ADEVĂRUL DESPRE MASONI. Adevărata față a masoneriei. Despre cei ce urăsc de moarte creștinismul (ortodoxia) – Radu Iacoboaie, Pitești, 2013

          Redau doar începutul volumului ADEVĂRUL DESPRE MASONI, scris în 2013. Restul se poate lectura accesând link-ul de la final sau la pagina de sus de pe blog unde scrie LUCRĂRILE AUTORULUI.

 Deşi cunosc care a fost soarta celor care au îndrăznit să spună adevărul despre francmasonerie şi comunism, sau au militat în slujba ţării lor (precum dramaturgul Schiller, poetulGoethe care s-a dezis de masonerie, Mihai Eminescu, Nicolae Labiş, Mitropolitul Irineu Mihălcescu, Octavian Goga, Corneliu Zelea Codreanu, scriitorul Ioan Petru Culianu, senatorul Antonie Iorgovan, preşedinţii americani Abraham Lincoln şi J.F. Kennedy – ultimul pronunţându-se pentru încetarea războiului din Vietnam şi împotriva societăţilor secrete, precum şi mulţi alţii), îmi asum orice risc pentru că sunt în definitiv un creştin ortodox. Moartea nu este nicidecum capătul drumului, ci o punte către veşnicie şi începutul unui nou drum.

,,În clipa când vom privi moartea ca pe o perspectivă a splendorii vom deveni cu adevărat creştini...” Iată, ce cuvinte înălţătoare a lăsat posterităţii părintele Mitropolit Bartolomeu Anania, care vedea moartea ca o punte spre veşnicie. Sfinţia sa mai spunea: ,,noi nu credem în moarte, ci în Înviere!” şi că ,,a şti este bine, a înţelege este frumos, dar a participa este ceeea ce ne lipseşte cel mai mult… Este vorba, fără putinţă de tăgadă, despre trăirea autentică a ortodoxiei.

                        DOAMNE, APRINDE IARĂŞI EVLAVIA ÎN NOI,

                        PE CARE AU AVUT-O PRIMII TĂI CREŞTINI

                        ŞI AJUTĂ-NE SĂ FIM LA JUDECATA DE APOI    

                        ÎNCUNUNAŢI DE TINE, MULT MAI SENINI.

 

                       NE ÎNTĂREŞTE PE NOI ÎN CREDINŢĂ PE VECIE,

                       GUSTÂND MEREU DIN OSPĂŢUL TĂU CERESC

                       IAR VIATA TOATĂ SĂ ŢI-O JERTFIM DOAR ŢIE, 

                       ZDROBIND PĂCATUL ŞI DUHUL CEL LUMESC.

                                      

             INTRODUCERE. DESPRE CEI CE URĂSC DE MOARTE CREŞTINISMUL (ORTODOXIA)

Dacă vom întreba pe mulţi dintre tinerii şi adulţii de astăzi, chiar pe unii dintre studenţi, despre comunism, globalizare, reeducare, manipulare, spălarea creieruluifrancmasonerie, ecumenism, vom primi cu certitudine multe răspunsuri complet nesatisfăcătoare. Percepţia lor va reflecta destul de fidel cultura maselor, poziţia partizană a mass mediei aservită globalizării, care deformează adevărul (inclusiv pe cel istoric), îl cenzurează şi adeseori  seamănă multă confuzie şi falsitate în mintea oamenilor.

Iată de ce ne propunem în lucrarea de faţă să limpezim cât se poate de mult lucrurile, prezentând  publicului larg o succintă analiză a acestor problematici.

Originile masoneriei se pierd în timpuri străvechi. Istoria consemnează apariţia propriu-zisă a acesteia odată cu crearea primelor loji masonice în Marea Britanie în 1717. Adică, puţin după decapitarea în anul 1714 la Instanbul a ultimului domnitor ortodox, Constantin Brâncoveanu, împreună cu cei patru fii ai săi şi sfetnicul său de taină Ianache.

Ideologia masonilor îşi are fundamentul în învăţătura arhiereilorfariseilor şi cărturarilor Vechiului Testament (mulți dintre rabinii iudei) şi dezvoltată ulterior în Talmudul Babilonian (un compendiu de 63 de volume, plin de învăţături împotriva creştinilor). Acei arhierei, farisei şi cărturari, care nu L-au acceptat atunci ca Mesia sau Mântuitor al lumii pe Iisus Hristos, sunt cei care au cerut condamnarea  la moarte şi răstignirea Lui cu mai bine de 2000 de ani în urmă. Ei sunt primii duşmani ai lui Hristos. Ei l-au cumpărat cu treizeci de arginți pe Iuda, au dat bani grei soldaţilor romani, care păzeau mormântul Lui, ca să declare că au venit noaptea ucenicii Lui şi I-au furat trupul.

În ceea ce priveşte organizarea, există o ascendenţă a masoneriei în puternicul Ordin al Cavalerilor Templieri, creat mai târziu pentru protecţia pelerinilor ortodocşi şi care s-a transformat într-un adevărat clan distrugător, cu averi uriaşe, concurându-i chiar pe mulţi regi ai timpurilor lor. De asemenea, cavalerii cruciaţi (cu excepţia primei cruciade), care trebuiau să apere sau în alte situaţii să recucerească Locurile Sfinte (Ierusalimul şi altele), au deturnat cruciadele înspre jafuri şi ucideri (mai ales când au jefuit sălbatic cetatea creştină Constantinopol), atitudini desigur total opuse învăţăturilor propovăduite de creştinism.

