Frați ortodocși, iubiți credincioși, aș dori să luați aminte la câteva lucruri esențiale. La predica de astăzi s-a vorbit despre vindecarea slugii sutașului (centurionului) din armata romană, pe care Mântuitorul nostru Iisus Hristos l-a lăudat pentru smerenia și credința sa, deși nu făcea parte din poporul evreu (evreii biblici, iudeii)…
De aceea s-a vorbit și despre păcatele împotriva credinței.
1 – HOMOSEXUALITATEA
Este un păcat greu, o fărădelege și o călcare gravă a poruncilor dumnezeiești. Sodoma și Gomora, orașe biblice au fost distruse cu foc din cer…
2 – NECREDINȚA (ATEISMUL)
Este un păcat greu împotriva credinței, când omul nu crede în Dumnezeu, în Sfânta Treime, în Sfintele Taine ale Bisericii. El ajunge să creadă doar în sine și devine egoist.
3 – URA ÎMPOTRIVA LUI DUMNEZEU ȘI A APROAPELUI NOSTRU.
Este un păcat împotriva Duhului Sfânt, Care este Duhul lui Dumnezeu. Dumnezeu este iubire (I Ioan 4; 16).
4 – SCEPTICISMUL
Este păcatul prin care lăsăm îndoiala să-și facă de cap în cugetul nostru. EXEMPLE: Oare există Dumnezeu? A Înviat oare Hristos? etc… Așa se ajunge la cârtire și ateism…
5 – INDIFERENTISMUL
Este nepăsarea totală față de tot ce se întâmplă în ortodoxie.
6 – FARISEISMUL
Este o atitudine necreștină, caracterizată prin ipocrizie (prefăcătorie), minciună, falsitate, viclenie (vicleșug). Ne putem aminti desigur de pilda vameșului și fariseului…