde-l duce. Îngerul îi spuse că-l duce să-l osândească acolo, în flăcări. Pentru care păcate, întrebă tânărul? Pentru păcatul nepăsării. N-ai zis tu că nu-ţi pasă nici de focul iadului. Acum poţi vedea şi tu dacă există sau nu. Ajunşi în faţa cuptorului, l-au luat demonii şi l-au aruncat în văpăi. Îngerul sta şi privea la el să vadă dacă mai poate spune că nu-i pasă.
Dar tânărul striga în gura mare la înger să-l scoată de acolo, căci toată viaţa lui nu va mai spune că nu-i pasă şi se va îndrepta spre pocăinţă. Trezindu-se din înfricoşatul vis, s-a dus degrabă la preotul duhovnic, şi-a spovedit păcatele cu şiroaie de lacrimi, ducând o viaţă sfântă cu gândul la grozăviile pe care le văzuse şi simţise cu sufletul său.

De aceea, fraţi creştini, să umblăm cu frică şi cu cutremur ca să nu murdărim haina de nuntă, haina botezului sau să ne-o fure cineva ori s-o pierdem prin nepăsarea noastră.

(Despre ascultare, pe blogul Lumină pentru candela din suflet, 5 noiembrie 2014)

 

          VĂ ADUCEȚI AMINTE DE CAZUL CLUBULUI COLECTIV. SĂ NE SCHIMBĂM PE NOI ÎNȘINE ȘI SĂ-I AJUTĂM PE COPIII NOȘTRI SĂ-L DESCOPERE DIN VREME PE HRISTOS ȘI EI NU VOR MAI FRECVENTA CLUBURILE DE NOAPTE…

          Redăm mai jos un articol și câteva scurte fragmente din alte două articole de excepție publicate în numărul 12 (83) – decembrie 2015, revista Familia Ortodoxă:

          ,,Dragi părinți! Am speranța că ce s-a întâmplat la sfârșitul lunii trecute, mai exact pe 30 octombrie, nu a fost dat uitării. Personal cred cu toată inima că nu a fost ceva întâmplător. Fac apel la părinți în primul rând, pentru că și eu sunt mamă, și știu că responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă cu copilul este a părinților și mai apoi a statului sau a societății în care trăim. Noi făurim societatea în care trăim. E greu să dăm vina pe noi, e mai ușor să dăm vina pe alții.
          Acei tineri care au pierit au mers acolo cu o nădejde. Că se vor simți bine, că vor fi fericiți. Nimeni poate nu i-a învățat vreodată să simtă că nu acolo este fericirea cea adevărată. Nu acolo, în acele cluburi îmbâcsite, e adevărata bucurie. Nu în acea muzică răzvrătită este alinarea, ci lângă Hristos. Poate că nimeni nu i-a făcut vreodată să-L simtă cu adevărat pe Hristos, să simtă Cine este cu adevărat și să-L guste în Sfânta Împărtășanie, să simtă ce este cu adevărat bucuria, fericirea și împlinirea.
          Din păcate, noi, părinții, trebuie – și trebuia – să facem acest lucru, pentru ca ei să nu mai fi avut nevoie de alt sprijin sufletesc, alt refugiu în lucruri materiale ale acestei lumi. Muzica poate fi cu adevărat un sprijin sufletesc, un mod e exprimare a ceea ce simți cu adevărat, îți poate alina durerile, împărtăși bucuriile, dar și durerea, indignarea și răzvrătirea împotriva acestei lumi. Problemele sunt mult mai adânci și mult mai vechi. Nu se rezumă strict la ceea ce s-a întâmplat acolo. Sunt, poate, rezultatul deciziilor greșite pe care le-am luat de-a lungul vieții și care se pot răsfrânge asupra copiilor noștri. Dumnezeu știe.
         Dar un lucru clar este acela că nu am avea nevoie de cluburi și discoteci dacă L-am avea pe Hristos, pentru că acolo se hulește Numele Lui, Crucea Lui și Jertfa Lui pentru noi și fericirea noastră. Spun cu inima îndurerată: noi suntem de vină. Pentru că nu avem viață întru Hristos, pentru că nu lăsăm copiii să meargă la Hristos și nu-i ducem la El de mici să se împărtășească, să devină una cu El și să nu se mai despartă de El. De ce oare nu recunoaștem aceste lucruri și ne luptăm cu morile de vânt, cu politicienii, ca să ne facă locuri de desfrâu mai ,,sigure”? Ce e sigur în lumea asta? Putem fi siguri de ziua de mâine? Am avea siguranță că mai apucăm ziua de mâine dacă nu am avea nădejde în Dumnezeu?
          De acea, dragi părinți, trebuie să luăm aminte. Căci, dacă nu reușim să luăm aminte, vor mai muri suflete, cu mult mai multe, din cauza nepăsării noastre. De aceea trebuie să ne întoarcem la Dumnezeu, pentru că, iată, se întâmplă să primim câte o palmă pentru păcatele noastre și nu vrem să ascultăm glasul conștiinței, care ne spune cu ce am greșit, ci dăm vina pe ceilalți. E bine că au ieșit atâția oameni în stradă, că au dat jos guvernul, că au strigat împotriva corupției care omoară, dar ceea ce este mai important și necesar este să ne schimbăm viața, purtările, să ne întoarcem la Dumnezeu, și în acest mod să purtăm lupta cu adevărat împotriva răului dezlănțuit în lume.”

           (articolul ,,Nu am avea nevoie de cluburi dacă L-am avea pe Hristos”, Emanuela Gagea-Neaga, Jamu-Mare, Timișoara)

 

          ,,Deunăzi, o bună prietenă din Maramureș îmi spunea îngrozită că lumea s-a schimbat chiar și acolo. Oamenii, femei și bărbați, tineri și chiar copii nu mai au bucuria de dinainte, veselia și mărinimia care-l caracteriza pe omul simplu, osârduitor și foarte frumos al lumii aceleia. Tristețea și irascibilitatea guvernează mai peste toți. Și nu din cauza sărăciei, căci niciodată poate că nu au avut mai multe și mai mari case de beton, mașini în fața curții și o grămadă de alte lucruri. Este o tristețe care vine dinăuntru, tristețea omului care L-a pierdut pe Dumnezeu, poate pentru prima oară în istoria sa. Sunt posomorâți pentru că fierul plăcerilor le-a ars și lor sufletul, le-a întipărit în carnea inimii lor de duh una sau mai multe dintre cifrele de șase de care amintește Sfânta Scriptură.
           Aceasta este lumea în care, la ,,Colectiv” – simbol al vinei colective a poporului român -, au fost jertfiți 60 de tineri, la capătul unui arc de douăzeci și șase de ani întins peste istoria recentă a societății românești. I-am plâns, i-am deplâns – tineri care au căutat să iasă din monotonia unei existențe de consum, dar care, pentru că nu au nimerit unde trebuie, și-au pierdut viața. Este dureros, dar credeți-mă că la fel de mult trebuie să-i plângem pe zecile de mii de tineri care au suferit pentru că, lipsiți de afecțiunea părinților lor plecați în străinătate la muncă, și-au distrus viața; pe tinerii chinuiți de droguri, de fantasmele pornografiei, de neputința de a comunica cu ceilalți de vârsta lor, pentru că nu au avut prilejul acestei experiențe, captivi micilor ecrane sau seducătoarelor mesaje și tehnologii făcute special pentru a le fura mintea.
          Mulți dintre ei vor fi victime sigure – nu ale unui foc pus de străini, ci ale propriei voințe îmbolnăvite, din cauza unei vieți lipsite de sens, a deznădejdii la care i-au adus chiar mesajele mass-mediei ce deplânge acum drama celor de la ,,Colectiv”. Și, pentru că nu mai văd nici o speranță, mii dintre ei ajung să-și ia viața în fiecare an, pentru a ne situa astfel pe primele locuri în Europa la sinucideri, și probabil în lume. Oare pe ei de ce nu-i mai plânge nimeni? Pentru ei de ce nu am ieșit în stradă în ultimii douăzeci și cinci de ani ca să cerem schimbarea stăpânirilor care au trădat poporul, batjocorindu-l?!
          Ne doare, ne doare pentru faptul că acum, la șapte ani de când am tipărit primul număr al revistei noastre, în loc să ne bucurăm, trebuie să comemorăm. Oare ce foc mai trebuie să vină peste noi ca să începem a ne trezi? Am înțeles oare măcar acum că moartea celor de la ,,Colectiv”, tineri care poate că nu avut șansa să-L cunoască pe Dumnezeu, dincolo de manipulări, conspirații și ideologii, este semnul că, dacă nu ne schimbăm viața, ceva cu mult mai cumplit va veni peste noi?
          Incendiul de la ,,Colectiv”, simbolic vorbind, în perspectiva a ceea ce i-a urmat, inaugurează probabil o nouă perioadă în istoria poporului român. Nu una a unei mai mari bunăstări, cum ne manipulează iarăși și iarăși mass-media să credem, ci mai curând a unei noi reprimări a drepturilor și libertăților, mai cu seamă a celor de a crede și a mărturisi adevărul. Acestea privesc nu numai neamul nostru, ci toate popoarele europene care L-au uitat pe Hristos. Un nou comunism se prefigurează a se instala în lume, o nouă prigoană a creștinilor, care astfel plătesc pentru păcatele tuturora, dar mai ales pentru că nu au știut să-L facă cunoscut pe Hristos prin însăși viața lor…”

                            (din articolul ,,Focul dragostei pentru Hristos”, Gheorghe Fecioru)

 

            ,,Tinerii au nevoie de răgazul de a-și cerceta inimile mai mult decât de orice altceva. Numai că lumea în care trăiesc le fură subtil orice secundă în care ar putea rămâne singuri, numai cu sufletul lor, astfel reușind să audă glasul conștiinței, care altfel urlă zadarnic. Ei, când merg pe stradă, vorbesc la telefon sau ascultă muzică în căști; când se odihnesc, se uită la televizor; când mănâncă, ,,răsfoiesc” Internetul; când sunt îndrăgostiți, merg la concerte sau fac dragoste. Nu mai tac. Nu mai ascultă. Nu mai visează. Pentru că tăcerea lor e plină de zgomote. Și, când în sfârșit, se lasă o tăcere deplină, atunci se sperie atât de tare, încât îi pun capăt de multe ori tragic.
           Mai vreau să știe că noi, părinții lor, suntem tot ceea ce le-am cerut lor să fie, astfel încât exemplul modelului personal și iubitor să le dea convingerea că sunt din trunchiul nostru cel trainic, că aparțin unui neam frumos și puternic, care stă drept, oricâte vânturi turbate s-ar abate asupra lui. Și, văzându-ne pe noi că răzbim, să aibă nădejde că și ei, la rându-le, vor birui. Pentru că tinerii mai au nevoie și de sentimentul apartenenței la un grup stabil, în obiceiurile căruia să regăsească esența a tot ce-au învățat, a tot ceea ce sunt, a tot ceea ce gândesc, a tot ceea ce speră. Acest sentiment le dă tărie și siguranță. Un tânăr care știe că în spatele lui sunt cei dintr-o rudenie cu el, la fel dăltuiți și împodobiți, nu va șovăi atunci când va trebui să meargă pe alt drum decât cel urmat de masa amorfă din care s-a desprins. El nu se simte niciodată singur. Mai ales atunci când acest grup se prelungește până în cerurile sfinte ale Tatălui ceresc. Atunci când știe că esența lui este esența celor care poartă și în ceruri demnitatea vieții și morții lor în Hristos. Or, cel care nu este singur este puternic. (…)
           Așadar… întăriți-vă familiile! Redescoperiți gustul gutuilor coapte sau al ceștilor cu ceai în jurul cărora povestea unei zile nu poate nicidecum să fie aglomerată sau epuizantă. (…) Construiți un acasă puternic și echilibrat, din care să plece niște copii demni, verticali și frumoși, un acasă la care să se întoarcă oricând, cu încrederea că acolo își vor găsi reconfirmarea valorilor pe care lumea aceasta ,,deschisă la nou” va ști cel mai bine să i le distorsioneze.
           Și peste toate, dăruiți-le un duhovnic! Este cel mai frumos dar dintre toate.”