Potrivit cotidianului Adevărul din 13 ctombrie 2007 (articolul intitulat ,,Templierii, absolviţi de vină după şapte secole’’, semnat de Arina Avram, pp.11-12), ,,templierii fuseseră acuzaţi de erezie pentru ceremonia de iniţiere care implica <<scuiparea crucii>><<negarea lui Iisus>>, sărutarea  <<dosului>>, buricului şi gurii celor care propuneau novicii. (…) Timp de 200 de ani, Cavalerii Templieri au fost mai puternici decât mulţi regi. (…) În afară de scuiparea crucii şi <<săruturile ilegale>> printre capetele de acuzare mai figurau sodomia şi adorarea <<idolilor>> (în proces, când au fost judecaţi şi executaţi templierii din Franţa, în timpul regelui Filip al V-lea – n.a.). De fapt, articolul voia să-i reabiliteze pe aceşti predecesori ai masonilor de astăzi, precum a procedat şi Papa de la Vatican.

Ceea ce aş dori să mai precizez aici, este interesul sporit al masonilor de a veni la ,,suprafaţă’’, de a se face vizibili, cum spun ei – discreţi. Au apărut unii dintre ei tot mai des la televiziuni, vorbind despre ,,ajutorul” pe care îl dau ei societăţii fără a cere nimic în schimb.

În general, ei afirmă că la originea lor se află Ordinul Cavalerilor Templieri, cavaleri care au apărut în jurul anului 1100, după prima cruciadă, ,,cu scopul iniţial de apărare a pelerinilor pe drumul spre Ierusalim’’. Despre aceştia se ştie că au acumulat averi uriaşe şi ,,timp de mai mult de 200 de ani… au fost mai puternici decât mulţi regi’’. De asemenea, dintre ei mulţi au devenit cavalerii cruciaţi din cruciade, ori cruciaţii au jefuit în mai multe rânduri populaţiile autohtone, ,,au masacrat şi decapitat mii de oameni’’…

Trebuie precizat că există în România organizaţia Ordinul Cavalerilor Templieri, înfiinţată în 2002, în timpul regimului masonului Ion Iliescu.

Indiscutabil, este dificilă descoperirea adevărului, atunci când este falsificat (o parte de  adevăr şi mai multe părţi de minciună). Ceea ce intrigă încă de la bun început în articolul de mai sus  sunt informaţiile foarte sumare despre ,,pergamentul rătăcit care ascundea informaţiile despre procesul templierilor’’, iar din fotocopia documentului nu se înţelege absolut nimic, scrisul fiind total ilizibil (cu caractere foarte mici).

Ar fi foarte interesant de aflat în ce condiţii şi cum s-a produs ,,absolvirea templierilor’’ de către însuşi Papa Clement al V-lea, după şase ani de la proces şi de ce ritualul de iniţiere nu-l mai considera blasfemiator. Interesantă ar fi şi descifrarea denumirii ordinului. Nu cumva există vreo legătură între Cavalerii Templieri şi Templul lui Solomon, venerat de masoni? Apoi, reabilitarea acestora ar fi justificată de începerea reconstruirii acestui vestit templu, despre care vorbesc unele profeţii. De asemenea, nu trebuie pierdut din vedere nici faptul că ritualul lor de iniţiere se aseamănă foarte mult cu cel practicat la intrarea în francmasonerie. Iar, Filip, duce de Orleans a fost implicat în mare măsură în readucerea în prim-planul vieţii politice a francmasoneriei, cea care a declanşat şi condus sângeroasa revoluţie franceză din 1789.

În opinia mea, acest demers început de catolici, la nivel înalt (de a-i reabilita pe templieri), se subscrie politicii Vaticanului şi lumii catolice în general, de a face concesii (atât de multe, de-a lungul vremii), şi nu oricui, ci masoneriei, care astăzi doreşte să-şi construiască un trecut legitim, o imagine şi un trecut pe măsura lor. Iar reabilitarea cavalerilor templieri se dovedeşte a fi o necesitate de prim ordin. Apoi, alegerea lui Francisc ca Papă în 2013, în premieră, din rândul Ordinului Iezuiţilor… (un puternic ordin de-a lungul istoriei, cuprinzând călugării zeloşi şi fideli Papei).

Nu întâmplător, potrivit masonului Olimpian Ungherea (fost colonel dar şi activist PCR), cel mai bun Papă, cu care masonii au avut relaţiile cele mai bune, este Papa Ioan Paul al II-lea, trecut de catolici deja în rândul sfinţilor. De ce oare? Pentru că, în data de 13 octombrie 2007, exact când s-au împlinit 7 secole de la această execuţie, Papa Ioan Paul al II-lea i-a absolvit de vina lor pe templieri, folosindu-se de un document ,,rătăcit” şi descoperit în arhiva Vaticanului, care arăta chipurile, că Papa Clement al V-lea îi găsise fără de vină (în  1314, la 7 ani după incident),  că ,,templierii nu erau eretici”!

Evreii sionişti, care au îmbrăţişat teza poporului ales din Vechiul Testament, sunt cei care au conceput francmasoneria, adresată celorlalte neamuri, ca organizaţie ocultă care să lupte eficient împotriva creştinismului şi să impună prin diverse mijloace oculte dominaţia lor asupra întregii lumi.

Aceste capcane diabolice ale masoneriei nu sunt chiar atât de uşor de identificat şi de combătut pentru că sunt curse abile diavoleşti. Vom încerca să le enumerăm pe cele mai importante dintre ele: ocultismul (iniţierea în francmasonerie), comunismul, globalismul (globalizarea treptată şi forţată), politicianismul, ecumenismul, sectarismul, materialismul, evoluţionismul, consumerismul, formalismul în credinţă, practica avorturilor, planificarea familială (folosirea metodelor contraceptive şi abortive), pornografia, prostituţia, homosexualitatea, drogurile, euthanasia, sinuciderea asistată, jocurile virtuale şi agresive pe calculator, cursurile de sexologie (începând din grădiniţă!), magia (ezoterismul, vrăjitoria), spiritismul, astrologia (credinţa în zodiacuri), chiromanţia sau ghicitul în palmă, ghicitul în cafea şi în cărţi, interpretarea viselor, deschiderea psaltirii, yoga, terapiile alternative cu bioenergie etc.

