VREM ADEVĂRUL LA NIVEL OFICIAL DESPRE LOVITURA DE STAT DIN DECEMBRIE 1989 ȘI UCIDEREA COLONELULUI GHEORGHE TROSCA (BRIGADA ANTITERO – USLA)!

            Vrem adevărul despre crimele revoluției 2.wmv

                        Ucis a doua oară de KGB (1/4)

AlexanderSSI AlexanderSSI Încărcat pe 7 mar. 2011

          Administraţia Prezidenţială anunţă printr-un comunicat că retrage titlurile Eroilor Adrian Florea, Ma­rin Oana, Eugen Trandafir Cotuna, Dumitru Coman şi Gheorghe Tros­ca, la propunerea unui parlamentar PNL născut în URSS Raymond Luca.

        AMBELE EMISIUNI NE DOVEDESC ÎNTR-O ANUME MĂSURĂ IMPLICAREA MASONERIEI ÎN EVENIMENTE…

9 gânduri despre „VREM ADEVĂRUL LA NIVEL OFICIAL DESPRE LOVITURA DE STAT DIN DECEMBRIE 1989 ȘI UCIDEREA COLONELULUI GHEORGHE TROSCA (BRIGADA ANTITERO – USLA)!

  1. radu iacoboaie

    ,,…Omul dorește să cunoască adevărul, să înfăptuiască binele și să îmbrace totul frumos, mișcându-se între concret și ideal, între posibil și imposibil. Completitudinea ține de ideal, iar religia, morala, știința, arta și tehnica, prin complexitatea lor modernă țin de corpul social bine organizat, fiindcă nu orice structură poate favoriza desfășurarea lor. Singura dimensiune a existenței indisolubil legată de individ este mântuirea.”

    *Petre Țuțea – Mircea Eliade, Cap. Artistul cu conștiință teoretică, p. 76-79, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2013

    Apreciază

    Răspunde
    1. Radu Iacoboaie Autor post

      IV. FILME DOCUMENTARE ANTICOMUNISM:

      1. SEMNE – De ce nu sunt canonizați martirii anti comuniști (cu Rafael Udriște)

      <https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=c7rv-qHVC4g

      2. Masoneria si comunismul in Romania

      <https://www.youtube.com/watch?v=iROxCL45Ubs

      3. Golgota Basarabiei

      <https://www.youtube.com/watch?v=ka2JEJjLook&list=PLnZx1NYtneMFPlFnt1NbjWqqvL94ykbo_&index=9

      4. Sa nu ne razbunati – Deportarile din Siberia

      <https://www.youtube.com/watch?v=lljpNI6UUGA

      5. Piepturi goale şi buzunare pline, un documentar de Cornel Mihalache

      <https://www.youtube.com/watch?v=5prK9BsYsuM

      6. Dovada că Ceaușescu a fost MASON (ba chiar lider al P2)

      7. Ceausescu si masoneria. Principalul motiv al asasinarii dictatorulul roman!

      <https://www.youtube.com/watch?v=jt0pspsDtSU

      DOAMNE AJUTĂ

      Apreciază

      Răspunde
  2. anca

    Important este să știm „CINE A REGIZAT ȘI FINALIZAT „această LOVITURĂ DE STAT?, că Iliescu, Brucan și alți trădători de țară au apelat la ruși, este posibil. Convorbirea telefonica care are traducere în franceză și româna este foarte suspect, de ce se traducea în franceză? De ce Iliescu nu a fost condamnat nici după 25 de ani?

    Apreciază

    Răspunde
    1. radu iacoboaie

      DE CE ION ILIESCU NU A FOST CONDAMNAT NICI DUPĂ 25 DE ANI DE LA CĂDEREA OFICIALĂ A COMUNISMULUI ÎN ROMÂNIA? PENTRU CĂ ION ILIESCU A AVUT PUTEREA POLITICĂ ȘI NU NUMAI.
      CA MASON DE RANG ÎNALT A AVUT SPRIJINUL DEPLIN AL MASONERIEI COMUNISTE, FOȘTILOR ACTIVIȘTI DE PARTID ȘI SECURIȘTI. MASONERIA CAPITALISTĂ ABIA ÎNCEPEA SĂ SE ,,TREZEASCĂ” LA VIAȚĂ DIN ,,ADORMIRE” DUPĂ NOAPTEA LUNGĂ COMUNISTĂ… PE TIMPUL COMUNISMULUI, NU PUTEAU FIINȚA CELE DOUĂ MARI RAMURI MASONICE: COMUNISTĂ ȘI CAPITALISTĂ (CORPORATISTĂ).

