LEGEA WIESEL ÎMPOTRIVA LEGIONARILOR ESTE FĂRĂ ÎNDOIALĂ ȘI ÎN PRIMUL RÂND O CREAȚIE A MASONILOR COMUNIȘTI DIN ROMÂNIA…

Directorul Institutului „Elie Wiesel” a fost propagandist al comunismului şi al PCR

 

Institutul „Elie Wiesel” este o instituţie de stat, plătită din banii publici şi ar trebui, la fel ca în celelalte instituţii de acest fel, să nu aibă în componenţă nomenclaturişti sau propagandişti ai comunismului. Cu toate acestea, în fruntea sa se află Alexandru Florian,care, de la 21 de ani, făcea propagandă comunismului!

În acest fel se explică faptul că în Legea 217/2015, la redactarea căreia Alexandru Florian a avut un rol primordial, aşa cum se spune în argumentul iniţiatorilor, comunismul nu este condamnat, alături de celelalte ideologii criminale, cum este fascismul! Şi asta deşi Parlamentul României a adoptat acum cîţiva ani un Raport de condamnare a comunismului şi, deci, trebuia să se regăsească în acest act normativ cu prioritate între ideologiile interzise în spaţiul public, la fel ca şi în cazul propagandei fasciste!

Dar, dacă în Legea 217/2015 ar fi fost condamnat şi comunismul, atunci Alexandru Florian ar fi trebuit să se condamne atît pe el, cît şi pe tatăl său, Radu Florian, profesor de marxism-leninism în perioada 1949-1989! În mod curios, deşi ştie ce tare are în educaţia sa prin faptul că a fost propagandist comunist, Alexandru Florian a acceptat, dintr-un evident oportunism, să promoveze astfel de legi care condamnă ideologii la fel de criminale ca şi comunismul pe care l-a slujit, de care acum are impresia că se poate spăla ca un mecanic care şi-a mînjit mîinile cu vaselină!

Alexandru Florian îşi ascunde cartea despre statul ateu în care-l citează masiv pe Nicolae Ceauşescu

Dacă ne uităm în CV-ul lui Alexandru Florian, aflăm că dumnealui este autorul a trei cărţi:

România şi capcanele tranziţiei, Editura Diogene, Bucureşti, 1999

Cunoaştere şi acţiune socială, Editura politică, Bucureşti, 1987

Procesul integrării sociale, Ed. ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1983

Cu toate acestea, în biblioteci există şi volumul „Cunoaşterea ştiinţifică şi apusul zeilor”, colecţia „Ştiinţa pentru toţi”, Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, 1975, care aparţine aceluiaşi Alexandru Florian, dar care nu se regăseşte în lista publicaţiilor din CV-ul său!

Autorul avea atunci doar 21 de ani, fiind încă student al tatălui său, şi publicarea acestui mic eseu într-una dintre colecţiile populare din acea vreme a fost un evident privilegiu datorat rolului avut în PCR de tatăl său, dacă nu cumva acesta a avut o mare contribuţie chiar în redactarea ei, avînd în vedere bibliografia destul de greu de asimilat de un tînăr abia ieşit de pe băncile liceului!

Citind această broşură, am înţeles de ce autorului îi este acum ruşine cu conţinutul său, căci Bibliografia de la sfîrşit consemnează sursele de inspiraţie, între care la loc de cinste figurează 6 volume semnate Nicolae Ceauşescu:

1. „Cuvîntare la sesiunea jubiliară a Marii Adunări Naţionale consacrată celei de-a XXX-a aniversare a eliberării României de sub dominaţia fascistă”, Ed. politică, 1974

2. „Cuvîntare la plenara comună a Comitetului Central al PCR şi Consiliului Suprem al Dezvoltării Economice şi Sociale a României”, Ed. politică, 1974

3. „Expunere cu privire la Programul PCR pentru îmbunătăţirea activităţii ideologice, ridicarea nivelului general al cunoaşterii şi educaţia socialistă a maselor, pentru aşezarea relaţiilor din societatea noastră pe baza pricipiilor eticii şi echităţii socialiste şi comuniste”, Ed. Politică, 1971

4. „Raport la cel de-al XI-lea Congres al PCR”, Ed. politică, 1974

5. „Raport la Conferinţa Naţională a PCR”, Ed. politică, 1972

6. „Programul Partidului Comunist Român”, Ed. politică, 1974.

La loc de cinste se află şi lucrările părinţilor spirituali ai comunismului: K. Marx, Fr. Engels, V.I. Lenin, menţionaţi cu 10 lucrări. Aceasta este, aşadar, baza teoretică a formării personalităţii lui Alexandru Florian (dacă el a scris, cu adevărat, cartea), pe care acum încearcă s-o ascundă de ochii lumii, căci, între timp, a devenit profesor de sociologie şi ştiinţe politice la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative, dar şi la Universitatea „Dimitrie Cantemir”, trecînd şi pe la Institutul Social-Democrat (!!!), dar şi la Institutul de Teorie Socială din cadrul Academiei Române! Ştiu oare studenţii de la Universitatea „Dimitrie Cantemir” cine este cu adevărat profesorul lor şi care este fundamentul pregătirii sale didactice? Bănuiesc ei că acela care le predă acum doctrinele politice europene a fost un propagandist de cea mai joasă speţă a comunismului, visînd la o societate ateistă, fără Dumnezeu şi fără credinţă, bazată doar pe ideologia comunistă învăţată de la tatăl lui, care a făcut acelaşi lucru timp de 50 de ani?

Dar, cum memoria bibliotecilor reţine şi cărţile de care unii autori se ruşinează peste ani, am intrat în posesia acestei cărţi, Cunoaşterea ştiinţifică şi apusul zeilor, „trecută în rezervă” de către Alexandru Florian, în care aflăm o virulentă susţinere a ateismului ca formă supremă de cunoaştere, teorie care urmează pas cu pas ideologia Partidului Comunist Român, aşa cum a fost redată de tovarăşul Nicolae Ceauşescu! Alexandru Florian aduce în cartea sa numeroase citate din tovarăşul Nicolae Ceauşescu, aşa cum se vede în facsimilele reproduse mai jos:

După cum se observă, Alexandru Florian nu este doar un comentator al ideolgiei comuniste, ci consideră PCR ca fiind „partidul nostru”, ceea ce face din el nu numai un simpatizant al politicii comuniste, ci şi un activist înregimentat, cu un serios potenţial de propagandist, care susţine că numai ateismul poate conduce la societatea comunistă, ba, chiar, autorul aspiră la „făurirea unei civilizaţii ateiste”! Dar să urmărim mai departe felul în care tînărul de 21 de ani, Alexandru Florian, urmează teoria tovarăşului Nicolae Ceauşescu:

Să vedem acum felul în care Alexandru Florian îşi susţine teoria ateistă ca metodă ce trebuie urmată de „partidul nostru”:

Observaţi că autorul scrie „dumnezeu” cu literă mică, pentru că religia este văzută ca un duşman al omului, împotriva căreia trebuie dusă o luptă, căci, în viziunea lui Alexandru Florian, religia este o formă a „puterii politice butgheze”, cum scrie la pagina 83:

Farul călăuzitor al lui Alexandru Florian rămîne, totuşi, Nicolae Ceauşescu, de la care-şi însuşeşte şi definiţia unui „adevărat marxist-leninist”, urmînd fără abatere calea deschisă de PCR:

Ca să nu fie pus la zid pentru aceşti ani în care a fost ideolog al comunismului, aducîndu-şi din plin contribuţia, alături de tatăl său, la genocidul produs de comunism, Alexandru Florian are o singură şansă: să nu fie el autorul acelei cărţi! Va avea, oare, amabilitatea să lămurească această chestiune?

Şi, pentru că în aceşti ani de după Revoluţie conducătorii ţării – toţi, fără excepţie – au refuzat să scoată comunismul în afara legii, iată că acum unul dintre susţinătorii săi iese la drumul mare şi îndrăzneşte să ceară trimiterea în puşcărie a oricrui om care ar fi simplu simpatizant al altei ideologii!

Cocoţat în fruntea Institutului „Elie Wiesel”, instituţie publică de stat, plătită de Guvernul României din bani publici, Alexandru Florian a devenit în aceste ultime săptămîni simbolul bolşevismului care vrea să-i vadă la închisoare pe cei care gîndesc altfel decît el! Şi, pentru că veni vorba de Institutul „Elie Wiesel”, cum de a fost posibil ca Guvernul României să dea numele acestei instituţii după cel al unei persoane în viaţă, ca şi cum ar fi o instituţie privată sau un ONG denumit după numele finanţatorului său? Cu atît mai mult, cu cît personalităţi importante din comunitatea evreiască îl contestă pe Elie Wiesel în articole şi cărţi cunoscute în întreaga lume. Chiar nu s-a găsit între victimele reale ale Holocaustului o personalitate demnă de a fi omagiată prin acordarea numelui său unei instituţii care are ca scop cercetarea crimelor naziste? Este ca şi cum Facultatea de hidrologie s-ar numi Ion Iliescu sau Universitatăţii din Bucureşti i s-ar da numele Nicolae Manolescu, în timp ce aceştia sînt încă în viaţă!