Oricât de banală li s-ar părea unora afirmaţia, lumea contemporană este realmente grav bolnavă. Boala este una sufletească şi ea avansează rapid către cancer. Lumea de astăzi este infectată de VIRUSUL MATERIALISMULUI, microb care ne ucide lent sufletul şi trupul de care este legat, condamnându-l prin căutarea plăcerilor şi bunurilor pământeşti la osânda veşnică a muncilor şi durerilor Iadului. Iar singurul antidot al acestei maladii este ÎNTOARCEREA LA DUMNEZEU ŞI LA BISERICA SA – ORTODOXIA.

Materialismul satanic în esenţa lui, este aşadar cel care conduce această lume spre autodistrugere şi moarte spirituală. Omul materialist se sinucide lent şi devine un om mort sufleteşte, un om mortificat şi împietrit. El nu mai are sentimente. Are doar o voinţă mai puternică şi o raţiune proprie bolnavă. Nu întâmplător unii autori au pomenit de sintagma ,,morţii vii’’. Pentru că, deşi vii, oamenii materialişti sunt cu adevărat morţi în ceea ce priveşte spiritul. În timp ce creştinii, sunt dimpotrivă asemenea lumânărilor care ard şi luminează, îndepărtând tot întunericul din jur, prin flacăra credinţei lor adevărate în Dumnezeu.

Despre fiecare dintre aceste capcane diabolice ale masoneriei, menţionate mai sus, se pot scrie desigur multe lucruri argumentând de ce sau cum dăunează omului contemporan. Şi fără excepţie credem că sunt combătute de Biserica Ortodoxă prin glasul monahilor şi preoţilor care păstrează neschimbată şi astăzi dreapta credinţă şi morala creştină în acord cu învăţătura Sfinţilor Părinţi.

De asemenea se pot spune multe şi despre noile directive care vin din partea marilor  organisme internaţionale (O.N.U., U.E., U.N.E.S.C.O. ş.a.) precum: acceptarea homosexualităţii şi altor perversiuni sexuale (ca relaţii fireşti, normale şi care ar trebui să fie mai ales impuse prin lege), legalizarea incestului, legalizarea prostituţiei, legalizarea drogurilor uşoare, introducerea disciplinei numită educaţie sexuală ca materie obligatorie de studiat în gimnaziu şi chiar în anii de grădiniţă (care incită practic la relaţii sexuale timpurii, distrag atenţia de la studiu, cauzează decepţii şi chiar depresii, precum şi infecţii transmisibile pe care copiii nu le anunţă şi nu le tratează, oboseală etc.), eliminarea simbolurilor religioase din instituţiile publice, eliminarea orelor de religie, accesul femeilor în Sfântul Munte Athos ş.a.m.d.

De unde putem trage concluzia logică şi evidentă că se fac eforturi intense pentru introducerea unei noi ,,moralităţi”, unui nou mod de viaţă pentru descreştinarea lumii.

Având în vedere faptul că masoneria a fost dintotdeauna o organizaţie anticreştină condusă de anumiţi lideri evrei, ultranaţionalişti sau extremişti (urmaşi ai celor care au cerut câdva în Ierusalim răstignirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos), n-ar fi o naivitate imensă să credem că francmasoneria (adică masoneria extinsă, înglobând şi pe cei care nu sunt evrei) ar fi ceea ce se pretinde a fi: o organizaţie filantropică (cu Fundaţii caritabile) şi o simplă ,,asociaţie voluntară de prieteni” (aşadar inofensivă) care urmăreşte ,,progresul omenirii” şi ,,salvarea omenirii”?

Ştim noi oare, că sub paravanul unor ajutoare băneşti substanţiale şi burse de studii se ascund interese şi intenţii dintre cele mai obscure cu putinţă mergând până la satisfacerea unor cereri imorale sau iniţierea într-o lojă masonică? Ştim noi oare, că aşa cum au recunoscut chiar unii maeştri ce fac propagandă francmasoneriei, aceasta a complotat mereu împotriva Bisericii lui Hristos? Ştim noi că până şi cele mai multe secte din lume, inclusiv Biserica Satanistă sunt opera lor, fiind sponsorizate să racoleze cât mai mulţi credincioşi ortodocşi? Până la urmă, masoneria nu este decât biserica sau sinagoga lui satan, în opoziţie să zicem cu Oastea Domnului cea adevărată, cu Mişcarea Legionară, care a împlinit în mare parte visul lui Mihai Eminescu (acela de creare a unei organizaţii care să lupte împotriva Alianţei Izraelite Universale, cum se numea atunci un important forum al masoneriei).

Masonii aşteaptă cu nerăbdare momentul lor de glorie, clipa dezlănţuirii lor demonice potrivit Cărţii Apocalipsei (asemenea aceleia din Revoluţia Franceză din 1789, când ghilotina a secerat multe vieţi şi a curs mult sânge nevinovat), momentul când, după ungerea lui Antihrist ca împărat al lumii de către Papa de la Vatican, îşi vor dezvălui adevărata lor faţă, ca duşmani ai lui Hristos şi unelte ale diavolului. Atunci, pentru o scurtă vreme (trei ani, dar despre care se spune că vor trece repede, că aşa va îngădui Dumnezeu), creştinii vor fi prigoniţi precum la începuturile creştinismului sau mai mult. Deja, ştim că ei au conceput deja Biblia ecumenică, cea care va servi ca fundament religiei unice preconizate.

