LOVITURA DE STAT IUDEO-COMUNISTĂ DIN DECEMBRIE 1989 – PUNCTELE CHEIE ATACATE IMEDIAT PENTRU CUCERIREA ROMÂNIEI…

images (6)  images (7)         

         Frați români, credem că ar fi necesar și un mic exercițiu de gândire, să analizăm puțin, să identificăm și rădăcina sau cauza răului care macină acum societatea românească… Cum a început ,,opera” de distrugere a României în epoca contemporană…  

         Ne putem aduce aminte că, după așa zisa revoluție română din 1989 (provocată la Timișoara și confiscată rapid de lovitura de stat din București), organul provizoriu al puterii de stat a fost CONSILIUL FRONTULUI SALVĂRII NAȚIONALE (un nou ,,front”, dar  firește de sorginte neocomunist), al cărui președinte a fost numit Ion Iliescu, un agent al Moscovei (KGB) și al perestroikăi gorbacioviste, pregătit din timp, propus și ajutat să devină noul lider politic din România în locul lui Nicolae Ceaușescu, cel care nu mai asculta ordinele ocultei mondiale…

         Consiliul Frontului Salvării Naţionale, prin DECRETUL-LEGE NR.1/1989 din 26 DECEMBRIE 1989, A ABROGAT (nu întâmplător!) următoarele legi, decrete și acte normative, unele dintre ele foarte importante:


1. Toate decretele prin care s-au acordat titluri şi ordine ale României lui Ceauşescu Nicolae şi Ceauşescu Elena.
2. Legea nr. 5/1969 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Apărării Republicii Socialiste România.
3. Legea nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale.
4. Legea nr. 29/1977 privind normele de adresare în relaţiile dintre cetăţenii Republicii Socialiste România.
5. Legea nr. 22/1981 privind obligaţia activiştilor de partid, de stat şi ai organizaţiilor de masă şi obşteşti, a cadrelor din conducerea unităţilor socialiste, a specialiştilor din agricultură, din alte domenii de activitate de a locui în localităţile în care îşi desfăşoară activitatea.
6. Legea nr. 3/1982 privind participarea cu părţi sociale a oamenilor muncii din unităţile economice de stat la constituirea fondului de dezvoltare economică. Restituirea părţilor sociale reţinute pînă în prezent se va face eşalonat, începînd cu 1 ianuarie 1990, în următorii 3 ani.
7. Hotărîrea Marii Adunări Naţionale nr. 5/1984 privind aprobarea Programului de alimentaţie ştiinţifică a populaţiei.
8. Decretul nr. 770/1966 privind reglementarea întreruperii cursului sarcinii.
9. Decretul nr. 68/1976 privind schimbarea domiciliului din alte localităţi în oraşe declarate potrivit legii oraşe mari.
10. Decretul nr. 56/1978 privind organizarea Comisiei centrale de partid şi de stat pentru sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale şi a comisiilor locale de sistematizare.
11. Decretul nr. 98/1983 privind regimul aparatelor de multiplicat, materialelor necesare reproducerii scrierilor şi al maşinilor de scris.
12. Următoarele articole din Codul penal:
– articolele 185-188 privind avortul;
– articolul 237 privind defăimarea unei organizaţii de stat sau obşteşti prin orice mijloace, în public.
13. Legea nr. 1/1985 privind autoconducerea, autogestiunea economico-financiară şi autofinanţarea unităţilor administrativ-teritoriale.

         Aceste acte normative abrogate indică punctele cheie care au fost atacate în 1989 de cotropitorii străini pentru a slăbi țara, a fura averea și pământul poporului român, a demola fabrici și combinate întregi. Distrugerea României și a neamului nostru s-a produs în timp, mergând de la distrugerea fizică a averilor materiale și până la atacarea identității naționale, alungarea românilor din țară (pribegi acum pe alte meleaguri, cu multe drame personale), introducerea în alimentație a unor substanțe nocive, scăderea drastică a natalității prin mijloace economice și psihologice.

        Având în vedere declinul patriei și al neamului din ultimii 25 de ani și beneficiarii finali ai distrugerii României, este evident că în 1989 statul a fost preluat în totalitate de străini.

        Pornind de la punctele cheie vizate la lovitura de stat din 1989, se ridică o serie de întrebări legitime și importante:

        – Cum e posibil în câteva zile o mână de oameni, dintre care unii actori, să studieze atât de bine legislația, inclusiv economică, și să identifice ce legi trebuie abrogate?
        – Legea 3/1982 prevedea ca toți oamenii încadrați cu contracte de muncă pe perioada nedeterminată în unitățile economice de stat dețin părți sociale la acele unități și sunt proprietari pe mijloacele fixe administrate de unitățile respective. De ce a fost nevoie, la câteva zile după revoluția din 1989, să se abroge aceasta lege, în condițiile în care oamenii erau deja proprietari, și să se conceapă o lege a privatizării prin cupoane?