                       (din articolul ,,Puterea cu care vreau să-mi îmbrac pruncii”, Alina Mirică)

 

         PE SCURT: CINE CONDUCE LUMEA? IATĂ PIRAMIDA PUTERII OCULTE MONDIALE…

                                      METODA LOR: PROBLEMĂ, REACŢIE, SOLUŢIE

         Cine conduce de fapt lumea? Cine deține puterea absolută pe planetă? Statele Unite? Rusia, China, Japonia, U.E? Toate aceste puteri economice și militare nu sunt decât niste piese de joc, mânuite din umbră de adevărații stăpâni ai planetei. Cei care conduc cu adevărat planeta sunt un grup de oameni extrem de bogați, foarte bine organizați și care nu apar niciodată în văzul tuturor. De acolo, din anonimat, ei leagă și dezleagă mersul lucrurilor.
         Cei care au auzit de ei, îi numesc Oculta Mondială sau Illuminati. Cine sunt acești oameni? Cum sunt ei organizați? Cum conduc planeta? Ce scopuri au?
Sunt întrebări la care încercăm să dăm un răspuns în cele ce urmează.

         De la cel mai înalt nivel imaginabil al puterii, acești Illuminati necunoscuți celor mulți, guvernează aproape nestingherit. Ei fac legi și revoluții, ei instaurează guverne, ei hotărăsc ce țări dispar pentru ca altele să le ia locul. Ei “fabrică” noi ideologii și chiar religii. Se spune că ei au creat orânduirea capitalistă, tot ei au creat-o și pe cea comunistă. Ei făuresc tratatele militare și economice internaționale, ei schimbă regimuri politice și președinți de state, ca pe niște simple piese uzate ale unei mașini.

          Metoda lor de lucru este simplă dar eficientă și poate fi descrisă în 3 pași: PROBLEMĂ, REACȚIE, SOLUȚIE.

          1. În primul rând ei crează o PROBLEMĂ (conflicte, războaie, revoluții, dezastre, etc.) Crează conflicte și războaie în care cele două părți provocate, lupta una împotriva celeilalte și nu contra adevăratului instigator. Tot ei finanțează toate părțile implicate în conflict.

          2. Apoi prin intermediul mass-media și a manipulării determină o REACȚIE în rândul populației, care solicită o rezolvare a PROBLEMEI apărute.

          3. În final tot ei vin cu SOLUȚIA care aproape întotdeauna se lasă cu efecte dure asupra populației (sărăcie, restrângerea unor drepturi și libertăți, etc. – vezi atentatele din 9/11, armele lui Saddam, criza financiară…) Ei trec întotdeauna drept instanța împăciuitoare care pune capăt conflictelor.

                                                CARE ESTE SCOPUL LOR?

           Practic scopul lor este să controleze și să conducă întreaga planetă prin crearea unei Noi Ordini Mondiale și a unui Guvern Mondial unic. Acești oameni nu sunt interesați să câștige bani, deoarece “fabrica de bani” este a lor. Ei pot avea oricâți bani doresc. Ce își mai poate dori cineva care are toți banii din lume? PUTERE și CONTROL… (pentru subjugarea sufletească, împătimirea și demonizarea oamenilor – nota BP)! Acesta este scopul lor.
         De ce doresc ei să stăpânească lumea? Pentru că având putere și bogăție, pot face asta. Peste 90% din oamenii din prezent ar face același lucru dacă ar avea acces la bogăție și putere.

         Pentru a deține puterea absolută și controlul întregii planete ei intenționează să realizeze următoarele obiective:

              1. Stabilirea unui Guvern Mondial unic și a unei Noi Ordini Mondiale.

              2. Distrugerea identității naționale a statelor lumii.

              3. Distrugerea tuturor religiilor lumii (în special a creștinismului) și înlocuirea lor cu o religie unică de tip New Age.

              4. Controlul total al populației globului și a fiecărui individ în parte precum și transformarea lor în “sclavi de tip modern”.

             5. Reducerea masivă a populației globului până la o limită ușor de susținut de către mediul și resursele planetei.

             6. Promovarea depravării și a obiceiurilor rele pentru îndepărtarea moralei creștine.

            7. Distrugerea modelului actual de societate și a celulei ei de bază, familia.

            8. Distrugerea libertății de exprimare și restrângerea unor drepturi fundamentale ale indivizilor.

         Toate acestea se întâmplă chiar ACUM și într-un ritm tot mai accelerat.

                                                           GUVERNUL MONDIAL

          Guvernul Mondial funcționează pe ipoteza că un guvern alcătuit din familii vechi şi noi, bazat pe inteligența și puterea creierului este de preferat dreptului popoarelor de a-și alege propriul destin. Cine dorește mai multe detalii poate studia acest document rar: Harta Guvernului Mondial-din 2004.pdf
          Utilizând harta se poate urmări pe ce direcții și în ce zone se propagă efectele unor decizii luate de diverse structuri componente.
          Sunt detaliate relațiile și zonele de influență la nivel mondial ale principalelor dinastii și familii care conduc lumea. Guvernul Mondial este prezentat în acest document ca fiind un complex intelectual, capabil să coordoneze, acumuleze şi să se concentreze toate mijloacele de definire și stabilire a normelor de dezvoltare a unei societăți de tip nou.
          Acest complex este format din nuclee financiare, politice, strategice şi diplomatice, birouri ştiinţifice şi tehnice, de planificare de cercetare, servicii de culegere a informațiilor, inclusiv rețele de tip mafiot.
         De menționat faptul că integrarea europeană și “cedarea de suveranitate” a statelor au ca scop final crearea acestui Guvern Mondial care va fi singurul suveran peste toate țările.

                             CUM SUNT ORGANIZAȚI ȘI CUM CONTROLEAZĂ LUMEA?

         Organizarea lor și modul prin care controlează lumea este de tip piramidal. Sistemul se numește Piramida Puterii (Pyramid of Power) și este descris mai jos:

         După cum se observă în vârful piramidei se găsește OCHIUL CARE VEDE TOT. Este un simbol Illuminati și reprezintă Ochiul lui Lucifer sau Ochiul Satanei. Cine are control asupra lui, are control asupra banilor lumii. De aceea acest simbol (piramida si ochiul apare și pe dolarul american).
         Oculta Mondială (de pe nivelele 1, 2 si 3 ale piramidei) se consideră supușii Satanei și i se închină. De aceea ei încearcă să controleze nivelele inferioare ale piramidei ca să le aducă sub conducerea Ochiului Satanei.
          Pare absurd în zilele noastre ca oameni atât de importanți ai planetei, atât de bogați și de influenți să creadă în puterile Satanei și să i se închine, dar vă asigur că exact așa stau lucrurile. Este foarte greu să îți faci o imagine de ansamblu asupra întregului mecanism (care se desfășoară de la cele mai înalte nivele până la noi, oamenii de rând, poporul lui Boc și al lui Băsescu), dar voi încerca să lămuresc câteva aspecte esențiale.

                                                       NIVELELE PIRAMIDEI

          0. Nivelul 0 – Forța superioară reprezentată prin Ochiul Care Vede Tot.

          Foarte Important: Înțelegerea Forței (satanice – notaBP) din vârful Piramidei Puterii îți dă posibilitatea să “spargi” piramida și să te sustragi controlului ei.
          Ca să poți înțelege cu adevărat forța care se află în vârful piramidei, trebuie în primul rând să te înțelegi pe tine însuți. Trebuie să înțelegi de unde vii, de unde ai apărut și încotro te îndrepți, unde vei dispare. Răspunsurile la aceste întrebări sunt în interiorul tău, iar cheile de descifrare se găsesc peste tot în jurul tău, inclusiv în lumea materială, palpabilă. Din păcate indiciile pe care le găsești în diverse surse de informare sunt amestecate cu o mulțime de minciuni. Ca să afli răspuns la aceste întrebări trebuie să îți urmezi nu inima și nici creierul ci pe amândouă în egală măsură.
          Pentru înțelegerea Forței trebuie să existe un balans perfect între suflet și rațiune, fără separare între ele. Cine e ghidat doar de sentimente e ușor de indus în eroare, de asemenea cine se ia doar după rațiune e ușor să se înșele. Dar e foarte greu să înșeli pe cineva care are un perfect echilibru între cele două.
         Pentru a înțelege ce este în vârful piramidei trebuie să vezi realitatea din exterior, să înțelegi natura realității imediate. Numai așa vei putea înțelege natura controlului pe această planetă. Și ține minte: Dacă nu faci parte din SOLUȚIE, vei face mereu parte din PROBLEMĂ.

          1. Nivelul 1 – Familiile regale

           În vârful Piramidei Puterii, pe nivelul 2 se află familiile regale europene care toate sunt înrudite între ele. Actualul rege al Belgiei, regele Suediei şi al Norvegiei, precum şi reginele Marii Britaniei, Olandei şi Danemarcei sunt cu toții rude de sânge, trăgându-se din familia Windsor. Mai mult decât atât, ultimii regi care au fost înlăturaţi de la putere prin revoluţii în Italia, România, Iugoslavia, Bulgaria şi Grecia, făceau şi ei parte din aceeaşi familie Windsor, regăsindu-se absolut toţi în arborele ei genealogic.
          Aici poate fi menţionat faptul că și în SUA, marea majoritate a preşedinţilor americani aleşi „democratic” prin vot popular din 1776 şi până în prezent sunt înrudiţi între ei. Toţi aceştia sunt rude de sânge şi prin urmare se poate afirma că ei alcătuiesc un fel de „casă regală” sau dinastie.
         Conform unor surse, tot pe acest nivel al piramidei se mai situează un grup de oameni extrem de influenți, dar a căror identitate nu se cunoaște.

         2. Nivelul 2 – Consiliul celor 13 familii

         Pe nivelul 2 se afla asa numita Aristocratie Neagra compusa din 13 familii, cele mai bogate din lume.
         David Icke scrie în lucrarea „Secretul Suprem” că aceste 13 familii alcătuiesc „o rasă de oameni care nu se încrucişează decât între ei (cu o linie genealogică aproape continuă), un fel de „rasă în interiorul rasei”. Aceasta a fost creată în antichitate, în Orientul Mijlociu şi în Orientul Apropiat. De-a lungul miilor de ani care au urmat, această rasă şi-a extins continuu puterile, acaparând practic întregul glob.[…] Practic, procesul a durat mii de ani. Structurile instituţiilor moderne de control: guvernele, sistemul bancar, lumea afacerilor, armatele şi mass-media nu au fost infiltrate de această forţă, ci au fost chiar create de ea, de la bun început.”