Trăim vremuri care preced acea domnie înfricoşătoare a lui Antihrist, de care ne vorbeşte Cartea Apocalipsei. De aceea ne trebuie multă luciditate şi vigilenţă. Să luăm aminte mai mult la ceea ce se întâmplă în jurul nostru şi să luptăm mai mult cu patimile noastre. Chiar dacă suntem simpli mireni, toţi avem datoria de a mărturisi Adevărul, când este atacat. E datoria fiecărui ortodox să-şi apere cetatea când aceasta este asediată de vrăjmaşi.

Ieromonahul Teofan ne spune: ,,Este foarte important să ne rugăm tot timpul să facem voia lui Dumnezeu. (…) Trebuie văzut ce vrea Dumnezeu cu fiecare dintre noi la momentul respectiv. Aici este marea taină a vieţii noastre! (…) Dumnezeu poate aşteaptă de la mine anumite fapte concrete, prin care să-mi arăt credinţa. (…) Nu este firesc să fim complexaţi şi lipsiţi de curaj. Lupta împotriva introducerii actelor biometrice este şi o luptă pentru apărarea statului democratic. Cred că, dacă vom tăcea acum, vom fi călcaţi în picioare (adică vom fi zdrobiţi şi nu vom mai putea reacţiona nici în grup, nici individual – n.a.) şi, mai mult decât atât, vom răspunde în faţa lui Dumnezeu fiindcă nu am mărturisit adevărul.” Şi în acelaşi timp, ne îndeamnă să ne luăm un mic canon zilnic de rugăciune pentru ţara noastră şi pentru fraţii noştri ortodocşi implicaţi deja în lupta deschisă pentru apărarea credinţei noastre strămoşeşti.

Mărturisesc că a sosit timpul să renunţăm la viaţa comodă şi mai ales la formalism. Oare nu cumva conştiinţa, care este glasul lui Dumnezeu în noi, a amorţit sau a căzut într-un somn de moarte? Nu este o atitudine egoistă şi mai ales iresponsabilă? Formalismul nu este altceva decât resemnare şi moarte spirituală. Este racordarea la o credinţă moartă şi nelucrătoare. Este inerţie şi apatie. Oare fariseii de altădată şi cei de astăzi nu au practicat şi ei formalismul? Desigur, fiecare a avut uneori şi momente de slăbiciune, de răcire a credinţei. Chiar preoţii şi monahii sunt încercaţi uneori, ademeniţi de formalism şi de gânduri lumeşti în rugăciunile lor. Credinţa călduţă nu mai este credinţă. Este o credinţă moartă şi nefolositoare. Credinţa adevărată presupune un minimum de efort şi jertfă din partea noastră. Este simplu să ne numim ortodocşi şi să lăsăm fiecare ca ortodoxia să fie apărată mereu, mereu de alţii. Oare ortodocşii cu numele mai pot fi consideraţi oare ortodocşi?

Ne amintim poate de Mihai Eminescu care a criticat adeseori ,,formele fără fond” dar mai ales de pilda vie a Mântuitorului, când i-a numit pe farisei ,,morminte văruite” dar pline de putreziciune. Aceştia sunt de fapt cei care au cerut răstignirea Lui.

Ne amintim poate şi de expresia mai rar întâlnită, aceea de ,,morţi vii”. Deşi pare un nonsens, ei definesc acei oameni care au murit sufleteşte, zăcând în patimi grele. Sunt oamenii nefericiţi, cărora nu le pasă de nimeni şi de nimic, înrobiţi iubirii de sine şi de valorile materiale.

În condiţiile în care există tot mai multe mijloace de spălare a creierului, tot felul de droguri care anesteziază simţul critic şi obiectiv anihilând toate puterile sufleteşti ale omului, ne putem explica de ce ,,morţii vii” sunt tot mai numeroşi. Ei sunt cei s-au lăsat pradă duhului lumesc, care lucrează prin tot soiul de concepţii materialiste şi evoluţioniste (în fond anticreştine). Dacă luăm numai materialismul, vedem că acesta este în esenţa lui satanic, fie că vorbim de materialismul dialectic şi istoric propovăduit în comunism, fie că avem în vedere noua formă a materialismului societăţii de consum impus astăzi de capitalismul corporatist şi globalizant.

Cum altfel i-am putea numi şi pe satanişti sau masoni (unii, cu grad mai mare, adoratori pe faţă ai lui satana!) sau pe toţi cei care au îmbrăţişat cultul morţii? Ei sunt cei care corup din umbră tineretul, învăţându-l ,,să-şi trăiască viaţa” cu intensitate, să afişeze în intimitatea lor şi nu numai, postere înfricoşătoare, simboluri reprezentând cranii, oase încrucişate, pentagrama sau crucea inversă ori pătrată şi stilizată pe inelele de la deget etc. Pentagrama sau steaua în cinci colţuri este simbol satanist, mai ales când are două vârfuri în sus. La fel şi semnul cu două degete ridicate, ca semn al victoriei. În reprezentarea obişnuită de stea, este preînchipuit omul cu braţele întinse consacrat de filosofia umanistă şi idolatrizând astfel omul. Ce să mai spunem şi de cei care răspândesc în lume virusul sinuciderii (în grup sau individual) sau chiar a sinuciderii de tip asistat (în clinici sau cabinete particulare, unde omul este ,,ajutat” sau consiliat pentru a se sinucide)?

Astăzi observăm că se fac multiple pregătiri pentru instaurarea dictaturii globale a Antihristului, adică a celui care îl urăşte de moarte pe Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos.

