Arhive zilnice: 19 octombrie 2015

SFINȚILOR MUCENICI ȘI MĂRTURISITORI DIN ÎNCHISORI, RUGAȚI-VĂ PENTRU UNITATEA NOASTRĂ ÎN SLUJBA CRUCII ȘI A NEAMULUI ROMÂNESC!

images   images

          Frați ortodocși din România și de pretutindeni, reluăm și acum apelul la UNITATE pentru ca noi să părăsim această stare morbidă de amorțire duhovnicească sau adormire și să ne strângem cu toții rândurile în comunitățile din care facem fiecare parte, în contextul tot mai vizibil al unui atac concertat împotriva ortodoxiei și valorilor creștine.
          FRĂȚIA ORTODOXĂ UNITATEA din București s-a înființat cu gândul de a ne uni cât mai mulți frați și surori întru Hristos spărgând blestemul dezbinării dintre români despre care vorbesc unii istorici. Și dacă ierarhii, preoții și monahii noștri ortodocși nu iau atitudine în societate, este de datoria noastră să ne împotrivim și să ne unim eforturile în lupta pentru apărarea Adevărului și valorilor creștine.
          Unitatea între creștinii ortodocși o dă numai harul lui Dumnezeu iar harul se atrage îndeosebi prin Rugăciunea lui Iisus sau Rugăciunea inimii. Practicând mai des această rugăciunii a inimii, dobândim smerenia și alte daruri, împlinim voia lui Dumnezeu și păzim poruncile Lui cu ajutorul harului primit.

Continuă lectura

ÎNDEMNUL PĂRINTELUI IUSTIN PÂRVU DE A MĂRTURISI CU TOȚII ADEVĂRUL (despre datoria creștină de a apăra ortodoxia)

index   index

          Într-un interviu publicat în revista Atitudini, Nr.11/2010, părintelui Iustin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă, i-a fost adresată întrebarea: Mărturisirea credinței, care este o datorie evanghelică, cum ar trebui făcută astfel încât să nu cădem în extreme, ajungând în felul acesta la schisme grabnice și neîntemeiate?

          Părintele Iustin a răspuns astfel: ,,Dragii mei, mărturisirea trebuie făcută fără echivoc, fără ascunzișuri. Adevărul trebuie scos la lumină, dar numai adevărul, pentru că lumea nu mai știe de unde vine și încotro merge. Din păcate manualele teologice prezintă realitatea Bisericii trunchiat și copiii noștri nu vor avea acces la o învățătură autentică a istoriei bisericești. Sistemul politic a urcat și până la vârful ierarhiei bisericești, ca peste tot, de altfel. Dar asta nu e nicio noutate. Cum a fost Biserica sub comunism, așa e și acum. Și tot așa va și supraviețui – prin jertfă și mărturisire. (…) Un apologet înțelept și un adevărat apostol al vremurilor noastre are discernământul mărturisirii și nu mărturisește cu patimă, fără socoteală, ci știe să se facă tuturor toate, fără să se abată de la Adevăr. El caută mereu să lupte să poată trezi în ceilalți sentimentul de apărare a Adevărului.” (din volumul ,,Ne vorbește părintele Justin, Fundația Justin Pârvu, Petru Vodă, 2011, pp.212-214)
          ,,Masoneria stă la pândă să vadă când se prăbușește muntele acesta, bastionul Ortodoxiei – au răbdare. Se pare că suntem printre ultimii supraviețuitori ai Ortodoxiei. (…)

Continuă lectura