                                    Aceste familii sunt (in ordine alfabetica):

          1. Dinastia Astor
          2. Dinastia Bundy
          3. Dinastia Collins
          4. Dinastia DuPont
          5. Dinastia Freeman
          6. Dinastia Kennedy
          7. Dinastia Li
          8. Dinastia Onassis
          9. Dinastia Reynolds
          10. Dinastia Rockefeller
          11. Dinastia Rothschild
          12. Dinastia Russell
          13. Dinastia Van Duyn

          Membrii acestor familii ocupa cele mai înalte poziţii în toate ierarhiile existente, sunt cu toţii extrem de bogaţi şi se află „deasupra legii”. Cu toate acestea, majoritatea dintre ei nu apar niciodată pe listele cunoscute de noi cu cei mai bogaţi oameni din lume. Ceea ce îi interesează pe ei nu este nicidecum să fie cunoscuţi, ci doar să deţină bogăţiile şi controlul planetei, precum şi să îşi urmeze planurile de dominare a umanităţii. Mass media controlată aproape în întregime de aceste familii ne spune că Bill Gates e cel mai bogat om din lume cu 54 miliarde dolari, sau, Carlos Slim Helú din Mexic cu 74 miliarde de dolari.
          De fapt acești miliardari nu pot concura nici pe departe cu Sir Evelyn de Rothschild (Dinastia Rothschild) care deține incredibila sumă de 500 trilioane de dolari (mai mult de jumătate din averea totala a lumii !!!). Cu averea acestei familii poate fi hrănită și îmbrăcată TOATĂ populația globului. Familia Rothschild, 500 de trilioane avere!

          3. Nivelul 3 – Comitetul celor 300

          Comitetul celor 300 (numiti si Olimpienii) a fost fondat in 1727 de către aristocrația britanică și este compus din cele mai puternice “sub-familii”.
Acest comitet coordonează direct o mulțime de instituții și organizații majore din întreaga lume, printre care: Comisia Trilaterală, Consiliul pentru Relații Externe, Grupul Bilderberg, Masa Rotundă, British Petroleum, Ordinul Skull and Bones, Compania Royal Dutch Shell, Socialista Internațională, Francmasoneria Universală, Ordinul Magna Mater, Zionismul Universal, Consiliul Bisericilor Mondiale, Ordinul Cavalerilor Templieri, Institutul American de Presa, Societatea Regală Britanică, Universitatea Harvard, Institutul pentru Droguri, Crimă și Justiție, MIT, NATO, Crucea Roșie Internațională, Universitatea Princeton, Banca Mondială, American Express, Citibank, Credit Suisse, etc.
          Lista este prea lungă pentru a fi prezentată aici, dar cine dorește să afle toate detaliile cunoscute despre Comitetul celor 300 poate descărca acest document întocmit de Dr. John Coleman, fost ofițer al serviciului de spionaj britanic: THE STORY OF THE COMMITTEE OF 300. (Important: Faceți download la acest document căci nu se știe cât timp va mai fi disponibil pe internet… SOPA, PIPA, ACTA vor reduce drastic accesul la astfel de materiale)

           4. Nivelul 4 – Centrul de comandă

           Pe acest nivel se găsesc cele 6 structuri care reprezintă centrul de comandă la nivel global:

           – Comisia Trilaterală,
           – Consiliul Relațiilor Externe (CFR),
           – Grupul Bilderberg,
           – Clubul de la Roma,
           – Organizația Națiunilor Unite
           – Institutul Regal pentru Afaceri Internaționale

           Toate aceste structuri sunt unite între ele prin intermediul Mesei Rotunde.
Masa Rotundă, creaţia omului de afaceri britanic Cecil Rhodes este o structură atât de complexă, încât Dr. Coleman spunea despre ea: “Masa Rotundă însăși este alcatuită dintr-o adevarată încrengătură de companii, instituții, bănci și unități de învățământ; ea le-ar ocupa timpul specialiștilor de înaltă calificare vreme de un an, numai pentru a o descâlci și înțelege“.

           Comisia Trilaterală este o “asociație particulară” înființată în 1973 din inițiativa lui David Rockefeller cu scopul de a “întări cooperarea economică și politică între continentele american, european și asiatic”. De aceea se numește Trilaterală.
În componența acestei comisii intră directori de concerne, bancheri, politicieni (printre care și foști președinți ai Statelor Unite), economiști, etc. – în general cei mai influenți oameni din America de Nord, Europa și Asia. Practic această organizație privată în care se intra doar cu invitație specială pe baza unor merite deosebite, conduce lumea peste capetele guvernelor. După luarea unor decizii, membrii organizației le transmit guvernelor, iar acestea le aplică la nivelul fiecărui stat. Toate națiunile lumii sunt conduse de această entitate suprastatală.
           În fiecare an Comisia Trilaterală are o întrunire în plenul ei și câte o întrunire zonală. În perioada 15-17 octombrie 2010 întrunirea secției europene a Comisiei Trilaterale a avut loc la București, într-o discreție aproape totală. 170 din cei mai puternici oameni ai lumii au venit la București și presa abia a semnalat acest lucru. Totuși există o înregistrare Antena 3 pe care dacă o vizualizați, veți înțelege ce putere imensă are această Comisie. (n.a.) Între timp înregistrarea Antena 3 a fost ștearsă de pe site-ul lor, însă puteți vedea un fragment din ea în clipul Noua Ordine Mondiala – Declarații fățișe).

           Consiliul pentru Relatii Externe (CFR) (din engleză Council on Foreign Relations) a fost fondată în 1921 si este o organizație americană non-profit nepartizană specializată în politică externă a Statelor Unite și afaceri internaționale. “Consiliul pentru Relații Externe este un organ al ceea ce C. Wright Mills numea “Elita puterii” – un grup de bărbaţi, cu interese şi concepţii similare, care pun la cale cursul evenimentelor din poziţii intangibile, situate în spatele scenei.” declara Charles Kraft, membru CFR şi al Comisiei Trilaterale.

           Grupul Bilderberg este o organizație cu agendă globalistă, ce include lideri politici din lumea occidentală, oameni de afaceri și academicieni. Reuniunile au loc anual, începând din 1954. Fondatorii grupului au fost magnații David Rockefeller și familia de bancheri Rotschild. Grupul este puternic exclusivist și se reunește anual pentru a promova o apropiere între Europa și Statele Unite ale Americii. Organizația are o agendă globalistă și afirmă că noțiunea de suveranitate națională este depășită.
Din cauza caracterului secret al întâlnirilor și a refuzului de a emite comunicate de presă, grupul a fost acuzat adesea de comploturi la nivel mondial. Grupul nu are pagină de internet și nicio întâlnire nu este înregistrată. Din Grupul Bilderberg fac parte cam 180 de personalități politice, culturale, economice, universitare, ce se întrunesc în fiecare an în luna mai, alternativ în Europa și America, în aproape 50 de țări.

           Clubul de la Roma, a fost înființat în aprilie 1968 de către Aurelio Peccei, om de știință și afacerist italian şi Alexander King, un om de știință scoțian. Doctrina clubului se bazează în special pe raportul Limitele Creșterii (The Limits to Growth) publicat în 1972. Conform acestui raport orice creștere are o limită care trebuie prevăzută și preîntâmpinată. Creșterea economică este limitată, resursele sunt limitate și la fel, creșterea populației globului are o limită. De aceea trebuie luate măsuri din timp pentru a preveni atingerea acestor limite. În acest context, unul din obiectivele Illuminati, reducerea populației globului pare a fi o măsură necesară. De remarcat Ochiul Care Vede Tot care apare în spotul publicitar al Clubului de la Roma (vezi pe pagina oficială).

           Organizația Naţiunilor Unite reprezintă calul troian al guvernului mondial în pregătire şi au în subordine o vastă reţea de organizaţii care se pretind în slujba popoarelor, dar care nu reprezintă decât o acoperire a unei manipulări groteşti, legată – printre altele – de ţările în curs de dezvoltare din Africa, Asia, America Centrală şi de Sud. Din reţeaua ONU face parte și Organizaţia Mondială a Sănătăţii, o filială aflată în proprietatea cartelului farmaceutic anglo-american-elveţian. Ori de câte ori această organizaţie avertizează lumea că se va produce o epidemie, cei care o controlează, corporaţiile farmaceutice, asigură vaccinul necesar. Este un nou exemplu al mecanismului de creare a problemei – reacţie – soluţie, deşi vaccinurile provoacă mari probleme de sănătate, afectând bunăstarea fizică şi psihică a miliarde de oameni.

           Institutul Regal pentru Afaceri Internaționale, cunoscut și sub numele de Chatham Houseeste unul dintre cele mai importante cluburi de reflecţie în materie de afaceri internaționale, din lume, ocupând locul întâi în clasamentul „Non-US Think Tank” al Foreign Policy. Dezbaterile din acest club sunt structurate sub forma unor analize independente pe domenii diverse precum Energie, Mediu, Resurse Guvernamentale, Politici Economice Internaţionale, Securitate, Sănătate. Una din regulile clubului este că membrii trebuie să păstreze confidențiala identitate a celor care emit ideile.

           Consiliul Relațiilor Externe şi Comisia Trilaterală controlează aproape sută la sută opinia publică. Toate marile cotidiene, agenţiile de ştiri şi principalele canale de televiziune, ale căror ştiri şi emisiuni sunt urmărite de opinia publică au în poziţii de conducere membrii acestor organizaţii.
           Dacă pe primele 3 nivele se găsesc doar cei care sunt înrudiți cu familiile și sub-familiile Ocultei Mondiale, pe nivelul 4, precum și la nivelele inferioare ale Piramidei Puterii pot avea acces și oameni care nu sunt rude de sânge cu familiile și sub-familiile conducătoare de la nivelele 1, 2 si 3.
           Chiar și politicieni/demnitari români pot fi găsiți în structurile de comandă de pe nivelul 4. De exemplu în Comisia Trilaterală țara noastră are doi membri cu drepturi depline: Mugur Isărescu (Guvernatorul BNR) si Mihai Tănăsescu (reprezentantul României la FMI).
           În același timp, Mugur Isărescu este și președintele ARCOR, filiala română a Clubului de la Roma. Din ARCOR fac parte printre alții: Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Călin Georgescu, Daniel Dăianu, Mircea Malița, Sergiu Celac. (vezi lista completa).
Așa că putem dormi liniștiți: prin aceste persoane, Ochiul Care Vede Tot este prezent și în țara noastră. Centrul de Comandă de la nivelul 4, controlează întreaga populație a globului prin intermediul structurilor de pe nivelele 5, 6 si 7.

           5. Nivelul 5 – Controlul financiar mondial

           Toate instrumentele prin care Illuminati controlează financiar populația globului, se găsesc pe acest nivel. Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială, Banca Reglementărilor Internaționale, Băncile Centrale precum și mecanismele de impozitare a populației. Probabil este cel mai diabolic sistem de control al populației conceput vreodată. Control prin intermediul banului. Oare de ce banul se mai numește și Ochiul Dracului? “Dați-mi pe mână moneda unei țări și nu mă mai interesează cine face legile în acea țară” este un celebru citat al lui Rothschild. Probabil de aceea o țară nu este condusă de un guvern sau președinte, ci este condusă din umbră de cel care controlează moneda țării respective. Probabil de aceea o țară nu se poate gospodări singură ci are nevoie de sfatul celor de la FMI. Nu mai contează cine face legile și ce legi face, căci oricum se aplică numai directivele FMI.

           6. Nivelul 6 – Controlul resurselor mondiale

           Pe acest nivel se situează marile corporații internaționale care urmăresc controlul populației prin controlul asupra resurselor. Toate resursele de pe pământ sunt darul naturii (sau al lui Dumnezeu) făcut tuturor oamenilor care trăiesc pe fața pământului.
Astăzi însă, deşi ni se spune că trăim în lumea tuturor libertăţilor, drepturilor şi a democraţiei, ele ne sunt confiscate în numele unor stranii raţionamente sau înşelătorii. Peste tot pe glob unde pământurile sunt roditoare apar companii de tip Monsanto care îi corup pe politicieni să reglementeze cultivarea și comercializarea produselor.
Intenția este de a-i distruge pe micii producători sau de a-i scoate în ilegalitate, ceea ce înseamnă că nici cel mai inofensiv producător nu va mai putea să cultive nimic în grădina proprie fără aprobarea guvernului.
            Prin reglementările orchestrate de astfel de companii la nivel mondial în materie de calitate şi siguranţă a hranei, prin impunerea unor aşa-zişi parametri ştiinţifici după care producătorii trebuie să se ghideze nu se urmăreşte altceva decât distrugerea micilor producători. Iar aceasta, în favoarea marilor producători de hrană multă şi proastă! Vestitul Codex Alimentarius reprezintă chintesenţa acestui sistem, la implementarea căruia au lucrat zeci de ani reprezentanţii celor mai mari interese politice şi financiare.
De la 31 decembrie 2009, Guvernul României a început, alături de alte 165 de state semnatare (reprezentând aproape 85 % din populația planetei), implementarea temutului Codex Alimentarius. Un compendiu de legi alimentare, de factură nazistă, introdus de AG Farben și care va stabili regulile de alimentație ale națiunilor. Implementarea, prevăzută pe mai multe etape, pornește de la faptul că populația globului este mult prea numeroasă ca Terra să poată susține o alimentație naturală. Astfel, produsele trebuie modificate genetic, construite în laborator, aditivate și iradiate. Toate aceste date pot fi studiate pe site-ul http://www.codexalimentarius.com.

