Arhive zilnice: 14 iulie 2015

SCLAVIA MODERNĂ A NOII ORDINI MONDIALE: ÎNDOBITOCIREA PREMEDITATĂ A MASELOR CA ACESTEA SĂ NU ÎNȚELEAGĂ CE SE ÎNTÂMPLĂ CU ADEVĂRAT ÎN LUME ȘI AȘADAR SĂ NU POATĂ REACȚIONA…

Sclavia modernă (http://www.filmedocumentare.com/sclavia-moderna/)



Servitutea modernă este voluntară, consfinţită de mulţimea de sclavi, care îşi duc viaţa din greu pe suprafaţa pământului. Ei înşişi cumpără mărfuri care îi înrobesc pe zi ce trece. Sclavii aleargă după locuri de muncă alienate, care le sunt dăruite în funcţie de „gradul de domesticire”. Ei înşişi îşi aleg stăpânii pe care îi vor servi.

Pentru ca această tragedie amestecată cu absurditate să poată fi pusă în practică, a trebuit mai întâi să li se extirpe membrilor acestei clase orice urmă a conştiinţei legate de exploatarea şi alienarea lor.

Iată, deci, strania modernitate a epocii noastre. Spre deosebire de sclavii din Antichitate, de şerbii din Evul Mediu sau de muncitorii primelor revoluţii industriale, ne aflăm astăzi în faţa unei clase total aservite, dar care nu ştie acest lucru sau, mai degrabă, nu vrea să-l ştie.

În consecinţă, ei nu cunosc revolta, care ar trebui să fie singura reacţie legitimă a celui care este exploatat. Ei acceptă fără îndoială viaţa jalnică ce le-a fost construită. Renunţarea şi resemnarea sunt sursele nefericirii lor. Acest film documentar ne arată visul nefericit al sclavilor moderni, care nu aspiră, într-un final, decât să se lase prinşi în hora macabră a sistemului de alienare.

           Vizionare online film documentar Sclavia modernă

https://dailymotion.com/video/xwlyob

          Puteți raporta erori legate de calitatea audio/video a filmului folosind acest formular.

 

          REPRODUCEM ȘI ARTICOLUL:  Îndobitocirea populației prin Școală, Mass Media și Alimente toxice are ca rol distrugerea capacității de reacție în fața exploatării (nom)

CE-I CU NOI? – un blog educativ despre comportamentul uman

controlul mintii Scop indobitocirea populatiei Școală Mass Media Alimente toxice distrugerea capacității popoarelor de a reacționa exploatare romani strainiPlecăm în acest articol de la o premisă discutată deja pe acest blog: Există la nivel mondial o mafie internațională criminală foarte bine organizată care acționează în baza unui plan îmbunătățit în decursul a sute (mii) de ani pentru exploatarea continuă a oamenilor și resurselor planetare și pentru un control cât mai aproape de total al populațiilor de oameni de pe planeta Pământ. Oamenii sunt considerați de această mafie drept vite (vezi Talmud) și sunt folosiți pe post de sclavi muncitori (la propriu! sclavi care muncesc pentru acești paraziți ai umanității fără să realizeze că sunt sclavi). O mafie care ne ține docili, înlănțuiți într-un adevărat Matrix pe care cei mai mulți nu-l văd, dar prin care ei ne exploatează fără milă. Despre această mafie internațională ne-au avertizat predecesorii noștri prin cărțile / lucrările / textele rămase de la ei. Doar să fim dispuși să-i citim…ca să aflăm Ce-i…

Vezi articolul original 2.333 de cuvinte mai mult

MUNCA ÎN EXCES CONDUCE LA EPUIZARE FIZICĂ ȘI PSIHICĂ, LA PIERDEREA SĂNĂTĂȚII ȘI ÎMBOGĂȚIREA PATRONILOR…

REPRODUCEM ARTICOLUL: Capitalismul, cauza muncii în exces și a consumerismului, inamicul vieții sociale

          Jeffrey Kaplan a publicat în numărul din mai-iunie 2008 al revistei Orion un excelent articol numit „The Gospel of Consumption and the better future we left behind”. Kaplan subliniază importanța pe care o are consumul exacerbat pentru marile afaceri și cum de aici pornește munca în exces, deteriorarea vieții sociale, consumerismul și exploatarea muncitorilor din țările sărace, alături de distrugerea rapidă a resurselor naturale.

