ADEVĂRUL DESPRE UNIUNEA EUROPEANĂ… SUNTEM OBLIGAȚI SĂ NE SUPUNEM NOII ORDINI MONDIALE?…

         Documentar șocant Despre Uniunea Europeană

      Noua religie a Noii Ordini Mondiale – Documentar

             Oare ecumenismul să fie noua religie, poate iudaismul-sionist, poate adorarea lui Belzebut…poate…filmul merită văzut și cernut de multe ori…Eu rămân după fiecare astfel de documentar, ca și după strădaniile activiste, cu amărăciunea Marii Minciuni…Nu putem afla nici 1% din adevăr atâta timp cât nu ne facem ordine în țară, abia apoi vom avea acces la cercetare și informare reală.

       Noua Ordine Mondială – Manipulare Prin Tehnologie

          Francmasoneria este o organizaţie secretã, o perfidã conspiraţie mondialã cu scopuri malefice ascunse (singura organizaţie politicã ce foloseşte în rãu energiile naturii, prin ritualuri de magie neagrã şi prin invocarea forţei Satanei), care urmãreşte sã stãpâneascã într-un mod tiranic oamenii acestei planete (consideraţi simple animale cu faţã umanã), prin instaurarea pânã la sfârşitul secolului a unei aşa zise Noi Ordini Mondiale, în realitate noul haos al Satanei.

          Francmasoneria este de fapt condusã din umbrã de mişcarea Sionistã prin intermediul aşa-zisului Guvern ultrasecret „invizibil” al Terrei numit şi Majestic 12 şi prin Marea Lojã Mamã şi Consiliul Suprem (formate numai din membri sionişti) B’NAI B’RITH. Mişcarea sionistã este formatã din magnaţi evrei, adevãraţii bogãtaşi ai Pãmântului, care controleazã la ora actualã într-un mod diabolic finanţele şi aurul lumii. Membrii mişcãrii Sioniste utilizeazã tehnici subtile de magie neagrã, se închinã Satanei şi cu o inteligenţã diabolicã stabilesc ierarhii ale rãului între state şi puteri militare, organizeazã blocade economice şi de orice alt tip asupra ţãrilor care îşi apãrã independenţa ameninţatã, adesea ocupã teritorii şi ţãri, creeazã conflicte interetnice în urma cãrora fãrâmiţeazã ţãri (vezi tragedia din Yugoslavia pe care vor sã o realizeze şi în România prin conflicte interetnice şi interreligioase în Transilvania, sã nu uitãm evenimentele din martie 1990 de la Târgu-Mureş); francmasonii folosesc metode foarte perverse: şantaj economic, politic, militar, informaţional, manipularea unor întregi naţiuni prin metode clasice (propagandã deschisã, corupţie, şantaj şi prin tehnici de rãzboi psihologic: intoxicarea cu informaţii false, pervertirea conştiinţelor omeneşti, dirijarea intereselor unor naţiuni şi popoare în direcţii contrare intereselor proprii, semãnarea urii şi dezbinãrii între cetãţenii aceleiaşi naţiuni sau între popoare diferite). Pentru a realiza acest plan diabolic, mişcarea Sionistã a elaborat în 1897 la Congresul masonic mondial din Elveţia, 24 de procese verbale cunoscute sub numele de „Protocoalele înţelepţilor Sionului”. Deşi francmasonii susţin în mod pervers cã aceste protocoale sunt false şi au fost fãcute de cei care vor sã denigreze francmasoneria, totuşi este evident pentru orice om inteligent cã ele sunt reale pentru simplul motiv cã tot haosul actual al omenirii confirmã în mod izbitor în cele mai mici amãnunte ideile Protocoalelor, care constituie chiar planul fundamental de acţiune al Francmasoneriei, elaborat cu o inteligenţã diabolicã de „înţelepţii Sionului” în aceste 24 de protocoale încã din 1897. Este evident cã nu este vorba de o simplã coincidenţã şi cã aceste protocoale stau la baza acţiunilor mişcãrii Sioniste care conduce şi coordoneazã în realitate toate lojile masonice şi reprezintã de fapt ce vrea sã spunã sloganul masonic „Prin haos la ordine”.Miscarea Sionista urmareste sa conduca oamenii acestei planete manipulând guvernele tuturor tarilor lumii si toate partidele politice. De asemenea, tot ei sunt autorii unor sisteme unice si absolute de control mondial (O.N.U., UNESCO, Uniunea Europeana, N.A.T.O., F.M.I., Banca Mondiala) prin care impun conditii aberante popoarelor lumii pentru a crea haosul ce va duce la asa-zisa Noua Ordine Mondiala (de exemplu României i s-a impus sa legifereze homosexualitatea pentru a intra în Uniunea Europeana!). Mai multe pe http://www.ne-cenzurat.ro/ancheta-nec… MATERIALE PRELUATE, NU RASPUND PTR VIDEO