        Evident pentru că s-a urmărit distrugerea întreprinderilor după un plan conceput anterior, iar pentru asta era nevoie de o noua lege a privatizării. Dacă analizăm comparativ, observăm că legea 3/1982 prevedea ca proprietari să fie oamenii din cadrul unității, care puteau să observe direct dacă intreprinderea funcționează bine, dacă se fură ceva, deci puteau controla la fața locului care e realitatea. 
        Noua lege a privatizării a împărțit capitalul social al unităților economice în multe acțiuni, care au fost răspândite pe întreg teritoriul țării. Astfel, oameni din diverse localități au devenit proprietari la întreprinderi din orașe îndepărtate, iar drepturile de participare erau mici (de exemplu, un om avea 40 acțiuni din 1 milion), astfel încât proprietarii nu aveau un interes suficient de mare și nici mijloace financiare și timp să se deplaseze la fața locului să controleze ce se întâmplă cu unitatea economică. Lipsa de control direct a proprietarilor a favorizat distrugerea întreprinderilor.
        Cei care au conceput și aprobat această lege a privatizării, împreună cu ION ILIESCU care a abrogat vechea lege, în mod conștient și premeditat au subminat economia națională a României și au creat premizele sărăciei de acum.

        Întrebarea majoră care se pune este următoarea: ESTE OARE LEGAL DECRETUL-LEGE NR.1 emis în 26.12.1989 de CONSILIUL FRONTULUI SALVĂRII NAȚIONALE, având în vedere că acest consiliu s-a constituit puțin mai târziu prin DECRETUL-LEGE NR.2 emis în 27.12.1989?…

 

                                      MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI

                                                        18 septembrie 2015

Anunțuri

7 gânduri despre „LOVITURA DE STAT IUDEO-COMUNISTĂ DIN DECEMBRIE 1989 – PUNCTELE CHEIE ATACATE IMEDIAT PENTRU CUCERIREA ROMÂNIEI…

  1. Radu Iacoboaie Autor post

    https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/03/25/cum-a-decazut-romania-la-statutul-umilitor-de-colonie-a-ue-si-sua-prin-subminarea-grava-a-economiei-nationale-radu-iacoboaie-25-martie-2015/

    https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/03/24/cum-explicam-jaful-de-proportii-asupra-economiei-romanesti-dupa-anul-1989/

    https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/08/26/cu-cartile-pe-fata-romania-reala-este-falimentara/

    https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/04/01/cati-dintre-romani-stiu-despre-lovitura-de-stat-masonica-din-decembrie-1989/

    DOUĂ DOCUMENTARE EXCEPȚIONALE: ,,ADEVĂRUL DESPRE REVOLUȚIA ROMÂNĂ DIN DECEMBRIE 1989”; ,,MISTERELE Revoluţiei. Morţile SUSPECTE ale oamenilor CHEIE ai evenimentelor din 1989” https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/06/02/adevarul-despre-revolutia-romana-din-decembrie-1989/

    https://raduiacoboaie.wordpress.com/2014/12/22/cinste-lor-celor-care-au-strigat-ieri-21-decembrie-2014-in-piata-universitatii-jos-comunismul-radu-iacoboaie-22-decembrie-2014/