            7. Nivelul 7 – Controlul populației globului

            Structurile situate pe acest nivel sunt cele care au contact direct cu populația. Toate directivele venite de sus sunt implementate la nivelul populației prin aceste 4 componente: Religie, Învățământ, Guverne și Media. Practic stăpânii lumii se ascund în spatele acestui paravan (nivelul 7) pentru a-și îndeplini planurile. Populația este îndoctrinată prin religie, îndobitocita prin sisteme de învățământ care nu sunt decât o fabrică de produs oameni pe care statul să-i întrebuințeze apoi după scopurile sale, ținută în frâu de către institutiile guvernamentale și prostită de către mass-media. Rezultatul este o populație lipsită de energie şi de entuziasm, lipsită de putinţa de a acţiona şi de a reacţiona, incapabilă să își dea seama ce se întâmplă cu ea, astfel încât orice bandă politică se poate face stăpânul ei.

             8. Nivelul 8 – Populația globului sau unitățile de muncă

            Pe ultimul nivel, cel mai de jos, ne aflăm noi populația globului, oamenii de rând, turma de oi sau sclavii moderni ai timpurilor noastre. Ciclul nostru este limitat la ceea ce am fost îndoctrinați că trebuie să facem: ne naștem, facem școală, muncim pentru stăpânii noștrii, le plătim taxe și impozite și apoi ieșim la pensie. Chestia cu pensia s-ar putea să dispară din acest ciclu, căci nu-i ajută cu nimic pe cei de sus.
            Interesant este că din turmă unii dintre noi pot să se ridice temporar pe nivele superioare, să facă parte din instituțiile guvernului, să ajungă pe nivelul 5 bancheri pe la Banca Mondială sau FMI sau chiar pe nivelul 4 în Clubul de la Roma. Dar când ei devin inutili pentru stăpâni, sunt aruncați din nou în turma de jos.
            De pe nivelele 5, 6 si 7 se produc cele mai dure atacuri și cele mai mari presiuni asupra populației. Este atacată siguranța financiară și alimentară a fiecăruia dintre noi, este atacat sistemul de sănătate public, învățământul, religia, cultura, identitatea națională.

            În fața acestor forțe colosale care domină planeta, guvernul nostru și conducătorii noștri “aleși de popor” nu au practic nici o șansă. Ei trebuie să execute întocmai ordinele pe care le primesc și să pună țara la dispoziția celor ce conduc lumea. Singura problemă este că acești conducători ai noștri pe lângă faptul că fură, sunt și incompetenți și nu știu să negocieze mai dur condiții avantajoase pentru poporul român. Este clar că România nu se poate izola și dezvolta separat în afara contextului regional și global. Vrem sau nu, ea face parte din planul Noii Ordini Mondiale, și dacă întreaga lume se îndreaptă într-o direcție, noi nu avem cum să mergem în direcție opusă. Poziția pe care o vom avea în acest nou plan global, depinde doar de cei care ne conduc.

            sursa: blogul Bucovina profundă, 24 octombrie 2012 (inforomania.orgvia, revista LUMEA, Nr.10 (235)/2012, pp.60 (CINE CONDUCE LUMEA? PIRAMIDA PUTERII OCULTE MONDIALE. Descreștinarea, iudaizarea lumii și satanismul talmudismului masonic) *(vezi notele BP)

 

            ,,Principiul după care funcționează instituțiile europene este: “Afară cu creștinii, înăuntru cu francmasonii” (…) Uniunea Europeană se îndreaptă spre un totalitarism care dorește să devină o religie de stat, o religie ateistă, nihilistă – o religie, care va deveni obligatorie pentru toți.” (Rocco Buttiglione)
                                            UNIUNEA EUROPEANĂ ȘI MASONERIA

            Potrivit prestigiosului istoric César Vidal, pentru a înţelege ce se întâmplă în Europa trebuie luat în considerație fenomenul francmasoneriei. Vidal documentează rolul discret dar imens jucat de aceștia în formarea Uniunii Europene. Spre exemplu, afirma că “proiectul Constituției Europene a fost elaborat de un francmason, Valéry Giscard D’Estaing”, fost presedinte al Franței in perioada 1974-1981, președintele Convenției Europene care a redactat textul tratatului constituțional, ca “masonii controlează Internaționala Socialistă și s-au infiltrat puternic în partidele de dreapta” și că aceștia exercită “o influență masivă în lumea comunicațiilor și în special în educație, justiție și forțele armate.”
            Referirile rolului jucat de Valery Giscard d’Estaing în geneza tratatului UE și-au găsit o confirmare și în mărturiile celebrului fost dizident sovietic, Vladimir Bukovsky, care a avut acces la arhivele Partidului Comunist al URSS. Într-o alocuțiune rostită la Bruxelles, Bukovsky a dezvăluit că, în ianuarie 1989, o delegație a Comisiei Trilaterale, formată din ex-premierul japonez Yasuhiro Nakasone, ex-președintele francez Valéry Giscard d’Estaing, bancherul american David Rockefeller și fostul secretar de stal al SUA, Henry Kissinger, s-a întâlnit cu Mihail Gorbaciov pentru a-l convinge că URSS trebuie să se integreze în marile instituții financiare ale lumii, GATT, FMI şi Banca Mondială. Potrivit lui Bukovsky, la un moment dat Giscard d’Estaing a luat cuvântul și i-a spus lui Gorbaciov: “Domnule președinte, nu pot să vă spun exact când se va întâmpla – probabil într-un interval de 15 ani – dar Europa va fi un stat federal și trebuie să vă pregătiți pentru aceasta.” Bukovsky nu și-a putut reține uimirea față de capacitățile profetice ale lui d’Estaing: ”Asta se întâmpla în ianuarie 1989, într-o vreme în care tratatul de la Mastricht din 1992 nici măcar nu fusese schițat.”
            În toamna anului 2004, un imens scandal bulversa scena politică europeană. Rocco Buttiglione, candidatul nominalizat de președintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, pentru portofoliul Justiţiei, Libertății și Securității, era respins de una din comisiile Parlamentului European, pe motiv ca este mult prea conservator. În viziunea grupurilor euro-parlamentarilor socialiști și ecologiști, “vina” lui Buttiglione, un catolic practicant, a fost afirmația făcută în cadrul audierilor cum că homosexualitatea este un păcat. Confruntat cu opoziția furibundă a majorității Parlamentului European, care a ameninţat cu un vot de blam la adresa întregii Comisii, Barroso a retras candidatura lui Buttiglione. În locul acestuia, Italia l-a nominalizat pe ministrul de externe Franco Frattini, si se parea că toate controversele vor fi date repede uitării.
           Înainte însa de a pleca de la Bruxelles, Buttiglione a aruncat bomba, acuzându-l pe înlocuitorul său de apartenența la o societate secretă. În momentul felicitarii pentru candidatura lui Frattini la postul de comisar european, politicanul creștin-democrat a afirmat: ”Sper ca audierile lui să mearga bine și nimeni să nu îl întrebe dacă este francmason.” Ulterior, în cadrul unei dezbateri desfășurate la Milano, Buttiglione a spus că principiul după care funcționeaza instituțiile europene este “Afară cu creștinii, înăuntru cu francmasonii”. Tot el a mai spus, “Uniunea Europeană se îndreaptă spre un totalitarism care dorește să devină o religie de stat, o religie ateistă, nihilistă – o religie, care va deveni obligatorie pentru toți.”
            În perioada preaderării României la NATO și UE, deja știau mult mai mulți, deja se vorbea că se dorește extinderea. Dar toți care s-au perindat la putere în țara noastră, mass-media, “elitele“ și evident UE prezentau situația exact pe dos. Adică noi ne străduiam să intrăm și ei ne impuneau condiții. Și mulți români s-au lasat păcăliți. Se vorbea mult atunci de tot felul de reforme necesare și obligatorii. Azi mulți recunosc că nici acum nu s-a reformat ce trebuia și totusi am intrat în cele două organizații. Și asta pentru că pe stăpânii vestului îi interesa cu totul altceva. Privatizarea sectoarelor strategice bancar, energetic plus eventual mărunțișuri. Iar asta autoritățile române au realizat. Și asta era tot ce conta, tot ce interesa. Interesul “investitorilor“ din vest în România este minim în alte domenii. Speranțele românilor îndoctrinați cu himerice iminente masive investiții în țara noastră, s-au spulberat.
           Doar câte un mastodont își mai deschide din când în când câte o sucursală aici, deoarece își permite să plătească mâna de lucru locală în bătaie de joc (vezi de exemplu cazul Dacia-Renault). Iată doar câteva exemple de achiziții și privatizări strategice sau importante: BCR- Erste Bank, Banca Ion Țiriac – HVB Bank, Romportmet – Mittal Steel, Petrom, Alro, Azomureș, Arctic Arcelik, Luxten, Terapia Advent, Enel – pentru Distrigaz Sud și Nord, ultimele filiale Electrica, Trigranit, Esplanada City Center, dezvoltatorul Planorama, Asiban. Interesantă este numirea în compania d-nului Patriciu ca director general executiv a americanului John H. Works, licențiat în drept, specialistul în investment banking al băncilor J.P. Morgan și ABN AMRO Rothschild.
           Care este folosul de până acum al aderărilor la NATO și UE? Deocamdată doar cheltuim. Cumpărăm echipamente militare proaste de la ei, trimitem pe cheltuiala noastră militari unde au ei interes (Afganistan, Irak, Kosovo etc), vărsăm bani mulți Europei dar nu suntem în stare să-i cheltuim pe cei ce vin de la ea (în mod ipotetic) și tot asa. Mai mult, populația este stoarsă de prețuri și dobânzi mari de către cei carora le-au fost date pe mai nimic sectoarele strategice.