     Noua Ordine Mondială – Pregătirea Tronului „Bestiei”

               Noua Ordine Mondială – Declarații fățișe

         Ce caută crucea lui Baphomet (Satan) pe turlele bisericilor românești!?

         ROMÂNIA, PARTE COMPONENTĂ A SISTEMULUI COLONIAL CONCEPUT DE NOUA ORDINE MONDIALĂ

             Pentru noi, românii, totul a început în decembrie 1989, atunci cînd o mînă de agenţi ai unor puteri străine a profitat de nemulţumirea, absolut justificată, a românilor şi a declanşat o lovitură de stat care, prin haosul creat, a facilitat acestor diversionişti drumul spre înalta societate. În entuziasmul înlăturării lui Ceauşescu şi a potentaţilor de atunci, românilor nici nu le trecea prin cap ce avea să-i aştepte peste numai cîţiva ani.

            Acesta a fost punctul de pornire spre distrugerea controlată a României, pentru că – şi evenimentele ulterioare aveau să o confirme – ţara noastră reprezenta o frînă în calea planului de globalizare – practic, o nouă formă de colonizare a unor state mici, dar bogate în resurse naturale. Cei care conduc destinele Romaniei dupa 1989 sint tradatori de tara. Dupa asasinarea Ceausestilor Romania este in stare de ocupatie nedeclarata si plateste tribut. Intre cei mai ticalosi tradatori si vinzatori de tara este Mugur Isarescu. Doctrina distrugerii creatoarehttp://dantanasescu.ro/2013/09/22/doc… Sursa video http://vimeo.com/91607189

                 # Noua Ordine Mondială & ROMÂNIA

Reclame

12 gânduri despre „ADEVĂRUL DESPRE UNIUNEA EUROPEANĂ… SUNTEM OBLIGAȚI SĂ NE SUPUNEM NOII ORDINI MONDIALE?…

  1. Radu Iacoboaie Autor post

    https://searchnewsglobal.wordpress.com/2015/06/03/blestemul-babelului-statele-si-noua-ordine-mondiala/

    https://searchnewsglobal.wordpress.com/2015/06/03/cineva-dirijeaza-aceasta-lume/

    https://vremuritulburi.wordpress.com/2015/06/02/bilderberg-2015-elitele-se-pregatesc-pentru-devastarea-nucleara-si-economica-care-se-anunta/

    https://searchnewsglobal.wordpress.com/2015/06/02/homosexualitatea-nu-inseamna-democratie-civilizatie-si-progres/

    https://searchnewsglobal.wordpress.com/2015/06/02/de-ce-puterile-actuale-fac-presiuni-pentru-o-societate-fara-bani-lichizi/

    https://searchnewsglobal.wordpress.com/2015/06/01/desfiintarea-banilor-cash-dorita-de-liderii-capitalisti-in-lupta-lor-pentru-control-si-crearea-pirghiilor-de-imbogatire-a-unui-grup/

    https://searchnewsglobal.wordpress.com/2015/06/03/cat-de-grijulii-sunt-bancherii-vi-a-vis-de-viitorul-lumii/