Cu această carte, „Cunoaşterea ştiinţifică şi apusul zeilor”, publicată în 1975, Alexandru Florian era aruncat de tatăl său între tinerii ideologii ai PCR, iar acum, la 40 de ani de la apariţie, aceeaşi broşură îl situează pe lista comuniştilor travestiţi în democraţi care, dacă ar exista o lege care să condamne această ideologie criminală, l-ar trimite exact acolo unde ar vrea el să-i trimită pe cei care vor în continuare să-i citească pe Mircea Vulcănescu, Constantin Noica, Emil Cioran sau Mircea Eliade.

P.S.1. Rareş Bogdan, în emisiunea în care a fost invitat şi Alexandru Florian, a simţit nevoia ca de la început să ne acuze că, într-un articol din cotidianul.ro, am fi comis un atac la persoană prin faptul că am arătat cine este tatăl invitatului său. Chiar să nu înţeleagă agitatul realizator TV că toate aberaţiile lui Alexandru Florian vin din educaţia comunistă primită de acasă şi din exerciţiul luptei de clasă la care a contribuit decisiv însuşi tăticul acestuia?

 

sursa: http://www.cotidianul.ro/directorul-institutului-elie-wiesel-a-fost-propagandist-al-comunismului-si-al-pcr-266792/

Anunțuri

20 de gânduri despre „LEGEA WIESEL ÎMPOTRIVA LEGIONARILOR ESTE FĂRĂ ÎNDOIALĂ ȘI ÎN PRIMUL RÂND O CREAȚIE A MASONILOR COMUNIȘTI DIN ROMÂNIA…

  1. Radu Iacoboaie Autor post

    ÎN ESENȚĂ, LEGEA WIESEL (L 217 din 2015) ESTE O PRIMĂ TREAPTĂ ÎN IDENTIFICAREA CREȘTINILOR PRACTICANȚI CU EXTREMIȘTII… ÎNȚELEGEM FAPTUL CĂ ESTE AȘADAR O LEGE CERUTĂ ȘI PUSĂ ÎN APLICARE DE CĂTRE MASONERIE…

    PE DE ALTĂ PARTE ACEASTĂ LEGE ANTIROMÂNEASCĂ ȘI ANTIORTODOXĂ INOCULEAZĂ ÎN SOCIETATE FRICA ȘI OBEDIENȚA, INSTRUMENTE FOLOSITE ȘI ÎN COMUNISM (CREAȚIE MASONICĂ 100%)… OBSERVAȚI ACEST LUCRU ȘI ÎN LIBRĂRIILE ORTODOXE, UNDE RAREORI MAI APAR VOLUME DESPRE SFINȚII ÎNCHISORILOR, DESPRE PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU ETC…

    OARE NU SE URMĂREȘTE PÂNĂ ȘI ȘTERGEREA LOR DIN MEMORIA COLECTIVĂ? ACESTA ESTE RĂSPUNSUL LA CEREREA DE CANONIZARE A PĂRINTELUI ARSENIE BOCA ȘI A SFINȚILOR ÎNCHISORILOR?

    Apreciază

    Răspunde
  2. Radu Iacoboaie Autor post

    CITIȚI VĂ ROG FIECARE PARAGRAF AL ACESTEI LEGI ABERANTE ȘI SFIDĂTOARE FAȚĂ DE ADEVĂRUL ISTORIC, PROMOVATĂ DE UN PROPAGANDIST AL COMUNISMULUI ȘI FIU DE COMUNIST:

    http://lege5.ro/Gratuit/g4ztmnjxga/legea-nr-217-2015-pentru-modificarea-si-completarea-ordonantei-de-urgenta-a-guvernului-nr-31-2002-privind-interzicerea-organizatiilor-si-simbolurilor-cu-caracter-fascist-rasist-sau-xenofob-si-a-promov

    SEMNATĂ ÎN MOD EVIDENT DE MASONI, PRINTRE CARE ȘI CĂLIN POPESCU TĂRICEANU, LIDERUL PARTIDULUI LIBERAL ROMÂN

    Apreciază

    Răspunde
    1. Radu Iacoboaie Autor post

      http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?idp=14131
      Lege 217/2015 – LEGE pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii

      Initiator: 3 deputati+senatori, din care:

      deputati – PNL: Gerea Andrei Dominic, Scutaru Adrian George
      senatori – PNL: Antonescu George Crin Laurenţiu

      OARE ESTE O ÎNTÂMPLARE SAU O COINCIDENȚĂ FAPTUL CĂ MIHAI EMINESCU I-A CRITICAT CEL MAI MULT PE LIBERALI (I.C. Brătianu, C.A. Rosetti…), PE CARE I-A NUMIT ,,ROȘII”? ESTE O ÎNTÂMPLARE CĂ DIN RÂNDUL LIBERALILOR SE TRAG ÎNȘIȘI COMUNIȘTII PRIN PSD? IATĂ CĂ LIBERALII SUNT INIȚIATORII LEGII ÎMPOTRIVA LEGIONARILOR… AVÂND ȘI SUSȚINEREA PSD-IȘTILOR…
      ESTE O ÎNTÂMPLARE ȘI FAPTUL CĂ LA PUTERE SE AFLĂ ACUM PSD, UNPR, PC ȘI PARTIDUL LIBERAL ROMÂN, ULTIMUL FIIND CONDUS DE UN MASON NOTORIU (CĂLIN POPESCU TĂRICEANU), FIIND DESEMNAT DE V.V. PONTA ȘEFUL SENATULUI ROMÂNIEI?

      Apreciază

      Răspunde
    2. Radu Iacoboaie Autor post

      MESAJ PRIMIT PE E-MAIL

      Cine și cum de a clocit -Legea 217/2015 –o lege Neconstituţională și ANTInațională prin care sunt interziși marii noștri eroi naționali precum: Mircea Vulcănescu şi Nichifor Crainic, Petre Ţuţea şi Ion Gavrilă Ogoranu, etc, aflăm din citatul din manualul de Psihopolitică Comunistă.

      PSIHOPOLITICA – CAPITOLUL VIII – DEGRADAREA, ȘOCUL SI REZISTENȚA

      „Degradarea si cucerirea merg mana in mână. Pentru a fi cucerita, o natiune trebuie sa fie degradata, fie prin acte de razboi,fie prin invadare, fie prin a o forța sa accpte tratate de pace umilitoare sau prin lasarea populatiei ei la cheremul armatelor cuceritoare. Degradarea insa, poate fi obținută intr-un fel mult mai ascuns si mai eficient printr-o defaimare consecventa si continua. Defaimarea este arma principala si cea mai buna a psihopoliticii pe scara larga.Defaimarea consecventa si continua a conducatorilor nationali,a institutiilor nationale, a practicilor nationale si a eroilor nationali trebuie sa aiba loc sistematic, dar aceasta este datoria principala a membrilor Partidului Comunist*** (sîc), nu a psihopoliticienilor. Domeniul defaimarii si degradarii de catre psihopolitician este omul insusi. Prin atacarea caracterului si moravurilor insusi si prin crearea unui sentiment general de degradare, prin contaminarea tineretului, se usureaza intr-o foarte mare masura controlul asupra poporului. … El trebuie degradat de la starea de fiinta spirituala al aceea de model animal de reactie. El trebue sa se priveasca pe sine insusi ca pe un animal, capabil doar de reactii animalice. El nu mai trebuie sa se considere pe sine sau pe tovarasii sai ca pe niste fiinte capabile de „rezistenta spirituala” sau de noblete.”

      *** prin adoptarea legilor defăimătoare antinaționale, realizăm că sămânța jidano-comunisto-bolșevică nu numai că nu a dispărut, ba din contră se află în trepădușii aflați la putere….

      Apreciază

      Răspunde
    3. Radu Iacoboaie Autor post

      DESPRE ELIE WIESEL…

      BOMBA: Elie Wiesel a subtilizat identitatea unui alt detinut de la Auschwitz. Raportul Final al lui Iliescu asupra Holocaustului ar putea deveni maculatura prin impostura lui Wiesel

      Autorul “Raportului Final asupra Holocaustului din Romania”, Elie Wiesel, este un impostor:

      Un supravieţuitor al Holocaustului: „Elie Wiesel nu este deţinutul A-7713”

      Autor: ISTVAN DEAK
      Scriitorul american de origine română, Elie Wiesel, a fost dat în judecată de un supravieţuitor al Holocaustului, Grüner Miklos, pe motiv că purtătorul Premiului Nobel din 1986 şi-ar fi însuşit identitatea deţinutului A-1773.

      Grüner Miklos, stabilit în localitatea suedeză Malmo, susţine că are dovezi certe că Elie Wiesel nu este persoana cu care a petrecut aproape un an la Auschwitz. „În 1986, după decernarea Premiului Nobel, presa suedeză a început să caute supravieţuitori ai Holocaustului. Aşa m-au găsit pe mine, la Malmo. M-au întrebat dacă vreau să mă revăd cu colegul meu de lagăr, Elie Wiesel. Numele de Elie nu îmi suna cunoscut. Mi-au spus că pe vremea aceea figura sub numele de Lazar Wiesel. Timp de un an am fost închis cu Lazar în aceiaşi baracă la Auschwitz. Apărem amândoi pe acea fotografie făcută în lagărul de la Buchenwald pe 16 aprilie 1945, care a făcut înconjurul lumii, Wiesel cu Haft-Nr.123565 (n.r. foto. al 7-lea din al doilea rând), iar eu cu Haft-Nr. 120762 (n.r primul în colţul din stânga). Îl ştiam foarte bine, dar de atunci trecuseră 40 de ani. Întâlnirea organizată de suedezi a durat 10 minute şi a avut loc pe 14 decembrie 1986. Normal că eram doi oameni schimbaţi, dar el refuza să vorbească cu mine în ungureşte, deşi în lagăr doar limba aceasta am folosit-o. Mi-a vorbit într-o engleză cu accent franţuzesc şi în momentul în care nu a vrut să îmi arate tatuajul (A-7713), căpătat de toţi deţinuţii din Auschwitz, am început să am dubii mari că acesta ar fi Lazar Wiesel. La finalul întâlnirii mi-a dedicat cartea sa „Noaptea”, despre care susţine că el a scris-o, dar eu am spus tuturor că omul acesta nu este Lazar Wiesel”, spune Grüner Miklos.