                                                                                                    Sursa: Anti UE

           Cititi vă rog și:

http://vremuritulburi.wordpress.com/2014/05/17/masoneria-romana-impune-un-lider-mondial/
http://vremuritulburi.wordpress.com/2014/05/16/grecia-vinde-sediile-ministerelor-si-ale-politiei-pentru-a-face-rost-de-bani/
http://vremuritulburi.wordpress.com/2014/05/15/colapsul-visului-american/

                                                     Sursa: http://vremuritulburi.wordpress.com, 18 mai 2014

 

                        CE NU ȘTIAȚI DESPRE UNIUNEA EUROPEANĂ (IUDEO-MASONICĂ)
            ,,Constituţia europeană instituţionalizează un sistem care face din om un subiect economic, un sistem care generează şi mai multă sărăcie, şomaj, poluarea apei şi a aerului. Acest tratat instituie o altă dictatură pe care noi nu o vrem”. Danielle Mitterrand, soţia fostului preşedinte al Franţei, mai 2005
            Astăzi, “Proiectul european” conduce mai mult de două treimi din statele Europei sub o formă nouă de guvernământ – o putere supranaţională. Nu trebuie însă să uităm că el a pornit ca o idee utopică şi atât de îndrăzneaţă, încât părea imposibil de acceptat de naţiunile cărora le-a răpit total independenţa.
            Pentru a facilita implementarea acestei idei, direcţia în care se îndreptau lucrurile a fost cu grijă ocultată, atât la începuturi, cât şi pe parcursul derulării Proiectului. Fondatorii săi ştiau că doar lucrând din umbră, într-un mod discret puteau reuşi să îşi atingă scopul – acela de a face ca Europa să fie condusă de o unică autoritate politică, economică şi militară, un organism supranaţional. Chiar şi acum, sistemul de guvernare al UE este de o complexitate atât de labirintică, încât din cele câteva sute de milioane de cetăţeni ai Uniunii doar puţini cunosc cât de cât scopul, felul cum a evoluat şi modul real de funcţionare al acestui angrenaj care le conduce vieţile.
            În ultimii ani Proiectul a avansat atât de mult, încât scopul său nu a mai putut fi ascuns. Nici nu mai era necesar. S-a putut vedea astfel ceea ce s-a făcut şi se face în continuare în numele popoarelor europene, fără a fi întotdeauna şi în interesul lor. Pentru a înţelege adevărata lui natură este necesar să îi cunoaştem istoria, să ştim cine sunt cei care au lucrat din umbră pentru ca el să se insinueze treptat în viaţa europenilor.

                                        Adevărata faţă a „părinţilor” Europei

            „Faptul că ideea care a stat la baza proiectului Europei Unite a apărut după 1945, deci după război este unul din marile mituri europene. Susţinătorii acestuia prezintă UE ca pe o nouă creaţie, o idee strălucită a lumii moderne postbelice. În realitate este vorba despre un vis ratat care datează din 1920” scriu Christopher Booker şi Richard North în cartea lor: “The Great Deception – A Secret History of the European Union”.
           Proiectul a încolţit iniţial în anii douăzeci în mintea a doi oameni. Primul dintre ei, Jean Monnet, este numit astăzi părintele Europei. Numele celui de-al doilea, Arthur Salter, este acum aproape uitat. Însă amândoi au jucat un rol important în punerea în practică a ceea ce părea iniţial doar o mare utopie.
           Ideea unităţii şi a cooperării între state exista în mintea multor teoreticieni ai vremii. Monnet şi Salter mergeau însă mult mai departe. Ei visau la un guvern supranaţional care să conducă Statele Unite ale Europei. Salter a scris în anii ’20 mai multe eseuri în care propovăduia ideea subordonării totale a ţărilor europene faţă de o unică autoritate politică, economică şi militară. Guvernele şi parlamentele ar fi devenit astfel doar nişte simpli administratori locali total obedienţi faţă de un Secretariat de tehnocraţi internaţionali, loiali noii organizaţii şi nu statelor membre.
           În anii ’20 o astfel de idee era extrem de greu de implementat. Care naţiuni ar fi acceptat aşa ceva fără a-şi vedea puse în pericol integritatea, libertatea şi independenţa? Europenii trebuiau deci să devină convinşi că proiectul european era o necesitate, iar tot ceea a urmat, inclusiv al doilea război mondial, a făcut parte din această muncă de convingere. Monnet a fost pionul principal în acest proces şi a acţionat permanent din umbră, conştient fiind că doar aşa îşi va putea îndeplini cu succes misiunea. A pregătit terenul, a manevrat toate pârghiile necesare şi nu a ratat nici o ocazie.
           Monnet privea calea inter-guvernării, adică a coperării voluntare între naţiuni care îşi păstrează independenţa, ca fiind un pericol mai mare pentru proiectul european chiar decât naţionalismul. S-a folosit însă de deschiderea care exista către o astfel de cooperare şi şi-a prezentat mereu planurile deghizate în această haină pentru a le face mai uşor de acceptat. Ţelul său a ieşit la iveală de-abia când noua maşinărie de guvernământ era instituită în proporţie suficient de mare pentru ca scopul ei să poată fi exprimat pe faţă.
           Dar să vedem cine era acest Jean Monnet. Francez de origine şi comerciant de coniac el s-a făcut remarcat în timpul primului război mondial utilizându-şi experienţa de navigaţie în favoarea Aliaţilor. A ajuns la scurtă vreme să se ocupe de organizarea proviziilor acestora, şi nimeni nu mai ţinea cont că îşi dobândise experienţa făcând comerţ cu alcool în timpul prohibiţiei. A ajuns ca la un moment dat în SUA să fie anchetat pentru evaziune fiscală, iar FBI-ul să îl suspecteze de spălare de bani pentru nazişti. Avea însă un mare talent de a-şi face prieteni printre oamenii cei mai influenţi şi a ieşi mereu curăţat de toate păcatele.
            În anii patruzeci, Monnet atinsese deja o poziţie suficient de influentă pentru a pune pe roate proiectul. Primul pas era să realizeze o uniune franco-britanică, lucru aproape imposibil ţinând cont de rivalitatea istorică dintre cele două ţări. Pentru aceasta şi-a făcut prieteni la cel mai înalt nivel în cercurile franceze şi în cele britanice printre care Charles de Gaulle, viitorul preşedinte al Franţei şi Robert Vansittart, şeful ministerului de externe britanic.

                                 Cooperarea economică – etapă a planului de globalizare

            În 1940, cucerirea Franţei de către armatele lui Hitler părea iminentă după bătălia de la Dunkerque. Consilierii lui Winston Churchill, primul ministru al Marii Britanii, au venit cu soluţia salvatoare – realizarea unei uniuni franco-britanice. Nu era însă vorba de o colaborare interstatală, ci de formarea unei noi naţiuni, care urma să aibe un guvern unic, o armată unică, cetăţenie comună şi o monedă comună. Această idee a fost primită cu un entuziasm care l-a uimit şi pe Churchill şi a fost suprizător de repede pusă în aplicare, ca şi cum era de multă vreme aşteptată. Cabinetul britanic nu a avut nici o obiecţie, în ziua următoare proiectul a fost semnat de toată lumea, fiind respinse doar prevederile privind moneda unică, iar generalul de Gaulle a obţinut imediat acordul părţii franceze, întâlnind aceeaşi neaşteptată deschidere. Singurul care a ripostat a fost omul politic Michel Petain care se temea ca Franţa să nu fie transformată într-un dominionat britanic. Au avut loc importante mişcări de stradă în timpul cărora francezii strigau “preferăm să fim cuceriţi de Hitler, decât să fim sclavii Angliei,” şi astfel proiectul a căzut.
           Toate aceste maşinaţiuni au fost – doar pentru ochii lumii – un răspuns ad-hoc la o criză de război. Ele erau doar vârful icebergului construit din umbră de acelaşi Monnet. Uimitorul entuziasm faţă de această idee se datora faptului că acesta avusese lungi discuţii cu toate persoanele implicate atât din tabăra franceză, cât şi din cea britanică. Pentru Monnet acest eşec a fost doar o bătălie pierdută dintr-un mare război. Şi nu era vorba de al doilea război mondial, a cărui încheiere s-a decis să o aştepte sperând că, după marile tragedii şi distrugeri, europenii vor fi mai dornici să accepte soluţia Uniunii. Aşa a şi fost.
           În 1950, planul Shuman, care plasa industriile producătoare de oţel a şase ţări europene sub controlul unei singure autorităţi, a fost tot opera lui Monnet. El a fost cel care l-a convins pe ministrul francez de externe, Robert Shuman, să prezinte această idee ca pe o soluţie pentru menţinerea păcii într-o perioadă fragilă, ştiut fiind faptul că oţelul era una din industriile de care depindea producerea de armament.
           Acesta a fost doar un prim pas care făcea ca proiectul să înainteze considerabil pe linia sa economică. Această strategie era ideea lui Paul-Henri Spaak, primul ministru al Belgiei şi bun prieten cu Monnet. El era convins că în prima etapă, modul cel mai eficient de a ascunde scopul politic al proiectului era acela de a-l deghiza sub masca cooperării economice – o piaţă comună. El a redactat aşa numitul “Raport Spaak” care a dus la semnarea în 1957 a tratatului de la Roma, care punea bazele Comunităţii Economice Europene.
          Chiar dacă nu păreau a lucra pentru acelaşi scop, de multe ori fiind prezentaţi a fi oponenţi, Monnet a beneficiat de ajutorul unui comunist italian, Altiero Spinelli. Convingerile şi metodele similare arată că în realitate toţi aceştia lucrau pentru îndeplinirea aceleeaşi misiuni. Lâncezind într-o închisoare fascistă, Spinelli visa la aceleaşi State Unite ale Europei. Şi el era convins că pentru a-şi duce viziunea la îndeplinire era necesar să le ascundă popoarelor Europei ceea ce se făcea în numele lor, până când procesul avansa atât de mult încât devenea ireversibil. Spinelli avea să rămână relativ anonim ani de zile până când, în ultima perioadă a vieţii, a ieşit din umbră şi a jucat un rol crucial în dirijarea proiectului spre finalizare. El este fondatorul „Crocodile Club”, care în anii 80 a susţinut intens realizarea „The Single European Act” – pactul care a armonizat legislaţia ţărilor membre şi apoi a tratatului de la Maastricht care a pecetluit crearea UE.

                                       Finalizarea proiectului sau de-abia începutul?