    Apreciază

    Răspunde
  2. Radu Iacoboaie Autor post

    ULTIMELE ARTICOLE DE PE BLOGUL SACCSIV DESPRE PĂRINTELE MARTIR ARSENIE BOCA (în ordinea descrescătoare a numărului de comentarii) ȘI CARE ÎNSUMEAZĂ ÎN TOTAL PESTE 3651 DE COMENTARII!…

    https://saccsiv.wordpress.com/2015/04/27/parerea-mea-despre-parintele-arsenie-boca-parintele-arsenie-boca-despre-yoga-intr-o-pictura-din-biserica-draganescu/#comment-265998 (1011! COMENTARII)

    https://saccsiv.wordpress.com/2015/05/21/de-ce-mass-media-anti-ortodoxa-cere-canonizarea-parintelui-arsenie-boca/ (691 COMENTARII)

    https://saccsiv.wordpress.com/2015/04/07/video-nu-cascati-gura-la-ratacirile-duhovnicului-nifon-de-la-manastirea-prislop/#comment-264063 (624 COMENTARII)

    https://saccsiv.wordpress.com/2015/05/28/foto-de-ce-a-pictat-parintele-arsenie-boca-biserca-ortodoxa-si-erezia-catolica-in-acelasi-semicerc-de-raze-la-biserica-draganescu/ (553 COMENTARII)

    https://saccsiv.wordpress.com/2015/04/22/de-ce-parintele-arsenie-boca-si-a-pictat-propiul-chip-in-reprezentarea-sfantului-ioan-botezatorul-de-la-biserica-din-draganescu/ (497 COMENTARII)

    https://saccsiv.wordpress.com/2015/05/27/un-marturisitor-parintele-antim-de-la-sihastria-actualmente-vietuitor-al-manastirii-bistrita-cum-s-a-opus-catolicilor-adusi-de-viitorul-patriarh-daniel-ce-invata-despre-cipuri-despre-vremurile-a/ (195 COMENTARII)

    https://saccsiv.wordpress.com/2015/06/05/foto-de-ce-l-a-pictat-parintele-arsenie-boca-pe-ereticul-ulfila-in-biserica-draganescu-sau-nu-era-eretic/ (80 COMENTARII)

    Apreciază

    Răspunde
    1. Radu Iacoboaie Autor post

      CÂTEVA COMENTARII DE PE BLOGUL SACCSIV LA ARTICOLUL FOTO: De ce a pictat parintele ARSENIE BOCA Biserca Ortodoxa si Erezia Catolica in acelasi semicerc de raze la Biserica Draganescu?

      emmma said, on iunie 3, 2015 at 4:22 pm

      Pentru (Radu Iacob) Oaie si ai lui

      http://www.romaniatv.net/mitul-lui-arsenie-boca-afacere-pentru-editori-cum-sunt-inselati-milioane-de-romani_224006.html#ixzz3c0Mfw2ML

      Mitul lui Arsenie Boca, afacere pentru editori. Cum sunt înşelaţi milioane de români

      Editorii de carte religioasă speculează din plin mitologia din jurul lui Arsenie Boca şi fac milioane de euro anual din vânzarea de titluri care, spun ei, au legătură cu Sfântul Ardealului. Multe cărţi aflate pe rafturi nu au, în realitate, nicio legătură cu Arsenie Boca.

      Numele Arsenie Boca vinde bine, iar asta se vede în ofertele editurilor din România. O simplă căutare după numele părintelui de la Prislop are ca rezultat nu mai puţin de 63 de titluri.

      Cu toate acestea, Arsenie Boca a scris doar o singură carte, „Cărarea Împărăţiei”. O altă carte, „Cuvinte vii”, ar fi fost scrisă de maici, după predicile duhovnicului.

      Editura care deţine drepturile de autor pentru aceste titluri vinde cărţile la preţuri pe care puţini credincioşi şi le pot permite, 110 lei bucata.

      Cum fenomenul Arsenie Boca creşte de la an la an, edituri mai mici au scos pe piaţă o mulţime de cărţi cu citate atribuite duhovnicului, iar preţurile sunt mult mai mici: între 2 şi 15 lei. Piaţa de carte bisericească aduce profit de aproximativ 20 de milioane de euro pe an, iar titlurile care au o legătură directă sau indirectă cu Arsenie Boca reprezintă aproape 30% din piaţă.

      Radu Iacoboaie said, on iunie 3, 2015 at 8:42 pm
      Comentariul tău e în așteptare.