         Marii capitaliști și creșterea consumului

          Iată că Charles Kettering, director de cercetări la general Motors, a fost printre primii care să vină cu ideea, în 1929, de a-i ține pe consumatori nesatisfăcuți. Astfel industria americană, capitalistă, s-a reorientat de la satisfacerea nevoilor umane de bază la crearea de nevoi noi.

         Secretarul de stat al muncii din 1927, James Davis, a recunoscut ca industria textila a SUA putea produce toate textilele necesare in jumatate de an, iar 14% dintre fabricile americane de pantofi erau suficiente pentru a satisface intreaga cerere interna de pantofi. Se nastea astfel posibilitatea ca nevoile intregii umanitati sa fie satisfacute intr-un timp record, ceea ce ar fi insemnat munca extrem de putina pentru intreaga societate.

        Cine au fost insa deranjati de o asemenea posibilitate? Afaceristii, ingrijorati de scaderea profiturilor si de „radicalismul” populatiei, care ar fi putut sa se multumeasca cu un consum redus in paralel cu un timp liber de multe zeci de ori marit

        Asadar, spre sfarsitul anilor 20, advertisigul a inceput sa fie vazut ca „salvarea” marilor afaceri, creand nevoi artificiale.

        Pericolele consumerismului, observate de timpuriu

        Arthur Dahlberg observa pe buna dreptate ca in cazul in care ziua de lucru nu va fi redusa la patru ore, vor aparea efecte secundare dezastruoase precum industrializarea excesiva, risipa adusa de competitie, advertisingul sufocant, imperialismul economic, implementarea ideologiei materialiste.

         O lume mai buna era posibila: cazul W. K. Kellogg

         Astfel, in 1930, Compania Kellog a venit cu ideea reducerii programului zilnic de munca la 6 ore si angajarii unui numar mai mare de muncitori. Initiativa a fost primita cu entuziasm de colectiv, oamenii fiind mutumiti cu plata mai mica dar, in acelasi timp, cu sporirirea timpului liber. In acest fel viata sociala, comunitara, a inflorit.

          Unde s-a ajuns in realitate

          Aproximativ 70 de ani mai tarziu, lumea capitalista a facut alegerea gresita, alegand munca in exces si consumerismul in dauna timpului liber si socializari. Rezultatele? In 2005, cheltuielile casnice erau de 12 ori mai mari decat in 1929. Americanii cheltuiesc de 30 de ori mai mult pe bunuri precum automobilele; 40% dintre familiile americane cheltuiesc mai mult decat isi permit; familiile obisnuite au datorii si credite de aproape 19.000$.

          Kaplan are dreptate sa scrie ca am fi putut munci mult mai putin si trai perfect confortabil. In 1991, cantitatea de bunuri produse in Aaerica era dubla fata de cea din 1948. Astfel, ar fi fost suficienta ziua de munca de 2,7 ore ca sa fie mentinut nivelul material american din 1948, moment la care SUA era cea mai bogata natiune si ar fi fost in top chiar si in zilele noastre.

         In final, mania muncii in exces a insemnat distrugerea vietii sociale implinite, din moement ce oamenii au ales sa munceasca in loc sa socializeze. materialismul, promovat de marile afaceri, este cauza fundamentala a acestui declin uman.

         Precizare

         Kaplan face bine sa precizeze ca nu toate familiile americane au luat parte la nebunia comercialista, milioane muncind in exces doar pentru a-si asigura nevoile de baza. Totodata, consumerismul american e sprijinit in mare masura de exploatarea la care sunt supusi de marile firme muncitorii din tarile sarace, cu forta de munca ieftina.