           Iată cum după mai multe decenii proiectul a fost în sfârşit gata să-şi declare adevăratele intenţii. În ziua de 26 februarie 2002, delegaţi din douăzeci şi cinci de ţări s-au adunat în cel mai mare complex de clădiri administrative din Europa, sediul Parlamentului European de la Bruxelles, pentru deschiderea unei convenţii destinate redactării constituţiei unei „Europe Unite”. Mulţi dintre ei aveau clar în minte paralelismul dintre acţiunea lor şi convenţia întrunită la Philadelphia în vara anului 1787 pentru a întocmi constituţia Statelor Unite ale Americii. Erau conştienţi de faptul că asemenea predecesorilor lor americani participau la încununarea procesului de creare a unui nou stat supranaţional.
           Când cei o sută cinci delegaţi ai statelor membre şi-au ocupat locurile în camera Parlamentului, uriaşa clădire de oţel şi sticlă în care se adunaseră a primit numele de Paul-Henri Spaak. Alături se vedea un alt edificiu administrativ şi mai vast, botezat după Altiero Spinelli, omul care sugerase cel dintâi că redactarea unei constituţii pentru „Statele Unite ale Europei” ar fi actul simbolic final în procesul de integrare politică. Singurul nume necomemorat în clădirile colosale unde se desfăşurau aceste evenimente era acela al omului care, mai mult decât oricare altul, pusese în mişcare acest proces cu câteva decenii în urmă. Deşi fusese de multă vreme onorat cu numele de „părintele Europei”, Jean Monnet rămăsese şi acum, ca pe tot parcursul procesului, departe de luminile rampei. Ceea ce realizase el echivala cu o lovitură de stat desfăşurată cu încetinitorul.
           Probabil doar o mână de delegaţi înţelegeau adevăratul rol jucat de aceşti oameni în întortocheatul proces care, timp de peste cincizeci de ani, îi adusese în locul în care se aflau acum. Ca să nu mai vorbim despre fracţiunea infimă din cei cinci sute de milioane de locuitori ai Europei care ştiau despre ce era vorba şi în interesul cărora, chipurile, se petrecea acest eveniment.
                                              Un puzzle în care piesele nu se potrivesc
          Şi totuşi, chiar în timp ce acest proces părea să se apropie de finalizare, asemenea ultimelor piese al unui vast şi complex joc de puzzle, se iveau întrebări fundamentale. După mai bine de cincizeci de ani de asamblare lentă şi dureroasă a jocului de puzzle, era oare posibil ca, la urma urmei, piesele să nu se potrivească?
          Era vorba de un continent în care statele naţionale au fost convinse să-şi cedeze puterea de autoguvernare unui nou tip de guvern supranaţional. Însă nimeni nu se preocupase să afle ce doreau în ultimă instanţă liderii şi locuitorii acestor ţări?
Era vorba de o Europă în care naţiunile mai bogate din vest erau unite cu ţările sărăcite din est, ţări care suferiseră decenii de-a rândul jugul comunist. Dar, în practică se putea realiza efectiv acest lucru într-un mod care să lase tuturor părţilor senzaţia că fuseseră tratate echitabil?
           Se visase la o guvernare unică a cinci sute de milioane de locuitori de naţionalităţi diferite, vorbind limbi diferite, provenind din tradiţii istorice şi culturale totalmente diferite. Dar în practică, putea o asemenea guvernare să rămână democratică într-un mod credibil? Mai mult, conta acest lucru?
           Se visase la o Europă care să împărtăşească un sistem politic şi economic unic. Dar pe baza datelor la zi, care erau perspectivele ca acest sistem să se achite cu adevărat de promisiunile făcute în numele lui? Cifrele arătau că perspectivele fericite efectiv nu există.
           Prăpastia dintre voinţa locuitorilor Europei şi planurile tehnocraţilor
           Când guvernele Europei s-au întrunit să discute constituţia destinată să le unească irevocabil naţiunile a fost necesar să fie întrebaţi, cel puţin de ochii lumii, locuitorii statelor respective.
           Primele concluzii nu au corespuns deloc cu ceea ce ar fi vrut să obţină tehnocraţii supranaţionali. În 2005 locuitorii Franţei şi Olandei au respins în masă Constituţia europeană. În Marea Britanie trebuia sa să se organizeze un astfel de referendum în primăvara lui 2006, dar s-a renunţat la acest plan de teama unui rezultat similar. Constituţia a fost ratificată doar de Parlament. La fel s-a procedat şi în celelate state pentru ca proiectul să meargă totuşi înainte. Opoziţia locuitorilor Europei nu a contat, deşi tehnocraţii susţin tot timpul că tot ceea ce fac ei este voinţa popoarelor Europei. Din contră, s-au intensificat campaniile de manipulare a opiniei publice.
           Se repetă astfel povestea arhitectului franco-elveţian Le Corbusier, care avusese ambiţia de a impune oamenilor să trăiască în oraşul viitorului. Le Corbusier considera că multe dintre necazurile care asediau omenirea îşi aveau originea în traiul din oraşe neplanificate. Se impune ca aceste oraşe, începând cu Parisul, să fie rase de pe suprafaţa pământului şi înlocuite cu „oraşele viitorului”, planificate până în cele mai mici detalii. După ce timp de două secole visul său a fost privit doar ca o simplă curiozitate, ocazia de a-şi pune proiectul în practică a fost creată după al doilea război mondial, când arhitecţi şi urbaniştii au trebui să reconstruiască oraşele distruse de bombardamente. Celebrele blocuri comuniste nu au fost nici ele departe de această idee, ci au reprezentat alternativa estică a oraşului viitorului.
           Astfel că începând cu anii şaizeci s-au putut vedea apărând în multe oraşe din Marea Britanie mai întâi terenuri vaste cu turnuri de beton şi lespezi de ciment, înconjurate de spaţii publice largi şi parcurse de artere urbane noi. Construcţii similare au început sa apară şi pe continent, chiar şi astăzi moda clădirilor impersonale, standardizate de sticlă şi beton, este dogmă în construcţii.
           Oamenii însă şi-au dat rapid seama că departe de a crea oraşele lucitoare şi eficiente promise, proiectele arhitecţilor dădeau naştere unor construcţii inumane, lipsite de suflet, apăsătoare, murdare şi urâte, care au ajuns la scurtă vreme să se transforme în adevărate capcane. Betoane desfigurate de graffiti, alei bântuite de toxicomani şi tâlhari, spaţiile înconjurătoare moarte, presărate cu iarbă uscată şi tocită. Viziunea unei lumi perfect planificate părea atrăgătoare în teorie, însă practica a dovedit clar că ea nu avea nici o legătură cu realitatea omenească. Curând s-a dovedit clar că visul lucitor nu dusese decât la un coşmar.
           Echivalentul dorinţei lui Le Corbusier de a demola oraşele vechi a fost aversiunea lui Monnet faţă de statul-naţiune. Misiunea sa de a crea guvernul supranaţional al viitorului, condus de tehnocraţi, înălţându-se mai presus de toate complicaţiile naţionalismului şi ale democraţiei a fost aparent dusă la final. S-a blocat însă la testul practic, chiar dacă asemeni planurilor lui Le Corbusier părea într-o vreme să deschidă toate drumurile şi să soluţioneze toate problemele.
           Pe listele nesfârşite de legi ce au hotărât Politica Agricolă Comună, Politica Pescuitului Comun, Politica Concurenţei şi toate celelalte, se găsesc marile blocuri-turn ale „proiectului european”. În cazul lui Le Corbusier tot ceea ce nu era bun la blocurile lui a devenit evident când în ele au trebuit să locuiacă oameni, oameni vii care au descoperit că aceste clădiri sfidau realităţile şi nevoile omeneşti. La fel au început să stea lucrurile şi cu „blocurile-turn” create de tehnocraţii Uniunii Europene. În faţa lipsei de suflet a oraşelor lui Le Corbusier oamenii au început să jinduiască după căldura, vitalitatea şi realitatea omenească a vechilor oraşe. Locuitorii UE au descoperit deja că şi-au pierdut treptat libertatea şi puterea propriilor ţări de a se guverna singure şi au început să aprecieze într-un fel nou valoarea vechiului mod de a trăi, ce le-a fost luat fără ştirea lor.
Va veni o vreme când fantezia marelui „proiect european” se va destrăma, biruită de realitate, distrusă de toate acele contradicţii pe care, în ambiţiile ei, n-a fost în stare să le prevadă şi pe care n-ar fi putut niciodată să le rezolve. Numai că este posibil să lase în urma ei un pustiu din care popoarele Europei vor avea nevoie de mulţi ani ca să se trezească iar la viaţă.

            Sursa: Ce nu știați despre Uniunea Europeană (Iudeo – Masonică), blogul deveghepatriei, 26 aprilie 2012
                                      EURO-DEMOCRAȚIE SAU EURO-BIROCRAȚIE?

            Valul eurosceptic din 25 mai constituie, evident, și un prilej de reflecție. În perioada interbelică, pe când Jean Monnet (artizanul construcției europene) punea pe hârtie primele idei privind unificarea politico-economică a țărilor Bătrânului Continent, arhitectul franco-elvețian Le Corbusier concepea viziunea “Orașului Radiant”. Christopher Booker și Richard North dezvăluie întreaga poveste în cartea lor, “Uniunea Europeană sau Marea Amăgire” (apărută la Editura Antet). Le Corbusier considera că se impunea ca “aceste orașe, începând cu Parisul, să fie rase de pe fața pământului și înlocuite cu «orașele viitorului», planificate până în cele mai mici detalii. Toată lumea avea să locuiască și să muncească în blocuri imense de beton”. Numai că, “dintr-o dată, la sfârșitul anilor ’60 și începutul anilor ’70, tocmai când moda blocurilor-turn și a vastelor scheme de amenajare urbană atotcuprinzătoare atinsese apogeul, s-a declanșat o reacție dramatică. (…) Departe de a crea orașele lucitoare și eficiente promise de proiectele arhitecților și machetele planificatorilor, acele construcții uriașe erau inumane, lipsite de suflet, apăsătoare, murdare și urâte, cu betonul desfigurat de graffiti, cu aleile bântuite de tâlhari și toxicomani, cu spațiile inconjurătoare moarte, presărate cu iarbă uscată și tocită și gunoaie, fără să aparțină nimănui.
           Deziluzia care a înăbușit tot ceea ce reprezentase viziunea lui Le Corbusier a fost ca deșteptarea dintr-un vis”. Ceea ce îi îndeamnă pe autori să facă o paralelă extrem de interesantă: “Pentru Monnet, echivalentul dorinței lui Le Corbusier de a demola orașele vechi ale trecutului era ura lui față de statul-națiune. Visul său strălucitor era acel guvern supranațional al viitorului, condus de tehnocrați, înălțându-se mai presus de toate complicațiile naționalismului și ale democrației. (…) Tot ce era rău la blocurile-turn ale lui Le Corbusier a devenit evident când în ele a trebuit să locuiască oameni adevărați, care au descoperit că sfidau realitățile și nevoile omenești. La fel s-a întâmplat și cu blocurile-turn create de tehnocrații lui Monnet“. Booker și North întrevăd și deznodământul, în sensul că: “Mai curând, poate, iar nu mai târziu, fantezia «marelui proiect european» se va dărâma, biruită de realitate. (…) Dar, la fel ca viziunea lui Le Corbusier și pe o scara mult mai amplă, va lăsa în urma ei distrugeri cumplite: un pustiu din care popoarele Europei vor avea nevoie de mulți ani ca să se trezească iar la viață”.
Cartea lui David Craig și Matthew Elliott, “Marele jaf european” (apărută tot la Editura Antet), se înscrie pe aceeași orbită a euroscepticismului militant. Deși “Uniunea Europeană și susținătorii săi cred că proiectul lor de a crea o Europă veșnic unită ne-a adus multe beneficii”, autorii constată ca “numeroși alți oameni încep să pună la îndoială acțiunile, moralitatea și direcția aventurii europene”. Și, “pe măsură ce noul secol avansează”, aceștia “au devenit preocupați de modul cum Uniunea Europeană caută noi motive de a-și spori în mod agresiv controlul și autoritatea. An de an, UE cheltuiește mai mult din banii noștri, fără ca auditorii săi să poată confirma cu siguranță unde s-au dus de fapt acești bani. Numărul de birocrați ai Uniunii Europene este în continuă creștere”. Craig și Elliott aduc în discuție “semnale puternice că întregul proiect al Uniunii Europene a fost deturnat de o clasă conducătoare restrânsă, arogantă și autoritară, formată din oameni care sunt convinși că știu să acționeze spre binele nostru, care se consideră mai presus de lege și care sunt absolut dezinteresați de dorințele celor pe care se presupune că îi reprezintă. Chiar dacă se întamplă să pătrundă în instituțiile europene oameni capabili, de caracter, ei sunt rapid asimilați și se scufundă în oceanul de aroganță, avariție și imoralitate”. În viziunea autorilor, lucrurile merg din rău în mai rău: “A fost o vreme când euro-elita și-a dorit încuviințarea noastră asupra marilor ei proiecte, dar acum, plictisită de îndoielile noastre, de criticile și de voturile noastre negative, nu-i mai pasă de ceea ce noi gândim.
            Întrebarea interesantă este dacă noi vom fi dispuși întotdeauna să acceptăm cu slugărnicie obsesia euro-liderilor noștri în privința sporirii puterii, a risipei cu care se cheltuiesc banii noștri, a burdușirii cu nerușinare a buzunarelor și a disprețului evident față de dorințele noastre”. Cât despre pitorescul tragi-comic al unora dintre ședințele de la Bruxelles: “În timp ce economia mondială se clătina pe marginea prăpastiei, Parlamentul European dezbătea cu înflăcărare teme precum: noi reguli pentru «timesharing», acordul privind materialul lemnos tropical, o autorizație europeană pentru vânzări de muzică online, o strategie specială pentru fermele montane, drepturile omului în Vietnam sau dacă anul 2009 să fie declarat «Anul Internațional al Creativității și Inovației»”. Trist, dar adevărat.
            Rămâne de văzut dacă se va împlini profeția sfântului Nicolae Velimirovici (pe care o reproducem din volumul ”Prin fereastra temniței”, publicat de Editura Predania): ”Eu nu mă îngrijorez de soarta Indiei sau Chinei. Mă îngrijorez de soarta Europei. Va cădea precum Capernaumul. Și acolo unde astăzi sunt trufașele ei turnuri, vor fi mușuroaie de furnici; unde astăzi sunt bulevardele lor, vor fi mărăcini și șerpării; acolo unde acum este strigătul nerușinat împotriva lui Hristos, va fi țipătul bufnițelor și urletul șacalilor. Pentru că atunci când Europa s-a crezut cultă, atunci s-a sălbăticit. Când a crezut că știe tot, atunci s-a prostit. Când a crezut că e foarte puternică, atunci a devenit neînsemnată ca o pânză de păianjen”…