      A AVUT ȘI CONTROLUL ASUPRA JUSTIȚIEI ROMÂNE ȘI SERVICIILOR SECRETE, CARE AVEAU OAMENI INSTRUIȚI PE TIMPUL COMUNISMULUI ȘI RĂSPUNDEAU ÎNCĂ LA COMANDĂ POLITICĂ. JUSTIȚIA NU ERA INDEPENDENTĂ ȘI MINISTRUL JUSTIȚIEI AVEA PUTEREA SĂ OBSTRUCȚIONEZE ACTUL DE JUSTIȚIE DEȘI ERA POLITICIAN ȘI ÎNCĂ DE STÂNGA DIN ECHIPA LUI ILIESCU.
      AȘA SE EXPLICĂ DESIGUR CĂ NICI MĂCAR UN DOSAR PRIVIND ,,REVOLUȚIA”, MINERIADELE, TULBURĂRILE DE LA TG.MUREȘ NU A FOST SOLUȚIONAT ÎN INSTANȚĂ PÂNĂ ÎN ZIUA DE ASTĂZI!… DEȘI PROCURORUL DAN VOINEA, MINISTRUL APĂRĂRII NAȚIONALE VICTOR BABIUC (masoni) AU TOT PROMIS CĂ ÎȘI VOR DUCE CERCETĂRILE PÂNĂ LA CAPĂT. AU FOST DOAR PROMISIUNI DEȘARTE PENTRU CALMAREA SPIRITELOR ÎN ROMÂNIA…

      Apreciază

      Răspunde
  3. Pingback: ÎN DECEMBRIE 1989, ÎN ROMÂNIA A AVUT LOC O TERIBILĂ LOVITURĂ DE STAT, ORCHESTRATĂ MINUȚIOS DE OCULTA MONDIALĂ ÎMPOTRIVA POPORULUI ROMÂN ORTODOX PENTRU A IMPUNE UN GUVERN OBEDIENT FAȚĂ DE MASONERIE! ADEVĂRUL NU POATE FI ÎNGROPAT PENTRU TOTDEA

  4. Pingback: ÎN DECEMBRIE 1989, ÎN ROMÂNIA A AVUT LOC O TERIBILĂ LOVITURĂ DE STAT, ORCHESTRATĂ MINUȚIOS DE OCULTA MONDIALĂ ÎMPOTRIVA POPORULUI ROMÂN ORTODOX PENTRU A IMPUNE UN GUVERN OBEDIENT FAȚĂ DE MASONERIE! ADEVĂRUL NU POATE FI ÎNGROPAT PENTRU TOTDEA

  5. Pingback: ÎN DECEMBRIE 1989, ÎN ROMÂNIA A AVUT LOC O TERIBILĂ LOVITURĂ DE STAT, ORCHESTRATĂ MINUȚIOS DE OCULTA MONDIALĂ ÎMPOTRIVA POPORULUI ROMÂN ORTODOX PENTRU A IMPUNE UN GUVERN OBEDIENT FAȚĂ DE MASONERIE! ADEVĂRUL NU POATE FI ÎNGROPAT PENTRU TOTDEA

  6. Pingback: ÎN DECEMBRIE 1989, ÎN ROMÂNIA A AVUT LOC O TERIBILĂ LOVITURĂ DE STAT, ORCHESTRATĂ MINUȚIOS DE OCULTA MONDIALĂ ÎMPOTRIVA POPORULUI ROMÂN ORTODOX PENTRU A IMPUNE UN GUVERN OBEDIENT FAȚĂ DE MASONERIE! ADEVĂRUL NU POATE FI ÎNGROPAT PENTRU TOTDEA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s