Într-un interviu relativ recent, marele duhovnic din grupul Rugul aprins de la mănăstirea Antim Ivireanul din Bucureşti, părintele Sofian Boghiu, ne vorbea despre cursul acesta al răului din lume, care împinge omenirea spre distrugere, dar şi despre loja satanică a masoneriei (vezi şi alte aspecte, accesând pe Google Romania cuvintele cheie masonii duşmanii lui Hristos). Părintele recunoştea faptul că noi creştinii nu putem face mare lucru pentru a împiedica acest lucru, dar că este imperios necesar să ne întărim în credinţă şi s-o mărturisim prin faptele noastre.

E adevărat că Apocalipsa este în curs de desfăşurare şi că vremea Antihristului şi de prigoană făţişă a creştinilor se apropie tot mai mult. Deja se fac multe pregătiri în acest sens. Unirea religiilor urmează un grafic prestabilit. Se va face în două etape. Mai întâi, se vor uni ortodocşii cu catolicii şi protestanţii (vezi rugăciunile care se fac în unele biserici sau alte aşezăminte în comun în ultimii ani şi multe altele…). Mai apoi, aceştia se vor uni cu credincioşii aparţinând altor religii, adică cu evreii, musulmanii, budiştii ş.a. Iar noua religie se va închina nu lui Dumnezeu desigur, ci lui Lucifer (numele satanei de dinaintea căderii din rai). Se pare că protestanţii (sectanţii) vor fi primii care vor accepta Biblia ecumenică (universală).

De altfel, nici nu e de mirare. Legătura dintre sectanţi şi masoni a fost dovedită de multă vreme. Este vădită nu numai de importantul sprijin financiar de care se bucură pretutindeni şi de predicatorii şcoliţi în prestigioase universităţi masonice, ci şi de ura de moarte neafişată încă faţă de ortodocşi, adevăraţii creştini (a fi creştin înseamnă de fapt, a-L avea în viaţa noastră ca model suprem pe Domnul Iisus Hristos). Ori, această ură ascunsă împotriva ortodocşilor contravine flagrant legii iubirii propovăduite de Mântuitor. Iar masonii şi cei care-i manevrează din umbră şi pe ei, evreii sionişti, duc această ură la extrem, întrucât sunt cei mai înverşunaţi duşmani ai lui Hristos şi ai Adevărului (,,lupi în piei de oaie”). Ei sunt cei care duc de multă vreme un război viclean şi crud împotriva creştinismului şi pentru descreştinarea lumii. Tocmai de aceea, preoţii şi monahii ortodocşi nu au voie să intre în rândul francmasonilor. Pentru că erezia aceasta cumplită este cea mai periculoasă dintre toate.

Pregătiri pentru viitoarea dictatură globală se fac la toate nivelurile, mai ales la nivel politic. Un exemplu concret este implementarea de către Uniunea Europeană a unor aşa zise programe de Dezvoltare Regională, cum ar fi proiectul Creşterea nivelului de securitate. Potrivit acestuia, se vor amplasa numeroase camere de supraveghere video (în sistem radio Wirelles) în cele mai importante locuri publice (căi de comunicaţie, instituţii publice etc.), motivându-se necesitatea lor prin reducerea substanţială a infracţionalităţii şi prevenirii infracţiunilor (furturilor, tâlhăriilor, traficul de droguri ş.a.).

La prima vedere, am putea spune că totul este în regulă. Dar, nu trebuie să pierdem din vedere faptul că această supraveghere electronică serveşte mai degrabă altor interese. Pe lângă supravegherea individuală cu cip-uri RFID (în actele de identitate, paşapoarte, carduri, biocipuri), această supraveghere video permanentă are raţiunea ascunsă publicului larg, în preîntâmpinarea şi înăbuşirea oricărei revolte ale populaţiei împotriva guvernanţilor sau sistemului.

În România, proiectul amintit mai sus, este deja în derulare. S-au făcut şi unele conferinţe publice (cum ar fi în municipiul Curtea de Argeş, 30 aprilie a.c.), dar nu am observat voci critice.

Şi ne putem întreba pe bună dreptate, de ce sunt alocaţi atâţia bani europeni pentru un asemenea proiect, care nu este urgent şi necesar (întrucât există realmente o infracţionalitate redusă, confirmată de rapoartele din ultimii ani ale poliţiei, jandarmeriei şi altor instituţii) şi se respinge de către Uniunea Europeană şi guvernanţii noştri redresarea şi reorganizarea unor companii de stat precum Arpechim şi Olchim. Nu sunt mai importante oare mai degrabă problemele sociale ale acestor salariaţi, de care depinde chiar şi soarta multora dintre familiilor lor?

Dacă ar fi să surprindem doar în câteva cuvinte esenţa problematicii abordate (francmasoneria), putem afirma că evreii sionişti (extremişti, masoni) au conceput francmasoneria mondială şi au creat sectele religioase pentru a desfiinţa treptat creştinismul (ortodoxia), statele naţionale şi valorile tradiţionale, în vederea impunerii Noii Ordini Mondiale, care schimbă totul: o religie unică, o dictatură globală sub paravanul unei aşa zise republici universale şi non-valorile modernismului şi globalizării (un mod de viaţă opus celui creştin, cultivarea viciilor, libertinajul, homosexualitatea, erotismul, violenţa, materialismul etc. etc.). Tot ei au impus prin guvernul înţesat de masoni în anul 2002 (pe timpul lui Ion Iliescu şi Adrian Năstase) legea care interzice negarea sau contestarea în public a Holocaustului (evreiesc) în România!Tot ei au cerut, în numele victimelor – ,,evreii exterminaţi” şi despăgubiri de peste 9 miliarde de euro… (vezi mai ales fişierul Materiale alese de pe Internet despre masonerie)