            Sursa: Euro-democrație sau euro-birocrație?, site-ul Națiunea, 8 iunie 2014, Vlad Hogea
                                          UE LUPTĂ PENTRU DREPTURILE SODOMIȚILOR

            Comisarul pentru Justiție, Viviane Reding, avocata mariajelor gay în Europa, patronează expoziții ale asociației ILGA. Comisia Europeană acoperă 70% din banii care ajung la această organizație, care a încurajat pedofilia. Printre finanțatori se numără și miliardarul George Soros
            În timp ce România stă cu mâna întinsă la ușa Uniunii Europene, așteptând să primească, cu pipeta, banii promiși de Bruxelles, Comisia Europeană finanțează la greu o campanie de lobby pro homosexualitate. Mai exact, o organizație controversată, acuzată, printre altele, că a avut în rândurile sale o asociație ce promova pedofilia. ILGA (Asociația Internațională a Lesbienelor și Homosexualilor), de apărare a drepturilor comunității gay și care primește două treimi (70%) din fonduri direct de la Comisia Europeană, prin bunăvoința lui Jose Manuel Barroso. Restul sumei care acoperă cheltuielile asociației vine de la miliardarul George Soros și de la statul olandez. Una dintre cele mai vocale susținătoare ale asociației, acuzată chiar că încearcă să impună tuturor statelor UE legalizarea mariajelor între persoane de același sex, este comisarul european pentru Justiție, Viviane Reding. Sub directul său patronaj a fost organizată, la sediul Comisiei Europene din clădirea Berlaymont, o expoziție de fotografii a ILGA.
          Prioritățile UE: lesbiene, homosexuali, bisexuali, transsexuali şi intersexuali.
          Am mai spus şi în alte ocazii – iar pe măsură ce trec anii senzaţia mi se accentuează – faptul că nu mă mai simt confortabil în lumea în care trăim, că transformările sunt foarte rapide, mai ales în privinţa moravurilor sau a mentalităţilor. Homosexualii câștigă de partea lor Uniunea Europeană
          Parlamentul Scoției a votat cu 105 voturi pentru și 15 împotrivă legalizarea căsătoriilor homosexuale. Astfel, țara a devenit a 11-a jurisdicție din Uniunea Europeană și a 17-a din lume care să elimine definiția tradițională a căsătoriei, dintre un bărbat și o femeie. Toate statele UE să promoveze drepturile homosexualilor
          Decizia luată de parlamentarii scoțieni vine în contextul în care Parlamentul European a decis să aprobe raportul Lunacek, care cere ca toate țările Uniunii Europene să implementeze strategii pentru a combate discriminarea ce poate avea la bază preferinţele sexuale, handicapul sau etnia. Propunerea, care nu este legislativă, urmează să ofere protecţie homosexualilor şi cuplurilor de acelaşi sex la locul de muncă şi în societate, în ansamblul ei.
          Raportul, care se numește și „Harta către drepturile LGBTI”, a trecut cu 394 de voturi pentru, 176 împotrivă și 72 de rețineri. Cea care a întocmit raportul, Ulrike Lunacek, este membră a Partidului Verzii Austrieci,un partrid de extremă stânga, care a lucrat împreună cu ONG-ul european de top pe problemele drepturilor homosexualilor, ILGA Europe. Aceștia sunt cei care îi numesc pe opozanții căsătoriei homosexuale „extremiști religioși”, „ultraconservatori”, „mincinoși”, scrie LifeSiteNews.
Raportul a fost aprobat în ciuda părerii cetățenilor de rând. UE poate oferi azil pentru homosexuali persecutați
          Curtea Europeană de Justiție anunță că persoanele refugiate din țara lor pe motiv că sunt persecutate din cauza că sunt homosexuali pot primi azil în Uniunea Europeană. Curtea consideră că nu poate fi de așteptat ca un homosexual să își ascundă orientarea sexuală pentru a evita persecuția în țara sa, deoarece aceasta ar echivala cu renunțarea la o caracteristică fundamentală a identității persoanei. Existența legilor care întemnițează homosexualii poate constitui un act de persecuție în sine, în cazul în care acestea sunt aplicate în mod obișnuit. Curtea Europeană a decis în baza a trei cazuri în care cetățeni din Sierra Leone, Uganda și Senegal au cerut azil în Țările de Jos.

                 Sursa: UE luptă pentru drepturile sodomiţilor, Publicat pe 7 iunie 2014

            Știrea integrală poate fi găsită accesînd: http://www.dailymail.co.uk/, marți, 26 august 2014
                                            SFÂNTUL MĂRTURISITOR JUSTIN PÂRVU:
            ”CE NE DĂ NOUĂ EUROPA? NE DĂ SĂRĂCIE, NE DĂ MIZERIE, GLOBALIZARE, OTRAVĂ”

           Selecţie din interviurile publicate anul trecut în paginile revistei Atitudini

           – În cazul în care va izbucni un nou război mondial, credeţi că România va fi afectată?

           – Sigur că şi noi vom fi implicaţi, pentru că statele aces­tea mari îşi protejează întotdeauna teritoriul şi nu deschid un câmp de luptă pe terenul lor. Îl deschid pe la români, pe la bulgari şi alte state mai puţin însemnate în ochii lor. Ei intervin doar când au un interes anume. Să nu credem că ne vrea cineva binele, să ne ocrotească pe noi vreun stat. Păi, cât de greu s-a făcut unitatea aceasta a noastră, a românilor, că ne-au sfâşiat şi ungurii şi ruşii? Ei nu au niciun interes ca noi să fim independenţi şi puternici…

           Dragii mei, eu nu spun că acum sau mai târziu începe sau nu războiul, pentru că, de altfel, creştinul trebuie să fie mereu pregătit pentru sfârşitul său. Dar atunci când Dum­nezeu arată semne clare prin care ne anunţă cumva să ne pregătească, iar noi nu le luăm în seamă, înseamnă că am ajuns la o nebunie a patimilor în care nu mai distingem ce e bine de ce e rău. Orbirea patimilor în care e cuprinsă această generaţie este aşa de mare încât nici dacă văd bombarda­mente sub nasul lor, nici atunci nu pot lua aminte la ei înşişi, ca să se pocăiască. Pentru că Domnul a închis ochii lor casă nu vadă şi urechile lor ca să nu audă. Aceasta datorită obişnuinţei lor în patimi. Îmi aduc aminte şi pe vremea mea, în timpul celui de al doilea război mondial, noi eram în linia întâi şi luptam faţă-n faţă cu inamicul înfruntând moartea, iar în spatele nostru la un kilometru se petrecea şi se chefuia într-o nebunie; ţăranul murea cu sticla de țuică sub pat. Era parcă o nebunie, ofiţeri împreună cu fermieri, armata, ostaşii, toţi o ţineau într-o chefuială şi puţini se gândeau la sufletele lor, cum să se pocăiască măcar în al 11-lea ceas. Acum gân­desc la fel: preferă să mai chefuiască şi să se mai distrează încă o dată decât să cugete la moarte.Aşa, după cuvântul Scripturii, fiecare în ce patimă e prins de aceea e stăpânit. Şi chiar de vom vedea foc peste noi, tot nu vom avea puterea de a ne pocăi. Fiecare în ce a rămas, aceea cugetă: unul la sticla cu băutură, altul la friptura de pe plită, altul la coroana lui, iar alţii nici măcar nu au capacitatea să se mai gândească, la o aşa împietrire sufletească ajungând.Fiecare este stăpânit de patimile lui, iar cel care nu s-a luptat cu ele din timp, acela nu va găsi ajutor dumnezeiesc în vreme de prigoană.

          De aceea, Dumnezeu ne dă semne ca să venim în noi înşine şi să ne pocăim. Să mergem la duhovnici să ne spoved­im, să fim împărtăşiţi cu trupul şi sângele lui Hristos care să ne dea puterea de a căuta viaţa cea veşnică. Aşa ca atunci, aşa e şi acum: în faţă mirosea a puşcă, în spate a crâşmă. Am ajuns la o aşa stare de lucru încât toate aceste nebunii nu le mai poţi opri. Mânia lui Dumnezeu va veni asupra noastră spre a ne aduce la pocăinţă.

          – Nu credeţi că este periculoasă poziţia României atâta timp cât suntem aliaţii Statelor Unite şi îi avem în coastă pe ruşi?

          – Asupra României se abate exact acelaşi pericol ca în secolul precedent. Vecinii noştri vor să ne sfâşie în bucăţi: Ungaria să ia Ardealul, Rusia Moldova. …Dumnezeu va îngădui să fim sărăciţi, să fim daţi pe mâna altor popoare, pentru că noi nu am ştiut să cultivăm via acestui neam şi va lua via şi o va da altor lucrători care vor aduce roadă.

          …Un conducător, fiu al Bisericii, nu se aliază niciodată cu păgânii, sau împotriva unor state orto­doxe. Îl vedeţi pe Ştefan cel Mare, pe Mihai Viteazul sau pe Constantin Brâncoveanu aliindu-se cu turcii? Asta înseamnă să îţi vinzi credinţa şi neamul. Nu că ceilalţi ar fi mai ortodocşi. Pentru că ruşii, vă mai povesteam eu, din războiul trecut, tocmai de Paşti ne atacau sau de sărbătorile mai im­portante, chiar dacă era o convenţie între noi să nu atacăm în perioada sărbătorilor. Dar atunci Rusia era sub stăpânire atee, bolşevică. Acum însă totul este dirijat din umbră şi se urmăreşte de fapt un război împotriva statelor ortodoxe… Înainte veneau directivele de la Moscova, acum vin de la Europa centrală. Ce ne dă nouă Europa? Ne dă sărăcie, ne dă mizerie, globalizare, otravă.

          Europa pentru noi e mormântul Ortodoxiei, Europa pentru noi este moartea noastră şi spirituală şi materială. Noi nu avem ne­voie de Europa aceasta, care s-a transformat în noul social­ism… Noi avem impresia că Europa are un sistem democratic la bază, dar Europa este tot sovietizată, o Europă sovietică. Este acelaşi mare lagăr sovietic al Moscovei decât cu altă şapcă, iar dincolo, în Occident, avem de-a face cu lagărul capitalismului.

          Noi nu trebuie să facem parte din această Uniune Europeană, ce se vrea o nouă Uniune Sovietică. Aceste uni­uni doresc o globalizare a statelor, ce ascund un plan dictato­rial, de a se ajunge la banca unică, la moneda unică, pentru a îngrădi cetăţeanul, pentru a centraliza puterea spre instau­rarea noii ere.

          – Credeţi că dacă suntem acum aliaţi cu marea putere, America, vom primi sprijin în lupta cu ungurii sau dimpotrivă?