      Grüner: „Lazar Wiesel mi-a salvat viaţa”

      De la întâlnirea cu Wiesel, Grüner Miklos nu a mai avut o zi de linişte. Timp de 25 de ani a căutat dovezi, care să confirme ipoteza sa, pe care le-a publicat într-o carte.

      „În luna mai a anului 1944, am fost deportat, de la Nyiregyhaza la Auschwitz Birkenau. Imediat mi s-a tatuat pe antebraţ un număr de înregistrare. În câteva zile mi-am pierdut toată familia, atunci am ajuns‚ în grija fraţilor Wiesel, Lazar şi Abraham. Cei doi proveneau din Sighetul Marmaţiei (nr. judeţul Maramureş, România). Lazar era născut în 1913 şi avea numărul de înregistrare A-7713, în timp ce Abraham, în 1900 cu numărul de înregistrare A-7712. Ei m-au luat sub aripa lor şi au avut grijă de mine, pe cât se putea în astfel de condiţii. În momentul în care nemţii au început să se retragă, au luat şi oamenii din Auschwitz. Eu am fugit cu Lazar, asta ne-a legat şi mai mult. Am ajuns în localitatea Glivice, pe timpul iernii năprasnice din ianuarie 1945. Foarte mulţi au murit pe drum. Ne-au băgat în vagoane supraîncărcate şi până am ajuns la Buchenwald, mulţi au decedat, printre ei şi fratele lui Lazar, Abraham. Aici am stat până pe 8 aprilie 1945, când ne-au eliberat americanii, de atunci nu mai ştiu nimic de Lazar Wiesel. Am ajuns într-un sanatoriu din Elveţia, apoi în Australia”, îşi aminteşte Grüner despre perioada petrecută cu Wiesel.

      “Noaptea” a adus consacrarea lui Elie Wiesel

      Grüner Miklos susţine că la Auschwitz nu a existat nici un deţinut cu numele de Elie Wiesel. „În 1955, bunul meu prieten Lazar Wiesel a publicat cartea -Lumea tace-, la Paris, sub numele de Eliezer Wiesel. În 1958, cartea a fost rescrisă în franceză şi engleză sub denumirea de The Night (La Nuit- Noaptea) de Francois Mauriac. Cartea iniţială avea 250 de pagini, acum avea doar 115 şi era semnată de Elie Wiesel. Această carte a devenit un bestseller cu peste 10 milioane de exemplare vândute, Wiesel primind şi Premiul Nobel în 1986, plus alte distincţii, în timp ce s-a pierdut orice urmă a prietenului meu Lazar”, spune Grüner.

      Acesta s-a deplasat în America, la Oficiul pentru Evidenţa Populaţiei, dar nu a găsit nici un act care să ateste existenţa pe teritoriul american al unei persoane cu numele de Lazar Wiesel sau Elie Wiesel. Grüner l-a denunţat pe Wiesel şi la FBI- Aceştia i-au cerut un răgaz de 14 zile înainte de a-i oferi un răspuns, însă au trecut anii fără un semn de la autorităţile americane.

      „Primesc constant telefoane de ameninţare că voi fi împuşcat dacă mai continui investigaţiile, dar eu am trecut deja prin moarte, nu mă mai sperie nimic. Înainte să mor vreau ca toată lumea să ştie că Elie Wiesel este un impostor. Lazar Wiesel, A-7712, cu care am fost la Auschwitz, care apare în fotografie, s-a născut la data de 4 septembrie 1913, în timp ce pe certificatul de naştere a lui Elie Wiesel, scrie 30 septembrie 1928”, a spus Grüner, autorul cărţii „Povestea unui premiu Nobel furat cu identitate falsă”

      Cazul se judecă la Budapesta

      În plângerea depusă, Grüner Miklos susţine că Abraham Wiesel (A-7712) a fost fratele lui Lazar şi nu tatăl, aşa cum declarase Elie. „Din documentele obţinute din România, reiese că tatăl lui Lazar Wiesel a fost Salamon Wiesel. Eu vreau ca instanţa să spună clar dacă Elie Wiesel a fost vreodată încarcerat la Auschwitz, fiindcă eu mă îndoiesc”, a încheiat Grüner.

      Avocatul acestuia Dr. Bősze Ferenc a declarat că procesul ar putea începe chiar în toamna aceasta. „Este interesant că Grüner este cetăţean suedez, Wiesel american, dar cazul va fi judecat în Ungaria de Judecătoria Budapesta. Grüner Miklos a adunat o sumedenie de dovezi, unele concludente, ca de exemplu lista cu pasagerii care au călătorit de la Paris la New York în 1957, când Elie Wiesel susţine că a ajuns în America, certificatul de naştere al lui Lazar Wiesel din România, acte de la Muzeul Auschwitz, cât şi certificate de la comunitatea evreiască Yed Vasem din Jerusalim”, a declarat Bősze Ferenc

      Nu existat doi de Lazar Wiesel la Auschwitz?

      Cazul Wiesel a intrat în atenţia mai multor supravieţuitori ai Holocaustului. În 1986, Eva Kor a trimis o scrisoare către Muzeul Auschwitz în care solicită informaţii despre deţinutul A 7713. Kazimierz Smolen, directoarea Muzeului Auschwitz i-a răspuns într-o scrisoare datată la 15 martie 1987:

      „În lagărul de concentrare Auschwitz, cu numărul de identificare A 7713 figurează domnul Lazar Weisel, născut la data de 4.09.1913. Este un evreu din Ungaria, născut la Marmarossziget (Sighetul Marmaţiei). El a sosit la Auschwitz în data de 24 mai 1944. A stat închis până la finalul anului 1944 în KL Auschwitz III – Monowitz. În momentul evacuării lagărului a fost transferat la KL Buchenwald, fiind înregistrat în ziua de 26.01.1945”.

      În data de 7 iulie 2003, Muzeul Auschwitz i-a trimis o scrisoare lui Grüner Miklos în care apar următoarele date de identificare: „A-11104 Grüner Miklos, evreu din Ungaria, născut la data de 6 aprilie 1928 la Nyiregyhaza, A-7712 Wiesel Abraham, născut la 10 octombrie 1900 la Marmarossziget (Sighetul Marmaţiei), A-7713 Wiesel Lazar, născut la 4 septembrie 1913 la Marmarossziget (Sighetul Marmaţiei).

      Într-o anchetă paralelă dusă de Carlo Mattogno, scriitorul italian a ajuns la concluzia că atât la Auschwitz, cât şi la lagărul Buchenwald, unde s-a realizat fotografia, a mai existat un Lazar Wiesel, dar scris Lázár Wiesel.

      „În data de 22 aprilie 1945, Lázár Wiesel a completat un formular al armatei americane la Buchenwald. La data naşterii, el a scris: 4 octombrie 1928, iar la locul naşterii: Marmarossziget (Sighetul Marmaţiei). A scris că a fost arestat în data de 16 aprilie 1944 şi deportat la Auschwitz-Monowitz. El s-a născut în acelaşi an cu Elie Wiesel, dar nu în aceiaşi zi.

      Conform site-ului memorial Buchenwald Gedenkstatte, Lázár Wiesel a fost trimis la Paris în data de 16 iulie 1945, într-un convoi de supravieţuitori copii. Dovada clară că vorbim de doi oameni diferiţi este faptul că în registrele de la Buchenwald apare Lazar Wiesel, deţinut politic, născut la 4 septembrie 1913, cu numărul de înregistrare Haft-Nr 123565, dar şi Lázár Wiesel, născut la data de 4 octombrie 1928, cu numărul de înregistrare Haft-Nr 123165.

      Nu se ştie ce număr de înregistrare a avut Lázár Wiesel la Auschwitz şi nici nu apare pe lista persoanelor care au fost transferate de la Auschwitz la Buchenwald, dar în nici un caz nu putea fi A-7713, fiindcă acesta aparţinea lui Lazar Wiesel născut în 1913”, susţine Carlo Mattogno.

      În 2008, la procesul lui Eric Hunt, cel care l-a atacat pe Wiesel într-o cameră de hotel, aflat sub jurământ, în calitate de parte vătămată, Elie Wiesel a dat următoarele răspunsuri la întrebările judecătorului”: M-am născut în Sighet, România, la data de 30 septembrie 1928. Am fost deportat la Auschwitz, iar pe antebraţul stâng mi s-a tatuat A 7713, în timp ce tatăl meu a primit A 7712”.

