UNIUNEA EUROPEANĂ ESTE OPERA SOCIETĂȚILOR SECRETE CONDUSE DE EVREII SIONIȘTI

          Uniunea Europeană, este opera societăţilor secrete conduse de către comunitatea evreiască prezentă în fiecare ţară

index

„O bună parte din umanitate trăieşte dramatic epoca de maximă virulenţă a imperialismului evreiesc al cărui scop este instaurarea Republicii Universale sub conducerea plutocratici iudaice. Cu un program istoric perfect etapizat, folosind o varietate largă de mijloace şi metode de la cele psihologice la cele economice, iudaismul a reuşit să stăpânească şi să folosească în vederea scopului propus trei state occidentale: Franţa, Anglia şi Statele Unite care s-au transformat în port drapelul desfiinţării statelor naţionale şi al federalizării lor în vederea realizării voinţei conducerii supreme a iudaismului mondial concretizată în Republica Universală. Structurile acesteia au fost construite cu abilitate după cel de-al doilea război mondial. Se numesc: O.N.U.; Consiliul de Securitate; Fondul Monetar Internaţional; Comunitatea Europeană; NATO; Banca Mondială.”

Deci, comunitatea evreiască prezentă în fiecare ţară a creat şi continuă să lupte pentru crearea imperiul uniunii europene pentru a distruge naţiunile, cultura, religia creştină, familia, învăţământul, proprietatea, istoria, şi…

Vezi articol original 950 de cuvinte mai mult

Anunțuri

2 gânduri despre „UNIUNEA EUROPEANĂ ESTE OPERA SOCIETĂȚILOR SECRETE CONDUSE DE EVREII SIONIȘTI

  1. Radu Iacoboaie Autor post

    https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/06/03/va-supuneti-noii-ordini-mondiale/

    https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/03/24/familia-este-pe-cale-sa-fie-desfiintata-uniunea-europeana-ne-baga-pe-gat-homosexualitatea-lista-rusinii-cei-22-de-europarlamentari-romani-care-au-votat-pentru-largirea-drepturilor-comunitatilor-lgb/

    https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/03/16/homosexualitatea-marul-discordiei-pentru-ierarhii-ortodocsi-de-la-chambesy-geneva/

    https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/06/28/despre-pacatele-grele-impotriva-credintei-ortodoxe/

    https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/07/12/made-in-occident-homosexualitatea-si-lesbianismul-propaganda-a-iluminatilor-pentru-a-distruge-familia/

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s