Cine și de ce îl defăimează pe părintele Arsenie Boca? Sfântul Ardealului – dacismul și ecumenismul. Cum numele părintelui de la Prislop este folosit de cei ce caută senzaționalul.

Stiliștii îl denigrează pe părintele Arsenie, în timp ce o alta extremă religioasă se folosește de numele său pentru a-și atrage adepți.

          Campania de ponegrire a parintelui Arsenie Boca a demarat-o Danion Vasile, in 2010, cand a inceput promovarea unei propagande pro-stiliste in Romania. In viziunea lui Danion, parintele Cleopa Ilie de la Sihastria, Ioanichie Moroi, Arsenie Boca si alti mari duhovnici din Biserica Ortodoxa Romana (BOR) sunt inselati si mincinosi. La fiecare dintre acestia, Danion gasea motive pentru a-i discredita. Acesta a ajuns pana intr-acolo incat sa considere pictura parintelui Arsenie o erezie pentru motivul ca la Draganescu l-a pictat pe Francisc de Assisi alaturi de sfinti ortodocsi. Danion s-a folosit de aceasta pictura pentru a-l discredita pe “Sfantul Ardealului” interpretand ca este un gest ecumenist. Dupa parerea unor fii duhovnicesti ai parintelui Arsenie Boca aceasta pictura reprezinta cu totul altceva. Preotul Petru Vanvulescu spunea in 2010 ca “aceasta pictura poate fi considerata ca o proorocie legata de revenirea catolicilor la ortodoxie”.

          Apropiatii lui Danion invoca un alt “argument” in cautarea dovezilor, spunand ca biserica “Sfanta Sofia” din Constantinopol si biserica “Sfantul Petru” de la Vatican au fost pictate ca rezultat al gandirii ecumeniste a parintelui Arsenie. Preotul Petru Vanvulescu spune ca si aceasta imagine este tot profetica: “Probabil ca parintele Arsenie a prevazut o unire a celor doua Bisericii, aceasta unire fiind o chestiune discutabila. Trebuie sa aiba loc in duhul si invatatura Sfintilor Parinti de la Sinoadele Ecumenice. Este o profetie despre care cred ca ar fi bine sa discutam la momentul potrivit, atunci cand vom vedea exact ce se petrece, altfel ne dam cu parerea si riscam sa gresim”. Bogdan Juncu spunea ca “pentru a putea talcui picturile si anumite expresii ale parintelui Arsenie trebuie sa ajungi cat de cat la trairea lui, ceea ce barfitorii sai nu cred ca au reusit. In ce priveste ecumenismul, parintele Arsenie spunea odata ca este nebunia nebuniilor”. Vezi si:https://saccsiv.wordpress.com/2011/06/05/de-ce-parintele-arsenie-boca-l-a-pictat-pe-ereticul-francisc-printre-sfinti/

         Interpretari de tot felul au aparut ulterior din randul stilistilor lui Danion. Apropiatii acestuia, Marian Maricaru din Bucuresti si preotul roman Matei Vulcanescu din Grecia au postat pe paginile personale de facebook nenumarate denigrari la adresa parintelui Arsenie Boca. Sunt si pagini de facebook ai caror administratori nu se cunosc, dar care raspandesc aceleasi mesaje. Banuielile se indreapta spre aceleasi persoane din anturajul lui Danion Vasile. Matei Vulcanescu este si administratorul blogului in limba romana numit: “Ortodoxia Catholica” – administrat din Grecia. Radu Iacoboaie, pe blogul sau personal, arata ca anumite inregistrari in care se incearca compromiterea parintelui Arsenie Boca sunt false. Radu Iacoboaie spune ca Matei Vulcanescu a postat cu nume ascuns inregistrari cu alti duhovnici romani in care se urmareste discreditarea Sfantului din Ardeal. https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/02/21/mare-atentie-nu-numai-parintele-arsenie-boca-este-denigrat-si-hulit-radu-iacoboaie-21-februarie-2015/

         Din mediile ezoteriste pornesc alte diversiuni, in care se aduc afirmatii ca parintele Arsenie ar fi crezut in reincarnare. Atat scrierile parintelui Arsenie cat si marturiile celor care i-au fost apropiati dovedesc ca Sfantul Ardealului nu a avut niciodata crezul ca ar exista reincarnare dupa moartea pamanteasca: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2014/06/parintele-arsenie-boca-maestru.html

         Pornind de la curentul dacist si amestecul cu ortodoxia s-a ajuns la aparitia unor secte in care se promoveaza sincretismul religios de tip New-Age. Printre cei implicati in astfel de secte sunt: Oreste Teodorescu, Ovidiu Dragos Argeseanu, Constantin Biris jr., Claudian Dumitriu (zis Comandorul), Dorel Vișan si altii. Unii dintre acestia si-au creat cadru legal folosindu-se de asociatii tip ONG carora le-au pus nume de sfinti (exemplu: “Sfantul Apostol Andrei”) sau chiar al parintelui Arsenie Boca, nume sub care se ascund folosindu-se de insemnatatea si popularitatea acestora. De obicei, in aceste secte cad cei care cauta senzationalul, extravaganta in plan religios si “paranormalul” (mai presus decat normalul).