      Sursa: Jurnalul National

      Sursa Foto: Muzeul Holocaustului din Washington

      – See more at: http://www.ziaristionline.ro/2011/09/13/bomba-elie-wiesel-a-preluat-identitatea-unui-alt-detinut-de-la-auschwitz-raportul-final-al-lui-iliescu-asupra-holocaustului-ar-putea-deveni-maculatura-prin-impostura-lui-wiesel/#sthash.QS7CznuL.dpuf

      Apreciază

      Răspunde
      1. Radu Iacoboaie Autor post

        Wiesel + Ioanid = Mizerabilii

        Published 02/10/2011 | By Vasile Zarnescu

        WIESEL + IOANID = „MIZERABILII“

        Motto: „…Nu vă temeţi! Căci nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală

        şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut“!

        Matei, 10, 26

        Am publicat articolul cu titlul de mai sus în revistele Justiţiarul (Sibiu), nr. 47-48 (13-14/2002), 26 august 2002, pag. 11, şi în Mioriţa noastră (New York), nr. 165, ian.-febr. 2003, pag. 1 şi 7-8. Mă folosesc de această ocazie pentru a-mi exprima, încă o dată, admiraţia pentru patriotismul şi curajul dovedit de directorii acestor reviste – d-l Marius-Albin Marinescu şi d-na Eleonora Păunescu – şi, totodată, pentru a-mi exprima deplina gratitudine fiindcă au făcut acest serviciu poporului român, cu riscul de a-şi atrage represiunea jidanilor. Întrucît aceste publicaţii au avut un tiraj redus şi nici nu au avut ediţii electronice, pe Internet, este necesar să îl republic aici, deoarece este la fel de actual şi, mai mult, caracterizarea pe care le-am făcut-o acestor doi ticăloşi a fost confirmată de informaţiile recente.

        Urmează textul redactat în august 2002.

        ***

        Iniţial, am apreciat gestul memorialistului evreu Elie Wiesel, originar din România, de a reveni în locurile natale. Am considerat că el dă, astfel, ocazia opiniei publice internaţionale să afle nu numai despre copiii îmbolnăviţi de SIDA prin vaccinuri importate din Occident, despre „copiii străzii“ abandonaţi ca urmare a sărăcirii populaţiei prin declinul rapid al economiei României – declin provocat de corupţia instituţionalizată, de „corupţia fără corupţi“ din România etc. etc. –, ci şi despre oameni care, după ce au petrecut pe aici „cei şapte ani de-acasă“, au primit Premiul Nobel pentru Pace. Iar, acum, iată, d-lui Wiesel i s-a acordat „Steaua României“ în rang de Mare Ofiţer şi va fi numit membru de onoare al Academiei Române pentru „opera“ sa. Prin aceasta, el ar face, potenţial – credeam eu, naiv fiind –, un serviciu benefic României, deoarece, printre altele, dă ocazia Academiei Române să aibă, în rândurile membrilor săi, şi un deţinător al Premiului Nobel, fiindcă alţi români cu operă mare – precum Nicolae Paulescu, descoperitorul insulinei, Ştefan Odobleja, creatorul ciberneticii – nu au reuşit să îl obţină.

        Dar, pe de altă parte, deplângem faptul că, stând prea puţină vreme în România, d-l Wiesel nu a reuşit să cunoască particularităţile poporului nostru. Din această cauză, răspunzând întrebării unei ziariste – de ce este „trist“ –, se lamentează într-o formă ilogică şi neacademică: „Mă întorc într-un loc care este un cimitir pentru neamul meu“ (cf. Adevărul, 30.07.2002, pag. 1 şi 2). Dacă sintagma „neamul meu“ înseamnă genitorii d-lui Wiesel (părinţii şi bunicii), atunci afirmaţia este insutenabilă, căci părinţii săi au rămas în cimitirele lagărelor în care au fost exterminaţi (dacă, cumva, au un mormânt). Dacă „neamul meu“ înseamnă comunitatea evreiască trăitoare în România, afirmaţia este ilogică, ipocrită şi, în esenţă, denigratoare la adresa României. Pentru că cimitirul este, din străvechime, un loc sfinţit, aflat în vatra satului (respectiv, a oraşului), unde se află „neamul nostru“ – adică ascendenţii fiecăruia dintre noi: părinţii, moşii şi strămoşii noştri. Din acest motiv revin oamenii în locurile natale: fiindcă, de obicei, acolo este, printre altele, şi cimitirul cu „neamul“ lor. Desigur, cu excepţia cazurilor celor care o fac doar din „poză“, pentru „imagine“, cum se pare că este şi cazul d-lui Elie Wiesel.

        Aşadar, d-le Wiesel, de aceea revin în locurile natale coreligionarii dvs. emigraţi în Israel: pentru a-şi revedea mormintele genitorilor. Pe de altă parte, din ce în ce mai mulţi evrei emigraţi în Israel vor să revină în România. În 1989, mai erau, aici, vreo 8-9 mii, iar acum au ajuns la circa 30.000. Dacă, din 1939 până în 1989, au dus-o atât de rău, iar acum nu mai este atât de bine ca înainte de 1989, de ce mai vor evreii să revină în România?! Pentru că nu vin doar să facă turism şi să-şi vadă, cu drag, smerenie şi nostalgie, cimitirele evreieşti.

        Totuşi, unii vin şi pentru a cinsti memoria morţilor lor din cimitirele evreieşti existente în România. Iată de ce expresia dvs., spusă cu „tristeţe“, „Mă întorc într-un loc care este un cimitir pentru neamul meu“, devine, cu necesitate, o agresiune contra României. Şi, deci, este în contradicţie cu decoraţia primită acum şi cu viitoarea dvs. calitate de membru de onoare al Academiei României. Prin această formulare injurioasă (admitem că ziarista în cauză a ştiut engleză şi a tradus bine) vă situaţi în continuarea acţiunilor unor atentatori la adresa imaginii României, care practică terorismul imagologic, psihologic şi mediatic, printre care se numără şi numitul Radu Ioanid. Acest provocator nu a avut de suferit cu nimic de pe urma trecerii lui şi a părinţilor săi prin România, nici cînd părinţii săi au comis fapte penale. Dimpotrivă, nu a avut decât de câştigat, ca dovadă că, după ce în România a predat socialismul ştiinţific, în S.U.A. a întors-o cu 180 de grade şi, cameleon fiind, a ajuns „om“ şi predă, acum, exclusivismul iudaic (sionist) – adică a ajuns, propulsat de alţii, un fel de ghid (director!) la muzeul unui holocaust care nu are nici o legătură cu România, dar prin care este agresată axiologic România. Ba, numitul Radu Ioanid şi-a însuşit şi despăgubirea pentru apartamentul avut în România, pe care, cu neruşinarea tipică mercantilismului „neamului“ său – motiv pentru care zarafii au fost alungaţi din Templu de Iisus –, vrea, acum, să îl obţină pe cale judecătorească. În acest scop, a minţit instanţa de judecată că, la emigrare, nu fusese despăgubit. Pentru acest simplu sperjur ar trebui băgat, prompt, la puşcărie, conform prevederilor în cauză ale Codului penal. Dar, pentru că el este evreu, este „foarte clar“ că el „este mai presus de Lege“, iar în 22 august 2002, cînd are termen de judecată, nu numai că nu va fi condamnat pentru sperjur, ci, dimpotrivă, va şi câştiga fostul lui apartament, ca să facă acolo un „muzeu“ al holocaustului! Căci judecătorii care compun instanţa nu au „gândirea independentă şi suverană“, ci au una năclăită de lichelismul politic moştenit încă din vremea regimului socialist.

        Numitul Radu Ioanid se situează în contradicţie cu valorile semnificate de decoraţiile – mai vechi şi mai noi – primite de d-l Wiesel şi duce, practic, un război axiologic contra României, provocând, prin acţiunile sale, apariţia antisemitismului aici, unde el încă nu există. De altfel, a doua zi după interviul din Adevărul, în mass media româneşti a apărut citatul din panseurile „antume“ ale lui Wiesel: „România a ucis, a ucis, a ucis!“ Din acest motiv, acum, aş fi preferat ca respectivul citat să fi făcut parte, deja, din scrierile „postume“ ale acestui „profesor“; probabil că este acelaşi tip de profesor ca „bestia“ Brucan, după cum bine a fost etichetat acesta de către d-l Eugen Florescu. De aceea, sugerăm autorităţilor ca, în mod asimetric decorării d-lui Elie Wiesel – pentru că nu mai poate să îi retragă decoraţiile, ca regina Angliei, lui Ceauşescu, post mortem –, să îl declare măcar pe Radu Ioanid persona non grata.

        De aceeaşi parte a baricadei se situează şi afirmaţia culturnicului ministru al Culturii şi Cultelor, Răzvan Theodorescu, anume că „în România nu a existat holocaust, dar a participat la holocaust“ (sic). Acest sofism ministerial are aceeaşi dimensiune criminală ca şi „judecata“ Tribunalului „Poporului“ – dar, în fond, dirijat de U.R.S.S. –, care l-a condamnat pe Mareşalul Ion Antonescu pentru că a participat la lupta contra comunismului sovietic – comunism demolat, ulterior, de papa Ioan Paul al II-lea, cu ajutorul C.I.A., prin intermediul sindicatului polon „Solidaritatea“. Or, aşa cum electricianul care a condus „Solidaritatea“ a ajuns preşedintele Poloniei şi i-a fost acordat Premiul Nobel pentru Pace deoarece a luptat pentru doborârea comunismului, tot aşa Mareşalului Ion Antonescu trebuie să i se acorde, post mortem, aceeaşi valoare şi nu să fie satanizat.