Ne exprimăm regretul profund pentru căderea în erezia ecumenismului (erezie masonică!) a unora dintre înalţii clerici ai Bisericii Ortodoxe Române (precum: Patriarhul BOR Daniel, Mitropolitul Banatului Nicolae Corneanu, arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei Ciprian Câmpineanul, episcopul de Oradea Sofronie Drincec, episcopul Caransebeşului Lucian, episcopul Aradului Timotei, episcopul de Tulcea Visarion Bălţat, episcopul Italiei Siluan, episcopul Spaniei şi Portugaliei Timotei, foarte probabil şi Mitropolitul Ardealului Laurenţiu Streza, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului Calinic, arhiepiscopul Tomisului Teodosie, mitropolitul Moldovei Teofan Savu ş.a.), precum şi a unora dintre preoţi (cum ar fi: Gheorghe Popa şi Ioan Vicovan, reprezentanţi ai mitropolitului Teofan al Moldovei, Vasile Sârcu, Mihai Octavian Bălan şi Ovidiu Sârcu din Episcopia Romanului şi Bacăului, Dănuţ Gheorghe Benga şi Neamţu Victor din Braşov, aparţinând de Mitropolia Ardealului, Laurenţiu Lazăr, Ioan Ghiurco şi Origen Sabău din Episcopia Oradei) şi mireni, care acceptă rugăciunile în comun cu ereticii şi introducerea actelor biometrice. Numele acestora le găsiţi detaliat în Lista ruşinii clericilor ce s-au rugat împreună cu ereticii…

Ca să ne dăm seama de gravitatea faptelor de mai sus, potrivit canoanelor ortodoxe, trebuie precizat că lăcaşurile sfinte unde s-au oficiat asemenea rugăciuni, trebuie sfinţite din nou!

Chiar şi înălţarea Catedralei Mântuirii Neamului nu este legitimată precum se spune, neapărat de faptul că actuala Catedrală Patriarhală ar fi neîncăpătoare sau că noi nu avem o Catedrală măreaţă precum au alte popoare. Noi credem că scopul acesteia este cu totul altul: un loc special şi grandios în care să se oficieze slujbe şi rugăciuni în comun pentru ortodocşi, catolici şi protestanţi, iar mai târziu unde se vor adăuga şi credincioşii altor religii (mozaică, islamică, budistă), precum şi confesiuni sectare.

Spunem cele de mai sus pentru că, potrivit tradiţiei noastre ortodoxe şi învăţăturilor ortodoxe, lăcaşurile închinate lui Dumnezeu nu trebuie să se remarce prin grandoare şi măreţie, ci dimpotrivă, să îndemne pe creştinii ortodocşi către rugăciune adevărată, simplitate şi smerenie. Priviţi numai specificul şi stilul arhitectonic al mănăstirilor şi bisericilor noastre…

Nu putem decât să-i compătimim şi să ne rugăm pentru ei, pentru masoni şi ceilalţi sectanţi să le descopere bunul Dumnezeu credinţa cea adevărată sau să-i întoarcă la credinţa dreptmăritoare.  Adevărata fericire nu poate exista celebrând şi venerând ştiinţa, omul şi materialismul ateu. Adevărata fericire nu este nici alături de Lucifer şi îngerii săi izgoniţi din rai (veneraţi de masonii în grad mai înalt), adică de satana, care este vrăjmaşul lui Dumnezeu de multe veacuri, pentru că nu cere iertare Atotputernicului şi se împotriveşte voii lui Dumnezeu. În spatele atrăgătoarei devize a Revoluţiei Franceze din 1789 ,,Libertate, Egalitate, Fraternitate”, se ascundea tot sclavia omului faţă de diavol, inegalitatea şi singurătatea/nefericirea.

Adevărata fericire este numai alături de Hristos. El, Care este ,,Calea, Adevărul şi Viaţa”, ne-a dăruit posibilitatea întoarcerii în rai (mântuirii), ajutorul Său, adevărata pace şi linişte sufletească.

Fraţi ortodocşi, fie că ne convine sau nu, Apocalipsa îşi urmează cursul ei. Datoria noastră este să ne păzim de toate cursele diavoleşti şi de a mărturisi Adevărul chiar cu preţul vieţii noastre, după cum ne îndemna şi ne îndeamnă părintele arhimandrit şi marele duhovnic Justin Pârvu. Numai prin credinţă puternică şi statornică în Dumnezeu, prin lucrarea faptelor bune după voia lui Dumnezeu şi mărturia noastră dreaptă în Hristos ne vom putea mântui sufletele noastre. Amin.

                                                                     

                    MASONII MAI CUNOSCUŢI DIN ROMÂNIA

 

Doar câţiva masoni din România: ,,Eugen Ovidiu Chirovici (fost consilier personal al lui Adrian Năstase! Şi impus apoi în Partidul Conservator!)Dan Voiculescu (preşedintele fondator şi onorific al Partidului Conservator)Ion Iliescu (preşedintele onorific al Partidului Social Democrat), Crin Antonescu (preşedintele Partidului Naţional Liberal)Mugur Isărescu (guvernatorul BNR)Adrian Năstase, Viorel Hrebenciuc, Petre Roman (fiul rabinului Ernst Neulander), Marko Bela (UDMR), „Regele” Mihai I, Prinţul Radu, Sorin Frunzăverde, Ilie Sârbu, Laszlo Tokes, Silviu Prigoană, Mircea Dogaru, Mircea Badea, Omar Haissam, Olimpian Ungherea (purtător de cuvânt al Marii Loje Naţionale a României, fost propagandist torţionar în Comitetul Central al PCR), Horia Nestorescu- Bălceşti, scriitorii Pavel Coruţ, Dan Puric, Radu Comănescu, Emilian M. Dobrescu, Teşu Solomovici, Zoe Petre ş.a., Oreste T., Şerban Huidu, Virgil Ianţu, Cătălin Crişan, Marcel Pavel, Horaţiu Mălăele, Florin Busuioc…” Dintre cei adormiţi: regele Carol al II-lea, evreica Ana Pauker, Mihail Sadoveanu, Jean Constantin, Toma Caragiu ş.a. (din documentarul video Masonii din România ş.a.).

