PREOȚII ȘI MONAHII ORTODOCȘI AR PUTEA FACE O SCURTĂ CATEHEZĂ DUPĂ SFINTELE LITURGHII, RĂSPUNZÂND ȘI UNOR ÎNTREBĂRI ALE MIRENILOR LEGATE DE PROVOCĂRILE LUMII CONTEMPORANE…

descărcare (5)  images (3)

         Frați ortodocși, ne aflăm în anul 2015, un an pe care Patriarhia BOR l-a numit deja ,,Anul omagial al misiunii parohiei și mănăstirii azi” și ,,Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete din eparhii”. Cu alte cuvinte este și un an omagial al misiunii preotului în societate.

         Prin urmare, credem că o idee în acest sens în completare ar putea fi binevenită… Credem astfel că frații noștri ortodocși s-ar putea întări mai mult în credință, ar avea o credință lucrătoare și ar exista o mai mare apropiere și deschidere între credincioși și cler dacă preoții și monahii ar comunica într-un dialog deschis MĂCAR JUMĂTATE DE ORĂ după Sfintele Liturghii cu mirenii doritori de un astfel de dialog (cateheză), pe diverse teme actuale, pentru cunoașterea mai bună a învățăturii ortodoxe, dar și a multelor provocări ale lumii contemporane care îi bulversează. Mirenii ar avea astfel ocazia să-și exprime și anumite nedumeriri ale lor, să primească răspunsuri la întrebări pe care mai greu le-ar formula în fața duhovnicilor lor aflați deseori în criză de timp sau la puținele conferințe pe teme religioase care mai au loc în România…

        Cu atât mai mult credem că ar fi de folos concretizarea unei asemenea idei, în contextul larg în care observăm că sunt tot mai mulți credincioși ortodocși profund nemulțumiți de prestațiile și faptele unor preoți ortodocși (numiți ,,popi”) și se smintesc într-atât încât întrerup adeseori cu totul contactul cu Sfânta Biserică, crezând că pot să se roage foarte bine și acasă singuri…

         Chiar Patriarhia BOR recunoaște public o parte din problemele cu care se confruntă. Reproducem în acest sens de pe site-ul acesteia următoarele:

         ,,Astăzi, din nefericire, majoritatea populaţiei sărace din parohiile rurale este creştin ortodoxă, iar preoţii noştri de la sate se confruntă cu multe probleme de ordin social şi pastoral. Criza economică, şomajul, dezvoltarea rurală insuficientă şi emigraţia spre ţări mai dezvoltate au cauzat o criză majoră a satului românesc şi mari dificultăţi în misiunea pastorală a preoţilor din parohii. În rândul preoţilor noştri există multă bunăvoință de a ajuta pe cei săraci, dar puţine mijloace de a realiza cele ce sunt urgent necesare.În multe localităţi rurale s-au închis şcolile din lipsă de copii şi dispensarele medicale din lipsă de medici, încât doar preotul, ca intelectual, a rămas să promoveze cultura şi să ajute spiritual comunitatea rurală.

          La nivelul Patriarhiei Române, în parohiile sărace, avem multe biserici în construcţie, mai ales acolo unde n-au existat niciodată biserici, iar altele necesită restaurare sau reparaţie. De asemenea, avem nevoie de case parohiale, pentru ca preoții să locuiască în mijlocul comunităţii, dar şi de centre sociale sau cantine parohiale, pentru ca oamenii săraci să fie şi mai mult ajutaţi. Sărăcia actuală din parohiile rurale ne cheamă să organizăm mai multă solidaritate între parohiile urbane şi cele rurale şi mai multă cooperare cu autoritățile locale şi cu posibili donatori.