    Apreciază

    Răspunde
  2. Radu Iacoboaie Autor post

    DESPRE CORNELIU VADIM TUDOR

    Cind a murit Corneliu Vadim Tudor, unele hiene din presa s–au repezit asupra lui fara sa astepte sa treaca un termen minim rezonabil de macar trei zile. Aceste trei zile au trecut, astfel incit imi pot exprima si eu parerea, cu bune si cu rele.
    In primul rind, trebuie dezamorsata o vorba romaneasca, pretins a fi preluata de la romani: “despre morti, numai de bine” – este o minciuna enorma: latinii au avut in acest domeniu doua variante: fie “de mortuis nihil nisi bene” (adica, despre morti nimic fara de bine), fie “de mortuis aut bene, aut nihil” (adica, despre morti, ori de bine, ori de loc). Sa spui ca despre morti numai de bine, este o forma a tolarentei incredibile a poporului roman, toleranta de la care cred ca i se va trage si pierirea.
    Nu am vorbit niciodata cu C. V. Tudor, dar m-am intilnit cu el o singura data, in primavara lui 1996 la Palatul Cotroceni, cind Ion Iliescu invitase la discutii partidele parlamentare asupra viitoarei legi electorale (desigur, discutiile au fost inutile – eu am avut doua propuneri: candidatii sa prezinte cazierul judiciar si un raport psihiatric, dar nici una nu s-a regasit in noua lege). Eram in curtea palatului cind C. V. Tudor a coborit dintr-o limuzina cu un aer suveran si nu a bagat in seama pe nimeni, in afara ziaristilor. Cu totul altfel s-a comportat Gheorghe Funar, la acel moment presedintele PUNR – cind m-a vazut (banuiesc, ma vazuse cu un an inainte la TV cind cerusem schimbarea lui Emil Constantinescu din fruntea CDR), a venit la mine, mi-a intins mina si s-a prezentat” “Sint Gheorghe Funar”.
    Indiscutabil, C. V. Tudor a fost un intelectual care poseda o enorma cultura generala – aici, nu exista nimic de comentat.
    Ca poet, are o parte condamnabila (poet de curte al dictaturii dinainte), dar si un mare merit, volumul “Saturnaliile”, retras de pe piata imediat dupa aparitie (se pare ca in urma protestelor lui Moses Rosen). Nu voi uita niciodata noaptea de Inviere din 1984 cind gazda, avind o copie la sapirograf ( pe atunci nu exista xerox), am citit si recitit la nesfirsit pina dimineata poeziile lui.
    In ce priveste patriotismul lui, sint convins ca C. V. Tudor in sinea sa, s-a considerat cel mai mare patriot roman. Din pacate insa, a fost doar un mare patriot declarativ. Iata citeva critici pe care i le aduc:
    – cu ani in urma, cind parlamentul a adoptat inca o lege nemernica (acum, nu mai tin minte care), declara vesel la TV ca daca parlamentarii PRM ar fi fost cu totii prezenti la vot, legea ar fi fost respinsa! Incredibil! El se amuza de faptul ca daca vroia, legea pica! Din cite imi amintesc, la votul final au lipsit 7 parlamentari PRM – singura pe care o tin minte este Irina Loghin , care in acel moment era plecata in turneu in SUA! Pentru asta si-a trimis C. V. Tudor oamenii in parlament?
    – cind Adrian Nastase a a trimis acea OUG tradatoare de tara (precursoare a legii lui Crin Antonescu), C. V. Tudor era senator; cind OUG a fost adoptata, era de asemenea reales senator; a facut el ceva impotriva votarii acestei legi? A anuntat el, prin publicatiile lui, ce ni se pregateste? Nu.
    – a trimis in parlament un evreu infractor, care nici macar nu stia sa vorbeasca bine romaneste (Nati Meir) – de ce l-a trimis acolo?
    – atrasi de stindardul patriotismului, multi patrioti de marca au intrat in PRM – dar cind acestia ii criticau derapajele, dictatorul C.V. Tudor ii excludea din partid.
    C.V. Tudor putea sa faca mult bine Romaniei – din pacate, a fost interesat doar de imaginea lui. Dumnezeu sa-l ierte!

    Dan Cristian Ionescu

    Apreciază

    Răspunde
  3. Pingback: NE DISTRUG ECONOMIC ÎN MOD SISTEMATIC ȘI NIMENI NU FACE NIMIC? ROMÂNIA SE STINGE SUB OCHII NOȘTRI… – Radu Iacoboaie, 4 aprilie 2016 | MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI

  4. Pingback: ÎN DECEMBRIE 1989, ÎN ROMÂNIA A AVUT LOC O TERIBILĂ LOVITURĂ DE STAT, ORCHESTRATĂ MINUȚIOS DE OCULTA MONDIALĂ ÎMPOTRIVA POPORULUI ROMÂN ORTODOX PENTRU A IMPUNE UN GUVERN OBEDIENT FAȚĂ DE MASONERIE! ADEVĂRUL NU POATE FI ÎNGROPAT PENTRU TOTDEA

  5. Pingback: ÎN DECEMBRIE 1989, ÎN ROMÂNIA A AVUT LOC O TERIBILĂ LOVITURĂ DE STAT, ORCHESTRATĂ MINUȚIOS DE OCULTA MONDIALĂ ÎMPOTRIVA POPORULUI ROMÂN ORTODOX PENTRU A IMPUNE UN GUVERN OBEDIENT FAȚĂ DE MASONERIE! ADEVĂRUL NU POATE FI ÎNGROPAT PENTRU TOTDEA

  6. Pingback: ÎN DECEMBRIE 1989, ÎN ROMÂNIA A AVUT LOC O TERIBILĂ LOVITURĂ DE STAT, ORCHESTRATĂ MINUȚIOS DE OCULTA MONDIALĂ ÎMPOTRIVA POPORULUI ROMÂN ORTODOX PENTRU A IMPUNE UN GUVERN OBEDIENT FAȚĂ DE MASONERIE! ADEVĂRUL NU POATE FI ÎNGROPAT PENTRU TOTDEA

  7. Pingback: ÎN DECEMBRIE 1989, ÎN ROMÂNIA A AVUT LOC O TERIBILĂ LOVITURĂ DE STAT, ORCHESTRATĂ MINUȚIOS DE OCULTA MONDIALĂ ÎMPOTRIVA POPORULUI ROMÂN ORTODOX PENTRU A IMPUNE UN GUVERN OBEDIENT FAȚĂ DE MASONERIE! ADEVĂRUL NU POATE FI ÎNGROPAT PENTRU TOTDEA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s