        În mod just, Partidul Unităţii Naţiunii Române a cerut un referendum naţional referitor la infamanta O.U.G. nr. 31/2002, care „constituie o denigrare a României“ (cf. Curentul, pag. 2; Curierul Naţional, pag. 3, ambele din 3-4 aug. 2002). De fapt, prin satanizarea Mareşalului Ion Antonescu se urmăreşte culpabilizarea României, cu scopul de a i se cere „despăgubiri“ – 50.000 de dolari S.U.A. pentru fiecare dintre cei „400.000 de evrei ucişi în România“; care, ulterior, vor ajunge la 700.000, precum semnala prof. Ion Coja, în lucrarea sa Marele Manipulator. Prin asemenea maşinaţii li s-au cerut „despăgubiri“ Germaniei şi Elveţiei de către cei care au pus la cale „afacerea holocaustului“, prin care „se exploatează suferinţa evreiască“, după cum se exprimă, exemplar, un membru onest al rasei, Norman G. Finkelstein, în deja faimoasa lui carte INDUSTRIA HOLOCAUSTULUI (Editura Antet, 2000). Dar de ce organizatorii „holocash“-ului nu au cerut despăgubiri şi U.R.S.S.-ului şi, acum, Federaţiei Ruse, care „au ucis, au ucis, au ucis“ la evrei en gros şi en détail, începând cu Troţki, Buharin, Kamenev, Zinoviev şi ceilalţi lideri evrei care au condus Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie, până la sutele de mii de evrei anonimi care au sfârşit în gulagurile staliniste?! Nu are Federaţia Rusă de unde să le dea bani, sau, dimpotrivă, „teoreticienii“ „holocash“-ului, precum Elie Wiesel şi Radu Ioanid, nu au avut şi nu au, nici acum, curaj să-i ceară, pentru că Rusia a fost şi a rămas prea puternică, în comparaţie cu „suferinţa“ şi „onestitatea“ şi „notorietatea“ unor alde Wiesel şi Ioanid?!

        După cum vedeţi, despre sutele de mii de evrei omorâţi în cei 80 de ani de socialism sovietic victorios, marii „suferitori“ pentru „unicitatea“ holocaustului evreiesc tac mâlc. Silentium lugubrum. În schimb, incriminează România, care i-a salvat pe evrei – cum recunoaşte rabinul Wilhelm Filderman, în testamentul său, trecut sub tăcere de zarafii suferinţei evreieşti –, pentru că România a rămas fără Aliaţi, precum în preajma Ultimului Război Mondial, dar a rămas şi o vacă de muls pentru „rapacitatea jidănească“, după exprimarea lui Marx, trecută, la fel, sub tăcere.

        Există un contrast evident între, pe de o parte, personalitatea unor evrei care fac cinste „neamului“ lor, precum prof. univ. N. G. Finkelstein, lingvistul Noam Chomsky, filosoful Roger Garaudy, şef-rabinul Alexandru Şafran, şef-rabinul Filderman, evreul ortodox Nicolae Steinhart şi mulţi alţii, şi, pe de altă parte, jigodismul şef-rabinului Moses Rosen, al unui Elie Wiesel, Radu Ioanid et ejusdem farinae. Acest contrast mi-a amintit de gestul unui librar rămas, şi el, „sărac şi cinstit“, în Franţa ocupată de nazism, precum suntem şi noi în România ocupată de Tranziţie: francezul, ca să nu îi fie violată proprietatea, pusese, pe nişte suporturi, în vitrina librăriei sale din Paris, portretele lui Mussolini şi Hitler. Dar, fiind şi patriot, etalase sub ele, pe lângă alte cărţi, arhicunoscuta operă a lui Victor Hugo, „Mizerabilii“. Desigur, după o vreme, unii ofiţeri S.S. „s-au prins“ că titlul „Mizerabilii“ îi indica pe Mussolini şi Hitler. Nu ştiu dacă librarul în cauză a expiat ieşind pe coşul de fum al vreunui lagăr hitlerist. Dar, probabil, ca să nu se mai repete situaţia jenantă comisă de acel patriot şi modest vânzător de cărţi în vremea colaboraţionismului franco-german – dar nu şi vânzător de ţară, cum fuseseră unii dintre conducătorii lui, de atunci, şi cum sunt cîţiva dintre ai noştri de azi –, Franţa a dat, recent, o lege prin care l-a condamnat pe filosoful francez Roger Garaudy pentru că ar fi antisemit! Nu degeaba un istoric francez a spus că Franţa a fost cobaiul istoriei. Dar, este suficient că a fost Franţa. De ce, atunci, s-a mai confecţionat Ordonanţa de Urgenţă nr. 31/2002, deşi nu exista şi nu există nici o situaţie de urgenţă?! Pentru că nu avem, şi noi, un librar şi o carte numită „Mizerabilii“, care să ne arate cine sunt mizerabilii noştri?! Dar, recent, s-a tradus cartea Aceşti imbecili care ne conduc, a lui André Santini, ex-vicepreşedinte al Adunării Naţionale a Franţei! Apoi, avem, în schimb, una autohtonă, numită Apel către lichele! Sau O.U.G. nr. 31/2002 a fost dată pentru ca România, pe lângă faptul că, între anii 1945-1961, în epoca experimentului sovietic, a fost poligon de încercări politico-sociale, să mai fie cobai şi în etapa neocapitalistă de după 1989, sub supravegherea doctorală a guvernanţilor postdecembrişti?!

        August 2002

        EPILOG

        Aşa cum anticipasem la începutul lunii august 2002 – cînd fusese redactat articolul –, judecătorii-lichele care au compus instanţa de fond au admis acţiunea impostorului Radu Ioanid, iar escrocul acesta i-a obligat pe ocupanţii legali ai fostului apartament al lui R. Ioanid să îl evacueze, deşi unul dintre copiii familiei respective era nevăzător şi nici sentinţa de fond nu fusese învestită cu titlul „definitivă şi irevocabilă“. Dar, aşa cum am mai relevat, în episodul al 5-lea al studiului „Holocaust-ologii – vectori ai războiului axiologic“, sentinţa instanţei de fond avea să fie recurată, familia de români amărăşteni avea să cîştige definitiv, iar escrocul Radu Ioanid se dovedise, realmente, escroc şi sperjur. Numai că nu a fost condamnat pentru sperjur, fiindcă este jidan şi, în plus, este cetăţean-american şi, deci, este mai presus de lege – deşi trebuia băgat la puşcărie sau, cel puţin, declarat persona non grata, cum propusesem în 2002.

        Dar, confirmarea supremă că aceşti doi jidani nemernici sunt escroci şi impostori – cum susţinusem eu, pe urmele autorilor numiţi „revizionişti“ – a fost făcută de recenta „bombă“ de presă care a „explodat“ în Jurnalul naţional, din 12 septembrie 2011, articolul lui Istvan Deak, «Un supravieţuitor al Holocaustului: „Elie Wiesel nu este deţinutul A-7713“»: „Scriitorul american de origine română, Elie Wiesel, a fost dat în judecată de un supravieţuitor al Holocaustului, Grüner Miklos, pe motiv că purtătorul Premiului Nobel din 1986 şi-ar fi însuşit identitatea deţinutului A-1773. Grüner Miklos, stabilit în localitatea suedeză Malmo, susţine că are dovezi certe că Elie Wiesel nu este persoana cu care a petrecut aproape un an la Auschwitz“ (sic). Din această cauză, data de 12 septembrie 2011 va deveni – cel puţin în România – o „aniversare“ similară cu faimosul „9/11“, 11 septembrie 2001, şi în acelaşi sens: comemorarea prăbuşirii Turnurilor Gemene este o minciună la fel de mare ca pretenţia lui Elie Wiesel că ar fi fost victima „holocaustului“ – transformat de el şi păpuşarii lui în holocash. În ultima vreme, această concluzie este afirmată, tot mai mult, de publicaţii occidentale, pe lîngă unele cărţi cu argumentaţie solidă privind această impostură terifiantă: L’effroyable imposture, de Thierry Meyssan (apărută încă în 2002), 11 septembrie. Mitul, de Roberto Quaglia, ZERO, coordonată de Giulietto Chiesa.

        Dar, referitor la frazele de la începutul fragmentului citat mai sus, am postat acest comentariu:

        Vasile Zarnescu

        September 18, 2011 – 3:49 pm

        «Este falsă menţionarea „de origine română“, căci nu este român, ci jidan (sionist) – cu precizarea pe care am mai făcut-o în ale articole (şi asupra căreia voi reveni), că evreii nu sunt jidani, iar jidanii nu sunt evrei, ci sionişti. Faptul că este un impostor l-au relevat lucrările multor scriitori, ca, de ex., Robert Faurisson sau ca studiul unei evreice americane, Naomi Seidman, Elie Wiesel and the Scandal of Jewish Rage („Elie Wiesel şi scandalul furiei evreieşti“), publicat în Jewish Social Studies, în decembrie 1996. Pe baza acestor menţiuni, am repetat şi eu că este un impostor, un escroc internaţional, îndeosebi în serialul „Paul Goma are dreptate“, ale cărui următoarele două episoade sunt aici şi aici».