          Se constată tot mai mult că în parohia în care nu este biserică, nu este preot, nu este casă parohială, sau preotul nu locuieşte în mijlocul comunităţii, ci la oraş şi face naveta la sat, există mai multe cazuri de alcoolism, mai multă singurătate şi mai puţină solidaritate între oameni, mai puţină comuniune şi mai puţină bucurie. În schimb, acolo unde biserica parohială este deschisă în fiecare duminică şi zi de sărbătoare, unde preotul aduce speranţă, organizând programe de întrajutorare frăţească și mobilizând oamenii credincioşi să-i ajute pe cei mai săraci, situația spirituală și socială a parohiei este diferită. Aşadar, actul religios din parohie nu are numai o consecință cultică sau spirituală, ci el influenţează şi viaţa socială, aduce un spor de calitate vieţii într-o anumită comunitate. Acolo unde există cooperare strânsă între preot, primar, învățător şi medic, între toţi factorii de răspundere, se creează speranţă mai multă şi comuniune spirituală mai intensă.

          De asemenea, misiunea monahismului în viaţa Bisericii azi, ne cheamă la o reflecţie spirituală şi pastorală privind importanţa şi responsabilitatea mănăstirilor în contextul actual al societăţii contemporane, profund marcată de fenomenul secularismului – consumist, de intensificarea individualismului – indiferentist, având o viziune autosuficientă şi materialistă asupra lumii şi vieţii, fără referinţă la valorile spirituale creştine sau religioase în general. Întrucât toate aceste frământări influenţează şi viaţa monahală, prima lucrare misionară a monahismului este rugăciunea. În pofida tuturor dificultăţilor din trecut şi de astăzi, mănăstirile, prin experienţa lor duhovnicească acumulată, consemnată mai ales în paginile Patericului şi ale Filocaliei şi păstrată vie în comunităţile edificate pe ascultare, asumarea sărăciei personale şi a curăţiei trupeşti şi sufleteşti, sunt repere luminoase şi izvor de putere spirituală pentru misiunea Bisericii în societate.

          A doua mare lucrare misionară a monahismului este munca unită cu rugăciunea şi cu ospitalitatea. În acest sens, monahismul ortodox românesc este în acelaşi timp liturgic, filocalic (ascetic)şi filantropic (ospitalier), fidel tradiţiei apostolice şi patristice şi atent la nevoile actuale ale Bisericii şi la provocările societăţii contemporane.

         Mănăstirile trebuie să ajute permanent pe cei ce vin să se roage împreună cu vieţuitorii acestora. Primirea cu bucurie a pelerinilor sau ospitalitatea a fost şi este o lucrare misionară a mănăstirilor care oferă pelerinilor atât hrană duhovnicească pentru suflet, cât şi o masă caldă, după Sfânta Liturghie. Din nefericire, unele mănăstiri sărace de azi nu mai reuşesc să împlinească această tradiţie a ospitalităţii aşa cum ar dori să o facă.

         Promovarea legăturii dintre cult şi cultură este o altă lucrare misionară a monahismului, mai ale azi când se afirmă în societate o atitudine anticreştină şi antireligioasă sub pretextul umanismului secular. Mănăstirile au fost în ţara noastră primele comunităţi creştine care au înfiinţat biblioteci şi şcoli de teologie şi de cultură, unde se copiau manuscrise, se tipăreau cărţi, monahii fiind mari apărători ai dreptei credinţe şi promotori ai culturii creştine.

         Monahul părăseşte lumea, dar poartă în rugăciune neîncetat pe cei care vieţuiesc în lume, iar drumul său se întrepătrunde adesea cu cel al mireanului, fiind împreună călători sau pelerini pe drumul mântuirii, al credinţei şi al dragostei față de Dumnezeu şi de semeni.

         Demersul Bisericii Ortodoxe Române de intensificare a vieţii spirituale şi a activităţii misionare a parohiilor şi mănăstirilor trebuie însoţit de comportamentul personal al păstorului de suflete, care este dator să fie „pildă credincioşilor cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credinţa, cu curăţia”(1 Timotei 4, 12). De aceea, preoţii, călugării şi duhovnicii trebuie să cultive o maturitate spirituală deosebită, pentru a reuşi să ajute spiritual pe cei răniţi de păcat şi să sădească în sufletele tuturor dragostea faţă de Hristos şi de Biserica Sa.

