Arhive zilnice: 4 decembrie 2015

REVENDICĂRI LEGITIME DIN PIAȚA UNIVERSITĂȚII PENTRU ROMÂNIA

images   images

                    REVENDICĂRI LEGITIME DIN PIAȚA UNIVERSITĂȚII PENTRU ROMÂNIA

         1 – Cerem referendum național pentru modificarea Constituției României în interesul poporului român;

         2 – Cerem prin acest referendum: eliminarea definitivă a partidelor din viața politică, abrogarea oricărei imunități parlamentare la adăpostul căreia s-au protejat până acum politicienii români cu dosare penale, adăugirea unei prevederi prin care și poporul român să poată fi consultat prin referendum oricând pentru a cere și determina dizolvarea Parlamentului și consultarea publică pentru a ști dacă românii mai doresc să rămână în NATO și UE;

         3 – Cerem o nouă lege electorală în interesul legitim al poporului român în care să fie prevăzută eliminarea oricărui prag electoral pentru intrarea viitorilor cetățeni români în Parlament, precum și interzicerea actualilor politicieni să mai candideze la viitoarele alegeri locale și parlamentare; cerem ca persoanele condamnate să nu mai aibă dreptul de mai candida vreodată la orice funcție publică sau demnitate în stat;

Continuă lectura

Reclame