        Dar, a doua zi, 13 septembrie 2011, s-a republicat articolul lui Istvan Deak pe site-ul http://www.ziaristionline.ro, sub titlul conclusiv: „BOMBA: Elie Wiesel a subtilizat identitatea unui alt deţinut de la Auschwitz. Raportul Final al lui Iliescu asupra Holocaustului ar putea deveni maculatură prin impostura lui Wiesel“!

        Numai că această concluzie este parţială, deci incorectă fiindcă nu este completă. Căci, cum spune Hegel, „Numai întregul este adevărul“: într-adevăr, efectele dezvăluirii nemerniciei lui Elie Wiesel se repercutează şi asupra raportului escrocului de calibru mai mic Vladimir Tismăneanu, promovat de preşedintele Traian Băsescu la rang de „dascăl“ al naţiei – aspect pe care l-am relevat în articolul „Tismăneanu Ticălosu’ şi Băsescu Bengosu’“ (în revista SANTINELA, nr. 13, 18 ian. 2007, pag. 8-9; republicat, în 11 iulie 2010, pe AlterMedia). Evident, concluzia trebuie extinsă la întreaga propagandă sionistă antiromânească, răspîndită prin institutele bugetofage conduse de Elie Wiesel şi Vladimir Tismăneanu, fiul N.K.D.V.-istului Leon Tismăneanu (vezi Larry Watts, FEREŞTE-MĂ, DOAMNE, DE PRIETENI! Editura RAO, Bucureşti, 2011, pag. 106, 238, 348, 358, 402), de Horia Roman Patapievici, fiul N.K.D.V.-istului şi Gestapo-vistului Dionis Patapievici. Toate cărţile publicate de aceştia şi acoliţii lor trebuie date la topit şi făcută hîrtie igienică din ele, iar autorii şi promotorii lor trebuie băgaţi la puşcărie pentru producerea vulnerabilităţilor la adresa securităţii României, prin denigrarea ei şi inducerea vinovăţiei de „holocaust“ cu scopul estorcării de circa 20 de miliarde de euro şi obligării României la retrocedarea averilor jidanilor emigraţi după 1947, sub pretextul că au fost siliţi de „regimul comunist“ – pe care l-au impus tot ei – să plece, confiscîndu-li-se, chipurile, averile, deşi fuseseră despăgubiţi cu toţii – aşa cum am demonstrat în cazul escrocului Radu Ioanid.

        Dar implicaţiile imposturii escrocului Elie Wiesel prin substituirea de persoană trebuie extrapolate la întreaga propagandă mondială privind aşa-zisul holocaust – scorneala teribilă cu care sioniştii terorizează lumea de vreo patru decenii, extorcînd Germania şi Elveţia de zeci de miliarde de dolari. M-am referit la acest fenomen în studiul „Literatura holocaustică: caşcavalul secolului“, în care relevasem că „Nicolae Ceauşescu, în loc să se fi lăudat că ar putea construi bomba atomică, mai bine o realiza, pe tăcute, ca Israelul, iar acum nu ne-ar mai fi fost impusă, şi nouă, povara despăgubirilor şi lecţiilor despre holocaust de către Marele Escroc Elie Wiesel şi acoliţii lui, Ion Iliescu, Adrian Năstase şi noua garnitură de la Putere, Traian Băsescu, Călin Popescu Tăriceanu, Bogdan Olteanu-Conspiratu’ (netotu’ Ghizelei Vass) şi trena de lipitori-escroci ca Vladimir Tismăneanu (fiul politrucului Leon Tismeniţchi), Andrei Oişteanu (nepotul lui Leonte Răutu, politrucul de la „Ştefan Gheorghiu“), Aurel Vainer, M. K. Katz, M. Benjamin, R. Ioanid şi ceilalţi coreligionari ai lor, care ne jefuiesc şi ne spurcă în propria noastră ţară, printre altele, prin odiosul Raport final“ (cf. SANTINELA nr. 9, 27 septembrie 2006, pag. 4, partea întîi, şi SANTINELA nr. 10, 24 octombrie 2006, pag. 4, partea a doua – republicat pe AlterMedia, tot în două părţi, în 12 şi 13 octombrie 2008).

        Am subliniat, ulterior, inconsistenţa acestei propagande în articolul „Propaganda holocaustică: un gheşeft super-abject“. Aici am arătat că, de vreme ce sioniştii încearcă să retragă utilizarea cuvîntului „holocaust“ – întrucît şi-au dat seama că nu se potriveşte realităţii, fiindcă Elie Wiesel, care se făcuse promotorul acestei propagande, se dovedise cam tîmpiţel, căci nu alesese bine noţiunea – şi, în consecinţă, au propus termenul „shoah“, retragerea cuvântului „holocau$t“ şi înlocuirea lui cu „shoah“ reprezintă premisa abstractă a deplinei falsităţi a teoriei „holocau$t“-ului! Dar, conchideam eu, de vreme ce au greşit termenul, înseamnă că, au minţit, din premise, iar noul cuvînt găsit, „shoah“, devine o găselniţă compromisă din start (în SANTINELA nr. 19, august 2007, pag. 2, republicat pe AlterMedia, în 20 septembrie 2007).

        Şi, iată!, Dumnezeu nu loveşte cu parul, ci cu adevărul: „…Nu vă temeţi! Căci nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut“ (Matei, 10, 26). Extrapolarea la nivel mondial a concluziei este întemeiată pe faptul că situaţia s-a internaţionalizat: maghiarul Miklos Grüner, stabilit în Suedia, intentează, la Budapesta, procesul pentru furt de identitate jidanului naturalizat american Elie Wiesel, ajuns o „calamitate literară din cauza pidosniciilor (troufignolages, în original – n.n., V.I.Z.) francezului François Mauriac“.

        Concluzia finală: pentru că s-a dovedit a fi un impostor, un terorist periculos pe plan mondial, Norvegia trebuie să îi retragă escrocului Elie Wiesel „Premiul Nobel pentru Pace“, Anglia, Franţa, S.U.A. celelalte decoraţii acordate, iar România decoraţia Steaua României, calitatea de membru de onoare al Academiei Române; de asemenea, trebuie interzisă propaganda pro-holocaust, întrucît este eminamente falsă şi exclusiv mercantilă; instituţiile dirijate de Elie Wiesel şi Vladimir Tismăneanu trebuie desfiinţate şi banii irosiţi recuperaţi de la aceştia, iar Elie Wiesel, Vladimir Tismăneanu, Radu Ioanid, M. M. Katz, L. Benjamin, H.-R. Patapievici şi toţi ceilalţi propagandişti ai minciunii cu holocau$tul trebuie declaraţi – aşa cum am solicitat constant – persona non grata şi alungaţi, urgent, din ţară. În scopul eliminării efectelor nocive ale propagandei holocau$tice, guvernul trebuie să ia măsurile necesare să se traducă, în tiraj de masă şi la preţuri ieftine, cărţile celor care au negat holocau$tul: Arthur Butz, Abraham Léon, Adrien Arcand, Jean-Marie Boisdefeu, Maurice Bardèche, Joaquin Bochaca, Antonio José de Brito, Carlos W. Porter, Enrique Aynat, Eric Delcroix, Paul Eisen, Israel Shamir, John Mearsheimer, Stephan Walt, J.-A Mathez, Norberto Ceresole, J. B. Pranaitis, Paul Raissinier, Wilhelm Stäglich, Moshe Sharett, Livia Korach, Thies Christophersen, Vincent Monteil, Mark Weber, Stephen Sizer, Herman Otten, Douglas Reed, Joel S. A. Hayward, Edwin M. Wright, Robert Faurisson, Jürgen Graf, Germar Rudolf, Lenni Brenner, Carlo Mattogno, David Hoggan, Barbara Kulaszka, Serge Thion, Don Heddesheimer, Bruno Gollnisch, Edward S. Herman, Roger Garaudy, Ingrid Weckert, Charles E. Weber, Jack Bernstein, Theodore J. O’Keefe, Josef Ginsburg, Allan C. Brownfeld, Israel Shahak, John Sack, Alfred M. Lilienthal, Benjamin Freedman, Naomi Seidman, Noam Chomsky, Uri Avnery, Victor Ostrovsky, David Duke, Lasse Wilhelmson, Richard E. Harwood, Maxime Pale şi mulţi alţii. În acelaşi sens, trebuie abrogată, în regim de urgenţă, O.U.G. nr. 31/2002 şi legea care a validat-o, iar consecinţele aplicării acesteia trebuie prompt înlăturate, în primul rînd prin eliminarea lecţiilor despre holocau$t, introduse în mod samavolnic în manualele elevilor.

        Sociolog Vasile I. Zărnescu

        SURSA: http://www.altermedia.info/romania/2011/10/02/wiesel-ioanid-mizerabilii/

        Apreciază

    4. Radu Iacoboaie Autor post

      Raportul Wiesel de cercetare a crimelor Holocaustului reprezintă un atac fără precedent la adresa demnității românilor. (MESAJ IMPORTANT PRIMIT PE ADRESA DE E-MAIL)

      CONFRUNTAREA DIRECTA FARA PRECEDENT, A AVUT LOC IN SEDIUL ICR – NEW YORK

      Ma numesc Robert Horvath, sunt de profesie cineast, absolvent al Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica Bucuresti (IATC) si am lucrat la multe studiouri din Romania, indeosebi la Televiziunea Romana.
      Actualmente, imi continui activitatea la studioul meu de film, “DEVARTES FILM INTERNATIONAL”, cu sedii in Manhattan (New York) si Tokio. Sunt cunoscut, de asemenea, in calitate de grafician, ilustrator si pictor.
      , La Institutul Cultural Roman din New York, un eveniment dedicat special Holocaustului din Romania din perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial.
      La aceasta manifestare a participat si o delegatie din Romania, remarcandu-se prezenta istoricului Alexandru Florian .
      Redau mai jos interventia mea de la acest eveniment. Cuvintele sunt traduse din limba engleza, deoarece la ICR din New York este inca interzisa folosirea limbii romane!