          Exemplu a unor astfel de devieri este cel al lui Constantin Biris jr. din localitatea Brad – jud. Hunedoara. Acesta isi atrage adepti folosindu-se de numele parintelui Arsenie Boca, pe care apoi ii canalizeaza spre ritualurile pagane aduse zeului Zalmoxis si altor zei daci. In zona Bradului isi duce adeptii la biserici ortodoxe si dupa ce le castiga increderea le recomanda sa participle la “focurile dacice” pe care le practica dupa ritualuri pagane.  Acesta si-a infiintat un ONG cu numele parintelui Arsenie Boca sub care isi desfasoara activitatea „dacica” in zona Bradului. Desi a absolvit o facultate de teologie ortodoxa, in „propovaduirile” sale face un amestec sincretist intre ortodoxie si ezoterism.

         Referindu-se la aceste secte mistice, medicul psihiatru Marcel Jurcut spune ca: “In mediul oferit de aceste grupari unii isi vad implinit visul de a fi lideri, sau cel putin de a avea ceva deosebit fata de omul de langa el. Exista tendinta de a iesi in evidenta cu ceva, aceasta in majoritatea cazurilor la cei care au avut neimpliniri in cariera. Unii se folosesc de aceste lucruri pentru a avea un castig material, iar altii chiar sunt convinsi ca simtamintele si trairile lor sunt de la Dumnezeu. Cei din urma traiesc cu parerea ca sunt pe o cale spirituala buna”. Pe langa parerea specialistului medical, celor care doresc sa intre in detalii legate de acest subiect le recomandam sa citeasca cartea: “Despre inselare” scrisa de sfantul Ignatie Briancianinov sau “Cuviosul Paisie si marii initiati ai Indiei” scrisa de Dyonysios Farasiotis din Grecia, fost practicant al ezoterismului.

         Explozia comerciala cu pliante, brosuri, carti, icoane etc. cu si despre parintele Arsenie Boca a dus la o exagerare a unor lucruri care au fost deturnate de la realitate. Multi se folosesc de numele parintelui Arsenie pentru a-si face imagine, pentru a castiga bani sau pentru a-si justifica propriile idei si pareri. Astfel ezoteristii din Romania recurg la asocieri false intre curentul dacist si numele parintelui Arsenie Boca. Aceste asocieri duc la impresia ca parintele Arsenie Boca sau un oarecare duhovnic ar amesteca ortodoxia cu paganismul dacic ceea ce pentru unii ar fi o rampa de lansare spre curentele New-Age -iste. Parintele Eftimie Mitra, de la schitul din apropierea cetatii Sarmizegetusa Regia spunea: “Azi ii vedem pe multi folosindu-se abuziv de numele unor personalitati din lumea religioasa. Multi spun ca parintele Arsenie a zis asa sau asa, sau parintele Cleopa sau parintele Iustin Parvu ar fi zis sau facut cutare lucru pe care in realitate nu le-au zis sau facut. Aceasta pentru a-si castiga credibilitate in randul oamenilor si pentru a-si atrage adepti in anumite grupari sau curente religioase unde vor sa fie lideri, indrumatori, povatuitori… Un om duhovnicesc nu cauta sa faca pe povatuitorul, sa se dea atoatestiutor si sa isi impuna propriile idei celor din jur cautand indreptatiri si argumentari la anumiti duhovnici sau parinti cu viata sfanta. Invataturile acestor duhovnici cu viata imbunatatita trebuiesc urmate, nu folosite ca pretext in astfel de situatii. Stateam de vorba cu un radiestezist care venea pe la Sarmizegetusa. Acesta imi spunea ca parintele Iustin Parvu l-a indemnat sa vina la cetatile dacice sa se incarce cu energie pentru a putea ajuta oameni. Cunoscandu-l pe parintele Justin, mi-am dat seama ca este o minciuna si l-am cotrazis. Din acel moment i-a indemnat pe adeptii sai sa nu mai vina la schitul nostru spunandu-le ca sunt mason. Astfel de diversiuni gasim in multe situatii, la fel se intampla si in cazul parintelui Arsenie Boca. Ei pretind ca parintele Arsenie a spus ceva ce le convine lor pentru a castiga credibilitate si a-si justifica convingerile in fata noastra, lucru pe care in realitate nu cred ca parintele Arsenie l-ar fi zis. Pornind de la astfel de exagerari se ajung la extreme care nu sunt in duhul ortodoxiei, iar acestor extreme unii le raspund cu alte extreme ajungand sa-i denigreze pe parintii al caror nume este folosit abuziv de catre acesti rataciti.