      Așa. Și ce-i cu asta? Poate nu știai că tot această televiziune în ultima vreme a adus în atenția publicului personalitatea părintelui Arsenie Boca… Iar acum au trecut la atac… Se vede chiar din textul scris și citit de o prezentatoare la România TV maniera ,,nevinovată” de prezentare cu care ne-au obișnuit și alte posturi de televiziune precum Pro TV, caracterul tendențios, amestecul de adevăr și minciună…

      Cele mai multe volume cu mărturii despre părinte sunt în regulă, atât în ce privește conținutul, cât și prețul lor… CINE ESTE DE VINĂ CĂ UNII EDITORI AU TRANSFORMAT EDITAREA UNOR LUCRĂRI ÎN AFACERI? Se spune mai sus în text, că multe cărți dintre acestea ,,nu au, în realitate, nu au nicio legătură cu Arsenie Boca”… DAR ATUNCI CU CINE??? Și se scrie fără pic de respect, pur și simplu ,,Arsenie Boca” de parcă ar fi vorba despre un om cu totul oarecare…de pe stradă… Ați observat?…

      Radu Iacoboaie said, on iunie 3, 2015 at 8:47 pm
      Comentariul tău e în așteptare.

      Și mai este un aspect important. România TV aparține deputatului (fost PSD) Sebastian Ghiță, un om foarte tânăr și influent din România, cu relații sus-puse în SRI, unde se plimba înainte și poate și acum ca la dânsul acasă… Prieten destul de apropiat și cu primul-ministru Victor Ponta… De aceea, vedem că susținerea părintelui Arsenie Boca se transformă peste noapte în boicotarea sfinției sale… PENTRU CĂ ACESTA ESTE ORDINUL DE LA MASONERIE… V-am spus că masonii nu vor canonizarea sa, ci doar umplerea buzunarelor… Acum că și le-au umplut, pot să critice în voie și să renunțe chiar la editarea altor cărți și împiedicarea altora de a câștiga de pe urma lor…

      Radu Iacoboaie said, on iunie 3, 2015 at 8:50 pm
      Comentariul tău e în așteptare.

      ,,Mitul lui Arsenie Boca, afacere pentru editori. Cum sunt înşelaţi milioane de români”…

      VORBIM OARE DESPRE ,,MITUL LUI ARSENIE BOCA”??? ȘI SUNT ,,ÎNȘELAȚI” MILIOANE DE ROMÂNI??? PRIN CE???… ÎNSEAMNĂ CĂ VA URMA… O CAMPANIE LA TV DE DENIGRARE… NU ESTE LOGIC?…

      Apreciază

      Răspunde
      1. Radu Iacoboaie Autor post

        COMENTARIU PRIMIT PE BLOG

        Frate Radu, cel ce Îl contestă pe părintele Arsenie Boca, ca sfânt și slujitor al Bisericii contestă și puterea sfințitoare a Preoției (cu care a fost îndumnezeit în duh) și a Sfintei Cruci – de care părintele a fost nedespărțit și pe care a purtat-o întotdeauna cu cinste și evlavie în suflet, trup și mâini; Cruce cu care a propovăduit Învierea și Biruința Lui Hristos, a săvârșit Sfintele Taine și slujbele bisericești, Cruce cu care a curățit, binecuvântat și sfințit omul și lucrul și cu ajutorul căreia a alungat lucrarea diavolească și păzit de tot răul. Cu ajutorul acestei Cruci i-a condus la mântuire pe mulți… Atunci cine îl acuză „că a fost vrăjitor și s-a lăsat folosit de cel viclean” – purtând asupra sa Sfânta Cruce – înseamnă ca acesta contestă și Taina Sfintei Cruci ca putere Sfințitoare, Biruitoare și Apăratoare a creștinului împotriva celui potrivnic. Părintele Arsenie Boca este sfânt nu pentru ca aceasta este vrerea noastră ci pentru că este darul și iubirea Lui Dumnezeu.

        https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/05/31/amanare-cardul-de-sanatate-va-fi-obligatoriu-de-la-1-august-au-descoperit-ca-a-crescut-numarul-de-romani-ce-nu-l-au-primit/

        Apreciază

      2. Radu Iacoboaie Autor post

        Privitor la al doilea film de sus, am căutat pe net să văd cine sunt realizatorii filmului, să nu fie vreo sectă și am găsit doar atât:

        ,,După mai mult de patru decenii de slujire, Institutul de Cercetare Creație rămâne un lider în cercetarea științifică în contextul creației biblice. Fondata de Dr. Henry Morris în 1970, ICR există pentru a efectua cercetări științifice în taramurile de origine și istorie pământ, și apoi de a educa publicul, atât formal și informal prin programe postuniversitare și de formare profesională, prin conferințe și seminarii din întreaga țară, și prin carti, reviste, și prezentări media.