          – Dragii mei, noi nu ne-am sprijinit niciodată nici pe puterile Americii, nici pe puterile Rusiei şi în nicio putere din lumea aceasta decât numai în acoperământul Maicii Dom­nului şi sub oblăduirea puterilor cereşti. Noi parcă am prevăzut întotdeauna cuvintele Psalmistului: „Nu vă nădăjduiţi spre boieri, spre fiii oamenilor în care nu este mântuire”. După experienţa pe care acest neam a avut-o de milenii aici, noi am rămas întotdeauna pe calea de mijloc a credinţei şi pe ea am mers, fără sprijinul acesta omenesc, şi nu am avut străini de partea noastră. Ne-au promis şi nu ne-au ajutat cu nimic. Dimpotrivă, au uneltit împotriva noastră cât s-a putut ca să ne distrugă din ce în ce mai mult, dar nu le-a fost cu putinţă. Pentru că o Europă strategică nu se poate lipsi de cuvântul sfânt al României. Aici s-au izbit toate forţele Răsăritului, de apărarea naturală a Carpaţilor răsăriteni; iar aici în ’44 am fost martor ocu­lar cum s-au măcinat toate puterile fiarei din Răsărit până ce a venit trădarea de la Yalta şi Malta. Ruşii nu intrau la noi în ţară dacă nu era trădarea. Ca de obicei, în toate împrejurările, cuceririle mari n-au stat în forţa armelor, ci în forţa trădărilor, a vânzărilor. Eu am crezut dintotdeauna că în apărarea noastră vin mai puţin armele, decât orice alte posibilităţi. Noi avem arma Duhului Sfânt, avem sa­bia Duhului care ne ocârmuieşte, ne pune în lumina şi mărturisirea adevărului.

           …Să ştiţi că noi putem fi străjerul Europei. O Europă fără o Românie nu poate exista. Ortodoxia noastră românească a rămas cam singura de strajă, în splendoarea ei de demnitate şi prestigiu. Aşa că: străjuiţi bine! Neamul acesta nu şi-a pierdut încă seva!

           Sursa: Sfântul Mărturisitor Justin Pârvu: „Ce ne dă nouă Europa? Ne dă sărăcie, ne dă mizerie, globalizare, otravă, Vlad Herman, marți, 26 august 2014, articol apărut în revista ATITUDINI, nr. 35

 

                                                        SCLAV ÎN MULTINAȚIONALĂ
 
           Au trecut 25 ani din decembrie 1989, adică momentul la care românii au dat comunismul ceaușist pe capitalismul sălbatic. (am căzut din lac în puț – n.a.) Adică am dat comunismul pe mâncare plină de E-uri si chimicale, credite la care plătim o viață întreagă, cozile la hypermarket, interdicții, am devenit dependenți de programele proaste de la TV, vacanțe pe datorie, viața pe datorie. Ce anume s-a schimbat în viața noastră?
           Cele mai mari companii românești au fost distruse ori preluate de multinaționale străine, întreaga economie românească și aproape toți românii sunt la cheremul lor. Uitați-vă la sectorul retailului de alimente; După ce au distrus Bucurelștiul unde, după ce au fost dărâmate de către Primăria Bucuresti în 2000-2002 peste 100.000 de chioșcuri sau mici magazine care erau ținute la nivel de afaceri de familie, ne-au fost plantate câteva zeci de super și hypermarketuri, care au distrus orașul, au distrus orice mică inițiativă, ne-au adus cu ele aglomerația, furtul la raft, produse expirate, mâncăruri cu chimicale, tot mai mulți români lucrează ca robii câte 10 ore pe zi…. Ați auzit voi să existe sindicat al angajaților la Cora, Carrefour sau Metro? Eu nu am auzit …. În România, sau mai exact la ce ne așteaptă viitorul, nu îmi doresc să îmi văd copiii plecând ca niște roboți la serviciu la 8 dimineața, venind acasă seara la 21:00, cumpărând în grabă o porție de mâncare de la fast-food, și adormind la televizor. Așteptând cuminți să primească salariile pe card, să nu aibă nimic al lor!
           În 1989, ne plângeam că este cenzura, că suntem monitorizati…. După 20 ani de zile, datele noastre personale sunt procesate și cunoscute de multinaționale [bănci, telefonie, asigurări], telefoanele ne sunt înregistrate de companiile de telefonie, e-mailurile sunt citite și stocate, puse la păstrare pentru momentul la care nu vom fi cuminți și se vor scoate de la naftalină să ni se dea cu ele în cap, suntem monitorizați, scanați…. Ce s-a schimbat?
          Multinaționalele, după ce au făcut posibil ca majoritatea românilor să ajungă să lucreze pentru ei, își desăvârșesc opera distrugând și micile afaceri românești, dominând și acaparând toate domeniile economiei naționale. Au terminat cu retailul în vânzarea de alimente, pentru că asta era cel mai important, întrucât prin mâncare și băutură controlezi omul cel mai bine, au trecut și terminat cu sectorul bancar unde românii sunt cea mai exploatată nație din UE, au trecut la turism unde agențiile mici și mijlocii sunt înghițite de marii tour-operatori multinaționali, construcții, transporturile… tot. Iar mica inițiativă și țăranii care mai produc alimente naturale, sunt dușmani ai acestor multinaționale, sunt hăituiți, falimentați și noi nu facem nimic să-i salvăm… pentru a ne salva pe noi!
          Să știți că această dilemă și poate senzația că nu avem ce să facem a fost cel mai păcătos sentiment care a fost indus românului. Ca să supraviețuiești într-o corporație, tre’ musai să respecți cu sfințenie câteva reguli (de pupi-ncurist), ca un bun-supus ce ești; că deh… nu tre’ să ai idei și mai ales că nu tre’ să ai gusturi – pentru a putea suge șosetele nespălate de vreo 2 săptămâni ale șefilor “de sus” care nu au timp nici să se screme pe ei. Șeful este șef – cu toți nespălații pe șosete, cred și eu că șefu’i șef când intră în birou și pute deoarece n-are timp să se spele la cât stă pe la birou. Eliminarea corupției sau a capitalului românesc? http://dantanasescu.ro/2014/07/13/eliminarea-coruptiei-sau-a-capitalului-romanesc.html
Statele acordă subvenții multinaționalelor favorizându-le în dauna economiei naționale http://dantanasescu.ro/2014/05/30/statul-roman-acorda-subventii-multinationalelor.html

                                                      Sursa: blogul searchnewsglobal, 13 august 2014
                   SFÂNTUL NICOLAE – APĂRĂTOR AL SĂRACILOR ȘI AL DREPTEI CREDINȚE

          La 22 mai, Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, a oficiat, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Aducerea Moaştelor Sfântului Nicolae” din satul Larga Nouă, raionul Cahul, cu ocazia hramului (preot paroh Constantin Dumitraşcu). 
          În cuvântul său de învăţătură Înaltpreasfinţitul Petru a vorbit despre viaţa Sfântului Nicolae, faptele sale de apărător al celor săraci şi al dreptei credinţe. Între altele, Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru a spus: „Sfântul Nicolae a participat la Sinodul I Ecumenic, unde a apărat credinţa cea adevărată,  împotriva lui Arie, care susţinea că Iisus Hristos  nu este Dumnezeu adevărat, ci doar un ales al lui Dumnezeu, creat în timp. Sfântul Nicolae, împreună cu alţi Părinţi luminaţi de Duhul Sfânt, au combătut erezia lui Arie, fixând în Crezul nostru Ortodox adevărul de credinţă despre Persoana Mântuitorului Iisus Hristos, şi anume că este Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. Sfântul Nicolae este cunoscut şi pentru faptele sale de milostenie faţă de familiile nevoiaşe sau ca apărător al celor nedreptăţiţi. În Sinaxarul Sfântului sunt fixate asemenea situaţii, de aceea Sfântul Nicolae este unul dintre cei mai cinstiţi sfinţi în popor. Aşa se explică faptul că în Basarabia sunt foarte multe biserici cu hramul Sfântului Nicolae, cinstit de popor ca făcător de minuni şi ajutător al oamenilor care sunt în nevoi.
           Sfântul Nicolae a păstorit Biserica lui Hristos într-o vreme tulbure, când creştinii erau supuşi persecuţiilor din partea stăpânirii din acele timpuri. A fost chiar întemniţat în timpul domniei împăratului Diocleţian. Creştinii au obţinut libertate abia după cunoscutul Edict de la Milan, dat de împăratul Constantin cel Mare în 313. Ce înseamnă persecuţii am simţit şi noi în timpul regimului comunist când erau demolate şi închise bisericile, când se interzicea frecventarea sfintelor lăcaşe, iar slujitorii altarelor erau persecutaţi şi supuşi la diferite umilinţe. Noi, cei care am preoţit în acele timpuri, cunoaştem bine ce a însemnat acel calvar”. 
           „Să învăţăm de la Sfântul Nicolae să facem faptele cele bune şi să păstrăm credinţa noastră ortodoxă pentru că avem un Domn, o credinţă şi un Botez, aşa cum ne spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola sa către Efeseni”, a îndemnat Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei.
          Apreciind activitatea părintelui paroh Constantin Dumitraşcu, a Consiliului Parohial şi a întregii comunităţi creştin-ortodoxe din satul Larga Veche, Înaltpreasfinţitul a spus: „Mă bucur să văd astăzi acest sfânt lăcaş înălţat. Ştiu că în aceşti 10 ani de când s-a pus temelia, şi părintele Constantin, şi dumneavoastră, aţi trecut prin multe greutăţi şi încercări. Iată că putem spune că Sfântul Nicolae a făcut o minune şi aici la dumneavoastră în sat. Aveţi un loc de închinare unde-L puteţi slăvi pe Dumnezeu. De aceea, vă felicit pentru această realizare şi le mulţumesc ctitorilor care au fost aproape de părinte şi l-au sprijinit în lucrarea sa. Este o mare binecuvântare să fii ctitor de biserică.Cine ajută Biserica, ajută pe Hristos, iar Hristos îl răsplăteşte pe fiecare pentru binefacerea sa. Sunt fapte care trec în veşnicie şi vor constitui lumina care ne va lumina chipul când ne vom înfăţişa înaintea lui Hristos.
          Biserica s-a făcut din jertfa dumneavoastră, a tuturor, şi este Biserica fiecăruia. Să aveţi multă credinţă şi multă răbdare să duceţi la bun sfârşit lucrările care au mai rămas de făcut. Să fiţi alături de părintele Constantin, pentru că de unul singur nu va putea face nimic. Repet, biserica nu este a preotului, ci a comunităţii, a dumneavoastră, a tuturor celor care aţi jertfit din puţinul pe care îl aveţi, pentru a ridica un lăcaş închinat Domnului”.
          Printre vorbitorii care i-au felicitat pe creştini cu ocazia hramului, subliniind contribuţia părintelui Constantin Dumitraşcu la înălţarea noului lăcaş şi, totodată, mulţumind Înaltului oaspete pentru vizită, au fost: dl Ion Vasile Curjos, primarul satului Larga Nouă, dl Ion Ştefan Curjos, directorul întreprinderii agricole „Natcubiagro”, dl Iurie Cocarcea, profesor de limba română, membru al Consiliului bisericesc, şi dna Parascovia Ciobanu, profesoară.
          Un grup de creştini din Cahul a donat bisericii o icoană, care a fost înmânată părintelui paroh de dl Vitalie Ponomariov, consilier raional Cahul.
Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei

                                             sursa: http://www.mitropoliabasarabiei.md/news/193/

Anunțuri

2 gânduri despre „A APĂRUT NR.2 AL REVISTEI ,,ROMÂNIA ORTODOXĂ” (ONLINE ȘI GRATUIT)

  1. Pingback: CEA MAI MARE ÎNȘELĂTORIE: TRANSFORMAREA PROGRAMATĂ A UNIUNII ECONOMICE EUROPENE ÎNTR-UN MEGASTAT POLITIC – STATELE UNITE ALE EUROPEI! – Mișcarea pentru Apărarea Ortodoxiei, 15 martie 2016 | MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s