           In ce priveste ecumenismul parintelui Arsenie Boca, cei care l-au cunoscut indeaproape spun ca parintele Arsenie nu era ecumenist. Parintele Oprea Craciun de la Cincis spunea in anul 2006: “parintele Arsenie a trait intr-o perioada grea pentru Biserica, cand prigoana era mai in toi. Nu imi place sa discut despre acest subiect, dar pot sa spun ca ecumenismul parintelui era al dragostei de aproapele si al respectului reciproc, astfel incat sa nu faca concesii atunci cand se punea problema celor de alte credinte. Pentru parintele acest subiect nu reprezenta o importanta deosebita pentru ca in acea vreme nu se discutau chestiunile acestea”. Acelasi lucru il spune si Ioan Pilea din Hateg: “Nu l-am auzit niciodata promovand ecumenismul. Nu era de accord cu devierea de la credinta si nici cu ereziile. Chiar dimpotriva, avea taria sa le combata. Urma intr-u totul calea Sfintilor Parinti. Trebuie verificat cine a scris acele carti, ce edituri sunt, si daca nu cumva au fost adaugate de catre cei care le-au tiparit. Din manuscrisele originale nu reiese ca ar fi avut conceptii prin care sa aprobe acest curent ecumenist in forma gresita care ni se prezinta noua azi . Tipariturile acestea sunt de ordin comercial, fiecare scrie ce doreste. I-a verificat cineva? Singurele care au putere de crezare sunt manuscrisele originale”.

          Ar fi bine de vazut cateva din spusele parintelui Arsenie care arata ca nu avea o gandire ecumenista: http://www.apologeticum.ro/2010/09/parintele-arsenie-boca-despre-dialogurile-dintre-ortodocsi-si-papistasi-papa-nu-va-ajunge-niciodata-la-o-turma-si-un-pastor-in-staulul-romei/

          Aratam aici marturia parintelui Iustin Parvu despre parintele Arsenie Boca: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2015/05/un-sfant-despre-alt-sfant-cuvant-al.html

          Parintele Cleopa Ilie de la manastirea Sihastria a cerut sprijin duhovnicesc parintelui Arsenie cand era la Slatina. Vedeti detalii in scrisorile trimise parintelui Arsenie de catre parintele Cleopa: http://www.cuvantul-ortodox.ro/2012/12/05/scrisorile-parintelui-cleopa-catre-parintele-arsenie-boca-manastiri-slatina-sambata-securitate-mitropolitul-antonie-plamadeala-rezistenta-munti-sandu-tudor-mari-duhovnici-curente-spirituale/

          Oare minunea lacrimarii fotografiei parintelui Arsenie care a avut loc in judetul Vaslui, nu ar trebui sa ne dea de gandit?: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2015/05/miracol-icoana-parintelui-arsenie-boca.html

          O blasfemie la adresa parintelui Arsenie Boca si a parintelui Iustin Parvu realizata de sustinatori ai curentului dacist-paganist din romania: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2015/05/deceneu-si-dacii-un-proiect-sincretist.html

                                                                      prof. Mihai Deac

                                                                       Mioara Balaciu

Reclame

7 gânduri despre „Cine și de ce îl defăimează pe părintele Arsenie Boca? Sfântul Ardealului – dacismul și ecumenismul. Cum numele părintelui de la Prislop este folosit de cei ce caută senzaționalul.