        ICR a fost stabilit pentru trei scopuri principale:

        Cercetare. Ca o organizație de cercetare, ICR conduce de laborator, câmp, teoretic, și de cercetare de bibliotecă pe proiecte care caută să înțeleagă știința originilor și istorie pământ. Oamenii de stiinta ICR au efectuat proiecte de cercetare multianuale în locații cheie, cum ar fi Grand Canyon, Muntele St. Helens, Yosemite Valley, valea râului Santa Cruz în Argentina, și la chestiuni vitale, cum ar fi Radioizotopi și epoca Pamantului (RATE), inundații activat de sedimentare și Tectonics (FAST), precum și alte teme legate de geologie, genetica, Astro / geofizica, Paleoclimatologie, și mult mai mult.

        Educație. Ca o instituție de învățământ, ICR oferă cursuri formale de instruire, conduce seminarii și ateliere, si prezinta cursuri de radio și televiziune, precum și alte mijloace de instruire. Cu 30 de ani de experiență în domeniul educației universitare, mai întâi prin programul nostru de educația științifică cu sediul în California (1981-2010), iar acum prin MCEd. program de gradul de la Școala de biblic Apologetică, ICR trenuri bărbați și femei de a face apologetica lumea reală, cu o fundație de autoritate biblică și știință creație. ICR oferă de asemenea o de un an, program de instruire non-grade pentru profesioniștii numit creationist viziunea. În plus, oamenii de stiinta si a personalului ICR vorbesc cu peste 200 de grupuri în fiecare an, prin seminarii și conferințe. Și ICR are o mobilizare elev la colegiu si studenti: Origins Matter.

        Comunicare. ICR produce și / sau publica cărți, filme, reviste, și alte mijloace media pentru a comunica probele și informațiile legate de cercetare și educație de la componentele sale și a publicului în general. Publicarea centrala ICR este Fapte și Fapte, o revistă full-color lunar, cu o cititori de peste 200.000, care furnizează articole relevante pentru știință, apologetica, educație, și problemele la perspectiva. ICR publică, de asemenea, devoționale Zilele zilnice ale Laudă cu peste 300.000 de cititori din întreaga lume. În plus, oamenii de stiinta si personalul de la ICR publica diferite carti si video pe medicina, istorie, apologetica, teologie, și știință. Cele trei programe de radio produse de ICR poate fi auzit pe unele puncte de vânzare 1500 din întreaga lume.”

        Apreciază

    1. mihai

      conform Sf Scripturi si al Sf. Parinti, bestia va fi din neam evreiesc din semintia lui dan, nu intamplator acesta va fi inscaunat la Ierusalim, si cum ai sta bine unui rege acesta va dori si un palat, si bineinteles ca se fac pregatiri intense si pt. acesta, si din pacate nunumai evrei sil doresc pe acest, binefacator” ci si majoritatea populatiei planetei

      Apreciază

      Răspunde
  3. Radu Iacoboaie Autor post

    COMENTARIU DE PE BLOGUL SACCSIV LA ARTICOLUL Papa Francisc I a numit in functia de consultant al Consiliului Papal un ACTIVIST ce compara HOMOSEXUALITATEA cu Jertfa lui Hristos …

    Radu Humor said, on iunie 2, 2015 at 12:57 am

    Planul diabolic Kalergi (imigrarea, multiculturalitatea, globalizarea).

    Imigrarea în masă e un fenomen ale cărui cauze sunt abil create de Sistem şi pe care
    propaganda multietnică se chinuie să îl reprezinte ca fiind inevitabil.
    Cu acest articol încerc să demonstrez o dată pentru totdeauna că nu este vorba de un fenomen spontan.