Lista lor este desigur cu mult mai lungă, evidenţiată şi în rapoartele SRI-ului, care nici ele nu pot fi complete, datorită caracterului secret al masoneriei şi abilei organizări a acesteia. Exemple: foştii prim-miniştri Călin Popescu Tăriceanu şi Radu Vasile, Victor Ponta, Mihai Răzvan Ungureanu, Theodor Stolojan, Gigi Becali, foarte probabil Dan Diaconescu…

Cornel Dan Niculae menţionează într-un volum pe: Ion Iliescu, foştii prim-miniştri Petre Roman şi Adrian Năstase, Viorel Hrebenciuc, Mircea Geoană, Gelu Voican Voiculescu, Silviu Brucan, Adrian Severin, foştii miniştri ai Apărării Victor-Athanasie Stănculescu şi Victor Babiuc, guvernatorul BNR – Mugur Isărescu, senatorul Nicolae Alexandru, miniştrii Dan Ioan Popescu şi Radu Sârbu, Corneliu Ruse, Şerban Mihăilescu, Răzvan Theodorescu, Ionuţ Costea, Dana Barb (sora lui Adrian Năstase), Radu Cornea, scriitorul Alexandru Paleologu, Radu Vasile, Sorin Moisescu, Ion Ilie Mania, Gheorghe Stan, Andrei Florin Ionescu, Dragoş Andrei, Ilie Şimon, Şandru Ion, Mircea Gheordunescu, cunoscuţii masoni Mihail Sadoveanu, Horia Hulubei, Mihai Ralea, N. D. Cocea, Victor Eftimiu, liderul masoneriei române din exil Marcel Shapira, Dan Amedeo Lăzărescu, colonelul Costel Iancu, Nicu Filip, maiorul Viorel Danacu, Mihai Musceleanu, Andre Szakvary, Ion Adlerberg, istoricul D. G. Şerbănescu.

Este bine cred să ne cunoaştem şi duşmanii din umbră, mai mult sau mai puţin vizibili. În România şi nu numai, masoni precum Horia Nestorescu-Bălceşti (director al Centrului Naţional de Studii Francmasonice) ne spun că ei au alte scopuri şi nu se implică în politică. Noi putem afirma exact contrariul afirmând adevărul. Masoneria se implică mai ales în politică pentru a-şi atinge obiectivele măreţe stabilite. Chiar unii politicieni şi-au declarat uneori apartenenţa la francmasonerie. Alţii au fost recunoscuţi într-un fel sau altul şi dovediţi ca masoni.

Încercăm să oferim aici şi alte câteva nume foarte importante poate deja cunoscute publicului larg informat: Dan Voiculescu, foştii prim-miniştri Radu Vasile, Nicolae Văcăroiu,  Mugur Isărescu şi Călin Popescu Tăriceanu, Ion Angelescu (fost ambasador la Cairo), Teodor Meleşcanu, Dinu Patriciu, Silviu Prigoană, Gigi Becali, Mihai Răzvan Ungureanu, Doru Ioan Tărăcilă, Ioan Rus, Gavril Iosif Chiuzbaian (fost ministru de justiţie), Ioan Talpeş, Andrei Pleşu, Ion Caramitru, Corneliu Ruse, Şerban Mihăilescu, Ionuţ Costea etc.

Apoi, din diplomaţie şi servicii: Virgil Ardelean, Dumitru Prunariu, Mihail Popescu Gheorghe Carp. Din ministerul sănătăţii: Irinel Popescu, Mircea Popescu, Alexandru Ciocâlteu, Eugen Pascal Ciofu, Petru Calistru, Ovidiu Bejenaru (potrivit postului OTV).

Mai putem aminti pe înfocatul sionist Ellie Wiesel, dar şi Moses Rosen, Tiberiu Roth, Teşu Solomovici (care a scris România iudaică, şi încă pe banii Ministerului Culturii!), Mark Meyer, Tom Lantoş, Alexandru Bittner, Ronald Lauder, Mark Rich, Stephan Löwy, Hugo Weinstein, Motti Zisser, Tonya Halpern, Eliahu Rasin, Eli Papouchado, Bernard Shraer, Yoah Stern, Eric Rudosh, Liviu (Alfred) Mandler, Fredy Robinson, Sorin Beraru (Shmuel Bergovici), Moshe Pesah, Shimon Nahor, Sammy Ofer, Dan Fisher, Vladimir (Vova) Cohn ş.a.