      Doamnelor si Domnilor,

      Deoarece v-ati referit in expunerea Dvs. la necesitatea ca generatiile viitoare sa afle adevarul despre tragedia Holocaustului si pentru ca astazi copiii invata la scoala ca romanii sunt vinovati de genocid, as vrea ca ei sa afle si faptul ca romanii au fost aceia care au salvat intreaga populatie evreiasca de pe teritoriul actual al Romaniei. Asistam la un fapt poate unic in istoria celui de al Doilea Razboi Mondial, anume acela ca un om s-a opus presiunii germane, salvand mai mult de jumatate milion de oameni de la pieire.
      Acest miracol romanesc se datoreaza in primul rand pozitiei intransigente si plina de curaj a maresalului Ion Antonescu. In al doilea rand, mai trebuie tinut cont si de caracterul specific al societatii romanesti din perioada respectiva. Ma refer aici la Ion Bratianu, Iuliu Maniu, la partidele istorice, la Regina Elena, la Dr. Lupu, la Patriarhul Nicodim, la Mitropolitul Balan, la intreaga Biserica Ortodoxa Romana si la multi altii care au pus umarul la salvarea evreilor. Cred insa ca factorul principal il reprezinta mentalitatea, psihologia si omenia romanilor.
      Care sunt faptele istorice?
      Dupa inceperea razboiului, se desfasoara foarte rapid operatiunile militare in Basarabia si Bucovina de Nord, unde este masacrata populatia evreiasca si unde fortele romanesti coopereaza cu cele ale germanilor.
      In curand, in spatele frontului, apar comandourile germane specializate in operatii de “curatire” si, in paralel, incep deportari de familii intregi din populatie evreiasca, dincolo de Nistru, in Transnistria.
      Pentru mine, moartea chiar si numai a unui singur om nevinovat reprezinta o tragedie, dar trebuie sa iau in consideratie si statistica.
      Pentru ca subiectul este foarte controversat, las la aprecierea audientei sa deduca adevarul – din diferite surse.
      Una dintre ele ar fi “Enciclopedia Iudaica”, o lucrare de referinta, in care se mentioneaza cifra de 40.000 de morti, plasand Romania pe locul 10, ca vinovatie, in timp ce raportul Dvs., al Comisiei, se refera la 420.000 de victime, Romania ajungand pe locul 2, imediat dupa Germania. Tinand seama de paritatea populației, Romania devine, nici mai mult, nici mai putin, prima “Killing-machine” din istoria celui de al Doilea Razboi Mondial!
      In aritmetica Comisiei se adauga si Ardealul de Nord, acolo unde populatia evreiasca a fost decimata, numai ca, atunci, Ardealul de Nord se afla sub controlul maghiar. Dumneavoastra mai treceti cu vederea si alte fapte: ca toti barbatii evrei in putere au fost incadrati in Armata Rosie, ca o mare parte din populație a fugit in interiorul Rusiei si ca foarte multi evrei au murit de moarte naturala sau de boli contagioase (tifos), de care a suferit intreaga populație, inclusiv Armata Romana.
      Responsabilitatea Guvernului Romaniei in aceste evenimente este mare, dar este greu sa fie separata de responsabilitatea germanilor.
      Ma voi ocupa in continuare de momentul crucial, anul 1942, care este sters cu buretele sau distorsionat ca semnificatie istorica.
      Mihai Antonescu, Ministrul de Externe, se intalneste cu Hitler, in acea toamna, si ii comunica hotararea de a nu-i preda pe evreii din Regatul Romaniei.
      Vreau sa va mai amintesc, domnule Florian, doua documente semnificative, pe care sper si cred ca le cunoasteti: la o saptamana de la aceasta intalnire istorica, Ion Antonescu declara, intr-o sedinta a Consiliului de Ministri: “Nu voi face jocul rasist al germanilor si ii voi slava pe toti evreii mei”; dupa alte doua saptamani, la o alta sedinta a Consiliului de Ministri, Ion Antonescu declara:
      “Eu mi-am dat cuvantul sa asigur viata si libertatea evreilor si ma voi tine de cuvant”.
      Toamna lui 1942 pecetluieste pentru totdeauna salvarea unei intregi populatii de la moarte, condamnata la “solutia finala” de catre Hitler.
      Ma voi referi acum la Raportul Comisiei Holocaustului, lucrare unde o reala tragedie este folosita pentru anumite interese politice.
      In 2002, Guvernul Romaniei, bazandu-se pe documentele Arhivei Nationale si in conjunctie cu toate documentele primite de la Muzeul Holocaustului din Washington, DC, decreteaza, fara echivoc, ca pe teritoriul Romaniei nu a avut loc Holocaustul. La mai putin de doi ani, insa, Guvernul Romaniei isi schimba pozitia, infiintand o Comisie care, bazandu-se pe exact aceleasi documente, decreteaza ca in Romania a avut loc un genocid de proportii inimaginabile. Comentariile sunt de prisos!
      Vreau sa mai spun asistenței ca Raportul Wiesel de cercetare a crimelor Holocaustului reprezinta un atac fara precedent la adresa demnitatii romanilor.
      In concluzia raportului se spune: “Romanii sunt vinovati de genocid, chiar daca in anumite regiuni au supravietuit evrei”.
      Inainte de a intra in fondul problemei, doresc sa mai remarc ca “anumite regiuni” reprezinta, de fapt, Romania de baza, Romania esentiala, adica in actualele ei granite.
      Raportul arunca o vina colectiva, acuzand de genocid intreaga populatie romaneasca.
      Aceasta idee de vina colectiva apartine ideologiei fasciste si/sau comuniste, aruncand vina – reala sau imaginara – a catorva asupra unei intregi colectivitati nationale, rasiale sau sociale. Iar o vina colectiva nu are ce cauta in discursul unei democratii! Se merge atat de departe incat se spune ca majoritatea populatiei romanesti a sprijinit Holacaustul!
      Ma intreb: oare cum a fost posibil asa ceva, cand faptele din Bucovina si Basarabia au fost foarte putin cunoscute de populație.
      Eu personal am plecat la 32 de ani din Romania si nu am auzit niciodata despre aceste evenimente.
      Romania este prezentata in acest material ca o tara fascizata si complet rasista.
      As vrea sa-i amintesc domnului general si cercetator istoric faptul ca fascismul a fost lichidat in Romania cu ocazia rebeliunii legionare. Fragmentul care m-a intrigat profund este urmatorul:
      “Holocausul isi are radacini adanci in istoria si cultura romana”!
      Aceasta constatare aduce un atac frontal Istoriei Romaniei si nu scapa de aceasta decapitare niciun om politic, niciun partid istoric, niciun moment al istoriei si nici al monarhiei.
      Deci, Istoria Romaniei este prezentata de Comisie in primul rand ca o istorie a antisemitismului.
      Acelasi tratament i se aplica insa si Culturii Romanesti.
      Nu scapa de “atentia” noii inchizitii nicio personalitate culturala, de la Alecsandri, Eminescu, Kogalniceanu, Hajdeu, Slavici etc., iar in epoca moderna nu scapa nici Emil Cioran, Noica, Mircea Eliade.
      Asadar, in opinia Comisiei, Cultura Romaneasca nu este importanta prin valentele sale universale, ci numai prin caracterul ei rasist si antisemit.
      Cu alte cuvinte, Mihai Eminescu si ceilalti piloni ai Culturii Romanesti sunt, nici mai mult, nici mai putin, vinovati pentru cauzarea Holocaustului.
      Cruciti-va, doamnelor si domnilor, Concluzia acestei Comisii a dat o unda verde unei adevarate “vanatori de vrajitoare”, avand ca victima cultura si limba nationala.
      Atentia este in primul rand indreptata asupra lui Mihai Eminescu si a lui Mircea Eliade,

      ICR New York, deoarece am cerut sa se vorbeasca si romaneste la manifestarile organizate de Institut (pentru participarea din aceasta seara, a trebuit sa mi se dea o derogare speciala de la Washington!).

      Vreau sa mai adresez cateva cuvinte doamnelor si domnilor din spatele meu, care striga, cu inversunare, sa nu fiu lasat sa mai vorbesc si sa fiu dat afara!
      Daca Dvs. mai sunteti azi in viata, aceasta i se datoreaza maresalului Ion Antonescu si – in primul rand – omeniei romanilor.
      Este greu pentru mine sa inteleg cum multi romani accepta orice compromis, inclusiv acest raport degradant.
      La fel, nu pot sa inteleg cum multi evrei, in loc sa fie recunoscatori si sa le arate gratitudine celor care le-au salvat viata, stau si asteapta sa le mai dea inca o palma.
      Un adevar spus doar pe jumatate seamana cu o minciuna.
      Pe fundalul unei tragedii adevarate, asistam aici la un atac fara precedent la adresa Istoriei si Culturii Romanesti.
      Daca vrem sa ne recastigam demnitatea, trebuie sa spunem adevarul intreg.
      Va multumesc pentru rabdarea si atentia Dumneavoastra.