    Ceea ce se încearcă să se afişeze ca fiind fructul ineluctabil al istoriei, în realitate este un plan studiat în jurul mesei şi pregătit de decenii pentru a distruge complet chipul Vechiului Continent.

    PANEUROPA

    Puţini ştiu că unul dintre principalii ideatori ai procesului de intregrare europeană a fost cel care a planificat genocidul programat al popoarelor europene. Este vorba de un personaj obscur a cărui existenţă este ignorată de mase, dar pe care cei puternici îl consideră ca fiind tatăl fondator al Uniunii Europene. Numele său e Richard Coudenhove Kalergi.
    El se mişcă în spatele cortinei, departe de reflectoare, reuşind astfel să atragă în pânzele sale pe cei mai importanţi şefi de stat, care aususţinut şi promovat proiectul său de unificare europeană.[1]

    În 1922, la Viena, pune bazele mişcării „Paneuropa” care are ca scop instaurarea unei Noi Ordini Mondiale bazată pe o Federaţie a Naţiunilor condusă de Statele Unite. Unificarea europeană ar fi constituit primul pas spre un unic Guvern Mondial.

    Cu instaurarea fascismelor în Europa, Planul se deteriorează, iar uniunea Paneuropeană e constrânsă să se dezbine, dar după al Doilea Război Mondial, Kalergi, mulţumită unei activităţi frenetice şi neobosite, dar şi cu susţinerea lui Winston Churchill, din loja masonică B’nai B’rith şi a unor ziare ca şi New York Times, reuşeşte să obţină aprobarea proiectului său din partea Guvernului Statelor Unite.

    ESENŢA PLANULUI KALERGI

    În cartea sa „Praktischer Idealismus”, Kalergi declară că locuitorii viitoarelor State Unite ale Europei nu vor fi popoare originale ale Bătrânului Continent, ci o subumanitate bestializată de amestecul rasial. El afirmă fără jumătăţi de măsură că e necesar ca
    popoarele europene să se amestece cu rase asiatice şi de culoare pentru a crea o turmă multietnică fără calitate şi uşor de dominat de către elita la putere.

    „Omul viitorului e de sânge mixt. Rasa viitorului eurasiatică-negroidă, extrem de
    asemănătoare cu anticii egipteni, va înlocui multiplicitatea popoarelor cu o multiplicitate de personalităţi.” [2]

    Gerd Honsik descrie astfel esenţa Planului Kalergi

    Kalergi proclamă desfiinţarea dreptului de autodeterminare al popoarelor şi, succesiv,
    eliminarea naţiunilor prin intermediul mişcărilor etnice separatiste sau imigrării în masă. Pentru ca Europa să fie dominabilă de către elită, pretinde transformarea popoarelor omogene într-o rasă amestecată de albi, negri şi asiatici. Acestor metişi el le atribuie
    cruzimea, infidelitatea şi alte caracteristici care, după părerea sa, trebuiesc create conştient deoarece sunt indispensabile pentru a genera superioritatea elitei.

    Eliminând mai întâi democraţia, adică guvernul poporului, apoi însuşi poporul prin amestecarea raselor, rasa albă trebuie înlocuită cu o rasă metisă uşor de
    dominat. Eliminând principiul egalităţii tuturor în faţa legii şi evitând orice critică la adresa
    minorităţilor prin intermediul legilor extraordinare care să le protejeze, se va reuşi reprimarea maselor.

    Politicienii acelor vremuri au dat dreptate lui Kalergi, puterile occidentale se încredinţau planului său, iar băncile, mass-media şi serviciile secrete americane au finanţat aceste proiecte. Şefii politicii europene ştiu bine că el e autorul acestei Europe care se dictează prin Bruxelless şi Maastricht. Kalergi, necunoscut opiniei publice, în clasele istorice şi printre deputaţi, este considerat tatăl Maastrichtului şi multiculturalismului.