    1. Radu Iacoboaie Autor post

      TREI ARTICOLE MAI RECENTE DE PE BLOGUL SACCSIV DESPRE PĂRINTELE MARTIR ARSENIE BOCA ȘI CARE ÎNSUMEAZĂ DEJA PESTE 2053 DE COMENTARII!…

      https://saccsiv.wordpress.com/2015/04/27/parerea-mea-despre-parintele-arsenie-boca-parintele-arsenie-boca-despre-yoga-intr-o-pictura-din-biserica-draganescu/#comment-265998 (PESTE 954 DE COMENTARII)

      https://saccsiv.wordpress.com/2015/04/07/video-nu-cascati-gura-la-ratacirile-duhovnicului-nifon-de-la-manastirea-prislop/#comment-264063 (PESTE 623 DE COMENTARII)

      https://saccsiv.wordpress.com/2015/04/22/de-ce-parintele-arsenie-boca-si-a-pictat-propiul-chip-in-reprezentarea-sfantului-ioan-botezatorul-de-la-biserica-din-draganescu/ (PESTE 476 DE COMENTARII)

      Apreciază

      Răspunde
  1. Radu Iacoboaie Autor post

    DESPRE CARDURILE ȘI DOSARELE ELECTRONICE DE SĂNĂTATE. ÎNCEPUTUL DICTATURII BIOMETRICE ÎN ROMÂNIA.

    INTRODUCEREA OBLIGATORIE A CARDURILOR ELECTRONICE DE SĂNĂTATE (video) – ÎNCEPUTUL DICTATURII BIOMETRICE ÎN ROMÂNIA! https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/02/04/2603/

    https://raduiacoboaie.wordpress.com/2014/09/12/nu-primiti-sub-nicio-forma-cardurile-de-sanatate-radu-iacoboaie-12-septembrie-2014/

    http://www.ms.ro/documente/Minuta%2016%20ianuarie%202015_13606_13865.pdf

    https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/01/17/cum-a-decurs-dezbaterea-publica-de-vineri-16-ianuarie-privind-introducerea-obligatorie-a-cardurilor-electronice-de-sanatate-de-la-1-februarie-2015/

    https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/02/02/2553/

    https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/01/18/inregistrarea-video-a-dezbaterii-privind-introducerea-obligatorie-a-cardurilor-electronice-de-sanatate/

    https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/01/28/miscarea-pentru-apararea-ortodoxiei-motivatia-respingerii-cardurilor-de-sanatate-si-viitoarelor-documente-electronice/

    https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/01/04/miscarea-pentru-apararea-ortodoxiei-va-rugam-sa-trimiteti-acest-memoriu-cu-numele-d-voastra-pana-pe-9-februarie-2015/

    https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/01/22/nu-primim-nici-cardurile-electronice-de-sanatate-si-nu-dorim-dosar-electronic-de-sanatate/

    https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/01/13/neacordarea-asistentei-medicale-datorita-lipsei-cardurilor-electronice-de-sanatate-este-o-problema-de-viata-si-de-moarte-radu-iacoboaie-13-ianuarie-2015/

    http://dreptate.org.ro/anti-rfid/91-cui-folosete-cardul-de-sntate-video.html

    Apreciază

    Răspunde
  2. Andrei

    A fost băgat prea mult în seamă acest Matei Vulcănescu ca şi Gheorghe Aniţulesei, de altfel. Faima le-a lua minţile când nici bine nu începuseră să scoată capul în lume şi deja s-au făcut cunoscători a toate. Iată că, din păcate, s-a ajuns ca acest individ să manipuleze mulţime de credincioşi prin diversiunile şi intrigile sale. Este foarte periculoasă această persoană. Este capabil să calce totul în picioare doar pentru a se afirma şi a fi în centrul atenţiei într-un fel sau în altul. Păcat că sunt mulţi cei care se lasă manipulaţi de astfel de indivizi. Iar o parte din vină ne revine şi nouă fiindcă le-am acordat prea multă atenţie şi încredere.
    Ce poate avea duhovnicesc un astfel de om. Îi curg balele după onoruri şi ranguri acestui lup îmbrăcat în blană de miel. Acest individ nu se va opri aici. De curând a fost hirotezit protoprezbiter. Scopul lui este să ajungă cât mai sus şi pentru asta încearcă să se facă remarcat prin orice mijloace. Ferească Dumnezeu!

    Din păcate, pe viitor, vom avea de-a face cu tot mai mulţi astfel de indivizi care vor încerca să bage râcă şi să aducă tot mai multă tulburare în Biserică. Marii duhovnici vor fi luaţi la rând scoţânduli-se în faţă toate greşelile, fiind judecaţi şi osândiţi de astfel de specimene car nu au nici o treabă cu viaţa în Hristos şi nu au experimentat în viaţa lor ce înseamnă cu adevărat suferinţa şi prigoana!

    Apreciază

    Răspunde
  3. Pingback: PE 28 NOIEMBRIE A TRECUT LA CELE VEȘNICE PĂRINTELE MARTIR ARSENIE BOCA… TOT PE 28 NOIEMBRIE 1918, BUCOVINA S-A UNIT CU ROMÂNIA… | MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI

Lasă un răspuns la Radu Iacoboaie Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s