         Strategiile diavolului

         Iata deci ca in 1946, 77% dintre barbati si 87% dintre femei isi doreau revenirea la saptamana de lucru de 30 de ore, preferand salariile mai mici. managerii companiilor i-au atras insa cu cresteri salariale, impiedicandu-i astfel sa aleaga optiunea corecta. Dezastru a urmat:

         Asadar, cresterea veniturilor nu a adus decat beneficii iluzorii, in schimb a deteriorat serios viata familiala si sociala.

         E timpul ca populatia sa realizeze situatia in care se afla si sa spuna un NU hotarat muncii in exces si consumerismului. Marii patroni sunt singurii care vor avea de pierdut, in acest fel slabindu-se acest sistem infernal si anti-uman numit „capitalism”. Frugalitatea, satisfacerea nevoilor materiale fundamentale, timpul liber si socializarea sunt caile spre fericirea autentica, nu munca in exces si materialismul.

         Sursa: http://downshiftingromania.blogspot.cz/2009/05/capitalismul-cazua-muncii-in-exces-si.html   (notă: s-au exclus aici textele în limba engleză traduse)

 

MIȘCAREA NEW AGE ESTE CEA CARE PROMOVEAZĂ DACISMUL ȘI EZOTERISMUL ÎN ROMÂNIA

         Ezoterismul știință sau religie? Caracterul ascuns al ezoterismului și scopul susținerii mișcărilor ezoterice la nivel mondial.

         Motto: „Nici un om responsabil spiritual nu poate urmări distrugerea creștinismului“. Einstein
         Mișcarea New Age are rolul de a aduce o uniformizare religioasă de tip sincretist la nivel mondial. În acest scop susține mișcările mistice oculte asiatice pe care, în țările creștine, le prezintă a fi doar o “știință” dând impresia că nu are nici un țel religios. Uneori se camuflează sub psihiatrie sau filozofie. Ascunzând aspectul religios se creează o deschidere mai ușoară spre prozelitism.

         Aceste mișcări oculte sunt pliate în fiecare țară/zona în funcție de tradițiile, sensibilitățile și nivelul cultural istoric și religios al adepților. În România ultimilor 10 ani ezoterismul este întâlnit și ca parte integranta în mișcarea de revenire la păgânismul dacic din perioada ante-creștină. Majoritatea curentelor daciste promovează cultul zeului Zalmoxe[1], pe lângă cel al zeilor indieni[2].

         Asociații și fundații ezoterice având în frunte lideri ca Oreste Teodorescu, Daniel Roxin, Constantin Biris jr., Claudian Dumitriu (zis Comandorul), Ovidiu Dragos Argeseanu etc. promovează curente daciste în România prin care pe mulți îi duc în rătăcire ajungându-se la devieri mari de la principiile morale și duhovnicești ale poporului român.

Continuă lectura

UNIUNEA EUROPEANĂ ESTE OPERA SOCIETĂȚILOR SECRETE CONDUSE DE EVREII SIONIȘTI

          Uniunea Europeană, este opera societăţilor secrete conduse de către comunitatea evreiască prezentă în fiecare ţară

index

„O bună parte din umanitate trăieşte dramatic epoca de maximă virulenţă a imperialismului evreiesc al cărui scop este instaurarea Republicii Universale sub conducerea plutocratici iudaice. Cu un program istoric perfect etapizat, folosind o varietate largă de mijloace şi metode de la cele psihologice la cele economice, iudaismul a reuşit să stăpânească şi să folosească în vederea scopului propus trei state occidentale: Franţa, Anglia şi Statele Unite care s-au transformat în port drapelul desfiinţării statelor naţionale şi al federalizării lor în vederea realizării voinţei conducerii supreme a iudaismului mondial concretizată în Republica Universală. Structurile acesteia au fost construite cu abilitate după cel de-al doilea război mondial. Se numesc: O.N.U.; Consiliul de Securitate; Fondul Monetar Internaţional; Comunitatea Europeană; NATO; Banca Mondială.”

Deci, comunitatea evreiască prezentă în fiecare ţară a creat şi continuă să lupte pentru crearea imperiul uniunii europene pentru a distruge naţiunile, cultura, religia creştină, familia, învăţământul, proprietatea, istoria, şi…

Vezi articolul original 950 de cuvinte mai mult