    Noutatea planului său nu e cea de a accepta genocidul ca mijloc pentru atingerea puterii, dar cea de a pretinde crearea subumanilor, iar mulţumită caracteristicilor negative ale acestora ca şi incapacitatea sau instabilitatea, să se garanteze toleranţa şiacceptarea
    „rasei nobile”. [3]

    DE LA KALERGI ÎNAINTE

    Deşi nicio carte de istorie nu vorbeşte despre Kalergi, ideile sale au rămas principalele surse de inspiraţie ale actuale Uniuni Europene. Convingerea că popoarele Europei trebuiesc amestecate cu negrii şi asiatici pentru a distruge identitatea şi pentru a crea o singură rasă metisă, se află la baza tuturor politicilor comunitare adresate integrării şi apărării minorităţilor. Nu este vorba de principii umanitare, dar de directive emise cu o determinare nemiloasă pentru realizarea celui mai mare genocid din istorie.

    În onoarea sa a fost constituit premiul european Coudenhove-Kalergi care la fiecare doi ani
    premiază europeiştii care au ieşit în evidenţă prin punerea în practică a planului criminal Kalergi. Printre aceştia găsim şi nume de calibrul Angelei Merkel sau al lui Herman Van Rompuy.

    Incitarea la genocid se găseşte şi la baza invitaţiilor constante ale ONU de a ospita
    milioanele de imigranţi pentru a compensa scăzuta natalitate europeană.
    Conform raportului difuzat la începutul noului mileniu, Ianuarie 2000, pe nume „Population division” al Naţiunilor Unite la New York, intitulat: „Emigrări de schimb: o soluţie pentru populaţiile în declin şi îmbătrânite, Europa ar avea nevoie până în 2025 de 159 de milioane de imigraţi.” Rămâne un enorm dubiu: cum e posibilă o estimare atât deprecisă dacă imigrarea nu este un plan stabilit în jurul mesei. Ceea ce rămâne sigur e că scăzuta natalitate ar putea fi uşor inversată prin măsuri potrivite care să susţină familiile. La fel de sigur este că patrimoniul genetic european nu se poate proteja prin introducerea unui
    patrimoniu genetic diferit, ci doar se accelerează dispariţia acestuia. Singurul scop al acestor măsuri e cel de a denatura complet popoarele, transformându-le într-o masă de indivizi fără nicio coeziune etnică, istorică şi culturală.

    Pe scurt, teza Planului Kalergi a constituit şi constituie şi astăzi fondamentul politicilor oficiale ale guvernelor menite să promoveze genocidul popoarelor europene prin imigrarea în masă. G.Brock Chisholm, fostul director al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), demonstrează că a învăţat bine lecţia lui Kalergi când afirmă:

    „Ceea ce oriunde in lume trebuie să se aplice e să se practice limitarea naşterilor şi
    căsătoriile mixte, şi asta cu scopul de a crea o singură rasă într-o lume unică ce depinde de o autoritate centrală” [4]

    CONCLUZIE

    Dacă privim în jurul planului Kalergi, pare că s-a realizat în întregime. Suntem martorii deprecierii Europei. Axioma „Noii Civilizaţii” susţinută de evanghelizatorii Mentalităţii
    Multiculturale, e adeziunea la amestecul etnic forţat. Europenii sunt naufragiaţi în metisism, scufundaţi în valurile de imigraţi afro-asiatici. Plaga căsătoriilor mixte produce în
    fiecare an mii de noi indivizi de rasă mixtă: „copiii lui Kalergi”. Sub dubla presiune a ignoranţei şi tâmpeniei umanitare oferite de mijloacele de comunicare în masă s-a impus europenilor negarea propriilor origini, uitând astfel de propria identitate etnică.

    Susţinătorii Globalizării se obosesc să ne convingă că a renunţa la identitatea noastră e un act progresist şi umanitar, că „rasismul” e greşit, dar doar pentru că vor ca noi să devenim doar nişte orbi consumatori. Mai mult ca oricând e necesar să reacţionăm la minciunile Sistemului şi să reanimăm spiritul rebeliunii în inimile europenilor. Nu avem altă alegere,
    alternativă e sinuciderea etnică.