         În tradiţia apostolică şi patristică a Bisericii întâlnim multe chipuri luminoase de păstori duhovniceşti care şi-au dăruit întreaga viaţă misiunii Bisericii. Unul dintre aceștia este Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur (347-†407), Arhiepiscopul Constantinopolului, cel mai mare predicator al Bisericii Ortodoxe. El a apărat şi promovat sfinţenia şi demnitatea familiei, lumina şi virtuţile vieţii monahale şi lucrarea filantropică a Bisericii în societate. A fost nu doar un mare tâlcuitor al Sfintei Scripturi, ci şi un luptător pentru demnitatea fiinţei umane, pentru dreptate şi sfinţenie. Dascăl al pocăinţei, al rugăciunii şi al milosteniei, Sfântul Ioan Gură de Aur a arătat că Evanghelia lui Hristos este lumina vieţii creştine pe pământ, ca pregătire pentru viaţa cerească, veşnică.

        Totodată, poporul nostru a fost binecuvântat de Dumnezeu cu mulţi păstori de suflete (ierarhi, preoţi şi monahi), care au mărturisit credinţa în vremuri grele, au construit biserici şi mănăstiri, au născut şi crescut duhovniceşte generaţii de credincioşi în iubirea lui Hristos şi în iubirea de Biserică şi Neam.”

        sursa: http://patriarhia.ro/proclamarea-anului-2015-in-patriarhia-romana-ca-anul-omagial-al-misiunii-parohiei-si-manastirii-azisi-anul-comemorativ-al-sfantului-ioan-gura-de-aur-si-al-marilor-pastori-de-suflete-din-eparhii-7806.html

 

                                 MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI

                                                            30 august 2015

10 gânduri despre „PREOȚII ȘI MONAHII ORTODOCȘI AR PUTEA FACE O SCURTĂ CATEHEZĂ DUPĂ SFINTELE LITURGHII, RĂSPUNZÂND ȘI UNOR ÎNTREBĂRI ALE MIRENILOR LEGATE DE PROVOCĂRILE LUMII CONTEMPORANE…

  1. Radu Iacoboaie Autor post

    Tămăduirea ciumei roșii, misiune interzisă de ateism
    Bogdan Teleanu
    Publicat pe 19 mar. 2015
    Aniversarea a 100 ani de la hirotonia întru a părintelui Petru Gh. Savin, preot slujitor la biserica Sfântul Pantelimon-Foişorul de Foc din Bucureşti

    În ziua de 18 martie 2015, Departamentul pentru copii şi tineret ATENEUL SFÂNTULUI PANTELIMON a aniversat la biserica „Sfântul Pantelimon – Foişorul de Foc” din Bucureşti 100 ani de la hirotonia întru a părintelui Petru Gh. Savin. Evocarea chipului distins al părintelui Petru Gh. Savin – fratele renumitului profesor Ioan Gh. Savin – care a desfăşurat în perioada 1941-1949 o activitate pastoral-misionară deosebită la biserica Sfântul Pantelimon-Foişorul de Foc din Bucureşti s-a făcut în contextul în care la nivelul Patriarhiei Române anul 2015 reprezintă „Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii”.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  2. Radu Iacoboaie Autor post

    Cuvântul “ţigan” este interzis în România. Cei care-l folosesc ar putea fi amendaţi chiar şi cu 7.000 de euro, informează realitatea.net.
    Amenda maximă s-a mărit de 12 ori săptămâna trecută, la presiunea Uniunii Europene, care consideră că, în România, drepturile romilor sunt grav încălcate.
    La propunerea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, amenzile pentru discriminarea unei persoane variază acum între 1.000 şi 30.000 de lei româneşti, iar cele pentru discriminarea unui grup între 2.000 şi 100.000 lei.

    SURSA: http://www.aparatorul.md/cuvant-interzis-in-romania-cei-care-il-folosesc-amendati-cu-7-000-de-euro/

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s