      ROBERT HORVATH DEVA

      Cineast
      PRESEDINTELE DEVARTES FILM INTERNATIONAL
      New York -Tokyo

      Apreciază

      Răspunde
    5. Radu Iacoboaie Autor post

      On Saturday, August 29, 2015 9:28 PM, Tudor Alexandru wrote:

      PRIETENII LUI TUDOR ALEXANDRU – COSTEL

      Tudor Alexandru
      August 29 at 9:28pm

      De necrezut!!!!

      Pentru a denigra sistematic marile personalităţi culturale ale României,Alexandru Florian are un salariu de 81.614 RON pe an de la Guvernul Ponta

      • Top News
      Documentele pe care vi le prezentăm astăzi în exclusivitate sînt de-a dreptul revoltătoare. Este vorba despre Declaraţia de avere a lui Alexandru Florian, din care aflăm că doar salariul anual primit de la buget este cu mult peste 80.000 de RON ca director al Institutului „Elie Wiesel”, aflat în subordinea Guvernului României, venitul său total fiind de 170.249 RON anual!

      Înainte de a vă prezenta aceste documente, se cuvine să facem cîteva necesare precizări:

      1. în anul 2013, salariul lui anual a fost de 43.248 RON, iar în 2014 salariul lui aproape s-a dublat, ajungînd la 81.614 RON, fiind mult mai mare decît salariul prim-ministrului!

      2. în comparaţie, directorul ICR, care are rang de ministru secretar de stat, are un salariu anual de 72.000 RON, misiunea sa fiind mult mai complexă decît cea a directorului de la „Elie Wiesel”, avînd în subordine numeroase filiale în marile capitale ale lumii, cu sarcina de a promova cultura românească în lume, nu s-o discrediteze, aşa cum face Institutul „Elie Wiesel”!

      3. Alexandru Florian are 7 surse de venit, dintre care doar una se referă la închirierea unui imobil cu 6.000 lei anual, celelalte fiind:

      – Universitatea „Dimitrie Cantemir”, de unde primeşte anual 29.838 RON ca profesor,

      – Institutul de Economie Agrară, de unde încasează 37.851 RON pe an fiind cercetător ştiinţific II,

      – Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară, de unde ia încă 7.398 RON ca profesor asociat,

      – Institutul de Antropologie, de unde mai ia 8.520 RON ca expert,

      – Asociaţia Rom. „V. Madgearu”, de unde încasează 5.028 RON ca expert.

      Adunînd aceste cifre, rezultă un venit anual total de 170.249 RON, la care se adaugă şi cele 6.000 RON din chirie! Acestea sînt veniturile declarate de Alexandru Florian la data de 8 iunie 2015 pentru anul fiscal 2014: 176.249 RON! Iată şi această Declaraţie de avere a lui Alexandru Florian, directorul general al Institutului „Elie Wiesel”, aflată în subordinea Guvernului României:

      Pentru comparaţie, vă prezentăm şi anterioara Declaraţie de avere a lui Alexandru Florian, pentru anul 2013, unde se vede că avea salariul anual de 43.248 RON, iar pentru a şi-l completa, s-a trecut şi coordonatorul unui proiect, primind încă 16.500 RON:

      Analizînd aceste documente oficiale, pe care le găsim chiar pe site-ul Institutului „Elie Wiesel”, observăm cîteva ciudăţenii:

      – ce treabă are Alexandru Florian cu Agronomia şi Medicina Veterinară ca să fie profesor asociat la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară?

      – ce competenţe l-au recomandat pe Alexandru Florian pentru a fi şi „cercetător ştiinţific” în cadrul Institutului de Economie Agrară?

      – pe ce bază o fi fost recrutat în calitate de „cercetător ştiinţific” şi la Institutul de Antropologie?

      – cînd are timp să desfăşoare toate aceste activităţi, căci doar nu şi-a dovedit ubicuitatea?

      – cu ce-şi probează pregătirea profesională pentru a le desfăşura simultan pe toate?

      Dacă ne uităm în CV-ul său, aflăm că a urmat Facultatea de Filosofie, secţia sociologie între 1973 şi 1977, fără a ne spune ce activităţi a desfăşurat între anii 1978 şi 1991! În afara preocupărilor fireşti pentru studierea comunităţii evreieşti din România, Alexandru Florian scrie cu mînuţa lui că specializările sale ar fi sociologie politică, ştiinţe politice, doctrine politice, nicidecum vreo specializare care să vizeze agricultura sau medicina veterinară!

      Se cuvin, de asemenea, cîteva observaţii:

      1. De ce acest Institutut Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” este o instituţie de stat, a cărui finanţare este făcută din bani publici, din moment ce o asemenea activitate ar putea foarte bine să fie derulată în cadrul Facultăţii de Istorie, beneficiind astfel de o cercetare ştiinţifică unitară a evenimentelor din perioada interbelică, pe care s-o facă specialiştii în istorie?

      2. Cum este posibil ca acest Institut să poarte numele unei persoane care se află încă în viaţă, situaţie nemaiîntîlnită la nici o instituţie de stat din România? Nu seamănă acest fapt cu ceea ce se combate în întreg spaţiul public, adică acel detestabil „cult al personalităţii”?

      3. În cazul în care acest Institut „Elie Wiesel” ar aduce atingere intereselor României sau ar denigra prin publicaţiile sale cultura României, care este instituţia statului român care verifică şi sancţionează eventualele derapaje sau abuzuri?

      Toate aceste probleme şi încă multe altele trebuie să fie analizate de Parlamentul României, căci, măcar în ultima vreme, prin contribuţia lui Alexandru Florian, Institutul „Elie Wiesel” pare a-şi focusa activitatea doar în vederea scoaterii din spaţiul public a unor mari cărturari români doar pe baza simpatiilor lor politice dintr-o anumită perioadă, lucru care nu se întîmplă nicăieri în lume! În acelaşi timp se urmăreşte chiar pedepsirea cu închisoarea a cercetătorilor care ar îndrăzni să scrie despre operele acestora, altfel decît o fac cei de la „Elie Wiesel”!

      Au fost totdeauna în istorie regimuri criminale, din antichititate şi pînă în ziua de azi, însă nimeni nu l-a scos pe Aristotel din istoria filosofiei doar pentru că a fost mentorul lui Alexandru Macedon, cel care, cu armata sa, a cucerit Orientul Apropiat! Şi nici măcar pe Nero, împăratul Romei, care i-a persecutat pe creştini! Istoria are nenumărate perioade tragice, detestabile, însă studiul istoriei nu a dus niciodată la un fals prin excluderea unor personalităţi din cadrul ei!

      Or, ce observăm acum la Institutul „Elie Wiesel” este tocmai intenţia de a şterge din patrimoniul cultural al României nume uriaşe, precum Mircea Vulcănescu, Nae Ionescu, Constantin Noica, Petre Ţuţea doar pentru simpatiile lor politice de la un moment dat, fiind interzise chiar şi plăcuţele care amintesc de locul unde s-au născut, ca şi cum cărţile lor ar fi produs crimele din perioada interbelică! De ce să fie cineva pedepsit pentru că ar face apologia „Devenirii întru fiinţă”?

      În acelaşi timp, marilor ideologi comunişti, între care este şi tatăl lui Alexandru Florian, să le ridicăm statui şi să le fim recunoscători, mulţumindu-ne să-l condamnăm doar pe nefericitul gardian Vişinescu? N-am auzit ca Institutul „Elie Wiesel” să scrie undeva un singur cuvînt împotriva Anei Pauker, Silviu Brucan, Nilolski sau Radu Florian, criminali ideologici mult mai periculoşi decît cele cîteva articole ale lui Mircea Eliade sau Emil Cioran.

      Şi pentru asta, statul român plăteşte anual cîteva miliarde de lei pentru a finanţa această campanie de denigrare a valorilor culturale româneşti. Era cîndva o vorbă: nimeni nu-şi plăteşte trădătorii sau denigratorii. Uite că există cineva: Guvernul României!
      Ion SpânuPublicat acum 6 ore şi 32 minute

      Apreciază

      Răspunde
  3. Pingback: FRAȚI ROMÂNI, PRIN LEGEA 217 DIN 2015 ÎMPOTRIVA LEGIONARILOR, MASONERIA PRACTIC PUNE LA ZID NAȚIONALISMUL (PATRIOTISMUL) ȘI ÎMPIEDICĂ CANONIZAREA SFINȚILOR ÎNCHISORILOR COMUNISTE! | MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI

  4. Pingback: FRAȚI ROMÂNI, CEREȚI ABROGAREA LEGII 217 DIN 2015 ÎMPOTRIVA LEGIONARILOR! PRIN EA, MASONERIA PRACTIC PUNE LA ZID NAȚIONALISMUL (PATRIOTISMUL) ȘI ÎMPIEDICĂ CANONIZAREA SFINȚILOR ÎNCHISORILOR COMUNISTE! | MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI

  5. Pingback: MEMORIU DESCHIS CĂTRE AVOCATUL POPORULUI PRIVIND NECONSTITUȚIONALITATEA LEGII 217 DIN 2015 | MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI

  6. Pingback: MEMORIU DESCHIS CĂTRE AVOCATUL POPORULUI PE LEGEA 217 – definitivat pe 12 septembrie 2015 (completare a celui precedent) | MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s