    NOTE

    [1] Printre urmaşii din prima clipă sunt şi politicienii cehi Masarik şi Benes,
    la fel ca şi bancherul Max Warburg care a pus la dispoziţia lui Kalergi primii bani pentru proiect, 60.000 de mărci. Cancelarul austriac Monsignor Ignaz Seipel şi următorul preşedinte austriac Karl Renner şi-au asumat responsabilitatea de a conduce mişcarea
    Paneuropeană. Kalergi însuşi anunţă faptul că alţi politicieni francezi aprobau mişcarea sa pentru a reprima recuperarea Germaniei. Astfel, primul ministru francez Edouard Herriot şi guvernul său, ca şi liderii britanici din toate sectoarele politice şi redactorul şef de la
    Times, Noel Baker, au căzut în mecanismele acestui conspirator. În final a reuşit să îl atragă pe însuşi Winston Churchill. În acelaşi an, cel care mai târziu urma să fie genocidul ceh a 300.000 de sudeţi germani, Edvard Benes, a fost numit preşedinte onorific. Până în acest moment el a ignorat complet existenţa lui Kalergi, dar negocia cu Mussolini pentru restrângerea dreptului autodeterminării austriecilor pentru a favoriza mai mult popoarele
    victorioase, dar a eşuat.

    În infinita listă de politicieni ai secolului XX, de menţionat în mod special sunt Konrad Adenauer, fostul ministru al justiţiei spaniol, Rios şi John Foster Dulles (EEUU). Fără să respecte fondamentul democraţiei şi cu ajutorul ziarului New York times şi al New York Herald Tribune, Kalergi a prezentat Congresului American planul său. Dispreţul pe care îl avea faţă de guvernul popular l-a exprimat într-o frază din 1966, în care aminteşte activitatea sa de după război: „Succesivii 5 ani ai mişcării Paneuropene au fost dedicaţi mai ales acestui obiectiv: prin mobilitarea parlamentelor se forţau guvernele să construiască Paneuropa”. Ajutat de Robert Schuman, ministrul de externe francez, Kalergi reuşeşte să scoată de sub controlul Germaniei propria producţie de oţel, fier şi cărbune şi să le transfere suveranităţii supranaţionale, adică antidemocratice. Apar alte nume: De Gasperi, trădătorul autodeterminării tirolezilor şi Spaak, liderul socialist belgian. Kalergi pretinde că vrea să stabilească pacea între poporul german şi cel francez prin urmaşii lui Clemenceau, cei care au creat planul genocid de la Versailles. În anii 20 alege culoarea albastră pentru steagul Uniunii Europene. Rolul de conducere al lui Kalergi în cosntruirea
    Europei multiculturale şi în restricţionarea puterii executive a parlamentelor şi guvernelor e
    evident şi în zilele noastre şi se demonstrează prin conferirea premiului „Coudenhove Kalergi” de către cancelarul Helmut Kohl ca şi mulţumire pentru urmarea planului, ca şi jertfă şi adorare a puterii personajului din partea masonului şi politicianului european, primul ministru al Luxemburgului, Junker. În 1928 s-au adăugat celebri politicieni şi masoni francezi: Leon Blum (mai târziu prim ministru), Aristide Briand, E.M. Herriot, Loucheur. Printre asociaţii săi se întâlneau şi alte nume ca şi scriitorul Thomas Mann şi fiul Kaiserului, Otto von Absburg. Printre promotorii, dincolo de cei deja menţionaţi, se întâlnesc şi Churchill, CIA, loja masonică B’nai B’rith, New York Times şi toată mass-media americană. Kalergi a fost primul căruia i s-a oferit premiul Carlomagno în localitatea Aachen; iar când l-a primit Adenauer, Kalergi era prezent. În 1966 păstrează contactele cu cei mai importanţi colaboratori. Toţi cei care au primit acest premiu fac parte din cercul de prieteni ai lui Kalergi şi sunt masoni, sau se străduiesc să reprezinte interesele SUA în Germania. În anul 1948 Kalergi reuşeşte să convertească „Congresul europarlamentarilor” din Interlaken într-un instrument prin care să oblige guvernele să îşi întoarcă atenţia spre „chestiunea europeană”, adică să îi realizeze propriul plan.

    Tocmai atunci se formează Consiliul European, iar la conducerea delegaţiei germane îl găsim pe Konrad Adenauer sprijinit de CIA. (Gerd Honsik, „Planul Kalergi”)

    [2] Kalergi, „Praktischer Idealismus”

    [3] Honsik, cit.

    [4] „USA Magazine” 12 august 1955

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s