Mai putem adăuga potrivit şi altor surse pe Ion Raţiu, afaceristul Sorin Ovidiu Vântu (care recent a vândut trustul media Realitatea lui Elan Schwartzenberg), Constantin Bălăceanu Stolnici, Olimpian Ungherea, generalii Gheorghe Carp şi Mihail Popescu, Virgil Ardelean, Florentin Calapod, Sergiu Cunescu, Alina Mungiu Pippidi, ziarişti precum Cristian Tudor Popescu şi Sorin Roşca Stănescu etc.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

           EXEMPLE DE STRUCTURI SAU LOJE MASONICE

 

Există în lume peste 2500 de organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale, asociaţii, fundaţii subordonate direct sau indirect sionismului şi francmasoneriei. Ierarhia ocultei mondiale este reprezentată de piramida masonică. Referindu-ne la faţa nevăzută a masoneriei mondiale, credem că în vârful ei tronează ,,ochiul atotvăzător” al lui Lucifer, satana însuşi. Urmează apoi Consiliul celor 13 (Înţelepţii Sionului sau Consiliul Druizilor/rabinilor talmudişti), Consiliul celor 33 (mari bancheri, politicieni, afacerişti etc.), Comitetul celor 300 (Olimpienii), Ordinul B’NAI B’RITH (Fiii Alianţei sau Fiii Legământului, cea mai mare lojă, cu peste 500 000 de evrei sionişti în toată lumea), apoi cele francmasonice: Ordinul Marele Orient (lojă procomunistă cu filiale în multe ţări, condusă de evrei), Ritul Scoţian, Cluburile Rotary International şi Lions, Clubul de la Roma, Vaticanul, Cavalerii Iezuiţi, Cavalerii de Malta (ioaniţi), Propaganda Due (prescurtată P2, procomunistă, care i-a adus servicii importante de imagine lui Nicolae Ceauşescu) etc.

 Faţa văzută a masoneriei cuprinde însă Grupul BILDERBERG (considerat guvernul nevăzut al lumii!), Consiliul Afacerilor Externe (prescurtat CFR, Consiliul pentru Relaţii Externe a lui Rockfeller, care înglobează şi Clubul de la Roma), Comisia Trilaterală (G3), marile loji naţionale (la noi, Marea Lojă Naţională din România), Ordinul Cavalerilor Templieri, Asociaţia Cavalerilor Cruciaţi, ASPEN, Fundaţia Söros etc. Alte organizaţii internaţionale precum ONU, Consiliul Europei, FMI, Banca Mondială şi multe altele, sunt puternic penetrate şi conduse din umbră de masonerie. Astfel, o parte din membrii acestora sunt oarecum vizibili. Dar există bineînţeles şi faţa nevăzută în care Papa de la Vatican are un loc de frunte, fiind un antemergător al Antihristului şi conducător al Noii Ordini Mondiale. 

Merită menţionat şi faptul că Ordinul B’nai B’rith a fost înfiinţat la New York în 13 octombrie 1843 de către 12 evrei sionişti iar în simbolistica masonică, cifra 13 a avut şi are un loc aparte (vedem chiar şi în planul superstiţiilor populare). Putem observa, că multe întruniri şi acţiuni importante ale masonilor au avut loc cu predilecţie în zilele de 13. Tot într-o astfel de zi a fost ars pe rug în Franţa liderul mason Jacque de Molay.

Celor neîncrezători încă în existenţa reală a francmasoneriei le recomandăm să cerceteze presa şi simbolistica masonică, să consulte imagini cu temple masonice din SUA, Franţa şi alte ţări, care sunt într-o anume măsură chiar deschise publicului larg, în scopul acreditării teoriei false, potrivit căreia masoneria este o societate neimplicată politic, umanistă, deschisă şi discretă, caritabilă etc.

Unii autori au evidenţiat dimpotrivă, că masoneria este cea mai coruptă organizaţie şi cea mai periculoasă. Şi cum să nu fie aşa, dacă se comportă ca un stat în stat, întrebuinţează mijloace oculte şi subversive şi atentează la desfiinţarea statelor, culturii şi tradiţiilor acestora? Cine promovează făţiş şi ocult Noua Ordine Mondială, cu un guvern unic şi o religie unică?

Ne mai întrebăm de ce astăzi Fundaţia Söros, condusă de un multimiliardar cu funcţii în mai multe mari organizaţii masonice, racolează în multe ţări tineri dotaţi intelectual, cărora le oferă ,,gratis” burse în străinătate? Sau de ce în ultima vreme se implică în proiecte în parteneriat cu televiziunea română publică (TVR1 şi celelalte) iar filmele în special abundă acum în erotism dus până la pornografie şi violenţă extremă? De ce scade mereu calitatea programelor destinate publicului larg (maselor)? De ce odraslele masonilor au acces la cele mai bune şcoli şi universităţi în timp ce pentru ceilalţi tineri nivelul învăţământului de stat şi privat scade continuu?

 

 continuare     https://raduiacoboaie.files.wordpress.com/2014/08/adevarul-despre-masoni2.pdf

17 gânduri despre „ADEVĂRUL DESPRE MASONI. Adevărata față a masoneriei. Despre cei ce urăsc de moarte creștinismul (ortodoxia) – Radu Iacoboaie, Pitești, 2013

  1. Pingback: CINE SUNT CEI CARE ÎL PRIGONESC PE SFÂNTUL ARSENIE BOCA ȘI CE SE ÎNTÂMPLĂ CU PREOȚII ȘI MIRENII ORTODOCȘI FRANCMASONI CARE HULESC PE SFINȚII LUI DUMNEZEU?… – Radu Iacoboaie, 19 martie 2015 | APĂRAREA OR

  2. Pingback: DE CE ANTENA 3 PROMOVEAZĂ ECUMENISMUL ȘI ESTE ÎMPOTRIVA CANONIZĂRII PĂRINTELUI ARSENIE BOCA?… – Radu Iacoboaie, 29 februarie 2016 | MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI

  3. Pingback: DE CE A FOST SANCTIFICAT PAPA IOAN PAUL AL II-LEA? NOI CREDEM CĂ PENTRU REABILITAREA ÎN ANUL 2007 A CAVALERILOR TEMPLIERI, STRĂMOŞII MASONILOR DE ASTĂZI. – Radu Iacoboaie, 13 mai 2016 | MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI

Lasă un comentariu